ÎCCJ, Decizia nr. 191/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 191/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 1028 din 12 iulie 2011
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost
respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar
formulată de inculpatul I.I.M. și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
Pentru a pronunța
această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr.
5713/1/2011 inculpatul I.I.M. a formulat, prin apărătorul său, cerere de
liberare provizorie sub control judiciar, solicitând în temeiul art. 160
2
și următoarele C. proc. pen., liberarea sa sub control judiciar.
În motivarea cererii
s-a aratat că nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe
inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească
aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau alterarea sau
distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte.
De asemenea,
circumstanțele personale favorabile ale inculpatului constituie o garanție
pentru admiterea cererii.
Examinând actele și
lucrările dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării preventive
a inculpatului I.I.M. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin Încheierea nr.
759 din 24 - 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,
ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin Încheierea nr. 888 din
18 iunie 2011. Ambele încheieri au rămas definitive prin respingerea recursului
inculpatului.
La data de 11 iulie
2011, prin Încheierea nr. 1026, a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura
arestării preventive a inculpatului.
S-a reținut în
sarcina inculpatului că a inițiat și constituit un grup infracțional organizat.
La data de 23 aprilie
2010, inculpatul I.I.M. i-a promis inculpatului D.I.D., inspector vamal la D.J.A.O.V.
Constanța o sumă de bani neprecizată, cu titlu de mită, denumită codat
„amendă”, pentru rezolvarea unor probleme pe care un client al societății de
comisionariat vamal SC M. SRL le avea la D.J.A.O.V. Constanța (23 aprilie 2010,
ora 10:03:45).
La data de 28 aprilie
2010, orele 12:34:57, inculpatul I.I.M. i-a cerut învinuitului Z.Q., om de
afaceri, suma totală de 50 milioane lei vechi, cu titlu de mită pentru
lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea pentru introducerea
în țară a unor containere cu mărfuri.
La data de 28 aprilie
2010, orele 14:18:19, inculpatul I.I.M. l-a încunoștințat pe inculpatul D.I.D.,
inspector vamal în cadrul D.J.A.O.V. Constanța, că are la firma SC M. SRL
clienți noi pentru care necesită protecție din partea lucrătorului vamal,
promițându-i acestuia, la cererea sa, o recompensă materială.
La data de 29 aprilie
2010 (orele 16:46:45), inculpatul I.I.M. i-a solicitat inculpatului Z.Q. o sumă
de bani neprecizată, ce urma să fie dată lucrătorilor vamali de la Biroul vamal
Constanța - Sud Agigea, în scopul de a permite intrarea în țară, de urgență, a
unui container cu mărfuri.
La data de 4 mai 2010
(orele 13:05:02), inculpatul I.I.M. îi promite inculpatului Z.Q. că se va
interesa, de îndată, dacă mita ce i-a fost deja predată pentru a fi remisă
vameșilor de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea a ajuns în final la aceștia
sau nu.
La data de 11 mai
2010, ora 10:07:27, inculpatul P.A. îi comunică inculpatului I.I.M., căzând
împreună de acord asupra listei cu vameșii de la Biroul vamal Constanța - Sud
Agigea ce fac parte din grupul infracțional și care permit intrarea în țară a
containerelor clientelei contra mita ce le este plătită de inculpatul I.I.M. și
P.A. Acești vameși sunt: M.A., I.L., I.M., T.M., B.I., H.J., V. și „T.”.
La data de 11 mai
2010 (orele 13:23:27), inculpatul I.I.M. i-a solicitat numitului P.C.,
administrator la SC F.C. SRL, să remită unui lucrător vamal de la Biroul vamal Constanța
- Sud Agigea o sumă nedefinită, cu titlu de mită pentru a se permite intrarea
în țară a unui container, lucru ce s-a și întâmplat a doua zi.
La data de 16 mai
2010 (orele 13:36:39), inculpatul I.I.M. a negociat cu numitul P.C. plata unei
sume de bani, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali, pentru a se permite
accesul în țară a unor mărfuri ilicite.
La data de 17 mai
2010, inculpatul I.I.M. i-a solicitat numitului N.D.P., asociat la SC H.N.I. SRL,
o sumă de bani neprecizată cu titlul de datorie în contul mitei ce a fost
promisă pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea,
precum și pentru ca aceștia să permită intrarea în țară a unui container cu
mărfuri importate prin intermediul antemenționatei societăți.
La data de 25 mai
2010 (orele 16:28:48), inculpatul I.I.M. a acceptat propunerea formulată de
numitul D.L., angajat al lui Z.Q., în numele acestuia din urmă, de a oferi mită
lucrătorilor vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea pentru
introducerea în țară a unui container conținând încălțăminte contrafăcută,
purtând ilegal însemnele mărcii înregistrate „A.”.
La data de 29 mai
2010 (orele 17:00:51), inculpatul I.I.M. a negociat cu inculpatul A.A.,
reprezentant al SC D.I. SRL, plata unei sume de bani definită codificat ca „8 -
9”, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud
Agigea pentru introducerea în țară a mai multor containere cu mărfuri.
La data de 31 mai
2010 (orele 10:14:02), inculpatul I.I.M. i-a cerut angajatei sale de la SC M. SRL
să-i dea un bilețel lucrătorului vamal S. de la Biroul vamal Constanța - Sud
Agigea și să-l invite până la zona de control documentar.
Folosind un limbaj
codat, la data de 2 iunie 2010, inculpatul I.I.M. i-a explicat inculpatului A.A.,
intermediar vamal, că, pentru moment, nu dispune de firme fantomă care să fie
sigure pentru a fi folosite ca importatori fictivi pentru introducerea
frauduloasă în țară a unor containere cu mărfuri.
La data de 4 iunie
2010 (orele 11:14:30), inculpatul I.I.M. a negociat cu o persoană de etnie
arabă o reducere a sumei ce trebuia oferită ca mită lucrătorilor vamali de la
Biroul Vamal Constanța Sud Agigea pentru introducerea în țară a patru
containere cu fasole pentru firma „A.”.
La data de 7 iunie
2010 (orele 14:13:25), inculpatul I.I.M. a negociat cu inculpatul C.L. (zis „L.”)
plata sumelor de bani oferite ca mită lucrătorilor vamali pentru introducerea
în țară a mai multor containere.
La 08 iunie 2010,
inculpatul C.L., reprezentant al SC L.I.C. SRL Buzău, a negociat cu inculpatul I.I.M.
oferirea unei sume de bani lucrătorilor vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud
Agigea pentru a nu face verificările vamale ce se impuneau, pentru introducerea
în țară a unui container cu mărfuri.
La data de 10 iunie
2010 (ora 08:52:39), inculpatul I.I.M. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea
în țară a unui container ce conținea marfă în plus față de cea declarată în
vamă (respectiv 27 colete cu monitoare L.C.D.).
La data de 15 iulie
2010 (ora 09:11:37), inculpatul I.I.M. a negociat cu numitul C.I. reducerea
comisioanelor percepute de cel dintâi, precum și a sumelor date cu titlu de
mită lucrătorilor vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea, de către un
client al SC M. SRL, pentru introducerea în țară a unor mărfuri.
La 30 iulie 2010
(orele 20:02:29), într-o discuție ce utilizează un limbaj extrem de codificat,
numitul C.R. îl întreabă pe inculpatul I.I.M. care este valoarea mitei ce
trebuie dată lucrătorilor vamali pentru realizarea unor operațiuni vamale.
Chestiunile
prezentate la punctele 18 și 19 s-au finalizat cu o intervenție făcută de
inculpatul I.I.M. la inculpatul D.I.D., inspector vamal la D.J.A.O.V. Constanța,
la data de 2 august 2010 (ora 09:15:21), pentru rezolvarea operațiunilor vamale
legate de problematica respectivă.
La data de 9 august
2010 (orele 15:02:01 și 15:13:49), la somația inculpatului B.E., director la SC
C.N.A.P.M.C. SA și, concomitent, unul din conducătorii grupului organizat în
cauză, a început să facă presiuni asupra inculpatul D.M. (zis „F.”) pentru ca
acesta să își plătească datoriile către grupul criminal organizat, datorii ce
includeau și valoarea mitei pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța
- Sud Agigea.
La data de 12 august
2010 (orele 12:04:25) numitul C.I. i-a propus inculpatului I.I.M. să se implice
prin intervenții făcute pe lângă vameșii de la Biroul vamal Constanța - Sud
Agigea pentru a-i procesa de urgență un container cu mărfuri și actele
aferente, precizându-i, concomitent, că el personal va interveni pentru
restituirea rapidă a T.V.A.
La data de 17 august
2010, inculpații I.I.M. și A.A. au negociat plata unei sume de bani
neprecizată, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța
- Sud Agigea, pentru ca aceștia să permită intrarea în țară a unui container cu
mărfuri intermediate de inculpatul A.A.
La data de 18 august
2010, inculpatul I.I.M. i-a cerut inculpatului A.A. suma de 2.700 RON, cu titlu
de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea
pentru introducerea în țară a unui container cu mărfuri, ce conținea în plus
față de cele declarate în vamă o cantitate neprecizată de cuțite de strung.
Inculpatul A.A. a fost de acord să plătească suma respectivă.
La data de 19 august
2010, inculpatul I.I.M. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în țară prin
Biroul vamal Constanța - Sud Agigea a unui container, conținând 200 de colete
din aproximativ 1.900 cu mărfuri contrafăcute, inscripționate cu însemnele
mărcii „W.D.”.
La data de 20 august
2010 (ora 10:51:46), inculpatul I.I.M. a negociat cu A.A. plata unei sume de 21
milioane lei pentru introducerea în țară a unui container cu mărfuri prin
Biroul vamal Constanța - Sud Agigea.
La data de 12
septembrie 2010 (orele 20:30:03), inculpatul I.I.M. a solicitat suma de 62
milioane lei vechi, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal
Constanța - Sud Agigea, de la inculpatul Z.Q. pentru intrarea în țară a unor
containere cu mărfuri, importate prin intermediul acestuia din urmă, fapt cu
care inculpatul Z.Q. a fost de acord, promițând să plătească suma respectivă.
La data de 23
septembrie 2010, inculpatul C.L. i-a precizat inculpatului I.I.M. că îi va da o
sumă de bani, denumită în limbaj codificat ca „8 seturi”, pentru a fi oferită
ca mită lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru
introducerea în țară a unor containere conținând ulei.
S-a considerat că
faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de: art. 7 pct. 1 din
Legea nr. 39/2003; art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2
din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu
aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Cu privire la cererea
de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul I.I.M.,
prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în
principiu (art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.), care se referă la
natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul
pedepsei prevăzute de lege.
Prima instanță a
constatat că infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat
sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub
limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului
este admisibilă.
În ceea ce privește
condiția negativă prevăzută de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen.,
referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament
după liberarea provizorie, prima instanță a constatat că nu este îndeplinită.
Interpretând
sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în
corelație și cu exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la
Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna
desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât
cele avute în vedere de art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen. din care
să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal al putea fi
compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru
care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire
ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale
ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului,
astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să
creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de
justiție.
La acest moment
procesual, buna desfășurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin
faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat
acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până
în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală
nefiind finalizată.
De asemenea, având în
vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor
materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, rezultă
pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl constituie lăsarea
în libertate a inculpatului, s-ar aduce atingere valorilor sociale și regulilor
de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice
ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de
beneficii materiale, prejudiciind buna reputație a instituțiilor publice. O
reacție blândă față de acest gen de inculpați ar putea crea un sentiment de
insecuritate publică și ar face ineficiente măsurile legislative care au
menirea să înfrângă recrudescența penală de corupție. Totodată, ar genera neîncredere
în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și, prin aceasta,
s-ar pune în pericol ordinea publică aflată într-o relație cauzală cu actul de
înfăptuire a justiției.
Astfel, la aprecierea
temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină cont și să se
facă o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele
personale ale inculpatului, respectiv să se țină cont de rezultatul
infracțiunii, de lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea
infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public, a
infracțiunilor de corupție.
Garanțiile de ordin
personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, are în
întreținere copii, are o familie organizată), cât și cele prevăzute de art. 160
2
alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care
îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei
încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
Amplele concluzii ale
apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului precum și
ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a
prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin
prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856
alin. 3 C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,
pentru considerentele ce urmează.
Potrivit
dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la
infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se
asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica
sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la
judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din
următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi
localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.
În alin. (2) al
aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate
fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Având în vedere
faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită
ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile
juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea
măsurilor preventive.
În reglementarea
acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a
libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată
fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate
asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Deși nu este o măsură
preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de
individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele
măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același și anume, buna
desfășurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea
măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului,
respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul
judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de
inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza
dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160
2
C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie,
trebuiesc îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.
Prima condiție
pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de
privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări
de arest efectiv.
A doua condiție
vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.
Sub acest aspect,
potrivit dispozițiilor art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen. „liberarea
provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor
săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care
legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.
Condiția negativă
vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după
liberarea provizorie.
Astfel, în art. 160
2
C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se
acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l
împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că
acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor
părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau
prin alte asemenea fapte.
Se observă că
legiuitorul, folosind expresia de „date” nu a avut în vedere existența unor
probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete
rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare,
infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice.
Îndeplinirea celor
trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci
numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura.
Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie
este absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât
prin menținerea măsurii arestării preventive.
Detenția provizorie
poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului
judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului
proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a
făptuitorului.
Din perspectiva C.E.D.O.,
în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în
condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul
de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.
Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure
prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înțelege
sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de
aplicație. Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de
detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală,
instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării
inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale
sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil
unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu valoare
de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5
paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau
aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.
Totodată, s-a statuat
că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în
condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.
Raportând datele
speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu
prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., apreciez că, în acest moment, un
controlul judiciar instituit inculpatului I.I.M. este insuficient, pentru
realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C.
pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în
acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și
gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Raportându-ne la
gravitatea infracțiunilor presupus a fi săvârșite (art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003
și art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), la împrejurarea că urmărirea penală
este la început - impunându-se audierea martorilor și administrarea probelor
apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului-, dar și la atitudinea sa în
cursul procedurilor, Înalta Curte apreciază că există „date”, în accepțiunea dispozițiilor
art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va
încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În aceste condiții, Înalta
Curte apreciază că detenție provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii
unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat
al inculpatului - nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale
dar și din perspectiva C.E.D.O. (inculpatul fiind arestat la data de 25 mai
2011), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului
procesului penal.
Așa fiind, se
constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată,
motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele
ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc. pen. raportat la art. 160
9
C. proc. pen., recursul declarat de
inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin.
(2) Cod de procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei
de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25
lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la
prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.M. împotriva Încheierii nr. 1028
din 12 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
penală, în Dosarul nr. 5713/1/2011.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.