ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 273/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 273/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând,
Asupra recursului penal de față constata și
reține următoarele:
Prin Încheierea de ședință din data de 19
ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus admiterea
cererii formulate de inculpatul B.R.V. formulată în temeiul art. 160
1
,
art. 160
2
, art. 160
6
- 160
8a
C. proc. pen.
În baza art. 160
8a
alin. (1) și
(2) C. proc. pen. s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
lege și cererea este întemeiată.
În baza art. 160
8a
alin. (2) și
(5) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate provizorie a
inculpatului B.R.V.
În baza art. 160
1
, art. 160
2a
,
art. 160
6
alin. (4), art. 160
8a
alin. (2) C. proc. pen.
coroborat cu art. 160
8a
alin. (3) și art. 160
2
alin. (3)
C. proc. pen. inculpatul B.R.V., pe timpul liberării provizorii, a fost obligat
să respecte următoarele:
a) să nu depășească limita teritorială fixată
- frontierele României, decât în condițiile stabilite de instanță;
b) să se prezinte la instanța de judecată ori
de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliție
desemnat cu supravegherea programului întocmit de organul de poliție sau ori de
câte ori este chemat; d)să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței
care a dispus măsura;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu
poarte nicio categorie de arme. în baza art. 160
2
alin. (3
1
)
lit. c) C. proc. pen. s-a dispus ca inculpatul să nu comunice direct sau
indirect cu ceilalți inculpați și martori pe timpul liberării provizorii.
În baza art. 160
2
alin. (3
2
)
C. proc. pen. coroborat cu art. 160
10
lit. b), 160
4
alin.
(2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să respecte obligațiile statuate în
sarcina sa și i s-a atras atenția că în caz de încălcare cu rea-credință a
acestora ori dacă încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârșește
din nou, cu intenție, o infracțiune pentru care este urmărit sau judecat,
liberarea provizorie se revocă și se va lua față de acesta măsura arestării
preventive în condițiile prevăzute de lege.
S-a făcut aplicarea disp. art. 160
4
alin. (4) coroborat cu art. 160
2
alin. (4) cu referire la art. 145
alin. (2
1
) C. proc. pen. privind comunicarea prezentei încheieri
inculpatului, secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiește acesta,
jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze
pașaportul, organelor de frontieră în vederea asigurării respectării
obligațiilor care îi revin.
Pentru a pronunța aceasta sentință instanța a
avut în vedere următoarea situație de fapt.
Situația inculpatului B.R.V. nu era cu mult
diferită de cea a celorlalți inculpați cercetați în stare de libertate, cu
administrare de probatorii în termenele stabilite de instanță.
Pe de altă parte, în contradicție cu cele
afirmate de Parchet, în concluziile sale, la termenul de judecată de la 18
ianuarie 2012 s-au audiat martori, ale căror declarații îl vizau direct și pe
inculpatul B.R.V., declarații ce au fost supuse analizei, odată cu judecarea pe
fond a cauzei în contextul integral al probatoriilor administrate parchet și
inculpați.
Nu în ultimul rând s-au depus o multitudine
de înscrisuri, acceptate de parchet și încuviințate de instanță, care susțineau
profilul personalității inculpatului, care în situația dată, în arest preventiv
sau cercetat în stare de libertate, se bucura încă, până la o eventuală
hotărâre definitivă de condamnare, de prezumția de nevinovăție.
Deși s-ar fi putut susține de către parchet
că ceea ce atestă documentele depuse la dosar (activitate profesională
didactică, etc), preexistau comiterii infracțiunii reținute în sarcina
inculpatului și nu l-au împiedicat să săvârșească presupusa faptă de corupție,
Curtea a apreciat totuși că în circumstanțierea personală a acestuia,
înscrisurile depuse (inexistente la formularea primei cereri de liberare
provizorie sub control judiciar) au fost în măsură să convingă instanța să nu
aibă la acel moment, temeri sau suspiciuni că inculpatul, arestat din 28 august
2011, n-ar realiza consecințele severe ale încălcării obligațiilor stabilite de
Curte, în cazul în care s-ar sustrage cercetării judecătorești, ar încerca să
zădărnicească aflarea adevărului ori alterarea probatoriilor, ar aborda o
conduită procesuală care să afecteze celeritatea judecării procesului, ori să
comită infracțiuni.
Așa fiind, Curtea admițând cererea de
liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.R.V.,
constatând temeinicia acesteia sub toate aspectele reglementate de lege, în
spiritul normelor care garantează un proces echitabil și o justiție imparțială,
a dispus cu privire la obligațiile ce-i incumbă pe perioada libertății
provizorii, sub sancțiunea revocării, a luării măsurii arestării preventive în
cazul încălcării, cu rea-credință, a acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DNA care a criticat
soluția sub aspectul netemeiniciei, întrucât în raport de gradul de pericol
social concret, urmările produse, valorile lezate nu se impune judecarea
inculpatului în stare de libertate.
Înalta Curte analizând actele și lucrările
dosarului prin prisma motivelor invocate apreciază ca recursul formulat este
nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse:
Potrivit art. 160
2a
C. proc. pen.
liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul
infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor
intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18
ani.
(2) Liberarea provizorie sub control judiciar
nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l
împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că
acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor
părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau
prin alte asemenea fapte.
Potrivit art. 5 alin. (5) și art. 160
1
C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul
arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control
judiciar sau pe cauțiune. Același drept este prevăzut de art. 23 alin. (10) din
Constituția României așa încât Înalta Curte apreciază că instanța de fond în
mod corect a constatat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar
formulată de inculpat îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de
lege, atât condiția pozitivă prevăzută de ari. 160
2
alin. (1) C.
pen., infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul fiind o infracțiune
intenționată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18
ani, cât și cerințele negative prevăzute de art. 160
2
alin. (2) C.
proc. pen.
Analizând aceste texte de lege și prin prisma
dispozițiilor CEDO, Înalta Curte apreciază așa cum corect a apreciat și
instanța de fond că cererea inculpatului este întemeiată. Astfel din datele
existente în cauză nu rezultă niciunul dintre motivele prev, în alin. (2) al
art. 160
2
C. proc. pen., nu rezultă din niciun act "pericolul
fugii celui interesat" sau că va săvârși alte infracțiuni ori va încerca
sa zădărnicească aflarea adevărului așa cum este reglementat prin convenție,
pentru că acest pericol nu trebuie interpretat doar pe baza gravității mari a
sancțiunilor penale ce ar putea fi aplicată inculpatului, ci trebuie avute în
vedere și alte circumstanțe, respectiv: caracterul inculpatului, moralitatea
sa, domiciliul, profesia, resursele materiale, aspecte care pledează și susțin
cererea inculpatului la acest moment procesual.
De asemenea nu există nici o probă care să
dovedească un pericol public real și concret pentru ordinea publică; pentru că
atunci când starea de detenție a unei persoane nu se prelungește decât ca
urmare a temerii de a vedea ca acuzatul se va sustrage prin fuga de la
prezentarea sa ulterioară în fața autorităților se încearcă eliberarea celui
interesat dacă el poate furniza garanții adecvate de reprezentare. (Cazul
Letellier contra Franței durata unei detenții provizorii).
Prin gravitatea lor deosebită și prin reacția
publicului la săvârșirea lor anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare
socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin o perioadă de
timp. În circumstanțele excepționale, acest element poate fi avut în vedere în
lumina prevederilor convenției, însă așa cum însăși dispozițiile Convenției
arată și practica CEDO, un asemenea element nu trebuie interpretat ca fiind
pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că
eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică, aspect care
raportat la speța de față nu se confirmă în nici un mod.
în afară de aceasta detenția nu rămâne
legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată, continuarea
detenției nu ar putea să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de
libertate, ori în speța de față aceste condiții nu sunt îndeplinite. (a se
vedea cazul Toth contra Austriei)
În condițiile speței, solicitarea
inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate, este una legală deoarece
starea de securitate a societății în general precum și interesul particular al
vreunei persoane nu este amenințată în vreun mod și prin aceasta în mod evident
pericolul pentru ordinea publică națională și a întregii comunități nu are în
vreun mod de suferit prin judecarea acestuia în stare de libertate.
Mai mult decât atât instanța fondului a
apreciat corect că la acest moment procesual situația inculpatului B.R.V. nu
este cu nimic diferită de a celorlalți inculpați cercetați în stare de
libertate iar în spiritul normelor care reglementează un proces echitabil și
egalitate de tratament judecarea acestuia în stare de libertate se impune cu
atât mai mult.
Din dosarul de urmărire penală rezultă că
inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influența
prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar actele
dosarului relevă faptul că infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul
permit în raport de toate actele normative arătate judecarea acestuia în stare
de libertate. în prezent pericolul zădărnicirii aflării adevărului prin
influențarea unor părți, martori ori alterarea ori distrugerea mijloacelor de
probă sau prin alte asemenea fapte nu este actual așa încât, condițiile
prevăzute de art. 160
2
C. proc. pen. sunt îndeplinite cu prisosință.
Nici pericolul comiterii unei noi infracțiuni
nu se regăsește în nici unul din actele dosarului, la acest moment procesual nu
exista nici un fel de date care să confirme acest aspect așa încât și sub acest
aspect în deplin acord cu instanța fondului cererea acestuia este întemeiată.
Față de toate aceste aspecte Înalta Curte
apreciază că recursul parchetului nu este întemeiat motiv pentru care va
respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Încheierii
din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,
pronunțată în Dosarul nr. 8187/2/2011 (3186/2011), privind pe intimatul
inculpat B.R.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție
Împotriva Încheierii din 19 ianuarie 2012 a
Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr.
8187/2/2011 (3186/2011), privind pe intimatul inculpat B.R.V.
Onorariul parțial pentru apărarea din oficiu,
în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27
ianuarie 2012.
Procesat de GGC - LM