ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 313/2012

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 394/2/2012, în baza art. 160 2 C. proc. pen., a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.C. În baza art. 160 2 alin. (3) C. proc.

pen., pe timpul liberării provizorii inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații: a) să nu depășească limita teritorială a municipiului București decât în condițiile stabilite de instanță; b) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanță, respectiv Poliția Sectorului 2, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. În baza art. 160 2 alin. (3 1 ) C. proc. pen. inculpatului i s-a interzis pe timpul liberării provizorii să se apropie de martorii din cauză ori să comunice direct sau indirect cu aceștia și să exercite profesia de avocat.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 160 2 alin. (3 2 ) C. proc. pen. conform cărora în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive. S-a dispus punerea în libertate a inculpatului S.C., dacă nu este arestat în altă cauză. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2012 pe rolul Curții de Apel București inculpatul S.C. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis la data de 05 ianuarie 2012 de această instanță.

În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că nu există elemente probatorii din care să rezulte predispoziția sa pentru a comite infracțiuni, că nu poate influența probatoriul deja administrat în cauză și că toate circumstanțele sale personale, inclusiv starea de sănătate, conduc la ideea că este oportună liberarea sa provizorie sub control judiciar, invocând în acest sens și decizia nr. 17/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Analizând cererea inculpatului, dispozițiile legale incidente și dosarul cauzei, prima instanță a reținut următoarele: Prin încheierea din data de 5 ianuarie 2012 Curtea de Apel București a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.

și a dispus arestarea preventivă a inculpatului S.C., avocat în cadrul Baroului București, reținându-se că la data de 05 ianuarie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. a sesizat Curtea de Apel București cu propunerea de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 zile, de la 05 ianuarie 2012 până la 02 februarie 2012, inclusiv, a inculpatului S.C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzut de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În motivarea propunerii, s-a arătat că la 19 decembrie 2011, numitul R.N. a formulat un denunț în legătură cu săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzut de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de către avocatul S.C.

Martorul denunțător a precizat că îl cunoaște pe avocatul S.C. de aproximativ 3 ani, când l-a asistat într-un proces civil la Judecătoria sector 4 București. Cu acel prilej, avocatul i-ar fi spus că în schimbul unor sume de 5.000 - 6.000 euro, poate interveni pe lângă judecător pentru soluții favorabile clientului. Martorul denunțător R.N. se află, în prezent, împreună cu fratele său R.P., arestați preventiv în dosarul nr. 37229/3/2011 al Tribunalului București. În aceeași zi, respectiv 19 decembrie 2011, a formulat denunț și martorul R.P., care a precizat că în ziua de 18 decembrie 2011, în jurul orei 14:00 l-a constatat telefonic pe fiul său R.I. care i-a spus că a aflat de la avocatul S.C.

despre posibilitatea eliberării sale din arest contra sumei de 20.000 euro, pe care trebuie să o predea avocatului S.C., pentru ca acesta să influențeze judecătorul, o primă tranșă de 10.000 euro înainte de punerea în libertate, iar restul de 10.000 euro, după eliberarea sa. La data de 22 decembrie 2011, a fost audiat martorul R.I., fiul denunțătorului R.P., care l-a transportat pe avocatul S.C. la arestul secției 15 poliție, la întâlnirile pe care acesta Ie-a avut cu R.N., acest martor era persoana care urma să remită sumele de bani avocatului, în vederea punerii în libertate a lui R.P. La data de 23 decembrie 2011, a fost înregistrată (orele 14:29-14:51) în mediul ambiental discuția purtată la Penitenciarul Rahova, de către S.C.

și martorii denunțători (aflați în arest preventiv), iar la data de 4 ianuarie 2012 s-a organizat un flagrant în cadrul căruia s-a reținut că inculpatul a primit suma de 10.000 de euro de la martorul R.I. După ce a numărat banii și i-a introdus în borseta sa, avocatul S.C. a fost surprins de ofițerii de poliție judiciară și procuror, seriile bancnotelor fiind identice cu cele consemnate în procesul verbal din 04 ianuarie 2012, ora 13:00, în vederea constatării flagrantului. A reținut Curtea că sunt incidente dispozițiile art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen. Instanța a constatat că sunt realizate exigențele art. 148 lit. f) C. proc.

pen., fiind îndeplinite cumulativ condițiile privind pedeapsa mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, observând că starea de pericol pentru ordinea publică rezultă, în primul rând, din gravitatea deosebită a faptei pentru care este cercetat inculpatul; traficarea profesiei de avocat de către inculpat este deosebit de gravă, deoarece un avocat are studii universitare juridice și este investit prin statutul profesiei de avocat să apere drepturile, libertățile fundamentale și interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice.

Inculpatul a propus această „afacere judiciară", a propus punerea în libertate a celor doi martori denunțători, a pretins bani (20.000 euro) și a promis că va influența un judecător, activități prin care a încercat obstrucționarea unui act de justiție, iar prin asemenea practici se creează sentimentul opiniei publice privitor la inutilitatea justiției în fața fenomenului infracțional. Potrivit art. 160 6 alin. (1) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie poate fi făcută, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, de către învinuit sau inculpat, soțul ori rudele apropiate ale acestuia. De asemenea, cererea poate fi formulată și prin apărător, ca în prezenta cauză, inculpatul însușindu-și cererea conform celor arătate în ședință publică.

Potrivit art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Cum în speță inculpatul este cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 10 ani, rezultă că este îndeplinită și această condiție.

Potrivit deciziei nr. 17/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului. În declarația dată de inculpat la termenul din 26 ianuarie 2012, pe lângă aspectele specifice solicitării de punere în libertate sub control judiciar, inculpatul a precizat expres că recunoaște și regretă fapta pentru care este cercetat.

Având în vedere această declarație precum și împrejurarea că îndeplinirea condiției prevăzute de art. 143 C. proc. pen. nu face obiectul prezentei cereri, instanța a apreciat că nu va proceda la analiza acestei chestiuni. Referitor la condițiile alin. (2) al art. 160 2 C. proc. pen., instanța a constatat că nu există nicio probă la dosarul cauzei care să ateste că măsura arestării preventive este necesară pentru a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

S-a mai reținut că probatoriul constă în procesul verbal de flagrant, transcrierile convorbirilor înregistrate în mediul ambiental între inculpat și martorii denunțători precum și în declarațiile date de aceștia, sesizarea organelor de urmărire penală având loc strict la inițiativa martorilor denunțători. În aceste condiții, probatoriul nu poate fi influențat de inculpat, chiar dacă acesta s-ar afla în stare de libertate, întrucât procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante nu poate fi modificat de inculpat, după cum nu pot fi modificate nici transcrierile convorbirilor efectuate de inculpat, și de asemenea este greu de crezut că martorii denunțători, rude între ei și cercetați în stare de arest în altă cauză, ar putea să-și modifice declarațiile fiind influențați de inculpat.

Cât privește posibilitatea ca inculpatul să comită alte infracțiuni, s-a reținut că nu există probe la dosarul cauzei din care să se deducă existența unui asemenea risc, inculpatul fiind cercetat pentru o singură infracțiune prevăzută de art. 257 C. pen., iar potrivit art. 160 2 alin. (3 1 ) C. proc. pen. inculpatului i se poate interzice exercitarea profesiei de avocat pe perioada controlului judiciar. În consecință, instanța a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 160 2 C. proc. pen. pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar raportat la circumstanțele reale ale faptelor și personale ale inculpatului la acest moment procesual, cu acesta în stare de libertate prin instituirea unui control judiciar care să îi impună o serie de limitări de drepturi.

S-a mai apreciat că în prezenta cauză circumstanțele personale ale inculpatului coroborate cu stadiul procesual al cauzei sunt argumente suficiente pentru a se dispune punerea în libertate a inculpatului, chiar în raport de gravitatea generică a faptelor și de gravitatea acestora în concret.

În ceea ce privește buna desfășurare a procesului penal, s-a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate la acest moment procesual este oportună, chiar dacă inculpatul este arestat preventiv de foarte scurt timp, deoarece în cauză a fost finalizată urmărirea penală, fiind prezentat materialul de urmărire penală, iar la data de 27 ianuarie 2012 a fost sesizată Curtea de Apel cu judecata în fond, fiind stabilit termen de judecată la data de 24 februarie 2012. Având în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv starea de sănătate, dovedită cu înscrisurile medicale aflate în copie la dosar, din care reiese că inculpatul prezintă sechele neurologice urmare a unui accident rutier, aspect constatat de instanță și cu ocazia dezbaterilor în prezenta cauză, instanța a apreciat că procesul penal poate continua cu acesta în stare de libertate, cu impunerea unui control judiciar de către Curte, prin obligarea acestuia la respectarea unor obligații și măsuri.

Reținând toate aceste considerente, Curtea a apreciat că cercetarea în stare de libertate, cu impunerea controlului de către instanță, prin obligarea de a se supune măsurilor arătate, corespunde în acest moment procesual, în care instanța a fost sesizată cu rechizitoriul și urmărirea penală a fost finalizată, în cea mai bună măsură realizării scopului procesului penal, așa cum arată și art. 136 C. proc. pen. și urmează să admită pe fond cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.C. Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., solicitând casarea încheierii atacate și, pe fond, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Analizând recursul parchetului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat nu depășește limita maximă de 18 ani închisoare. Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului și complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele: Îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege nu conduce însă automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocația legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condițiile art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., trebuie examinată și oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc.

pen. Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate, vârsta, antecedentele, precum și alte situații privind persoana inculpatului, se constată că din actele și lucrările dosarului nu se relevă vreun indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză. Sub acest aspect, prima instanță a apreciat în mod corect că nu există pericol de influențare a probatoriului în cauză, dat fiind că acesta constă în procesul verbal de flagrant, transcrierile convorbirilor înregistrate în mediul ambiental între inculpat și martorii denunțători precum și în declarațiile date de aceștia, aflați în stare de arest în altă cauză.

De asemenea, raportat la atitudinea inculpatului, de recunoaștere necondiționată a infracțiunii reținute în sarcina sa, coroborată cu stadiul procesual al cauzei, respectiv faptul că urmărirea penală a fost finalizată și a fost sesizată instanța de fond, Înalta Curte constată că acestea reprezintă argumente suficiente pentru a aprecia că scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului. În raport de toate aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatului poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, măsură care se justifică la acest moment procesual.

În ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat, este adevărat că nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și C.E.D.O., însă, raportat la limitele investirii primei instanțe, Înalta Curte constată că poate cenzura eventualele aspecte de netemeinicie și nelegalitate cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, iar nu și cu privire la existența, schimbarea sau încetarea temeiurilor avute în vedere la luarea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. Instituția liberării provizorii sub control judiciar presupune, de plano, existența unui inculpat aflat în stare de arest preventiv, deci cu privire la care o instanță a apreciat că există temeiurile prevăzute de lege pentru a dispune această măsură preventivă.

Liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care impun arestarea, dar organul judiciar apreciază că menținerea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții. Drept urmare, instanța nu poate examina decât existența condițiilor prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, iar nu și existența temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului. Pentru motivele mai sus-arătate, Înalta Curte constată că în mod legal și temeinic prima instanță a apreciat că procesul penal poate continua cu inculpatul în stare de libertate, cu impunerea unui control judiciar, prin obligarea acestuia la respectarea unor obligații și măsuri.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 394/2/2012, privind pe intimatul inculpat S.C., să fie respins, ca nefondat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei pentru intimatul inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 394/2/2012, privind pe intimatul inculpat S.C. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei pentru intimatul inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 februarie 2012.