ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1173/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1173/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 06 aprilie 2012

pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012), Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, printre altele, în baza art. 300

2

C. proc. pen. a

constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților

M.A. și A.M.

A menținut arestarea

preventivă a inculpaților M.A. și A.M.

În baza art. 160

8

C. proc. pen. a admis în principiu cererile de liberare provizorie.

În baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiate cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.M. și cererea de

liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul M.A.

În baza art. 160

5

alin. (4) lit. f) C. proc. pen. a dispus ridicarea ipotecii luate ca garanție

reală imobiliară cu titlu de cauțiune asupra imobilului inculpatului M.A. din

județul Ilfov, str. O., comuna J.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că în cauză există indicii temeinice în

sensul art. 68

1

C. proc. pen. din care să rezulte că este posibil ca

inculpații să fi săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în

judecată, ele decurgând din materialul probator administrat în cauză.

Totodată s-a

constatat că în cauză există situația prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc.

pen.

Curtea a constatat în

conformitate cu prevederile art. 300

2

C. proc. pen. legalitatea și

temeinicia arestării preventive a inculpaților și reținând că temeiurile care

au determinat arestarea și care subzistă și în prezent, impun în continuare

privarea de libertate pentru buna desfășurare a procesului penal și apreciind

că la acest moment procesual nu sunt suficiente măsurile alternative

neprivative de libertate pentru atingerea acestui scop, a menținut arestarea

preventivă a acesteia.

Cu privire la

cererile de liberare provizorie formulate de inculpații M.A. și A.M., Curtea a

constatat că la data de 23 martie 2012, respectiv la data de 06 aprilie 2012 au

fost înregistrate cererile de liberare provizorie pe cauțiune, respectiv sub

control judiciar formulate de cei doi inculpați.

La termenul din 06

aprilie 2012 Curtea a constatat admisibilitatea în principiu a cererilor de

liberare provizorie pe cauțiune și respectiv sub control judiciar, față de

dispozițiile art. 160

8

C. proc. pen., întrucât persoana care a

formulat-o este una dintre cele cărora legea le conferă beneficiul acesteia

(art. 160

6

C. proc. pen.), iar cererea are pertinență funcțională

întrucât poate conduce la satisfacerea intereselor părții care a formulat-o,

toate cerințele legale care creează limitele admisibilității prevăzute de art.

160

6

, art. 160

7

și art. 160

2

alin. (1) C. proc.

pen. fiind, totodată, îndeplinite.

Analizând conținutul

cererilor de liberare provizorie pe cauțiune și sub control judiciar,

declarațiile date în fața instanței și materialul de urmărire penală din Dosarul

nr. 77/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție, Curtea a reținut următoarele:

Curtea a constatat că

se mențin temeiurile arestării preventive - art. 143 și art. 148 lit. f) C.

proc. pen.

Pe de altă parte,

instanța a reținut că cei doi inculpați prezintă circumstanțe personale

favorabile: nu au antecedente penale, au o familie organizată, au fost bine

integrați în comunitățile locale la dezvoltarea cărora au ajutat în exercitarea

funcțiilor în care au fost aleși.

Însă instanța a

apreciat că în cauză există riscul ca odată puși în libertate, inculpații să

poată influența declarațiile celorlalți coinculpați și ale martorilor care în

mare parte sunt angajați sau apropiați ai lor, fiind necesară și privarea de

libertate în vederea apărării ordinii publice în raport de periculozitatea

faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, modalitățile și împrejurările

concrete în care s-a reținut că au fost comise faptele (cu premeditare, cu

participarea mai multor persoane care au acționat coordonat), precum și

împrejurarea că inculpații aveau calitatea de primari, aspect ce implică o

periculozitate sporită.

S-a arătat de

asemenea că instanța nu are convingerea că interdicția care poate însoți

liberarea provizorie ca inculpații să ia legătura cu coinculpații și martorii

ar fi suficientă pentru a se asigura că declarațiile acestora nu sunt

influențate, în condițiile în care inculpații au avut suficient timp pentru

a-și dezvolta o rețea de relații și intermediari, după cum indică

procesele-verbale de transcriere a convorbirilor interceptate.

Curtea a apreciat că

în raport de circumstanțele reale ale cauzei și personale ale inculpaților,

scopul măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. nu

poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar a acestora.

Împotriva acestei

încheieri în termen legal au declarat recursuri inculpații A.M. și M.A.,

motivele de recurs fiind cuprinse în practicaua prezentei hotărâri.

Criticile aduse nu

sunt fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate,

cât și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub

toate celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursurile declarate de

inculpați sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce

urmează:

Înalta Curte reține

că prin rechizitoriul nr. 77/P/2011 din data de

13 februarie 2012, al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție,

s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

următoarele fapte:

- a pretins, direct

și indirect (prin intermediul lui S.I.), suma de 1.100.000 euro denunțătorului

P.F., lăsând să se creadă că are influență asupra primarului M.A. pentru a-l

determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate

terenurile denunțătorului și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite),

precum și asupra directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliare

Ilfov - G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar și să emită cu

rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză, faptă încadrată

în infracțiunea de

trafic de influență, în formă

continuată,

prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art.

257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- l-a determinat pe

S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv

cu denunțătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunțător cu

suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunțătorului,

contract de împrumut întocmit și autentificat sub nr. C1 la data de 06 iulie 2011

(fără vinovăție de notarul public P.R.A.), prin care s-au atestat astfel împrejurări

necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat

în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

și totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse

cu titlul de mită), faptă încadrată ca infracțiunile de fals intelectual, în forma

participației improprii (instigare mediată) prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C.

pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și,

respectiv, instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de

art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la

art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.

2. M.A.,

pentru următoarele fapte

:

- în calitate

de primar a pretins suma de 500.00

0 euro

denunțătorului

P.F. (din care a primit 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcției

în exercitarea atribuțiilor de serviciu și a dispune întocmirea unui plan parcelar

(de către Comisia Locală de Fond Funciar) în care să fie incluse toate terenurile

denunțătorului (în suprafață totală de 23,8 ha) și amplasate unul în vecinătatea

celuilalt (alipite),

faptă încadrată ca

infracțiunea

de

luare de mită, prev. și ped. de art. 6 din Legea

nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.;

-

l-a determinat pe finul

său,

S.O., să încheie un contract de cesiune fictiv, la

notariat, cu denunțătorul P.F., prin care denunțătorul să îi cedeze drepturile asupra

a două imobile (terenuri) cesionarului (S.O.), contract întocmit și autentificat

sub nr. C2 la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăție, de notarul public M.V.), prin

care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în

realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea

infracțiunii de luare de mită, faptă încadrată în infracțiunea de fals intelectual,

în forma participației improprii, (instigare mediată), prev. și ped. de art. 31

alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea

nr. 78/2000;

- totodată,

prin încheierea acestui contract de cesiune (autentificat sub nr. C2 din 28

iulie 2011), s-au transferat bunurile menționate (2 terenuri) din patrimoniul denunțătorului

în patrimoniul lui S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora, faptă

ce constituie instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de

art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la

art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.

Prin încheierea de ședință

din data de 22 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus

arestarea preventivă a inculpaților pe o durată de 29 de zile, reținându-se că există

indicii cu privire la săvârșirea de către inculpați a faptelor pentru care au fost

cercetați și că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f)

C. proc. pen., lăsarea inculpaților în libertate prezentând pericol pentru ordinea

publică în raport de natura infracțiunii pentru care inculpații sunt cercetați,

ce prezintă un grad de pericol social ridicat, ce rezultă nu numai din limitele

mari de pedeapsă stabilite de legiuitor dar și din modalitățile și împrejurările

concrete în care s-a reținut că au fost comise faptele, precum și din calitatea

celor doi inculpați.

Măsura a fost verificată

sub aspectul legalității și temeiniciei la termenul din 15 februarie 2012, în temeiul

art. 300

1

C. proc. pen.

Se constată că procedând

la verificarea legalității arestării preventive în mod corect Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive

a inculpaților M.A. și A.M.

În speță, din mijloacele

de probă administrate în cauză până la acest moment rezultă indicii temeinice care

în prezent justifică bănuiala rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele reținute

în sarcina lor prin rechizitoriu.

Și condițiile prevăzute

de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite în cauză cumulativ, respectiv inculpații

au comis fapte pentru care legea prevede pedepse mai mari de 4 ani închisoare și

există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

Cu privire la pericolul

concret pentru ordinea publică se are în vedere periculozitatea faptelor pentru

care inculpații sunt cercetați, modalitățile și împrejurările concrete în care s-a

reținut că au fost comise faptele (cu premeditare, cu participarea mai multor persoane

care au acționat coordonat) precum și împrejurarea că inculpații aveau calitatea

de primari, aspect ce implică o periculozitate sporită, în condițiile în care legea

este încălcată tocmai de o persoană aleasă să garanteze respectarea ei, care beneficiază

de încrederea societății în acest sens.

Faptele presupus săvârșite

justifică aprecierea că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol

concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate în rândul

persoanelor care respectă valorile sociale ocrotite de lege și a unei aparențe de

tolerare din partea sistemului judiciar a unor fapte ilicite.

Cu privire la diminuarea

pericolului social odată cu trecerea timpului, Înalta Curte apreciază că încă nu

a trecut suficient timp pentru ca ecoul faptelor presupus săvârșite de inculpați

să dispară în totalitate.

Circumstanțele personale

ale inculpaților (faptul că acestea sunt persoane integrate în societate, au o familie

organizată, o stare de sănătate precară, faptul că nu au antecedente penale) sunt

elemente de natură a contura imaginea acestora dar nu pot determina, prin ele însele,

punerea în libertate a acestora, raportat și la faptul că inculpatul M.A. s-a folosit

de funcția sa, că a abuzat de încrederea ce i-a acordat-o comunitatea locală, iar

inculpatul A.M. s-a folosit de relațiile pe care le-a dezvoltat în cursul exercitării

funcției de primar, că au acționat în mod premeditat și coordonat, prin implicarea

mai multor persoane în scopul obținerii unor foloase care nu li se cuveneau, împiedicându-l

pe martorul P.F. să se bucure de plenitudinea drepturilor sale a căror exercitare

depindea de îndeplinirea atribuțiilor în calitate de primar a inculpatului M.A.

Față de considerentele

arătate, Înalta Curte apreciază că soluția de menținere a arestării preventive față

de inculpați pronunțată de Curtea de Apel București este legală și temeinică.

Cu privire la cererile

de liberare provizorie formulate de inculpații M.A. și A.M.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că la data de 23 martie 2012, respectiv la data

de 06 aprilie 2012 au fost înregistrate cererile de liberare provizorie pe cauțiune,

respectiv sub control judiciar formulate de inculpații M.A. și A.M.

Inculpatul A.M. a solicitat

ca prin hotărârea pronunțată, să se constate că sunt îndeplinite dispozițiile

art. 160

2

C. proc. pen., să se admită cererea și să se dispună liberarea

provizorie a inculpatului, cu îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege. Inculpatul

a precizat că prezenta cerere îndeplinește exigențele legale, atât sub aspectul

legalității cât și al temeiniciei și că, prin punerea inculpatului în libertate,

s-ar pune capăt unei perioade de circa 3 luni de arest preventiv.

A mai menționat că cererea

este admisibilă și că sunt îndeplinite atât condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., cât și cerințele negative prevăzute la alin. (2) din același

art., cum ar fi, necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni,

să încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți din

proces, martori sau experți, sau să încerce alterarea, ori distrugerea unor mijloace

de probă. S-a mai arătat că, din întreg ansamblul probator existent în cauză, nu

rezultă că inculpatul se află în una dintre situațiile de mai sus, având în vedere

că luarea, prelungirea și menținerea măsurii arestării preventive are ca unic temei

art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu și lit. b) și c) ale aceluiași art.

Invocând decizia nr. 17/2011

a Înaltei Curți, inculpatul arată că nu are antecedente penale, are o vârstă înaintată,

63 de ani, are o familie organizată, are 2 copii, are un domiciliu stabil, este

bine ancorat în societate, este apreciat de comunitatea din care face parte, a avut

o activitate demnă de laudă în calitatea de primar al comunei Snagov timp de 8 ani,

că are probleme cu sănătatea deosebit de precară, motive din care rezultă că buna

desfășurare a procesului penal poate fi luată și cu inculpatul în stare de libertate,

stabilind în sarcina acestuia, respectarea obligațiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (3) și (3

1

) C. proc. pen., inculpatul cunoscând dispozițiile

art. 160

10

C. proc. pen.

Inculpatul M.A. a solicitat

instanței să se constate îndeplinite condițiile legale de admisibilitate a cererii

de liberare provizorie pe cauțiune, în baza dispozițiilor art. 160

4

,

160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

S-a arătat că faptele

reținute în sarcina sa sunt pedepsite cu închisoarea sub limita de 18 ani, nu este

recidivist, la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte necesitatea de

a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni, sau că ar încerca să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți sau să încerce alterarea

ori distrugerea mijloacelor de probă prin asemenea fapte, având în vedere că toți

învinuiții și martorii din dosar au fost audiați, declarațiile au fost confruntate

cu înscrisurile depuse chiar de inculpat sau ridicate de organele de anchetă.

Inculpatul a mai solicitat

să se aibă în vedere decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curți, faptul că se află la primul

contact cu legea și că la acest moment procesual nu sunt motive care să justifice

privarea sa de libertate.

Precizează că este de

acord cu instituirea unei garanții reale imobiliare la dispoziția instanței asupra

imobilului în care locuiește, situat în com. J. și intabulat pe numele lui în C.F.

a acestei localități și că, față de alți coinculpați din prezenta cauză, în speță

inculpatul S.O., Curtea de Apel București, l-a pus în libertate, deși, faptele reținute

în sarcina acestuia, sunt considerate interdependente cu faptele reținute în sarcina

inculpatului, motiv pentru care, nu se mai impune menținerea sa în stare de arest.

La termenul din 06

aprilie 2012 Curtea a constatat admisibilitatea în principiu a cererilor de liberare

provizorie pe cauțiune și respectiv sub control judiciar, față de dispozițiile

art. 160

8

C. proc. pen. întrucât persoana care a formulat-o este dintre

cele cărora legea le conferă beneficiul acesteia (art. 160

6

C. proc.

pen.), iar cererea are pertinență funcțională întrucât poate conduce la satisfacerea

intereselor părții care a formulat-o, toate cerințele legale care creează limitele

admisibilității, prevăzute de art. 160

6

, art. 160

7

și

art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., fiind, totodată, îndeplinite. De asemenea,

s-a atașat la dosar dovada înscrierii ipotecii ca garanție reală imobiliară cu titlu

de cauțiune asupra imobilului inculpatului M.A.

Din analiza dispozițiilor

art. 160 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că liberarea provizorie nu este un drept

al inculpatului ci este o măsură facultativă care poate fi acordată de instanța

de judecată.

Din coroborarea textelor

legale care reglementează măsura arestării preventive și respectiv, liberarea provizorie

sub control judiciar, rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar presupune,

prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive. În raport de această

interpretare se constată că se mențin temeiurile arestării preventive - art. 143

și art. 148 lit. f) C. proc. pen. astfel cum s-a arătat în cele ce preced.

Liberarea provizorie presupune

menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea însă instanța poate aprecia

că menținerea stării de arest nu mai este necesară, liberarea devenind posibilă

sub rezerva respectării anumitor condiții.

Pentru a se răspunde exigențelor

impuse de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului instanța

trebuie să analizeze - fie la cererea inculpatului, fie din oficiu - și posibilitatea

luării unor măsuri alternative și numai dacă acestea nu se justifică în cazul concret

să se procedeze la luarea sau menținerea măsurii privative de libertate a inculpatului

(cauza Mc Kay c. Regatului Unit).

În cauza Letellier c.

Franței, C.E.D.O. a arătat că pot fi invocate mai multe motive pentru care se poate

refuza punerea în libertate provizorie a unui inculpat, respectiv: a. existența

riscului influențării martorilor, însă acesta se poate diminua odată cu trecerea

timpului; b. existența riscului de a se sustrage de la desfășurarea procesului penal,

arătând că pericolul sustragerii de la procesul penal nu se poate aprecia numai

pe baza gravității pedepsei pe care o riscă persoana respectivă, c. necesitatea

apărării ordinii publice, arătând că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor și

prin reacția publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea

publică ce ar putea să justifice arestarea preventivă cel puțin pentru o perioadă

de timp. De asemenea, C.E.D.O. a arătat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei

detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la

un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are

o prindere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate

(Labita c. Italiei). La soluționarea unei cereri de liberare provizorie sub control

judiciar o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei asemenea cereri trebuie să

o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului, în acest sens

fiind și jurisprundența C.E.D.O. care a statuat că la menținerea unei persoane în

detenție instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor,

ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză,

la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu

familia (cauza N. C. Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).

În speță se reține că

cei doi inculpați prezintă circumstanțe personale favorabile: nu au antecedente

penale, au o familie organizată, au fost bine integrați în comunitățile locale la

dezvoltarea cărora au ajutat în exercitarea funcțiilor în care au fost aleși.

Înalta Curte apreciază

că în cauză există riscul ca odată puși în libertate, inculpații să poată influența

declarațiile inculpaților și ale martorilor care sunt în parte angajați sau apropiați

ai lor fiind necesară și privarea de libertate în vederea apărării ordinii publice,

în raport de periculozitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, modalitățile

și împrejurările concrete în care s-a reținut că au fost comise faptele (cu premeditare,

cu participarea mai multor persoane care au acționat coordonat), precum și împrejurarea

că inculpații aveau calitatea de primari, aspect ce implică o periculozitate sporită,

în condițiile în care legea este încălcată tocmai de o persoană aleasă să garanteze

respectarea ei, care beneficiază de încrederea societății în acest sens. Instanța

nu are convingerea că interdicția care poate însoți liberarea provizorie ca inculpații

să ia legătura cu ceilalți inculpați și martorii ar fi suficientă pentru a se asigura

că declarațiile acestora nu sunt influențate în condițiile în care inculpații au

avut suficient timp pentru a-și dezvolta o rețea de relații și intermediari, după

cum indică procesele-verbale de transcriere a convorbirilor interceptate.

Prin urmare, necesitatea

prezervării ordinii publice și a bunei desfășurări a procesului penal aflării adevărului

în cauză primează față de circumstanțele personale ale inculpaților, care vor fi

reanalizate pe măsură ce se vor administra mijloacele de probă.

Oportunitatea liberării

provizorii sub control judiciar este evaluată prin raportare la stadiul actual al

procedurii, probațiunea fiind în acest moment în stadiu incipient (desigur, amânarea

cauzei în vederea aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. nu

este imputabilă inculpaților M.A. și A.M., dar necesitatea soluționării cu celeritate

a cauzelor în care inculpații sunt arestați preventiv nu poate duce la încălcarea

drepturilor procesuale ale coinculpaților, iar amânarea cauzei în acest scop nu

poate determina automat o punere în libertate a inculpaților câtă vreme nu este

vorba despre o stare de pasivitate imputabilă autorităților), iar, pe de altă parte,

durata arestării preventive a inculpaților nu este disproporționată în raport de

importanța și complexitatea cauzei, precum și de gravitatea faptelor imputate.

Întrucât Înalta Curte

apreciază că în raport de circumstanțele reale ale cauzei și personale ale inculpaților,

scopul măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate

fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar a acestora, urmează a respinge

ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie formulate de inculpații M.A. și

A.M.

Pentru considerentele

arătate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații A.M. și M.A.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a obliga recurenții inculpați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații A.M. și M.A. împotriva încheierii din 6 aprilie

2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul

nr. 2932/2/2012 (116/2012).

Obligă recurenții inculpați

la plata sumelor de câte 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13 aprilie

2012.