ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4370/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4370/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 19
decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în
Dosarul nr. 8187/2/2011 în baza art. 300
2
raportat la art. 160
b
C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării
preventive a inculpaților B.R.V. și A.C.T.
A menținut starea de arest a fiecăruia
dintre inculpații B.R.V. și A.C.T.
În baza art. 139 alin. (1) coroborat
cu art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. cu referire Ia art. 145
1
C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului C.G. cu
obligarea de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței, începând cu data
punerii în libertate a inculpatului și până la soluționarea definitivă a
cauzei.
A dispus punerea în libertate de
îndată a inculpatului C.G. dacă nu a fost reținut sau arestat în altă cauză.
Conform art. 145 alin. (1)
1
raportat la art. 143 alin. (1) și art. 145 alin. (1)
2
C. proc. pen.,
pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul a fost obligat să
respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte în fața instanței
ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de
poliție în a cărui rază teritorială locuiește, conform programului de
supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își
schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
d) să nu dețină, să nu folosească și
să nu poarte nicio categorie de arme;
e) să nu comunice direct sau indirect
cu ceilalți inculpați, precum și cu martorii din cauză.
Conform art. 145 alin. (2)
2
C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în cazul încălcării cu
rea-credință a acestor obligații, se va lua măsura arestării preventive.
Pentru a pronunța această încheiere,
instanța de fond a reținut că în ceea ce îi privește pe inculpații B. și A.,
s-a apreciat că până la acel moment procesual nu a intervenit nicio schimbare a
situației care a fundamentat luarea măsurii arestării preventive, respectiv
existența prezumției rezonabile că fiecare dintre aceștia au săvârșit faptele
reținute în sarcina lor, fiind îndeplinite dispozițiile art. 143 referitor la art.
68
1
C. proc. pen.
Infracțiunile pentru care sunt
cercetați sunt dintre cele pentru care legea prevede sancțiuni grave, severe,
iar pericolul social pentru ordinea publică s-a concretizat inclusiv prin
acțiunile întreprinse în activitatea infracțională.
S-a apreciat că nu poate fi primită
teza potrivit căreia temeiurile avute în vedere la luarea și apoi la menținerea
arestării preventive a fiecăruia dintre cei doi inculpați nu se mai mențin prin
trecerea timpului.
De asemenea, s-a reținut că nu au
apărut elemente noi de natură să infirme îndeplinirea condițiilor legale și de
temeinicie privind starea de arest a acestor inculpați.
Pe de altă parte, durata măsurii (din
26 august 2011) nu a depășit, pentru niciunul dintre inculpați, un interval de
timp „rezonabil
”
în sensul jurisprudenței C.E.D.O.
S-a apreciat că s-a aflat în prezența
cercetării unor fapte cu un grad ridicat de pericol social cu referire la care
datele existente de natură să permită unui observator neutru presupunerea
rezonabilă în sensul menționat (cazul „Letelier contra Franței" din
jurisprudența C.E.D.O.).
În același timp, s-a avut în vedere ca
reală împrejurarea că potrivit art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, regula în această materie este și trebuie să rămână cercetarea
inculpaților în stare de libertate. Nu mai puțin însă, Convenția ca și
Jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg admit că, în situații
speciale, cum este și cazul în speță, ca măsură excepțională și vremelnică,
poate fi justificată prin necesitatea protejării altor valori fundamentale cum
sunt ordinea publică și normală a înfăptuirii justiției.
În ceea ce o privește pe inculpata A.C.T.,
faptul că s-a prevalat de dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen., în
considerarea alin. (7) al aceluiași articol, s-a apreciat că nu determină
implicit revocarea măsurii arestării preventive ori înlocuirea acesteia, iar
circumstanțele personale invocate, nu sunt însă suficiente garanții legate de
derularea procesului.
S-a reținut că nu au intervenit
elemente noi care să justifice în ceea ce o privește luarea unei măsuri
alternative arestării preventive.
Referitor la inculpatul B.R.V., a
apreciat considerațiile exprimate anterior, probatoriile administrate, inclusiv
în instanță, ca nefiind în măsură, cel puțin la acel moment, la o reevaluare
care să permită revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia.
Indiferent de poziția procesuală
asumată și care urma, eventual, să se fundamenteze prin probatoriile
solicitate, fapta pentru care a fost cercetat inculpatul este gravă, aspru
sancționată de lege, prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică,
iar până la acest moment n-au intervenit elemente noi care să infirme
inculparea lui B.R.V.
Așa fiind, în baza art. 300
2
raportat la art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat
legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive a inculpaților B.
și A., și s-a dispus menținerea stării de arest a acestora.
Inculpatul C.G.
a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26
raportat la art. 257 și art. 6 din Legea nr. 72/2000 și constă în ajutorul dat
inculpatului B.R.V. în perioada infracțională iunie-august 2011 care, prin
intermediul inculpatei A.C.T., a primit în trei tranșe suma de 1.134.900 lei
pentru a determina, în virtutea funcția sale la A.N.R.P., funcționarii acestei
autorități de a finaliza cu celeritate formalitățile de emitere a titlurilor de
conversie a cuantumului despăgubirilor acordate în acțiuni la Fondul
Proprietatea, rudelor inculpatei V.E., inculpate la rândul lor în cauză.
Prin
rechizitoriu, parchetul a dispus, în ceea ce-l privește pe C.G. disjungerea și
declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă
Judecătoria Sinaia pentru continuarea cercetărilor penale privindu-l pe acesta
sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt sau, după caz, a infracțiunii de
mărturie mincinoasă, în legătură cu suma de aproximativ 500.000 lei aflată la
un moment dat asupra inculpatului și cu privire la care nu s-a elucidat
eventuala situație infracțională.
Inculpatul a fost arestat preventiv
prin încheierea de ședință din 6 septembrie 2011 a aceleiași instanțe, iar
ulterior, în faza de cercetare judecătorească, în temeiul art. 300
1
alin.
(1) și (3) C. proc. pen. și respectiv art. 300
2
raportat la art. 160
b
alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia luării acestei
măsuri întrucât s-a reținut că subzistă, în etapele procesuale de la acel
moment, temeiurile avute în vedere și nu au intervenit modificări care să le fi
schimbat sau care să ducă la încetarea lor.
Pe parcursul cercetării judecătorești,
instanța a procedat la audierea tuturor inculpaților, inclusiv a lui C.G.
Fără a proceda la o analiză a poziției
procesuale a inculpatului C., care putea fi apreciată ca prematură în contextul
procesului de instrumentare a probatoriilor încuviințate atât pentru acuzare
cât și pentru apărare, s-a apreciat că instanța nu a ignorat compatibilizarea
acesteia cu declarațiile tuturor celorlalți inculpați și chiar cu elemente ale
probatoriului deja existent.
În considerarea discutării măsurii
preventive în ce-l privește pe inculpatul C.G., instanța a decelat probatoriile
care vizează o presupusă activitate infracțională privindu-l pe acesta și care
face obiectul unei cercetări disjunse și supuse evaluării Parchetului de pe
lângă Judecătoria Sinaia.
Măsurile preventive au drept scop
asigurarea bunei desfășurări a activității procesuale. Cea mai gravă dintre
acestea - luarea măsurii arestării preventive - poate, în condițiile legii, să
fie înlocuită tot cu o măsură preventivă, dar mai puțin restrictivă, atunci
când se modifică împrejurările concrete care au determinat luarea măsurii
inițiale, conform dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art.
139 alin. (3) C. proc. pen.
La înlocuirea măsurii arestării
preventive instanța a ținut cont de gradul de pericol social concret al faptei
pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, de infracțiunea reținută în
sarcina inculpatului, de modul în care a fost concepută și săvârșită
infracțiunea. De asemenea, a apreciat ca fiind relevant consistența actelor
materiale propriu-zise, modul lor de derulare în perioada de activitate
infracțională, eventuala rezonanță socială, iar pe de altă parte, conduita
anterior arestării și nu în ultimul rând, poziția procesuală asumată.
Din aceste considerente, s-a apreciat
că s-au schimbat temeiurile în raport de actele procesuale care s-au derulat în
faza de cercetare judecătorească, în ceea ce-l plivește pe inculpatul C.G.
S-a apreciat că nu există nici un risc
al întârzierii judecării procesului și nici motive reale a unei eventuale
temeri că inculpatul s-ar sustrage de Ia judecată ori ar împiedica aflarea
adevărului.
Așa fiind, în baza art. 139 coroborat
cu art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. cu referire la art. 145
1
C. proc. pen., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a
inculpatului Ciubotarii Gheorghe cu măsura obligării de a nu părăsi România.
Împotriva acestei încheieri a declarat
recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția
Națională Anticorupție, solicitând casarea încheierii atacate și menținerea
măsurii arestării preventive a inculpatului C.G., întrucât temeiurile care au
determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat, ci se impun în continuare
privarea de libertate a acestuia.
Inculpații B.R.V. și A.C.T. au
solicitat judecarea în libertate întrucât la acest moment nu mai subzistă
temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
Examinând încheierea atacată,
prin prisma motivelor invocate și din
oficiu cauza, conform dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) C. proc.
pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile Parchetului,
cât și al inculpatului B.R.V. sunt nefondate, iar al inculpatei A.C.T. fondat,
pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 300
2
C. proc. pen. instanța este datoare să verifice din oficiu, în situația în care
inculpatul este arestat, în cursul judecății legalitatea și temeinicia măsurii
arestării preventive, iar potrivit art. 160
b
alin. (1) și alin. (3) C.
proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea
impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să
justifice privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată menținerea
arestării preventive, verificarea acestei măsuri fiind făcută nu mai târziu de
60 de zile.
Înalta Curte, constantă în acord cu
prima instanță că până la acest moment procesual nu au încetat și nici nu s-au
schimbat temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului B.R.V.,
ci subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Există în cauză probe și indicii
temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 68
1
C. proc.
pen., de natură a convinge că este posibil ca inculpatul să fi săvârșit fapta
de care este acuzat, iar în acest sens se au în vedere probele strânse până în
acest moment procesual constând în depozițiile martorilor, procese verbale de
redare a convorbirilor telefonice și ambientale, rapoarte de constatare
tehnico-științifică, declarațiile inculpaților.
De asemenea, este justificată
aprecierea în sensul că subzistă în continuare și a doua condiție impusă de
cerințele art. 148 lit. f) C. proc. pen., avându-se în vedere că pedeapsa
prevăzută de lege pentru fapta ce se impută inculpatului - trafic de influență
- este închisoarea mai mare de patru ani, iar față de natura și pericolul
concret al faptei reținute, de împrejurările și modalitatea în care se
presupune că acesta a acționat și de rezonanța socială negativă a unor asemenea
fapte se apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret
pentru ordinea publică.
În consecință, corect instanța de fond
a apreciat că în cauză temeiurile care au determinat arestarea preventivă a
inculpatului B.R.V. se mențin și impun în continuare privarea de libertate a
acestuia.
Prin prisma art. 5 paragraf 3 din
Convenție, analizând situația inculpatului se constată că este necunoscut cu
antecedente penale, cu studii superioare, lector universitare în Departamentul
de Drept al Academiei de Studii Economice, doctor în drept, preparator
universitar în Universitatea R.A. Însă, la acest moment procesual o măsură
alternativă arestării preventive cum este aceea a măsurii obligării de a nu
părăsi țara, nu se justifică în raport de natura infracțiunii presupus a fi
comisă - trafic de influență, gradul de pericol social al faptei și urmările
produse. S-a reținut că în perioada iunie-august 2011, inculpatul B.R.V., în
calitate de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea
Proprietăților, prin intermediul inculpatei A.C.T. a pretins de la patru
persoane, îndrituite la despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, bani
reprezentând aproximativ 15% din valoarea despăgubirilor acordate de către
A.N.R.P. pentru a face demersuri în sensul urgentării soluționării dosarelor de
despăgubiri și remiterii despăgubirilor cuvenite prin convertirea sumei de bani
în acțiuni la Fondul Proprietatea.
Circumstanțele personale favorabile
inculpatului B.R.V. nu pot constitui temeiuri singulare de apreciere asupra
pericolului concret pentru ordinea publică și care să justifice cercetarea
acestuia în libertate în absența criteriilor enunțate, care impun în acest caz
menținerea în detenție a inculpatului. De altfel, Curtea Europeană a admis
faptul că gravitatea acuzațiilor și sancțiunea pe care o riscă persoana
deținută justifică arestarea preventivă a unei persoane, după cum admite că
anumite infracțiuni prin gravitatea și prin reacția publică la săvârșirea lor,
pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea
preventivă, cel puțin pentru o perioadă de timp.
În cauză, fapta de corupție a
inculpatului B.R.V. presupus a fi comisă în perioada iunie-august 2011, în
legătură cu serviciul, generează o reacție publică la săvârșirea ei, dând
naștere unui pericol pentru ordinea publică în măsură să justifice arestarea
preventivă la acest moment procesual, cercetarea judecătorească fiind în
desfășurare.
Cât privește durata rezonabilă a
arestării preventive, în cauză nu a fost depășită prin raportare la criteriile
utilizate de Curtea Europeană pentru a determina caracterul rezonabil al
acestui termen: durata efectivă a detenției, cuantumul pedepsei în caz de
condamnare, conduita inculpatului, complexitatea cauzei, etc.
Inculpatul B.R.V. a fost arestat
preventiv din data de 29 august 2011, dispunându-se trimiterea acestuia în
judecată, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este
judecat este cuprinsă între 2 și 10 ani închisoare, instanța de fond procedând
la ascultarea inculpatului, astfel că prin raportare la criteriile enunțate
durata arestării preventive a inculpatului continuă să fie una rezonabilă.
Condițiile precare ale detenției -
invocate de apărare - nu justifică o măsură alternativă detenției, întrucât nu
sunt supuse verificării de către instanță, a cărei analiză se limitează la
legalitatea și temeinicia încheierii pronunțate de instanța de fond.
Buletinele de analize medicale ale
inculpatului B.R.V. depuse la dosar nu atestă vreo afecțiune medicală a
acestuia, foaia de observație clinică emisă de Spitalul Universitar de Urgență
este ilizibilă și datează din 11 octombrie 2010, iar rezultatul examenului R.M.
realizat la Clinica de Diagnostic P. SRL la 23 aprilie 2010, în urmă cu 1 an și
4 luni de la data arestării atestă leziuni discrete hipersemnal.
Oricum, în situația în care inculpatul
suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la judecată, are
posibilitatea să solicite efectuarea unei expertize medico-legale, în temeiul
dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. pen., urmând ca instanța să dispună
suspendarea procesului penal până când starea sănătății îi va permite
participarea la judecată.
Celelalte critici ale apărării
inculpatului B.R.V., referitoare la nemotivarea încheierii atacate și omisiunea
instanței de fond de a se pronunța asupra cererii de înlocuire a măsurii
arestării preventive sunt nefondate.
Hotărârea
primei instanțe este motivată, fiind expuse temeiurile care justifică privarea
de libertate în continuare a inculpatului iar cauza a avut ca obiect
verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților,
fiind menținută această măsură și nu necesită pronunțarea separată asupra
înlocuirii măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara,
aceasta fiind subsecventă măsurii preventive.
În privința inculpaților A.C.T. și C.G.
- arestați preventiv pentru complicitate la trafic de influență - se apreciază
că temeiurile care au determinat arestarea preventivă s-au schimbat. Deși
inițial natura și gravitatea faptelor imputate inculpaților au justificat concluzia
existenței unei stări de pericol pentru ordinea publică, în prezent,
împrejurările respective nu mai pot constitui fundamentul legal al privării de
libertate, în condițiile în care nu există nici date că inculpații ar încerca
să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor
ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.
În plus, nu se identifică date sau
fapte concrete și pertinente care să conducă în mod rezonabil la concluzia unui
pericol real și actual pentru ordinea publică, neexistând nicio dovadă că
aceasta ar fi efectiv amenințată prin lăsarea inculpaților în libertate, cu
atât mai mult cu cât sunt soți, au în întreținere un copil minor, necunoscuți
cu antecedente penale, iar inculpata A.C.T. și-a recunoscut vinovăția,
solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen.
În concluzie, se apreciază că măsura
arestării preventive a inculpaților A.C.T. și C.G. nu se mai justifică, în
cadrul măsurii preventive prev. de art. 145
1
C. proc. pen. fiind
prevăzute suficiente obligații de natură să garanteze buna desfășurare a
procesului penal precum și sancțiunea neîndeplinirii acestor obligații, care
este aceea a luării din nou a măsurii arestării preventive.
Pentru aceste considerente, Înalta
Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct.
lit. b) și pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de
inculpata A.C.T. împotriva încheierii din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel
București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8187/2/2011.
Va casa, în parte, încheierea
sus-menționată numai cu privire la greșita menținere a stării de arest a
inculpatei A.C.T.
În temeiul art. 139 alin. (1)
coroborat cu art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. cu referire la art. 145
1
C. proc. pen., va înlocui măsura arestării preventive a inculpatei A.C.T. cu
măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Va dispune punerea în libertate, de
îndată, a inculpatei A.C.T., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.
149/UP din 28 august 2011 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a
penală, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.
Conform art. 145 alin. (1)
1
și art. 145 alin. (1)
2
C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de
a nu părăsi țara, inculpata va trebui să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte în fața instanței de
judecată ori de câte ori este chemată;
b)
să se prezinte la organul de poliție în a cărei rază
teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul
de poliție sau ori de câte ori este chemată;
c) să nu își schimbe locuința fără
încuviințarea instanței;
d) să nu dețină, să nu folosească și
să nu poarte nicio categorie de arme;
e) să nu ia legătura cu martorii și
inculpații din cauză, cu excepția inculpatului C.G.
Conform art. 145 alin. (3) C. proc.
pen., va atrage atenția inculpatei că în cazul încălcării cu rea-credință a
acestor obligații se va lua măsura arestării preventive.
Va menține, în rest, dispozițiile
încheierii atacate.
Va respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -
Direcția Națională Anticorupție, privind și pe intimatul inculpat C.G., precum
și recursul declarat de inculpatul B.R.V. împotriva încheierii din 19 decembrie
2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr.
8187/2/2011.
Onorariile apărătorilor desemnați din
oficiu pentru inculpații A.C.T. și C.G. până la prezentarea apărătorilor aleși,
în sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
În temeiul dispozițiilor art. 192
alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat B.R.V. la plata sumei de
125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei,
reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea
apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpata A.C.T.
împotriva încheierii din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a
II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8187/2/2011.
Casează, în parte, încheierea
sus-menționată numai cu privire la greșita menținere a stării de arest a
inculpatei A.C.T.
În temeiul art. 139 alin. (1)
coroborat cu art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. cu referire la art. 145
1
C. proc. pen., înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatei A.C.I. cu
măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Dispune punerea în libertate, de
îndată, a inculpatei A.C.T., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.
149/ UP din 28 august 2011 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a
penală, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.
Conform art. 145 alin. (1)
1
și art. 145 alin. (1)
2
C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de
a nu părăsi țara, inculpata trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte în fața instanței de
judecată ori de câte ori este chemată;
b) să se prezinte la organul de
poliție în a cărei rază teritorială locuiește, conform programului de
supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată;
c) să nu își schimbe locuința fără
încuviințarea instanței;
d) să nu dețină, să nu folosească și
să nu poarte nicio categorie de arme;
e) să nu ia legătura cu martorii și
inculpații din cauză, cu excepția inculpatului C.G.
Conform art. 145 alin. (3) C. proc.
pen., atrage atenția inculpatei că în cazul încălcării cu rea-credință a
acestor obligații se va lua măsura arestării preventive.
Menține, în rest, dispozițiile încheierii
atacate.
Respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -
Direcția Națională Anticorupție, privind și pe intimatul inculpat C.G., precum
și recursul declarat de inculpatul B.R.V. împotriva încheierii din 19 decembrie
2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul
nr. 8187/2/2011.
Onorariile apărătorilor desemnați din
oficiu pentru inculpații A.C.T. și C.G. până la prezentarea apărătorilor aleși,
în sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurentul inculpat B.R.V. la
plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la
prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28
decembrie 2011.