ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3073/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3073/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

încheierea din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (nr. 1116/2012), în temeiul art. 160

8

a

alin. (6) C. proc. pen., au fost respinse, ca

nefondate,

cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații M.A.

și M.A., aflați în stare de deținere în baza măsurii dispuse prin încheierea din

data de 22 decembrie 2011 de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosar

nr. 10876/2/2011.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța

fondului a reținut, în esență, că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub

control judiciar, trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții, o primă condiție,

privind admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, iar

alte două privind temeinicia și oportunitatea acesteia, aspecte care vizează examinarea

pe fond a cererii de liberare provizorie:

a) suspiciunea rezonabilă, reținută ca

temei al arestării preventive, să vizeze săvârșirea unor infracțiuni din culpă sau

a unor infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care

să nu depășească 18 ani;

b) să subziste temeiurile care au stat

la baza luării măsurii arestării preventive;

c) să existe date din care să rezulte necesitatea

de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți,

alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

S-a arătat că inculpatul M.A. a fost trimis

în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prev. și ped. de

art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.; fals intelectual

în forma participației improprii (instigare mediată), prev. și ped. de art. 31

alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea

nr. 78/2000; instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de

art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la

art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 și asociere pentru săvârșirea de

infracțiuni (de corupție), prev. și ped. de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen.

rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, deci infracțiuni pentru care este

prevăzută închisoarea ce nu depășește 18 ani, acestea făcând parte dintre cele pentru

care este admisibilă liberarea sub control judiciar.

Inculpatul M.A. a fost trimis în judecată

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată, prev.

și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen.; fals intelectual în forma participației improprii (instigare

mediată), prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap.

la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; instigare la infracțiunea de spălare a

banilor, prev. și ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 și asociere

pentru săvârșirea de infracțiuni (de

corupție), prev. și ped. de

art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000,

deci infracțiuni pentru care este prevăzută închisoarea ce nu depășește 18 ani,

acestea făcând parte dintre cele pentru care este admisibilă liberarea sub control

judiciar.

Prin rechizitoriul nr. 77/P/2011 din data

de 13 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția Națională Anticorupție s-a reținut că, în calitate de primar al comunei

J., inculpatul M.A. a pretins suma de 500.000 euro denunțătorului P.F. (din care

a primise 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcției în exercitarea

atribuțiilor de serviciu și de a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către

Comisia Locală de Fond Funciar), în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului

(23 de loturi, în suprafață totală de 23,8 ha), amplasate unul în vecinătatea celuilalt

(alipite).

De asemenea, s-a reținut în sarcina sa

că î-a determinat pe finul său, inculpatul S.O., să încheie cu denunțătorul P.F.

un contract autentic notarial de cesiune, fictiv, prin care denunțătorul să îi cedeze

drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului, contract întocmit și autentificat

la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăție, de către notarul public M.V.), prin care

s-au atestat astfel date necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest

contract a fost încheiat în scopul de a garanta și ascunde săvârșirea infracțiunii

de luare de mită.

Totodată, prin încheierea acestui contract

de cesiune, s-au transferat bunurile menționate (2 terenuri), din patrimoniul denunțătorului

în patrimoniul inc. S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora, faptă

ce constituie instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de

art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la

art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.

În

sarcina inculpatului M.A. s-a reținut că acesta a pretins,

direct și indirect (prin intermediul lui S.I.), suma de 1.100.000 euro de la denunțătorul

P.F., lăsând să se creadă că are influență asupra primarului M.A. pentru a-l determina

să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului

și care să fie amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum și asupra

directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov – G.R.N., pentru

a o determina să avizeze planul parcelar și să emită cu rapiditate documentele cadastrale

pentru terenurile în cauză.

În

plus, în cuprinsul rechizitoriului s-a reținut că l-a determinat

pe S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul

P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă

drept mită, iar împrumutul

să fie garantat cu terenurile

denunțătorului, contract de împrumut întocmit și autentificat la data de 06

iulie 2011 (fără vinovăție, de notarul public P.R.A.), prin care s-au atestat astfel

împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract

a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic

de influență, și totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor

de bani pretinse cu titlu de mită).

De asemenea, s-a reținut că inculpații

M.A. și M.A., împreună cu inculpații R.G., S.O. și S.I., au acționat, unindu-și

eforturile, pentru întocmirea planului parcelar (tarlaua AA, parcela BB), avizarea

acestuia și emiterea documentelor cadastrale în vederea intabulării terenurilor

denunțătorului P.F., în scopul de a obține sume mari de bani cu titlu de mită de

la denunțător, fapte ce constituie infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de

infracțiuni (de corupție), prev. și ped. de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen.

rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Instanța a constatat că, potrivit încheierii

din data de 22 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, Dosar

nr. 10876/2/2011 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților M.A. și M.A., pentru

motivele prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., reținându-se, în mod legal și

temeinic, că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 C. proc. pen. rap.

la art. 68

1

C. proc. pen., existând probe directe și indicii temeinice

din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile

pentru care sunt cercetați, probe sau indicii temeinice văzute în lumina art. 5

parag. 1 lit. c) din Convenția europeană a drepturilor omului, care stipulează necesitatea

existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate

a comis o infracțiune, garantând astfel temeinica măsurii privative de libertate

și caracterul său nearbitrar.

Prin decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție din data de 16 august 2012, a fost admis recursul formulat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție

împotriva încheierii Curții de Apel București din data de 08 august 2012, prin care

s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

țara, fiind menținută măsura arestării preventive a inculpaților.

Analizând cererile de liberare provizorie

sub control judiciar formulate de inculpați, Curtea a constatat că, într-adevăr,

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Tiron c. României) a relevat

că instanțele naționale, atunci când sunt confruntate cu necesitatea prelungirii

unei măsuri de arestarea preventivă, sunt obligate să ia în considerare măsurile

alternative prevăzute de legislația națională.

Totuși, Curtea a considerat că analiza

oportunității sau a temeiniciei luării unei măsuri alternative, trebuie să aibă

loc la un interval de timp relevant, de natură a justifica schimbarea aprecierii

asupra măsurii arestării preventive.

Prima instanță a menționat că, în ceea

ce privește aprecierea asupra circumstanțelor care să determine liberarea provizorie

sub control judiciar, acestea au, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului, caracterul unor motive pertinente și suficiente, iar zădărnicirea aflării

adevărului se poate realiza in speța, și prin influențarea unor martori.

Așa fiind, Curtea a constatat că, față

de modalitatea în care s-a reținut în cuprinsul rechizitoriului că inculpatul M.A.

a săvârșit faptele, ce rezidă în primul rând din împrejurarea că, alături de coinculpatul

M.A., este trimis în judecată pentru infracțiuni săvârșite sub forma instigării

dar și pentru asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, acestea reprezintă date

certe că ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Curtea a apreciat astfel că nu este oportună,

în acest moment, lăsarea în libertate a inculpaților și stabilirea unor obligații

de către instanță în sarcina acestora, prin care s-ar putea asigura buna desfășurare

a procesului penal.

În

consecință, s-a reținut că faptele pentru care sunt cercetați

și elementele care caracterizează persoana fiecăruia dintre inculpații M.A. și M.A.,

justifică aprecierea că lăsarea lor în libertate la acest moment prezenta pericolul

ca aceștia să încerce zădărnicirea aflării adevărului, riscurile neputând fi eliminate

prin lăsarea acestora în libertate și stabilirea obligațiilor în condițiile

art. 160

2

alin. (3) și (3

1

) C. proc. pen.

Împotriva încheierii primei instanțe, în

termen legal, inculpații M.A. și M.A. au declarat recurs,

solicitând casarea încheierii atacate și,

pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât

nu mai prezintă pericol social după 9 luni de arestare, au circumstanțe personale

favorabile, inculpatul M.A. având vârsta de 63 de ani, iar în cauză au fost audiați

toți martorii.

La termenul de astăzi, recurentul inculpat

M.A., prezent personal în instanță, a arătat că își retrage recursul declarat în

cauză.

Având în vedere manifestarea de voință

a inculpatului M.A., Înalta Curte, în temeiul disp. art. 385

4

alin.

(2), rap. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului

formulat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 21 septembrie 2012 a Curții

de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (nr.

1116/2012).

Analizând recursul declarat de inculpatul

M.A., raportat la criticile invocate, dar și sub toate aspectele de legalitate și

temeinicie, conform prevederilorart. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că acesta este nefondat, prevederile atacate cu recurs din

încheierea din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală,

fiind legale și temeinice, pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.

Liberarea provizorie sub control judiciar

este o măsură limitativă de drepturi care reprezintă, în esență, o constrângere

a libertății mai puțin gravă decât arestarea preventivă, instituită pentru a se

asigura buna administrare a justiției precum și pentru a împiedica comiterea de

fapte periculoase.

La fel ca și măsura privativă de libertate

instituită prin art. 136 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., presupune existența temeiurilor

de fapt și de drept care o justifică iar scopul vizat de această măsură extremă

poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar.

În

jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui

acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller

împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969); riscul ca acuzatul, odată

repus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei,

Hotărârea din 27 iunie 1968), să comită noi infracțiuni (Metznetter împotriva Austriei,

Hotărârea din 10 noiembrie 1969) sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva

Franței, Hotărârea din 26 iunie 1991; Hendriks împotriva Olandei, nr. 43.701/04,

5 iulie 2007).

Din această perspectivă, se constată că

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că, la individualizarea

măsurilor preventive - liberarea provizorie fiind o modalitate de individualizare

a măsurilor preventive - se va respecta principiul proporționalității măsurii preventive

cu gravitatea acuzației aduse unei persoane, respectiv cu cel al necesității unei

astfel de măsuri, pentru realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa.

Potrivit art. 160

2

alin.

(2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda

în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat

să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În

ce privește temeinicia cererii de liberare provizorie sub

control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, este necesară analizarea acestor

două condiții în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul

procesual și complexitatea cauzei.

Însă chiar îndeplinirea condițiilor prevăzute

de textul de lege, nu ar conduce în automat la admiterea cererii de liberare provizorie

sub control judiciar, întrucât alături de vocația legală a inculpatului de a formula

oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., trebuie examinată și oportunitatea cererii, în raport

de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

În

aprecierea temeiniciei cererii, Înalta Curte se raportează

atât la elementele care privesc faptele de trafic de influență în formă continuată,

prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen.,

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; fals intelectual în forma participației improprii

(instigare mediată), prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289

C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; instigare la infracțiunea

de spălare a banilor, prev. și ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000

și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (de corupție), prev. și ped. de

art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000,

presupus comise de inculpatul M.A., respectiv gradul de pericol social concret,

împrejurările comiterii faptelor, calitatea inculpatului, valorile sociale lezate

și urmările săvârșirii faptelor, cât și la cele care privesc persoana inculpatului,

pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin

liberarea provizorie a inculpatului.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată

că liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului este de natură să aducă

atingere scopului măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen.,

circumstanțele personale ale inculpatului, între care vârsta acestuia, de 63 de

ani, neputând constitui garanții ale adoptării de către acesta a unei conduite adecvate

față de procedura judiciară desfășurată față de acesta, aptă să asigure normala

desfășurare a procesului penal. Chiar dacă s-ar aprecia că acesta beneficiază de

circumstanțe favorabile, acestea nu pot fi valorificate în mod singular, cu ignorarea

celorlalte criterii legale, precum și a celor consacrate de practica instanțelor

naționale și ale instanței de contencios european.

Examinarea gradului de pericol social al

faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea

în libertate a inculpatului, nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei

cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și

Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului,

rezultă că natura infracțiunilor și gradul deosebit de ridicat de pericol social

concret al faptelor de: trafic de influență în formă continuată, fals intelectual

în forma participației improprii, spălare a banilor și asociere pentru

săvârșirea

de infracțiuni de corupție, reflectat de modalitatea în care se presupune că recurentul

inculpat M.A. a săvârșit faptele-sub forma instigării, dar și prin asocierea pentru

săvârșirea de infracțiuni, pot reprezenta indicii că acesta ar putea încerca să

zădărnicească aflarea adevărului, astfel că lăsarea sa în libertate nu se impune

în acest moment procesual.

Înalta Curte reține că liberarea provizorie

sub control judiciar nu se justifică, în funcție de necesitatea asigurării bunei

desfășurări a cercetării penale, atâta timp cât inculpatul este cercetat în cadrul

unei cauze complexe, raportat și la prejudiciul foarte mare estimat în actul de

inculpare - 1.100.000 euro, aspecte în raport de care trebuie înlăturat riscul de

împiedicare a aflării adevărului.

Astfel, în privința probatoriului, potrivit

aceleiași încheieri atacate prin prezentul recurs, s-au admis unele probe, precum:

cererea de audiere a martorilor C.R. și E.L., de audiere a CD-ului depus la dosarul

cauzei și a interceptărilor în mediul ambiental din data de 19 septembrie 2011,

formulate de inc. M.A.; cererea de audiere a unui martori în circumstanțiere, de

depunere a înscrisurilor și de audiere a înregistrărilor din datele de 14 iunie

2011, 04 iulie 2011, 05 septembrie 2011, 01 septembrie 2011, 18 septembrie 2011

și 22 septembrie 2011, la care se face referire în cererea depusă în scris la dosar

de către inc. M.A.; cererile de a administra proba cu înscrisuri în circumstanțiere

și vizând situația de fapt, formulate de inculpații R.G., C.R., S.I., C.E., S.O.,

B.M. și S.V.

Prin aceeași încheiere s-au respins, ca

inutile, cererile de audiere a martorilor V.G., P.G., L.O. și P.I. (pe situația

de fapt), G.M., D.N. și S.A., dar și a martorilor audiați în faza de urmărire penală,

însă nemenționați în rechizitoriu (cu excepția martorului C.R.) și a martorilor

promitenți vânzători, a probei cu confruntarea între martorul denunțător și inculpatul

M.A.; de asemenea, s-au respins, ca neconcludente, cererile de audiere a martorilor

P.M., C.R.D., C.M., A.A.S. și B.D.L., ca și cererea de efectuare a expertizei grafologice.

S-a prorogat pronunțarea asupra cererilor

de a se efectua expertize tehnice asupra interceptărilor, asupra cererii cu privire

la conținutul înregistrării în mediul ambiental a convorbirilor dintre inc. M.A.

și P.F. din data de 11 mai 2011 și asupra audierii martorilor D.B. și P.S.A., după

ascultarea interceptărilor.

Funcție de aceste aspect, rezultă, așadar,

că măsura arestării preventive este și în acest moment proporțională cu gravitatea

faptelor și pericolul lor social concret.

În

concluzie, Înalta Curte constată numai îndeplinirea formală

a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie,

și apreciază că, raportat la datele concrete ale cauzei și la persoana inculpatului

M.A., aceasta nu este întemeiată și oportună, scopul măsurii arestării preventive-asigurarea

bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la judecată sau

executarea pedepsei, neputând fi realizat prin lăsarea în libertate a inculpatului,

cu restrângerea unor drepturi și libertăți, și prin instituirea unor obligații stricte

în sarcina acestuia.

Raportat la aceste criterii, având în vedere

pericolul social al faptelor presupus a fi comise de inculpat, impactul negativ

produs asupra ordinii sociale, se apreciază că, în acest moment procesual și în

pofida împrejurării că, formal, cererea inculpatului îndeplinește condițiile legale,

se impune cercetarea sa în continuare, în detenție preventivă.

Pentru buna desfășurare a procesului penal,

Înalta Curte a apreciat că se impune privarea de libertate a inculpatului și că

eliberarea sa - chiar subordonată unor garanții ori obligații - în acest moment

poate fi de natură să provoace o tulburare a ordinii publice, susținere care este

în acord și cu jurisprudența instanței de contencios european, așa cum rezultă și

prin prisma deciziilor Skrobol contra Poloniei din 13 decembrie 2005 și Georgieva

împotriva Bulgariei din 3 iulie 2008.

Examinând și cerința termenului rezonabil,

prin prisma prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte reține că durata arestării preventive

a inculpatului a fost de 9 luni și că, având în vedere complexitatea cauzei, această

durată nu este în sine excesivă.

Față de considerentele anterior expuse,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva

încheierii din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (nr. 1116/2012).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (nr. 1116/2012).

În temeiul disp. art 385

4

alin. (2), rap. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., ia act de retragerea recursului

formulat de inculpatul M.A. împotriva aceleiași încheieri.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor

de câte 225 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de

câte 25 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorul desemnat din oficiu, până

la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie

2012.