ÎCCJ, Decizia nr. 202/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 202/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1135

din 29 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de recurentul inculpat B.E., cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul B.E. a

formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control

judiciar în temeiul dispozițiilor art. 160

2

C. proc. pen.

În motivarea cererii,

s-a menționat că inculpatul este arestat de circa 2 luni, impactul social al

presupuselor fapte și al arestării s-a estompat sau chiar a dispărut, că mai

mulți inculpați au fost deja puși în libertate, făcând referire la

jurisprudența C.E.D.O., a subliniat că nu există niciunul dintre cele 4 cazuri care

ar justifica privarea de libertate a inculpatului, și că, potrivit ierarhiei

stabilite de procuror, inculpații la nivelul „palierului 2” al presupusului

grup infracțional organizat sunt în libertate. În final, au prezentat și

argumente ce țin de datele personale favorabile ale inculpatului.

În baza lucrărilor

din dosar, prima instanță a constatat că arestarea inculpatului B.E. s-a dispus

prin încheierea nr. 759 din data de 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală (definitivă prin respingerea recursului inculpatului B.E.

conform încheierii nr. 143 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, completul de 5 judecători); prin încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (definitivă prin

respingerea recursului inculpatului B.E. conform încheierii nr. 154 din 21

iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători),

a fost prelungită starea de arest a inculpatului B.E. pentru încă 30 de zile.

La data de 11 iulie 2011 prin încheierea nr. 1026 a fost prelungită cu încă 30

de zile măsura arestării preventive a inculpatului B.E.

Conform actelor și

lucrărilor dosarului de urmărire penală, inculpatul B.E. este cercetat pentru:

- infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în

faptul că a inițiat și constituit un grup infracțional organizat;

- infracțiunea de

cumpărare de influență, prevăzută și pedepsită de art. 6 raportat la art. 7 pct.

3 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea ca, la data de 22 octombrie 2010,

inculpatul B.E., la vremea respectivă director al D.D.P., din cadrul C.N.A.P.M.C.

SA, i-a oferit învinuitului B.M.M., senator al României, la cererea acestuia,

cu titlu gratuit, direct din magazia de confiscări vamale a B.V. Constanța Sud

Agigea, 200 de perechi pantofi de sport A. și 200 de treninguri. Aceste bunuri

au fost puse la dispoziția învinuitului B.M., prin intermediul inculpaților: T.D.I.

(comisionar vamal) și T.H.D., fratele acestuia, lucrător vamal în cadrul B.V. Constanța

Sud Agigea, responsabil de confiscările vamale și având gestiunea asupra

magaziei de confiscări vamale. Bunurile au fost transportate la domiciliul lui

B.E., fratele învinuitului B.M., deținând funcția de director în cadrul C.N.A.P.M.C.

SA.

În

schimbul furnizării produselor, la cererea expresă a învinuitului B.M.M.,

senator al României, acesta îi promitea inculpatului B.E. sprijinul, prin

influența pe care o are, în virtutea funcției deținute, pentru a direcționa

diferite proiecte politico-administrative în sensul impus de interesele

acestuia, precum și a întregului grup infracțional condus de acesta. Pentru a

realiza acest lucru, învinuitul B.M.M. a promis că va interveni pe lângă

persoanele competente să realizeze cerințele respective.

Astfel,

la data de 22 noiembrie 2010, orele 13

33:55

, la solicitarea expresă

a inculpatului B.E., învinuitul B.M.M. a promis să-i dea acestuia informații și

să se implice personal pentru blocarea unui proiect de restructurare a

autorității vamale de pe raza județului Constanța, proiect care, dacă ar fi

fost promovat, ar fi încurcat desfășurarea activității grupului infracțional.

La

data de 24 noiembrie 2010, orele 12

31:46

, învinuitul B.M.M. i-a relatat

inculpatului B.E. că a făcut demersuri în vederea promovării unui proiect de

afaceri ale acestuia, însă sunt șanse scăzute pentru a fi promovat.

La

data de 24 noiembrie 2010, orele 18

21:19

, învinuitul B.M.M. i-a

promis inculpatului B.E., la cererea expresă a acestuia, că va interveni într-o

problemă pe lângă Ministrul Transporturilor, A.B.

La

data de 03 decembrie 2010, ora 10

53:02

, învinuitul B.M.M. a

intervenit pe lângă un ministru pentru a-l păstra în funcție pe fostul director

de la D.S.V. Constanța.

La

data de 07 mai 2010, ora 08

58:11

, inculpatul B.E. i-a cerut

învinuitului B.M.M., care s-a angajat că va proceda astfel, să intervină pe

lângă o persoană influentă, identificată codat ca „doamna” pentru a bloca

aducerea unei persoane străine, neagreate de grupul infracțional, la C.N.A.P.M.C.

Prin

aceeași convorbire telefonică, inculpatul B.E. i-a cerut învinuitului B.M.M. să

intervină pentru blocarea unui ordin ministerial care prevedea obligativitatea

scanării tuturor containerelor din Portul Constanța Sud Agigea.

La data de 24 iulie 2010, ora 10

07:18

,

învinuitul B.M.M. s-a angajat, la cererea expresă a inculpatului B.E., să

intervină pe lângă numitul I.T. și ministrul transporturilor („doamna”) pentru

o chestiune de afaceri discutată anterior de cei doi învinuiți, precum și pe

lângă președintele A.N.A.F., S.B., pentru a-l determina să renunțe la

atitudinea negativă a acestuia față de D.L.A., Ș.

B.V. Constanța Sud Agigea, membru, la

rândul său, al grupului infracțional organizat, din care fac parte, atât învinuitul

B.M., cât și inculpatul B.E.

În

calitate de leader al grupului infracțional organizat descris anterior,

începând cu data de 22 octombrie 2010, a ordonat blocarea completă a intrării

în țară a mărfurilor de tip textile și încălțăminte, apoi, pentru câteva zile, a

tuturor mărfurilor importate prin B.V. Constanța Sud Agigea, ca măsură de

retorsiune pentru neplata de către unii intermediari vamali, printre care, în

special, inculpatul D.M. (zis F.) și inculpatul A.N.A.R.B.M. (zis M.) a taxelor

cuvenite grupului criminal organizat, inclusiv a sumelor datorate cu titlu de

mită către lucrătorii vamali. Această acțiune era menită a-i determina pe

intermediarii vamali menționați să achite aceste sume de bani.

La

data de 29 octombrie 2010, inculpatul B.E. i-a cerut inculpatului Ț.V. să dea,

din partea sa, mită unui lucrător vamal neidentificat pentru protejarea

intereselor grupului criminal organizat, sume de bani și diverse bunuri,

descrise, în limbaj codat, după cum urmează: „9 verzi” (n. n. probabil 900 dolari

S.U.A.), „30 de cutii de bulion” și „un sandviș”.

La

data de 29 octombrie 2010, inculpatul B.E. a intervenit pe lângă inculpatul D.L.A.

(Ș.B.V. Constanța Sud Agigea) pentru ca acesta să se implice în rezolvarea

problemelor juridice ale SC Z.D. SRL, societate care, în perioada 08 octombrie 2010

- martie 2011 a efectuat operațiuni ilicite de import de mărfuri subevaluate

prin B.V. Constanța Sud Agigea.

La

diferite intervale de timp (ex: 07 iunie 2010 și 01 noiembrie 2010) a primit

diverse sume de bani (1.000 euro și, respectiv, o sumă descrisă ca „50”) din

partea inculpatului T.D.I., în calitatea sa de leader al grupului infracțional.

-

infracțiunea de instigare la dare de mită (în legătură cu punctul I. 3.),

prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen.,

art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că i-a cerut și l-a

determinat pe inculpatul Ț.V. să ofere unui lucrător vamal mită, din partea și

în numele său, constând în sume de bani și diverse bunuri, descrise, în limbaj

codat, după cum urmează: „9 verz” (n. n. - probabil 900 dolari S.U.A.), „30 de

cutii de bulion” și „un sandviș”.

-

infracțiunea de instigare la delapidare prevăzută și pedepsită de art. 25 C.

pen., raportat la art. 215

1

pct. 1 C. pen., constând în aceea că, la

solicitarea expresă a învinuitului B.M.M., formulată la data de 22 octombrie 2010,

l-a determinat pe inculpatul T.H.D., lucrător vamal la B.V. Constanța Sud

Agigea, responsabil cu magazia de confiscări vamale și având gestiunea acesteia,

să sustragă din gestiune următoarele bunuri: 200 de perechi pantofi de sport A.

și 200 de treninguri.

Potrivit

dispozițiilor art. art. 23 alin. (10) din Constituția României și de art. 136 alin.

(2), art. 160

1

și următoarele C. proc. pen., prima instanță a

constatat că formularea unei cereri de liberare provizorie este condiționată,

așa cum rezulta din chiar denumirea instituției, de luarea prealabilă a măsurii

arestării, și nu presupune încetarea sau schimbarea temeiurilor care au impus

luarea măsurii arestării, deoarece, în aceste ipoteze, devin incidente alte

instituții de drept procesual penal, revocarea arestării sau înlocuirea

arestării (art. 139 C. proc. pen.), existând dreptul judecătorului de a acorda

sau nu liberarea provizorie.

Cu

privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de

inculpatul B.E., prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile

pentru admiterea în principiu [(art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.)],

care se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de

cuantumul pedepsei prevăzute de lege, după cum rezultă și din decizia

pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, asupra

recursului în interesul legii nr. 7 din 9 februarie 2009 (M. Of. nr. 694/15.10.2009),

deoarece potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina petentului inculpat

nu depășește 15 ani închisoare, sub pragul prevăzut de normele procedurale

pentru admisibilitatea unei astfel de cereri.

S-a

argumentat că infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat

sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub

limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului

este admisibilă.

În

ceea ce privește condiția negativă prevăzută de art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui

comportament după liberarea provizorie, s-a reținut că aceasta nu este îndeplinită.

S-a argumentat de

către prima instanță că din coroborarea prevederilor art. 160

2

alin.

(1) și art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., reiese caracterul

facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în

ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare

a acordării liberării provizorii prevăzută de art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen.

Astfel, probatoriul

administrat de către procuror până la acest moment procesual este de natură a

conduce la presupunerea rezonabilă (art. 68

1

C. proc. pen.) că

inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită

exigența prevăzută de art. 143 C. proc. pen.

Urmărirea penală este

în curs de desfășurare, cauza în care petentul este cercetat este destul de

complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive

nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile, în ceea ce

privește poziția procesuală a inculpatului.

Prima instanță,

procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispozițiile art. 160

1

- art. 160

10

C. proc. pen. și nu la analiza temeiurilor

arestării preventive, a constatat că instanța de judecată, atât în cursul

urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, poate dispune liberarea

provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.

160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., neexistând obligația admiterii

în fond a cererii.

S-a arătat că la

verificarea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se pornește

de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv

subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive

a inculpatului, deoarece dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta,

instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz,

înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaimpunându-se, prin

ipoteză, problema liberării provizorii.

S-a concluzionat că

pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanța

trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în

vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea

inculpatului în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control

judiciar, nu este totuși oportună.

Prin interpretarea

sistematică a dispozițiilor procedurale din materia măsurilor preventive, în

corelație și cu exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la

Strasbourg, rezultă că astfel de temeiuri privesc, fie aspecte legate de buna

desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât

cele avute în vedere de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., din care

să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal al putea fi

compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru

care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire

ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale

ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului,

astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să

creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de

justiție.

Având în vedere

considerațiile expuse, prima instanță a apreciat cererea petentului inculpat ca

fiind neîntemeiată, deoarece, la acest moment procesual, buna desfășurare a

procesului penal poate fi compromisă prin faptul că instanța nu a fost încă

sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data

arestării preventive a inculpatului și până în prezent, urmând a fi efectuate

și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată, cauza fiind

complexă, fiind ridicate documente de la societăți comerciale care au

beneficiat de acordul liberului de vamă, actele urmând a fi verificate.

S-a reținut că față

de modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale

reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, de asociat al SC C.C.S.

SRL, Constanța și leader al grupului de criminalitate organizată din P.C. Sud

Agigea rezultă pericolul social concret pe care îl constituie lăsarea sa în

libertate, aducându-se atingere valorilor sociale și regulilor de drept

instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că

funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de beneficii

materiale prejudiciind buna reputație a instituțiilor publice. O reacție blândă

față de acest gen de inculpați ar putea crea un sentiment de insecuritate

publică și ar face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă

recrudescenta penală de corupție. Totodată, ar genera neîncredere în

capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și, prin aceasta,

s-ar pune în pericol ordinea publică de drept, aflată într-o relație cauzală cu

actul de înfăptuire a justiției.

Având în vedere

circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului,

prima instanță a avut și urmarea socialmente periculoasă a infracțiunii,

lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunilor

care aduc atingere unor activități de interes public, garanțiile de ordin

personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, faptul că

are în întreținere 1 copil și are o familie organizată), cât și cele prevăzute

de art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen., neînlăturând pericolul concret

pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, astfel

după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului ales, prezentate în

partea introductivă a prezentei decizii, pentru utilizarea de argumente ce

exced reglementărilor legale incidente și având caracter conjunctural, greșita

apreciere că în libertate inculpatul va comite noi infracțiuni, sau va

zădărnici aflarea adevărului (deoarece, în ceea ce îl privește, urmărirea

penală a fost finalizată), Judecătoria Sector 1 București, în aprecierea

acelorași date, dispunând într-o altă cauză (având ca obiect fapte constatate

concomitent cu cele din prezenta cauză) punerea în libertate a inculpatului,

faptul că instanța trebuia să aibă în vedere dispunerea de măsuri alternative,

necesitatea aplicării în mod echitabil a legii, deoarece inculpați aflați în

aceeași situație au fost puși în libertate.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de

la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste

scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau

pe cauțiune.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana

arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi

eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Referitor la

reglementările interne în materie se constată că art. 160

2

alin. (1)

și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi

acordată.

Rezultă, așadar, că

liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,

neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței

[(art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea

unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii

prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care

aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din

reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării

luate față de învinuit sau inculpat.

Analizând actele

dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest

moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a

inculpatului nu era oportună.

Se reține, astfel, că

prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată

și apoi prelungită măsura arestării preventive.

Totodată, se constată

că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul

instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un

grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor

importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României),

persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu

diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de

afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice

beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup

ce avea ca

scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în

privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe

raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea

instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv

pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.

Practicile grupului

infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale

funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri

procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară

de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau

însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în

alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a

documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de

taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de

la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără

perceperea acestor taxe.

Rețeaua structurală

constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite,

inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în

România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul

vamal.

Infracțiunile,

mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de darea

și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda,

falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri

oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate

la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială

înregistrată.

Potrivit cercetărilor

efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau

structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție

externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S.,

D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V.,

D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție, comisionari vamali și angajați ai

comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R.,

D.I., execuție, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A.,

A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.

Se reține, de

asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea

rezonabilă că inculpatul, în calitatea sa de director al D.D.P. din cadrul C.N.A.P.M.C.

SA a oferit învinuitului B.M.M., senator al României, la cererea acestuia, cu

titlu gratuit, din magazia de confiscări vamale a B.V. Constanța Sud Agigea,

articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. prin intermediul inculpaților: T.D.I.

(comisionar vamal) și T.H.D., fratele acestuia, lucrător vamal în cadrul B.V.

Constanța Sud Agigea (responsabil de confiscările vamale și având gestiunea

asupra magaziei de confiscări vamale), în schimbul bunurilor date, învinuitul B.M.M.,

promițând inculpatului B.E. sprijinul în direcționarea anumitor proiecte

politico - administrative în sensul impus de interesele acestuia și a

întregului grup infracțional condus de acesta.

Probele administrate

creează

presupunerea

rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, incriminate de dispozițiile

art.

7 pct.

1 din Legea nr. 39/2003, art. 6

1

raportat la art. 7 pct. 3 din Legea

nr. 78/2000, art. 25 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și 7 pct.

2 din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen., raportat la art. 215

1

pct.

1 C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., fapte

de o gravitate

deosebită, având în vedere amploarea activității grupului infracțional,

scopurile acestuia și impactul exercitat din punct de vedere economic și

social.

Faptele pentru care

inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive

respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul

său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția

oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această

instituție.

Acordarea liberării

sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar

instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei

măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160

2

alin.

(1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea

cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu

privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului,

calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia,

circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau

inculpatului.

Totodată,

dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o

obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul

procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat

de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative

celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc.

pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.

Așa fiind, se

constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează

presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care

acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor

preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără

privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a

procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind

finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și

amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea

adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.

La aprecierea asupra

acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale

ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze

principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a

procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente

în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este

întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de

interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite

circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de

libertate.

Așa fiind, se reține

că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și

aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în

speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros

argumentată.

Motivele de recurs

invocate sunt nefondate.

Soluția primei

instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive,

reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta

cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de

libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care

există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea

acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a

urmăririi penale.

Se reține, astfel, că

sunt nefondate criticile apărării în sensul că instanța s-a raportat în mod

greșit la aspecte necircumscrise prevederilor legale ce reglementează

instituția liberării provizorii sub control judiciar, utilizând argumente

străine de natura pricinii. Se constată că numai o examinare concretă a

situației particulare a inculpatului(care implica și analiza circumstanțelor

reale și personale) putea oferi date apte a forma convingerea instanței cu

privire la oportunitatea sau, dimpotrivă, la inoportunitatea acordării liberării

provizorii, la soluționarea cauzei instanța având în vedere și interpretând în

mod just, prin coroborare, prevederile art. 160

1

alin. (1) și (2) C.

proc. pen.

Argumentele apărării

în sensul inexistenței de date privind un potențial comportament negativ al

inculpatului ulterior liberării, în condițiile art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen., nu pot fi primite, inoportunitatea acordării liberării provizorii

rezultând implicit din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce

creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și

circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului

în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al

autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor

săi și care, în mod evident, presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.

Susținerile apărării

în sensul că probele privind pe inculpat au fost, în totalitate, administrate

nu pot fi avute în vedere, deoarece organul de urmărire are dreptul, dar și

obligația de a administra orice probe necesare aflării adevărului și lămuririi

cauzei sub toate aspectele, astfel că, la acest moment, nu se poate afirma că

activitatea de administrare a probelor a fost finalizată.

În ceea ce privește

motivul de recurs referitor la necesitatea de a fi avută în vedere

posibilitatea de luare față de inculpat a unor măsuri preventive alternative,

se reține, după cum s-a motivat și în cele ce preced, că această posibilitate

nu poate fi avută în vedere în mod abstract și fără observarea prevederilor art.

136 alin. (1) C. proc. pen., analiza coroborată a normelor legale incidente în

cauză întemeind soluția primei instanțe, după cum s-a motivat și anterior.

Cu privire la

susținerea apărării în sensul că se impune ca față de inculpat să se realizeze

o aplicare echitabilă a legii, având în vedere că alți inculpați sunt cercetați

în stare de libertate se constată că principiul egalității de tratament nu

poate fi înțeles într-un sens ce l-ar deturna de la menirea sa originară, de

asigurare a egalității persoanelor fără discriminări, ci trebuie interpretat în

sensul că unul și același tratament trebuie aplicat persoanelor aflate în

situații identice, ceea ce nu este cazul în situația tuturor inculpaților cercetați

în prezenta cauză.

Rezultă, așadar, că

argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt

apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros

motivată.

Pentru considerentele

ce preced dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.E. împotriva încheierii nr. 1135

din 29 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6147/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 august 2011.