ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4370/2011

Asupra recursului penal de față: Prin încheierea de ședință din 19 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 8187/2/2011 în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive a inculpaților B.R.V. și A.C.T. A menținut starea de arest a fiecăruia dintre inculpații B.R.V. și A.C.T. În baza art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. cu referire Ia art. 145 1 C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului C.G. cu obligarea de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței, începând cu data punerii în libertate a inculpatului și până la soluționarea definitivă a cauzei.

A dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului C.G. dacă nu a fost reținut sau arestat în altă cauză. Conform art. 145 alin. (1) 1 raportat la art. 143 alin. (1) și art. 145 alin. (1) 2 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte în fața instanței ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; e) să nu comunice direct sau indirect cu ceilalți inculpați, precum și cu martorii din cauză.

Conform art. 145 alin. (2) 2 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în cazul încălcării cu rea-credință a acestor obligații, se va lua măsura arestării preventive. Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că în ceea ce îi privește pe inculpații B. și A., s-a apreciat că până la acel moment procesual nu a intervenit nicio schimbare a situației care a fundamentat luarea măsurii arestării preventive, respectiv existența prezumției rezonabile că fiecare dintre aceștia au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, fiind îndeplinite dispozițiile art. 143 referitor la art. 68 1 C. proc. pen. Infracțiunile pentru care sunt cercetați sunt dintre cele pentru care legea prevede sancțiuni grave, severe, iar pericolul social pentru ordinea publică s-a concretizat inclusiv prin acțiunile întreprinse în activitatea infracțională.

S-a apreciat că nu poate fi primită teza potrivit căreia temeiurile avute în vedere la luarea și apoi la menținerea arestării preventive a fiecăruia dintre cei doi inculpați nu se mai mențin prin trecerea timpului. De asemenea, s-a reținut că nu au apărut elemente noi de natură să infirme îndeplinirea condițiilor legale și de temeinicie privind starea de arest a acestor inculpați. Pe de altă parte, durata măsurii (din 26 august 2011) nu a depășit, pentru niciunul dintre inculpați, un interval de timp „rezonabil ” în sensul jurisprudenței C.E.D.O. S-a apreciat că s-a aflat în prezența cercetării unor fapte cu un grad ridicat de pericol social cu referire la care datele existente de natură să permită unui observator neutru presupunerea rezonabilă în sensul menționat (cazul „Letelier contra Franței" din jurisprudența C.E.D.O.).

În același timp, s-a avut în vedere ca reală împrejurarea că potrivit art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, regula în această materie este și trebuie să rămână cercetarea inculpaților în stare de libertate. Nu mai puțin însă, Convenția ca și Jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg admit că, în situații speciale, cum este și cazul în speță, ca măsură excepțională și vremelnică, poate fi justificată prin necesitatea protejării altor valori fundamentale cum sunt ordinea publică și normală a înfăptuirii justiției. În ceea ce o privește pe inculpata A.C.T., faptul că s-a prevalat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., în considerarea alin. (7) al aceluiași articol, s-a apreciat că nu determină implicit revocarea măsurii arestării preventive ori înlocuirea acesteia, iar circumstanțele personale invocate, nu sunt însă suficiente garanții legate de derularea procesului.

S-a reținut că nu au intervenit elemente noi care să justifice în ceea ce o privește luarea unei măsuri alternative arestării preventive. Referitor la inculpatul B.R.V., a apreciat considerațiile exprimate anterior, probatoriile administrate, inclusiv în instanță, ca nefiind în măsură, cel puțin la acel moment, la o reevaluare care să permită revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia. Indiferent de poziția procesuală asumată și care urma, eventual, să se fundamenteze prin probatoriile solicitate, fapta pentru care a fost cercetat inculpatul este gravă, aspru sancționată de lege, prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică, iar până la acest moment n-au intervenit elemente noi care să infirme inculparea lui B.R.V.

Așa fiind, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive a inculpaților B. și A., și s-a dispus menținerea stării de arest a acestora. Inculpatul C.G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 raportat la art. 257 și art. 6 din Legea nr. 72/2000 și constă în ajutorul dat inculpatului B.R.V. în perioada infracțională iunie-august 2011 care, prin intermediul inculpatei A.C.T., a primit în trei tranșe suma de 1.134.900 lei pentru a determina, în virtutea funcția sale la A.N.R.P., funcționarii acestei autorități de a finaliza cu celeritate formalitățile de emitere a titlurilor de conversie a cuantumului despăgubirilor acordate în acțiuni la Fondul Proprietatea, rudelor inculpatei V.E., inculpate la rândul lor în cauză.

Prin rechizitoriu, parchetul a dispus, în ceea ce-l privește pe C.G. disjungerea și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia pentru continuarea cercetărilor penale privindu-l pe acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt sau, după caz, a infracțiunii de mărturie mincinoasă, în legătură cu suma de aproximativ 500.000 lei aflată la un moment dat asupra inculpatului și cu privire la care nu s-a elucidat eventuala situație infracțională. Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea de ședință din 6 septembrie 2011 a aceleiași instanțe, iar ulterior, în faza de cercetare judecătorească, în temeiul art. 300 1 alin. (1) și (3) C. proc.

pen. și respectiv art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia luării acestei măsuri întrucât s-a reținut că subzistă, în etapele procesuale de la acel moment, temeiurile avute în vedere și nu au intervenit modificări care să le fi schimbat sau care să ducă la încetarea lor. Pe parcursul cercetării judecătorești, instanța a procedat la audierea tuturor inculpaților, inclusiv a lui C.G. Fără a proceda la o analiză a poziției procesuale a inculpatului C., care putea fi apreciată ca prematură în contextul procesului de instrumentare a probatoriilor încuviințate atât pentru acuzare cât și pentru apărare, s-a apreciat că instanța nu a ignorat compatibilizarea acesteia cu declarațiile tuturor celorlalți inculpați și chiar cu elemente ale probatoriului deja existent.

În considerarea discutării măsurii preventive în ce-l privește pe inculpatul C.G., instanța a decelat probatoriile care vizează o presupusă activitate infracțională privindu-l pe acesta și care face obiectul unei cercetări disjunse și supuse evaluării Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia. Măsurile preventive au drept scop asigurarea bunei desfășurări a activității procesuale. Cea mai gravă dintre acestea - luarea măsurii arestării preventive - poate, în condițiile legii, să fie înlocuită tot cu o măsură preventivă, dar mai puțin restrictivă, atunci când se modifică împrejurările concrete care au determinat luarea măsurii inițiale, conform dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 139 alin. (3) C. proc.

pen. La înlocuirea măsurii arestării preventive instanța a ținut cont de gradul de pericol social concret al faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, de infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, de modul în care a fost concepută și săvârșită infracțiunea. De asemenea, a apreciat ca fiind relevant consistența actelor materiale propriu-zise, modul lor de derulare în perioada de activitate infracțională, eventuala rezonanță socială, iar pe de altă parte, conduita anterior arestării și nu în ultimul rând, poziția procesuală asumată. Din aceste considerente, s-a apreciat că s-au schimbat temeiurile în raport de actele procesuale care s-au derulat în faza de cercetare judecătorească, în ceea ce-l plivește pe inculpatul C.G.

S-a apreciat că nu există nici un risc al întârzierii judecării procesului și nici motive reale a unei eventuale temeri că inculpatul s-ar sustrage de Ia judecată ori ar împiedica aflarea adevărului. Așa fiind, în baza art. 139 coroborat cu art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. cu referire la art. 145 1 C. proc. pen., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Ciubotarii Gheorghe cu măsura obligării de a nu părăsi România. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, solicitând casarea încheierii atacate și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului C.G., întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat, ci se impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Inculpații B.R.V. și A.C.T. au solicitat judecarea în libertate întrucât la acest moment nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive. Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu cauza, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile Parchetului, cât și al inculpatului B.R.V. sunt nefondate, iar al inculpatei A.C.T. fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen. instanța este datoare să verifice din oficiu, în situația în care inculpatul este arestat, în cursul judecății legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, iar potrivit art. 160 b alin. (1) și alin. (3) C. proc.

pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată menținerea arestării preventive, verificarea acestei măsuri fiind făcută nu mai târziu de 60 de zile. Înalta Curte, constantă în acord cu prima instanță că până la acest moment procesual nu au încetat și nici nu s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului B.R.V., ci subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia. Există în cauză probe și indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 68 1 C. proc.

pen., de natură a convinge că este posibil ca inculpatul să fi săvârșit fapta de care este acuzat, iar în acest sens se au în vedere probele strânse până în acest moment procesual constând în depozițiile martorilor, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice și ambientale, rapoarte de constatare tehnico-științifică, declarațiile inculpaților. De asemenea, este justificată aprecierea în sensul că subzistă în continuare și a doua condiție impusă de cerințele art. 148 lit. f) C. proc. pen., avându-se în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta ce se impută inculpatului - trafic de influență - este închisoarea mai mare de patru ani, iar față de natura și pericolul concret al faptei reținute, de împrejurările și modalitatea în care se presupune că acesta a acționat și de rezonanța socială negativă a unor asemenea fapte se apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În consecință, corect instanța de fond a apreciat că în cauză temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului B.R.V. se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestuia. Prin prisma art. 5 paragraf 3 din Convenție, analizând situația inculpatului se constată că este necunoscut cu antecedente penale, cu studii superioare, lector universitare în Departamentul de Drept al Academiei de Studii Economice, doctor în drept, preparator universitar în Universitatea R.A. Însă, la acest moment procesual o măsură alternativă arestării preventive cum este aceea a măsurii obligării de a nu părăsi țara, nu se justifică în raport de natura infracțiunii presupus a fi comisă - trafic de influență, gradul de pericol social al faptei și urmările produse.

S-a reținut că în perioada iunie-august 2011, inculpatul B.R.V., în calitate de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin intermediul inculpatei A.C.T. a pretins de la patru persoane, îndrituite la despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, bani reprezentând aproximativ 15% din valoarea despăgubirilor acordate de către A.N.R.P. pentru a face demersuri în sensul urgentării soluționării dosarelor de despăgubiri și remiterii despăgubirilor cuvenite prin convertirea sumei de bani în acțiuni la Fondul Proprietatea. Circumstanțele personale favorabile inculpatului B.R.V. nu pot constitui temeiuri singulare de apreciere asupra pericolului concret pentru ordinea publică și care să justifice cercetarea acestuia în libertate în absența criteriilor enunțate, care impun în acest caz menținerea în detenție a inculpatului.

De altfel, Curtea Europeană a admis faptul că gravitatea acuzațiilor și sancțiunea pe care o riscă persoana deținută justifică arestarea preventivă a unei persoane, după cum admite că anumite infracțiuni prin gravitatea și prin reacția publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea preventivă, cel puțin pentru o perioadă de timp. În cauză, fapta de corupție a inculpatului B.R.V. presupus a fi comisă în perioada iunie-august 2011, în legătură cu serviciul, generează o reacție publică la săvârșirea ei, dând naștere unui pericol pentru ordinea publică în măsură să justifice arestarea preventivă la acest moment procesual, cercetarea judecătorească fiind în desfășurare.

Cât privește durata rezonabilă a arestării preventive, în cauză nu a fost depășită prin raportare la criteriile utilizate de Curtea Europeană pentru a determina caracterul rezonabil al acestui termen: durata efectivă a detenției, cuantumul pedepsei în caz de condamnare, conduita inculpatului, complexitatea cauzei, etc. Inculpatul B.R.V. a fost arestat preventiv din data de 29 august 2011, dispunându-se trimiterea acestuia în judecată, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este judecat este cuprinsă între 2 și 10 ani închisoare, instanța de fond procedând la ascultarea inculpatului, astfel că prin raportare la criteriile enunțate durata arestării preventive a inculpatului continuă să fie una rezonabilă.

Condițiile precare ale detenției - invocate de apărare - nu justifică o măsură alternativă detenției, întrucât nu sunt supuse verificării de către instanță, a cărei analiză se limitează la legalitatea și temeinicia încheierii pronunțate de instanța de fond. Buletinele de analize medicale ale inculpatului B.R.V. depuse la dosar nu atestă vreo afecțiune medicală a acestuia, foaia de observație clinică emisă de Spitalul Universitar de Urgență este ilizibilă și datează din 11 octombrie 2010, iar rezultatul examenului R.M. realizat la Clinica de Diagnostic P. SRL la 23 aprilie 2010, în urmă cu 1 an și 4 luni de la data arestării atestă leziuni discrete hipersemnal. Oricum, în situația în care inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la judecată, are posibilitatea să solicite efectuarea unei expertize medico-legale, în temeiul dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc.

pen., urmând ca instanța să dispună suspendarea procesului penal până când starea sănătății îi va permite participarea la judecată. Celelalte critici ale apărării inculpatului B.R.V., referitoare la nemotivarea încheierii atacate și omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive sunt nefondate. Hotărârea primei instanțe este motivată, fiind expuse temeiurile care justifică privarea de libertate în continuare a inculpatului iar cauza a avut ca obiect verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților, fiind menținută această măsură și nu necesită pronunțarea separată asupra înlocuirii măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, aceasta fiind subsecventă măsurii preventive.

În privința inculpaților A.C.T. și C.G. - arestați preventiv pentru complicitate la trafic de influență - se apreciază că temeiurile care au determinat arestarea preventivă s-au schimbat. Deși inițial natura și gravitatea faptelor imputate inculpaților au justificat concluzia existenței unei stări de pericol pentru ordinea publică, în prezent, împrejurările respective nu mai pot constitui fundamentul legal al privării de libertate, în condițiile în care nu există nici date că inculpații ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.

În plus, nu se identifică date sau fapte concrete și pertinente care să conducă în mod rezonabil la concluzia unui pericol real și actual pentru ordinea publică, neexistând nicio dovadă că aceasta ar fi efectiv amenințată prin lăsarea inculpaților în libertate, cu atât mai mult cu cât sunt soți, au în întreținere un copil minor, necunoscuți cu antecedente penale, iar inculpata A.C.T. și-a recunoscut vinovăția, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. În concluzie, se apreciază că măsura arestării preventive a inculpaților A.C.T. și C.G. nu se mai justifică, în cadrul măsurii preventive prev. de art. 145 1 C. proc. pen. fiind prevăzute suficiente obligații de natură să garanteze buna desfășurare a procesului penal precum și sancțiunea neîndeplinirii acestor obligații, care este aceea a luării din nou a măsurii arestării preventive.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. lit. b) și pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpata A.C.T. împotriva încheierii din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8187/2/2011. Va casa, în parte, încheierea sus-menționată numai cu privire la greșita menținere a stării de arest a inculpatei A.C.T. În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. cu referire la art. 145 1 C. proc. pen., va înlocui măsura arestării preventive a inculpatei A.C.T. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Va dispune punerea în libertate, de îndată, a inculpatei A.C.T., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 149/UP din 28 august 2011 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.

Conform art. 145 alin. (1) 1 și art. 145 alin. (1) 2 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpata va trebui să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemată; b) să se prezinte la organul de poliție în a cărei rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; e) să nu ia legătura cu martorii și inculpații din cauză, cu excepția inculpatului C.G. Conform art. 145 alin. (3) C. proc. pen., va atrage atenția inculpatei că în cazul încălcării cu rea-credință a acestor obligații se va lua măsura arestării preventive.

Va menține, în rest, dispozițiile încheierii atacate. Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, privind și pe intimatul inculpat C.G., precum și recursul declarat de inculpatul B.R.V. împotriva încheierii din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8187/2/2011. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații A.C.T. și C.G. până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat B.R.V.

la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata A.C.T. împotriva încheierii din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8187/2/2011. Casează, în parte, încheierea sus-menționată numai cu privire la greșita menținere a stării de arest a inculpatei A.C.T. În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. cu referire la art. 145 1 C. proc. pen., înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatei A.C.I. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Dispune punerea în libertate, de îndată, a inculpatei A.C.T., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 149/ UP din 28 august 2011 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.

Conform art. 145 alin. (1) 1 și art. 145 alin. (1) 2 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpata trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemată; b) să se prezinte la organul de poliție în a cărei rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; e) să nu ia legătura cu martorii și inculpații din cauză, cu excepția inculpatului C.G. Conform art. 145 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenția inculpatei că în cazul încălcării cu rea-credință a acestor obligații se va lua măsura arestării preventive.

Menține, în rest, dispozițiile încheierii atacate. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, privind și pe intimatul inculpat C.G., precum și recursul declarat de inculpatul B.R.V. împotriva încheierii din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8187/2/2011. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații A.C.T. și C.G. până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat B.R.V. la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 decembrie 2011.