ÎCCJ, Decizia nr. 203/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 203/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față,
Din actele dosarului
constată următoarele:
Prin încheierea nr.
1140 din 1 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția penală, în dosarul nr. 6205/1/2011, a fost respinsă cererea de liberare
provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul Ț.V., cu obligarea
acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul, prin
cererea formulată, a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar în
baza dispozițiilor art. 160
2
și următoarele C. proc. pen. În
motivarea cererii s-a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea
infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 255
C. pen. și că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., cererea fiind întemeiată, neimpunându-se cercetarea sa
în stare de arest preventiv. Totodată, s-a arătat că în cauză nu există date pe
care să se întemeieze, în mod rezonabil presupunerea că, odată pus în libertate
ar putea să comită fapte penale, nu există niciun fel de fapte concrete din
care ar rezulta presupunerea că ar putea încerca zădărnicirea aflării
adevărului, acesta prezintă garanții morale, dată fiind vârsta sa, lipsa
antecedentelor penale și are suportul familiei, fiind exclusă ipoteza că s-ar putea
implica în noi activități de natură infracțională, având domiciliul stabil și
suferind de afecțiuni medicale grave.
S-a arătat că acesta
cunoaște condițiile ce i se pot impune dacă va fi liberat provizoriu sub
control judiciar și se obligă să respecte aceste măsuri.
De asemenea, s-a
menționat că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu ar împiedica
bunul mers al cercetării penale, fiind suficiente garanțiile oferite de
obligațiile ce pot fi impuse de instanță.
Examinând actele și
lucrările dosarului, prima instanță a constatat că inculpatul și-a însușit
cererea formulată de avocat în numele său. Totodată, s-a constatat că în
sarcina inculpatului sunt reținute:
- infracțiunea
prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în
aceea că, în perioada 2010 – începutul anului 2011, în calitatea deținută, de
comisionar vamal, asociat la SC C.C.S. SRL, administrator la SC A. SRL, a
aderat și sprijinit grupul infracțional organizat;
- infracțiunea de
dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la
art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41
alin. (2) C. pen.
Astfel, la data de 20
septembrie 2010 (orele 15:54:31), inculpatul Ț.V. i-a promis că îi va da, a
doua zi, inculpatului R.V., lucrător vamal la B.V.C. SA, suma de 3.200 dolari
S.U.A. („32 de bucăți americane”) ca recompensă pentru încălcarea atribuțiilor
de serviciu ale acestuia și acordarea liberului de vamă în cazul mai multor
containere ce au fost prezentate în vamă de firma de comisionariat pe care o
reprezintă. Inculpatul R.V. a acceptat promisiunea de mită.
La data de 22
septembrie 2010 (ora 09:26:55), inculpatul Ț.V. a promis, la cererea expresă a
inculpatului P.A.S., ofițer de poliție deținând funcția de Ș.G.N. din cadrul
I.G.P.F., că îi va da acestuia mită, constând într-o cantitate nedeterminată de
alcool și o plimbare de agrement cu o ambarcațiune, pe mare, pentru mai multe
persoane, venite într-o delegație la instituția pe care o conduce. Aceste
bunuri și avantaje materiale au fost cerute și respectiv promise în schimbul
furnizării de informații secrete sau, după caz, confidențiale de către ofițerul
de poliție grupului infracțional organizat din care face parte și inculpatul
Ț.V.
La data de 30
septembrie 2010 (orele 12:34:16), inculpatul Ț.V. s-a angajat că va da ca mită
suma de 20.500 lei lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, la solicitarea expresă
a lui I.F., reprezentant al SC O.C.S. SRL Constanța, în scopul ca aceștia să
permită intrarea în țară a unor containere cu mărfuri.
La data de 30
septembrie 2010 (orele 13:00:01), inculpatul Ț.V. împreună cu învinuitul
Z.R.N., reprezentant al SC V.E. SRL Buc., s-au pus de acord să dea mită
împreună lucrătorilor vamali de la B.V.C. S.A. (în special lucrătorului vamal H.J.,
ce își desfășura activitatea la compartimentul de control fizic al
containerelor), o sumă de bani neprecizată pentru introducerea în țară a unor
containere cu mărfuri aparținând unui client comun.
La data de 14
octombrie 2010 (orele 11:29:28), inculpatul Ț.V. a dat prin intermediul
angajatului său R.C. o sumă de bani de aproximativ 250 Euro lucrătorilor vamali
de la B.V.C. SA, cu titlu de mită, pentru a le capta bunăvoința, în ceea ce
privește realizarea operațiunilor vamale implicând societățile în care
inculpatul Ț.V. activează.
La data de 18
octombrie 2010 (orele 18:30:00), inculpatul Ț.V. a intervenit pe lângă
lucrătorul vamal M.A., șef control fizic containere la B.V.C. S.A., pentru a permite intrarea în țară a două containere aparținând SC A. SRL,
sugerându-i oferirea unei sume de bani cu titlu de mită. Lucrătorul vamal a
precizat că respectivele containere au deja liber la vamă și a primit deja
mita.
La data de 27
octombrie 2010 (orele 10:50:54), inculpatul Ț.V. a convenit cu inculpatul B.S.
că va da vameșilor de la B.V.C. S.A. o sumă de bani nedefinită (codat – „un
plic cu încă 10”), pentru înlocuirea manifestului aferent unor mărfuri
introduse în vamă cu unul falsificat, care să permită taxarea respectivelor
mărfuri la o valoare inferioară.
La data de 27
octombrie 2010 (orele 15:14:07), inculpatul Ț.V. împreună cu C.M. au convenit
să îi ceară unui client al firmei de comisionariat vamal, identificat sub
numele de M. o sumă de bani, definită codat ca „doi … jumate”, cu titlu de mită
pentru lucrătorii vamali de la B.V.C. SA pentru a permite intrarea în țară a
unui container conținând, în plus față de marfa declarată, o cantitate de două
tone (respectiv 3240) de perechi de papuci de casă.
La data de 02
noiembrie 2010 (orele 10:07:33 și orele 10:20:25), inculpatul Ț.V. împreună cu
inculpatul P.L. și un angajat al SC C.C.S. SRL au stabilit plata unor sume de
bani, cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, cu privire la un
import efectuat de SC A. SRL, pentru care documentele purtau o ștampilă
falsificată, pentru a se permite înlocuirea ulterioară a acestora și pentru a
nu se anunța organele de urmărire penală competente.
La data de 03
noiembrie 2010 (orele 18:52:11), inculpații Ț.V. și T.D.I. au negociat suma ce
trebuia oferită lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA și, în special,
inculpatului D.L.A. (șeful B.V.C. SA) și inculpatului O.C.C. (adjunctul
acestuia), la cererea acestora pentru introducerea în țară a unor containere cu
mărfuri aparținându-i unui client numit codat C. Inculpatul B.E. și-a asumat
rolul de mediere în această negociere.
La data de 12
noiembrie 2010 (orele 18:17:06), inculpatul Ț.V. a negociat plata sumei de 500
dolari S.U.A. cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Slobozia pentru finalizarea unei operațiuni de tranzit vamal. Inculpatul Ț.V. i-a
transmis lui C.M. informația, acesta aflându-se la fața locului, precizându-i
că a primit banii respectivi.
La data de 28
decembrie 2010 orele 17:23:01, inculpatul Ț.V. i-a ordonat inculpatului P.L. să
dea „un sandviș”, adică suma de 50 Euro unui lucrător vamal de la B.V.C. SA
pentru a permite intrarea în țară, în sistem de tranzit, a unui container al
firmei S.
La data de 31
decembrie 2010, orele 11:55:00, inculpatul Ț.V. a aprobat ca un angajat al SC
C.C.S. SRL să dea mită unui lucrător vamal de la B.V.C. SA o sumă de bani
denumită codat ca „un sandviș” (50 Euro) pentru a se permite intrarea în țară a
unui container cu mărfuri.
- Infracțiunile de
complicitate la dare de mită și, respectiv, complicitate la luare de mită,
prevăzute și pedepsite de art. 26 C. pen,. raportat la art. 255 pct. 1 C. pen.,
art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41
alin. (2) C. pen. și, respectiv, art. 26 C. pen., raportat la art. 254 pct. 1
și 2 C. pen., art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000.
S-a reținut că, la
data de 07 octombrie 2010, orele 11: 44: 37, s-a informat de la inc. H.G.L.,
angajat al firmei de comisionariat vamal C.C.S. SRL, dacă a fost prezentat la
B.V.C. SA un container conținând ulei și dacă dispune de suma necesară de bani
pentru mita pretinsă de lucrătorii vamali.
La data de 07
octombrie 2010 (orele 15:12:38), inculpatul Ț.V. primește sprijinul
inculpatului O.C.C., adjunct al șefului B.V.C. SA, în sensul implicării
acestuia din urmă pentru ca un client al firmei de comisionariat a inculpatul
Ț.V. să își plătească către acesta mita oferită lucrătorilor vamali.
La data de 03
noiembrie 2010 (ora 09:56:41), inculpatul Ț.V. i-a solicitat inculpatului
T.D.I. bunuri materiale, denumite codat „5 sacoși cu alea – alea - alea”,
pretinse de inculpatul O.C.C., adjunct al șefului B.V.C. SA și alți lucrători
vamali, cu titlu de mită pentru diverse favoruri făcute celor doi învinuiți
legate de introducerea în țară a mai multor containere comisionariate de aceștia.
La data de 05
noiembrie 2010 (orele 14:57:16), inculpatul Ț.V. i-a pretins unei persoane
neidentificate de sex feminin suma de 500 dolari S.U.A. cu titlu de mită pentru
lucrătorii vamali din cadrul B.V.C. SA pentru introducerea în țară a unui
container conținând mărfuri în plus față de cele declarate. Respectiva persoană
a acceptat să plătească suma pretinsă.
La data de 11
noiembrie 2010, inculpatul P.L., angajat al C.C.S. SRL l-a informat pe
inculpatul Ț.V. despre faptul că lucrătorul vamal R.A., inspector vamal, din
cadrul B.V.C. SA a cerut mită pentru intrarea în țară a unor containere, în
regim de tranzit vamal către B.V. Slobozia. Inculpatul Ț.V. a promis că va
transmite cererea de mită mai departe către client.
La data de 17
noiembrie 2010 (orele 15:51:04), inculpatul V.Ț. s-a angajat, la ordinul
inculpatului B.E. să ia măsurile necesare pentru a bloca, cu ajutorul
lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, un container ce era introdus în țară de
inculpatul D.M. pentru a-l forța pe acesta să își plătească datoriile acumulate
față de grupul criminal organizat și față de lucrătorii vamali, cu titlu de
mită pentru aceștia, în suma totală de 31.000 lei.
La data de 02
decembrie 2010 (orele 15:35:56), inculpatul Ț.V. i-a pretins suma de 500 dolari
S.U.A. intermediarului vamal C.M., sumă pe care acesta s-a angajat să o
plătească cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C. SA pentru
introducerea în țară a unui container cu mărfuri.
La data de 06
decembrie 2010, orele 15:33:25, inculpatul Ț.V. s-a angajat față de o persoană
neidentificată că va oferi o sumă de bani cu titlu de mită lucrătorilor vamali
de la B.V.C. SA pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri.
La data de 06
decembrie 2010, orele 19:00:30, inculpatul Ț.V. s-a asigurat că inculpatul P.L.
le-a oferit lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, printre care G.N., șef
scanner, cu titlu de mită, o sumă de bani definită codat ca „3 sandvișuri”
(echivalent a 150 Euro).
La data de 16
decembrie 2010, orele 16:11:03, inculpatul Ț.V. a stabilit cu inculpatul C.M.
să negocieze cu lucrătorii vamali din cadrul B.V.C. SA, printre care și
inculpatul M.A., plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită pentru
introducerea în țară a unui container conținând jumătate, fasole și jumătate
piese de automobil, faruri, tobe de eșapament, etc. nedeclarate la vamă.
La data de 23
decembrie 2010, orele 13:17:51, inculpatul Ț.V. s-a angajat, la ordinul
inculpatului B.E.., că va da lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, printre care
și numitul L. suma numită codificat „două sandvișuri” (echivalent a 100 Euro)
ca recompensă pentru serviciile aduse grupului infracțional din care ambii
inculpați fac parte, cu referire la mărfuri aparținându-i numitului V.V.
La data de 28
ianuarie 2011, orele 17:55:49, inculpatul Ț.V. este informat de inculpatul C.M.
că un lucrător vamal de la B.V.C. SA i-a pretins suma de 2500 dolari S.U.A.
pentru a permite intrarea în țară a unui container cu mărfuri, ce conțineau,
după caz, mărfuri contrafăcute sau mărfuri în plus față de cele declarate.
La data de 03 martie
2011, inculpații Ț.V. și C.M. s-au pus de acord asupra modului în care să
intervină pe lângă lucrătorii vamali și comisarii G.F.I., în situația unui
container cu mărfuri diverse procesat în vama Constanța Sud Agigea de antemenționatul
comisionar vamal. Respectivul container a fost interceptat de către doi ofițeri
de poliție judiciară din cadrul I.G.P.F. la complexul de depozite din
Dobroiești. Formal, importul era efectuat de SC M.G.I. SRL, avându-l ca
administrator pe cetățeanul chinez C.Y. Mărfurile din containerul respectiv
conțineau, printre altele jucării contrafăcute, marca M.B., iar restul
mărfurilor erau cantitativ mult superioare față de cele declarate înaintea
organelor vamale, prejudiciul înregistrat de bugetul de stat ca urmare a
acestui import fiind de 232.186,21 lei.
Prima instanță a
reținut că, în prealabil, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute
de lege pentru admisibilitatea, în principiu, a cererii, aceasta fiind admisă.
Analizând temeinicia
cererii, față de dispozițiile art. 160
2
și art. 136 C. proc. pen.,
s-a apreciat că infracțiunile care au determinat luarea măsurii preventive a
arestării se încadrează în sfera unor infracțiuni grave, inculpatul fiind
bănuit de a fi colaborat în acest sens cu alți numeroși inculpați, constând în
aceea că, în perioada 2010 – începutul anului 2011, în calitatea deținută, de
comisionar vamal, asociat la SC C.S. SRL și administrator la SC A. SRL, ar fi
aderat și sprijinit grupul infracțional organizat, existând presupunerea
rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunile de dare de mită,
complicitate la dare de mită și complicitate la luare de mită, aspecte probate
de convorbirile telefonice aflate la dosarul de urmărire penală, noțiunea de
date existente în cauză din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul
a săvârșit faptele fiind realizată.
S-a reținut că
indiciile existente în acest moment la dosarul cauzei relevă o implicare activă
a inculpatului alături de ceilalți inculpați în săvârșirea unor infracțiuni
grave; față de inculpat s-a luat măsura arestării preventive relativ recent, în
cauză fiind făcute cercetări cu privire la mai mulți inculpați, pentru
stabilirea întregii activități infracționale.
S-a menționat că în
acest cadru procesual contestarea indiciilor temeinice sau probelor că
inculpatul a săvârșit fapte prevăzute de legea penală nu poate fi primită, față
de aspectele menționate.
S-a arătat că
susținerile în sensul că faptele de comiterea cărora este bănuit nu prezintă un
pericol concret pentru ordinea publică și că nu ar avea posibilitatea de a
influența ancheta nu sunt prin ele însele suficiente pentru a se putea dispune
liberarea provizorie și că deși la dosar nu există date referitoare la o
conduită neconformă a inculpatului anterior cercetării în cauză, există dubii
suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că
atașamentul inculpatului față de normele de conviețuire socială nu sunt
suficient de puternice pentru a-l împiedica, având în vedere și miza procesului,
să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în cauză fiind cercetați mai
mulți inculpați, unii aflați în poziții sociale și profesionale de vârf în
cadrul statului, bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni grave, astfel încât
pericolul social concret pe care lăsarea inculpatului în libertate îl
reprezintă pentru ordinea publică, este actual.
Prima instanță a
concluzionat în sensul că detenția preventivă a inculpatului se impune în
vederea bunei desfășurări a procesului penal în această fază a procedurilor,
mai ales în condițiile în care din dosar a rezultat că cercetările penale sunt
în fază incipientă.
S-a apreciat că
aspectele personale vizând starea medicală, invocate de inculpat, nu sunt
suficient de puternice pentru a constitui un temei de admitere a cererii,
intereselor personale ale inculpatului de a fi judecat în stare de libertate
opunându-i-se necesitatea ocrotirii interesului general al societății, care
este precumpănitoare, liberarea provizorie sub control judiciar nefiind aptă să
satisfacă, la acest moment procesual, exigențele scopului impus de art. 136 C.
proc. pen., cererea fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei
încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, astfel
după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului ales, prezentate în
partea introductivă a prezentei decizii, și din concluziile scrise depuse la
dosar pentru nelegalitate, netemeinicie, lipsa motivării, folosirea de
argumente specifice instituției verificării legalității arestării, neanalizarea
tuturor condițiilor prevăzute de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen.,
lipsa probelor care să întemeieze susținerile instanței (bazate doar pe
bănuieli, cu încălcarea prezumției de nevinovăție), preluarea întocmai a
aspectelor prezentate de procuror, împrejurarea că alți inculpați (ce au jucat
un rol mai important) sunt cercetați în libertate, audierea de martori ce nu au
legătură cu inculpatul și pe care acesta nu îi poate influența, îndeplinirea
condițiilor de admitere a cererii de liberare provizorie, circumstanțele
personale ale inculpatului.
Analizând recursul
prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins,
pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum
rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,
scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a
procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de
la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste
scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau
pe cauțiune.
În același sens sunt
și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana
arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi
eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei
garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la
reglementările interne în materie se constată că art. 160
2
alin. (1)
și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi
acordată.
Rezultă, așadar, că
liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,
neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței
[(art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea
unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii
prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care
aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea
de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau
că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor
părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau
prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din
reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării
luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele
dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest
moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a
inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că
prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată
și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată
că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul
instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un
grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor
importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României),
persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu
diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de
afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice
beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup
ce avea ca
scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în
privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe
raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea
instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv
pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului
infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale
funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri
procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară
de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau
însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în
alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a
documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de
taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de
la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără
perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală
constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite,
inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în
România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul
vamal.
Infracțiunile,
mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de
darea și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda,
falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri
oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate
la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială
înregistrată.
Potrivit cercetărilor
efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau
structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție
externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S.,
D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V.,
D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție, comisionari vamali și angajați ai
comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M.,
Z.R., D.I., execuție, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice:
E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de
asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea
rezonabilă că inculpatul,
în calitate de comisionar vamal, a aderat și a sprijinit
grupul infracțional, intermediind și sprijinind în diferite modalități
comiterea infracțiunilor de dare și luare de mită, promițând și remițând
recompense materiale pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu, aceste
infracțiuni fiind incriminate de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 255
pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu
aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la
art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea
dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 254
pct. 1 și 2 C. pen., art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, totul cu
aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Probele administrate
creează
presupunerea
rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, de o gravitate deosebită,
având în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia
și impactul exercitat din punct de vedere economic și social.
Faptele pentru care
inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive
respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul
său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția
oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această
instituție.
Acordarea liberării
sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar
instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei
măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că
aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei
concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea
inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei,
natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana
învinuitului sau inculpatului.
Totodată,
dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o
obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul
procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat
de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative
celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc.
pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se
constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează
presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care
acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor
preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără
privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a
procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind
finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și
amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea
adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra
acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale
ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze
principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a
procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente
în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este
întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de
interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite
circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de
libertate.
Așa fiind, se reține
că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și
aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în
speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros
argumentată.
Criticile invocate în
recurs sunt nefondate.
Soluția primei
instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive,
reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta
cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de
libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care
există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea
acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a
urmăririi penale.
Sub acest aspect se
reține că sunt nefondate criticile apărării în sensul că instanța s-a raportat
în mod greșit la aspecte circumscrise temeiurilor care sunt avute în vedere la
verificarea legalității măsurii arestării preventive, utilizând argumente
străine de natura pricinii, deoarece numai o examinare concretă a situației
particulare a inculpatului (care implica și analiza circumstanțelor reale și
personale) putea oferi date apte a forma convingerea instanței cu privire la
oportunitatea sau, dimpotrivă, la inoportunitatea acordării liberării
provizorii. Se constată, de asemenea, că instanța a examinat complet condițiile
alternativ prevăzute de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen.
Totodată, nu pot fi
primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind un
potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în
condițiile art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen., inoportunitatea
acordării liberării provizorii rezultând implicit din natura și gravitatea
faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost
comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale
inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și
ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea
realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident,
presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Se reține, de
asemenea, că independent de ordinea aleasă de organul de urmărire în
administrarea probelor și chiar dacă apărarea apreciază că unele probe, recent
administrate nu au legătură cu inculpatul, actele dosarului creează
presupunerea, pentru considerentele anterior expuse, influențării negative a
posibilității de realizare a scopului procesului penal prin admiterea, la acest
moment procesual, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Cu privire la
susținerea apărării în sensul că unii inculpați (cu o mai mare contribuție în
activitatea infracțională) sunt cercetați în stare de libertate se reține că
principiul egalității de tratament nu poate fi aplicat în orice situații și nu
poate fi înțeles într-un sens ce l-ar deturna de la menirea sa originară, de
asigurare a egalității persoanelor fără discriminări, ci trebuie interpretat în
sensul ca unul și același tratament trebuie aplicat persoanelor aflate în
situații identice, ceea ce nu este cazul în situația inculpaților cercetați în
prezenta cauză.
Referitor la
criticile privind, în esență, inexistența probelor și preluarea de către
instanță a aprecierilor procurorului se constată că acestea
nu pot fi primite,
deoarece cauza se află în prezent în etapa urmăririi penale;
probele din care
rezultă presupunerea plauzibilă că persoana cercetată a comis faptele ce i se
impută nu trebuie să aibă același caracter cu cele ce fundamentează o acuzație
sau o condamnare, din probele administrate până la acest moment procesual
rezultând date și indicii apte a crea presupunerea rezonabilă de comitere de către
inculpat a faptelor pentru care este cercetat, fapte care, față de
particularitățile lor, astfel după cum acestea rezultă din anterioarele
referiri, chiar succinte, la starea de fapt, fundamentează convingerea că
derularea anchetei poate fi pusă sub semnul îndoielii în condițiile liberării
inculpatului, astfel că și scopul procesului penal poate fi negativ influențat.
Rezultă așadar, că
argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt
apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros
motivată.
Pentru considerentele
ce preced dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit
dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul
inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondul
Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.V. împotriva încheierii nr. 1140
din 1 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
penală, în dosarul nr. 6205/1/2011.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 august 2011.