ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 17 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 7774/2/2012 (3133/2012), Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, dispunând arestarea preventivă a inculpatului M.V.A., avocat în Baroul Constanța, pe o durată de 29 de zile, de la 17 octombrie 2012 la 14 noiembrie 2012 inclusiv. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17 octombrie 2012, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a solicitat arestarea preventivă, pe o durată de 29 de zile, a inculpatului M.V.A.

În susținerea propunerii, s-a arătat că, prin rezoluția din 12 octombrie 2012, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva inculpatului M.V.A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată prin ordonanța nr. 187/P/2011 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul M.V.A. pentru infracțiunea menționată constând în aceea că: 1. În luna februarie 2011, în timp ce C.S. i-a pretins 3.000 de euro în vederea intervenției la polițiștii din cadrul B.C.C.O. Constanța pentru instrumentarea dosarului penal în care era cercetat numitul F.M., împotriva căruia C.S.

formulase, anterior, denunț pentru infracțiuni la care a fost martor ocular, astfel încât să beneficieze de aplicarea dispozițiilor legale ce atrag reducerea la jumătate a pedepsei. C.S. s-a înțeles cu M.V.A. să-i dea 2.500 de euro, sumă de care dispunea în acea perioadă. în ziua următoare pretinderii sumei de 3.000 de euro, M.V.A. a primit de la C.S., prin intermediul mamei sale C.C., suma, de 2 500 de euro în barul N.T., din mun. Constanța, administrat la acea dată de denunțător și mama sa. 2. În perioada martie-aprilie 2011, văzând că nu s-a realizat scopul pentru care dăduse cei 2500 de euro, la reproșurile și nemulțumirile exprimate de C.S. în discuțiile purtate la vorbitorul arestului cu avocatul M.V.A., acesta din urmă s-a oferit să-i facă rost de un denunț nou cu privire la fapte penale de care nu știa, în vederea beneficierii de înjumătățirea pedepsei în dosarul în care denunțătorul era arestat preventiv în acea perioadă.

M.V.A. i-a pretins lui C.S. suma de 5 000 de euro în schimbul intervențiilor sale la ofițeri de poliție din cadrul B.C.C.O Constanța, pentru obținerea unui denunț care, în urma valorificării în dosar penal care să ducă la tragerea la răspundere penală a infractorului, să ducă la aplicarea pentru denunțător a dispozițiilor legale de înjumătățire a pedepsei. C.S. s-a înțeles cu M.V.A. să-i dea în contul sumei de 5.000 de euro toate bunurile mobile din barul N.T., din Constanța, pentru care să întocmească acte de vânzare fictivă. Tot în aceeași zi, conform indicațiilor date de C.S. în discuția purtată la vorbitorul arestului, M.V.A. a adus, de la barul denunțătorului, o chitanță în dublu exemplar, o factură în trei exemplare și o anexă la acestea ce conținea inventarul bunurilor din bar.

C.S. a completat factura și chitanța adusă, consemnând înstrăinarea bunurilor menționate în anexă și primirea sumei de 20.000 de lei de la persoană cu datele de identitatea precizate de avocat, aceste acte, ce au fost remise avocatului, având în cele din urmă doar rolul de garantare față de M.V.A. a primirii ulterioare a sumei pretinse în schimbul intervențiilor la polițiști din cadrul B.C.C.O. Constanța, dat fiind că în concret acesta nu a ridicat bunurile din bar. La scurt timp după înmânarea către avocat a facturii și chitanței, un lucrător de poliție din cadrul B.C.C.O. Constanța, a venit la arest și i-a dictat lui C.S. să scrie un denunț în care s-au invocat infracțiuni de trafic de droguri comise de o persoană cu numele M.A., fapte și persoană de care denunțătorul nu știa.

3. La data de 14 iunie 2012, M.V.A. a pretins bani lui C.S. (nu a precizat suma), în schimbul intervenției sale la ofițeri de poliție din cadrul B.C.C.O. Constanța, pentru obținerea unui denunț cu privire la traficarea unei cantități ce droguri mai mare de 100 de g, în scopul facilitării pentru denunțător a unei reduceri cu jumătate a pedepsei în dosarul penal în care era judecat în acea perioadă. În referatul procurorului se arată că învinuirea este susținută de probele administrate, relevante în acest sens fiind denunțul și declarațiile martorului C.S., declarațiile martorilor Tudor Nicoleta și C.C., procesele verbale de recunoaștere de pe planșă fotografică, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și a înregistrării ambientale efectuate în cauză, probele fiind analizate detaliat de către procuror.

Procurorul a apreciat că dat fiind calitatea de avocat a inculpatului, valoarea foloaselor patrimoniale pretinse și primite, modul de comitere a infracțiunii și rezonanța socială a acestui gen de fapte care induc în rândul opiniei publice suspiciunea că organele judiciare penale își îndeplinesc atribuțiile legale în funcție de obținerea de foloase materiale necuvenite, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. S-a mai susținut în propunerea de arestare că mijloacele de probă atestă consecvența inculpatului în demersurile sale, demersuri contrare bunei înfăptuiri a justiției, ceea ce denotă atât faptul că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, cât și faptul că inculpatul pregătește comiterea de noi infracțiuni, invocându-se astfel ca temei de drept dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. c) și f) C. proc.

pen. Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a constatat că cererea Parchetului este întemeiată, conform art. 149 1 C. proc. pen., impunându-se arestarea preventivă a inculpatului. Astfel Curtea a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., existând indicii temeinice de natură să convingă un observator obiectiv (în sensul art. 143 alin. (1), art. 68 1 C. proc. pen. și al art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale) că inculpatul M.V.A. a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat constând în aceea că: în perioada februarie 2011-iunie 2012, a pretins și primit bani de la C.S., pentru a determina polițiști din cadrul B.C.C.O.

Constanța să dea curs denunțurilor formulate de martorul-denunțător și să instrumenteze astfel de cauze penale pentru ca denunțătorul să beneficieze de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 în dosarul penal în care era cercetat în acea perioadă. Astfel, este de necontestat faptul că martorul denunțător C.S. a fost arestat preventiv și este judecat într-o cauză penală aflată pe rolul Tribunalului Constanța, cât și faptul că acesta a formulat mai multe denunțuri cu scopul de a beneficia de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, așa cum reiese din mențiunile afișate pe portalul instanțelor în legătură cu acest litigiu penal, cât și din copiile de pe denunțurile formulate. Instanța a mai constatat și faptul că inculpatul M.V.A.

a confirmat că a solicitat martorului denunțător C.S., în februarie 2011, în timp ce acesta era cercetat în stare de arest preventiv într-o cauză penală, suma de 3.000 de euro și a primit efectiv suma de 2.500 de euro. Instanța de fond a reținut că declarațiile acestora sunt divergente în ceea ce privește scopul în care au fost pretinse și primite sumele respective, inculpatul arătând că acestea reprezintă onorariul cuvenit în calitatea sa de apărător al martorului denunțător, în timp ce acesta din urmă a arătat că în schimbul acestei sume de bani inculpatul urma să intervină la polițiștii din cadrul B.C.C.O. Constanța pentru instrumentarea dosarului penal în care era cercetat numitul F.M., împotriva căruia C.S.

formulase, anterior un denunț, astfel încât să beneficieze de aplicarea dispozițiilor legale ce atrag reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă. Cu privire la acest aspect, Curtea a constatat că teza avansată de martorul denunțător este susținută de procesul verbal de redare a înregistrării ambientale a dialogului purtat între cei doi la data de 29 mai 2012, în cadrul căruia inculpatul M.V.A. a recunoscut indirect faptul că a primit de la denunțător suma de 2.500 de euro pentru a facilita demersurile acestuia în scopul de a beneficia de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, reieșind inclusiv faptul că acesta a pretins față de denunțător că are influență asupra polițiștilor ce aveau competența de a da curs denunțurilor formulate.

În ce privește cel de-al doilea act material, Curtea a constatat că nu există indicii temeinice care să confirme teza denunțătorului, ci date ce pot justifica la acest moment doar o presupunere. În concluzie, Curtea a constatat că actele de cercetare efectuate sunt de natură a întemeia presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune de trafic de influență în formă continuată. Totodată, sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât, pentru această infracțiune, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În ce privește această din urmă condiție, Curtea a reținut că, în lipsa unei definiții legale a noțiunii de pericol pentru ordinea publică, în practică sunt avute în vedere mai multe aspecte (care constituie totodată criterii complementare de care se tine cont la alegerea măsurii preventive, conform art. 136 alin. final C. proc. pen.), printre care natura și gravitatea faptelor săvârșite, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului etc. Or, în speță, inculpatul este cercetat pentru o infracțiune cu un grad de pericol social ridicat, ce rezultă nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptei, de natură să genereze o stare de neîncredere în actul de înfăptuire a justiției penale în rândul opiniei publice, fapt ce poate avea consecințe grave asupra ordinii sociale.

În raport de aceste considerente, arestarea preventivă a inculpatului satisface exigențele de necesitate și proporționalitate a unei măsuri privative de libertate cu scopul urmărit, respectiv prezervarea ordinii publice, scop de interes public de prevalează în situația dată și ce nu poate fi realizat prin luarea unei măsuri restrictive de libertate. Având în vedere că există indicii temeinice și în ceea ce privește persistența inculpatului în activitatea infracțională, s-a apreciat că, deși acest aspect nu poate fi considerat că ar justifica reținerea ca temei al arestării și a dispozițiilor art. 148 lit. c) C. proc. pen., este de natură a consolida teza că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, această împrejurare este de natură a contura un anumit profil al inculpatului, context în care probitatea profesională invocată în apărare nu poate fi reținută, activitatea inculpatului prelungindu-se în timp pe o durată considerabilă. în considerarea aceluiași aspect și a faptului că ultimul presupus act material a avut loc la data de 14 iunie 2012, nici susținerea în sensul că rezonanța socială a faptei nu mai poate fi reținută, dat fiind timpul scurs din februarie 2011, nu apare ca pertinentă. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea lui, casarea încheierii și rejudecând, respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului iar, în subsidiar, luarea față de inculpat a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.

Motivele au fost expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri astfel că ele nu vor mai fi reluate. Examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente: Conform art. 149 1 C. proc. pen., măsura arestării preventive poate fi dispusă dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., dacă există vreunul din cazurile de la art. 148 C. proc. pen. și dacă se consideră că arestarea inculpatului este necesară în interesul urmăririi penale. În privința condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., cerința cuprinsă în teza I a acestui articol (referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetată inculpatul) este îndeplinită.

În ce privește condiția existenței pericolului concret pentru ordinea publică, prevăzută de dispozițiile art. 148 lit. f) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, nu există probe că lăsarea în libertate - a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Comiterea de infracțiuni, chiar de o gravitate deosebită - reflectată de exemplu prin natura și cuantumul sancțiunii, nu constituie, prin ea însăși temei pentru privarea de libertate a inculpatului. Analizând actele de urmărire penală efectuate până la acest moment, Înalta Curte apreciază că în speță există indicii, care conturează, pentru un observator independent, presupunerea rezonabilă, că inculpatul ar fi comis infracțiunea reținută în sarcina sa, respectiv trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Din probele administrate până în prezent (denunțul numitului C.S., declarația inculpatului, declarațiile martorilor T.N. și C.C., procesele verbale de recunoaștere de pe planșă foto precum și procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și a înregistrărilor ambientale ale discuțiilor purtate de inculpat cu denunțătorul din 29 mai 2012, 14 iunie 2012), rezultă că inculpatul ar fi solicitat și primit de la denunțător sume de bani, lăsându-l pe denunțător să creadă că ar avea influență asupra unor polițiști ce ar avea competență să dea curs denunțurilor formulate de acesta.

Înalta Curte constată că nu există probe că odată lăsat în libertate inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, atât prin prisma pericolului social concret al infracțiunii (trafic de influență), cu limite de pedeapsă 2-10 ani, cât și prin prisma circumstanțelor personale ale inculpatului (integrat social, la primul conflict cu legea penală). Pe de altă parte, în condițiile în care singurul temei al arestării îl constituie art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive nu este necesară nici pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal (probatoriul fiind în mare deja administrat) și nici pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, atâta vreme cât nu există indicii în acest sens.

Este adevărat faptul că inculpatul ar comis fapta în virtutea calității sale de avocat, însă această împrejurare nu justifică luarea măsurii preventive cele mai severe, în opinia Înaltei Curți fiind suficientă luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate care, prin obligațiile impuse, constituie suficiente garanții că ancheta penală își va urma cursul firesc. De asemenea, se apreciază că în condițiile luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpat, riscul ca aceasta să nu se prezinte la proces nu există, deoarece este obligatoriu să i se impună restricții, a căror nerespectare atrage revocarea măsurii neprivative de libertate și arestarea din nou a acestuia.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte, pe lângă circumstanțele personale al inculpatului, are în vedere și perioada de timp scursă de la data la care s-ar fi săvârșit fapta, dar și credibilitatea denunțătorului care, a mai formulat astfel de denunțuri și împotriva altor persoane, pentru a beneficia de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002. Constatând că, în cauză, nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. urmează a admite recursul declarat de inculpatul M.V.A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 17 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 7774/2/2012 (3133/2012).

Va casa încheierea atacată și, rejudecând: Va respinge propunerea de arestarea preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia. În baza art. 145 1 raportat la art. 145 C. proc. pen., va lua față de inculpatul M.V.A. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 de zile, de la 23 octombrie 2012 la 21 noiembrie 2012, inclusiv. În baza art. 145 1 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (11) lit. a)-d) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul M.V.A.

va fi obligat să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție de la domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. În baza art. 145 1 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (2) 2 C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului M.V.A. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

Va dispune punerea în libertate a inculpatului M.V.A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 38/UP din data de 17 octombrie 2012 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 7774/2/2012, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.V.A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 17 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 7774/2/2012 (3133/2012). Casează încheierea atacată și rejudecând: Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A față de inculpatul M.V.A. În baza art. 145 1 raportat la art. 145 C. proc. pen., ia față de inculpatul M.V.A. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 de zile de la 23 octombrie 2012 la 21 noiembrie 2012, inclusiv. În baza art. 145 1 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (11) lit. a)-d) C. proc.

pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul M.V.A. este obligat să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție de la domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. În baza art. 145 1 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (2) 2 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului M.V.A. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

Dispune punerea în libertate a inculpatului M.V.A., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 38/UP din data de 17 octombrie 2012 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 7774/2/2012, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 octombrie 2012.