ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2065/2011

Asupra

recursului de față

În baza

actelor și lucrărilor dosarului cauzei constată următoarele:

Prin încheierea

de ședința din data de 29 aprilie 2011. pronunțata de Curtea de Apel București,

secția

I

penală, in dosarul nr. 3898/2/2011 în temeiul

art. 139, alin. (1), C. proc. pen., raportat la art. 145/1, alin. (1), C. proc.

pen., a fost admisa cererea de înlocuire a măsurii de prevenție, formulată de petentul-inculpat

S.I.I. și, în consecință, dispusa înlocuirea măsurii de arest preventiv cu

măsura obligării de a nu părăsi țara, fără încuviințarea instanței de judecată,

pe o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii efective în libertate a

inculpatului.

În temeiul

art. 145/1, alin. (2), C. proc. pen., raportat la art. 145 alin. (1)

1

și alin. (1)

2

, C. proc. pen., inculpatul va respecta, pe perioada

măsurii de prevenție, următoarele obligații:

1.

să se prezinte la organul de urmărire penală și la instanța de

judecată, ori de câte ori este chemat;

2.

să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială

domiciliază, desemnată cu supravegherea acestuia, conform programului de

supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori va fi chemat;

3.

să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de

judecată;

4.

să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie

de arme;

5.

să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, cu

martorii și cu toți ceilalți inculpați;

6.

să nu exercite profesia de polițist.

În temeiul art. 145 alin. (2)

2

, C. proc.

pen., a fost atrasa atenția inculpatului că, în caz de încălcare, cu

rea-credință, a măsurii de prevenție sau a obligațiilor care îi revin, se va lua

față de acesta măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului S.I.I.,

de sub puterea M.A.P. nr. 69/U.P. din 9 februarie 2011, emis de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 1249/2/2011 [538/2011], dacă nu

este arestat în altă cauză.

Astfel, Curtea a reținut că, prin încheierea de

ședință din Camera de Consiliu din data de 9 februarie 2011 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, din Dosarul nr. 1249/2/2011 [538/2011], s-a

dispus, în temeiul art. 143, alin. (1), C. proc. pen., raportat la art. 148, alin.

(1), lit. f), C. proc. pen., arestarea preventivă a petentului-inculpat, față

de care a fost emis M.A.P. nr. 69/U.P. din 9 februarie 2011, pentru comiterea

infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7,

alin. (1) din Legea nr. 39/2003, și de luare de mită, în formă continuată,

prevăzută de art. 254, alin. (1), C. pen., raportat la art. 7, alin. (1) și

art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen., ambele

cu aplicarea art. 33, lit. a), C. pen. și art. 7, alin. (3) din Legea nr. 39/2003,

reținându-se în sarcina sa că în perioada octombrie 2010-ianuarie 2011,

acționând în cadrul grupului infracțional organizat, constituit din lucrători

de poliție de la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, în calitatea sa de șef

de tură, a primit o parte și a împărțit la lucrătorii de poliție mita colectată

de la traficanții de țigări, pe datele de 4 noiembrie 2010, 8 noiembrie 2010,

9/10 noiembrie 2010, 20 noiembrie 2010, 18 noiembrie 2010, 24 noiembrie 2010,

26 noiembrie 2010, 28 noiembrie 2010, 1 decembrie 2010, 4 decembrie 2010, 10

decembrie 2010, 12 decembrie 2010, 13/14 decembrie 2010 și 19 ianuarie 2011.

Ca atare, Curtea reține împrejurarea că în sarcina

petentului-inculpat au fost reținute două infracțiuni grave, ca reglementare,

dar, în realitate, nu atât de periculoase, avându-se în vedere condițiile în

care au fost săvârșite, și anume prin integrarea inculpatului într-un sistem

infracțional preexistent și de tip piramidal, acesta situându-se în apropierea

bazei, și nu vârfului, în care rolul său era de a împărți banii colectați de

lucrătorii de poliție de frontieră, aflați chiar la baza acestei piramide

infracționale, iar sumele, cu titlu de mită, care le reveneau, deși au un

caracter repetitiv, erau modice.

Prin urmare, curtea a reținut ca, după aproximativ 3

luni de arest preventiv, timp în care s-a diminuat considerabil ecoul faptelor

penale, amplificat și întreținut un timp de mass-media, pentru a crea, în acest

mod, o stare falsă de temere în rândul opiniei publice, această activitatea

infracțională a inculpatului nu mai poate produce o stare de neliniște gravă și

de insecuritate în rândul cetățenilor țării, pentru a-l păstra, în continuare,

în starea extremă de arest preventiv, justificat de temerea că va comite alte

fapte de natură penală.

De asemenea, au fost avute în vedere prevederile art. 136

alin. (1) C. proc. pen., care stabilesc că scopul măsurilor preventive constă

în a „asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica

sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la

judecată ori de la executarea pedepsei.

În sfârșit, Curtea a apreciat că atât activitatea

organelor de anchetă, cât și a instanțelor de judecată, va fi mult mai

eficientă și se va concentra cu precădere asupra fondului cauzei prin

cercetarea inculpatului în stare de libertate, în speță obligațiile impuse

acestuia constituind suficiente garanții ale prezenței în fața organelor judiciare

și a asigurării celerități desfășurării procesului penal.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în

termen legal, recurs de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție, fără a arăta în scris motivele de

casare a încheierii de ședință atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție la data de 16 mai 2011 sub numărul 3898/2/2011.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public ale

apărătorului intimatului inculpat, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au

fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul ca fiind nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Subliniind funcționalitatea măsurilor preventive, art.

136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfășurare

a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau

inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei.

Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor

Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau

deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul

articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în

cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care

să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

În ceea ce privește temeinicia cererii formulată de

inculpat, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură

preventivă, Curtea constată următoarele: inculpatul este cercetat pentru

săvârșirea unor infracțiuni de corupție care au impact social deosebit asupra

valorilor și relațiilor sociale, ce formează conceptul de ordine publică. în

ceea ce privește natura și pericolul social al infracțiunilor pentru care a

fost trimis în judecată inculpatul, este adevărat că - în măsura în care se va

dovedi că ele există și au fost comise cu vinovăție de acesta - sunt grave, dar

natura și gravitatea faptelor nu pot constitui criterii care determine

respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventiva cu o alta măsura

preventiva, care asigura in condițiile de fata scopul instituit de lege

masurilor preventive, respectiv asigurarea desfășurării procesului penal in

bune condiții pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului

de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei, cu atât mai mult cu cât, o

dată cu trecerea timpului rezonanța socială negativă a faptelor se estompează.

A considera că o persoană acuzată de fapte de o

anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până

la soluționarea fondului cauzei sau până la rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare, care eventual s-ar pronunța în cauză, fără posibilitatea de a fi

înlocuita aceasta măsura cu o alta măsura preventiva în cursul procedurii este

nepermis, fiind contrar legii.

Pe de altă parte, regula respectării libertății

individuale stabilită în art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale, consacrată, așa cum s-a arătat și de

legislația internă, inclusiv la nivel constituțional, permite derogări, numai

în cazuri excepționale care reclamă protejarea interesului public.

Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a

comiterii unei infracțiuni, nu poate constitui un motiv pertinent și suficient

pentru refuzul de admitere a unei asemenea cereri, decât dacă, indicii concrete

demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate ordinea publică, ar fi

realmente amenințată.

Natura faptelor, gravitatea și efectele lor nu

justifică în sine necesitatea continuării prevenției în lipsa unor fapte care

să demonstreze că eliberarea acuzatului ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii

publice.

În cauză, s-a constatat că măsura arestării preventive

a fost luată, invocându-se ca temei dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

în principal aspectul că lăsarea în liberate a inculpatului prezintă pericol

concret pentru ordinea publică.

Din datele existente la dosarul cauzei, rezultă că

inculpatul, anterior comiterii faptelor pentru care este cercetat, a avut o

comportate bună și și-au exercitat în bune condiții atribuțiile de serviciu.

Jurisprudența CE.D.O. a statuat că la menținerea unei

persoane în detenție, instanțele de judecată trebuie să se raporteze atât la

gravitatea faptei pentru care sunt cercetate,cât și la alte circumstanțe, în

special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa,

domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza

N.C.Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).

Întrucât starea de libertate a persoanei este cea

firească, Codul de procedură penală a prevăzut regula că în cadrul procesului

penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate

să ceară și să obțină, dacă sunt întrunite condițiile legale, înlocuirea

măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, conform art. 5 C.

proc. pen.

Curtea apreciază astfel că dată fiind persoana

inculpatului, cunoscut până la începutul cercetărilor în prezenta cauză cu un

bun comportament în societate, având o familie organizată, cu trei copii minori

în întreținere și dat fiind și avertismentul pe care l-a constituit arestarea

preventivă nu subzistă temerile că pus în libertate acesta va periclita ordinea

publică și securitatea cetățenilor sau va încerca să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau

distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte mijloace de probă.

În ceea ce privește oportunitatea unei asemenea măsuri,

la evaluarea acesteia, Înalta Curte are în vedere că în aceeași cauză,

inculpați cu o activitate infracțională mai bogată sunt cercetați în stare de

libertate și pentru asigurarea egalității de tratament cererea formulată de

inculpat poate fi admisă.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii

din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția

I

penală,

pronunțată în dosarul nr. 3898/2/2011 (1620/2011), privind pe inculpatul S.I.I.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție împotriva încheierii din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel

București, secția

I

penală, pronunțată în dosarul nr. 3898/2/2011

(1620/2011), privind pe inculpatul S.I.I.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

intimatul inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 18 mai 2011.