ÎCCJ, Decizia nr. 156/2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 839 din 9 iunie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul P.A.S.; a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 6 iunie 2011,

inculpatul P.A.S., prin apărător ales D.N., a solicitat, în temeiul

dispozițiilor art. 160

2

C. proc. pen., liberarea provizorie sub

control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis conform

Încheierii nr. 759 din 25 mai 2011, dată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, în Dosarul nr. 4374/1/2011.

În motivarea cererii

a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., sens în care pedeapsa stabilită de lege pentru

infracțiunea de dare de mită în formă calificată nu depășește 18 ani închisoare,

limită maximă permisă de norma procesual penală pentru acordarea liberării

provizorii sub control judiciar, iar actele dosarului de urmărire penală nu

relevă niciun element din care să rezulte că o dată pus în libertate ar săvârși

alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă, în situația în care acuzațiile se fundamentează doar pe

interceptarea și înregistrarea convorbirilor efectuate prin telefon cu

inculpatul G.N. și Ț.V..

Mai mult, pentru a se

asigura buna desfășurare a instrucției penale, instanța are posibilitatea să-i

impună restricțiile prevăzute de art. 160

2

alin. (3

1

) C.

proc. pen., interzicându-i să ia legătura cu persoanele cercetate în cauză sau

care eventual ar dobândi calitate de martor sau expert și să desfășoare

activitatea în exercitarea căreia a comis faptele pentru care este cercetat.

În final, s-a

susținut că, deși liberarea provizorie sub control judiciar nu este un drept,

ci o vocație a inculpatului, natura și gravitatea infracțiunilor nu sunt prin

ele însele motiv de respingere a cererii, întrucât reglementarea relevă voința

legiuitorului de a permite acces la această instituție și celor cercetați

pentru infracțiuni grave, dat fiind limita de pedeapsă de 18 ani închisoare

stabilită de norma procesual penală.

Prima instanță,

analizând cererea formulată, a reținut următoarele:

Prin Încheierea nr. 759

din 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, rămasă

definitivă prin Încheierea penală nr. 143 din 31 mai 2011 a Completului de 5

Judecători, s-a luat măsura arestării preventive față de inculpatul P.A.S. sub

aspectul infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzut de art. 254

alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/200

cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., întrucât la data de 2 iunie 2010, în calitate de comisar șef poliție,

comandant „Grup de Nave" Constanța, structură din cadrul IGPF, i-a

solicitat inculpatului G.N. comerciant chinez, să-i obțină o cantitate

însemnată de marfa importată din China pentru a fi comercializată prin

magazinele unui prieten, urmând ca plata să fie efectuată pe măsură ce produsele

erau vândute, oferindu-i în schimb informații în legătură cu eventuale

controale ale autorităților competente și anchete ce ar viza activitatea pe

care o desfășoară.

Ulterior, la data de

22 septembrie 2010, i-a pretins inculpatului Ț.V., comisionar vamal, asociat la

SC C.C.S. SRL., o cantitate nedeterminată de alcool, precum și o plimbare de

agrement cu o ambarcațiune, pe mare, pentru mai multe persoane venite într-o

delegație la instituția pe care o conduce. În schimbul acestor foloase

necuvenite, i-a furnizat inculpatului Ț.V. care face parte din grupul

infracțional organizat la nivelul instituțiilor vamale și portuare ale

Municipiului Constanța, informații secrete sau după caz, confidențiale, pe care

le deținea în calitatea sa de ofițer polițe.

Măsura preventivă

privativă de libertate s-a fundamentat pe dispozițiile art. 143 C. proc. pen.

și art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând suficiente indicii temeinice din

care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul P.A.S. a comis

infracțiunea de luare de mită în formă continuată, infracțiunea sancționată cu

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, precum și probe că lăsarea în libertate

ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Liberarea provizorie

sub control judiciar presupune două etape, respectiv una prealabilă a

examinării admisibilității în principiu a cererii și cea de a doua care constă

în analizarea temeiniciei unei asemenea cereri.

Sub aspectul

admisibilității în principiu, s-a constatat că sunt îndeplinite

condițiile de formă

cerute de lege, cererea de liberare provizorie sub control judiciar făcută de

avocatul ales fiind însușită de inculpatul P.A.S., aflat sub puterea mandatului

de arestare preventivă nr. 31/ U din 25 mai 2011 emis de Înalta Curte pentru

infracțiunea de luare de mită în formă calificată, infracțiune intenționată

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Temeinicia cererii se

analizează prin prisma dispozițiilor art. 160

2

alin. (2) C. proc.

pen. și a oportunității admiterii unei astfel de cereri în raport cu datele

care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului, complexitatea

cauzei.

Prima instanță a

constatat că, în cauză, actele și lucrările de urmărire penală nu relevă vreo

dată sau indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că

inculpatul P.A.S. ar săvârși alte infracțiuni sau ar întreprinde acțiuni de

natură a influența probatoriul administrat, în condițiile în care acesta nu e

cunoscut cu antecedente penale, a absolvit cursurile unei instituții de

învățământ superior, acordând în mod constant atenție pregătirii și

desăvârșirii sale profesionale, iar până la momentul formulării cererii de

liberare provizorie sub control judiciar, probele referitoare la faptele

presupus a fi comise (interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice)

se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce înlătură

posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană, nefiind

astfel incidente situațiile prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen., în care nu poate fi acordată liberarea.

Criteriile ce stau la

baza aprecierii primei instanțe se raportează, atât la elementele ce privesc

fapta presupus comisă de inculpatul P.A.S. (gradul de pericol social concret,

împrejurările comiterii faptei, urmările produse sau care s-ar fi putut

produce), cât și cele ce privesc persoana inculpatului. Aceste criterii

consacrate de practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în

concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării

preventive (conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) poate fi atins și prin

liberarea provizorie a inculpatului.

Inculpatul

beneficiază de circumstanțe personale favorabile (necunoscut cu antecedente

penale, cu o familie organizată având în întreținere un copil bolnav, absolvent

al unei instituții de studii superioare), însă, aceste aspecte nu pot fi

valorificate în mod singular, cu atât mai mult cu cât o parte dintre acestea

reprezintă cerințe obligatorii pentru angajare, exercitarea necorespunzătoare a

atribuțiilor de serviciu făcând posibilă tocmai săvârșirea presupusei fapte

penale reținută în sarcina sa.

Natura infracțiunii

presupus săvârșită, gradul de pericol social concret al faptei, astfel cum este

conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii (inculpatul, în

calitate de ofițer de poliție, a pretins în două rânduri foloase necuvenite de

la comercianți și comisionari vamali, oferind în schimb informații pe care le

deținea în virtutea funcției), frecvența pe care o înregistrează în prezent

acest tip de infracțiune și urmările negative pe care le produce lipsind de

orice eficiență controlul de frontieră și încurajând fenomenul de criminalitate

transfrontalieră, cât și stadiul actual al cercetărilor, au condus prima

instanță la concluzia că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în

libertate a inculpatului P.A.S.. Sub același aspect s-a menționat și faptul că,

în cauză, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea

în libertate a inculpatului nu s-a diminuat atâta timp cât acesta avea, la

momentul săvârșirii presupuselor fapte penale, calitatea de ofițer de poliție,

cu atribuții pe linia descoperirii și prinderii persoanelor implicate în

activități ilicite, funcție care îl obliga să apere valorile sociale, și nu să

le aducă atingere, pe fondul unei scăderi continue a încrederii populației în

eficiența organelor de poliție. Ca urmare, comportamentul infracțional reținut

în sarcina sa alterează imaginea întregii instituții, creând sentimentul

general de insecuritate socială, care persistă cu aceeași intensitate,

justificând, în continuare, privarea de libertate a acestuia.

Scopul pentru care

s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului P.A.S. (prin

prisma dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) nu poate fi atins în

cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, un argument în plus în

acest sens constituindu-l și timpul scurs de la momentul luării arestării

preventive (de nici 20 zile).

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, iar la termenul de

astăzi, a precizat că își retrage recursul formulat.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

4

alin. (2), teza a II - a C. proc. pen.,

părțile își pot retrage recursul în condițiile art. 369, care se aplică în mod

corespunzător.

Deoarece retragerea

recursului s-a făcut până la încheierea dezbaterilor, în cauză fiind respectate

dispozițiile art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a lua act de

retragerea recursului declarat de inculpatul P.A.S..

Potrivit art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare statului, onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea

recursului declarat de inculpatul P.A.S. împotriva Încheierii nr. 839 din 9

iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. 4785/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 iunie 2011.