ÎCCJ, Decizia nr. 222/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 222/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din actele dosarului constată
următoarele:
Prin încheierea nr. 1350 din 2 septembrie
2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost
respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar
formulată de inculpatul Ț.V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor
judiciare statului.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul Ț.V. a
solicitat liberarea provizorie sub control judiciar în conformitate cu
dispozițiile art. 160
2
și urm. C. proc. pen., arătând că cererea îndeplinește,
atât condiția pozitivă prevăzută de art. 160
2
alin. (1) C. proc.
pen. (infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt pedepsite de lege
cu închisoare ce nu depășește 18 ani), cât și condiția negativă prevăzută de
alin. (2) al textului de lege menționat și care vizează comportamentul
inculpatului în perspectiva punerii sale în libertate, raportat la
posibilitățile de împiedicare a lui de a săvârși alte infracțiuni, de a încerca
zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori sau
experți, ori prin alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă sau prin
alte asemenea fapte. Referitor la această din urmă condiție s-a susținut că nu
există niciun fel de date sau chiar indicii că odată pus în libertate,
inculpatul ar putea să comită alte infracțiuni, așadar nu există riscul de
repetare a infracțiunilor, având în vedere circumstanțele personale ale
acestuia, lipsa antecedentelor penale, faptul că are o familie organizată cu
doi copii minori dintre care unul suferă de o boală gravă, o locuință stabilă
și o afacere din care poate să-și asigure mijloacele de subzistență pentru sine
și familia sa. A mai arătat inculpatul că nu există fapte concrete din care ar
rezulta presupunerea că pus în libertate ar putea încerca zădărnicirea aflării
adevărului prin influențarea martorilor, experților, a altor persoane, în
condițiile în care pe de o parte, chiar legea oferă garanții că aceste lucruri
nu se pot întâmpla [(prin posibilitatea aplicării unui sever control judiciar
în conformitate cu art. 160
2
alin. (3) și (3
1
) C. proc.
pen., care impune interdicții și obligații sub sancțiunea reluării măsurii
arestării preventive)], iar pe de altă parte, toate probele constând în
înscrisuri, mijloace materiale de probă și altele asemenea se află în prezent
în custodia parchetului, neexistând astfel nicio posibilitate obiectivă ca
odată ajuns în libertate, inculpatul să le altereze sau să le distrugă; s-a
invocat jurisprudența C.E.D.O. și faptul că urmărirea penală se află în fază
terminală.
Examinând cererea
formulată, prima instanță a constatat că nu este întemeiată.
S-a reținut că, prin
încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4374/1/2011, rămasă definitivă prin
încheierea penală nr. 143 din 31 mai 2011 a aceleiași instanțe, completul de 5 judecători, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ț.V. pe o perioadă
de 29 de zile, începând cu data de 25 mai 2011, până la 22 iunie 2011 inclusiv
pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din
Legea nr. 39/2003; art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din
Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen.,
raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., combinat cu art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr.
78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen., raportat la art.
254 pct. 1 și 2 C. pen. și raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.
pen., emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 37/ U din 25 mai 2011.
În sarcina
susnumitului inculpat s-a reținut, în esență, că în perioada 2010, începutul
anului 2011, în calitatea deținută, aceea de comisionar vamal, asociat la SC C.C.S.
SRL și administrator la SC A. SRL, a aderat și sprijinit un grup infracțional
organizat, faptele pentru comiterea cărora este bănuit inculpatul constând în
aceea că:
La data de 20
septembrie 2010, orele 15:54:31, inculpatul Ț.V. i-a promis că îi va da, a doua
zi, inculpatului R.V., lucrător vamal la B.V.C.S.A., suma de 3.200 dolari S.U.A.
(„32 de bucăți americane”) ca recompensă pentru încălcarea atribuțiilor de
serviciu ale acestuia și acordarea liberului de vamă în cazul mai multor
containere ce au fost prezentate în vamă de firma de comisionariat pe care o
reprezintă. Inculpatul R.V. a acceptat promisiunea de mită.
La data de 22
septembrie 2010 (ora 09:26:55), inculpatul Ț.V. a promis, la cererea expresă a
inculpatului P.A.S., ofițer de poliție deținând funcția de Ș.G.N. din cadrul
I.G.P.F., că îi va da acestuia mită, constând într-o cantitate nedeterminată de
alcool și o plimbare de agrement cu o ambarcațiune, pe mare, pentru mai multe
persoane, venite într-o delegație la instituția pe care o conduce. Aceste
bunuri și avantaje materiale au fost cerute și respectiv promise în schimbul
furnizării de informații secrete sau, după caz, confidențiale de către ofițerul
de poliție grupului infracțional organizat din care face parte și inculpatul Ț.V.
La data de 30
septembrie 2010 (orele 12:34:16), inculpatul Ț.V. s-a angajat că va da ca mită
suma de 20. 500 lei lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., la solicitarea expresă a lui I.F., reprezentant al SC O.C.S. SRL Constanța, în scopul ca aceștia să
permită intrarea în țară a unor containere cu mărfuri.
La data de 30
septembrie 2010 (orele 13:00:01), inculpatul Ț.V. împreună cu învinuitul Z.R.N.,
reprezentant al SC V.E. SRL București, s-au pus de acord să dea mită împreună
lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A. (în special lucrătorului vamal H.J., ce
își desfășura activitatea la compartimentul de control fizic al containerelor),
o sumă de bani neprecizată pentru introducerea în țară a unor containere cu
mărfuri aparținând unui client comun.
La data de 14
octombrie 2010 (orele 11:29:28), inculpatul Ț.V. a dat prin intermediul
angajatului său R.C. o sumă de bani de aprox. 250 Euro lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., cu titlu de mită, pentru a le capta bunăvoința, în ceea ce privește realizarea
operațiunilor vamale implicând societățile în care inculpatul Ț.V. activează.
La data de 18
octombrie 2010 (orele 18:30:00), inculpatul Ț.V. a intervenit pe lângă
lucrătorul vamal M.A., șef control fizic containere la B.V.C.S.A., pentru a permite intrarea în țară a două containere aparținând SC A. SRL,
sugerându-i oferirea unei sume de bani cu titlu de mită. Lucrătorul vamal a
precizat că respectivele containere au deja liber la vamă și a primit deja
mita.
La data de 27
octombrie 2010 (orele 10:50:54), inculpatul Ț.V. a convenit cu inculpatul B.S.
că va da vameșilor de la B.V.C.S.A. o sumă de bani nedefinită (codat – „un plic
cu încă 10”), pentru înlocuirea manifestului aferent unor mărfuri introduse în
vamă cu unul falsificat, care să permită taxarea respectivelor mărfuri la o valoare
inferioară.
La data de 27
octombrie 2010 (orele 15:14:07), inculpatul Ț.V. împreună cu C.M. au convenit
să îi ceară unui client al firmei de comisionariat vamal, identificat sub
numele de M. o sumă de bani, definită codat ca „doi…jumate”, cu titlu de mită
pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A. pentru a permite intrarea în țară a
unui container conținând, în plus față de marfa declarată, o cantitate de două
tone (respectiv 3240 de perechi) de papuci de casă.
La data de 02
noiembrie 2010 (orele 10:07:33 și orele 10:20:25), inculpatul Ț.V. împreună cu
inculpatul P.L. și un angajat al SC C.C.S. SRL au stabilit plata unor sume de
bani, cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., cu privire la un import efectuat de SC A. SRL, pentru care documentele purtau o ștampilă
falsificată, pentru a se permite înlocuirea ulterioară a acestora și pentru a
nu se anunța organele de urmărire penală competente.
La data de 03
noiembrie 2010 (orele 18:52:11), inculpații Ț.V. și T.D.I. au negociat suma ce
trebuia oferită lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A. și, în special, inculpatului D.L.A. (șeful B.V.C.S.A.) și inculpatului O.C.C. (adjunctul acestuia),
la cererea acestora pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri
aparținându-i unui client numit codat C. Inculpatul B.E. și-a asumat rolul de
mediere în această negociere.
La data de 12
noiembrie 2010 (orele 18:17:06), inculpatul Ț.V. a negociat plata sumei de 500 dolari
S.U.A. cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Slobozia pentru finalizarea unei operațiuni de tranzit vamal. Inculpatul Ț.V. i-a
transmis lui C.M. informația, acesta aflându-se la fața locului, precizându-i
că a primit banii respectivi.
La data de 28
decembrie 2010, orele 17:23:01, inculpatul Ț.V. i-a ordonat inculpatului P.L.
să dea „un sandviș”, adică suma de 50 Euro unui lucrător vamal de la B.V.C.S.A. pentru a permite intrarea în țară, în sistem de tranzit, a unui container al
firmei S.
La data de 31
decembrie 2010, orele 11:55:00, inculpatul Ț.V. a aprobat ca un angajat al SC C.C.S.
SRL să dea mită unui lucrător vamal de la B.V.C.S.A. o sumă de bani denumită codat ca „un sandviș” (50 Euro) pentru a se permite intrarea în țară a unui
container cu mărfuri.
La data de 07
octombrie 2010, orele 11:44:37, inculpatul Ț.V. s-a informat de la H.G.L.,
angajat al firmei de comisionariat vamal C.C.S. SRL, dacă a fost prezentat la B.V.C.S.A. un container conținând ulei și dacă dispune de suma necesară de bani pentru mita
pretinsă de lucrătorii vamali.
La data de 07
octombrie 2010 (orele 15:12:38), inculpatul Ț.V. primește sprijinul
inculpatului O.C.C., adjunct al șefului B.V.C.S.A., în sensul implicării
acestuia din urmă pentru ca un client al firmei de comisionariat a inculpatului
Ț.V. să își plătească către acesta mita oferită lucrătorilor vamali.
La data de 03
noiembrie 2010 (ora 09:56:41), inculpatul Ț.V. i-a solicitat inculpatului T.D.I.
bunuri materiale, denumite codat „5 sacoși cu alea – alea - alea”, pretinse de
inculpatul O.C.C., adjunct al șefului B.V.C.S.A. și alți lucrători vamali, cu
titlu de mită pentru diverse favoruri făcute celor doi învinuiți legate de
introducerea în țară a mai multor containere comisionariate de aceștia.
La data de 05
noiembrie 2010 (orele 14:57:16), inculpatul Ț.V. i-a pretins unei persoane
neidentificate de sex feminin suma de 500 dolari S.U.A. cu titlu de mită pentru
lucrătorii vamali din cadrul B.V.C.S.A. pentru introducerea în țară a unui
container conținând mărfuri în plus față de cele declarate. Respectiva persoană
a acceptat să plătească suma pretinsă.
La data de 11
noiembrie 2010, inculpatul P.L., angajat al C.C.S. SRL l-a informat pe
inculpatul Ț.V. despre faptul că lucrătorul vamal R.A., inspector vamal, din
cadrul B.V.C.S.A. a cerut mită pentru intrarea în țară a unor containere, în
regim de tranzit vamal către B.V. Slobozia. Inculpatul Ț.V. a promis că va
transmite cererea de mită mai departe către client.
La data de 17
noiembrie 2010 (orele 15:51:04), inculpatul Ț.V. s-a angajat, la ordinul
inculpatului B.E. să ia măsurile necesare pentru a bloca, cu ajutorul
lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., un container ce era introdus în țară de
inculpatul D.M. pentru a-l forța pe acesta să își plătească datoriile acumulate
față de grupul criminal organizat și față de lucrătorii vamali, cu titlu de mită
pentru aceștia, în suma totală de 31.000 lei.
La data de 02
decembrie 2010 (orele 15:35:56), inculpatul Ț.V. i-a pretins suma de 500 dolari
S.U.A. intermediarului vamal C.M., sumă pe care acesta s-a angajat să o
plătească cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A. pentru introducerea în țară a unui container cu mărfuri.
La data de 06
decembrie 2010, orele 15:33:25, inculpatul Ț.V. s-a angajat față de o persoană
neidentificată că va oferi o sumă de bani cu titlu de mită lucrătorilor vamali
de la B.V.C.S.A. pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri.
La data de 06
decembrie 2010, orele 19:00:30, inculpatul Ț.V. s-a asigurat că inculpatul P.L.
le-a oferit lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., printre care G.N., șef
scanner, cu titlu de mită, o sumă de bani definită codat ca „3 sandvișuri”
(echivalent a 150 Euro).
La data de 16
decembrie 2010, orele 16:11:03, inculpatul Ț.V. a stabilit cu inculpatul C.M.
să negocieze cu lucrătorii vamali din cadrul B.V.C.S.A., printre care și inculpatul
M.A., plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită pentru
introducerea în țară a unui container conținând jumătate, fasole și jumătate
piese de automobil, faruri, tobe de eșapament, etc. nedeclarate la vamă.
Ulterior, măsura
arestării preventive a fost prelungită succesiv de către instanța de fond, în
conformitate cu dispozițiile art. 155 și urm. C. proc. pen., ultima dată, prin
încheierea nr. 1196 din 11 august 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, în dosarul nr. 6485/1/2011, începând cu data de 22 august 2011 până
la 20 septembrie 2011, inclusiv.
Temeiul de drept al
luării măsurii arestării preventive l-au constituit dispozițiile art. 148 lit.
f) C. proc. pen., judecătorul fondului reținând că există indicii temeinice care
duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul Ț.V. a comis infracțiunile pentru
care este cercetat, infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4
ani și probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret
pentru ordinea publică.
Din interpretarea
dispozițiilor art. 160
2
alin. (1) și (2) C. proc. pen., prima
instanță a constatat că liberarea provizorie sub control judiciar presupune
două etape, una prealabilă, a examinării admisibilității în principiu a cererii
și cea de a doua care constă în analizarea temeiniciei cererii.
Sub aspectul
admisibilității în principiu a cererii s-a constatat că sunt îndeplinite
condițiile cerute de lege, infracțiunile intenționate pentru care este cercetat
inculpatul fiind sancționate de lege cu pedeapsa închisorii care nu depășește
18 ani, temeinicia cererii urmând a se analiza prin prisma dispozițiilor art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen., și a oportunității admiterii acesteia în raport cu
datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului și
complexitatea cauzei.
S-a constatat că
actele de urmărire penală nu relevă date sau indicii pe care să se întemeieze,
în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul Ț.V. ar săvârși alte infracțiuni sau
ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul administrat, în
condițiile în care acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, iar la data
formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, suporturile pe
care sunt stocate convorbirile telefonice purtate de inculpat cu alți coinculpați
din prezenta cauză și care constituie principalele mijloace de probă pe baza
cărora organul de urmărire penală susține vinovăția inculpatului în comiterea
infracțiunilor de săvârșirea cărora este bănuit, se aflau în păstrarea
organelor judiciare, împrejurare ce exclude posibilitatea deteriorării sau
alterării lor de către orice persoană, nefiind astfel incidente situațiile
prevăzute expres de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen.
S-a apreciat că
garantarea dreptului legal al inculpatului de a formula oricând în cursul
procesului penal o cerere de liberare provizorie sub control judiciar nu
echivalează cu însăși admiterea cererii, dacă se constată îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 160
2
alin. (1) și (2) C. proc. pen.,
deoarece, pe lângă vocația legală, trebuie analizată și oportunitatea admiterii
cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în raport cu prevederile art.
136 alin. (2) și (8) C. proc. pen., instanța de judecată având posibilitatea de
a admite cererea sau de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu servește
scopului recunoscut de legea penală.
Prima instanță a
argumentat că elementele care stau la baza aprecierii instanței se raportează,
atât la aspecte ce privesc faptele presupus comise de inculpat (gradul de
pericol social concret, împrejurările în care au fost comise, urmările produse
sau care s-ar fi putut produce), cât și la cele care privesc persoana
inculpatului; aceste criterii, consacrate de practică, se analizează în mod
coroborat, pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost
dispusă măsura arestării preventive, așa cum este definit în art. 136 alin. (1)
C. proc. pen., poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului.
S-a reținut că
inculpatul Ț.V. beneficiază de circumstanțe personale favorabile (nu are
antecedente penale, este caracterizat pozitiv de unitatea în cadrul căreia și-a
desfășurat activitatea), însă aceste aspecte nu pot fi valorificate în mod
singular, ci doar prin coroborare cu celelalte criterii.
S-a apreciat că nu
numai la luarea unei măsuri preventive, ci și la aprecierea temeiniciei
oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie analizată (chiar și
în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită instituție nu menționează
expres), condiția referitoare la pericolul public pe care l-ar prezenta
inculpatul dacă ar fi pus în libertate, condiție cerută de art. 148 lit. f) C.
proc. pen. și care a constituit temeiul legal al luării măsurii arestării
preventive a inculpatului (în acest sens s-a pronunțat în mod constant și C.E.D.O.
în cauzele L. c. Franței, C. c. României, H. c. Olandei), natura infracțiunilor
de săvârșirea cărora este bănuit inculpatul, gradul de pericol social concret
al acestora, reflectat de modalitățile și împrejurările în care se reține că au
fost comise respectivele infracțiuni, frecvența pe care o înregistrează în
prezent acest tip de fapte penale și urmările negative pe care le produc,
contribuind la amplificarea fenomenului de criminalitate transfrontalieră și
implicit la diminuarea credibilității instituțiilor statului unde sunt
încadrați cei în sarcina cărora se reține că li s-au oferit sau au oferit
foloase necuvenite, aceste aspecte, coroborate cu stadiul actual al
cercetărilor penale, conducând la concluzia că nu se impune, cel puțin în acest
moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatului, scopul pentru care s-a
dispus luarea față de inculpatul Ț.V. a măsurii arestării preventive, privit
prin prisma prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., neputând fi atins în
cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie. Sub acest aspect s-a
menționat că, atât la soluționarea propunerii de arestare preventivă și de
prelungire a prevenției, cât și la verificarea în calea de atac a recursului, a
încheierilor pronunțate cu această ocazie, s-a statuat definitiv că scopul
măsurii arestării preventive nu poate fi atins în alt mod decât prin luarea și
menținerea acestei măsuri preventive privative de libertate și că de la data
ultimei prelungiri a măsurii nu au intervenit schimbări care să justifice
atingerea acestui scop în alt mod, respectiv prin liberarea provizorie a
inculpatului.
Prima instanță a
concluzionat în sensul că a analiza instituția liberării provizorii sub control
judiciar numai prin raportare la condițiile limitativ prevăzute de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen., ar însemna ignorarea dispozițiilor legale referitoare
la scopul măsurilor preventive, printre care este și acela de a se asigura buna
desfășurare a procesului penal ajungându-se la punerea în libertate a unei
persoane care în raport cu infracțiunile grave ce i se rețin în sarcină, de
modalitatea concretă în care se presupune că au fost săvârșite, de urmările
produse, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ceea ce este în disonanță
cu prevederile legale susmenționate.
Împotriva acestei
încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, astfel
după cum rezultă din concluziile apărătorului ales (prezentate în partea
introductivă a prezentei decizii) pentru folosirea de argumente străine
instituției juridice a liberării provizorii, neefectuarea față de inculpat, în
ultimele două luni, a unor acte de urmărire, îndeplinirea condițiilor prevăzute
de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen.
Analizând cauza prin
prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385
6
alin.
(3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins,
pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum
rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,
scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a
procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de
la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste
scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau
pe cauțiune.
În același sens sunt
și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana
arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi
eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei
garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la
reglementările interne în materie se constată că art. 160
2
alin. (1)
și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi
acordată.
Rezultă, așadar, că
liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,
neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței
[(art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea
unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii
prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care
aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea
de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau
că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor
părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau
prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din
reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării
luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele
dosarului se constată că întemeiat prima instanță a considerat că la acest
moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a
inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că
prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată
și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată
că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul
instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un
grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor
importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României),
persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu
diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de
afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice
beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup
ce avea ca
scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în
privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe
raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea
instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv
pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului
infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale
funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri
procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară de
mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite
de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte
cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor
de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală
a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți
comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea
acestor taxe.
Rețeaua structurală
constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite,
inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în
România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul
vamal.
Infracțiunile,
mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat, erau reprezentate de darea
și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda,
falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri
oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate
la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială
înregistrată.
Potrivit cercetărilor
efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau
structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție
externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S.,
D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V.,
D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați
ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R.,
D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A.,
A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de
asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a creea presupunerea
rezonabilă că inculpatul,
în calitate de comisionar vamal, a aderat și a sprijinit
grupul infracțional, intermediind și sprijinind în diferite modalități
comiterea infracțiunilor de dare și luare de mită, promițând și remițând
recompense materiale pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu, fapte prevăzute
de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art.
6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2)
C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și 7 pct.
2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.,
art. 26 C. pen., raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., art. 6 și 7 pct. 1
din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele pentru care
inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive
respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul
său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția
oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această
instituție.
Acordarea liberării
sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar
instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei
măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160
2
alin.
(1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea
cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu
privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului,
calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia,
circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau
inculpatului.
Totodată,
dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o
obligație de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul
procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat
de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative
celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc.
pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se
constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează
presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care
acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor
preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără
privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a
procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind
finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și
numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru
aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată,
totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control
judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar
avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și
necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele
referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta
concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate
neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii
ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei
deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține
că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și
aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în
speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros
argumentată.
Criticile invocate în
recurs sunt nefondate.
Soluția primei
instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive,
reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta
cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de
libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care
există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea
acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a
urmăririi penale.
Rezultă, așadar, că
nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind
un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în
condițiile art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen., acesta rezultând, ca,
de altfel și caracterul inoportun al admiterii cererii inculpatului, în mod
implicit, din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează
presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și
circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului
în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al
autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor
săi și care, în mod evident impunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Referitor la critica
privind folosirea de către prima instanță a unor argumente ce exced normelor
care reglementează instituția juridică a liberării provizorii sub control
judiciar se constată că nici aceasta nu se susține, deoarece instanța a avut în
vedere și a aplicat în mod just, prin coroborare, prevederile art. 160
1
alin.
(1) și (2) C. proc. pen., raportându-se și la prevederile art. 136 C. proc.
pen. Astfel, prima instanță a analizat nu doar situația de fapt, astfel după
cum aceasta reiese, în acest moment, din actele dosarului, dar și aspectele
particulare ce țin de persoana inculpatului și necesitatea de asigurare, în
orice circumstanțe, a realizării scopului procesului penal, analizarea, în
ansamblu a stării de fapt avută în vedere până la acest moment, coroborată cu
aspecte privind persoana inculpatului asigurând o perspectivă corectă în ceea
ce privește oportunitatea sau inoportunitatea admiterii cererii de liberare
provizorie.
Critica apărării
referitoare la împrejurarea că în perioada anterioară nu au mai fost realizate
acte de urmărire privind pe inculpat nu poate fi primită, excedând obiectului
cauzei, administrarea probatoriului și determinarea ordinii de efectuare a
actelor de urmărire constituind prerogativa exclusivă a procurorului.
Pentru considerentele
ce preced dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit
dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul
inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la
prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului
Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.V. împotriva încheierii nr. 1350
din 2 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția penală în dosarul nr. 6921/1/2011.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 septembrie 2011.