ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 663/2012

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din data de 1 martie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1633/2/2012 (657/2012), Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.B.N. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 29 februarie 2012 inculpatul G.B.N. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 160 2 C. proc. pen. În motivarea cererii, inculpatul a arătat că din actele dosarului nu rezultă necesitatea împiedicării sale să săvârșească alte fapte ori să zădărnicească aflarea adevărului în cauză și că, în opinia sa, condițiile prevăzute de art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen. sunt îndeplinite, deoarece dispozițiile art. 148 lit. b), c) și d) C. proc. pen. nu au fost avute în vedere la momentul arestării preventive, astfel că nu se justifică privarea de libertate și în continuare. În același sens, inculpatul a arătat că, la motivarea soluției de arestare preventivă, instanța a avut în vedere doar dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. Inculpatul a solicitat totodată, a se aprecia asupra oportunității acestei măsuri și a se observa că de la data la care a fost arestat, au fost audiați 47 de martori, dar niciunul dintre aceștia nu se referă la persoana sa, ci la coinculpatul B.M. Mai mult, nu există niciun act de procedură care să se fi întocmit în această perioadă și care să-l privească pe inculpat.

În continuare a susținut că nu a avut niciun contact cu legea penală și nu a dovedit vreodată că ar insufla celor din jur o temere dacă ar fi lăsat în libertate, iar după ce s-au scurs aproximativ 40 de zile de la luarea măsurii arestării preventive, nu se poate vorbi de lipsa de oportunitate. Analizând cererea inculpatului, dispozițiile legale incidente și dosarul cauzei, Curtea a reținut următoarele: Prin ordonanțele nr. 220/P/2012 din data de 19 ianuarie 2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații: 1. B.M.

- sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată, de favorizarea infractorului, în legătură directă cu o infracțiune de corupție, instigare la infracțiunea de folosire a influenței sau a autorității de către o persoană cu funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și de șantaj, în legătură directă cu o infracțiune de corupție, fapte prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen.

raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d 1 ) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 2. G.B.N. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată, conflict de interese și șantaj, în legătură directă cu o infracțiune de corupție, fapte prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 253 1 alin. (1) C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d 1 ) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; Măsura arestării preventive față de inculpații B.M.

și G.B.N., a fost dispusă în temeiul dispozițiilor art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen., prin încheierea nr. 246 din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 489/2/2012, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data încarcerării, cei doi inculpați fiind prezumați a fi comis următoarelor fapte: Cu privire la inculpatul G.B.N.

s-au reținut următoarele: 1. În perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, prin încălcarea dispozițiilor legale privitoare la incompatibilități, a efectuat operațiuni financiare, ca fapte de comerț, în legătură cu activitatea SC "E." SRL București, societate pe care o deținea în fapt împreună cu inculpatul B.M., în scopul obținerii pentru sine și pentru altul a unor foloase materiale necuvenite - faptă ce constituie infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 2. În calitate de secretar general al Primăriei Sector 1 București a deținut controlul asupra modalității de executare a contractului de colectare a deșeurilor încheiat de Primăria Sector 1 cu SC "C.R.S." SA, societate din partea căreia a beneficiat de foloase constând în livrări de deșeuri reciclabile către SC "E." SRL București - faptă ce constituie infracțiunea prevăzută de art. 253 1 alin. (1) C. pen.; 3. În luna decembrie 2011, a exercitat acțiuni de constrângere, prin intermediul inculpatului B.M., asupra reprezentanților SC "C.R.S." SA, N.M.

și V.M.S., în scopul continuării livrării de deșeuri reciclabile către SC "E." SRL București, deși această din urmă societate nu îndeplinea condițiile legale pentru astfel de livrări - faptă ce constituie infracțiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d 1 ) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Potrivit art. 160 6 alin. (1) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie poate fi făcută, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, de către învinuit sau inculpat, soțul ori rudele apropiate ale acestuia. De asemenea, cererea poate fi formulată și prin apărător, ca în prezenta cauză, inculpatul însușindu-și cererea conform celor arătate în ședință publică.

Potrivit art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Cum în speță inculpatul este cercetat pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la 5 ani, de art. 253 1 alin. (1) C. pen., pentru care pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani și de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d 1 ) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 7 ani, rezultă că este îndeplinită și această condiție.

S-a constatat astfel că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul fiind mai mică de 18 ani închisoare. Referitor la susținerile arătate în motivarea scrisă a cererii, în sensul că sunt invocate ca mijloace de probă câteva convorbiri telefonice, ce nu sunt suficiente pentru a proba vinovăția inculpatului, precum și la afirmațiile inculpatului din ultimul cuvânt, acordat cu ocazia dezbaterilor, Curtea a constatat că în procedura prevăzută de art. 160 2 și urm. C. proc. pen. nu se analizează îndeplinirea cerințelor art. 143 C. proc. pen., respectiv existența indiciilor temeinice în sensul art. 68 1 C. proc.

pen. din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea reținută în sarcina sa, ci se analizează în principal aspecte de oportunitate. Astfel, potrivit Deciziei nr. 17/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului. Procedura liberării provizorii presupune că inculpatul nu contestă existența indiciilor temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că a comis fapta pentru care este cercetat, ci solicită să fie pus în libertate pentru considerente de oportunitate.

Din perspectiva oportunității măsurii, inculpatul a arătat că de la data la care a fost arestat, au fost audiați 47 de martori, dar niciunul dintre aceștia nu se referă la persoana sa, ci la coinculpatul B.M. și nu există niciun act de procedură care să se fi întocmit în această perioadă și care să-l privească pe el. Curtea a constatat însă, că ulterior luării măsurii arestării preventive față de inculpații B.M. și G.B.N., au fost efectuate numeroase acte de urmărire penală, dintre care îl privesc pe inculpatul G.B.N. următoarele: adresă din 31 ianuarie 2012 trimisă de Primăria Comunei C. prin care se înaintează un proces-verbal de predare-primire a utilajelor preluate de Primăria Sectorului 1 - A.D.P.

București; adresă din 01 februarie 2012 transmisă de D.N.A. către Baroul București prin care se solicită informații privind calitatea de avocat a inculpatului G.B.N. și răspunsul aferent din 03 februarie 2012; adresă din 30 ianuarie 2012 emisă de D.N.A. către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București prin care se solicită dosarul de înființare și funcționare al SC E. SRL cu răspunsul aferent din 13 februarie 2012; adresă din 30 ianuarie 2012 emisă de D.N.A. către Primăria Sector 1 prin care se solicită fișa postului inculpatului G.B.N., împreună cu răspunsul aferent; adresă din 08 februarie 2011 emisă de D.N.A. către Partidul Național Liberal prin care se solicită date referitoare la calitatea de membri a numiților G.B.N., T.H.P.Ș., T.G., C.B.

și T.M.; adresă din 07 februarie 2012 emisă de D.N.A. către SC "R.E." SA prin care se solicită contractul de prestări servicii încheiat la data de 29 septembrie 2011 cu SC "E." SRL, precum și toate documentele financiar-contabile aferente acestui contract, împreună cu răspunsul corespunzător; adresă din 07 februarie 2012 emisă de D.N.A. către SC "R." SA prin care se solicită contractul de prestări servicii încheiat la data de 22 noiembrie 2011 cu SC "E." SRL, precum și toate documentele financiar-contabile aferente acestui contract, împreună cu răspunsul corespunzător; adresă din 01 februarie 2012 emisă de D.N.A. către B.C.R. prin care se solicită date privind conturile deschise pe numele inculpaților B.M.

și G.B.N., împreună cu răspunsurile aferente; adresă din 30 ianuarie 2012 emisă de D.N.A. către B.C.R. prin care se solicită date privind conturile deschise pe numele SC "E." SRL, împreună cu răspunsurile aferente; audierea - printre alții - a martorilor G.R.V., G.C.R., G.C.L., H.G., N.M., N.F., N.M.G., O.M., O.A.G., P.V.F., R.G., V.M.S. De asemenea, prin Ordonanța nr. 220/P/2011 din 13 februarie 2012, ora 13:00, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției - a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de inculpatul B.M. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și fals intelectual în condițiile participației improprii și în legătură directă cu o infracțiune de corupție, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și respectiv, față de învinuitul D.G.M. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cumpărare de influență, faptă prevăzută și pedepsită de art. 6 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și fals intelectual în condițiile participației improprii și în legătură directă cu o infracțiune de corupție, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Referitor la această nouă acuzație, în sarcina inculpatului B.M. s-a reținut că în cursul anului 2008, pe când își desfășura activitatea în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, a promis prietenului său, învinuitul D.G.M., avocat în cadrul Baroului București care fusese mandatat de către cetățeanul american H.G. să efectueze toate demersurile legale, în vederea recuperării și valorificării terenului în suprafață de 8.518 mp, situat în strada O., nr. 7, sector 1 pe care acesta îl dobândise prin cumpărare în anul 1957, că prin influența pe care o are asupra numitului G.B.N.

- secretar al subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul Primăriei Sector 1 București, poate obține cu celeritate reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, ceea ce de altfel s-a și obținut ca efect al intervenției sale, prin Hotărârile nr. 939 din 24 octombrie 2008 și nr. 941 din 05 februarie 2009 emise de Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (comisie care decide în baza propunerilor făcute de subcomisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 din cadrul Primăriei Sectorului 1, subcomisie din care face parte și inculpatul G.B.N.), conform acestor hotărâri reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului aparținând numitului H.G.

realizându-se prin compensare pe un alt amplasament situat în incinta Institutului de Cercetare și Producție pentru Pomicultură Băneasa (această dispoziție fiind ulterior invalidată de către Judecătoria Sectorului 1 București prin Sentința civilă nr. 8942/2011 care a reținut că "terenurile agricole aflate în folosința unităților de cercetare și învățământ cu profil agricol, pot fi retrocedate doar persoanelor îndreptățite la restituirea pe vechiul amplasament"). S-a mai reținut totodată că pentru a-și asigura folosul influenței traficate, inculpatul B.M. a procedat la încheierea cu mandatarul D.G.M.

a unui contract fictiv de vânzare-cumpărare de bunuri viitoare, autentificat sub nr. 88 din 12 iunie 2008 de BNP G.E., potrivit căruia mandatarul îi vindea inculpatului pentru suma de 206.250 euro, pretins achitată chiar la momentul perfectării tranzacției, suprafața de 2750 mp din terenul pe care urma să-l recupereze prin retrocedare, fie pe vechiul amplasament, fie pe un alt amplasament, iar pentru a putea justifica suma de 206.250 euro menționată în contractul de vânzare-cumpărare de bunuri viitoare, inculpatul B.M. a procedat la întocmirea unui înscris sub semnătură privată, intitulat contract de împrumut și datat 12 iunie 2008, prin care numitul G.I.

(decedat la data de 09 octombrie 2010) îi împrumuta suma de 200.000 euro, înscris în legătură cu care prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 442.311 din 13 februarie 2012 s-a stabilit că semnăturile aplicate la rubrica «ÎMPRUMUTĂTOR» pe toate cele trei exemplare ale contractului supuse examinării nu au fost executate de către numitul G.I. Pentru probarea acestei noi învinuiri au fost realizate numeroase acte de urmărire penală: audierea inculpatului B.M. din 14 februarie 2012 privind extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale; audierea învinuitului D.G.M. din 14 februarie 2012 privind extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale; adresă din 09 februarie 2012 emisă de D.N.A.

către Primăria Municipiului Oradea prin care s-au solicitat datele de stare civilă ale numitului H.G., împreună cu răspunsul aferent; adresă din 14 februarie 2012 a FBI din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii din România prin care s-au comunicat datele privind domiciliul numitului H.G.; adresă din 08 februarie 2012 emisă de D.N.A. către Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 1 prin care s-au solicitat acte semnate și depuse de G.I., în vederea efectuării unei constatări grafoscopice, împreună cu răspunsul aferent; adresă din 08 februarie 2012 emisă de D.N.A.

către Direcția Generală de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date prin care s-au solicitat datele de stare civilă ale numitei G.G.C., împreună cu răspunsul aferent; raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică nr. 442311 din 13 februarie 2012; proces-verbal din 08 februarie 2012 de ridicare a unor înscrisuri de la numita P.E.D.; proces-verbal din 10 februarie 2012 de ridicare a unor înscrisuri de la învinuitul D.G.M.; adresă din 09 februarie 2012 emisă de D.N.A. către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 prin care s-au solicitat date referitoare la plângerile formulate de/împotriva lui H.G.; adresă din 10 februarie 2012 emisă de D.N.A. către Autoritatea Națională pentru Străini prin care s-au solicitat toate actele depuse de H.G.

în vederea redobândirii cetățeniei române; adresă din 13 februarie 2012 emisă de D.N.A. către Primăria Sectorului 1 București prin care s-au solicitat numele membrilor subcomisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru perioada 2005 - 2011, împreună cu fișele posturilor aferente; adresă din 13 februarie 2012 emisă de D.N.A. către Instituția Prefectului Municipiului București - C.S.D.P.P.T.B prin care s-a solicitat dosarul constituit în baza notificărilor nr. 24951/1998 și nr. 38910/2005 formulate de H.G.; adresă din 10 februarie 2012 emisă de D.N.A. către Poliția sector 1 - Serviciul de Investigare a Fraudelor prin care s-au solicitat informații privind modul de soluționare a sesizării nr. 1092390 din 04 aprilie 2007; adresă din 10 februarie 2012 emisă de D.N.A.

către Primăria Sectorului 1 București prin care s-au solicitat toate notificările depuse de C.D., pentru reconstituirea dreptului de proprietate; adresă din 10 februarie 2012 emisă de D.N.A. către Primăria Sectorului 1 București prin care s-au solicitat fișele posturilor inc. G.B.N. în perioada 2007 - 2011; adresa din 10 februarie 2012 emisă de D.N.A. către Primăria Sectorului 1 București prin care s-au solicitat toate notificările depuse de H.G. pentru reconstituirea dreptului de proprietate; adresă din 10 februarie 2012 emisă de D.N.A. către Primăria Sectorului 1 București prin care s-au solicitat toate notificările depuse pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului din București, Șoseaua București - Ploiești, F.N.; adresă din 10 februarie 2012 emisă de D.N.A.

Biroul de Legătură cu Instituții Similare din Alte State, prin care s-au solicitat date despre H.G. În consecință instanța de fond a reținut, contrar celor susținute de apărătorii inculpatului că în cauză au fost efectuate numeroase acte de urmărire penală, în ciuda timpului scurt scurs de la data luării măsurii arestării preventive, acte de urmărire penală care îl privesc și pe inculpatul G.B.N. De asemenea, deși extinderea urmăririi penale a fost dispusă numai cu privire la inculpatul B.M., se efectuează cercetări și cu privire la posibila implicare a inculpatului G.B.N. în faptele cu privire la care s-a dispus extinderea urmăririi penale. Curtea a constatat de asemenea, că prin încheierea din data de 17 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților B.M.

și G.B.N., reținându-se că urmărirea penală încă nu a fost finalizată, în cauză urmând a se mai efectua următoarele activități judiciare: finalizarea activității de întocmire a proceselor-verbale de redare integrală a conținutului convorbirilor telefonice reținute ca mijloace de probă; extinderea urmăririi penale față de alte persoane implicate în activitatea infracțională a inculpatului B.M. și a învinuitului D.G.M., în condițiile în care există indicii că reconstituirea dreptului de proprietate pentru numitul H.G. s-a făcut cu complicitatea funcționarilor din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, printre aceștia fiind și inculpatul G.B.N.; audierea celor 16 membri ai Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii fondului funciar care au participat la adoptarea Hotărârilor nr. 939 din 24 octombrie 2008 și nr. 941 din 05 februarie 2009; reaudierea numitului Ț.I., prefect la momentul emiterii Hotărârilor antemenționate; audierea numiților C.A.I.

(primar al Sectorului 1) și G.V.R. (director al Direcției Fond Funciar, Cadastru, Registru Agricol din cadrul Primăriei Sector 1), persoane care alături de inculpatul G.B.N. au semnat permanent corespondența cu A.D.S., O.C.P.I.; audierea reprezentantului A.D.S. în Comisia Municipiului București de aplicare a Legii fondului funciar, numita M.R.; audierea numitei G.E., notar ce a autentificat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între B.M. și D.G.M.; identificarea tuturor conturilor bancare deschise pe numele numiților G.I. și P.E.D. pentru a se demonstra faptul că primul menționat nu putea deține suma de 200.000 euro; efectuarea unei adrese către Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F.

- Administrația Finanțelor Publice Sector 1 pentru comunicarea veniturilor nete, pe categorii de venituri, realizate în perioada 2000 - prezent de numitul G.I.; audierea numitei M.G., primul mandatar al numitului H.G.; efectuarea unei expertize grafoscopice asupra înscrisului intitulat "testament", predat de martora P.E.D.; prezentarea materialului de urmărire penală, considerându-se din această perspectivă că prelungirea arestării preventive a inculpaților, este necesară în interesul urmăririi penale. Rezultă că în cauză mai sunt de efectuat acte de urmărire penală ce îl privesc pe inculpatul G.B.N. În aceste condiții, Curtea a constatat că în actualul moment procesual se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, pentru definitivarea în bune condiții a urmăririi penale, lăsarea acestuia în libertate nefiind nici pe departe oportună, față de stadiul cercetărilor.

Potrivit Codului de procedură penală, cererea de liberare provizorie sub control judiciar se admite atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și, în raport de datele dosarului și persoana inculpatului instanța apreciază că scopul procesului penal se poate realiza în continuare cu inculpatul în stare de libertate. Din interpretarea textelor de lege rezultă cu claritate că nu există o obligație a instanței de a dispune liberarea provizorie, dacă inculpatul nu se află în situațiile prevăzute de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., întrucât legiuitorul a prevăzut în mod expres că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda de către instanța competentă. Cum art. 160 2 C. proc.

pen. și urm. nu prevăd criterii de apreciere, este evident că instanța va trebui să aibă în vedere, pe de o parte, criteriile prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen. (inclusiv gravitatea și natura infracțiunii), circumstanțele personale ale inculpatului, și pe de altă parte, oportunitatea lăsării sale în libertate, raportat la stadiul procesual al cauzei. Față de situația de fapt prezentată anterior, apare ca evidentă gravitatea infracțiunii în concret și pericolul pe care l-ar avea pentru ordinea publică lăsarea inculpatului în libertate; împrejurarea că în cauză sunt cercetate mai multe persoane, natura infracțiunilor și calitatea acestor persoane, aceea de funcționari publici imprimă faptei un caracter grav.

Referitor la criteriile prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc.

pen., Curtea a avut în vedere faptul că, la analiza dosarului de urmărire penală, se constată, în acord cu judecătorul care a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, că pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului este foarte ridicat, având în vedere faptul că este acuzat de comiterea unor infracțiuni de corupție, care în concret prezintă o gravitate sporită, raportat la împrejurările în care se bănuiește în mod legitim că acestea au fost comise (prin folosirea prerogativelor funcției publice deținute de fiecare inculpat, respectiv aceea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București în cazul inculpatului B. și de secretar general al Primăriei sectorului 1 București, funcții care prin influența și autoritatea pe care le-o confereau în cadrul comunității, le-au permis negocierea și încheierea în condiții avantajoase a unor contracte comerciale menite să asigure profitabilitatea firmei pe care o dețineau), la modalitatea de concepere și punere în aplicare a rezoluției infracționale și la modul de operare utilizat, folosind în acest scop persoane apropiate interpuse care nu se aflau sub incidența vreunor incompatibilități legale, iar pe de altă parte persistența și insistența inculpaților în realizarea activităților comerciale menite să le asigure suplimentarea veniturilor,

în acest scop reținându-se că aceștia ar fi recurs inclusiv, la mijloace de constrângere împotriva partenerilor de afaceri care sub presiunea măsurilor coercitive ce ar fi putut veni din partea inculpaților - cum ar fi periclitarea normalei derulări a contractelor pe care aceștia le aveau încheiate pentru prestarea de servicii de salubritate cu Primăria sectorului 1 București unde inculpatul G. deținea funcția de secretar general - se vedeau nevoiți a accepta încheierea cu firma inculpaților a unor contracte comerciale având ca obiect livrarea de deșeuri reciclabile, uneori chiar în condiții dezavantajoase pentru ei din punct de vedere financiar, asumându-și totodată și riscul de a fi pasibili de anumite sancțiuni penale sau administrative, în condițiile în care activitățile de livrare de deșeuri către firma inculpaților se desfășurau cu încălcarea unor norme legale), precum și la perioada relativ îndelungată de timp și dezinvoltura cu care inculpații, deși în virtutea funcțiilor publice deținute aveau înalta responsabilitate de a veghea la respectarea legii, s-au implicat în activități din sfera ilicitului penal.

Din perspectiva oportunității, Curtea a constatat că în prezent urmărirea penală nu este terminată, iar temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, pentru finalizarea cercetărilor. Astfel, numărul mare al actelor materiale, intervalul de timp în care au fost săvârșite și implicarea unui număr mare de persoane în aceste activități, justifică un interval mai mare de timp pentru finalizarea urmăririi penale și, în consecință, și necesitatea menținerii măsurilor preventive luate în cauză. Împrejurarea că inculpatul nu și-ar fi întrerupt activitățile ilicite fără intervenția organelor de urmărire penală constituie un argument în plus în a aprecia că lăsarea sa în libertate nu este oportună la acest moment procesual; de asemenea, presupusa sa contribuție la comiterea faptei - așa cum a fost prezentată în dosarul de urmărire penală - nu apare ca fiind una minoră, ci dimpotrivă.

În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, care de altfel au fost deja avute în vedere la momentul dispunerii față de acesta a măsurii preventive privative de libertate, este adevărat că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, însă acest fapt nu constituie un argument suficient pentru a se dispune punerea sa în libertate, în raport de gravitatea faptelor în concret. Astfel, referitor la lipsa antecedentelor penale, aceasta nu are nicio relevanță din perspectiva circumstanțelor personale ale inculpatului, în condițiile în care reprezintă o condiție sine qua non pentru calitatea de funcționar public în cadrul unei autorități a administrației publice locale. Nici situația familială a inculpatului nu justifică o soluție de punere în libertate a acestuia, față de natura și gravitatea infracțiunii și față de toate elementele expuse anterior, după cum nu justifică nici comiterea unor fapte ilicite.

Tot din perspectiva bunei desfășurări a procesului penal, Curtea a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate la acest moment procesual nu este oportună nici din punctul de vedere al duratei arestării preventive, inculpatul fiind arestat preventiv din data de 27 ianuarie 2012, deci de 30 de zile, iar pe de altă parte, durata arestării preventive de până la acest moment nu poate fi apreciată în niciun caz ca fiind una excesivă, față de complexitatea cauzei. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul G.B.N. care prin apărătorii aleși a invocat atât nelegalitatea, cât și netemeinicia acesteia. Cu privire la nelegalitate s-a solicitat să se constate că instanța de fond a interpretat în mod eronat obiectul cauzei dedusă judecății.

Sub acest aspect s-a arătat că la paginile 8 - 11 din încheiere există o motivare detaliată referitoare la temeiurile avute în vedere la luarea și prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, instanța de fond concluzionând în sensul că acestea nu s-au schimbat, deși prin cererea formulată inculpatul nu a solicitat înlocuirea acestei măsuri preventive plecând tocmai de la premisa că măsura a fost prelungită legal printr-o hotărâre definitivă. Referitor la netemeinicia hotărârii atacate s-a susținut, invocându-se dispozițiile art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen.

care determină luarea unei măsuri alternative dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, că nu există nicio suspiciune că dacă ar fi lăsat în libertate inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, cu atât mai mult cu cât parchetul nu a invocat ca și caz de arestare preventivă dispozițiile art. 148 lit. b) și c) C. proc. pen. S-a mai făcut referire la faptul că în cauză s-au extins cercetările penale față de inculpatul B.M. și la principiul egalității de tratament în fața legii, întrucât doi învinuiți, cercetați pentru aceleași fapte sunt în stare de libertate.

Examinând încheierea atacată atât prin prima motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive constând în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei poate fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar. În același sens sunt și dispozițiile art. 5 parag. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care prevăd că persoana arestată sau reținută beneficiază, printre altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unor garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Dispozițiile art. 160 6 și ale art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen. care constituie reglementările interne în materie, prevăd condițiile concrete în care liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată. Astfel, liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură procesuală alternativă la măsura arestării preventive a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței de judecată, concluzie ce se desprinde din prevederile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen.

potrivit cărora, " liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda ..." și care presupune îndeplinirea unor condiții expres reglementate referitoare la cuantumul pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost comisă și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Totodată, dispozițiile art. 160 6 alin. (2) C. proc. pen., prevăd condițiile formale de admisibilitate ale cererii de liberare provizorie sub control judiciar, condiții care privesc elemente de conținut ale acesteia.

De asemenea, din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale care reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar rezultă că o condiție esențială și prealabilă formulării unei cereri de liberare provizorie, care reiese implicit din conținutul normelor în materie o constituie preexistența măsurii arestării preventive luată legal, după caz, prelungită sau menținută față de învinuit sau inculpat. Îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar determină posibilitatea instanței de judecată de a acorda sau nu liberarea provizorie sub control judiciar, iar nu obligativitatea acordării acesteia. Pentru a stabili dacă se poate acorda liberarea provizorie, instanța trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor formale și de fond, respectiv, temeinicia cererii, condiție prevăzută în art. 160 8a alin. (2) C. proc.

pen. Prin urmare, dispozițiile legale incidente în materie permit concluzia că acordarea liberării provizorii sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al învinuitului sau inculpatului, doar instanța de judecată fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, aprecierea presupunând un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea învinuitului sau inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului. În sensul celor de mai sus sunt și dispozițiile art. 5 parag. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care nu instituie o obligație de acordare a liberării provizorii în cursul procedurii judiciare, luarea măsurilor alternative celor privative de libertate fiind subsumate în mod obligatoriu realizării scopurilor acestora.

Raportând dispozițiile legale sus-menționate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. și anume că infracțiunile pentru care este cercetat recurentul inculpat, respectiv cele prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 253 1 alin. (1) C. pen. și art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d 1 ) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 sunt pedepsite de lege cu închisoarea ce nu depășește 18 ani. Susținerea recurentului inculpat în sensul că încheierea este nelegală deoarece instanța de fond recurgând la o motivare detaliată a temeiurilor care au determinat arestarea inițială și concluzionând în sensul că acestea nu s-au schimbat a interpretat eronat obiectul cauzei întrucât nu a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive, nu este întemeiată.

În considerentele hotărârii atacate, instanța de fond face trimitere la probele care au fost administrate de organul de urmărire penală, urmare susținerii recurentului în motivarea scrisă a cererii de liberare provizorie sub control judiciar în sensul că mijloacele de probă invocate de acuzare, constând în câteva convorbiri telefonice purtate de inculpat nu sunt suficiente pentru a proba vinovăția acestuia, judecătorul fondului concluzionând că în procedura prevăzută de art. 160 2 și urm. C. proc. pen. nu se analizează îndeplinirea cerințelor art. 143 C. proc. pen. respectiv, existența indiciilor temeinice în sensul art. 68 1 C. proc. pen. din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile reținute în sarcina sa, ci se analizează, în principal, aspecte de oportunitate.

Pentru a concluziona în sensul celor de mai sus, instanța de fond a invocat Decizia nr. 17/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii prin care s-a statuat că instanța de judecată în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este sau nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului.

Referitor la cea de-a doua critică adusă încheierii și care vizează netemeinicia, Înalta Curte reține că în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța trebuie să se raporteze atât la elementele ce privesc faptele pentru care inculpatul este cercetat, cât și la datele care circumstanțiază persoana acestuia. Recurentul inculpat G.B.N.

este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni grave constând în esență în aceea că: în perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, prin încălcarea dispozițiilor legale privitoare la incompatibilități, a efectuat operațiuni financiare, ca fapte de comerț, în legătură cu activitatea SC "E." SRL București, societate pe care o deținea în fapt împreună cu inculpatul B.M., în scopul obținerii pentru sine și pentru altul, a unor foloase materiale necuvenite; în calitate de secretar general al Primăriei Sector 1 București a deținut controlul asupra modalității de executare a contractului de colectare a deșeurilor încheiat de Primăria Sector 1 cu SC "C.R.S." SA, societate din partea căreia a beneficiat de foloase constând în livrări de deșeuri reciclabile către SC "E." SRL București; în luna decembrie 2011, a exercitat acțiuni de constrângere, prin intermediul inculpatului B.M., asupra reprezentanților SC "C.R.S." SA, numiții N.M.

și V.M.S., în scopul continuării livrării de deșeuri reciclabile către SC "E." SRL, deși această din urmă societate nu îndeplinea condițiile legale pentru astfel de livrări.

Gravitatea faptelor de săvârșirea cărora este bănuit recurentul inculpat și pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a acestuia, cel puțin la acest moment procesual sunt cu atât mai evidente raportat la împrejurările în care se reține că a comis infracțiunile și anume, prin folosirea prerogativelor funcției publice deținute, aceea de secretar general al Primăriei sectorului 1 București, funcție care, așa cum a reținut și instanța de fond prin influența și autoritatea pe care i-o conferea în cadrul comunității, i-a permis negocierea și încheierea în condiții avantajoase a unor contracte comerciale, menite să sigure profitabilitatea firmei pe care o deținea împreună cu inculpatul B.M., la modul de operare utilizat, folosind în acest scop persoane apropiate interpuse, care nu se aflau sub incidența vreunei incompatibilități legale, insistența manifestată pentru realizarea activităților comerciale menite să îi asigure suplimentarea veniturilor, în acest scop reținându-se că ar fi recurs inclusiv, la mijloace de constrângere împotriva partenerilor de afaceri care sub presiunea măsurilor coercitive ce ar fi putut veni din partea sa, - cum ar fi, periclitarea normalei derulări a contractelor pe care aceștia le încheiaseră pentru prestarea de servicii de salubritate cu Primăria sectorului 1 București, unde recurentul deținea funcția de secretar general,

- se vedeau nevoiți a accepta încheierea cu firma inculpatului a unor contracte comerciale, având ca obiect livrarea de deșeuri reciclabile, uneori în condiții dezavantajoase pentru ei din punct de vedere financiar. Punerea în libertate provizorie a recurentului inculpat, cel puțin în acest moment procesual nu ar fi oportună în opinia Înaltei Curți și din perspectiva faptului că urmărirea penală nu s-a finalizat, numărul mare al actelor materiale presupus a fi săvârșite, justificând un interval mai mare de timp pentru administrarea probelor necesare justei soluționări a cauzei. Circumstanțele personale favorabile indicate de recurent în ultimul cuvânt, situația familială a acestuia și împrejurarea că alți doi învinuiți sunt cercetați în stare de libertate, nu constituie argumente suficiente pentru pronunțarea unei soluții de punere în libertate sub control judiciar, raportat la gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul.

În consecință, Înalta Curte, în acord cu concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, apreciază că pentru a se asigura buna desfășurare a urmăririi penale, cel puțin la acest moment procesual, se impune cercetarea în continuare în stare de arest preventiv a recurentului G.B.N., concluzie în raport de care, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumelor de 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat G.B.N. împotriva încheierii din 1 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 1633/2/2012 (657/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2012. Procesat de GGC - GV