ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 273/2012

Deliberând, Asupra recursului penal de față constata și reține următoarele: Prin Încheierea de ședință din data de 19 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus admiterea cererii formulate de inculpatul B.R.V. formulată în temeiul art. 160 1 , art. 160 2 , art. 160 6 - 160 8a C. proc. pen. În baza art. 160 8a alin. (1) și (2) C. proc. pen. s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este întemeiată. În baza art. 160 8a alin. (2) și (5) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate provizorie a inculpatului B.R.V. În baza art. 160 1 , art. 160 2a , art. 160 6 alin. (4), art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 160 8a alin. (3) și art. 160 2 alin. (3) C. proc.

pen. inculpatul B.R.V., pe timpul liberării provizorii, a fost obligat să respecte următoarele: a) să nu depășească limita teritorială fixată - frontierele României, decât în condițiile stabilite de instanță; b) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea programului întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; d)să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. în baza art. 160 2 alin. (3 1 ) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus ca inculpatul să nu comunice direct sau indirect cu ceilalți inculpați și martori pe timpul liberării provizorii.

În baza art. 160 2 alin. (3 2 ) C. proc. pen. coroborat cu art. 160 10 lit. b), 160 4 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să respecte obligațiile statuate în sarcina sa și i s-a atras atenția că în caz de încălcare cu rea-credință a acestora ori dacă încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârșește din nou, cu intenție, o infracțiune pentru care este urmărit sau judecat, liberarea provizorie se revocă și se va lua față de acesta măsura arestării preventive în condițiile prevăzute de lege. S-a făcut aplicarea disp. art. 160 4 alin. (4) coroborat cu art. 160 2 alin. (4) cu referire la art. 145 alin. (2 1 ) C. proc. pen. privind comunicarea prezentei încheieri inculpatului, secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiește acesta, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră în vederea asigurării respectării obligațiilor care îi revin.

Pentru a pronunța aceasta sentință instanța a avut în vedere următoarea situație de fapt. Situația inculpatului B.R.V. nu era cu mult diferită de cea a celorlalți inculpați cercetați în stare de libertate, cu administrare de probatorii în termenele stabilite de instanță. Pe de altă parte, în contradicție cu cele afirmate de Parchet, în concluziile sale, la termenul de judecată de la 18 ianuarie 2012 s-au audiat martori, ale căror declarații îl vizau direct și pe inculpatul B.R.V., declarații ce au fost supuse analizei, odată cu judecarea pe fond a cauzei în contextul integral al probatoriilor administrate parchet și inculpați. Nu în ultimul rând s-au depus o multitudine de înscrisuri, acceptate de parchet și încuviințate de instanță, care susțineau profilul personalității inculpatului, care în situația dată, în arest preventiv sau cercetat în stare de libertate, se bucura încă, până la o eventuală hotărâre definitivă de condamnare, de prezumția de nevinovăție.

Deși s-ar fi putut susține de către parchet că ceea ce atestă documentele depuse la dosar (activitate profesională didactică, etc), preexistau comiterii infracțiunii reținute în sarcina inculpatului și nu l-au împiedicat să săvârșească presupusa faptă de corupție, Curtea a apreciat totuși că în circumstanțierea personală a acestuia, înscrisurile depuse (inexistente la formularea primei cereri de liberare provizorie sub control judiciar) au fost în măsură să convingă instanța să nu aibă la acel moment, temeri sau suspiciuni că inculpatul, arestat din 28 august 2011, n-ar realiza consecințele severe ale încălcării obligațiilor stabilite de Curte, în cazul în care s-ar sustrage cercetării judecătorești, ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului ori alterarea probatoriilor, ar aborda o conduită procesuală care să afecteze celeritatea judecării procesului, ori să comită infracțiuni.

Așa fiind, Curtea admițând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.R.V., constatând temeinicia acesteia sub toate aspectele reglementate de lege, în spiritul normelor care garantează un proces echitabil și o justiție imparțială, a dispus cu privire la obligațiile ce-i incumbă pe perioada libertății provizorii, sub sancțiunea revocării, a luării măsurii arestării preventive în cazul încălcării, cu rea-credință, a acestora. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DNA care a criticat soluția sub aspectul netemeiniciei, întrucât în raport de gradul de pericol social concret, urmările produse, valorile lezate nu se impune judecarea inculpatului în stare de libertate.

Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate apreciază ca recursul formulat este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse: Potrivit art. 160 2a C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. (2) Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Potrivit art. 5 alin. (5) și art. 160 1 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune. Același drept este prevăzut de art. 23 alin. (10) din Constituția României așa încât Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a constatat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, atât condiția pozitivă prevăzută de ari. 160 2 alin. (1) C. pen., infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul fiind o infracțiune intenționată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, cât și cerințele negative prevăzute de art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen. Analizând aceste texte de lege și prin prisma dispozițiilor CEDO, Înalta Curte apreciază așa cum corect a apreciat și instanța de fond că cererea inculpatului este întemeiată. Astfel din datele existente în cauză nu rezultă niciunul dintre motivele prev, în alin. (2) al art. 160 2 C. proc. pen., nu rezultă din niciun act "pericolul fugii celui interesat" sau că va săvârși alte infracțiuni ori va încerca sa zădărnicească aflarea adevărului așa cum este reglementat prin convenție, pentru că acest pericol nu trebuie interpretat doar pe baza gravității mari a sancțiunilor penale ce ar putea fi aplicată inculpatului, ci trebuie avute în vedere și alte circumstanțe, respectiv: caracterul inculpatului, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele materiale, aspecte care pledează și susțin cererea inculpatului la acest moment procesual.

De asemenea nu există nici o probă care să dovedească un pericol public real și concret pentru ordinea publică; pentru că atunci când starea de detenție a unei persoane nu se prelungește decât ca urmare a temerii de a vedea ca acuzatul se va sustrage prin fuga de la prezentarea sa ulterioară în fața autorităților se încearcă eliberarea celui interesat dacă el poate furniza garanții adecvate de reprezentare. (Cazul Letellier contra Franței durata unei detenții provizorii). Prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp.

În circumstanțele excepționale, acest element poate fi avut în vedere în lumina prevederilor convenției, însă așa cum însăși dispozițiile Convenției arată și practica CEDO, un asemenea element nu trebuie interpretat ca fiind pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică, aspect care raportat la speța de față nu se confirmă în nici un mod. în afară de aceasta detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată, continuarea detenției nu ar putea să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate, ori în speța de față aceste condiții nu sunt îndeplinite.

(a se vedea cazul Toth contra Austriei) În condițiile speței, solicitarea inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate, este una legală deoarece starea de securitate a societății în general precum și interesul particular al vreunei persoane nu este amenințată în vreun mod și prin aceasta în mod evident pericolul pentru ordinea publică națională și a întregii comunități nu are în vreun mod de suferit prin judecarea acestuia în stare de libertate. Mai mult decât atât instanța fondului a apreciat corect că la acest moment procesual situația inculpatului B.R.V. nu este cu nimic diferită de a celorlalți inculpați cercetați în stare de libertate iar în spiritul normelor care reglementează un proces echitabil și egalitate de tratament judecarea acestuia în stare de libertate se impune cu atât mai mult.

Din dosarul de urmărire penală rezultă că inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influența prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar actele dosarului relevă faptul că infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul permit în raport de toate actele normative arătate judecarea acestuia în stare de libertate. în prezent pericolul zădărnicirii aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori ori alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte nu este actual așa încât, condițiile prevăzute de art. 160 2 C. proc. pen. sunt îndeplinite cu prisosință. Nici pericolul comiterii unei noi infracțiuni nu se regăsește în nici unul din actele dosarului, la acest moment procesual nu exista nici un fel de date care să confirme acest aspect așa încât și sub acest aspect în deplin acord cu instanța fondului cererea acestuia este întemeiată.

Față de toate aceste aspecte Înalta Curte apreciază că recursul parchetului nu este întemeiat motiv pentru care va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Încheierii din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8187/2/2011 (3186/2011), privind pe intimatul inculpat B.R.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Împotriva Încheierii din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8187/2/2011 (3186/2011), privind pe intimatul inculpat B.R.V. Onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2012. Procesat de GGC - LM