ÎCCJ, Decizia nr. 197/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 197/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1130 din 27 iulie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul M.R., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

statului.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul M.R. a

formulat prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control

judiciar în temeiul dispozițiilor art. 160

2

C. proc. pen. S-a

motivat că

sunt îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 160/2 C.

proc. pen., în sensul că inculpatul este

cercetat pentru o infracțiune

sancționată cu

pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani închisoare, nu este cunoscut

cu antecedente penale și nu există motive rezonabile

din care să rezulte că ar putea săvârși alte infracțiuni, ori că ar încerca să

zădărnicească aflarea adevărului.

Inculpatul

a mai arătat că probele administrate în prezent nu vizează activitatea

inculpatului M.R., așa încât, lăsat în libertate,

nu există riscul de a

interveni asupra probelor sau de a influența

poziția procesuală a celorlalți participanți la procesul penal, se bucură de

încrederea că se va prezenta la

chemarea

organelor de urmărire penală ori de câte ori va fi nevoie și consideră că

poate

fi cercetat în continuare în stare de libertate.

Examinând actele și

lucrările dosarului, prima instanță a constatat că arestarea inculpatului

s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de 24

mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

definitivă

prin respingerea recursului inculpatului

conform

încheierii nr. 143 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul

de 5 judecători.

Prin

încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală (definitivă prin respingerea recursului inculpatului conform

încheierii nr. 154 din 21 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul

de 5 judecători), a fost prelungită starea de arest a inculpatului pentru încă

30 de zile. La data de 11 iulie 2011, prin încheierea nr. 1026 a fost

prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului.

În

sarcina inculpatului

M.R. au fost reținute infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din

Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a aderat și sprijinit un grup

infracțional organizat, infracțiunea de dare de mită prevăzută și pedepsită de art.

255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut

că inculpatul, în intervalul octombrie 2010 - februarie 2011, în calitate de

intermediar vamal a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea

aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice

infracțiunii de dare de mită.

În concret,

inculpatul a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani

comisionarului vamal T.D.I. pentru ca acesta să remită respectivele sume

lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, precum și conducerii

grupului infracțional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-și

încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul pe teritoriul României a

unor containere importate ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte

mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în declarația vamală

de import, mărfuri subevaluate ori, pur și simplu, ca lucrătorii vamali să-și

execute atribuțiile de serviciu și să proceseze containerele respective,

permițând accesul lor în țară în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei

legal plauzibil.

Astfel, la data de 10

noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti

suma de 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V.

Constanța Sud Agigea pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă

în cazul unui container conținând, printre altele, 15 colete cu carcase de

telefoane mobile.

La data de 12

noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti

suma de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V.

Constanța Sud Agigea pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă

în cazul unui container conținând, printre altele, disimulate, 70 baxuri cu

icoane și alte articole religioase ortodoxe, pentru care nu exista autorizarea

P.R.

La data de 15

noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti,

cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea,

pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul mai multor

containere: 3.500 dolari S.U.A. pentru lucrătorii vamali și 500 dolari S.U.A.

pentru inculpatul T.D.I., pentru 108 baxuri conținând chiloți bărbătești

purtând însemnele de marcă contrafăcută D., 7.000 dolari S.U.A. pentru jucării

contrafăcute purtând însemnele mărcii B., 2.000 dolari S.U.A. pentru 111 baxuri

de ochelari contrafăcuți, 1.500 dolari S.U.A. pentru produse contrafăcute

purtând însemnele mărcii B., 3.000 dolari S.U.A. pentru 30 de baxuri de chiloți

(alții decât cei care purtau însemnele mărcii D.), 4.500 dolari S.U.A. pentru

221 baxuri cu tampoane igienice marca A.D.

La data de 15

noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti

suma de 1. 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.

Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă

în cazul unor containere, conținând mărfuri contrafăcute ce purtau neautorizat

marca K., precum și 15 baxuri cu jucării contrafăcute, purtând mărcile H.M. și

P.D.

La

data de 16 noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi

va plăti suma de 1.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali

de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da

liberul de vamă în cazul

unui

container conținând cantități neprecizate de perdea și ochelari de vedere, câtă

vreme în documentele vamale erau înscrise materiale textile și, respectiv,

ochelari de soare, încadrări tarifare ce presupuneau plata unor taxe vamale mai

mici.

La data de 17 noiembrie 2010, inculpatul M.R.

i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 1. 000 dolari S.U.A., cu

titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru

a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul a 10 baxuri cu

ochelari de vedere.

La data de 18 noiembrie 2010, inculpatul M.R.

i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 3. 500 dolari S.U.A., cu

titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru

a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul a 60 de colete cu

parfumuri, 40 baxuri cu umbrele, 7 baxuri cu cărți de joc și produse

contrafăcute marca H.M.

La data de 06 decembrie 2010, inculpatul M.R.

i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti suma de 500 dolari S.U.A., cu

titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru

a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul unui container cu

diverse produse contrafăcute.

La data de 23 decembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis

inculpatului T.D.I. că îi va plăti 5. 000 dolari S.U.A., negociați ulterior la

suma finală de 4.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali

de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul

de vamă în cazul unui container conținând, disimulate, 10 baxuri cu artificii

și 61 baxuri cu mărfuri contrafăcute.

Potrivit

dispozițiilor art. 23 alin. (10) din Constituția României și de art. 136 alin.

(2), art. 160

1

și următoarele C. proc. pen., prima instanță a

constatat că formularea unei cereri de liberare provizorie este condiționată,

așa cum rezulta din chiar denumirea instituției, de luarea prealabilă a măsurii

arestării, și nu presupune încetarea sau schimbarea temeiurilor care au impus

luarea măsurii arestării, deoarece, în aceste ipoteze, devin incidente alte

instituții de drept procesual penal, revocarea arestării sau înlocuirea

arestării (art. 139 C. proc. pen.),existând dreptul judecătorului de a acorda

sau nu liberarea provizorie.

Cu

privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de

inculpatul M.R., prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile

pentru admiterea în principiu [(art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.)],

care se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de

cuantumul pedepsei prevăzute de lege, după cum rezultă și din decizia

pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, asupra

recursului în interesul legii nr. 7 din 9 februarie 2009 (M. Of. nr. 694/15.10.2009),

deoarece potrivit dispozițiilor art. 255 alin. (1) C. pen., pedeapsa prevăzută

de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina petentului inculpat M.R. nu

depășește 15 ani închisoare, sub pragul prevăzut de normele procedurale pentru

admisibilitatea unei astfel de cereri.

S-a

argumentat că infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat

sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub

limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului

este admisibilă.

În

ceea ce privește condiția negativă prevăzută de art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui

comportament după liberarea provizorie, s-a reținut că aceasta nu este

îndeplinită.

S-a argumentat de

către prima instanță că din coroborarea prevederilor art. 160

2

alin.

(1) și art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., reiese caracterul

facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în

ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare

a acordării liberării provizorii prevăzută de art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen.

Astfel, probatoriul

administrat de către procuror până la acest moment procesual este de natură a

conduce la presupunerea rezonabilă (art. 68

1

C. proc. pen.) că

inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită

exigența prevăzută de art. 143 C. proc. pen.

Urmărirea penală este

în curs de desfășurare, cauza în care petentul este cercetat este destul de

complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive

nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile, în ceea ce

privește poziția procesuală a inculpatului.

Prima instanță,

procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispozițiile art. 160

1

- art. 160

10

C. proc. pen. și nu la analiza temeiurilor

arestării preventive, a constatat că instanța de judecată, atât în cursul

urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, poate dispune liberarea

provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.

160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., neexistând obligația admiterii

în fond a cererii.

S-a arătat că la

verificarea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se

pornește de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii,

respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului, deoarece dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar

înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după

caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaiimpunându-se,

prin ipoteză, problema liberării provizorii.

S-a concluzionat că

pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanța

trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în

vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea

inculpatului în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control judiciar,

nu este totuși oportună.

Prin interpretarea

sistematică a dispozițiilor procedurale din materia măsurilor preventive, în

corelație și cu exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la

Strasbourg, rezultă că astfel de temeiuri privesc, fie aspecte legate de buna

desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât

cele avute în vedere de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., din care

să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi

compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru

care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire

ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale

ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului,

astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să

creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de

justiție.

Având în vedere

considerațiile expuse prima instanță a apreciat cererea petentului inculpat ca

fiind neîntemeiată, deoarece, la acest moment procesual, buna desfășurare a

procesului penal poate fi compromisă prin faptul că instanța nu a fost încă

sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data

arestării preventive a inculpatului și până în prezent, urmând a fi efectuate

și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată, cauza fiind

complexă, fiind ridicate documente de la societăți comerciale care au

beneficiat de acordul liberului de vamă, actele urmând a fi verificate.

De asemenea, având în

vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor

materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, de intermediar

vamal la Vama Constanța Sud Agigea s-a reținut existența pericolului concret pe

care îl constituie lăsarea sa în libertate, aducându-se atingere valorilor

sociale și regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în

rândul opiniei publice ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile

lor pentru obținerea de beneficii materiale, prejudiciind buna reputație a

autorităților publice. O reacție blândă față de acest tip de inculpați ar putea

crea un sentiment de insecuritate publică și ar face ineficiente măsurile legislative

care au menirea să înfrângă recrudescența penală de corupție, generându-se și

neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și,

prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică de drept aflată într-o

relație cauzală cu actul de înfăptuire a justiției.

Prima instanță, prin

raportarea circumstanțelor reale ale comiterii faptei celor personale ale

inculpatului, a avut în vedere și urmarea socialmente periculoasă a infracțiunii,

lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunilor

care aduc atingere unor activități de interes public.

S-a reținut că

gravitatea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003, pentru care inculpatul este cercetat, dar și multitudinea actelor materiale

presupus a fi fost săvârșite (9 acte materiale, sumele promise lucrătorilor

vamali fiind între 500 dolari S.U.A. și 7.000 dolari S.U.A.) și care,

constituie infracțiunea de dare de mită în formă continuată prevăzută și

pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.,

justifică concluzia că scopul măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin.

(1) C. proc. pen., nu poate fi realizat prin acordarea liberării provizorii sub

control judiciar, garanțiile de ordin personal (buna conduită avută anterior,

lipsa antecedentelor penale, faptul că are o familie organizată), cât și cele

prevăzute de art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen., neînlăturând

pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, criticând-o,

astfel după cum rezultă din concluziile orale formulate de către apărătorul

ales al recurentului inculpat (expuse în partea introductivă a prezentei

decizii) pentru greșita apreciere cu privire la netemeinicia cererii, în

condițiile în care cererea a fost declarată admisibilă, neefectuarea, în cadrul

actelor de urmărire a unor activități privind pe inculpat, inexistența datelor

din care să rezulte neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin.

(2) C. proc. pen., greșita analizare a temeiniciei cererii prin raportare la

dispozițiile art. 136, 143 și 148 lit. f) C. proc. pen.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de

la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste

scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau

pe cauțiune.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana

arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi

eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Referitor la

reglementările interne în materie se constată că art. 160

2

alin. (1)

și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi

acordată.

Rezultă așadar că

liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,

neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței

[(art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea

unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii

prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care

aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din

reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării

luate față de învinuit sau inculpat.

Analizând actele

dosarului se constată că întemeiat prima instanță a considerat că la acest

moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a

inculpatului nu era oportună.

Se reține, astfel, că

prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată

și apoi prelungită măsura arestării preventive.

Totodată, se constată

că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul

instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un

grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor

importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României),

persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu

diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de

afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice

beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup

ce avea ca

scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în

privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe

raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea

instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv

pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.

Practicile grupului

infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale

funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri

procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară

de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau

însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în

alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a

documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de

taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de

la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără

perceperea acestor taxe.

Rețeaua structurală

constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite,

inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în

România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul

vamal.

Infracțiunile,

mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de darea

și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda,

falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri

oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate

la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială

înregistrată.

Potrivit cercetărilor

efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau

structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție

externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S.,

D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V.,

D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați

ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R.,

D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A.,

A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.

Se reține, de

asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea

rezonabilă că inculpatul, în calitate de intermediar vamal a săvârșit, la

diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții

infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită,

promițând, oferind sau dând sume de bani comisionarului vamal T.D.I. pentru ca

acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud

Agigea, precum și conducerii grupului infracțional constituit în cauză, în

scopul ca lucrătorii vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită

accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau, după

caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât

cele înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur și

simplu, ca lucrătorii vamali să-și executa atribuțiile de serviciu și să

proceseze containerele respective, permițând accesul lor în țară în loc să fie

blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil; faptele pentru care este

cercetat inculpatul sunt prevăzute

de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003,

art. 255 pct. 1 C.

pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor

art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.,

probele administrate creând

presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis

respectivele fapte, de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea

activității grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul exercitat din

punct de vedere economic și social.

Astfel, faptele

pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării

preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute

de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din

analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu

îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce

reglementează această instituție.

Acordarea liberării

sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar

instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei

măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160

2

alin.

(1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea

cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu

privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului,

calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele

concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.

Totodată,

dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o

obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii

judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5

paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor

privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen.,

se subsumează realizării scopurilor acestora.

Așa fiind, se

constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează

presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care

acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor

preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără

privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a

procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind

finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și

amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea

adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.

La aprecierea asupra

acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale

ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze

principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a

procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente

în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este

întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de

interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite

circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de

libertate.

Așa fiind, se reține

că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și

aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în

speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros

argumentată.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

Soluția primei

instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive,

reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză,

la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de libertate

a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care există

presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora,

complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi

penale. Sub acest aspect se reține că este nefondată critica apărării în sensul

că instanța s-a raportat în mod greșit la prevederile art. 136, 143 și 148 lit.

f) C. proc. pen., deoarece numai o examinare concretă a situației particulare a

inculpatului (care implica și analiza circumstanțelor reale și personale) putea

oferi date apte a forma convingerea instanței cu privire la oportunitatea sau,

dimpotrivă, la inoportunitatea acordării liberării provizorii.

Rezultă, așadar, că

nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind

un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în

condițiile art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., inoportunitatea

acordării liberării provizorii rezultând implicit din natura și gravitatea

faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost

comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale

inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și

ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea

realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident

presupunea o reacție fermă a organelor judiciare. Se reține, de asemenea, că

independent de ordinea aleasă de organul de urmărire în administrarea probelor

actele dosarului creează presupunerea, pentru considerentele anterior expuse, influențării

negative a desfășurării procesului penal și punerii sub semnul îndoielii a

atingerii scopului acestuia prin admiterea, la acest moment procesual, a

cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Rezultă așadar, că

argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt

apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros

motivată.

Pentru considerentele

ce preced dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la

prezentarea apărătorului ales, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului

de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.R. împotriva încheierii nr. 1130

din 27 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6023/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 august 2011.