ÎCCJ, Decizia nr. 196/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 196/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față,
Din actele dosarului
constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1137 din 29 iulie 2011,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost
respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar
formulată de inculpatul I.I.M., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor
judiciare statului.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul I.I.M. a
formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control
judiciar în temeiul dispozițiilor art. 160
2
C. proc. pen.
S-a motivat că, în
privința temeiniciei cererea este conformă cu dispozițiile art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., cu referire la Decizia nr. VII/2009 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție dată în recurs în interesul legii și respectă și cerințele alin.
(2) ale art. 160
2
C. proc. pen., întrucât la dosarul cauzei nu
există date din care ar rezulta necesitatea de a fi împiedicat să săvârșească
alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin
influențarea martorilor, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, sau
prin alte asemenea fapte.
Examinând actele și
lucrările dosarului, prima instanță a constatat că prin Ordonanța nr. 160/2011
a fost luată măsura preventivă a reținerii inculpatului 24 de ore.
La 25 mai 2011 s-a
dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile prin
încheierea nr. 759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar
la 18 iunie 2011 prin încheierea nr. 888 a aceleiași instanțe s-a prelungit
măsura arestării preventive cu 30 de zile, ambele hotărâri rămânând definitive
prin respingerea recursului inculpatului, constatându-se că măsura arestării
preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale.
La data de 11 iulie
2010, prin încheierea nr. 1026, a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura
arestării preventive a inculpatului.
Ca situație de fapt,
s-a reținut, în esență, că inculpatul I.M.l. a inițiat și constituit un grup
infracțional organizat.
Astfel, la data de 23
aprilie 2010, inculpatul l.M.I. i-a promis inculpatului D.I.D., inspector vamal
la D.J.A.O.V. Constanța o sumă de bani neprecizată, cu titlu de mită, denumită
codat „amenda”, pentru rezolvarea unor probleme pe care un client al societății
de comisionariat vamal M. SRL le avea la D.J.A.O.V. Constanța (23 aprilie 2010,
ora 10:03:45).
La
data de 28 aprilie 2010, orele 12:34:57, inculpatul I.M.I. i-a cerut
învinuitului Z.Q., om de afaceri, suma totală de 50 milioane lei vechi, cu
titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru
introducerea în țară a unor containere cu mărfuri. La data de 28 aprilie 2010,
orele 14:18:19, inculpatul I.M.I. l-a încunoștiințat pe inculpatul D.I.D.,
inspector vamal în cadrul D.J.A.O.V. Constanța, că are la firma M. SRL clienți
noi pentru care necesită protecție din partea lucrătorului vamal, promițându-i
acestuia, la cererea sa, o recompensă materială.
La
data de 29 aprilie 2010 (orele 16:46:45), inculpatul I.M.I. i-a solicitat
inculpatului Z.Q. o sumă de bani neprecizată, ce urma să fie dată lucrătorilor
vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, în scopul de a permite intrarea în
țară, de urgență, a unui container cu mărfuri.
La
data de 04 mai 2010 (orele 13:05:02), inculpatul I.M.I. îi promite inculpatului
Z.Q. că se va interesa, de îndată, dacă mita ce i-a fost deja predată pentru a
fi remisă vameșilor de la B.V. Constanța Sud Agigea a ajuns în final la aceștia
sau nu.
La
data de 11 mai 2010, ora 10:07:27, inculpatul P.A. în convorbirea avută cu
inculpatul I.M.I., se pune de acord cu acesta asupra listei cu vameșii de la B.V.
Constanța Sud Agigea ce fac parte din grupul infracțional și care permit
intrarea în țară a containerelor clientelei contra mitei ce le este plătită de
inculpatul I.M.I. și P.A. Acești vameși sunt: M.A., I.L., I.M., T.M., B.I., H.J.,
V. și T.
La
data de 11 mai 2010 (orele 13:23:27), inculpatul I.M.I. i-a solicitat numitului
P.C., administrator la SC F.C. SRL, să remită unui lucrător vamal de la B.V.
Constanța Sud Agigea o sumă nedefinită, cu titlu de mită pentru a se permite
intrarea în țară a unui container, lucru ce s-a și întâmplat a doua zi.
La
data de 16 mai 2010 (orele 13:36:39), inculpatul I.M.I. a negociat cu numitul P.C.
plata unei sume de bani, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali, pentru a se
permite accesul în țară a unor mărfuri ilicite.
La
data de 17 mai 2010, inculpatul I.M.I. i-a solicitat numitului N.D.P., asociat
la SC H.N.I. SRL, o sumă de bani neprecizată cu titlul de datorie în contul
mitei ce a fost promisă pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud
Agigea, precum și pentru ca aceștia să permită intrarea în țară a unui
container cu mărfuri importate prin intermediul antemenționatei societăți.
La
data de 25 mai 2010 (orele 16:28:48), inculpatul I.M.I. a acceptat propunerea
formulată de numitul D.L., angajat al lui Z.Q., în numele acestuia din urmă, de
a oferi mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru
introducerea în țară a unui container conținând încălțăminte contrafăcută,
purtând ilegal însemnele mărcii înregistrate A.
La
data de 29 mai 2010 (orele 17:00:51), inculpatul I.M.I. a negociat cu
inculpatul A.A., reprezentant al SC D.I. SRL, plata unei sume de bani definită
codificat ca „8-9”, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.
Constanța Sud Agigea pentru introducerea în țară a mai multor containere cu
mărfuri.
La
data de 31 mai 2010 (orele 10:14:02), inculpatul I.M.I. i-a cerut angajatei sale
de la SC M. SRL să-i dea un bilețel lucrătorului vamal S. de la B.V. Constanța
Sud Agigea și să-l invite până la zona de control documentar.
Folosind
un limbaj codat, la data de 02 iunie 2010, inculpatul I.M.I. i-a explicat
inculpatului A.A., intermediar vamal, că, pentru moment, nu dispune de firme
fantomă care să fie sigure pentru a fi folosite ca importatori fictivi pentru
introducerea frauduloasă în țară a unor containere cu mărfuri.
La
data de 04 iunie 2010 (orele 11:14:30), inculpatul I.M.I. a negociat cu o
persoană de etnie arabă o reducere a sumei ce trebuia oferită ca mită
lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru introducerea în țară
a patru containere cu fasole pentru firma A.
La
data de 07 iunie 2010 (orele 14:13:25), inculpatul I.M.I. a negociat cu
inculpatul C.L. (zis L.) plata sumelor de bani oferite ca mită lucrătorilor
vamali pentru introducerea în țară a mai multor containere.
La
08 iunie 2010, inculpatul C.L., reprezentant al SC L.I.C. SRL, Pârscov, Buzău,
a negociat cu inculpatul I.M.I. oferirea unei sume de bani lucrătorilor vamali
de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru a nu face verificările vamale ce se
impuneau, pentru introducerea în țară a unui container cu mărfuri.
La
data de 10 iunie 2010 (ora 08:52:39), inculpatul I.M.I. a negociat cu
inculpatul C.L. introducerea în țară a unui container ce conținea marfă în plus
față de cea declarată în vamă (respectiv 27 colete cu monitoare LCD).
La
data de 15 iulie 2010 (ora 09:11:37), inculpatul I.M.I. a negociat cu numitul C.I.
reducerea comisioanelor percepute de cel dintâi, precum și a sumelor date cu
titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, de către un
client al SC M. SRL, pentru introducerea în țară a unor mărfuri.
La
30 iulie 2010 (orele 20:02:29), într-o discuție ce utilizează un limbaj extrem
de codificat, numitul C.R. îl întreabă pe inculpatul I.M.I. care este valoarea
mitei ce trebuie dată lucrătorilor vamali pentru realizarea unor operațiuni
vamale.
Aspectele
arătate s-au finalizat cu o intervenție făcută de inculpatul I.M.I. la
inculpatul D.I.D., inspector vamal la D.J.A.O.V. Constanța, la data de 02
august 2010 (ora 09:15:21), pentru rezolvarea operațiunilor vamale legate de
problematica respectivă.
La
data de 09 august 2010 (orele 15:02:01 și 15:13:49), la somația inculpatului B.E.,
director la C.N.A.P.M.C. SA și, concomitent, unul din conducătorii grupului
organizat în cauză, a început să facă presiuni asupra inculpatului D.M. (zis F.)
pentru ca acesta să își plătească datoriile către grupul criminal organizat,
datorii ce includeau și valoarea mitei pentru lucrătorii vamali de la B.V.
Constanța Sud Agigea.
La
data de 12 august 2010 (orele 12:04:25), numitul C.I. i-a propus inculpatului I.M.I.
să se implice prin intervenții făcute pe lângă vameșii de la B.V. Constanța Sud
Agigea pentru a-i procesa de urgență un container cu mărfuri și actele
aferente, precizându-i, concomitent, că el personal va interveni pentru
restituirea rapidă a TVA.
La
data de 17 august 2010, inculpații I.M.I. și A.A. au negociat plata unei sume
de bani neprecizată, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.
Constanța Sud Agigea, pentru ca aceștia să permită intrarea în țară a unui
container cu mărfuri intermediate de inculpatul A.A.
La
data de 18 august 2010, inculpatul I.M.I. i-a cerut inculpatului A.A. suma de
2.700 Ron, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud
Agigea pentru introducerea în țară a unui container cu mărfuri (APMU 4518341),
ce conținea în plus față de cele declarate în vamă, o cantitate neprecizată de
cuțite de strung. Inculpatul A.A. a fost de acord să plătească suma respectivă.
La
data de 19 august 2010, inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L.
introducerea în țară prin B.V. Constanța Sud Agigea a unui container, conținând
200 de colete (din aproximativ 1.900) cu mărfuri contrafăcute, inscripționate
cu însemnele mărcii W.D.
La
data de 20 august 2010 (ora 10:51:46), inculpatul I.M.I. a negociat cu A.A.
plata unei sume de 21 milioane lei pentru introducerea în țară a unui container
cu mărfuri prin B.V. Constanța Sud Agigea.
La data de 12 septembrie 2010 (orele
20:30:03), inculpatul I.M.I. a solicitat suma de 62 milioane lei vechi, cu
titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, de la
inc. Z.Q. pentru intrarea în țară a unor containere cu mărfuri, importate prin
intermediul acestuia din urmă, fapt cu care inc. Z.Q. a fost de acord, promițând
să plătească suma respectivă.
La
data de 23 septembrie 2010, inculpatul C.L. i-a precizat inculpatului I.M.I. că
îi va da o sumă de bani, denumită în limbaj codificat ca „8 seturi",
pentru a fi oferită ca mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud
Agigea, pentru introducerea în țară a unor containere conținând ulei.
S-a
apreciat că faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de: art. 7 pct.
l din Legea nr. 39/2003; art. 255 pct. l C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2
din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu
aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Examinând
cererea inculpatului prin prisma dispozițiilor art. 23 alin. (10) din
Constituția României și de art. 136 alin. (2), art. 160
1
și următoarele
C. proc. pen., prima instanță a reținut că formularea unei cereri de liberare
provizorie este condiționată, așa cum rezultă din chiar denumirea instituției,
de luarea prealabilă a măsurii arestării, și nu presupune încetarea sau
schimbarea temeiurilor care au impus luarea măsurii arestării deoarece, în
aceste ipoteze, devin incidente alte instituții de drept procesual penal,
revocarea arestării sau înlocuirea arestării (art. 139 C. proc. pen.), potrivit
art. art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., existând dreptul
judecătorului/instanței de a aprecia asupra acordării sau neacordării liberării
provizorii, care reprezintă un „substituent” al măsurii arestării.
Cu
privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de
inculpatul I.I.M., Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile pentru
admiterea în principiu [(art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.)], având
în vedere și decizia de recurs în interesul Legii nr. 7/2009 (M. Of. nr. 694/15.10.2009),
pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a
reținut, sub acest aspect că potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (1) și (2) C.
pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina petentului
inculpat I.I.M. nu depășește 15 ani închisoare, sub pragul prevăzut de normele
procedurale pentru admisibilitatea unei astfel de cereri.
S-a
constatat, de asemenea, că infracțiunile ce intră în scopul grupului
infracțional organizat sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere,
cererea inculpatului este admisibilă.
În ceea ce privește
condiția negativă prevăzută de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen.,
referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament
după liberarea provizorie, s-a reținut că aceasta nu este îndeplinită.
S-a apreciat că din
coroborarea prevederilor art. 160
2
alin. (1) și art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen., reiese caracterul facultativ al acordării liberării
provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar
afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii
prevăzută de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen.
În cauza concretă
dedusă judecății s-a reținut că probatoriul administrat de către procuror până
în acest moment procesual este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă că
inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită
exigența prevăzută de art. 143 C. proc. pen., urmărirea penală este în curs de desfășurare,
cauza în care petentul este cercetat este destul de complexă, iar temeiurile în
baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive nu s-au schimbat, nu au
intervenit elemente noi, favorabile în ceea ce privește poziția procesuală a
inculpatului.
Prima instanță,
procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispozițiile art. 160
1
– art. 160
10
C. proc. pen. și nu la analiza temeiurilor arestării
preventive, a constatat că instanța de judecată, atât în cursul urmăririi
penale, cât și al judecății, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub
control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de aer.160
2
alin. (1) și (2) C. proc. pen., neexistând obligația de a se admite în fond
cererea.
Astfel, s-a reținut
că la verificarea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se
pornește de la una din premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv
subzistența temeiurilor avute în vedere luarea măsurii arestării preventive a
inculpatului, deoarece dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta,
instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz,
înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemai impunându-se, prin
ipoteză, problema liberării provizorii.
S-a concluzionat că,
pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanța
trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în
vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea
inculpatului în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control
judiciar, nu este totuși oportună.
Prin interpretarea
sistematică a dispozițiilor din materia măsurilor preventive, în corelație și
cu exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, s-a
reținut că astfel de temeiuri privesc fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului
penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art.
160
2
alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte temerea că
atingerea scopului procesual penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate
de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat,
respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări aceasta să fi
produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact
violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului,
chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate
socială și neîncredere în actul de justiție.
Față de aspectele
expuse s-a constatat că cererea inculpatului este neîntemeiată, la acest moment
procesual, buna desfășurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul
că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de
urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până în
prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală
nefiind finalizată, față de numărul mare de persoane implicate cauza fiind complexă
și presupunând o urmărire penală complexă, în speță urmând a se verifica
documentele ridicate de la societăți comerciale care au beneficiat de acordul
liberului de vamă.
De asemenea, având în
vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor
materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, prima
instanță a reținut pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl
constituie lăsarea în libertate a inculpatului, s-ar aduce atingere valorilor
sociale și regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în
rândul opiniei publice ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile
lor pentru obținerea de beneficii materiale prejudiciind buna reputație a
instituțiilor publice, o reacție blânda față de acest gen de inculpați putând crea
un sentiment de insecuritate publică și face ineficiente măsurile legislative
care au menirea să înfrângă recrudescenta penală de corupție, generând
neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și,
prin aceasta, s-ar pune in pericol ordinea publică aflată într-o relație
cauzală cu actul de înfăptuire a justiției.
S-a
constatat, totodată, că garanțiile de ordin personal (buna conduită avută
anterior, lipsa antecedentelor penale, are în întreținere copii, are o familie
organizată), cât și cele prevăzute de art. 160
2
alin. (3) C. proc.
pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă
lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, criticând-o,
astfel după cum rezultă din cuprinsul notelor scrise depuse la dosar și
concluziile orale formulate de către apărătorul ales al recurentului inculpat
(expuse în partea introductivă a prezentei decizii) pentru nelegalitate,
netemeinicie, folosirea de argumente ce exced prevederilor legale în materie,
prin adăugarea la lege, neoferirea de dovezi în ceea ce privește nerespectarea
condițiilor prevăzute de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen.
Analizând recursul
prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385
6
alin.
(3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins, pentru
considerentele ce urmează.
Astfel, după cum
rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,
scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a
procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de
la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste
scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau
pe cauțiune.
În același sens sunt
și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana
arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi
eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei
garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la
reglementările interne în materie se constată că art. 160
2
alin. (1)
și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi
acordată.
Rezultă așadar că
liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,
neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței
[(art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea
unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii
prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care
aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea
de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau
că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor
părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau
prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din
reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării
luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele
dosarului se constată că întemeiat prima instanță a apreciat că la acest moment
procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu
era oportună.
Se reține, astfel, că
prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată
și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată
că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul
instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un
grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor
importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României),
persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu
diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de
afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice
beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup
ce avea ca
scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului Român în
privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe
raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea
instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv
pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului
infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale
funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri
procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară
de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau
însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în
alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a
documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de
taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de
la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără
perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală
constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite,
inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în
România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul
vamal.
Infracțiunile,
mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de darea
și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda,
falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri
oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate
la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială
înregistrată.
Potrivit cercetărilor
efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau
structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție
externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S.,
D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V.,
D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați
ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R.,
D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A.,
A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de
asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a creea presupunerea
rezonabilă că inculpatul
a
promis și a intermediat oferirea, sau a remis indirect, sume de bani
lucrătorilor vamali în vederea realizării intereselor anumitor persoane,
contribuind și la plata sumelor datorate unor membri ai grupului infracțional.
Probele administrate
creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este
cercetat, prevăzute de
art.
7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și
7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu
aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.,
fapte de o gravitate deosebită, având
în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul
exercitat din punct de vedere economic și social.
Astfel, faptele
pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării
preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute
de art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din
analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu
îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce
reglementează această instituție.
Acordarea liberării
sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar
instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei
măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160
2
alin.
(1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea
cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu
privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului,
calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia,
circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau
inculpatului.
Totodată,
dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o
obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul
procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat
de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative
celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc.
pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se
constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează
presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care
acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor
preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără
privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a
procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind
finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și
numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru
aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată,
totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control
judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar
avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și
necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele
referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta
concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate
neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii
ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei
deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține
că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și
aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în
speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros
argumentată.
Criticile invocate în
recurs sunt nefondate.
Soluția primei
instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive,
reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta
cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de
libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care
există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea
acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a
urmăririi penale.
Rezultă, așadar, că
nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind
un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în
condițiile art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen., caracterul inoportun
al admiterii cererii rezultând implicit din natura și gravitatea faptelor
despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de
inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale inculpatului,
impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui
sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea realizarea
intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident presupunea o
reacție fermă a organelor judiciare.
Rezultă așadar, că
argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt
apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros
motivată.
În ceea ce privește
pretinsa adăugare la lege și folosirea de către prima instanță a unor argumente
străine de cele reglementate de normele incidente în speță (cu referire
specială la caracterul „volitiv” al admiterii unei cereri de liberare
provizorie sub control judiciar) aceste susțineri nu pot fi primite, având în
vedere prevederile exprese ale art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen. și
concluzia ce rezultă cu necesitate din interpretarea gramaticală a normei
precitate, cu referire la timpul verbal utilizat de legiuitor.
Pentru considerentele
ce preced, dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit
dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul
inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la
prezentarea apărătorului ales, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.M. împotriva încheierii nr. 1137
din 29 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
în dosarul nr. 6159/1/2011.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 august 2011.