ÎCCJ, Decizia nr. 210/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 210/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față,
Din actele dosarului
constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1101 din 22 iulie 2011
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost
respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar
formulată de inculpatul O.C.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor
judiciare statului.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,
inculpatul O.C.C., a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 160
2
C.
proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului
de arestare preventivă emis conform încheierii nr. 759 din 25 mai 2011, dată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 4374/1/2011.
În motivarea cererii
a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160
2
alin.
(1) și (2) C. proc. pen., pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunile
reținute nu depășește 18 ani închisoare, iar actele dosarului de urmărire
penală nu relevă niciun element din care să rezulte că o dată pus în libertate
ar săvârși alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului
prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea
mijloacelor de probă, în situația în care nu se întrevede efectuarea altor
mijloace de probă decât cele existente deja la dosar.
Prima instanță,
analizând cererea formulată, a reținut că prin încheierea de ședință nr. 759
din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, rămasă
definitivă prin încheierea penală nr. 143 din 31 mai 2011 a completului de 5 judecători, s-a luat măsura arestării preventive față de inculpatul O.C.C.,
sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup
infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, luare de mită
prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și 7 alin. (2)
din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen., reținându-se că în calitate de adjunct al Ș.B.V. Constanța
Sud Agigea, a cerut diverse sume de bani de la mai mulți intermediari vamali și
importatori, printre care A.E.H., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. și alții, prin
intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant al C.C.S. SRL Constanța, în
scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și, împreună cu subordonații săi
M.A., R.V. ș.a. să permită intrarea în țară a unor containere importate, ce
conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în
declarația vamală de import sau mărfuri în alte cantități ori cu o altă valoare
decât cele declarate sau, în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu,
prin procesarea respectivelor containere, permițând accesul lor în țară în loc
să fie blocate în vamă, fără vreun motiv plauzibil.
De
asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I.,
Ț.V., B.S. ș.a., bani strânși de o manieră organizată și colectivă de membrii
grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul O.C.C. a
pus, în repetate rânduri, la dispoziția membrilor grupului informațiile
necesare desfășurării activităților corupte la nivelul B.V. Constanța Sud
Agigea și și-a folosit, în același scop, prerogativele și puterea managerială
pe care o avea în calitate de adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud Agigea.
Măsura
preventivă privativă de libertate s-a fundamentat pe dispozițiile art. 143 C.
proc. pen., și art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând suficiente indicii
temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul O.C.C. a
comis infracțiunile reținute în sarcina sa.
Sub
aspectul admisibilității în principiu, prima instanță a constatat că sunt
îndeplinite condițiile de formă cerute de lege, infracțiunile pentru care este
cercetat inculpatul, fiind sancționate de lege cu pedeapsa închisorii ce nu
depășește 18 ani.
S-a
arătat că temeinicia cererii se analizează prin prisma dispozițiilor art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen. și a oportunității admiterii unei astfel de cereri în
raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului,
complexitatea cauzei.
Sub
acest aspect, s-a constatat că, în cauză, actele și lucrările de urmărire
penală nu relevă date sau indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil,
aprecierea că inculpatul O.C.C. ar săvârși alte infracțiuni, sau ar întreprinde
acțiuni de natură a influența probatoriul administrat, în condițiile în care
acesta nu e cunoscut cu antecedente penale, iar până la momentul formulării
cererii de liberare provizorie sub control judiciar, probele referitoare la
faptele presupus a fi comise (interceptarea și înregistrarea convorbirilor
telefonice) se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce înlătură
posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană, nefiind
astfel incidente situațiile prevăzute de art. 160
2
alin. (2) C.
proc. pen., în care nu poate fi acordată liberarea.
S-a
menționat că este de necontestat faptul că garantarea dreptului legal al inculpatului
de a formula oricând în cursul procesului o cerere de liberare provizorie nu
echivalează cu însăși admiterea cererii, dacă se constată îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 160
2
alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Astfel, s-a apreciat că pe lângă vocația legală, trebuie analizată și
oportunitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în raport cu
prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen., instanța având
posibilitatea de a admite cererea sau de a o respinge motivat, atunci când
aceasta nu servește scopului recunoscut de legea procesual penală.
Criteriile
ce stau la baza aprecierii instanței se raportează, atât la elementele ce
privesc faptele presupus comise de inculpat (gradul de pericol social concret,
împrejurările comiterii faptei, urmările produse sau care s-ar fi putut
produce), cât și la cele ce privesc persoana inculpatului, criterii analizate
în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care
a fost dispusă măsura arestării preventive [(conform art. 136 alin. (1) C.
proc. pen.)] poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului.
Prima
instanță a reținut că inculpatul beneficiază de circumstanțe personale
favorabile (necunoscut cu antecedente penale), însă, așa cum s-a arătat mai
sus, aceste aspecte nu pot fi valorificate în mod singular, ci doar prin
coroborare cu celelalte criterii; examinarea gradului de pericol social al
faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta
punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării
temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod
constant și C.E.D.O. (cauzele C. împotriva României, L. împotriva Franței, H.
împotriva Olandei). Natura infracțiunilor presupus săvârșite, gradul de pericol
social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și
împrejurările comiterii, frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip
de infracțiuni și urmările negative pe care le produc, contribuind la amplificarea
fenomenului de criminalitate transfrontalieră și implicit la diminuarea
credibilității instituțiilor statului unde sunt încadrați cei cărora le-au fost
oferite foloase necuvenite, cât și stadiul actual al cercetărilor au condus
prima instanță la concluzia că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea
în libertate a inculpatului, scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii
arestării preventive [(prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc.
pen.)] neputând fi atins prin punerea acestuia în libertate provizorie. S-a
avut în vedere și faptul că, atât la soluționarea propunerii de arestare
preventivă și de prelungire a prevenției, cât și la verificarea acestor cereri
în calea de atac a recursului, s-a statuat că scopul prevăzut de art. 136 alin.
(1) C. proc. pen., nu poate fi atins în alt mod decât prin luarea și menținerea
acestei măsuri preventive privative de libertate, iar de la acest moment
procesual (situat foarte aproape în timp) nu au intervenit niciun fel de
schimbări care să justifice atingerea acestui scop altcumva, respectiv prin
liberarea provizorie a inculpatului.
Având în
vedere considerentele arătate, prima instanță, în temeiul art. 160
8a
alin. (2) C. proc. pen., a respins cererea de liberare provizorie sub control
judiciar formulată de inculpat, ca nefondată.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o,
astfel după cum rezultă din concluziile orale formulate de către apărătorul
ales al recurentului inculpat (expuse în partea introductivă a prezentei
decizii), în care s-a făcut referire la criticile invocate anterior, în cauzele
ce au format obiectul dosarelor nr. 6372/1/2011 și nr. 6380/1/2011 pentru
nelegalitate, netemeinicie, folosirea de argumente ce exced prevederilor legale
în materie, prin adăugarea la lege, neoferirea de dovezi în ceea ce privește
nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 160
2
alin. (2) C. proc.
pen., neargumentarea, de o manieră caracterizată prin acuratețe, a soluției
dispuse.
Analizând recursul
prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins,
pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum
rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,
scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a
procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de
la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste
scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau
pe cauțiune.
În același sens sunt
și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana
arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi
eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei
garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la
reglementările interne în materie se constată că art. 160
2
alin. (1)
și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi
acordată.
Rezultă, așadar, că
liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,
neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței
[(art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea
unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii
prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care
aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea
de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau
că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor
părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau
prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din
reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării
luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele
dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest
moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a
inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că
prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată
și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată
că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul
instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un
grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor
importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României),
persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu
diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de
afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice
beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup
ce avea ca
scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în
privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe
raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea
instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv
pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului
infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale
funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri
procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară
de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau
însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în
alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a
documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de
taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de
la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără
perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală
constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite,
inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în
România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul
vamal.
Infracțiunile,
mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat, erau reprezentate de darea
și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda,
falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri
oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate
la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială
înregistrată.
Potrivit cercetărilor
efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau
structurați pe paliere: de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție
externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S.,
D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V.,
D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție, comisionari vamali și angajați ai
comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R.,
D.I., execuție, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A.,
A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de
asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea
rezonabilă că inculpatul, în calitate de adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud Agigea
a pretins diverse sume de bani de la mai mulți intermediari vamali și
importatori, printre care E.H.A., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. și alții, prin
intermediul comisionarului T.D.I., în scopul de a-și încălca atribuțiile de
serviciu și, împreună cu subordonații săi M.A., R.V. ș.a. să permită intrarea
în țară a unor containere ce conțineau mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât
cele înscrise în declarația vamală de import sau mărfuri în alte cantități ori
cu o altă valoare decât cele declarate sau, în scopul de a-și îndeplini
atribuțiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permițând accesul
lor în țară în loc să fie blocate în vamă, fără vreun motiv plauzibil.
De asemenea, în
schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ț.V., B.S.
ș.a., colectați organizat de membrii grupului de criminalitate organizată din
care face parte, inculpatul, în virtutea funcției deținută oferea informațiile
necesare desfășurării activităților ilicite la nivelul B.V. Constanța Sud
Agigea.
Astfel, la data de 25
mai 2010, inculpatul O.C.C. a acceptat, la propunerea inculpatului T.D.I., să
îl ajute pe un prieten al acestuia, încălcându-și atribuțiile de serviciu, prin
procesarea preferențială, rapidă, a operațiunilor vamale ale respectivului
importator, contra unei sume de bani neprecizate (25 mai 2010, orele 14
28:42
).
La data de 17 iunie 2010,
inculpatul O.C.C. i-a confirmat inculpatului T.D.I. că a luat măsuri de
represalii neprecizate față de un lucrător vamal din subordine care a refuzat
să permită accesul în țară a unei cantități de lame de bărbierit ce erau
importate prin intermediarul vamal E.H.A. (17 iunie 2010, orele 14
33:42
).
La data de 27 iulie 2010,
inculpatul O.C.C. i-a confirmat inculpatului T.D.I. informația că D.R.A.O.V.
Constanța a cerut note explicative legate de încălcarea de către lucrătorii
vamali din subordinea sa a „codului 973”, respectiv permisiunea introducerii în
țară a unor mărfuri asupra cărora existau atenționări vamale. Această
informație vine să completeze temerile exprimate la 20 mai 2010 de inculpatul O.C.C.,
în sensul că „codul 973” ar fi fost aplicat unor importatori, reprezentați de
intermediarul vamal M.R., în cazul cărora s-a permis accesul în țară prin B.V.
Constanța Sud Agigea a 30.000 colete cu mărfuri ilicite (20 mai 2010, orele 10
16:07
;
27 iulie 2010, orele 18
47:44
).
La data de 29
septembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a precizat inculpatului T.D.I. că nu i s-a
ridicat „interdicția” unui intermediar vamal neprecizat, acest lucru având
semnificația refuzului de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu legate de
procesarea vamală a mărfurilor prezentate de acesta (29 septembrie 2010, orele
12
02:43
).
La data de 29
septembrie 2010, la cererea inculpatului T.D.I. s-a angajat să facă presiuni
asupra lucrătorilor vamali din subordine pentru a finaliza chiar în acea zi
operațiunile vamale legate de mărfurile prezentate în vamă de antemenționatul
comisionar vamal (29 septembrie 2010, orele 15
07:46
).
La data de 29
septembrie 2010, la cererea inculpatului T.D.I., inculpatul O.C.C. a acceptat
să-și încalce atribuțiile de serviciu în sensul de a face presiuni asupra unui
lucrător vamal, denumit codat D., pentru ca acesta să nu creeze probleme pentru
introducerea în țară a unor mărfuri aparținând firmei G., la nevoie urmând să-i
dea acestuia, cu titlu de mită, suma de 1.000 dolari S.U.A. (definită codat ca
„două palme”). (29 septembrie 2010, orele 16
04:45
).
La data de 28
octombrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a cerut inculpatului T.D.I. să facă
presiuni asupra unui importator/intermediar vamal, descris codat ca „un prieten
din Brașov” pentru ca acesta să își plătească un rest de 300 dolari S.U.A. din
mita pe care o datora pentru o operațiune deja realizată (28 octombrie 2010,
orele 11
59:01
).
Totodată, a
participat la acțiunea de blocare a activității B.V. Constanța Sud Agigea, de
la începutul lunii noiembrie 2011, decisă de conducerea grupului infracțional
al cărui membru este, luând măsuri concrete de stopare a procesării anumitor
categorii de importuri (la început haine și încălțăminte, iar ulterior și
diverse alte produse de larg consum) în scopul ca unii intermediari/importatori
(printre care D.M., A.N.A.R.B.M., I.I. etc.) să-și plătească de urgență
datoriile față de grupul infracțional, respectiv facturile către comisionarii
vamali membri ai grupului infracțional (T.D.I., B.S., Ț.V., I.D.), precum și
mita pe care s-au angajat să o plătească și nu au plătit-o (01 noiembrie 2010,
orele 10
53:00
, 16
10:12
; 04 noiembrie 2010, orele 09
52:46
).
La data de 01
noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că nu va fi
oprit un transport de brichete/chibrituri ce urma să fie introdus în țară de
intermediarul vamal E.H.A., cu toate că transportul a fost blocat de Poliția de
Frontieră (01 noiembrie 2010, orele 16
49:21
).
La data de 02
noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că va găsi, în
final, o rezolvare pentru introducerea în țară a unor mărfuri, fără prezentarea
certificatului de origine, astfel încât, ulterior, după definitivarea
importului, importatorul să prezinte un certificat de origine care să îi
permită scutirea de la plata taxelor vamale (02 noiembrie 2010, orele 14
27:08
și 14
30:37
).
La data de 03
noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că va rezolva
problema introducerii în țară a unui container cu cacao ce era prezentat în
vamă de intermediarul vamal E.H.A., în condițiile în care s-a precizat anterior
că banii pe care trebuia să îi plătească E.H.A. urmau să fie împărțiți egal
între T.D.I. și vameșii de la B.V. Constanța Sud Agigea (03 noiembrie 2010,
orele 16
23:30
, 17
03:22
și 17
04:57
).
La data de 12
noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. l-a informat pe inculpatul T.D.I. despre
faptul că intermediarul vamal M.R. a prezentat în vamă, în cadrul unui
container, 25 de colete, disimulate, conținând cărucioare contrafăcute, purtând
însemnele mărcii B. Informarea a fost făcută în scopul ca inculpatul T.D.I. să
solicite inculpatului M.R. plata unei sume de bani, cu titlu de mită, pentru a
nu fi blocate mărfurile respective (12 noiembrie 2010, orele 17
50:35
,
SMS 17
54:56
).
La aceeași dată (12
noiembrie 2010), inculpatul O.C.C. l-a informat pe inculpatul T.D.I. despre
faptul că intermediarul vamal M.R. a prezentat în vamă, în cadrul unui
container seria T.G.H., 500 de colete disimulate, conținând mărfuri
contrafăcute, purtând însemnele mărcilor înregistrate C.K., D.K. și țigări
marca V. Informarea a fost făcută în scopul ca inculpatul T.D.I. să solicite
inculpatului M.R. plata unei sume de bani, cu titlu de mită, pentru a se
permite intrarea în țară a mărfurilor respective (12 noiembrie 2010, orele 17
59:00
,
18
04:31
, 18
22:10
, 18
24:12
, 18
37:58
și 15 noiembrie 2010, ora 09
25:07
– „7 palme”).
La 15 noiembrie 2010,
inculpatul O.C.C. a negociat cu inculpatul T.D.I. permiterea accesului în țară
de către vameșii din subordine a unor containere conținând mărfuri
contrafăcute, respectiv 108 colete chiloți de bărbați purtând însemnele mărcii
D.G., alte produse marca B., jucării contrafăcute marca B., 111 baxuri cu
ochelari contrafăcuți etc. La aceeași dată, inculpatul O.C.C. i-a cerut în mod
direct mită inculpatului T.D.I. pentru a se permite intrarea în țară a unor
produse contrafăcute, după cum urmează: 3.500 dolari S.U.A. pentru 108 baxuri
de chiloți bărbătești, purtând însemnele de marcă contrafăcută D.G., 7.000 dolari
S.U.A. pentru jucării contrafăcute marca B., 2.000 dolari S.U.A. pentru 111
baxuri cu ochelari contrafăcuți, 1.500 dolari S.U.A. pentru produse diverse
contrafăcute, purtând însemnele mărcii B., 3.000 dolari S.U.A. pentru 30 baxuri
de chiloți (alții decât cei care purtau însemnele mărcii D.G.), 4.500 dolari S.U.A.
pentru 221 baxuri cu tampoane igienice A.D. (15 noiembrie 2010, orele 09
25:07
,
10
24:12
, 10
30:39
, 11
21:04
, 14
33:23
,
14
38:06
, 15
06:58
; 15
10:11
, 16
06:58
,
16
48:40
).
La data de 15
noiembrie 2010, orele 18
06:14
, inculpatul O.C.C. l-a anunțat pe
inculpatul T.D.I. că într-un container prezentat în vamă se găsesc 15 colete,
dintr-un total de 289 cu mărfuri contrafăcute, purtând însemnele mărcii
înregistrate K. Înștiințarea a fost făcută cu intenția ca inculpatul T.D.I. să
colecteze suma ce trebuia încasată ca mită de lucrătorii vamali, lucru pe care
inculpatul T.D.I. l-a și făcut în 13 minute, solicitându-i intermediarului
vamal M.R. suma de 1.500 dolari S.U.A., negociată ulterior la 1. 000 dolari S.U.A.
(15 noiembrie 2010, orele 18
06:14
și 18
19:33
).
La data de 17
noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. a negociat cu inculpatul T.D.I. plata de
către intermediarul vamal M.R. a unei sume de bani definită codat prin expresia
„doi pari”, pentru a permite intrarea în țară a unui container conținând
linoleum (17 noiembrie 2010, ora 09
45:33
).
La data de 19
noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că va
interveni pentru anularea unor operațiuni de tranzit pentru clienți ai
comisionarului vamal T.D.I., în condițiile în care acest lucru nu era posibil
pentru că s-a făcut deja controlul fizic ca mijloc de presiune asupra
clienților respectivi pentru neplata sumelor de bani ce trebuiau plătite
comisionarului vamal (19 noiembrie 2010, ora 15
40:07
).
La data de 23
decembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a cerut inculpatului T.D.I. mită suma
definită codificat ca „12 cu 7 și 16 cu 5”, pentru a se permite intrarea în țară a unui transport de chibrituri, aparținând intermediarului vamal E.H.A.. (23
decembrie 2010, orele 16
28:11
și 16
37:43
).
Probele administrate
creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este
cercetat, prevăzute de
art.
7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art.
6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu
aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.,
fapte de o gravitate deosebită, având
în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia și
impactul exercitat din punct de vedere economic și social.
Faptele pentru care
inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive
respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul
său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția
oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această
instituție.
Acordarea liberării
sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar
instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei
măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160
2
alin.
(1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea
cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu
privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului,
calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia,
circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau
inculpatului.
Totodată, dispozițiile
art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de
acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii
judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5
paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor
privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen.,
se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se
constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează
presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care
acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor
preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără
privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a
procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind
finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și
numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru
aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată,
totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control
judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar
avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și
necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele
referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta
concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate
neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii
ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei
deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține
că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și
aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în
speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros
argumentată.
Criticile invocate în
recurs sunt nefondate.
Soluția primei
instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive,
reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta
cauză, la acest moment procesual, nu poate fi realizat în absența privării de
libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care
există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea
acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a
urmăririi penale.
Rezultă, așadar, că
nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind
un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în
condițiile art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen., acesta rezultând, ca,
de altfel și caracterul inoportun al admiterii cererii inculpatului, în mod
implicit, din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează
presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și
circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului
în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al
autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor
săi și care, în mod evident presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Rezultă, așadar, că
argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt
apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros
motivată.
În ceea ce privește
pretinsa adăugare la lege și folosirea de către prima instanță a unor argumente
străine de cele reglementate de normele incidente în speță, aceste susțineri nu
pot fi primite, având în vedere prevederile exprese ale art. 160
2
alin.
(1) C. proc. pen. și concluzia ce rezultă cu necesitate din interpretarea gramaticală
a normei precitate, cu referire la timpul verbal utilizat de legiuitor. Astfel,
instanța are posibilitatea să admită cererea de liberare provizorie, sau să o
respingă prin analizarea, coroborată, a prevederilor legale ce reglementează
condițiile exprese ce trebuie îndeplinite de o atare cerere și a condiției sine
qua non de garantare, în condițiile liberării provizorii, a realizării scopului
procesului penal, astfel după cum prevede art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Totodată, sunt
neîntemeiate aserțiunile apărării relative la nemotivarea hotărârii sau
folosirea de argumente lipsite de acuratețe, sau care priveau aspecte
nerelevante (circumstanțele reale și personale) deoarece, după cum rezultă din
aspectele anterior relevate, prima instanță a analizat în concret situația
inculpatului, prin raportare la obiectul cererii cu soluționarea căreia a fost
investită, numai o astfel de analiză a cauzei (care implica și analiza
circumstanțelor reale și personale) putând oferi date apte a forma convingerea
instanței cu privire la oportunitatea sau, dimpotrivă, la inoportunitatea
acordării liberării provizorii.
Pentru considerentele
ce preced dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit
dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul
inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la
prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului
Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.C. împotriva încheierii nr. 1101
din 22 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
în dosarul nr. 5973/1/2011.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 august 2011.