ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 695/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 695/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 06 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 1226/2/2012, printre altele, în baza art. 160

8

C. proc. pen., au fost admise în principiu cererile de liberare provizorie

formulate de inculpații M.A. și A.M.

În

baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., au fost respinse ca

neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar.

În

baza art. 145 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea

reprezentantului Ministerului Public de luare a măsurii obligării de a nu

părăsi localitatea față de inculpatele C.R. și C.E.

În

temeiul art. 198 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea

reprezentantului Ministerului Public de aplicare a amenzii judiciare

inculpatului M.A.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut că la datele de 22 februarie

2012, respectiv 24 februarie 2012, au fost înregistrate cererile de liberare

provizorie sub control judiciar formulate de inculpații M.A. și A.M.

Inculpatul

A.M. a solicitat ca prin hotărârea pronunțată, să se dispună aplicarea

dispozițiilor art. 160

2

alin. (3) și (3)

1

raportat la art.

160

10

C. proc. pen., arătând că la dosarul cauzei nu există date și

indicii temeinice din care să rezulte că ar fi comis infracțiunile de care este

acuzat, că ar prezenta pericol și ar zădărnici aflarea adevărului sau

influențarea unor părți din proces, martori sau experți, alterarea, ori

distrugerea unor mijloace de probă care să ducă la cunoașterea adevărului în

prezenta cauză penală.

Inculpatul

a dorit a se lua act că nu are antecedente penale, are o familie organizată a

cărei existență a fost asigurată din mijloace licite, fiind cunoscut în

societate ca o persoană cu un comportament corespunzător, iar în calitatea pe

care o avea, aceea de primar al comunei S, s-a remarcat printr-o conduită

adecvată, dând dovadă de corectitudine în soluționarea problemelor ivite în

activitatea sa de primar, manifestând bunăvoință și înțelegere față de toți

cetățenii comunității, reieșind astfel faptul că buna desfășurare a procesului

penal poate fi luată și cu inculpatul în stare de libertate, cu restrângerea

unor drepturi și libertăți, precum și prin instituirea unor obligații stricte

în sarcina sa.

Inculpatul

a mai arătat că nu există date și indicii temeinice din care să rezulte că,

odată pus în libertate, ar zădărnici în vreun mod direct sau indirect aflarea

adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți.

Inculpatul

M.A. a solicitat instanței să se constate îndeplinite condițiile legale de

admisibilitate a cererii de liberare condiționată sub control judiciar, punerea

în libertate cu aplicarea disp. art. 160

2

alin. (3) și (3)

1

C. proc. pen.

Inculpatul

a arătat că nu există nici un indiciu din care să rezulte presupunerea

rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile pentru care s-a dispus

începerea urmăririi penale prin rezoluția din 20 octombrie 2011, arătând că

este îndeplinită condiția prevăzută de art. 160

2

alin. (1) C. proc.

pen., fiind astfel îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de liberare

provizorie sub control judiciar, invocând în acest sens decizia nr. 17 din 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a

mai precizat că la dosarul cauzei nu există nici un indiciu pe care să se

întemeieze aprecierea că, odată pus în libertate, acesta ar zădărnici sau

influența în vreun fel cursul procesului penal, urmărirea penală fiind

finalizată, în acest sens semnând, la data de 09 februarie 2012,

procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală. A mai

menționat că a fost instituit sechestrul asigurător asupra unui bun imobil,

până la concurența sumei de 50.0000 euro.

Inculpatul

a mai precizat că au fost audiați martorii din cauză, toți ceilalți inculpați,

de asemenea au fost audiați toți martorii, înregistrările telefonice cât și

cele din mediul ambiental se află în custodia organelor de urmărire penală și

nu pot fi modificate, alterate, distruse în nici un mod prin vreun act sau

faptă a acestui inculpat, toate acestea constituind garanții suficiente pentru

buna desfășurare a procesului penal cu inculpatul în stare de libertate.

A

subliniat faptul că prin încheierea din 03 februarie 2012, pronunțată de Curtea

de Apel București în Dosarul nr. 586/2/2012, instanța a dispus punerea în

libertate a inculpatului S.O., care se află în aceeași situație cu el, arătând

astfel că nu se poate impune în continuare menținerea sa în stare de arest.

Cu

privire la circumstanțele favorabile inculpatului, acesta a subliniat că este o

persoană instruită, a acordat o atenție deosebită cetățenilor din comuna în

care și-a îndeplinit atribuțiile de primar, are o familie organizată, are un

copil de 5 luni, are asigurate mijloacele de existență, nu are antecedente

penale și a avut o conduită ireproșabilă.

La

termenul de judecată din 06 martie 2012, Curtea de apel a constatat

admisibilitatea în principiu a cererilor de liberare provizorie sub control

judiciar, față de dispozițiile art. 160

8

C. proc. pen. întrucât

persoanele care le-au formulat sunt dintre cele cărora legea le conferă acest

beneficiu (art. 160

6

C. proc. pen.), iar cererile au pertinență

funcțională întrucât pot conduce la satisfacerea intereselor părților care

le-au formulat, toate cerințele legale care creează limitele admisibilității,

prevăzute de art. 160

6

, art. 160

7

și art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. fiind, totodată, îndeplinite.

La

același termen, inculpații au fost audiați, declarațiile acestora fiind

consemnate și atașate la dosar.

Analizând

conținutul cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, declarațiile

dată în fața instanței și materialul de urmărire penală din Dosarul nr. 77/P/2011

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-DNA, Curtea de

apel a reținut următoarele:

Prin

încheierea de ședință din data de 22 decembrie 2011, Curtea de Apel București,

secția I penală, a dispus arestarea preventivă a inculpaților M.A. și A.M. pe o

durată de 29 de zile, reținându-se că există indicii cu privire la săvârșirea

de către inculpați a faptelor pentru care au fost cercetați și că în cauză sunt

îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., lăsarea

inculpaților în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică în raport

de natura infracțiunii pentru care inculpații sunt cercetați, ce prezintă un

grad de pericol social ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de

pedeapsă stabilite de legiuitor, dar și din modalitățile și împrejurările

concrete în care s-a reținut că au fost comise faptele, precum și din calitatea

celor doi inculpați.

S-a

constatat că inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 77/P/2011

din data de 13 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, pentru următoarele fapte:

1.

A.M.:

-

a pretins, direct și indirect (prin intermediul lui S.I.), suma de 1.100.000

euro denunțătorului P.F., lăsând să se creadă că are influență asupra

primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să

fie incluse toate terenurile denunțătorului și amplasate unul în vecinătatea

celuilalt (alipite), precum și asupra directorului Oficiului de Cadastru și

Publicitate Imobiliare Ilfov –G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul

parcelar și să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în

cauză, faptă încadrată în infracțiunea de trafic de influență, în formă

continuată, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin.

(1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

-

l-a determinat pe S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut

fictiv cu denunțătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe

denunțător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu

terenurile denunțătorului, contract de împrumut întocmit și autentificat sub nr.

1028 la data de 06 iulie 2011 (fără vinovăție de notarul public P.R.A.), prin

care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în

realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și totodată, de a ascunde

originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de

mită), faptă încadrată ca infracțiunile de fals intelectual, în forma

participației improprii (instigare mediată) prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C.

pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și,

respectiv, instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de art.

25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art.

17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.

2.

M.A.

-în

calitate de primar, a pretins suma de 500.000 euro denunțătorului P.F. (din

care a primit 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcției în

exercitarea atribuțiilor de serviciu și a dispune întocmirea unui plan parcelar

(de către Comisia Locală de Fond Funciar) în care să fie incluse toate

terenurile denunțătorului (în suprafață totală de 23,8 ha) și amplasate unul în

vecinătatea celuilalt (alipite), faptă încadrată ca infracțiunea de luare de

mită, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C.

pen.;

-

l-a determinat pe finul său, S.O., să încheie un contract de cesiune fictiv, la

notariat, cu denunțătorul P.F., prin care denunțătorul să îi cedeze drepturile

asupra a două imobile (terenuri) cesionarului (S.O.), contract întocmit și

autentificat sub nr. 2611 la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăție, de notarul

public M.V.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare

adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de

a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă

încadrată în infracțiunea de fals intelectual, în forma participației

improprii, (instigare mediată), prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap.

la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

Totodată,

prin încheierea acestui contract de cesiune (autentificat sub nr. 2611/28 iulie

2011), s-au transferat bunurile menționate (2 terenuri) din patrimoniul denunțătorului

în patrimoniul inculpatului S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a

acestora, faptă ce constituie instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev.

și ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002

rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.

După

sesizarea instanței de judecată, măsura arestării preventive a inculpaților a

fost verificată sub aspectul legalității și temeiniciei în temeiul art. 300

1

C. proc. pen. prin încheierea din 15 februarie 2012.

S-a

reținut că, potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea

provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din

care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte

infracțiuni (...). De asemenea, liberarea provizorie, fiind o măsură preventivă,

trebuie să asigure scopul instituit de legiuitor la luarea acestora, potrivit art.

136 alin. (1) C. proc. pen., și anume pentru a se asigura buna desfășurare a

procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea (...) inculpatului de la

urmărirea penală sau de la judecată (...). De asemenea, s-a reținut că instanța

respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar, între altele,

atunci când, soluționând cererea potrivit art. 160

8a

C. proc. pen.,

constată că există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe

învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

Instanța

a avut în vedere împrejurarea că norma prevăzută în art. 160

2

alin.

(2) C. proc. pen. nu conține o enumerare limitativă a cazurilor în care nu se

poate acorda liberarea provizorie, ci se instituie în mod imperativ interdicția

acordării liberării provizorii în cele două cazuri menționate, dar fără ca prin

acesta să se îngrădească posibilitatea acordată instanței prin alin. (1), de a

respinge cererea de liberare provizorie pentru motive care nu se circumscriu

neapărat cazurilor din alin. (2) și care, deci, rămân la aprecierea sa, în

funcție de datele concrete ale fiecărei spețe, urmând a se verifica în ce

măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea

în libertate provizorie sub control judiciar a inculpaților.

S-a

constatat că din coroborarea textelor legale care reglementează măsura

arestării preventive și, respectiv, liberarea provizorie sub control judiciar,

rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar presupune, prin ipoteză,

menținerea temeiurilor arestării preventive, interpretare care este confirmată

de decizia nr. 17 din 17 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii. în raport de această

interpretare, s-a constatat că se mențin temeiurile arestării preventive - art.

143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., situația nefiind schimbată de la

momentul verificării legalității și temeiniciei măsurii preventive în temeiul art.

300

1

C. proc. pen.

Cu

referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în materie, s-a

reținut că în cauza Letellier c. Franței, C.E.D.O. a arătat că pot fi invocate

mai multe motive pentru care se poate refuza punerea în libertate provizorie a

unui inculpat, respectiv: a. existența riscului influențării martorilor, însă

acesta se poate diminua odată cu trecerea timpului; b. existența riscului de a

se sustrage de la desfășurarea procesului penal, arătând că pericolul

sustragerii de la procesul penal nu se poate aprecia numai pe baza gravității

pedepsei pe care o riscă persoana respectivă; c. necesitatea apărării ordinii

publice, arătând că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor și prin reacția

publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică

ce ar putea să justifice arestarea preventivă cel puțin pentru o perioadă de

timp. De asemenea, C.E.D.O. a arătat că aprecierea limitelor rezonabile ale

unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele

concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsură există indicii precise

cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de

nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în

stare de libertate (Labita c. Italiei).

S-a

mai reținut că la soluționarea unei cereri de liberare provizorie sub control

judiciar, o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei asemenea cereri trebuie

să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului, în acest

sens fiind și jurisprudența C.E.D.O, care a statuat că la menținerea unei

persoane în detenție instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la

gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la

caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia,

resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N. C. Austriei, hotărârea din

27 iunie 1968).

În

acest sens, instanța de judecată a reținut că cei doi inculpați prezintă

circumstanțe personale favorabile: nu au antecedente penale, au o familie organizată,

au fost bine integrați în comunitățile locale la dezvoltarea cărora au ajutat

în exercitarea funcțiilor în care au fost aleși.

Pe

de altă parte, s-a apreciat că în cauză există riscul ca, odată puși în

libertate, inculpații să poată influența declarațiile coinculpaților și ale

martorilor care sunt în parte angajați sau apropiați ai lor, fiind necesară și

privarea de libertate în vederea apărării ordinii publice, în raport de

periculozitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, modalitățile și

împrejurările concrete în care s-a reținut că au fost comise faptele (cu

premeditare, cu participarea mai multor persoane care au acționat coordonat),

precum și împrejurarea că inculpații aveau calitatea de primari, aspect ce

implică o periculozitate sporită, în condițiile în care legea este încălcată

tocmai de o persoană aleasă să garanteze respectarea ei, care beneficiază de

încrederea societății în acest sens. Instanța nu și-a putut forma convingerea

că interdicția care poate însoți liberarea provizorie ca inculpații să își

exercite funcția și să ia legătura cu inculpații și martorii, ar fi suficientă

pentru a se asigura că declarațiile acestora nu sunt influențate, în condițiile

în care inculpații au avut suficient timp pentru a-și dezvolta o rețea de

relații și intermediari, după cum indică procesele-verbale de transcriere a

convorbirilor interceptate.

S-a

apreciat că faptul că înscrisurile probatorii se află la dosarul cauzei și că

martorii au dat declarații în cursul urmăririi penale nu apare ca suficient

pentru a asigura o bună desfășurare a procesului penal în cursul judecății,

esențială fiind audierea în ședință publică, în condiții de

contradictorialitate.

Prin

urmare, s-a apreciat că necesitatea prezervării ordinii publice și a bunei

desfășurări a procesului penal, a aflării adevărului în cauză, primează față de

circumstanțele personale ale inculpaților.

Deși

s-a invocat egalitatea de tratament cu alți inculpați, cercetați în stare de

libertate, ca urmare a admiterii unor cereri de liberare provizorie sub control

judiciar, Curtea de apel a apreciat că decizia de admitere sau respingere a

unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar trebuie luată în urma

analizei individuale a fiecărui caz în parte, iar nu prin analogie cu situația

altor persoane, fie ele cercetate în aceeași cauză penală. S-a reținut astfel că

situația nu este identică, luându-se în considerare participarea concretă a

fiecărui inculpat, precum și folosirea de funcția în care au fost aleși

inculpații în vederea săvârșirii faptelor.

Oportunitatea

liberării provizorii sub control judiciar a fost evaluată prin raportare la

stadiul actual al procedurii, probațiunea nefiind în acel moment începută, iar,

pe de altă parte, durata arestării preventive a inculpaților nu este

disproporționată în raport de importanța și complexitatea cauzei, precum și de

gravitatea faptelor imputate.

Împotriva

încheierii din 06 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

în termen legal, au declarat recurs inculpații M.A. și A.M, solicitând

admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii atacate și admiterea

cererilor de liberare provizorie sub control judiciar.

Concluziile

formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorii recurenților inculpați

și ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta

Curte, examinând recursurile declarate de inculpați, pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru

considerentele care urmează.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă că inculpații M.A. și A.M., alături de

alți inculpați, au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 77/P/2011

din data de 13 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpatul M.A. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art.

254 alin. (1) C. pen.; art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C.

pen.; art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000; art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 și art.

323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000,

toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., iar inculpatul A.M. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin.

(1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 31 alin. (2) C. pen. rap.

la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; art. 25 C.

pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin.

(1) lit. e) din Legea nr. 78/2000; art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. rap.

la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C.

pen.

Inculpații

au fost arestați preventiv prin încheierea de ședință din 22 decembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția I penală, constatându-se incidența în cauză a

dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., lăsarea inculpaților în libertate

prezentând pericol pentru ordinea publică în raport de natura infracțiunilor

pentru care sunt cercetați, ce prezintă un grad de pericol social ridicat, care

rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, dar și din

modalitățile și împrejurările concrete în care s-a reținut că au fost comise

faptele, precum și din calitatea celor doi inculpați.

Se

reține că, în cauză, temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării

preventive subzistă, în raport cu dispozițiile art. 143 C. pen., raportat la art.

148 lit. f) C. pen., în baza cărora s-a dispus în cauză arestarea preventivă a

inculpaților.

Înalta

Curte constată că, deși actele și lucrările de urmărire penală nu relevă vreo

dată sau indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că

inculpații ar săvârși alte infracțiuni sau ar întreprinde acțiuni de natură a

influența probatoriul administrat în încercarea de a zădărnicii adevărul,

cererile de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.

Potrivit

art. 136 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă este una dintre măsurile

preventive ce pot fi luate împotriva învinuitului sau inculpatului cercetat

într-o cauză privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu

închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru

a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea

penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

În

alin. (2) al articolului anterior menționat, legiuitorul a arătat că scopul

măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control

judiciar sau pe cauțiune.

Deși

nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind

o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit

prin ambele măsuri fiind același, și anume buna desfășurare a procesului penal

în ansamblul său.

Din

analiza prevederilor art. 136 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 160

2

C. proc. pen. rezultă că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control

judiciar, se cer a fi îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.

Prima

condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiționată

de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei

stări de arest efectiv, iar a doua condiție pozitivă vizează natura și

gravitatea infracțiunii de comiterea căreia este bănuit inculpatul.

Sub

acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc.

pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul

infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani".

Condiția

negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui

comportament după punerea sa în libertate provizorie.

Dispozițiile

art. 160

2

C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie este o măsură

facultativă și nu una obligatorie (legea folosește sintagma „se poate

acorda"), inculpații având doar o vocație la beneficiul liberării

provizorii. Dacă instanța constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate

impuse de lege, va aprecia asupra oportunității lăsării în libertate a

inculpaților prin verificarea temeiniciei cererii.

În

prezenta cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a constatat

admisibilitatea în principiu a cererilor de liberare provizorie sub control

judiciar, față de dispozițiile art. 160

8

C. proc. pen., însă în urma

analizei conținutului acestor cereri, procedând la evaluarea oportunității

liberării provizorii sub control judiciar prin raportare la stadiul actual al

procedurii, dar și la durata arestării preventive a inculpaților, a apreciat că

cererile sunt neîntemeiate.

Înalta

Curte reține că acordarea acestei facilități legale nu constituie un drept

absolut al inculpaților, ci doar o vocație, instanța nefiind obligată să se

pronunțe în sensul admiterii cererii de liberare în orice situație.

Dimpotrivă,

instanței i se cere prin alineatul (2) al articolului 160

2

C. proc.

pen. să verifice și să examineze existența datelor din care rezultă necesitatea

de a-i împiedica pe inculpați să săvârșească alte infracțiuni sau că aceștia

vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți,

martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin

alte asemenea fapte.

În

opinia instanței, expresia „date" conținută în textul de lege anterior

menționat nu se referă la existența unor probe în sensul legii, ci a unor

informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la

persoana inculpaților, la modul de operare, la infracțiunea pretins a fi

comisă, care să îndreptățească temerea, să o justifice.

Prin

urmare, instanței i se cere să fie diligentă în a proteja mijloacele de probă existente,

dar și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, iar pe de altă

parte, de a-i opri pe inculpați de la orice altă activitate infracțională.

Legea

nu prevede care sunt acele criterii care urmează a fi avute în vedere la

examinarea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie, însă, în opinia Înaltei

Curți, instanța trebuie să se raporteze la gravitatea faptelor - în speță fiind

vorba despre infracțiuni de corupție -, la circumstanțele concrete ale cauzei,

la urmările produse, precum și la datele care caracterizează inculpații -

circumstanțele personale ale acestora, în sensul că nu au antecedente penale,

au o familie organizată, au fost bine integrați în comunitățile locale la

dezvoltarea cărora au ajutat în exercitarea funcțiilor deținute, fiind deja

avute în vedere de către instanța de judecată.

Potrivit

deciziei nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind

interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 160

8a

alin.

(2) teza a II-a și alin. (6) teza a II-a C. proc. pen., instanța, verificând

într-o primă fază dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru

admisibilitatea în principiu, procedează apoi la verificarea condițiilor

prevăzute de lege referitoare la temeinicia cererii, prin raportare la dispozițiile

art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., privind scopul măsurilor preventive,

ce constă în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea

inculpatului să se sustragă de la urmărirea penală, judecată sau executarea

pedepsei.

În

absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii

organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare judiciară sub control

judiciar, instanța trebuie să se raporteze la elementele ce privesc faptele

pentru care sunt cercetați inculpații, cât și datele ce caracterizează persoana

acestora, respectiv datele concrete din dosar ce justifică sau nu privarea în

continuare de libertate, în raport cu probele administrate, gravitatea faptei,

pericolul concret pentru ordinea publică, impactul social al faptei, limitele

de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedentele

penale.

Instanța

poate refuza liberarea dacă apreciază că detenția provizorie este absolut

necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin

menținerea arestării preventive.

Prin

prisma acestor considerente, soluția pronunțată de Curtea de apel apare ca

fiind justă, detenția provizorie putând fi menținută atunci când se constată

insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului,

a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei

respectiv a făptuitorului.

Din

perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se

arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de

parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un

termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate

fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la

audiere.

Pentru

a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate

domeniul ei de aplicație. Astfel, s-a apreciat că este esențial ca, în funcție

de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea

penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea

judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică

cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod

rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea

a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la

care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a

devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie

chiar numai în primă instanță.

Totodată,

s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest

în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând

datele speței deduse judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională,

corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte

aprecieză - astfel cum a dispus și instanța de fond - că, în acest moment,

controlul judiciar nu poate fi instituit inculpaților M.A. și A.M., având în

vedere activitatea infracțională, gravitatea faptelor presupus a fi fost

comise, calitatea inculpaților, necesitatea prezervării ordinii publice, acest

control fiind insuficient pentru realizarea scopului penal, astfel cum este

reglementat de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., impunându-se menținerea

măsurii arestării preventive.

Se

reține, de asemenea, că circumstanțele personale ale recurenților inculpați au

fost avute în vedere de către instanța de fond, însă acestea nu au fost

apreciate ca fiind suficiente pentru a justifica punerea în libertate.

Astfel,

este adevărat că inculpații beneficiază de circumstanțe personale favorabile,

însă aceste aspecte nu pot fi valorificate în mod singular, ci doar prin

coroborare cu celelalte criterii - natura infracțiunilor săvârșite, gradul de

pericol social concret al acestora, astfel cum este conturat acesta de

modalitățile și împrejurările comiterii, frecvența pe care o înregistrează în

prezent acest tip de infracțiuni și urmările negative pe care le produc.

Cât

privește egalitatea de tratament cu alți inculpați din prezenta cauză,

cercetați în stare de libertate, în mod corect Curtea de apel a reținut că

aceștia nu se află într-o situație juridică identică, oportunitatea admiterii

cererii de liberare provizorie sub control judiciar fiind necesar a fi

analizată pentru fiecare inculpat în parte.

Totodată,

se reține că până în prezent nu a fost depășită durata rezonabilă a unei

detenții provizorii, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei,

existând indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a

aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a

regulii generale a judecării în stare de libertate.

Pentru

considerentele expuse, apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică și

legală, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.A. și A.M.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE,

ÎN

NUMELE LEGII,

D

E C I D E:

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.A. și A.M. împotriva încheierii

din 06 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumelor de câte 125 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariile

pentru apărătorii desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, ce

se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 12 martie 2012.