ÎCCJ, Decizia nr. 200/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 200/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1132

din 27 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul R.V., cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a constatat, în esență, că inculpatul R.V. a

formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control

judiciar în temeiul dispozițiilor art. 160

2

C. proc. pen. S-a

motivat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă

în principiu, iar pe fondul cauzei, s-a solicitat admiterea acesteia ca fiind

întemeiată.

S-a arătat că sunt

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160

2

C. proc. pen., în sensul

că inculpatul este cercetat pentru o infracțiune sancționată cu pedeapsa

închisorii mai mică de 18 ani, nu este recidivist și nu există motive din care

să rezulte că ar putea săvârși alte infracțiuni ori că ar încerca să

zădărnicească aflarea adevărului. Totodată, a luat cunoștință de dispozițiile

legale privind revocarea liberării provizorii și va respecta toate obligațiile

care vor fi stabilite în sarcina sa.

Pe fondul cauzei, s-a

arătat că inculpatul poate beneficia de liberarea provizorie sub control

judiciar, întrucât nu sunt date din care să rezulte că, fiind lăsat în

libertate, există riscul de a interveni asupra probelor sau de a influența

poziția procesuală a celorlalți participanți în procesul penal, este suspendat

din funcție, astfel că nu mai poate comite alte fapte, are în întreținere un

copil minor, la dosar nu sunt probe certe de vinovăției și sunt îndeplinite

condițiile pentru a fi cercetat în stare de libertate.

Examinând actele și

lucrările dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării preventive

a inculpatului R.V. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin încheierea nr. 759

din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ulterior

fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin încheierea nr. 888 din 18 iunie

inculpatului. La data de 11 iulie 2011, prin încheierea nr. 1026, a fost

prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului.

S-a reținut în

sarcina inculpatului că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.

Astfel, la data de 20

septembrie 2010, orele 15:45, inculpatul a acceptat promisiunea făcută de

inculpatul Ț.V., comisionar vamal, că îi va da suma de 3.200 dolari S.U.A. („32

de bucăți americane”) ca recompensă pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu

pe care acesta le avea în calitate de lucrător vamal, prin acordarea liberului

de vamă mai multor containere procesate prin B.V. Constanța Sud Agigea.

Inculpatul R.V. a

acordat liberul de vamă personal, prin aplicarea ștampilei sale vamale, purtând

nr. 069 a B.V. Constanța Sud Agigea, a declarațiilor vamale de import în cazul

mai multor operațiuni de import ilicite, dovedite ca atare, după cum urmează:

La data de 03

septembrie 2010, SC M.G.A. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă

inculpatului T.D.I., a solicitat reprezentantului importatorului să plătească

mită suma de 2.500 dolari S.U.A.

La data de 29

octombrie 2010, SC C.S.I. SRL Voluntari, în schimbul acordării liberului de

vamă, inculpatului T.D.I., prin intermediul inculpatului B.S., au solicitat

reprezentantului importatorului plata ca mită a sumei de 1.000 dolari S.U.A.

La 12 noiembrie 2010,

SC M.M.C. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul T.D.I. i-a

solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de

mită.

La data de 12

noiembrie 2010, SC M.M.C. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă,

inculpatul T.D.I. i-a solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 3.000 dolari

S.U.A., cu titlu de mită.

La data de 15

noiembrie 2010, SC E.P. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă,

inculpatul O.C.C. i-a cerut reprezentantului importatorului, prin intermediul

inculpatului T.D.I., plata sumei de 2.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită.

La 15 noiembrie 2010,

SC M.M.C. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul T.D.I. i-a

solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de

mită.

La data de 15

noiembrie 2010, SC M.M.C. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă,

inculpatul T.D.I. i-a solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 1.500 dolari

S.U.A., cu titlu de mită.

La 03 noiembrie 2010,

SC M.T. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul Ț.V. i-a

solicitat reprezentantului importatorului plata sumei de 500 dolari S.U.A., cu

titlu de mită.

S-a reținut că

faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din

Legea nr. 39/2003; art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1

din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la cererea

de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul R.V.,

prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în

principiu [(art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.)], care se referă la

natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul

pedepsei prevăzute de lege, având în vedere și decizia pronunțată în recurs în

interesul legii, nr. 7 din 9 februarie 2009 (M. Of. nr. 694/15.10.2009),

pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, s-a reținut

că potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., pedeapsa prevăzută

de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina petentului inculpat R.V. nu

depășește 15 ani închisoare, sub pragul prevăzut de normele procedurale pentru

admisibilitatea unei astfel de cereri, infracțiunile ce intrau în scopul

grupului infracțional organizat fiind infracțiuni de corupție pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de

vedere, cererea inculpatului a fost apreciată ca admisibilă.

În ceea ce privește

condiția negativă prevăzută de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament

după liberarea provizorie, s-a constatat că aceasta nu este îndeplinită.

S-a reținut că din

coroborarea prevederilor art. 160

2

alin. (1) și art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., reiese caracterul facultativ al acordării liberării

provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar

afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii

prevăzută de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

Probatoriul

administrat de către procuror până în acest moment procesual este de natură a

conduce la presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care

este cercetat penal, fiind îndeplinită exigența prevăzută de art. 143 C. proc.

pen., urmărirea penală fiind în curs de desfășurare, cauza în care petentul

este cercetat fiind destul de complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a

dispus măsura arestării preventive neschimbându-se, neintervenind elemente noi,

favorabile, în ceea ce privește poziția procesuală a inculpatului.

Prima instanță, procedând

la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispozițiile art. 160

1

-

art. 160

10

C. proc. pen., nu și la analiza temeiurilor arestării

preventive, a constatat că instanța de judecată, atât în cursul urmăririi

penale, cât și al judecății, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub

control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., neexistând obligația de admitere, în fond, a

cererii.

Astfel, cu ocazia

verificării temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se

pornește de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii,

respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului, deoarece, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar

înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după

caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaimpunându-se,

prin ipoteză, problema liberării provizorii.

S-a concluzionat că

pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanța

trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în

vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea

inculpatului în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control

judiciar, nu este totuși oportună.

Prin interpretarea

sistematică a dispozițiilor procedurale din materia măsurilor preventive, în

corelație și cu exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la

Strasbourg, s-a reținut că astfel de temeiuri privesc, fie aspecte legate de

buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele

decât cele avute în vedere de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., din

care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi

compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru

care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire

ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale

ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului,

astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să

creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de

justiție.

Astfel, s-a apreciat

că cererea inculpatului este neîntemeiată, la acest moment procesual buna

desfășurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că instanța nu

a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire

penală de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent,

urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind

finalizată.

S-a reținut că față

de numărul mare de persoane implicate, cauza este complexă, ceea ce presupune o

urmărire penală complexă și că au fost ridicate documente de la societăți

comerciale care au beneficiat de acordul liberului de vamă, actele urmând a fi

verificate, iar având în vedere modalitatea și împrejurările comiterii

faptelor, numărul actelor materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea

avută de acesta, de lucrător vamal la Vama Constanța Sud Agigea rezultă

pericolul concret pe care îl constituie lăsarea sa în libertate, aducându-se

atingere valorilor sociale și regulilor de drept instituite într-un stat

democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că funcționarii vamali se

pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de beneficii materiale,

prejudiciind buna reputație a autorităților publice. O reacție blândă față de

acest gen de inculpați ar putea crea un sentiment de insecuritate publică și ar

face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă recrudescența

faptelor de corupție și s-ar putea genera neîncredere în capacitatea justiției

de a reacționa la astfel de fenomene și, prin aceasta, s-ar pune în pericol

ordinea publică de drept aflată într-o relație cauzală cu actul de înfăptuire a

justiției.

Având în vedere

circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului,

prima instanță a reținut urmarea socialmente periculoasă a infracțiunii,

lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunilor

care aduc atingere unor activități de interes public, apreciindu-se că

garanțiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa

antecedentelor penale, faptul că are în întreținere 1 copil și are o familie

organizată), cât și cele prevăzute de art. 160

2

alin. (3) C. proc.

pen., nu înlătură pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în

libertate.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs, în termen legal inculpatul, criticând-o, astfel

după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului ales (expuse în partea

introductivă a prezentei decizii) pentru neobservarea situației particulare a

inculpatului, neimplicarea acestuia în comiterea infracțiunilor imputate,

administrarea în marea lor majoritate a probelor privind pe inculpat, lipsa

probelor de vinovăție a inculpatului, inexistența riscului ca în libertate să

influențeze negativ desfășurarea procesului penal.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de

la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste

scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau

pe cauțiune.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana

arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi

eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Referitor la

reglementările interne în materie se constată că art. 160

2

alin. (1)

și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi

acordată.

Rezultă, așadar, că

liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,

neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței

[(art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea

unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii

prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care

aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din

reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării

luate față de învinuit sau inculpat.

Analizând actele

dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest

moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a

inculpatului nu era oportună.

Se reține, astfel, că

prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată

și apoi prelungită măsura arestării preventive.

Totodată, se constată

că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul

instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un

grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor

importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României),

persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu

diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de

afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice

beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup

ce avea ca

scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în

privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe

raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea

instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv

pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.

Practicile grupului

infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale

funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri

procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară

de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau

însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în

alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a

documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de

taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de

la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără

perceperea acestor taxe.

Rețeaua constituită

de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru

procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz

contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.

Infracțiunile,

mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat, erau reprezentate de darea

și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda,

falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri

oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate

la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială

înregistrată.

Potrivit cercetărilor

efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau

structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție

externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S.,

D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V.,

D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați

ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R.,

D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A.,

A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.

Se reține, de

asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea

rezonabilă că inculpatul,

în calitate de lucrător vamal, a acordat, contra unor sume de bani, liberul în

vamă pentru mai multe containere de marfă (sumele fiind solicitate de

inculpații T.D.I. și Ț.V.) faptele fiind incriminate de dispozițiile art. art. 7

pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6

și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C.

pen.

Probele administrate

creează

presupunerea

rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, de o gravitate deosebită,

având în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia

și impactul exercitat din punct de vedere economic și social.

Faptele pentru care

inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive

respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul

său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția

oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această

instituție.

Acordarea liberării

sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar

instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei

măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160

2

alin.

(1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea

cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu

privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului,

calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia,

circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau

inculpatului.

Totodată,

dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o

obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul

procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat

de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative

celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc.

pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.

Așa fiind, se

constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează

presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care

acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor

preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea

de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului

penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având

în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și amplul probatoriu ce

trebuie în continuare administrat pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei

sub toate aspectele.

La aprecierea asupra

acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale

ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze

principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a

procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente

în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este

întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de

interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite

circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de

libertate.

Așa fiind, se reține

că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și

aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în

speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros

argumentată.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

Soluția primei

instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive,

reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta

cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de

libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care

există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea

acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a

urmăririi penale.

Se reține, totodată,

că, față de obiectul cauzei și stadiul procesual, nu pot fi primite apărările

referitoare la aspecte care vizează fondul cauzei (nevinovăția inculpatului,

inexistența probelor), aceasta aflându-se în etapa urmăririi penale, obiectul

prezentei cauzei neconstituindu-l soluționarea fondului unui raport juridic de

drept material,

din

probele administrate până la acest moment procesual, rezultând date și indicii

apte a crea presupunerea rezonabilă de comitere a faptelor pentru care

inculpatul este cercetat.

Totodată, nu pot fi

primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind un

potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în

condițiile art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., inoportunitatea

acordării liberării provizorii rezultând implicit din natura și gravitatea

faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost

comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale

inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și

ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea

realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident,

presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.

Susținerile apărării

în sensul că probele privind pe inculpat au fost, în mare măsură, administrate

nu pot fi avute în vedere, deoarece organul de urmărire are dreptul, dar și

obligația de a administra orice probe necesare aflării adevărului și lămuririi

cauzei sub toate aspectele, astfel că, la acest moment, nu se poate afirma că

activitatea de administrare a probelor a fost finalizată.

Rezultă, așadar, că

argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt

apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros

motivată.

Pentru considerentele

ce preced dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales al inculpatului, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva încheierii nr. 1132

din 27 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6094/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 august 2011.