ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 315/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 315/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din
31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în
dosarul nr. 742/2/2012, în baza art. 300
1
alin. (1) C. proc. pen. a
constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului S.C.
În baza art. 139
alin. (1) și art. 145 alin. (1) C. proc. pen., a dispus înlocuirea măsurii
arestării preventive cu măsura obligării inculpatului de a nu părăsi Municipiul
București, fără încuviințarea organului care a dispus această măsură.
În baza art. 145
alin. (1
1
) și alin. (1
2
) C. proc. pen. pe durata măsurii
obligării de a nu părăsi mun. București inculpatul a fost obligat să respecte
următoarele obligații:
a) să se prezinte la
instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la
Poliția Sectorului 2 București, conform programului de supraveghere întocmit de
organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe
locuința fără încuviințarea instanței;
d) să nu dețină, să
nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
e) să nu se apropie
de martorii din cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;
f) să nu exercite
profesia de avocat.
În baza art. 145
alin. (1
2
) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului S.C. că, în
caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se
va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în
libertate a inculpatului S.C., dacă nu este arestat în altă cauză.
S-au reținut, în
esență, următoarele:
Prin rechizitoriul
nr. 505/P/2011 din data de 26 ianuarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor
conexe infracțiunilor de corupție, înregistrat pe rolul Curții de Apel
București, secția I penală la data de 27 ianuarie 2012, sub nr. 742/2/2012, s-a
dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului S.C.
pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C.
pen. Raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a reținut, în
esență, că inculpatul S.C., la datele de 08, 12 și 23 decembrie 2011, în
calitate de avocat în cadrul Baroului București,a pretins de la martorii R.P.
și R.N. suma de 20.000 euro, în schimbul exercitării influenței ori a unei
pretinse influente asupra magistratului care instrumentează dosarul nr.
37.229/3/2011 al Tribunalului București, în care cei doi martori sunt arestați
preventiv, pentru a-l determina pe judecător să emită o hotărâre de punere în
libertate a acestora, iar la data de 04 ianuarie 2012 a primit de la martorul
R.I., cu același titlu, suma de 10.000 euro, reprezentând prima tranșă din suma
solicitată.
Inculpatul S.C. a
fost arestat preventiv în prezenta cauză prin încheierea din data de 05
ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în
dosarul nr. 65/2/2012, reținându-se că sunt incidente dispozițiile art. 143 C.
proc. pen. și ale art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Analizând actele și
lucrările dosarului, raportat la prevederile art. 300
1
alin. (1) C.
proc. pen., prima instanță a constatat că măsura arestării preventive a
inculpatului S.C. a fost luată prin încheierea susmenționată cu respectarea
dispozițiilor legale în materie, fiind menținută de instanța de control
judiciar, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală care a
respins recursul declarat de inculpat.
De asemenea, a
constatat că probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, relevă
indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 68
1
C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul S.C. a
săvârșit fapta prevăzută de legea penală, astfel cum a fost descrisă și pentru
care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, menționând în acest sens
denunțul formulat de martorul R.N., procesul verbal de consemnare a denunțului
martorului R.P.,declarațiile martorilor R.N.,R.P. și R.I., procesul verbal de
consemnare a seriilor bancnotelor ce au compus suma de 10.000 euro și planșa
foto, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante și planșele foto,
procesele verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, adresa
SCP S.A., adresele Baroului București, a Penitenciarului Rahova și a Secției 15
Politie, extras din tabloul avocaților definitivi și din sistemul E.C.R.I.S. cu
privire la dosarul nr. 37229/3/2011 al Tribunalului București, raportul de
expertiză psihiatrică.
Însă, prima instanță
a apreciat că la acest moment nu mai sunt îndeplinite cumulativ și condițiile
impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și anume sub aspectul
existenței probelor că lăsarea în libertate a inculpatului S.C. prezintă un
pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru
ordinea publică a fost definit, în doctrină, drept temerea că, odată pus în
libertate, învinuitul sau inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanșa
reacții puternice în rândul opiniei publice, determinate de fapta pentru care
este cercetat.
Pericolul pentru
ordinea publică nu trebuie confundat cu pericolul social al faptei, ci
reprezintă o apreciere asupra comportamentului viitor al învinuitului sau
inculpatului și trebuie constatat pe baza împrejurărilor ce privesc în special
persoana făptuitorului.
În prezenta cauză,
instanța a apreciat că, în raport de natura faptei presupus a fi fost comisă de
inculpat, împrejurarea că a fost sesizată instanța de judecată,fiind finalizată
urmărirea penală și datele ce caracterizează persoana inculpatului S.C., care
este la prima încălcare a legii penale și în ultimul cuvânt, ca urmare a
dezbaterilor și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a arătat
că recunoaște și regretă fapta, buna desfășurare a procesului penal se poate
realiza și asigura și prin luare unei măsuri preventive, mai puțin restrictive,
neprivative de libertate, respectiv prin măsura obligării acestuia de a nu
părăsi localitatea de domiciliu.
În cauza Letellier
contra Franței s-a arătat că datorită gravității deosebite a faptei și a
reacției publicului, unele infracțiuni pot determina tulburări sociale care pot
justifica arestarea preventivă cel puțin pentru o anumită perioadă de timp,însă
acest motiv trebuie considerat ca relevant și suficient numai dacă este bazat
pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o
tulburare reală a ordinii publice, iar privarea de libertate va continua să fie
legitimă numai dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată.
Instanța a
considerat, având în vedere circumstanțele privitoare la faptă și în special
cele privitoare la persoana inculpatului, anterior menționate, că prin lăsarea
în libertate a inculpatului S.C., care are și o stare de sănătate precară și
aplicarea dispozițiilor art. 145 C. proc. pen., nu se creează o stare de
primejdie pentru raporturile sociale și normala lor desfășurare, siguranța publică
fiind pe deplin protejată, prevederile art. 145 și urm. C. proc. pen., prin
obligațiile pe care le prevăd, inclusiv obligația de a nu se apropia de
martorii din cauză și de a nu comunica cu aceștia direct sau indirect și
obligația de a nu exercita profesia de avocat, oferind suficiente garanții în
acest sens.
De asemenea, la
aprecierea pericolului social pentru ordinea publică, s-a ținut cont și de
împrejurarea că inculpatul, nefiind cu antecedente penale, având studii
universitare juridice, fiind avocat și fiind arestat preventiv din data de 05
ianuarie 2012, a conștientizat pe deplin care sunt consecințele comiterii unor
fapte prevăzute de legea penală.
Împotriva încheierii
sus-menționate, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție, D.N.A., solicitând casarea încheierii atacate și, pe fond,
menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, pentru motivele expuse
în partea introductivă a hotărârii.
Examinând hotărârea
atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului este
nefondat.
Potrivit Codului
nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea
legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de
libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond:
să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute
de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa
închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile
de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
Astfel, instanța
trebuie să constate că sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de
textul de lege sus-menționat: inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care
legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de
4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret
pentru ordinea publică.
Referitor la acest
temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este
justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel
puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto
pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni,
pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor,
pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea
publică.
Conform dispozițiilor
art. 300
1
alin. (2) C. proc. pen., dacă instanța constată că
temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există
alte temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin
încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate de
inculpatului.
Examinând lucrările
și actele dosarului, rezultă că prima instanță a apreciat, în mod corect, că în
cauză temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive subzistă,
însă s-au schimbat, fiind întrunite condițiile pentru luarea măsurii preventive
a obligării de a nu părăsi Municipiul București, fără încuviințarea organului
care a dispus această măsură.
Din examinarea
lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, de la momentul luării măsurii
arestării preventive, la data de 5 ianuarie 2012, urmărirea penală a fost
finalizată și a avut loc sesizarea primei instanțe, în condițiile în care
atitudinea inculpatului a fost una de recunoaștere necondiționată a faptei
pentru care a fost trimis în judecată. Sub acest aspect, se constată că din actele
dosarului nu se relevă indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil,
aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a
influența probatoriul în cauză, raportat la împrejurarea că judecata în primă
instanță se va desfășura în condițiile art. 320
1
C. proc. pen.,
limitându-se la probatoriul strâns la urmărirea penală, precum și la natura
acestuia (procesul verbal de flagrant, transcrierile convorbirilor înregistrate
în mediul ambiental între inculpat și martorii denunțători precum și în
declarațiile date de aceștia, aflați în stare de arest în altă cauză), care îl
face nesusceptibil de a fi alterat.
Pe de altă parte,
raportat la fapta de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului,
precum și la datele cu privire la persoana inculpatului, acesta având o stare
de sănătate foarte gravă, atestată de înscrisurile medicale depuse la dosar,
Înalta Curte apreciază că buna desfășurare a procesului penal se poate realiza
la acest moment procesual și prin luarea unei măsuri preventive restrictive de
libertate, respectiv prin măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea
de domiciliu.
Pentru motivele mai
sus-arătate, Înalta Curte constată că în mod legal și temeinic prima instanță a
apreciat că temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării
preventive s-au schimbat, impunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta,
restrictivă de libertate, prin obligarea inculpatului la respectarea unor
obligații care să asigure buna desfășurare a procesului penal. Pentru aceste
considerente, urmează ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, D.N.A., împotriva încheierii din 31 ianuarie 2012
a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul inculpat
S.C., să fie respins, ca nefondat.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei pentru intimatul inculpat,
se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și
Justiție, D.N.A., împotriva încheierii din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel
București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 742/2/2012, privind pe
intimatul inculpat S.C.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei pentru intimatul inculpat,
se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 2 februarie 2012.