ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 663/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 663/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 1 martie 2012

pronunțată în Dosarul nr. 1633/2/2012 (657/2012), Curtea de Apel București,

secția I penală, a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de inculpatul G.B.N.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această încheiere, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la

data de 29 februarie 2012 inculpatul G.B.N. a solicitat liberarea provizorie

sub control judiciar, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 160

2

C. proc. pen.

În motivarea cererii,

inculpatul a arătat că din actele dosarului nu rezultă necesitatea împiedicării

sale să săvârșească alte fapte ori să zădărnicească aflarea adevărului în cauză

și că, în opinia sa, condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen. sunt îndeplinite, deoarece dispozițiile art. 148 lit. b), c) și d)

C. proc. pen. nu au fost avute în vedere la momentul arestării preventive,

astfel că nu se justifică privarea de libertate și în continuare.

În același sens,

inculpatul a arătat că, la motivarea soluției de arestare preventivă, instanța

a avut în vedere doar dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Inculpatul a

solicitat totodată, a se aprecia asupra oportunității acestei măsuri și a se

observa că de la data la care a fost arestat, au fost audiați 47 de martori,

dar niciunul dintre aceștia nu se referă la persoana sa, ci la coinculpatul

B.M. Mai mult, nu există niciun act de procedură care să se fi întocmit în

această perioadă și care să-l privească pe inculpat.

În continuare a

susținut că nu a avut niciun contact cu legea penală și nu a dovedit vreodată

că ar insufla celor din jur o temere dacă ar fi lăsat în libertate, iar după ce

s-au scurs aproximativ 40 de zile de la luarea măsurii arestării preventive, nu

se poate vorbi de lipsa de oportunitate.

Analizând cererea

inculpatului, dispozițiile legale incidente și dosarul cauzei, Curtea a reținut

următoarele:

Prin ordonanțele nr.

220/P/2012 din data de 19 ianuarie 2012 s-a dispus punerea în mișcare a

acțiunii penale față de inculpații:

aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare ca

acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, în scopul obținerii de

foloase necuvenite, în formă continuată, de favorizarea infractorului, în

legătură directă cu o infracțiune de corupție, instigare la infracțiunea de

folosire a influenței sau a autorității de către o persoană cu funcție de

conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de

bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și de șantaj, în legătură directă cu o

infracțiune de corupție, fapte prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea

nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr.

78/2000, art. 25 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, art. 194

alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d

1

) și la art. 18 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare ca

acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, în scopul obținerii de

foloase necuvenite, în formă continuată, conflict de interese și șantaj, în

legătură directă cu o infracțiune de corupție, fapte prevăzute de art. 12 lit.

a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

253

1

alin. (1) C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art.

17 lit. d

1

) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, toate cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

Măsura arestării

preventive față de inculpații B.M. și G.B.N., a fost dispusă în temeiul

dispozițiilor art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen., prin încheierea nr. 246

din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 489/2/2012, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu

data încarcerării, cei doi inculpați fiind prezumați a fi comis următoarelor fapte:

Cu privire la

inculpatul G.B.N. s-au reținut următoarele:

2011 - ianuarie 2012, prin încălcarea dispozițiilor legale privitoare la

incompatibilități, a efectuat operațiuni financiare, ca fapte de comerț, în

legătură cu activitatea SC "E." SRL București, societate pe care o

deținea în fapt împreună cu inculpatul B.M., în scopul obținerii pentru sine și

pentru altul a unor foloase materiale necuvenite - faptă ce constituie

infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

secretar general al Primăriei Sector 1 București a deținut controlul asupra

modalității de executare a contractului de colectare a deșeurilor încheiat de

Primăria Sector 1 cu SC "C.R.S." SA, societate din partea căreia a

beneficiat de foloase constând în livrări de deșeuri reciclabile către SC

"E." SRL București - faptă ce constituie infracțiunea prevăzută de

art. 253

1

alin. (1) C. pen.;

2011, a exercitat acțiuni de constrângere, prin intermediul inculpatului B.M.,

asupra reprezentanților SC "C.R.S." SA, N.M. și V.M.S., în scopul

continuării livrării de deșeuri reciclabile către SC "E." SRL

București, deși această din urmă societate nu îndeplinea condițiile legale

pentru astfel de livrări - faptă ce constituie infracțiunea prevăzută de art.

194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d

1

) și la art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art. 160

6

alin. (1) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie poate fi făcută, atât

în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, de către învinuit sau

inculpat, soțul ori rudele apropiate ale acestuia.

De asemenea, cererea

poate fi formulată și prin apărător, ca în prezenta cauză, inculpatul

însușindu-și cererea conform celor arătate în ședință publică.

Potrivit art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate

acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul

infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu

depășește 18 ani.

Cum în speță

inculpatul este cercetat pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 lit. a) teza

I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care

pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la 5 ani, de art. 253

1

alin. (1) C. pen., pentru care pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani

și de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d

1

) și la

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care pedeapsa este închisoarea

de la 6 luni la 7 ani, rezultă că este îndeplinită și această condiție.

S-a constatat astfel

că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 160

2

alin. (1) C.

proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este

cercetat inculpatul fiind mai mică de 18 ani închisoare.

Referitor la

susținerile arătate în motivarea scrisă a cererii, în sensul că sunt invocate

ca mijloace de probă câteva convorbiri telefonice, ce nu sunt suficiente pentru

a proba vinovăția inculpatului, precum și la afirmațiile inculpatului din

ultimul cuvânt, acordat cu ocazia dezbaterilor, Curtea a constatat că în

procedura prevăzută de art. 160

2

și urm. C. proc. pen. nu se

analizează îndeplinirea cerințelor art. 143 C. proc. pen., respectiv existența

indiciilor temeinice în sensul art. 68

1

C. proc. pen. din care să

rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea reținută în

sarcina sa, ci se analizează în principal aspecte de oportunitate.

Astfel, potrivit

Deciziei nr. 17/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un

recurs în interesul legii, instanța de judecată, în cadrul examenului de

temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe

cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal

este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar

sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului.

Procedura liberării

provizorii presupune că inculpatul nu contestă existența indiciilor temeinice

din care să rezulte presupunerea rezonabilă că a comis fapta pentru care este

cercetat, ci solicită să fie pus în libertate pentru considerente de

oportunitate.

Din perspectiva

oportunității măsurii, inculpatul a arătat că de la data la care a fost

arestat, au fost audiați 47 de martori, dar niciunul dintre aceștia nu se

referă la persoana sa, ci la coinculpatul B.M. și nu există niciun act de

procedură care să se fi întocmit în această perioadă și care să-l privească pe

el.

Curtea a constatat

însă, că ulterior luării măsurii arestării preventive față de inculpații B.M.

și G.B.N., au fost efectuate numeroase acte de urmărire penală, dintre care îl

privesc pe inculpatul G.B.N. următoarele: adresă din 31 ianuarie 2012 trimisă

de Primăria Comunei C. prin care se înaintează un proces-verbal de

predare-primire a utilajelor preluate de Primăria Sectorului 1 - A.D.P.

București; adresă din 01 februarie 2012 transmisă de D.N.A. către Baroul

București prin care se solicită informații privind calitatea de avocat a

inculpatului G.B.N. și răspunsul aferent din 03 februarie 2012; adresă din 30

ianuarie 2012 emisă de D.N.A. către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul București prin care se solicită dosarul de înființare și funcționare

al SC E. SRL cu răspunsul aferent din 13 februarie 2012; adresă din 30 ianuarie

2012 emisă de D.N.A. către Primăria Sector 1 prin care se solicită fișa

postului inculpatului G.B.N., împreună cu răspunsul aferent; adresă din 08

februarie 2011 emisă de D.N.A. către Partidul Național Liberal prin care se

solicită date referitoare la calitatea de membri a numiților G.B.N., T.H.P.Ș.,

T.G., C.B. și T.M.; adresă din 07 februarie 2012 emisă de D.N.A. către SC

"R.E." SA prin care se solicită contractul de prestări servicii

încheiat la data de 29 septembrie 2011 cu SC "E." SRL, precum și

toate documentele financiar-contabile aferente acestui contract, împreună cu

răspunsul corespunzător; adresă din 07 februarie 2012 emisă de D.N.A. către SC

"R." SA prin care se solicită contractul de prestări servicii

încheiat la data de 22 noiembrie 2011 cu SC "E." SRL, precum și toate

documentele financiar-contabile aferente acestui contract, împreună cu

răspunsul corespunzător; adresă din 01 februarie 2012 emisă de D.N.A. către

B.C.R. prin care se solicită date privind conturile deschise pe numele

inculpaților B.M. și G.B.N., împreună cu răspunsurile aferente; adresă din 30

ianuarie 2012 emisă de D.N.A. către B.C.R. prin care se solicită date privind conturile

deschise pe numele SC "E." SRL, împreună cu răspunsurile aferente;

audierea - printre alții - a martorilor G.R.V., G.C.R., G.C.L., H.G., N.M.,

N.F., N.M.G., O.M., O.A.G., P.V.F., R.G., V.M.S.

De asemenea, prin

Ordonanța nr. 220/P/2011 din 13 februarie 2012, ora 13:00, Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție,

secția de combatere a corupției - a dispus extinderea cercetărilor și începerea

urmăririi penale față de inculpatul B.M. - sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de trafic de influență, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257

alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și fals

intelectual în condițiile participației improprii și în legătură directă cu o

infracțiune de corupție, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și 18 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și respectiv, față de

învinuitul D.G.M. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cumpărare de

influență, faptă prevăzută și pedepsită de art. 6

1

alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și fals

intelectual în condițiile participației improprii și în legătură directă cu o

infracțiune de corupție, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și 18 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Referitor la această

nouă acuzație, în sarcina inculpatului B.M. s-a reținut că în cursul anului

2008, pe când își desfășura activitatea în calitate de procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, a promis

prietenului său, învinuitul D.G.M., avocat în cadrul Baroului București care

fusese mandatat de către cetățeanul american H.G. să efectueze toate

demersurile legale, în vederea recuperării și valorificării terenului în

suprafață de 8.518 mp, situat în strada O., nr. 7, sector 1 pe care acesta îl

dobândise prin cumpărare în anul 1957, că prin influența pe care o are asupra

numitului G.B.N. - secretar al subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului

funciar din cadrul Primăriei Sector 1 București, poate obține cu celeritate

reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, ceea ce de altfel

s-a și obținut ca efect al intervenției sale, prin Hotărârile nr. 939 din 24

octombrie 2008 și nr. 941 din 05 februarie 2009 emise de Comisia Municipiului

București pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

(comisie care decide în baza propunerilor făcute de subcomisia de aplicare a

Legii nr. 18/1991 din cadrul Primăriei Sectorului 1, subcomisie din care face

parte și inculpatul G.B.N.), conform acestor hotărâri reconstituirea dreptului

de proprietate asupra terenului aparținând numitului H.G. realizându-se prin

compensare pe un alt amplasament situat în incinta Institutului de Cercetare și

Producție pentru Pomicultură Băneasa (această dispoziție fiind ulterior

invalidată de către Judecătoria Sectorului 1 București prin Sentința civilă nr.

8942/2011 care a reținut că "terenurile agricole aflate în folosința

unităților de cercetare și învățământ cu profil agricol, pot fi retrocedate

doar persoanelor îndreptățite la restituirea pe vechiul amplasament"). S-a

mai reținut totodată că pentru a-și asigura folosul influenței traficate,

inculpatul B.M. a procedat la încheierea cu mandatarul D.G.M. a unui contract

fictiv de vânzare-cumpărare de bunuri viitoare, autentificat sub nr. 88 din 12

iunie 2008 de BNP G.E., potrivit căruia mandatarul îi vindea inculpatului

pentru suma de 206.250 euro, pretins achitată chiar la momentul perfectării

tranzacției, suprafața de 2750 mp din terenul pe care urma să-l recupereze prin

retrocedare, fie pe vechiul amplasament, fie pe un alt amplasament, iar pentru

a putea justifica suma de 206.250 euro menționată în contractul de

vânzare-cumpărare de bunuri viitoare, inculpatul B.M. a procedat la întocmirea

unui înscris sub semnătură privată, intitulat contract de împrumut și datat 12

iunie 2008, prin care numitul G.I. (decedat la data de 09 octombrie 2010) îi

împrumuta suma de 200.000 euro, înscris în legătură cu care prin raportul de

constatare tehnico-științifică nr. 442.311 din 13 februarie 2012 s-a stabilit

că semnăturile aplicate la rubrica «ÎMPRUMUTĂTOR» pe toate cele trei exemplare

ale contractului supuse examinării nu au fost executate de către numitul G.I.

Pentru probarea

acestei noi învinuiri au fost realizate numeroase acte de urmărire penală:

audierea inculpatului B.M. din 14 februarie 2012 privind extinderea

cercetărilor și începerea urmăririi penale; audierea învinuitului D.G.M. din 14

februarie 2012 privind extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale;

adresă din 09 februarie 2012 emisă de D.N.A. către Primăria Municipiului Oradea

prin care s-au solicitat datele de stare civilă ale numitului H.G., împreună cu

răspunsul aferent; adresă din 14 februarie 2012 a FBI din cadrul Ambasadei

Statelor Unite ale Americii din România prin care s-au comunicat datele privind

domiciliul numitului H.G.; adresă din 08 februarie 2012 emisă de D.N.A. către

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 1 prin care s-au solicitat

acte semnate și depuse de G.I., în vederea efectuării unei constatări

grafoscopice, împreună cu răspunsul aferent; adresă din 08 februarie 2012 emisă

de D.N.A. către Direcția Generală de Evidență a Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date prin care s-au solicitat datele de stare civilă ale numitei

G.G.C., împreună cu răspunsul aferent; raportul de constatare

tehnico-științifică grafoscopică nr. 442311 din 13 februarie 2012;

proces-verbal din 08 februarie 2012 de ridicare a unor înscrisuri de la numita

P.E.D.; proces-verbal din 10 februarie 2012 de ridicare a unor înscrisuri de la

învinuitul D.G.M.; adresă din 09 februarie 2012 emisă de D.N.A. către Parchetul

de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 prin care s-au solicitat date referitoare

la plângerile formulate de/împotriva lui H.G.; adresă din 10 februarie 2012

emisă de D.N.A. către Autoritatea Națională pentru Străini prin care s-au

solicitat toate actele depuse de H.G. în vederea redobândirii cetățeniei

române; adresă din 13 februarie 2012 emisă de D.N.A. către Primăria Sectorului

1 București prin care s-au solicitat numele membrilor subcomisiei locale de

aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru perioada 2005 - 2011, împreună cu fișele

posturilor aferente; adresă din 13 februarie 2012 emisă de D.N.A. către

Instituția Prefectului Municipiului București - C.S.D.P.P.T.B prin care s-a

solicitat dosarul constituit în baza notificărilor nr. 24951/1998 și nr.

38910/2005 formulate de H.G.; adresă din 10 februarie 2012 emisă de D.N.A.

către Poliția sector 1 - Serviciul de Investigare a Fraudelor prin care s-au

solicitat informații privind modul de soluționare a sesizării nr. 1092390 din

04 aprilie 2007; adresă din 10 februarie 2012 emisă de D.N.A. către Primăria

Sectorului 1 București prin care s-au solicitat toate notificările depuse de

C.D., pentru reconstituirea dreptului de proprietate; adresă din 10 februarie

2012 emisă de D.N.A. către Primăria Sectorului 1 București prin care s-au

solicitat fișele posturilor inc. G.B.N. în perioada 2007 - 2011; adresa din 10

februarie 2012 emisă de D.N.A. către Primăria Sectorului 1 București prin care

s-au solicitat toate notificările depuse de H.G. pentru reconstituirea

dreptului de proprietate; adresă din 10 februarie 2012 emisă de D.N.A. către

Primăria Sectorului 1 București prin care s-au solicitat toate notificările

depuse pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului din

București, Șoseaua București - Ploiești, F.N.; adresă din 10 februarie 2012

emisă de D.N.A. Biroul de Legătură cu Instituții Similare din Alte State, prin

care s-au solicitat date despre H.G.

În consecință

instanța de fond a reținut, contrar celor susținute de apărătorii inculpatului

că în cauză au fost efectuate numeroase acte de urmărire penală, în ciuda

timpului scurt scurs de la data luării măsurii arestării preventive, acte de

urmărire penală care îl privesc și pe inculpatul G.B.N. De asemenea, deși

extinderea urmăririi penale a fost dispusă numai cu privire la inculpatul B.M.,

se efectuează cercetări și cu privire la posibila implicare a inculpatului

G.B.N. în faptele cu privire la care s-a dispus extinderea urmăririi penale.

Curtea a constatat de

asemenea, că prin încheierea din data de 17 februarie 2012 pronunțată de Curtea

de Apel București s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a

inculpaților B.M. și G.B.N., reținându-se că urmărirea penală încă nu a fost

finalizată, în cauză urmând a se mai efectua următoarele activități judiciare:

finalizarea activității de întocmire a proceselor-verbale de redare integrală a

conținutului convorbirilor telefonice reținute ca mijloace de probă; extinderea

urmăririi penale față de alte persoane implicate în activitatea infracțională a

inculpatului B.M. și a învinuitului D.G.M., în condițiile în care există

indicii că reconstituirea dreptului de proprietate pentru numitul H.G. s-a

făcut cu complicitatea funcționarilor din cadrul Primăriei Sectorului 1

București, printre aceștia fiind și inculpatul G.B.N.; audierea celor 16 membri

ai Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii fondului funciar care au

participat la adoptarea Hotărârilor nr. 939 din 24 octombrie 2008 și nr. 941 din

05 februarie 2009; reaudierea numitului Ț.I., prefect la momentul emiterii

Hotărârilor antemenționate; audierea numiților C.A.I. (primar al Sectorului 1)

și G.V.R. (director al Direcției Fond Funciar, Cadastru, Registru Agricol din

cadrul Primăriei Sector 1), persoane care alături de inculpatul G.B.N. au

semnat permanent corespondența cu A.D.S., O.C.P.I.; audierea reprezentantului

A.D.S. în Comisia Municipiului București de aplicare a Legii fondului funciar,

numita M.R.; audierea numitei G.E., notar ce a autentificat contractul de

vânzare-cumpărare încheiat între B.M. și D.G.M.; identificarea tuturor

conturilor bancare deschise pe numele numiților G.I. și P.E.D. pentru a se

demonstra faptul că primul menționat nu putea deține suma de 200.000 euro;

efectuarea unei adrese către Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. -

Administrația Finanțelor Publice Sector 1 pentru comunicarea veniturilor nete,

pe categorii de venituri, realizate în perioada 2000 - prezent de numitul G.I.;

audierea numitei M.G., primul mandatar al numitului H.G.; efectuarea unei

expertize grafoscopice asupra înscrisului intitulat "testament",

predat de martora P.E.D.; prezentarea materialului de urmărire penală,

considerându-se din această perspectivă că prelungirea arestării preventive a

inculpaților, este necesară în interesul urmăririi penale.

Rezultă că în cauză

mai sunt de efectuat acte de urmărire penală ce îl privesc pe inculpatul G.B.N.

În aceste condiții,

Curtea a constatat că în actualul moment procesual se impune în continuare privarea

de libertate a inculpatului, pentru definitivarea în bune condiții a urmăririi

penale, lăsarea acestuia în libertate nefiind nici pe departe oportună, față de

stadiul cercetărilor.

Potrivit Codului de

procedură penală, cererea de liberare provizorie sub control judiciar se admite

atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și, în raport de

datele dosarului și persoana inculpatului instanța apreciază că scopul

procesului penal se poate realiza în continuare cu inculpatul în stare de libertate.

Din interpretarea

textelor de lege rezultă cu claritate că nu există o obligație a instanței de a

dispune liberarea provizorie, dacă inculpatul nu se află în situațiile

prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., întrucât legiuitorul

a prevăzut în mod expres că liberarea provizorie sub control judiciar se poate

acorda de către instanța competentă.

Cum art. 160

2

C. proc. pen. și urm. nu prevăd criterii de apreciere, este evident că instanța

va trebui să aibă în vedere, pe de o parte, criteriile prevăzute de art. 136

alin. (8) C. proc. pen. (inclusiv gravitatea și natura infracțiunii),

circumstanțele personale ale inculpatului, și pe de altă parte, oportunitatea

lăsării sale în libertate, raportat la stadiul procesual al cauzei.

Față de situația de

fapt prezentată anterior, apare ca evidentă gravitatea infracțiunii în concret

și pericolul pe care l-ar avea pentru ordinea publică lăsarea inculpatului în

libertate; împrejurarea că în cauză sunt cercetate mai multe persoane, natura

infracțiunilor și calitatea acestor persoane, aceea de funcționari publici

imprimă faptei un caracter grav.

Referitor la

criteriile prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., Curtea a avut în

vedere faptul că, la analiza dosarului de urmărire penală, se constată, în

acord cu judecătorul care a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, că

pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului este foarte

ridicat, având în vedere faptul că este acuzat de comiterea unor infracțiuni de

corupție, care în concret prezintă o gravitate sporită, raportat la

împrejurările în care se bănuiește în mod legitim că acestea au fost comise

(prin folosirea prerogativelor funcției publice deținute de fiecare inculpat,

respectiv aceea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria

sectorului 4 București în cazul inculpatului B. și de secretar general al

Primăriei sectorului 1 București, funcții care prin influența și autoritatea pe

care le-o confereau în cadrul comunității, le-au permis negocierea și

încheierea în condiții avantajoase a unor contracte comerciale menite să

asigure profitabilitatea firmei pe care o dețineau), la modalitatea de

concepere și punere în aplicare a rezoluției infracționale și la modul de

operare utilizat, folosind în acest scop persoane apropiate interpuse care nu

se aflau sub incidența vreunor incompatibilități legale, iar pe de altă parte

persistența și insistența inculpaților în realizarea activităților comerciale

menite să le asigure suplimentarea veniturilor, în acest scop reținându-se că aceștia

ar fi recurs inclusiv, la mijloace de constrângere împotriva partenerilor de

afaceri care sub presiunea măsurilor coercitive ce ar fi putut veni din partea

inculpaților - cum ar fi periclitarea normalei derulări a contractelor pe care

aceștia le aveau încheiate pentru prestarea de servicii de salubritate cu

Primăria sectorului 1 București unde inculpatul G. deținea funcția de secretar

general - se vedeau nevoiți a accepta încheierea cu firma inculpaților a unor

contracte comerciale având ca obiect livrarea de deșeuri reciclabile, uneori

chiar în condiții dezavantajoase pentru ei din punct de vedere financiar,

asumându-și totodată și riscul de a fi pasibili de anumite sancțiuni penale sau

administrative, în condițiile în care activitățile de livrare de deșeuri către

firma inculpaților se desfășurau cu încălcarea unor norme legale), precum și la

perioada relativ îndelungată de timp și dezinvoltura cu care inculpații, deși

în virtutea funcțiilor publice deținute aveau înalta responsabilitate de a

veghea la respectarea legii, s-au implicat în activități din sfera ilicitului

penal.

Din perspectiva

oportunității, Curtea a constatat că în prezent urmărirea penală nu este

terminată, iar temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului

nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia,

pentru finalizarea cercetărilor. Astfel, numărul mare al actelor materiale,

intervalul de timp în care au fost săvârșite și implicarea unui număr mare de

persoane în aceste activități, justifică un interval mai mare de timp pentru

finalizarea urmăririi penale și, în consecință, și necesitatea menținerii

măsurilor preventive luate în cauză.

Împrejurarea că

inculpatul nu și-ar fi întrerupt activitățile ilicite fără intervenția

organelor de urmărire penală constituie un argument în plus în a aprecia că

lăsarea sa în libertate nu este oportună la acest moment procesual; de

asemenea, presupusa sa contribuție la comiterea faptei - așa cum a fost

prezentată în dosarul de urmărire penală - nu apare ca fiind una minoră, ci

dimpotrivă.

În ceea ce privește

circumstanțele personale ale inculpatului, care de altfel au fost deja avute în

vedere la momentul dispunerii față de acesta a măsurii preventive privative de

libertate, este adevărat că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, însă

acest fapt nu constituie un argument suficient pentru a se dispune punerea sa

în libertate, în raport de gravitatea faptelor în concret.

Astfel, referitor la

lipsa antecedentelor penale, aceasta nu are nicio relevanță din perspectiva

circumstanțelor personale ale inculpatului, în condițiile în care reprezintă o

condiție sine qua non pentru calitatea de funcționar public în cadrul unei

autorități a administrației publice locale.

Nici situația

familială a inculpatului nu justifică o soluție de punere în libertate a

acestuia, față de natura și gravitatea infracțiunii și față de toate elementele

expuse anterior, după cum nu justifică nici comiterea unor fapte ilicite.

Tot din perspectiva

bunei desfășurări a procesului penal, Curtea a apreciat că lăsarea inculpatului

în libertate la acest moment procesual nu este oportună nici din punctul de

vedere al duratei arestării preventive, inculpatul fiind arestat preventiv din

data de 27 ianuarie 2012, deci de 30 de zile, iar pe de altă parte, durata

arestării preventive de până la acest moment nu poate fi apreciată în niciun

caz ca fiind una excesivă, față de complexitatea cauzei.

Împotriva încheierii

a declarat recurs inculpatul G.B.N. care prin apărătorii aleși a invocat atât

nelegalitatea, cât și netemeinicia acesteia.

Cu privire la

nelegalitate s-a solicitat să se constate că instanța de fond a interpretat în

mod eronat obiectul cauzei dedusă judecății. Sub acest aspect s-a arătat că la

paginile 8 - 11 din încheiere există o motivare detaliată referitoare la

temeiurile avute în vedere la luarea și prelungirea măsurii arestării

preventive a inculpatului, instanța de fond concluzionând în sensul că acestea

nu s-au schimbat, deși prin cererea formulată inculpatul nu a solicitat

înlocuirea acestei măsuri preventive plecând tocmai de la premisa că măsura a

fost prelungită legal printr-o hotărâre definitivă.

Referitor la

netemeinicia hotărârii atacate s-a susținut, invocându-se dispozițiile art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. care determină luarea unei măsuri alternative dacă sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de lege, că nu există nicio suspiciune că dacă

ar fi lăsat în libertate inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori experți, alterarea ori

distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, cu atât mai mult

cu cât parchetul nu a invocat ca și caz de arestare preventivă dispozițiile

art. 148 lit. b) și c) C. proc. pen.

S-a mai făcut

referire la faptul că în cauză s-au extins cercetările penale față de

inculpatul B.M. și la principiul egalității de tratament în fața legii,

întrucât doi învinuiți, cercetați pentru aceleași fapte sunt în stare de

libertate.

Examinând încheierea

atacată atât prin prima motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate

cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor

preventive constând în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau

împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală,

de la judecată sau de la executarea pedepsei poate fi atins și prin liberarea

provizorie sub control judiciar.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5 parag. 3 din Convenția europeană pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale care prevăd că persoana

arestată sau reținută beneficiază, printre altele, de dreptul de a putea fi

eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unor

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Dispozițiile art. 160

6

și ale art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen. care constituie

reglementările interne în materie, prevăd condițiile concrete în care liberarea

provizorie sub control judiciar poate fi acordată.

Astfel, liberarea

provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură procesuală alternativă la

măsura arestării preventive a cărei acordare este lăsată la latitudinea

instanței de judecată, concluzie ce se desprinde din prevederile art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. potrivit cărora, " liberarea provizorie sub

control judiciar se poate acorda ..." și care presupune îndeplinirea unor

condiții expres reglementate referitoare la cuantumul pedepsei închisorii

prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care

aceasta a fost comisă și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de

a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de

probă sau prin alte asemenea fapte.

Totodată,

dispozițiile art. 160

6

alin. (2) C. proc. pen., prevăd condițiile

formale de admisibilitate ale cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, condiții care privesc elemente de conținut ale acesteia.

De asemenea, din

interpretarea coroborată a dispozițiilor legale care reglementează instituția

liberării provizorii sub control judiciar rezultă că o condiție esențială și

prealabilă formulării unei cereri de liberare provizorie, care reiese implicit

din conținutul normelor în materie o constituie preexistența măsurii arestării

preventive luată legal, după caz, prelungită sau menținută față de învinuit sau

inculpat.

Îndeplinirea

condițiilor de admisibilitate ale unei cereri de liberare provizorie sub

control judiciar determină posibilitatea instanței de judecată de a acorda sau

nu liberarea provizorie sub control judiciar, iar nu obligativitatea acordării

acesteia. Pentru a stabili dacă se poate acorda liberarea provizorie, instanța

trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor formale și de fond, respectiv,

temeinicia cererii, condiție prevăzută în art. 160

8a

alin. (2) C.

proc. pen.

Prin urmare,

dispozițiile legale incidente în materie permit concluzia că acordarea

liberării provizorii sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept

al învinuitului sau inculpatului, doar instanța de judecată fiind în măsură să

aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, aprecierea

presupunând un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a

dispus arestarea învinuitului sau inculpatului, calitatea acestuia, modul de

săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele

privind persoana învinuitului sau inculpatului. În sensul celor de mai sus sunt

și dispozițiile art. 5 parag. 3 din Convenția europeană pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale care nu instituie o obligație

de acordare a liberării provizorii în cursul procedurii judiciare, luarea

măsurilor alternative celor privative de libertate fiind subsumate în mod

obligatoriu realizării scopurilor acestora.

Raportând

dispozițiile legale sus-menționate la speța dedusă judecății, Înalta Curte

constată că în mod corect instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită

condiția prevăzută de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. și anume că

infracțiunile pentru care este cercetat recurentul inculpat, respectiv cele

prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 253

1

alin. (1) C. pen. și art. 194 alin. (1)

C. pen. raportat la art. 17 lit. d

1

) și la art. 18 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 sunt pedepsite de lege cu închisoarea ce nu depășește 18 ani.

Susținerea

recurentului inculpat în sensul că încheierea este nelegală deoarece instanța

de fond recurgând la o motivare detaliată a temeiurilor care au determinat

arestarea inițială și concluzionând în sensul că acestea nu s-au schimbat a

interpretat eronat obiectul cauzei întrucât nu a solicitat înlocuirea măsurii

arestării preventive, nu este întemeiată.

În considerentele

hotărârii atacate, instanța de fond face trimitere la probele care au fost

administrate de organul de urmărire penală, urmare susținerii recurentului în

motivarea scrisă a cererii de liberare provizorie sub control judiciar în

sensul că mijloacele de probă invocate de acuzare, constând în câteva

convorbiri telefonice purtate de inculpat nu sunt suficiente pentru a proba

vinovăția acestuia, judecătorul fondului concluzionând că în procedura

prevăzută de art. 160

2

și urm. C. proc. pen. nu se analizează

îndeplinirea cerințelor art. 143 C. proc. pen. respectiv, existența indiciilor

temeinice în sensul art. 68

1

C. proc. pen. din care să rezulte

presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile reținute în sarcina

sa, ci se analizează, în principal, aspecte de oportunitate.

Pentru a concluziona

în sensul celor de mai sus, instanța de fond a invocat Decizia nr. 17/2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii

prin care s-a statuat că instanța de judecată în cadrul examenului de

temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe

cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal

este sau nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar

sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului.

Referitor la cea de-a

doua critică adusă încheierii și care vizează netemeinicia, Înalta Curte reține

că în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii

organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub

control judiciar, instanța trebuie să se raporteze atât la elementele ce

privesc faptele pentru care inculpatul este cercetat, cât și la datele care

circumstanțiază persoana acestuia.

Recurentul inculpat

G.B.N. este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni grave constând în

esență în aceea că: în perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, prin încălcarea

dispozițiilor legale privitoare la incompatibilități, a efectuat operațiuni

financiare, ca fapte de comerț, în legătură cu activitatea SC "E."

SRL București, societate pe care o deținea în fapt împreună cu inculpatul B.M.,

în scopul obținerii pentru sine și pentru altul, a unor foloase materiale

necuvenite; în calitate de secretar general al Primăriei Sector 1 București a

deținut controlul asupra modalității de executare a contractului de colectare a

deșeurilor încheiat de Primăria Sector 1 cu SC "C.R.S." SA, societate

din partea căreia a beneficiat de foloase constând în livrări de deșeuri

reciclabile către SC "E." SRL București; în luna decembrie 2011, a exercitat

acțiuni de constrângere, prin intermediul inculpatului B.M., asupra

reprezentanților SC "C.R.S." SA, numiții N.M. și V.M.S., în scopul

continuării livrării de deșeuri reciclabile către SC "E." SRL, deși

această din urmă societate nu îndeplinea condițiile legale pentru astfel de

livrări.

Gravitatea faptelor

de săvârșirea cărora este bănuit recurentul inculpat și pericolul pe care l-ar

prezenta lăsarea în libertate a acestuia, cel puțin la acest moment procesual

sunt cu atât mai evidente raportat la împrejurările în care se reține că a

comis infracțiunile și anume, prin folosirea prerogativelor funcției publice

deținute, aceea de secretar general al Primăriei sectorului 1 București,

funcție care, așa cum a reținut și instanța de fond prin influența și

autoritatea pe care i-o conferea în cadrul comunității, i-a permis negocierea

și încheierea în condiții avantajoase a unor contracte comerciale, menite să

sigure profitabilitatea firmei pe care o deținea împreună cu inculpatul B.M.,

la modul de operare utilizat, folosind în acest scop persoane apropiate

interpuse, care nu se aflau sub incidența vreunei incompatibilități legale,

insistența manifestată pentru realizarea activităților comerciale menite să îi

asigure suplimentarea veniturilor, în acest scop reținându-se că ar fi recurs

inclusiv, la mijloace de constrângere împotriva partenerilor de afaceri care

sub presiunea măsurilor coercitive ce ar fi putut veni din partea sa, - cum ar

fi, periclitarea normalei derulări a contractelor pe care aceștia le încheiaseră

pentru prestarea de servicii de salubritate cu Primăria sectorului 1 București,

unde recurentul deținea funcția de secretar general, - se vedeau nevoiți a

accepta încheierea cu firma inculpatului a unor contracte comerciale, având ca

obiect livrarea de deșeuri reciclabile, uneori în condiții dezavantajoase

pentru ei din punct de vedere financiar.

Punerea în libertate

provizorie a recurentului inculpat, cel puțin în acest moment procesual nu ar

fi oportună în opinia Înaltei Curți și din perspectiva faptului că urmărirea

penală nu s-a finalizat, numărul mare al actelor materiale presupus a fi

săvârșite, justificând un interval mai mare de timp pentru administrarea

probelor necesare justei soluționări a cauzei.

Circumstanțele

personale favorabile indicate de recurent în ultimul cuvânt, situația familială

a acestuia și împrejurarea că alți doi învinuiți sunt cercetați în stare de

libertate, nu constituie argumente suficiente pentru pronunțarea unei soluții

de punere în libertate sub control judiciar, raportat la gravitatea faptelor de

care este acuzat inculpatul.

În consecință, Înalta

Curte, în acord cu concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, apreciază că

pentru a se asigura buna desfășurare a urmăririi penale, cel puțin la acest

moment procesual, se impune cercetarea în continuare în stare de arest

preventiv a recurentului G.B.N., concluzie în raport de care, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. pen. va respinge ca

nefondat recursul declarat de acesta.

Potrivit art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumelor de 125

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat G.B.N. împotriva încheierii

din 1 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

Dosarul nr. 1633/2/2012 (657/2012).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 martie 2012.

Procesat de GGC - GV