ÎCCJ, Decizia nr. 175/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 175/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 982 din 1 iulie 2011
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost
respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de
inculpatul Ț.V., ca neîntemeiată și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
Pentru a pronunța
această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
La data de 29 iunie 2011,
pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost
înregistrată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de
inculpatul Ț.V., cercetat și arestat preventiv în Dosarul nr. 160/P/2010
al D.N.A.
S-a arătat de către
inculpat că în cauză erau îndeplinite ambele cerințe prevăzute de art. 160
2
C. proc. pen. pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar, atât
în ceea ce privește limita maximă de pedeapsă prevăzută pentru
infracțiunile reținute în sarcina sa, cât și în ceea ce
privește celelalte condiții impuse de alin. (2) al aceluiași
articol.
A fost
menționată inexistența oricăror date sau indicii care să prezume
riscul de repetare a infracțiunilor ori de obstrucționare a anchetei,
având în vedere comportamentul anterior al inculpatului și imposibilitatea
obiectivă de alterare sau distrugere a mijloacelor de probă.
În acest sens, a fost
subliniată împrejurarea că acuzațiile formulate în cauză se întemeiază în
principal pe conținutul convorbirilor telefonice interceptate și că
respectivele mijloace de probă nu ar putea fi denaturate de apărare în ipoteza
continuării anchetei cu inculpatul în stare de libertate.
În plus, s-a arătat
că în situația în care ar fi administrate și alte probatorii în
cursul anchetei la procuror, obligațiile impuse pe timpul liberării
provizorii înlăturau orice posibilitate pentru inculpat de a influența
bunul mers al cercetărilor.
S-a mai arătat
și că cererea de liberare provizorie nu putea fi refuzată numai pe temeiul
gravității faptelor, circumstanțele favorabile ale inculpatului,
precum și starea de sănătate precară, confirmată de înscrisurile medicale
depuse la dosar, constituind împrejurări cu relevanță în examinarea
măsurilor alternative la arestare.
Cererea formulată în
cauză a fost susținută și cu argumente vizând jurisprudența
Curții Europene în materie.
Examinând cererea
inculpatului în raport de motivele invocate, datele cauzei și
dispozițiile legale aplicabile, prima instanță a reținut că:
Prin Încheierea nr. 759
din 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a
dispus arestarea preventivă a inculpatului Ț.V. sub acuzația de săvârșire
a infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional
organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dare de mită în
formă continuată prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6
și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen. și complicitate la luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 26
raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și art.
7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Măsura arestării
preventive dispusă față de inculpat, alături de alți 28
coacuzați, a fost luată pe o durată de 30 zile, cu începere de la 25 mai 2011
până la 23 iunie 2011, reținându-se incidența în cauză a prevederilor
art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Ulterior, prin
Încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, măsura preventivă a fost prelungită cu încă 30 zile,
constatându-se că temeiurile arestării inițiale justificau în continuare
privarea inculpatului de libertate.
La momentul procesual
al luării măsurii preventive, cât și ulterior, în procedura prelungirii
mandatului, s-a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol
concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea
acuzațiilor, presupusa modalitatea de comitere a faptelor, scopul în vederea
căruia se acționase și rezultatul negativ produs asupra imaginii
instituțiilor statului.
S-a considerat că o
altă măsura preventivă mai puțin restrictivă de libertate nu era
suficientă pentru protejarea eficientă a interesului public, interes
circumscris și nevoii de restabilire a prestigiului și încrederii
publicului în instituțiile statului.
În analiza efectuată
a fost evidențiată anvergura activității ilicite și frecvența de
săvârșire a presupuselor acte de corupție, cu consecințe grave asupra
sistemului de acumulare a veniturilor realizate din activități vamale,
împrejurări reținute ca fiind de natură să creeze un sentiment de
insecuritate socială, în condițiile în care investigațiile efectuate
indicau că activitatea infracțională era generalizată la nivelul majorității
transportatorilor, lucrătorilor și comisionarilor vamali, fiind posibil ca
orice persoană implicată în acțiuni ilegale (contrabandă), în înțelegere
cu membrii rețelei, să introducă în țară și bunuri periculoase sau
interzise la deținere.
S-a reținut că
actele de cercetare efectuate conturau indicii cu privire la săvârșirea de
către inculpat, în calitate de comisionar vamal, asociat la SC C.C.S. SRL
și administrator la SC A. SRL, a mai multor acte materiale specifice de
dare de mită și complicitate la luare de mită, în perioada septembrie 2010
- martie 2011, precum și faptul că aderase și sprijinise gruparea
infracțională constituită la nivelul instituțiilor vamale și portuare din
municipiul Constanța, având drept scop deturnarea activităților de import - export
mărfuri prin birourile vamale de pe raza Draov - Constanța, dar și a
municipiului București.
Rețeaua infracțională
astfel constituită folosea practici specifice în instituirea unei modalități
structurale funcționale de taxare ilicită a containerelor cu produse procesate
în punctele vamale, cu consecința perceperii unor sume de bani necuvenite, iar
infracțiunile ce ar fi constituit și mijloacele de acțiune ale grupului
infracțional organizat erau darea și luarea de mită, traficul de influență,
evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată,
falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea
de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor
de marcă industrială înregistrată.
Cu referire la
inculpatul Ț.V., participația acestuia la derularea activității
infracționale ar fi constat, în concret, în promiterea, oferirea sau, după caz,
darea unor sume de bani către diverși lucrători vamali sau în ajutorul dat
altor persoane pentru remiterea de asemenea foloase către lucrătorii vamali în
scopul permiterii accesului pe teritoriul României a unor containere importate,
ce conțineau, după caz, mărfuri contrafăcute, alte mărfuri ori mărfuri în alte
cantități, decât cele menționate în declarația vamală de import, mărfuri
subevaluate ori, pur și simplu, în scopul ca lucrătorii vamali să blocheze
intrarea în țară a unor containere până la plata datoriilor acumulate
față de grupul infracțional.
În ceea ce
privește acuzația de dare mită reținută în sarcina inculpatului,
activitatea infracțională desfășurată a vizat mai multe acte
materiale, după cum urmează:
Astfel, la data de 20
septembrie 2010, inculpatul Ț.V. a promis lucrătorului vamal R.V. din
cadrul Biroului vamal Constanța – Sud Agigea suma de 3.200 dolari S.U.A.,
în schimbul liberului de vamă acordat în cazul mai multor containere prezentate
în vamă de firma de comisionariat pe care inculpatul o reprezenta.
La data de 22
septembrie 2010, la cererea expresă a ofițerului de poliție P.A.S.,
ce îndeplinea funcția de șef G.N. din cadrul I.G.P.F., inculpatul a
promis că îi va remite acestuia o cantitate nedeterminată de alcool și o
plimbare de agrement cu o ambarcațiune pe mare pentru persoanele care
asigurau componența unei delegației de serviciu la instituția pe
care o conducea.
Respectivele bunuri
și avantaje materiale au fost promise în schimbul furnizării de
informații secrete sau confidențiale de către ofițerul de
poliție grupului infracțional din care făcea parte și inculpatul
Ț.V.
La data de 30
septembrie 2010, același inculpat s-a angajat să remită suma de 20.500 lei
către lucrătorii vamali din cadrul Biroului vamal Constanța - Sud Agigea,
la solicitarea expresă a lui I.F., reprezentant al SC O.C.S. SRL
Constanța, în scopul de a se permite intrarea în țară a unor
containere cu mărfuri.
La aceeași dată,
inculpatul a stabilit de comun acord cu Z.R.N., reprezentant al SC V.E. SRL
București, remiterea unei sume de bani neprecizate cu titlu de mită către
lucrătorii vamali de la Biroului vamal Constanța - Sud Agigea, pentru
introducerea în țară a unor containere cu mărfuri aparținând unui
client comun.
La data de 14
octombrie 2010, prin intermediul angajatului său, R.C., inculpatul a remis suma
de aproximativ 250 dolari S.U.A. către lucrători vamali ai Biroului vamal
Constanța - Sud Agigea, pentru a le câștiga bunăvoința în ceea
ce privește realizarea operațiunilor vamale implicând
societățile în care acesta lucra.
Tot astfel, la data
de 18 octombrie 2010, inculpatul a intervenit pe lângă lucrătorul vamal M.A.,
sef control fizic containere la Biroului vamal Constanța - Sud Agigea,
pentru a permite intrarea în țară a două containere aparținând SC A. SRL,
sub promisiunea oferirii unei sume de bani, rezultând că lucrătorul vamal
acordase deja liber în vamă și primise pentru aceasta o sumă de bani cu
titlu de mită.
La data de 27
octombrie 2010, inculpatul a convenit cu coacuzatul B.S. plata unei sume de
bani cu titlu de mită către lucrătorii vamali pentru înlocuirea manifestul
aferent unor mărfuri introduse în vamă cu unul falsificat care să permită
taxarea mărfurilor la o valoarea inferioară celei reale.
Tot la data de 27 octombrie
2010, inculpatul a convenit cu coacuzatul C.M. pretinderea unei sume de bani de
la un client al firmei de comisionariat vamal pentru remiterea cu titlu de mită
către lucrătorii vamali de la Biroului vamal Constanța - Sud Agigea în
scopul de a se permite intrarea în țară a unui container conținând o
cantitate de 2 tone marfă, suplimentar celei declarate.
La data de 2
noiembrie 2010, împreună cu coacuzatul P.L. și un angajat al SC C.C.S. SRL,
inculpatul a stabilit plata unor sume de bani cu titlu de mită către lucrătorii
vamali pentru un import efectuat de SC A. SRL cu documente ce purtau o
ștampilă falsificată, în scopul de a se permite înlocuirea ulterioară a
documentelor și a nu se denunța comiterea faptelor.
La data de 3
noiembrie 2010, inculpatul a participat alături de alți inculpați din
cauză la negocierea cuantumului mitei ce trebuia plătită lucrătorilor vamali
și, în special, șefului Biroului vamal Constanța – Sud Agigea - D.L.A.,
pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri aparținând
unui client ce nu a fost încă identificat ( numit codat C.).
La data de 12
noiembrie 2010, inculpatul a negociat la 500 dolari S.U.A., suma de bani ce
urma a fi plătită cu titlu de mită lucrătorilor vamali din cadrul Biroului
vamal Slobozia pentru finalizarea unei operațiuni de tranzit vamal.
La data de 28
decembrie 2010, inculpatul i-a cerut coacuzatului P.L. să remită suma de 50 euro
unui lucrător vamal din cadrul Biroului vamal Constanța - Sud Agigea
pentru a permite intrarea în țară în sistem tranzit a unui container al
firmei S.
Tot astfel, la data
de 31 decembrie 2010, inculpatul a aprobat ca un angajat la firmei sale să
remită suma de 50 euro cu titlu de mită unui lucrător vamal de la Biroului
vamal Constanța - Sud Agigea pentru a permite intrarea în țară a unui
container cu mărfuri.
În ceea ce
privește acuzația de complicitate la infracțiunea de luare de
mită, activitatea desfășurată de inculpat s-a concretizat în mai multe
acte materiale, comise în intervalul octombrie 2010 - martie 2011, după cum
urmează:
La data de 7
octombrie 2010, inculpatul a intervenit pe lângă coacuzatului O.C.C. - adjunct
al șefului Biroului vamal Constanța - Sud Agigea, pentru ca un client
al firmei sale de comisionariat vamal să își plătească mita oferită
lucrătorilor vamali.
La date de 3
noiembrie 2010, inculpatul i-a cerut coacuzatului T.D. predarea bunurilor
materiale pretinse de O.C.C. - adjunct al șefului Biroului vamal
Constanța - Sud Agigea - și alți lucrători vamali cu titlu de
mită pentru diverse servicii acordate în legătură cu introducerea în țară
a mai multor containere comisionariate de prin firmele lor.
La data de 5
noiembrie 2010, inculpatul a pretins de la o persoană de sex feminin,
neidentificată încă în cauză, suma de 500 dolari S.U.A. cu titlu de mită pentru
a fi remisă lucrătorilor vamali din cadrul Biroului vamal Constanța - Sud
Agigea care au permis introducerea în țară a unei container conținând
mărfuri în plus față de cele declarate. Respectiva persoană a acceptat
plata sumei pretinse.
La data de 11
noiembrie 2010, inculpatul a acceptat să transmită cererea lucrătorului vamal R.A.
privind plata unei sumei de bani cu titlu de mită pretinsă de la interesat
pentru introducerea în țară a unor containere în regim de tranzit vamal
prin Biroul vamal Slobozia.
La data de 17
noiembrie 2010, la cererea coacuzatului B.E., inculpatul s-a angajat să
intervină pe lângă lucrătorii vamali de la Biroului vamal Constanța - Sud
Agigea pentru a obține blocarea unui container introdus în țară de D.M.
- inculpat în cauză, pentru a-l determina plata de către acesta a datoriilor
acumulate față de grupul infracțional și lucrătorii vamali, în
valoare de 31.000 lei.
La data de 2
decembrie 2010, inculpatul i-a pretins coacuzatului C.M. - intermediar vamal,
suma de 500 dolari S.U.A. pe care acesta se obligase să o plătească cu titlu de
mită către lucrătorii vamali de la Biroului vamal Constanța - Sud Agigea
în schimbul introducerii în țară a unor containere cu mărfuri.
La data de 6
decembrie 2010, același inculpat s-a angajat față de o persoană
rămasă neidentificată că va oferi cu titlu de mită o sumă de bani lucrătorilor
vamali în vederea introducerii în țară a unor containere cu mărfuri.
Tot la data de 6
decembrie 2010, inculpatul în cauză s-a asigurat că P.L. oferise lucrătorilor
vamali de la Biroului vamal Constanța - Sud Agigea, printre care și
inspectorului care deținea funcția de șef scanner, suma de 150 euro,
cu titlu de mită.
La aceeași dată,
inculpatul a convenit cu coacuzatul C.M. să negocieze cu lucrătorii vamali de
la Biroului vamal Constanța - Sud Agigea, între care și acuzatul M.A.,
plata unei sume de bani, cu titlu de mită, pentru introducerea în țară a
unui container conținând bunuri nedeclarate la vamă.
La data de 23
decembrie 2010, tot la solicitarea coacuzatului B.E., inculpatul s-a angajat să
plătească lucrătorilor vamali suma de 100 euro, ca recompensă pentru serviciile
făcute grupului infracțional, cu referire la mărfurile aparținând lui
V.V.
La data de 28
ianuarie 2011, inculpatul a fost informat de coacuzatul C.M. că un lucrător
vamal de la Biroului vamal Constanța - Sud Agigea i-a pretins suma de 2.500
dolari S.U.A. pentru a permite intrarea în țară a unui container cu
mărfuri, ce conținea mărfuri contrafăcute sau mărfuri în plus față de
cele declarate, inculpatul urmând să rezolve problema.
Tot astfel, la data
de 3 martie 2011, cei doi inculpați au stabilit modalitatea în care să se
intervină pe lângă lucrătorii vamali și comisarii Gărzii Financiare Ilfov
pentru rezolvarea situației privind un container cu mărfuri diverse
indisponibilizat de doi ofițeri de poliție judiciară din cadrul I.G.P.F.,
container ce conținea mărfuri contrafăcute și în cantitate net
superioară celei declarate în vamă, valoarea prejudiciului cauzat statului
fiind de 232.186,21 lei.
În raport de
situația de fapt prezentată, prima instanță a apreciat că gravitatea
deosebită a infracțiunilor este de necontestat.
Actele de urmărire
penală efectuate în cauză nu au infirmat indiciile inițiale privind
implicarea inculpatului în activitățile grupului infracțional
organizat și nici suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi comis faptele de
care este acuzat.
De asemenea, s-a
constatat că și interesul public al prezervării ordinii publice continuă
să fie actual în raport de gravitatea infracțiunilor, faptul că acestea au fost
săvârșite în participație cu persoane care dețineau funcții
implicând exercițiul autorității de stat, lucrători vamali și
înalți funcționari din cadrul poliției, consecințele produse
asupra sistemului de acumulare a veniturilor realizate din activitățile vamale
și impactul negativ asupra imaginii și prestigiului
instituțiilor publice.
Cu toate acestea,
tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiunii nu
poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de eliberare din
detenție provizorie, decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea
acuzatului în libertate ordinea publică ar fi realmente amenințată.
Această condiție
se cere a fi analizată, în cadrul cererii de liberare provizorie, în raport cu
riscul pe care îl prezintă inculpatul de a comite noi infracțiuni.
Sub acest aspect,
prima instanță a constatat că nu există date sau indicii concrete care să
prezume riscul de repetare a infracțiunilor, având în vedere
circumstanțele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente
penale și cu conduită corespunzătoare în societate până la data formulării
acuzațiilor.
Pentru acordarea
liberării provizorii este însă deopotrivă necesară și îndeplinirea
condiției privitoare la inexistența oricărui risc de influențare
a anchetei.
În speță, prima
instanță a constatat că un asemenea risc există în cauză și că acesta nu
ar putea fi în mod obiectiv eliminat prin instituirea unui control judiciar
care la acest moment procesual nu poate fi corespunzător anticipat.
Activitatea
infracțională ce formează obiectul cercetărilor în cauză s-a întins pe o
perioadă relativ lungă de timp și a implicat un număr mare de
participanți și de acte materiale de executare.
Probațiunea în
cauză până la acest moment procesual se întemeiază în principal pe convorbirile
telefonice interceptate, aspectele infracționale rezultate din aceste
convorbiri necesitând multiple verificări în fapt cu privire la
activitățile de vămuire desfășurate, societățile și
persoanele beneficiare implicate.
În plus, s-a
reținut că inculpatul în cauză a negat acuzațiile formulate și
nu a oferit explicații referitoare la relațiile dintre el celelalte
persoane ce apar în înregistrările convorbirilor telefonice și nici nu a
făcut cunoscută identitatea acestora.
În acest context,
având în vedere dificultățile și problemele deosebite pe care ridică
cercetarea infracțiunilor, există posibilitatea ca inculpatul să împiedice
bunul mers al anchetei, iar în condițiile în care nu a fost încă stabilită
identitatea tuturor persoanelor implicate în comiterea faptelor de care
inculpatul este acuzat, nici nu poate fi impus un control judiciar
corespunzător în timpul liberării provizorii.
Împotriva acestei
încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
Amplele concluzii ale
apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului precum și
ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a
prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin
prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,
pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum
rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen.,
scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a
procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de
la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste
scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau
pe cauțiune.
În același sens sunt
și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana
arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi
eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei
garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la
reglementările interne în materie se constată că art. 160
2
alin. (1)
și (2) C. proc. pen. prevăd condițiile concrete în care aceasta poate fi
acordată.
Rezultă așadar că
liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,
neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței
(art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.) și care presupune îndeplinirea
unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii
prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care
aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea
de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau
că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor
părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau
prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din
reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării
luate față de învinuit sau inculpat.
Raportând considerațiile
teoretice expuse cauzei concrete dedusă judecății se constată că prin Încheierea
din Camera de Consiliu nr. 759 din 24 - 25 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4374/1/2011, (definitivă
prin Încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 4454/1/2011, prin
respingerea, ca nefondat a recursului formulat de inculpat) Înalta Curte de
Casație și Justiție, a dispus în baza art. 149
1
raportat la art. 143,
art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a
inculpatului Ț.V. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.
În motivarea
încheierii, instanța a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice
suficiente ce fac verosimilă săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor
pentru care este cercetat, prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr.
39/2003, art 26 C. pen. raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și art. 7 pct.
2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C.
pen. raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., art. 6 și art. 7 pct. 1 din
Legea nr. 78/2000 și art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2
din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Ulterior, măsura
arestării preventive a inculpatului a fost prelungită de către instanță.
Se reține, astfel, că
inculpatul Ț.V., în calitate de comisionar vamal, asociat la SC C.C.S. SRL și
administrator la SC A. SRL, a săvârșit mai multe acte materiale specifice de
dare de mită și complicitate la luare de mită, în perioada septembrie 2010 -
martie 2011 și a aderat și sprijinit la gruparea infracțională constituită la
nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța, având drept
scop deturnarea activităților de import – export mărfuri prin birourile vamale
de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și a Municipiului București.
Participația
inculpatului la derularea activității infracționale ar fi constat, în concret,
în promiterea, oferirea sau, după caz, darea unor sume de bani către diverși
lucrători vamali sau în ajutorul dat altor persoane pentru remiterea de
asemenea foloase către lucrătorii vamali în scopul permiterii accesului pe
teritoriul României a unor containere importate, ce conțineau, după caz,
mărfuri contrafăcute, alte mărfuri, ori mărfuri în alte cantități, decât cele
menționate în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur și
simplu, în scopul ca lucrătorii vamali să blocheze intrarea în țară a unor
containere până la plata datoriilor acumulate față de grupul infracțional.
De asemenea, se are
în vedere că realizarea scopurilor măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C.
proc. pen. nu poate fi îndeplinită în absența privării de libertate a
inculpatului, ținându-se cont de faptul că există dubii suficient de puternice,
apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că atașamentul inculpatului
față de normele de conviețuire sociale nu sunt suficient de puternice pentru
a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în condițiile în
care în cauză sunt cercetați mai mulți inculpați, unii aflați în poziții
sociale și profesionale de vârf în cadrul statului.
Față de aspectele
anterior relevate se constată că, deși cererea de liberare provizorie sub
control judiciar îndeplinea condițiile legale referitoare la cuantumul maxim al
pedepsei, aceasta nu realiza cerința oportunității, rezultând implicit din
interpretarea coroborată a prevederilor art. 136 alin. (1) și alin. (2) C. proc.
pen., raportat la art. 160
2
C. proc. pen.
Din coroborarea
elementelor privind gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost
comise de către inculpat rezultă că lăsarea acestuia în libertate constituie un
pericol concret pentru ordinea publică, liberarea sa provizorie la acest moment
procesual neputând conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, de
asigurare a bunei desfășurări a procesului penal.
Așa fiind, se reține
că soluția dispusă de către prima instanță este legală și temeinică, dând o
corectă interpretare și aplicare prevederilor legale ce reglementează
instituția juridică a liberării provizorii sub control judiciar și a măsurilor
preventive, în general.
Dreptul părții aflată
în stare de detenție provizorie și vocația acesteia de a fi pusă în libertate
în cursul procesului penal nu creează în sarcina instanței obligația de a
dispune o atare măsură în detrimentul dezideratului asigurării bunei
desfășurări a procesului penal și a ocrotirii interesului public, în cauza
dedusă judecății, interesul public primând față de cel individual, al
inculpatului, de a fi cercetat și judecat în stare de libertate.
Astfel, detenția
provizorie a inculpatului apare ca fiind legitimă, atât față de existența
indiciilor concrete care impun luarea în considerare a unui interes public ce
se impune a fi protejat precumpănitor, față de cel al individului, de a
beneficia de cercetarea în stare de libertate, cât și față de durata măsurii și
necesitatea normalei desfășurări a procesului penal, liberarea provizorie a
inculpatului, la momentul procesual actual, nefiind oportună, deoarece nu ar
conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, astfel după cum acesta
este reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Criticile invocate de
apărare sunt nefondate și vor fi respinse.
Circumstanțele
personale ale inculpatului nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în
corelație cu interesul public, respectiv protejarea de riscul repetării unor
fapte similare, aspectele personale nefiind suficient de puternice pentru a
constitui un temei de admitere a cererii.
Așa fiind, se
constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată,
motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele
ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc. pen. raportat la art. 160
9
C. proc. pen., recursul declarat de
inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin.
(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei,
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea
apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.V. împotriva Încheierii nr. 982 din
1 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
în Dosarul nr. 5461/1/2011.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.