ÎCCJ, Decizia nr. 176/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 176/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 966 din 29 iunie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul D.M. și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

La data de 24 iunie

2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.M., prin

care acesta solicită punerea în libertate provizorie, fiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 160

2

C. proc. pen.

În motivarea cererii,

inculpatul D.M. arată că la data de 20 mai 2011, în cadrul dosarului nr. 160/P/2010

al D.N.A. s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii

infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 255 C. pen.

raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen., ulterior Înalta Curte de Casație și Justiție dispunând

arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile.

Prin încheierea din

18 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus

prelungirea duratei arestării preventive până la 22 iulie inclusiv.

Inculpatul a mai

aratat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru liberarea

provizorie sub control judiciar, atât în ceea de privește cuantumul pedepselor

cu închisoarea prevăzute pentru infracțiunile pentru care este cercetat, cât și

cu referire la cea de a doua condiție impusă de art. 160

2

C. proc.

pen.

Astfel, la dosarul

cauzei nu există dovezi care să conducă la bănuiala că inculpatul ar zădărnici

aflarea adevărului sau de a pregăti comiterea altor infracțiuni, față de acesta

au fost aduse acuzații generale, iar unii dintre inculpați au fost puși în

libertate.

De asemenea,

inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are o stare de sănătate

precară, este singurul întreținător al familiei, are rate scadente la bancă.

Prima instanță,

analizând cererea formulată, a reținut că acesta este nefondată pentru

următoarele considerente:

Prin încheierea nr. 759

din 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 a Completului de 5 judecători,

s-a luat măsura arestării preventive a inculpatului D.M. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

și art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000.

În fapt, s-a reținut

că în perioada 2010 - începutul anului 2011, în calitate de intermediar vamal,

acționar la SC F.C.P.B. SA a aderat și sprijinit grupul infracțional organizat,

inculpatul fiind cercetat împreună cu mai multe persoane sub aspectul comiterii

infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Referitor la

infracțiunea de dare de mită s-a reținut că a plătit către reprezentanții

grupului infracțional organizat, în repetate rânduri, dar în baza aceleiași

rezoluții infracționale, diverse sume de bani, cu titlul de mită, pentru

lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A. în scopul ca aceștia să permită intrarea în

țară și să acorde liberul de vamă în cazul mai multor containere, conținând

mărfuri intermediate de susnumitul inculpat.

Astfel, în perioada

22 octombrie 2010 – începutul anului 2011, inculpatul D.M., inițial unul dintre

clienții importanți ai grupului infracțional organizat, a acumulat datorii

importante către palierul de protecție și execuție al grupului infracțional,

constând atât din comisioane neplătite către SC C.C.S. SRL Constanța sau, după

caz, SC A.S.C.S. SRL, cât și din sume de bani ce au fost deja plătite ca mită

lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A. și care trebuiau recuperate.

Această situație a

fost cauzată de împrejurarea că, în luna septembrie 2010, au fost derulate mai

multe controale ale Comisariatului General al Gărzii Financiare și I.G.P.F.,

asupra unor containere cu mărfuri importate de unii agenți economici care au

apelat la serviciile intermediarilor vamali în cauză, printre care, în special

inculpatul D.M. În urma confiscării mărfurilor introduse în țară în mod ilicit,

inculpatul D.M. nu a mai reușit să recupereze banii destinați cu titlu de mită

lucrătorilor vamali și care au fost plătiți deja în avans de către comisionarii

vamali în numele său.

Astfel, ca urmare a

situației descrise, inculpatul D.M. s-a găsit în imposibilitatea de a colecta

și a plăti efectiv banii datorați palierelor de protecție și execuție vamală

ale grupului infracțional organizat (inclusiv sumele de bani date deja ca mită

în numele său de comisionarii vamali); suma de bani promisă ca mită și

neplătită efectiv ridicându-se la valoarea de 100.000 dolari S.U.A.

Din cauza

conjuncturii, grupul infracțional organizat a luat măsuri de retorsiune

constând în blocarea totală a importurilor de textile și încălțăminte, pentru

câteva zile, începând cu data de 1 noiembrie 2010. Sub acest tip de presiune,

inculpatul D.M. a plătit unele sume de bani din datoria acumulată, inclusiv din

mita ce trebuia recuperată, ca urmare a plății ei în avans către lucrătorii

vamali.

Pentru că nu i-au

fost deblocate importurile (ca urmare a neachitării integrale a datoriei),

acestea fiind reținute și pur și simplu neprocesate de lucrătorii vamali din B.V.C.S.A.,

în final inculpatul D.M. a reclamat situația în mod direct Președintelui

A.N.A.F., B.S.

Arestarea preventivă

a inculpatului D.M. s-a dispus în baza dispozițiilor art. 143 C. proc. pen.

raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunile ce i se rețin în sarcină fiind închisoarea mai mare de 4 ani,

existând totodată și probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă

pericol concret pentru ordinea publică.

La data de 18 iunie

2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis propunerea

formulată de procuror și a prelungit durata măsurii arestării preventive

dispusă față de inculpatul D.M. cu 30 zile, recursul declarat de inculpat

împotriva hotărârii de prelungire fiind respins prin încheierea nr. 154 din 21

iunie 2011 a Completului de 5 judecători.

Referitor la

admisibilitatea în principiu a cererii de liberare, prima instanță a constatat

că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, cererea formulată de apărătorul

ales fiind însușită de către inculpat, iar pentru infracțiunile pentru care

este cercetat inculpatul legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani.

Din examinarea

actelor dosarului, prima instanță nu a constatat existența unor date din care

ar rezulta presupunerea rezonabilă că inculpatul D.M. ar săvârși alte infracțiuni

sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă.

Constatarea

îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 160

2

alin.

(1) și (2) C. proc. pen. nu poate conduce însă automat la admiterea cererii,

instanțele având obligația de a examina oportunitatea unei astfel de cereri

prin prisma dispozițiilor art. 136 C. proc. pen. referitoare la scopul

măsurilor preventive.

În speță, prima

instanță a apreciat că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea

rezonabilă că inculpatul D.M. a comis infracțiunile de aderare și sprijinire a

unui grup infracțional organizat și dare de mită.

Infracțiunile

presupus a fi comise de inculpat sunt infracțiuni grave nu doar prin natura lor

(criminalitate organizată și corupție), dar și prin circumstanțele reale în

care se presupune că s-au săvârșit, numărul persoanelor implicate, calitatea

acestora, funcțiile deținute - lucrători vamali, persoane de conducere cu

funcții importante în sistemul vamal, intermediari vamali, oameni politici

deținători ale unor importante funcții în stat - durata în timp a presupusei

activități infracționale, scopul urmărit, acela de a obține venituri ilicite

importante.

Astfel, s-a reținut

că inculpații urmăreau obținerea unor sume de bani ilicite chiar și din

procesarea vamală a mărfurilor licite introduse în România, în caz contrar

mărfurile fiind amânate de la vămuire, au facilitat concomitent introducerea în

țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri de altă

natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă.

Arestarea preventivă

a inculpatului a fost dispusă în baza dispozițiilor art. 138 lit. f) C. proc.

pen., reținându-se că există probe că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Acest pericol este

generat de reacția colectivă față de infracțiunile de crimă organizată și

corupție de care este acuzat inculpatul, infracțiuni care prin rezonanța lor

negativă afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și

temere în rândul societății civile.

Referitor la

pericolul concret pentru ordinea publică, Curtea Europeană a decis că anumite

infracțiuni, prin gravitatea lor și prin reacția publică la săvârșirea lor, pot

da naștere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea

preventivă, cel puțin o perioadă de timp (cauza H. contra P., cauza K. contra F.).

Gravitatea faptelor

și pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în

libertate a inculpatului trebuie avute în vedere de instanță la examinarea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar, alături de alte criterii

cum sunt stadiul procesului, datele personale ale inculpatului, complexitatea

cauzei, scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive.

Prima instanță a mai

reținut că urmărirea penală este abia la început, cauza este extrem de

complexă, de la luarea măsurii arestării preventive a trecut un timp scurt (36

zile), iar scopul pentru care s-a dispus luarea acesteia, în conformitate cu

dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi atins prin liberarea

provizorie sub control judiciar a inculpatului la acest moment.

Din analiza actelor

dosarului a rezultat că, într-adevăr, inculpatul nu este cunoscut cu

antecedente penale, are o bună conduită în societate, însă aceste circumstanța

personale nu pot conduce prin ele însele la punerea în libertate a

inculpatului, instanța examinându-le în contextul celorlalte aspecte arătate

anterior și care formează convingerea că această cerere este neîntemeiată.

De asemenea, prima

instanță a reținut că de la data verificării hotărârii de prelungire a duratei

măsurii arestării preventive de către Completul de 5 judecători, la 21 iunie

2011, nu a intervenit nicio modificare care să justifice acordarea beneficiului

liberării provizorii sub control judiciar.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.

Amplele concluzii ale

apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului precum și

ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de

la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste

scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau

pe cauțiune.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5

3

din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana

arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi

eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Referitor la

reglementările interne în materie se constată că art. 160

2

alin. (1)

și (2) C. proc. pen. prevăd condițiile concrete în care aceasta poate fi

acordată.

Rezultă așadar că

liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,

neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței

[art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.] și care presupune îndeplinirea

unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii

prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care

aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din

reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării

luate față de învinuit sau inculpat.

Raportând

considerațiile teoretice expuse cauzei concrete dedusă judecății se constată că

prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 759 din 24/25 mai 2011, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4374/1/2011,

(definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 4454/1/2011,

prin respingerea, ca nefondat a recursului formulat de inculpat) Înalta Curte

de Casație și Justiție, a dispus în baza art. 149

1

raportat la art. 143,

art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a

inculpatului D.M. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.

În motivarea

încheierii, instanța a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice

suficiente ce fac verosimilă săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor

pentru care este cercetat, prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr.

39/2003 și art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din

Legea nr. 78/2000.

Ulterior, măsura

arestării preventive a inculpatului a fost prelungită de către instanță.

Se reține, astfel, că

inculpatul D.M., în perioada anului 2010 – 2011, în calitate de intermediar

vamal, acționar la SC F.C.P.B. SA a aderat și sprijinit grupul infracțional

organizat, că a plătit către reprezentanții grupului, în repetate rânduri, dar

în baza aceleiași rezoluții infracționale, diverse sume de bani, cu titlu de

mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A. în scopul ca aceștia să permită

intrarea în țară și să acorde liberul de vamă în cazul mai multor containere

conținând mărfuri intermediate de el.

De asemenea, se are

în vedere că realizarea scopurilor măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C.

proc. pen. nu poate fi îndeplinită în absența privării de libertate a

inculpatului, ținându-se cont de faptul că există dubii suficient de puternice,

apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că atașamentul inculpatului

față de normele de conviețuire sociale nu sunt suficient de puternice pentru

a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în condițiile în

care în cauză sunt cercetați mai mulți inculpați, unii aflați în poziții

sociale și profesionale de vârf în cadrul statului.

Față de aspectele

anterior relevate se constată că, deși cererea de liberare provizorie sub

control judiciar îndeplinea condițiile legale referitoare la cuantumul maxim al

pedepsei, aceasta nu realiza cerința oportunității, rezultând implicit din

interpretarea coroborată a prevederilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

raportat la art. 160

2

C. proc. pen.

Din coroborarea

elementelor privind gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost

comise de către inculpat rezultă că lăsarea acestuia în libertate constituie un

pericol concret pentru ordinea publică, liberarea sa provizorie la acest moment

procesual neputând conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, de

asigurare a bunei desfășurări a procesului penal.

Așa fiind, se reține

că soluția dispusă de către prima instanță este legală și temeinică, dând o

corectă interpretare și aplicare prevederilor legale ce reglementează

instituția juridică a liberării provizorii sub control judiciar și a măsurilor

preventive, în general.

Dreptul părții aflată

în stare de detenție provizorie și vocația acesteia de a fi pusă în libertate

în cursul procesului penal nu creează în sarcina instanței obligația de a

dispune o atare măsură în detrimentul dezideratului asigurării bunei

desfășurări a procesului penal și a ocrotirii interesului public, în cauza

dedusă judecății, interesul public primând față de cel individual, al

inculpatului, de a fi cercetat și judecat în stare de libertate.

Astfel, detenția

provizorie a inculpatului apare ca fiind legitimă, atât față de existența

indiciilor concrete care impun luarea în considerare a unui interes public ce

se impune a fi protejat precumpănitor, față de cel al individului, de a

beneficia de cercetarea în stare de libertate, cât și față de durata măsurii și

necesitatea normalei desfășurări a procesului penal, liberarea provizorie a

inculpatului, la momentul procesual actual, nefiind oportună, deoarece nu ar

conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, astfel după cum acesta

este reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Criticile invocate de

apărare sunt nefondate și vor fi respinse.

Circumstanțele

personale ale inculpatului nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în

corelație cu interesul public, respectiv protejarea de riscul repetării unor

fapte similare, aspectele personale nefiind suficient de puternice pentru a

constitui un temei de admitere a cererii.

Așa fiind, se

constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată,

motivele de recurs invocate fiind nefondate.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. raportat la art. 160

9

C. proc. pen., recursul declarat de

inculpat va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva încheierii nr. 966 din

29 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 5336/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.