ÎCCJ, Decizia nr. 262/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 262/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față,
Din actele dosarului
constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1357 din 6 septembrie
2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost
respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar,
formulată de inculpatul M.A., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare
către stat.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că arestarea inculpatului
M.A. s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Această încheiere a rămas definitivă prin
respingerea recursului inculpatului conform încheierii nr. 143 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 Judecători.
Prin încheieri
succesive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, confirmate
de completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost
prelungită starea de arest a inculpatului pe durate de câte 30 de zile, până la
soluționarea prezentei cereri.
La data de 2
septembrie 2011, inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub
control judiciar.
Analizând cererea
inculpatului M.A. prima instanță a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, s-a reținut
că potrivit actelor și lucrărilor de urmărire penală, inculpatul M.A. este
cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din
Legea nr. 39/2003 și art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct.
1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea
dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
S-a apreciat că
faptele presupus a fi săvârșite de inculpatul M.A., care formează obiectul
cercetării penale în prezenta cauză, constau în concret în aceea că în
calitatea deținută, de lucrător vamal în cadrul V.C. Sud Agigea, șef control
fizic containere în cadrul B.V. Constanța Sud Agigea, a săvârșit, la diferite
intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai
multe acte materiale specifice infracțiunii de luare de mită, pretinzând prin
intermediul inculpatului T.D.I. sume de bani de la mai mulți intermediari
vamali și importatori.
Astfel, la data de 2
septembrie 2010, orele 17
22:23
, inculpatul M.A. i-a solicitat
inculpatului T.D.I., reprezentant al comisionarului vamal C.C.S. SRL, ca unul
din importatori sau intermediari vamali, neidentificat, descris codat sub
denumirea de „inginerul chelios”, să plătească cu titlu de mită suma de 3.000 dolari
S.U.A., pentru a se permite intrarea în țară a unei cantități de 30 baxuri cu
pixuri (02 septembrie 2010, orele 17
22:23
).
La data de 30 septembrie
2010, orele 13
01:23
, inculpatul M.A. l-a informat pe inculpatul T.D.I.
că suma oferită ca mită pentru a se permite intrarea în țară a unui container
conținând ață de cusut este de 5.500 dolari S.U.A. (30 septembrie 2010, orele
13
01:23
).
La data de 8 octombrie
2010, orele 14
21:27
, inculpatul M.A. a consimțit să își încalce
atribuțiile de serviciu, permițând intrarea în țară a două containere,
aparținând societății G., la cererea inculpatului T.D.I., în condițiile în care
primul container conținea o proporție de 25 % mărfuri ilicite, iar cel de-al
doilea container conținea 98 % mărfuri ilicite, bazându-se pe plata unei sume
de bani nedeterminate, cu titlu de mită, percepută de inculpatul T.D.I. de la
importatori sau intermediari vamali (08 octombrie 2010, orele 14
21:27
;
15
11:36
).
În cursul serii de 15
noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a dat detalii inculpatului T.D.I. cu privire
la cantitățile de mărfuri contrafăcute (respectiv jucării H.M. și P.D.)
existente într-un container ce urma să fie introdus în țară prin încălcarea
îndatoririlor de serviciu de către inculpatul M.A.; în baza informațiilor
furnizate de M.A., inculpatul T.D.I. i-a pretins inculpatului M.R. suma de
1.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali, în scopul ca
aceștia să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită intrarea în țară a
mărfurilor contrafăcute (15 noiembrie 2010, orele 18
45:02
– în
corespondență cu T.D.I.).
La data de 17
noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a cerut inculpatului T.D.I. plata unei sume
de bani neprecizate, cu titlu de mită, în scopul de a-și încălca atribuțiile de
serviciu și a permite intrarea în țară a unor mărfuri aparținând firmei D., în
condițiile în care facturile aferente importului erau necorespunzătoare,
prezentate doar în copie și, în absența originalului (17 noiembrie 2010 orele
09
03:55
).
La data de 17
noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a cerut inculpatului T.D.I. plata sumei de
1.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită, bani pe care, la rândul său, să îi
perceapă de la reprezentanții firmei D.G., în scopul de a permite intrarea în
țară a 10 baxuri cu ochelari de vedere (17 noiembrie 2010, orele 17
11:18
;
17
35:39
; 17
38:40
).
La data de 19
noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a cerut inculpatului T.D.I. plata sumei de
4.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru a permite intrarea în țară a 78
și, respectiv, 25 baxuri cu mărfuri ilicite (19 noiembrie 2010, orele 14
30:57
).
La data de 28
decembrie 2010, inculpatul M.A. a permis intrarea în țară a unui transport de
ciuperci provenind din Republica Populară Chineză, pentru care nu exista
certificat de captură, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu, cerându-i
inculpatului T.D.I. o sumă de bani neprecizată, cu titlu de mită, sumă pe care
acesta urma să o ceară intermediarului vamal E.H.A. (28 ianuarie 2010, orele 15
12:45
;
17
34:03
).
La data de 6 ianuarie
2011, inculpatul M.A. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că inculpatul C.M. introduce
în țară un container, din care jumătate reprezintă mărfuri nedeclarate, iar 20
de colete reprezintă mărfuri contrafăcute, sugerându-i să contacteze
importatorul pentru a plăti o sumă de bani cu titlu de mită, în scopul
încălcării îndatoririlor de serviciu și a permiterii intrării în țară a
respectivelor mărfuri (06 ianuarie 2011, orele 12
45:45
).
Examinând cererea prin
prisma dispozițiilor art. 23 alin. (10) din Constituție, art. 136 alin. (2) C.
proc. pen. și art. 160
1
C. proc. pen., prima instanță a reținut că
formularea unei cereri de liberare provizorie este condiționată, de luarea
prealabilă a măsurii arestării, și nu presupune încetarea sau schimbarea temeiurilor
care au impus luarea măsurii arestării deoarece, în aceste ipoteze, devin
incidente alte instituții de drept procesual penal, revocarea arestării sau
înlocuirea arestării [(art. 139 C. proc. pen.)], judecătorul având dreptul,
potrivit art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., de a aprecia asupra
acordării sau neacordării liberării provizorii.
S-a reținut că
potrivit actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, se presupune
existența unui grup infracțional organizat pe 6 paliere.
Probele sau indiciile
temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) cu referire la art. 68
1
C.
proc. pen., existente la dosar și funcțiile publice sau private îndeplinite de
persoanele față de care se efectuează cercetări până la acest moment, fiind de
natură a sugera ca posibilă o astfel de organizare a presupusei activități
infracționale a inculpaților.
Totodată, s-a
constatat că organele de urmărire penală îl situează pe inculpatul M.A., iar în
cursul actualei faze a procesului penal instanța nu are competența a cenzura
această prezentare a „grupului infracțional organizat”, la palierul nr. 4
„palierul de execuție la nivelul sistemului vamal”.
S-a concluzionat că în
cauză, în raport cu modul de organizare/ierarhizare al presupusului grup
infracțional, astfel cum acesta este prezentat în actele și lucrările dosarului
de urmărire penală (situarea inculpatului M.A. la unul din paliere superioare
ale acestuia, palierul nr. 4 „palierul de execuție la nivelul sistemului
vamal”), având în vedere probele și indiciile temeinice existente până în
prezent, sunt elemente de natură a justifica rezonabil concluzia privind
„necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte
infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin
influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea
mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”, iar interesul public al
prezervării ordinii publice continuă să fie actual în raport cu gravitatea
infracțiunilor presupus a fi săvârșite, indiciile privind posibilitatea că
acestea ar fi fost săvârșite în participație cu persoane care dețineau înalte
funcții, inclusiv implicând exercițiul autorității de stat, consecințele
produse asupra sistemului de acumulare a veniturilor realizate din activitățile
vamale, dar și impactul negativ asupra prestigiului instituțiilor publice,
nefiind împrejurări de ignorat.
S-a argumentat că, în
principiu, tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei
infracțiuni nu poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul
de eliberare din detenție provizorie, cel puțin după o anumită perioadă de timp,
decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în
libertate, ordinea publică ar fi realmente amenințată, iar această condiție se
cere a fi analizată, în cadrul cererii de liberare provizorie, și în raport cu
riscul pe care îl prezintă inculpatul de a comite noi infracțiuni.
Sub acest aspect,
prima instanță a constatat că, nu există date sau indicii concrete care să
prezume rezonabil riscul de repetare a infracțiunilor, având în vedere
circumstanțele personale ale inculpatului necunoscut cu antecedente penale și
cu conduită corespunzătoare în societate până la data formulării acuzațiilor,
însă pentru acordarea liberării provizorii este deopotrivă necesară și
îndeplinirea condiției privitoare la inexistența oricărui risc de influențare a
anchetei, în cauză existând, cel puțin în acest moment al desfășurării
activității de urmărire penală, un asemenea risc, acesta neputând fi în mod
obiectiv eliminat prin instituirea unui control judiciar la acest moment
procesual.
S-a menționat că
presupusa activitate infracțională ce formează obiectul cercetărilor s-a extins
pe o perioadă relativ lungă de timp și a implicat un număr mare de
participanți, cu multiple acte materiale de executare, iar probațiunea, până la
acest moment procesual, se întemeiază, printre altele, pe convorbirile
telefonice interceptate aspectele presupus infracționale rezultate din aceste convorbiri
necesitând multiple și complexe verificări în fapt cu privire la activitățile
de vămuire desfășurate, societățile și persoanele beneficiare implicate,
interesul anchetei în curs de desfășurare la organele de urmărire penală
reclamând, în acest stadiu efectuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de
arest.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, criticând-o, astfel
după cum rezultă din cuprinsul concluziilor orale formulate de către apărătorul
ales (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) pentru nelegalitate,
netemeinicie, inexistența datelor referitoare la nerespectarea condițiilor
prevăzute de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen., folosirea de
argumente ce exced normelor care reglementează instituția liberării provizorii
sub control judiciar, cercetarea altor inculpați poziționați pe paliere
superioare în cadrul grupului infracțional în libertate, neefectuarea de noi
acte de urmărire față de inculpat, neobservarea prevederilor art. 136 alin. (2)
C. proc. pen.
Analizând recursul
prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385
6
alin.
(3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins, pentru
considerentele ce urmează.
Astfel, după cum
rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,
scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a
procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de
la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste
scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau
pe cauțiune.
În același sens sunt
și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana
arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi
eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei
garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la
reglementările interne în materie se constată că art. 160
2
alin. (1)
și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi
acordată.
Rezultă, așadar, că
liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,
neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței
[(art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea
unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii
prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care
aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea
de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau
că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor
părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau
prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din
reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării
luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele
dosarului se constată că întemeiat prima instanță a considerat că la acest
moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a
inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că
prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată
și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată
că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul
instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un
grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor
importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României),
persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu
diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de
afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice
beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup
ce avea ca
scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în
privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe
raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea
instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv
pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului
infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale
funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri
procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară
de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau
însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în
alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor
de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală
a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți
comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea
acestor taxe.
Rețeaua structurală
constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite,
inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în
România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul
vamal.
Infracțiunile,
mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat, erau reprezentate de darea
și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda,
falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri
oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate
la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială
înregistrată.
Potrivit cercetărilor
efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau
structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție
externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S.,
D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V.
D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați
ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R.,
D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A.,
A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de
asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a creea presupunerea
rezonabilă că inculpatul,
în calitatea sa de șef control fizic containere în cadrul
B.V. Constanța Sud Agigea, lucrător vamal, a săvârșit, la diferite intervale de
timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte
materiale specifice infracțiunii de luare de mită, pretinzând prin intermediul
comisionarului T.D.I., sume de bani de la mai mulți intermediari vamali și
importatori, printre care E.H.A., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. și alții în
scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și a permite intrarea în țară a
unor containere importate, ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte
mărfuri decât cele înscrise în declarația vamală de import sau mărfuri în alte
cantități ori cu o altă valoare decât cele declarate sau în scopul de a-și
îndeplini îndatoririle de serviciu, prin procesarea respectivelor containere,
permițând accesul lor în țară.
Probele administrate
creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este
cercetat, prevăzute de
art.
7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6
și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu
aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.,
fapte de o gravitate deosebită, având
în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia și
impactul exercitat din punct de vedere economic și social.
Faptele pentru care
inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive
respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul
său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția
oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această
instituție.
Acordarea liberării
sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar
instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei
măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160
2
alin.
(1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea
cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu
privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului,
calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia,
circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau
inculpatului.
Totodată,
dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o
obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul
procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat
de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative
celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc.
pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se
constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează
presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care
acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor
preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea
de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului
penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având
în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și numărul crescut al
probelor ce trebuie în continuare administrate pentru aflarea adevărului și
lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată,
totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control
judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute
în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității
desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la
inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea
de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în
vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce
prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi
cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține
că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și
aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în
speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros
argumentată.
Motivele de recurs
invocate sunt nefondate.
Soluția primei
instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive,
reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta
cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de
libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care
există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea
acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a
urmăririi penale.
Rezultă, așadar, că
nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind
un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în
condițiile art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen., acesta rezultând, ca,
de altfel și caracterul inoportun al admiterii cererii inculpatului, în mod
implicit, din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează
presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și
circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului
în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al
autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor
săi și care, în mod evident impunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Referitor la critica
privind folosirea de către prima instanță a unor argumente ce exced normelor
care reglementează instituția juridică a liberării provizorii sub control
judiciar, prin raportare la cauza concretă și la starea de fapt avută în
vedere, la acest moment procesual de către organele de urmărire, se constată că
nici aceasta nu se susține. Astfel, instanța a avut în vedere și a aplicat în
mod just, prin coroborare, prevederile art. 160
1
alin. (1) și (2) C.
proc. pen., raportându-se și la prevederile art. 136 C. proc. pen. (contrar
susținerilor apărării), observând nu doar situația de fapt, astfel după cum
aceasta reiese, în acest moment, din actele dosarului, dar și aspectele
particulare ce țin de persoana inculpatului și necesitatea de asigurare, în
orice circumstanțe, a realizării scopului procesului penal.
În ceea ce privește
susținerea relativă la actele de urmărire efectuate față de inculpat aceasta nu
poate fi primită, deoarece excede obiectului cauzei, procurorul având în această
fază a procesului penal libertatea de a stabili modalitatea de derulare a
anchetei și ordinea efectuării actelor de urmărire.
Referitor la
argumentele privind împrejurarea că alți inculpați sunt cercetați în stare de
libertate se reține că nici acestea nu se susțin, principiul egalității de
tratament, sugerat de apărare, negăsindu-și aplicabilitatea, măsurile
preventive dispuse față de inculpați fiind diferite, în raport cu situația
procesuală distinctă a fiecăruia.
Pentru considerentele
ce preced dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit
dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul
inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la
prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului
Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii nr. 1357
din 6 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
penală. în dosarul nr. 7022/1/2011.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 septembrie 2011.