ÎCCJ, Decizia nr. 190/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 190/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1029 din 12 iulie 2011
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost
respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar
formulată de inculpatul R.V. și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
Pentru a pronunța
această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr.
5743/1/2011 inculpatul R.V. a formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare
provizorie sub control judiciar, solicitând în temeiul art. 160
2
și
urm. C. proc. pen., liberarea sa sub control judiciar.
În motivarea cererii
s-a aratat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, că textul de lege
circumscrie situația în care există date certe privind posibilitatea săvârșirii
de către inculpat a unei fapte penale și, pe de altă parte, de a influența
probatoriul în cauză.
S-a susținut că la
acest moment nu există date care să conducă la aceste concluzii și că temeiul
la care face referire art. 160
1
C. proc. pen. există și la art. 148 C.
proc. pen., însă instituția liberării provizorii sub control judiciar este un
atribut al magistratului, care constată situația de fapt și apreciază cu
privire la cererea provizorie sub control judiciar, ceea ce nu modifică
situația de fapt.
Condițiile de
admitere de fond sunt întemeiate, nu există date la dosar din care să rezulte
necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că
va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți,
martori sau alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea
fapte.
S-a arătat că
inculpatul este o persoană integrată în societate, nu a avut niciun conflict cu
legea penală, este familist, a dat declarații ample în cauză, avea un rol de
„arhivar”, atribuțiile sale fiind de a verifica îndeplinirea unor condiții și
de a da liberul de vamă.
De asemenea, s-a
reținut o singură convorbire telefonică, care s-a petrecut când inculpatul se
afla în concediu de odihnă și nu avea nicio legătură cu atribuțiile de
serviciu.
Examinând actele și
lucrările dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării preventive
a inculpatului R.V. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin încheierea nr. 759
din 24/25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,
ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin încheierea nr. 888 din
18 iunie 2011. Ambele încheieri au rămas definitive prin respingerea recursului
inculpatului.
La data de 11 iulie
2011, prin încheierea nr. 1026, a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura
arestării preventive a inculpatului.
S-a reținut în
sarcina inculpatului că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.
Astfel, la data de 20
septembrie 2010, orele 15:45 inculpatul a acceptat promisiunea făcută de
inculpatul Ț.V., comisionar vamal, că îi va da suma de 3.200 dolari S.U.A. („32
de bucăți americane”) ca recompensă pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu
pe care acesta le avea în calitate de lucrător vamal, prin acordarea liberului
de vamă mai multor containere procesate prin B.V.C.S.A.
Inculpatul R.V. a
acordat liberul de vamă personal, prin aplicarea ștampilei sale vamale, a B.V.C.S.A.,
a declarațiilor vamale de import în cazul mai multor operațiuni de import
ilicite, dovedite ca atare, după cum urmează:
La data de 3
septembrie 2010 – SC M.G.A. SRL - în schimbul acordării liberului de vamă
inculpatului T.D.I. a solicitat reprezentantului importatorului să plătească
mită suma de 2.500 dolari S.U.A.
La data de 29
octombrie 2010 – SC C.S.I. SRL Voluntari – în schimbul acordării liberului de
vamă, inculpatului T.D.I., prin intermediul inculpatului B.S., au solicitat
reprezentantului importatorului plata ca mită a sumei de 1.000 dolari S.U.A.
La 12 noiembrie 2010
– SC M.M.C. SRL – în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul T.D.I. i-a
solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de
mită.
La data de 12
noiembrie 2010, SC M.M.C. SRL – în schimbul acordării liberului de vamă,
inculpatul T.D.I. i-a solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 3.000 dolari S.U.A.,
cu titlu de mită.
La data de 15
noiembrie 2010, SC E.P. SRL – în schimbul acordării liberului de vamă,
inculpatul O.C.C. i-a cerut reprezentantului importatorului, prin intermediul
inculpatului T.D.I. plata sumei de 2.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită.
La 15 noiembrie 2010,
SC M.M.C. SRL – în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul T.D.I. i-a
solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de
mită.
La data de 15
noiembrie 2010, SC M.M.C. SRL – în schimbul acordării liberului de vamă,
inculpatul T.D.I. i-a solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 1.500 dolari S.U.A.,
cu titlu de mită.
La 3 noiembrie 2010,
SC M.T. SRL – în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul Ț.V. i-a
solicitat reprezentantului importatorului plata sumei de 500 dolari S.U.A., cu
titlu de mită.
S-a considerat că
faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din
Legea nr. 39/2003; art. 254 pct. 1 și 2 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct.
1 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C.
pen.
Cu privire la cererea
de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul R.V., prima
instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în
principiu [art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.], care se referă la
natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul
pedepsei prevăzute de lege.
Prima instanță a
constatat că infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat
sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub
limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului
este admisibilă.
În ceea ce privește
condiția negativă prevăzută de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen.,
referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament
după liberarea provizorie, prima instanță a constatat că nu este îndeplinită.
Interpretând sistematic
dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu
exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, astfel de
temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului
penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art.
160
2
alin. (1) C. proc. pen. din care să rezulte temerea că
atingerea scopului procesului penal al putea fi compromisă, fie aspecte legate
de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat,
respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări aceasta să fi
produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact
violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar
provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate
socială și neîncredere în actul de justiție.
La acest moment
procesual, buna desfășurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin
faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat
acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până
în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală
nefiind finalizată.
De asemenea, având în
vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor
materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, rezultă
pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl constituie lăsarea
în libertate a inculpatului, s-ar aduce atingere valorilor sociale și regulilor
de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice
ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de
beneficii materiale, prejudiciind buna reputație a instituțiilor publice. O
reacție blândă față de acest gen de inculpați ar putea crea un sentiment de
insecuritate publică și ar face ineficiente măsurile legislative care au
menirea să înfrângă recrudescența penală de corupție. Totodată, ar genera
neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și,
prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică aflată într-o relație
cauzală cu actul de înfăptuire a justiției.
Astfel, la aprecierea
temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină cont și să se
facă o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele
personale ale inculpatului, respectiv să se țină cont de rezultatul
infracțiunii, de lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea
infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public, a
infracțiunilor de corupție.
Garanțiile de ordin
personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, are în
întreținere 1 copil, are o familie organizată), cât și cele prevăzute de art. 160
2
alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care
îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei
încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
Amplele concluzii ale
apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului precum și
ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a
prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin
prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,
pentru considerentele ce urmează.
Referitor la
admisibilitatea în principiu a cererii de liberare, Înalta Curte constată că în
mod corect prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cerute de
lege, cererea formulată de apărătorul ales fiind însușită de către inculpat, iar
pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul legea prevede
pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Înalta Curte va
analiza temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar prin
prisma dispozițiilor art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen. și a oportunității
admiterii unei astfel de cereri raportat la datele cauzei, persoana
inculpatului și stadiul în care se află procesul.
Potrivit art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă
în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica de
învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta ar încerca
să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau
experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea
fapte.
Din examinarea
actelor dosarului, Înalta Curte nu constată existența unor date din care ar
rezulta presupunerea rezonabilă că inculpatul R.V. ar săvârși alte infracțiuni
sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, alterarea ori distrugerea
mijloacelor de probă.
Constatarea
îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 160
2
alin.
(1) și (2) C. proc. pen. nu poate conduce însă automat la admiterea cererii,
instanțele având obligația de a examina oportunitatea unei astfel de cereri
prin prisma dispozițiilor art. 136 C. proc. pen. referitoare la scopul
măsurilor preventive.
În speță, există
indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul R.V. a
comis infracțiunile de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat
și dare de mită.
Infracțiunile
presupus a fi comise de inculpat sunt infracțiuni grave nu doar prin natura lor
(criminalitate organizată și corupție), dar și prin circumstanțele reale în
care se presupune că s-au săvârșit, numărul persoanelor implicate, calitatea
acestora, funcțiile deținute - lucrători vamali, persoane de conducere cu
funcții importante în sistemul vamal, intermediari vamali, oameni politici
deținători ale unor importante funcții în stat - durata în timp a presupusei activități
infracționale, scopul urmărit, acela de a obține venituri ilicite importante.
Astfel, s-a reținut
că inculpații urmăreau obținerea unor sume de bani ilicite chiar și din
procesarea vamală a mărfurilor licite introduse în România, în caz contrar mărfurile
fiind amânate de la vămuire, au facilitat concomitent introducerea în țară de
mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri de altă natură sau
în alte cantități decât cele declarate în vamă.
Arestarea preventivă
a inculpatului a fost dispusă în baza dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc.
pen., reținându-se că există probe că lăsarea în libertate a inculpatului
prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Acest pericol este
generat de reacția colectivă față de infracțiunile de crimă organizată și
corupție de care este acuzat inculpatul, infracțiuni care prin rezonanța lor
negativă afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și
temere în rândul societății civile.
Referitor la
pericolul concret pentru ordinea publică, Curtea Europeană a decis că anumite
infracțiuni, prin gravitatea lor și prin reacția publică la săvârșirea lor, pot
da naștere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea
preventivă, cel puțin o perioadă de timp (cauza H. c/P., cauza K. c/F.).
Gravitatea faptelor
și pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în
libertate a inculpatului trebuie avute în vedere de instanță la examinarea
cererii de liberare provizorie sub control judiciar, alături de alte criterii
cum sunt stadiul procesului, datele personale ale inculpatului, complexitatea
cauzei, scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive.
Înalta Curte mai
reține că urmărirea penală este abia la început, cauza este extrem de complexă,
de la luarea măsurii arestării preventive a trecut un timp scurt, iar scopul
pentru care s-a dispus luarea acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 136
alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub
control judiciar a inculpatului la acest moment.
Din analiza actelor
dosarului rezultă că, într-adevăr, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente
penale, are o bună conduită în societate, însă aceste circumstanța personale nu
pot conduce prin ele însele la punerea în libertate a inculpatului, instanța
examinându-le în contextul celorlalte aspecte arătate anterior și care formează
convingerea că această cerere este neîntemeiată.
Așa fiind, se
constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată,
motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele
ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc. pen. raportat la art. 160
9
C. proc. pen., recursul declarat de
inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin.
(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON,
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea
apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva încheierii nr. 1029
din 12 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
penală, în dosarul nr. 5743/1/2011.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.