ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1436/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1436/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din

data de 26 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 2326/2/2012 (900/2012) – Ședința

din Camera de Consiliu, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus:

2

C. proc. pen., admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul G.B.N.

În baza art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii inculpatul este obligat

să respecte următoarele obligații:

a) să nu depășească

limita teritorială a municipiului București decât în condițiile stabilite de

instanță;

b) să se prezinte la

instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la

organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanță, respectiv Poliția sectorului

1 București, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție

sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;

e) să nu dețină, să

nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 160

2

alin. (3

1

) C. proc. pen., inculpatului îi este interzis, pe timpul

liberării provizorii, să se apropie de martorii din cauză ori să comunice

direct sau indirect cu aceștia.

Atrage atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 160

2

alin. (3

2

) C.

proc. pen., conform cărora în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor

care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

Dispune punerea în

libertate a inculpatului G.B.N. de sub puterea mandatului de arestare

preventivă nr. 2/U din 26.01.2012, emis de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în Dosarul nr. 489/2/2012, dacă nu este arestat în altă cauză.

neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul B.M.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunța

această încheiere instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea

formulată la data de 18 aprilie 2012, inculpatul G.B.N. a solicitat punerea în

libertate provizorie sub control judiciar, în condițiile art. 160

2

și urm. C. proc. pen.

În susținerea

cererii, sus-numitul inculpat a arătat că sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 160

2

C. proc. pen. pentru admisibilitatea acesteia, iar în

ceea ce privește temeinicia, a învederat faptul că lăsarea sa în libertate nu

poate prejudicia buna desfășurare a procesului penal, prin zădărnicirea aflării

adevărului și nici că ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică

dacă ar fi pus în libertate, câtă vreme nu există nicio probă care să

evidențieze acest lucru.

Prin cererea

înregistrată la data de 3 aprilie 2012, inculpatul B.M. a solicitat punerea sa

în libertate provizorie sub control judiciar, invocând, în drept, dispozițiile

art. 160

2

și urm. C. proc. pen.

În motivarea cererii,

sus-numitul inculpat a susținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.

160

2

C. proc. pen. pentru admisibilitatea cererii, iar cât privește

temeinicia acesteia a arătat, în esență, că printr-o interpretare tendențioasă

a convorbirilor sale telefonice au fost reținute în sarcina sa faptele pentru

care a fost trimis în judecată, fiindu-i atribuite intenții pe care nu le-a

avut, subliniind totodată faptul că nu s-a prevalat de funcția de procuror

atunci când s-a implicat în activitatea SC E. SRL, deținută de membrii familiei

sale.

Examinând actele și

lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de inculpați și a textelor

de lege incidente în cauză, instanța de fond a reținut și constatat

următoarele:

inculpatul G.B.N.:

Prin încheierea nr.

246 din data 26 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 489/2/2012, s-a dispus arestarea

preventivă, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data încarcerării, a

inculpatului G.B.N., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- efectuare de

operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, în

scopul obținerii de foloase necuvenite,

prev. de art. 12 lit. a), teza I din Legea

nr. 78/2000;

- șantaj în legătură

directă cu o infracțiune de corupție,

prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. rap. la

art. 17 lit. d

1

) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Dispozițiile

consacrate de art. 5 alin. (5) C. proc. pen. și art. 160

2

C. proc.

pen., prevăd că în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul

arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control

judiciar sau pe cauțiune, acest drept fiind consacrat și de art. 23 alin. (10)

din Constituția României.

Cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.B.N. îndeplinește

condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, atât condiția pozitivă

prevăzută de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., infracțiunile de

efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția

deținută, în scopul obținerii de foloase necuvenite și respectiv, șantaj în

legătură directă cu o infracțiune de corupție, fiind infracțiuni intenționate,

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, cât și

cerințele negative, prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

În acord cu acest text de lege, „liberarea provizorie nu se acordă în cazul în

care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte”.

Înscrisurile aflate

în dosarul de urmărire penală demonstrează că nu există indicii care să

justifice temerea că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni dacă s-ar afla în

libertate; acesta nu are antecedente penale, are o familie organizată, trei

copii minori în întreținere, este cunoscut ca o persoană ce asigură mijloacele

de existență ale familiei sale din activitatea de secretar al Primăriei sectorului

1 București, aspect ce poate crea presupunerea că, odată pus în libertate,

inculpatul nu ar fi tentat să săvârșească infracțiuni, fiind excluse orice

indicii care ar arăta că acesta ar fi în stare să-și riște poziția sa în

familie și societate, prin vreo acțiune compromițătoare, dacă ar fi cercetat în

libertate.

De asemenea, Curtea a

constatat că în dosarul cauzei nu există niciun indiciu pe care să se

întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că în situația în care ar fi pus în

libertate, inculpatul ar întreprinde acte de natură să influențeze probatoriul

cauzei, urmărirea penală fiind încheiată, dosarul aflându-se în custodia instanței

de judecată, astfel că posibilitatea deteriorării sau alterării probelor este

minimă, iar pe de altă parte, că nu există date care să releve, în mod

obiectiv, că inculpatul a avut sau ar putea avea asemenea încercări.

Susținerile

Parchetului, vizând subzistența temeiurilor care au fundamentat privarea de

libertate a inculpatului, precum și absența unora noi care să justifice

încetarea stării de arest preventiv a acestuia, nu-și pot afla, pe deplin,

incidența în cazul soluționării cererii de liberare provizorie formulată de

inculpat, câtă vreme printre condițiile pozitive impuse de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. și cele negative impuse de alin. (2) al aceluiași

articol de lege, nu figurează și cele două aspecte evidențiate de procuror.

De altfel, legea prevede

ca măsură de precauție, posibilitatea ca instanța, în situația în care ar

admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, să impună

inculpatului obligația de a nu comunica direct sau indirect cu anumite

persoane.

Prin urmare, s-a

concluzionat că din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., nu pot fi identificate argumente care să susțină o

soluție de respingere a cererii inculpatului.

Potrivit art. 136

alin. (2) C. proc. pen., „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin

liberarea provizorie sub control judiciar”. Din interpretarea acestor

dispoziții legale, reiese cu claritate faptul că scopul oricărei măsuri

preventive, inclusiv al arestării preventive, așa cum este el definit în art.

136 alin. (1) C. proc. pen. (asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și

împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea

pedepsei) poate fi îndeplinit și prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu

impunerea unor restricții pentru acesta, în speță, a controlului judiciar care

prin conținutul concret al obligațiilor ce îl compun, constituie o alternativă

legală la însăși măsura arestării preventive.

Curtea a constatat

că, în afara condițiilor cerute de art. 160

2

alin. (1) și alin. (2)

C. proc. pen., dispozițiile care reglementează instituția liberării provizorii

nu prevăd alte criterii pe care instanța trebuie să le aibă în vedere la

analiza unei atare cereri, după cum nu ar fi posibil nici să se susțină, în mod

legal, că liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi acordată dacă

se mențin temeiurile care au stat la baza instituirii măsurii arestării

preventive; aceasta, pentru că, în ipoteza în care ar fi survenit o modificare

a respectivelor temeiuri sau dacă acestea ar fi încetat, și-ar fi aflat

incidența alte instituții procesuale (înlocuirea măsurii arestării preventive

cu o altă măsură preventivă sau revocarea măsurii arestării preventive). Așa

cum a statuat și instanța supremă, liberarea provizorie sub control judiciar presupune,

chiar prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive (a se vedea

decizia penală nr. 316 din 19 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Sub acest aspect, este de observat faptul că dispozițiile legale care

reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar nu cuprind

nicio referire explicită la un astfel de impediment care să facă inaplicabilă

această instituție.

În absența unor

criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar

asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea

a considerat că trebuie să se raporteze atât la elemente ce țin de

împrejurările concrete ale cauzei, cât mai ales, la datele care circumstanțiază

persoana inculpatului.

În ceea ce privește

natura și pericolul social al faptei, este adevărat că infracțiunile de care

este acuzat inculpatul – în măsura în care se va dovedi că există și au fost

săvârșite cu vinovăție – sunt foarte grave, dar nu trebuie ignorat faptul că în

sarcina acestui inculpat au fost reținute un număr de două fapte, intervenind

chiar o modificare a temeiurilor inițiale ce au impus luarea măsurii arestării

preventive, respectiv scoaterea sa de sub urmărire penală cu privire la cea

de-a treia faptă imputată inițial și anume cea prev. de art. 253

1

C.

pen.

Raportat la

activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului G.B.N., Curtea a

apreciat că acea tulburare a ordinii publice petrecută inițial, a devenit

insuficientă pentru justificarea, pe mai departe, a privării de libertate a

acestui inculpat.

În acest sens, a fost

invocată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a consacrat

cu valoare de principiu faptul că detenția preventivă trebuie să aibă un

caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală. Astfel art. 5,

parag. 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale conține garanții distincte, pentru ca privarea de libertate să nu

devină abuzivă, așa încât ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele

rezonabile, indiferent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă.

De asemenea, s-a

subliniat că existența pericolului concret este legată de factorul timp. Prin

urmare, se poate considera, în mod rezonabil, că o tulburare a ordinii publice există

la început, dar trebuie să se fi risipit, după scurgerea unei anumite perioade

de timp, iar împrejurările în care s-au comis faptele și modalitatea de

acționare s-au estompat, pierzându-și rezonanța socială, ecoul în rândul

comunității.

În concluzie, Curtea

a constatat nu numai îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege

pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie, dar a apreciat, raportat

la datele concrete ale cauzei și la persoana inculpatului, (despre care actele

în circumstanțiere depuse la dosar evidențiază o persoană cu respect față de

valorile sociale), că aceasta este și întemeiată, scopul măsurii arestării

preventive - asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea

sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei - putând

fi realizat și prin lăsarea în libertate a inculpatului; cum prelungirea stării

de arest nu mai apare ca necesară, punerea în libertate a inculpatului devine

posibilă, însă cu restrângerea unor drepturi și libertăți, precum și prin

instituirea unor obligații stricte în sarcina acestuia și atragerea atenției

că, în caz de încălcare, cu rea credință, a respectivelor obligații, va fi din

nou arestat.

Așa fiind, Curtea a

admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul G.B.N. cu instituirea în sarcina acestuia a obligațiilor prevăzute

de art. 160

2

alin. (3) și de art. 160

2

alin. (3

1

)

C. proc. pen.

inculpatul B.M.:

Prin încheierea nr.

246 din data 26 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 489/2/2012, s-a dispus arestarea

preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data

încarcerării, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- efectuare de

operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, în

scopul obținerii de foloase necuvenite, prev. de art. 12 lit. a) teza I din

Legea nr. 78/2000;

- instigare la

infracțiunea de folosire a influenței sau a autorității de către o persoană cu

funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru

altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prev. de art. 25 C. pen.

rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000;

- șantaj în legătură

directă cu o infracțiune de corupție, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. rap.

la art. 17 lit. d

1

) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- fals intelectual în

condițiile participației improprii și în legătură directă cu o infracțiune de

corupție prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C.

pen., raportat la art. 17 lit. c) și 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- fals în înscrisuri

sub semnătură privată (o infracțiune),

prev. și ped. de art. 290 alin. (1) C. pen.;

- fals în declarații,

prev. și ped. de

art. 292 C. pen. (șase infracțiuni), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.M. îndeplinește

condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, însă cât privește temeinicia

acestei cereri, Curtea a apreciat că, la acest moment procesual, nu este

oportună revocarea măsurii preventive pentru acest inculpat.

În primul rând,

criticile avansate de inculpat prin apărător, critici vizând concretețea și

temeinicia acuzațiilor, pot fi calificate ca premature, în condițiile în care

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., arată care sunt împrejurările ce

trebuie avute în vedere la evaluarea temeiniciei unei cereri de liberare

provizorie sub control judiciar.

De altfel, acuzațiile

reținute în sarcina inculpatului B.M. au fost aduse de către Parchet, prin

înfățișarea unor probe, după cum urmează:

Fapta vizând

comiterea de către acesta a infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza I

din Legea nr. 78/2000, se sprijină pe probe din care rezultă presupunerea rezonabilă,

că acest inculpat, în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria sectorului 4 București, împreună cu inculpatul G.B.N., secretar

general al Primăriei sectorului 1 București, au exercitat, în fapt,

administrarea SC E. SRL, în perioada iulie 2011 – ianuarie 2012, context în

care au efectuat acte de comerț, inclusiv operațiuni financiare legate de

deschiderea, creditarea, debitarea conturilor bancare, plata filelor CEC, a

ordinelor de plată și, prin autoritatea pe care o aveau pe raza sectorului 1

și, respectiv sectorului 4, și, făcând uz de funcțiile publice, importante

deținute - au obținut beneficiul cumpărării în condiții avantajoase, a

deșeurilor colectate selectiv de pe raza sectoarelor 1 și 4 de către SC R.S. SA

și SC R.E.S.R. SA, prin încheierea unor contracte de exclusivitate și pe o

durată fermă de timp, relevante sub acest aspect fiind o serie de convorbiri

telefonice din care spicuim: „…nu am cont. Și trebuie să le alimentez contul…” convorbire

telefonică dintre B.M. și G.C.R. din data de 5 octombrie 2011; R.G., director R.:

„Să trăiți, să trăiți Domn procuror”, „A rămas să ne vedem astăzi cu omul

dvs….”, B.M.: „Păi vin și eu”, convorbire telefonică din 8 august 2011, ora 11:48:07,

B.M.: „Păi ați spus că nu-l băgați în C.A.”, R.G.: „Putem să-i dăm drumul pe 2

ani, pe 3 ani, dar eu aș vrea să dăm drumul la acesta, ca să începem și noi, pe

parcurs, rezolvăm restul prin anexe, că anexele nu le mai duc prin C.A .…. și

lăsăm exclusivitatea pe 5 ani”, convorbire telefonică din 29 septembrie 2011,

ora 11:57:57, convorbire telefonică dintre V.M.S., director în cadrul SC R.S.

SA cu G. angajat la aceeași companie: „După aia mi-a dat SMS că gagiu e

procuror…. Ai înțeles?.. ăsta de la E.? G.–V.M.S.: „Ăla din umbră”.

De asemenea, există

dovezi din care rezultă aceeași presupunere rezonabilă că inculpatul B.M. și-a

exercitat influența asupra lui V.M.S., reprezentant al companiei de salubrizare

SC R.S. SA, pentru derularea contractului comercial, încheiat cu SC E. SRL, în

momentul în care livrările de deșeuri reciclabile către această societate au

fost stopate, datorită lipsei unui cântar la punctul de lucru (plățile fiind

efectuate de către SC R. doar pe bază de documente justificative, în acest caz

a bonului de cântar), precum și pentru lipsa unei autorizații de mediu.

Că sumele de bani

erau încasate de SC R.S. SA, în baza contractului de delegare a gestiunii

Serviciului Public de salubrizare, rezultă din plățile efectuate de Primăria sectorului

1 București, autoritate publică, în cadrul căreia inculpatul G.B.N. ocupa o

importantă funcție cu atribuții de decizie în plan financiar; drept urmare s-a

reținut că reprezentanții societății de salubrizare puteau avea serioase temeri

cu privire la ivirea unor probleme legate de plata cu întârziere a facturilor.

În acest sens, se

cuvine a evidenția convorbirea dintre inculpatul B.M. și martorul N.F.: „o să-i

zic și eu lui B.: fă mă și tu plățile în martie pentru decembrie!, să vedem cum

le convine!”.

Nu în ultimul rând,

trebuie subliniat că există probe, din care rezultă presupunerea rezonabilă că

învinuitul T.H.P.Ș., vicepreședinte în B.P.J., filiala Ilfov, la rugămintea

inculpatului B.M. (cu care se afla în relații de strânsă prietenie), l-a ajutat

pe acesta să identifice un spațiu de închiriat pentru punctul de lucru al SC E.

SRL, din comuna V., județul Ilfov, printr-un consilier județean, T.M., care

avea relații cu W.M.A.M., reprezentant al societății locator; în acest context,

se evidențiază convorbirea telefonică purtată de B.M. cu N.F. la 30 septembrie

2011: „. ști că M. are control pe …. pe arab, înțelegi, …, eu lucrez o lună cu

M. și cu firma lui de pază, după aia, o să-i dau o mare … înțelegi? Dar, ca

să-l țin aproape aicea, până intru și eu și sunt cunoscut în sat … „Îl țin

aproape, după aia, îi spun M., nu mai pot să-ți plătesc”.

Revenind la

aprecierea asupra oportunității dispunerii liberării provizorii, instanța de

fond a reținut că trebuie avute în vedere circumstanțele factuale, privite prin

prisma modului de comitere a faptelor, care dezvăluie, în fapt, calitatea

inculpatului B.M. de inițiator, artizan al întregii activități înfățișate de

parchet ca având caracter infracțional; s-a relevat de către organul de

urmărire penală că inculpatul B.M. a organizat un adevărat sistem, pe baza

funcției ce o deținea, pentru obținerea de avantaje, prin traficarea influenței

ori prin eludarea legii în folosul unor persoane de la care, la rândul său,

pretindea și obținea, în contra serviciu, o serie de avantaje menite să-i

sporească veniturile ilicite.

În acest context,

organele de urmărire penală, făcând trimitere la probele produse, au acreditat

ideea că inculpatul B.M. era mereu în avangarda tuturor activităților,

folosindu-se de relațiile pe care le cultivase în timp cu diferite persoane, cu

titlu de exemplu:

- perfectarea

contractului de cesiune a părților sociale ale SC E. SRL fiind realizată prin

intermediul cabinetului de avocatură deținut de martorul B.R.O., inculpatul B.M.

apelând la serviciile sale, pentru că „era dator… Pe o chestie și să nu mai

plătesc un avocat, că-mi lua 20 de milioane”;

- numirea

directorului general H.G. (martor) a fost făcută de inculpatul B.M., pentru că

H.G fusese ofițer de poliție de judiciară, calitate în care legase o strânsă

prietenie cu inculpatul;

- alegerea numitului

N.F. ca șef al punctului de lucru din comuna V., inculpatul B.M. dorind să

valorifice experiența acestuia, de fost angajat al unei societăți comerciale ce

avea obiect de activitate asemănător;

- asumarea rolului de

interfață a constrângerilor exercitate de inculpatul G.B.N. fiind cel care a

ținut contactul permanent cu așa-zișii „oameni de teren” din cadrul R.

Pe de altă parte,

instanța de fond a avut în vedere și faptul că cercetarea judecătorească nu a

început (inculpatul nu a fost audiat), iar măsura liberării provizorii trebuie

să fie subordonată scopului bunei desfășurări a procesului penal; ori,

cercetarea judecătorească presupune readministrarea probelor, dar și

administrarea de noi probe care să conducă la lămurirea cauzei sub toate aspectele,

în condițiile în care, complexitatea acesteia este evidentă și în condițiile în

care, din partea acuzării, s-a reținut că acest inculpat ar fi în măsură să

influențeze martorii și astfel să împieteze cursul firesc al procesului.

În acest sens,

apărările înfățișate de inculpat, referințele bune privind activitatea de prim-procuror,

gradul înalt de conștientizare a situației juridice actuale, nevoia de a acorda

sprijin familiei, s-a reținut că nu reprezintă elemente suficiente care să

justifice liberarea sa la acest moment procesual.

Drept urmare, Curtea

a apreciat că, pentru a fi asigurată desfășurarea procesului penal în condiții

corespunzătoare, se impune și în continuare privarea de libertate a

inculpatului B.M. și că punerea acestuia în libertate – chiar supusă unor

garanții și obligații – în acest moment, este încă aptă să provoace un impact

negativ în rândul opiniei publice și să alimenteze neîncrederea acesteia în

capacitatea organelor judiciare de a reacționa ferm și prompt în atare

împrejurări (Instanța de Contencios European: decizia Skrobol c. Poloniei,

13.XII.2005 Georgieva împ. Bulgariei – 3.VII.2008).

În consecință, Curtea

a respins - ca neîntemeiată - cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul B.M.

Împotriva încheierii

au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția Națională Anticorupție - și inculpatul B.M. criticând-o pentru

motivele de nelegalitate și netemeinicie, arătate pe larg în practicaua

prezentei decizii.

În concluziile orale,

reprezentantul parchetului a invocat excepția nulității absolute a încheierii

atacate în raport de împrejurarea că soluționarea cererilor de liberare

provizorii sub control judiciar formulate de inculpații B.M. și G.B.N. a avut

loc în ședința din Camera de Consiliu și nu în ședință publică, ceea ce atrage

incidența în cauză a prevederilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Examinând cu

prioritate excepția invocată de reprezentantul parchetului, Înalta Curte

constată că este întemeiată.

Atât în partea

introductivă a încheierii din data de 18 aprilie 2012 când s-au pus concluzii

pe cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de

sus-numiții inculpați, cât și în partea introductivă a încheierii din data de

26 aprilie 2012, dată la care instanța de fond s-a pronunțat asupra cererilor,

se face mențiunea „Ședința din Camera de Consiliu”. Aceeași mențiune se

regăsește și în cuprinsul încheierii din data de 18 aprilie 2012 „La apelul

nominal făcut în Camera de Consiliu a răspuns inculpatul B.M.”

Publicitatea ședinței

de judecată, constituie unul din principiile fundamentale care stau la baza

desfășurării întregului proces penal, în faza de judecată, consacrat pe plan

european în Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, iar pe plan intern, în Constituția României, în

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările

și completările ulterioare și, nu în ultimul rând, în Codul de procedură

penală.

În art. 6 parag. 1

din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, principiul publicității ședinței de judecată este descris ca o

garanție a dreptului la un proces echitabil, textul Convenției stabilind că

orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei.

De asemenea,

Constituția României prevede în art. 127, articol integrat în cadrul

dispozițiilor constituționale referitoare la instanțele judecătorești, că

„ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege”,

dispoziții reluate în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

republicată și modificată, în capitolul dedicat dispozițiilor generale privind

procedura judiciară.

Nu în ultimul rând,

în Codul de procedură penală, principiul publicității ședinței de judecată este

consacrat în art. 290 alin. (1) teza I care dispune că „ședința de judecată

este publică”.

Importanța

principiului publicității ședinței de judecată, ca element al dreptului la un

proces echitabil, ca garanție procesuală, este evidențiată de sancțiunea

instituită în legea de procedură penală în cazul încălcării acestui principiu.

Astfel, nerespectarea dispozițiilor referitoare la publicitatea ședinței de

judecată atrage nulitatea absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și

casarea hotărârii atacate în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 4 din același Cod.

Codul de procedură

penală nu reglementează expres numai principiul publicității ședinței de

judecată și sancțiunea care intervine în cazul încălcării sale, ci și

excepțiile de la acest principiu, ca situații în care publicitatea este

restrânsă la anumite categorii de persoane, excepții recunoscute de art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale și admise de art. 127 din Constituția României.

Astfel, art. 290

alin. (2) C. proc. pen. prevede excepții cu caracter general de la publicitatea

ședinței de judecată, în cazurile în care judecarea în ședință publică ar putea

aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnității sau vieții intime a

unei persoane. În toate aceste cazuri, instanța poate declara ședința secretă,

în condițiile și cu respectarea prevederilor art. 290 alin. (2) și (3) C. proc.

pen.

De asemenea, atât C.

proc. pen., cât și legile speciale prevăd expres excepții de la publicitatea

ședinței de judecată, limitate la anumite categorii de cauze ale căror

particularități l-au determinat pe legiuitor ca în aplicarea art. 127 din

Constituție, să adopte norme derogatorii de la principiul publicității ședinței

de judecată, ca de exemplu art. 485 alin. (2) C. proc. pen. în care se arată că

ședința în care are loc judecarea infractorului minor nu este publică, art. 24

alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de

persoane cu modificările și completările ulterioare în care se prevede că

ședințele de judecată în cauzele privind infracțiunile prev. de art. 13 și art.

18 nu sunt publice.

În materia măsurilor

preventive, Codul de procedură penală prevede expres categoriile de cereri care

se judecă în Camera de Consiliu, ca de exemplu, propunerea de arestare

preventivă a învinuitului sau inculpatului în cursul urmăririi penale,

propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive în cursul urmăririi

penale, indicând categoriile de persoane care participă la ședința de judecată

[potrivit art. 146 alin. (4), art. 149

1

alin. (4) și art. 159 alin.

(2) C. pen., ședința se desfășoară în Camera de Consiliu, în prezența

inculpatului, a apărătorului ales sau desemnat din oficiu și a procurorului].

Arătând și limitând

numărul persoanelor care participă la soluționarea cererilor în Camera de

Consiliu este evidentă intenția legiuitorului de a nu atribui unor atare

ședințe, caracterul de ședințe publice în sensul dispozițiilor art. 290 alin.

(1) teza I C. proc. pen.

Din examinarea

dispozițiilor art. 160

1

și urm. C. proc. pen. referitoare la

liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune

rezultă că în niciunul din textele de lege cuprinse în secțiunea dedicată

acestor instituții, legiuitorul nu a prevăzut o dispoziție derogatorie,

similară celei a art. 146 alin. (4), art. 149

1

alin. (4) sau art.

159 alin. (2) C. proc. pen., în temeiul căreia cererea de liberare provizorie

să fie soluționată în Camera de Consiliu.

În absența unei

dispoziții legale exprese, prin care legiuitorul să prevadă judecarea cererii

de liberare provizorie sub control judiciar în Camera de Consiliu și deci să

stabilească o excepție de la principiul publicității ședinței de judecată sunt

aplicabile prevederile generale ale art. 290 alin. (1) teza I C. proc. pen.,

conform cărora ședința de judecată este publică (în acest sens statuând Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2009 pronunțată

în urma deliberării asupra recursului în interesul legii vizând stabilirea

caracterului public sau nu al ședinței de judecată în care se soluționează

cererea de liberare provizorie sub control judiciar).

Nerespectând

prevederile art. 290 alin. (1) teza I C. proc. pen. și soluționând cererile de

liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații B.M. și G.B.N.

în Camera de Consiliu, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, lovită

de nulitatea absolută prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. care

sancționează, între altele, nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la

publicitatea ședinței de judecată.

Înalta Curte nu poate

primi susținerea apărătorului recurentului-inculpat B.M. în sensul că era

îndreptățită să invoce faptul că ședința de judecată nu s-a desfășurat în

condiții de publicitate, numai o persoană care era interesată să participe la

ședința de judecată ce trebuia să fie publică și căreia din cauză că i s-a

îngrădit accesul în sala de ședință, pe motiv că ședința se desfășoară în

Camera de Consiliu i s-a adus o vătămare a intereselor legale.

Nulitatea absolută

reglementată de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. poate fi invocată de orice

parte din proces, de reprezentantul Ministerului Public și se ia în considerare

din oficiu de instanța de judecată. Câtă vreme vătămarea aduce atingere

principiilor fundamentale ale procesului penal, în speță, principiul

publicității, este firesc ca toți cei interesați în aflarea adevărului și în

respectarea legii să poată invoca nulitatea absolută și să provoace

desființarea actelor lovite de o astfel de nulitate, în vederea refacerii lor

în condițiile legii.

În consecință, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul B.M.,

se va casa încheierea atacată și se va trimite cauza la instanța de fond,

respectiv, Curtea de Apel București pentru rejudecarea cererilor de liberare provizorie

sub control judiciar formulate de inculpații B.M. și G.B.N.

Cu ocazia rejudecării

cauzei, instanța de fond va avea în vedere motivele de nelegalitate și

netemeinicie invocate de inculpați și va soluționa cererile formulate de

aceștia cu respectarea dispozițiilor art. 160

8a

alin. (1) C. proc.

pen., în sensul de a proceda la ascultarea inculpaților, dispoziții legale ce

nu au fost respectate în cauza în care s-a pronunțat încheierea ce face

obiectul recursului de față.

Potrivit art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de câte 25 RON, pentru fiecare inculpat, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursurile declarate de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și de inculpatul B.M. împotriva

încheierii din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în Dosarul nr. 2326/2/2012 (900/2012), privind și pe inculpatul G.B.N.

Casează încheierea recurată și trimite cauza

pentru rejudecarea cererilor de liberare sub control judiciar formulate de

inculpații B.M. și G.B.N., la instanța de fond, Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de câte 25 RON, pentru fiecare inculpat, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2012.