ÎCCJ, Decizia nr. 218/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 218/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1282 din 26 august 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul R.V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

statului.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul R.V. a

solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) și (2) C.

proc. pen., raportat la art. 160

8

alin. (1) C. proc. pen., liberarea

provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare

preventivă emis împotriva sa.

În motivarea cererii,

inculpatul a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege pentru a fi liberat sub control judiciar, că nu există date că va comite

alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, că va altera ori distruge

mijloace de probă, întrucât toate probele se află în custodia D.N.A. De

asemenea, a arătat că nu are antecedente penale, are studii superioare, este

suspendat din funcție astfel că dacă ar fi pus în libertate nu ar putea comite

alte fapte.

Prima instanță,

examinând actele dosarului, a constatat că măsura arestării preventive a

inculpatului a fost dispusă pe o durată de 29 de zile prin încheierea nr. 759

din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

definitivă prin respingerea recursului inculpatului de către completul de 5

Judecători.

S-a reținut în

sarcina inculpatului că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.

În concret, s-a

reținut că la data de 20 septembrie 2010, orele 15

45

, inculpatul R.V.

a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Ț.V., comisionar vamal, că îi va da

suma de 3.200 dolari S.U.A. („32 de bucăți americane”) ca recompensă pentru

încălcarea atribuțiilor de serviciu pe care acesta le avea în calitate de

lucrător vamal, prin acordarea liberului de vamă mai multor containere

procesate prin B.V. Constanța Sud Agigea.

Inculpatul R.V. a

acordat liberul de vamă personal, prin aplicarea ștampilei sale vamale, purtând

nr. 069 a B.V. Constanța Sud Agigea, a declarațiilor vamale de import în cazul

mai multor operațiuni de import ilicite, dovedite ca atare, după cum urmează:

La data de 3

septembrie 2010, SC M.G.A. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă

inculpatului T.D.I., a solicitat reprezentantului importatorului să plătească

mită suma de 2.500 dolari S.U.A.

La data de 29

octombrie 2010, SC C.S.I. SRL Voluntari, în schimbul acordării liberului de vamă,

inculpatului T.D.I., prin intermediul inculpatului B.S., au solicitat

reprezentantului importatorului plata ca mită a sumei de 1.000 dolari S.U.A.

La 12 noiembrie 2010,

SC M.M.C. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul T.D.I. i-a

solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de

mită.

La data de 12

noiembrie 2010, SC M.M.C. SRL, în schimbul liberului de vamă, inculpatul T.D.I.

i-a solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 3.000 dolari S.U.A., cu titlu de

mită.

La data de 15

noiembrie 2010, SC E.P. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă,

inculpatul O.C.C. i-a cerut reprezentantului importatorului, prin intermediul

inculpatului T.D.I., plata sumei de 2.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită. La

15 noiembrie 2010, SC M.M.C. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă,

inculpatul T.D.I. i-a solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 1.000 dolari

S.U.A., cu titlu de mită.

La data de 15

noiembrie 2010, SC M.M.C. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul

T.D.I. i-a solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 1.500 dolari S.U.A., cu

titlu de mită.

La 3 noiembrie 2010,

SC M.T. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul Ț.V. i-a

solicitat reprezentantului importatorului plata sumei de 500 dolari S.U.A., cu

titlu de mită.

S-a reținut că

faptele săvârșite constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 pct.

1 din Legea nr. 39/2003; art. 254 pt. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct.

1 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C.

pen.

În baza încheierii nr.

759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a

fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 35/ U din 25 mai 2011.

Ulterior, măsura arestării

preventive a fost prelungită succesiv până la data de 20 septembrie 2011.

La momentul procesual

al luării măsurii preventive, cât și ulterior, în procedura prelungirii

acesteia s-a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol

concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea

acuzațiilor, presupusa modalitate de comitere a faptelor, scopul în vederea

căruia se acționase și rezultatul negativ produs asupra imaginii instituțiilor

statului. S-a considerat că o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă de

libertate nu era suficientă pentru protejarea eficientă a interesului public,

interes circumscris și nevoii de restabilire a prestigiului și încrederii

publicului în instituțiile statului.

În analiza efectuată

a fost evidențiată anvergura activității ilicite și frecvența de săvârșire a

presupuselor acte de corupție, cu consecințe grave asupra sistemului de

acumulare a veniturilor realizate din activități vamale, împrejurări reținute

ca fiind de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială, în

condițiile în care investigațiile efectuate indicau că activitatea

infracțională era generalizată la nivelul majorității transportatorilor,

lucrătorilor și comisionarilor vamali, fiind posibil ca orice persoană

implicată în acțiuni ilegale (contrabandă), în înțelegere cu membrii rețelei,

să introducă în țară și bunuri periculoase sau interzise la deținere.

Examinând cererea de

liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 160

2

și următoarele C. proc. pen., prima instanță a constatat că aceasta, deși este

admisibilă, nu este și întemeiată.

Astfel, având în

vedere dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., raportate la art. 160

2

C. proc. pen., s-a constatat că pentru a se putea dispune liberarea provizorie,

trebuie să fie îndeplinite două condiții pozitive și una negativă. Prima

condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată

de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei

stări de arest efectiv, or în speță inculpatul se află sub puterea mandatului

de arestare preventivă nr. 35/ U din 25 mai 2011 emis de Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar a doua condiție vizează natura și gravitatea

infracțiunii săvârșite, care, de asemenea este îndeplinită, infracțiunile care

intră în scopul grupului infracțional organizat fiind infracțiuni sancționate

cu pedepse ce nu depășesc limita de 18 ani închisoare.

De asemenea, s-a

apreciat că sunt îndeplinite și condițiile negative cerute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., actele și lucrările de urmărire penală nerelevând date

sau indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că

inculpatul ar săvârși alte infracțiuni sau ar întreprinde acțiuni de natură a

influența probatoriul administrat, în condițiile în care acesta nu e cunoscut

cu antecedente penale, iar până la momentul formulării cererii de liberare

provizorie sub control judiciar, probele referitoare la faptele presupus a fi

comise (interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice) se aflau în

păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce înlătură posibilitatea

deteriorării sau alterării lor de către orice persoană.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 160

2

și următoarele C. proc. pen., prima instanță

a reținut că îndeplinirea celor trei condiții nu conferă celui arestat un drept

la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu

obligația de a dispune măsura, putând fi refuzată liberarea provizorie dacă se

apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului

penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive.

S-a argumentat că

detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată

insuficiența controlului judiciar, cu respectarea pe toată durata procesului, a

principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei,

respectiv a făptuitorului, de esența liberării provizorii, ca alternativă la

măsura arestării preventive, fiind faptul că sunt îndeplinite condițiile impuse

de lege pentru menținerea măsurii preventive, dar detenția ar fi excesivă, iar

controlul judiciar ar fi suficient pentru atingerea scopului măsurilor

preventive.

Prin raportare la

criterii referitoare la elementele ce privesc faptele presupus comise de

inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei,

urmările produse sau care s-ar fi putut produce), cât și la cele ce privesc

persoana inculpatului pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru

care a fost dispusă măsura arestării preventive [(conform art. 136 alin. (1) C.

proc. pen.)] poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului,

instanța a constatat că inculpatul R.V. nu are antecedente penale, are o

familie organizată, cu 2 copii în întreținere, aceste elemente, ce țin de

circumstanțierea persoanei inculpatului, trebuind privite în relaționare

directă cu circumstanțele reale ale cauzei; sub acest aspect, raportat pe de o

parte, la natura și gravitatea acuzațiilor aduse, inițiere și constituire a

unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată, la

frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracțiuni și

urmările negative pe care le produc, iar pe de altă parte, stadiul actual al

cercetărilor, necesitatea strângerii probelor în vederea lămuririi cauzei sub

toate aspectele, s-a constatat insuficiența instituirii controlului judiciar și

caracterul neoportun al liberării provizorii a inculpatului, îndeosebi din

perspectiva asigurării bunei derulări a procedurilor judiciare și a exigențelor

scopului impus de art. 136 C. pen.

Actele de urmărire

penală efectuate în cauză nu au infirmat indiciile inițiale privind implicarea

inculpatului în activitățile grupului infracțional organizat și nici

suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi comis faptele de corupție de care este

acuzat.

De asemenea, s-a

apreciat că și interesul public al prezervării ordinii publice continuă să fie

actual în raport cu gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetat

inculpatul, de faptul că acestea au fost săvârșite în participație cu persoane care

dețineau funcții implicând exercițiul autorității de stat, de consecințele

produse asupra sistemului de acumulare a veniturilor realizate din activitățile

vamale și impactul negativ asupra imaginii și prestigiului instituțiilor

publice.

Așa cum rezultă din

actele dosarului, presupusa activitate infracțională ce formează obiectul

cercetărilor în cauză s-a întins pe o perioadă relativ lungă de timp și a

implicat un număr mare de participanți și de acte materiale de executare, iar

probațiunea la acest moment procesual se întemeiază în principal pe

convorbirile telefonice interceptate, aspectele infracționale rezultate din

aceste convorbiri necesitând multiple verificări în fapt cu privire la

activitățile de vămuire desfășurate, societățile și persoanele beneficiare

implicate, interesul anchetei penale în curs de desfășurare reclamând în acest

stadiu efectuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de arest.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, criticând-o,

astfel după cum rezultă din cuprinsul concluziilor orale formulate de către

apărătorul ales (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) pentru

nelegalitate, netemeinicie, neoferirea de dovezi în ceea ce privește

nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc.

pen. și nici în ceea ce privește comiterea infracțiunilor reținute în sarcina

sa, necesitatea ca inculpatul să beneficieze de un tratament identic cu cel al

inculpaților cercetați în libertate.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de

la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste

scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau

pe cauțiune.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana

arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi

eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Referitor la

reglementările interne în materie se constată că art. 160

2

alin. (1)

și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi

acordată.

Rezultă, așadar, că

liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,

neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței

[(art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea

unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii

prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care

aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din

reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării

luate față de învinuit sau inculpat.

Analizând actele

dosarului se constată că întemeiat prima instanță a considerat că la acest

moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a

inculpatului nu era oportună.

Se reține, astfel, că

prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată

și apoi prelungită măsura arestării preventive.

Totodată, se constată

că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul

instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un

grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor

importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României),

persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu

diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de

afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice

beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup

ce avea ca

scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în

privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe

raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea

instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv

pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.

Practicile grupului

infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale

funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri

procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară

de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau

însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în

alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a

documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de

taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de

la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără

perceperea acestor taxe.

Rețeaua structurală

constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite,

inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în

România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul

vamal.

Infracțiunile,

mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat, erau reprezentate de darea

și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda,

falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri

oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate

la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială

înregistrată.

Potrivit cercetărilor

efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau

structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție

externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S.,

D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V.,

D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați

ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R.,

D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A.,

A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.

Se reține, de

asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea

rezonabilă că inculpatul

în

calitate de lucrător vamal a acordat, contra unor sume de bani, liberul în vamă

pentru mai multe containere de marfă (sumele fiind solicitate de inculpații T.D.I.

și Ț.V.), faptele constituind infracțiunile prevăzute de art. 7 pct. 1 din

Legea nr. 39/2003, art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct.

1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Faptele pentru care

inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive

respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul

său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția

oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această

instituție.

Acordarea liberării

sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar

instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei

măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160

2

alin.

(1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea

cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu

privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului,

calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia,

circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.

Totodată,

dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o

obligație de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul

procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de

art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative

celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc.

pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.

Așa fiind, se

constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează

presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care

acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor

preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără

privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a

procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind

finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și

numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru

aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Se constată,

totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control

judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar

avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și

necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele

referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta

concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate

neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii

ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei

deținute de a fi cercetată în stare de libertate.

Așa fiind, se reține

că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și

aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în

speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

Soluția primei

instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive,

reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta

cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de

libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care

există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea

acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a

urmăririi penale.

Rezultă, așadar, că

nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind

un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în

condițiile art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., acesta rezultând, ca,

de altfel și caracterul inoportun al admiterii cererii inculpatului, în mod

implicit, din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează

presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și

circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului

în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al

autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor

săi și care, în mod evident impunea o reacție fermă a organelor judiciare.

În ceea ce privește

aserțiunile apărării relative la inexistența probelor care să dovedească

vinovăția inculpatului, acestea nu pot fi primite față de stadiul procesual al

cauzei și obiectul acesteia, critica formulată excedând limitelor astfel

determinate;

cauza

se află în prezent în faza urmăririi penale;

probele din care rezultă presupunerea

plauzibilă că persoana cercetată a comis fapta ce i se impută nu trebuie să

aibă același caracter cu cele ce fundamentează o acuzație sau o condamnare, din

probele administrate până la acest moment procesual rezultând date și indicii

apte a crea presupunerea rezonabilă de comitere de către inculpat a faptelor

pentru care este cercetat, fapte care, față de particularitățile lor, astfel după

cum acestea rezultă din anterioarele referiri, chiar succinte, la starea de

fapt, fundamentează convingerea că derularea anchetei poate fi negativ

influențată în condițiile liberării inculpatului.

Susținerile apărării

în sensul necesității respectării și aplicării principiului egalității de

tratament sunt nefondate, deoarece principiul evocat nu poate fi înțeles

într-un sens ce l-ar deturna de la menirea sa originară, de asigurare a

egalității persoanelor fără discriminări, ci trebuie interpretat în sensul că

unul și același tratament trebuie aplicat persoanelor aflate în situații

identice, ceea ce nu este cazul în situația tuturor inculpaților cercetați în

prezenta cauză.

Pentru considerentele

ce preced dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la

prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva încheierii nr. 1282

din 26 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6765/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 septembrie 2011.