ÎCCJ, Decizia nr. 157/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 157/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 848 din 14 iunie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul M.R.; a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Prin cererea

formulată și înregistrată la instanță, s-a solicitat, în numele inculpatului M.R.

liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia în baza dispozițiilor art.

160

2

și urm. C. proc. pen.

În motivarea cererii

s-a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 255 C.p. S-a mai

arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160

2

alin.

(1) C. proc. pen. și că această cerere este una întemeiată, neimpunându-se

cercetarea sa în stare de arest preventiv.

Referitor la inculpat

s-a arătat că acesta prezintă garanții morale, dată fiind vârsta sa, lipsa

antecedentelor penale și are suportul familiei, este căsătorit și are trei

copii minori în întreținere, fiind exclusă ipoteza că s-ar putea implica în noi

activități de natură infracțională.

În numele

inculpatului s-a arătat că acesta cunoaște condițiile ce i se pot impune dacă

va fi liberat provizoriu sub control judiciar și se obligă să respecte aceste

măsuri.

Expres, în fața

judecătorului, inculpatul a făcut mențiunea cunoașterii dispozițiilor legale

privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii.

De asemenea, s-a

arătat că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu ar împiedica bunul

mers al cercetării penale, fiind suficiente garanțiile oferite de obligațiile

ce pot fi impuse de instanță.

Examinând actele și

lucrările dosarului prima instanță a constatat că inculpatul și-a însușit

cererea formulată de avocat în numele său.

Examinând cererea de

liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 160

2

și urm. C. proc. pen., prima instanță a constatat că aceasta este neîntemeiată.

Prima instanță a

reținut că:

I. Infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în

faptul că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.

II. Infracțiunea de

dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 255 pct. 1 C. pen., rap. la art. 6

și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.

(2) C. pen.

În intervalul

octombrie 2010 – februarie 2011, în calitate de intermediar vamal a săvârșit,

la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții

infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită.

În concret,

inculpatul a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani

comisionarului vamal T.D.I. pentru ca acesta să remită respectivele sume

lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, precum și

conducerii grupului infracțional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii

vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul pe

teritoriul României a unor containere importate ce conțineau, după caz: mărfuri

contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în

declarația vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur și simplu, ca

lucrătorii vamali să-și executa atribuțiile de serviciu și să proceseze

containerele respective, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate

în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.

1) La data de 10

noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti

suma de 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la

Biroul Vamal Constanța Sud Agigea pentru a permite intrarea în țară și a da

liberul de vamă în cazul unui container conținând, printre altele, 15 colete cu

carcase de telefoane mobile.

2) La data de 12

noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti

suma de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la

Biroul Vamal Constanța Sud Agigea pentru a permite intrarea în țară și a da

liberul de vamă în cazul unui container conținând, printre altele, disimulate,

70 baxuri cu icoane și alte articole religioase ortodoxe, pentru care nu exista

autorizarea Patriarhiei Române.

3) La data de 15

noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti,

cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud

Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul mai

multor containere, după cum urmează:

- 3.500 dolari S.U.A.

pentru lucrătorii vamali și 500 dolari S.U.A. pentru inculpatul T.D.I., pentru

108 baxuri conținând chiloți bărbătești purtând însemnele de marcă contrafăcută

„D.G”;

- 7.000 dolari S.U.A.

pentru jucării contrafăcute purtând însemnele mărcii „B.”;

- 2.000 dolari S.U.A.

pentru 111 baxuri de ochelari contrafăcuți;

- 1.500 dolari S.U.A.

pentru produse contrafăcute purtând însemnele mărcii „B.”;

- 3.000 dolari S.U.A.

pentru 30 de baxuri de chiloți (alții decât cei care purtau însemnele mărcii

„D.G”;

- 4.500 dolari S.U.A.

pentru 221 baxuri cu tampoane igienice marca „A.D.”

4) La data de 15

noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti

suma de 1.500 DOLARI S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la

Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da

liberul de vamă în cazul unor containere, conținând mărfuri contrafăcute ce

purtau neautorizat marca „K.”, precum și 15 baxuri cu jucării contrafăcute,

purtând mărcile „H.M.” și „P.D.”.

5) La data de 16

noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti

suma de 1.500 DOLARI S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la

Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da

liberul de vamă în cazul unui container conținând cantități neprecizate de

perdea și ochelari de vedere, câtă vreme în documentele vamale erau înscrise

materiale textile și, respectiv, ochelari de soare, încadrări tarifare ce

presupuneau plata unor taxe vamale mai mici.

6) La data de 17

noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti

suma de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la

Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da

liberul de vamă în cazul a 10 baxuri cu ochelari de vedere.

7) La data de 18

noiembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti

suma de 3.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la

Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da

liberul de vamă în cazul a 60 de colete cu parfumuri, 40 baxuri cu umbrele, 7

baxuri cu cărți de joc și produse contrafăcute marca „H.M”.

8) La data de 06

decembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti

suma de 500 dolarI S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la

Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da

liberul de vamă în cazul unui container cu diverse produse contrafăcute.

9) La data de 23

decembrie 2010, inculpatul M.R. i-a promis inculpatului T.D.I. că îi va plăti

5.000 dolari S.U.A., negociați ulterior la suma finală de 4.000 dolari S.U.A.,

cu titlu de mită, pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud

Agigea, pentru a permite intrarea în țară și a da liberul de vamă în cazul unui

container conținând, disimulate, 10 baxuri cu artificii și 61 baxuri cu mărfuri

contrafăcute.

S-a reținut că,

articolul 160

2

C. proc. pen. instituie condițiile de admisibilitate

ale cererii de liberare provizorie sub control judiciar reglementând prin norme

imperative cazurile în care se poate lua în discuție oportunitatea acestei

măsuri (existența unor infracțiuni din culpă ori existența unor infracțiuni

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani) precum și cazurile în care nu este permisă acordarea ei (există date din

care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să

săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori

distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte).

Trecând peste

admisibilitatea în principiu a cererii, în condițiile în care judecătorul

cauzei a constatat, în prealabil, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege în acest sens și astfel a admis în principiu cererea, este de abordat în

ce măsură este și întemeiată.

De asemenea, s-a

reținut că art. 136 C. proc. pen., scopul măsurilor preventive este acela de a

asigura buna desfășurare a procesului penal ori împiedecarea sustragerii

inculpatului de la urmărire penală, judecată ori executarea pedepsei iar în

alegerea măsurii instanța este ținută să aibă în vedere alături de scopul

acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, starea de sănătate, vârsta,

antecedentele și celelalte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Prima instanță a

reținut că infracțiunile care au determinat luarea măsurii preventive a

arestării se încadrează în sfera unor infracțiuni grave, inculpatul fiind

bănuit de fi colaborat în acest sens cu alți numeroși inculpați. În intervalul

octombrie 2010 – februarie 2011, în calitate de intermediar vamal a săvârșit,

la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții

infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită.

În concret,

inculpatul a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani

comisionarului vamal Tudoran Dragoș Iulian pentru ca cesta să remită

respectivele sume lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea,

precum și conducerii grupului infracțional constituit în cauză, în scopul ca

lucrătorii vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul

pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau, după caz:

mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele

înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur și

simplu, ca lucrătorii vamali să-și execute atribuțiile de serviciu și să

proceseze containerele respective, permițând accesul lor în țară, în loc să fie

blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.

Convorbirile

telefonice aflate la dosarul complex de urmărire penală fac proba faptelor

susmenționate.

Prima instanță a

reținut că indiciile existente în acest moment la dosarul cauzei relevă o

implicarea activă a inculpatului alături de ceilalți inculpați în săvârșirea

unor acte infracționale grave.

Față de inculpatul de

față, aflat împreună cu alți 28 de inculpați, s-a luat măsura arestării

preventive relativ recent, în cauză fiind făcute cercetări în ce-i privește

pentru stabilirea întregii activități infracționale. Contestarea în acest cadru

procesual a indiciilor temeinice sau probelor că a săvârșit fapte prevăzute de

legea penală nu poate fi la modul concret primită, în funcție de cele anterior

redate și se impune a fi abordată și prin prisma acestui din urmă aspect, al

arestării recente, cu mențiunea că recursul declarat de inculpați împotriva

hotărârii de luare a măsurii arestului a fost respins, ca nefondat.

Susținerile

inculpatului că faptele de care este bănuit nu prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică și că nu ar avea posibilitatea de a influența ancheta nu

sunt prin ele însele suficiente pentru a se putea dispune liberarea lor

provizorie.

Pe de altă parte,

prima instanță a reținut că, deși la dosar nu există date referitoare la o

conduită neconformă a inculpatului anterior cercetării în cauză, există totuși

dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea

că atașamentul inculpatului față de normele de conviețuire socială nu sunt

suficient de puternice pentru a-l împiedica, având în vedere și miza

procesului, să încerce îngreunarea procedurilor judiciare. Important de

subliniat este și faptul că în cauză sunt cercetați mai mulți inculpați, unii aflați

în poziții sociale și profesionale de vârf în cadrul statului, bănuiți de

săvârșirea unor infracțiuni grave.

În consecință, prima

instanță a apreciat că pericolul social concret pe care lăsarea inculpatului în

libertate îl reprezintă pentru ordinea publică, este actual și că, în vederea

bunei desfășurări a procesului penal, în această fază a procedurilor, se impune

starea de detenție preventivă a inculpatului, mai ales în condițiile în care

din dosar a rezultat că cercetările penale sunt în fază incipientă.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o, astfel

după cum rezultă din susținerile orale ale apărătorului acestuia, expuse în

partea introductivă a prezentei decizii, pentru neascultarea inculpatului de către

prima instanță și pentru faptul că prima instanță a făcut o apreciere eronată a

condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru admiterea cererii de liberare

provizorie sub control judiciar.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de

la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste

scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau

pe cauțiune.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana

arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi

eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Referitor la

reglementările interne în materie se constată că art. 160

2

alin. (1)

și (2) C. proc. pen. prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi

acordată.

Rezultă așadar că

liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,

neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței

(art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.) și care presupune îndeplinirea

unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii

prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care

aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din

reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării

luate față de învinuit sau inculpat.

Raportând

considerațiile teoretice expuse cauzei concrete dedusă judecății se constată că

prin Încheierea din Camera de Consiliu nr. 759 din 24/25 mai 2011, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4374/1/2011,

(definitivă prin Încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 4454/1/2011,

prin respingerea, ca nefondat a recursului formulat de inculpat) Înalta Curte

de Casație și Justiție, a dispus în baza art. 149

1

raportat la art. 143,

art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a

inculpatului M.R. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.

În motivarea

încheierii, instanța a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice

suficiente ce fac verosimilă săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor

pentru care este cercetat, prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr.

39/2003 și art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Ulterior, măsura

arestării preventive a inculpatului a fost prelungită de către instanță.

Se reține, astfel, că

inculpatul M.R. a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat, iar în

intervalul octombrie 2010 – februarie 2011, în calitate de intermediar vamal a

săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții

infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită.

În concret,

inculpatul a promis, a oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani

comisionarului vamal Tudoran Dragoș Iulian pentru ca acesta să remită

respectivele sume lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea,

precum și conducerii grupului infracțional constituit în cauză, în scopul ca

lucrătorii vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul

pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau, după caz:

mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele

înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur și

simplu, ca lucrătorii vamali să-și executa atribuțiile de serviciu și să

proceseze containerele respective, permițând accesul lor în țară, în loc să fie

blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.

De asemenea, se are

în vedere că realizarea scopurilor măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C.

proc. pen. nu poate fi îndeplinită în absența privării de libertate a

inculpatului, ținându-se cont de faptul că există dubii suficient de puternice,

apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că atașamentul inculpatului

față de normele de conviețuire sociale nu sunt suficient de puternice pentru

a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în condițiile în

care în cauză sunt cercetați mai mulți inculpați, unii aflați în poziții

sociale și profesionale de vârf în cadrul statului.

Față de aspectele

anterior relevate se constată că, deși cererea de liberare provizorie sub

control judiciar îndeplinea condițiile legale referitoare la cuantumul maxim al

pedepsei, aceasta nu realiza cerința oportunității, rezultând implicit din

interpretarea coroborată a prevederilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

raportat la art. 160

2

C. proc. pen.

Din coroborarea

elementelor privind gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost

comise de către inculpat rezultă că lăsarea acestuia în libertate constituie un

pericol concret pentru ordinea publică, liberarea sa provizorie la acest moment

procesual neputând conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, de

asigurare a bunei desfășurări a procesului penal.

Așa fiind, se reține

că soluția dispusă de către prima instanță este legală și temeinică, dând o

corectă interpretare și aplicare prevederilor legale ce reglementează

instituția juridică a liberării provizorii sub control judiciar și a măsurilor

preventive, în general.

Dreptul părții aflată

în stare de detenție provizorie și vocația acesteia de a fi pusă în libertate

în cursul procesului penal nu creează în sarcina instanței obligația de a

dispune o atare măsură în detrimentul dezideratului asigurării bunei

desfășurări a procesului penal și a ocrotirii interesului public, în cauza

dedusă judecății, interesul public primând față de cel individual, al

inculpatului, de a fi cercetat și judecat în stare de libertate.

Astfel, detenția

provizorie a inculpatului apare ca fiind legitimă, atât față de existența

indiciilor concrete care impun luarea în considerare a unui interes public ce

se impune a fi protejat precumpănitor, față de cel al individului, de a

beneficia de cercetarea în stare de libertate, cât și față de durata măsurii și

necesitatea normalei desfășurări a procesului penal, liberarea provizorie a

inculpatului, la momentul procesual actual, nefiind oportună, deoarece nu ar

conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, astfel după cum acesta

este reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Criticile invocate de

apărare sunt nefondate și vor fi respinse.

În ceea ce privește

susținerea că recurentul inculpat nu a fost audiat de către prima instanță, așa

cum impun dispozițiile ce reglementează instituția liberării provizorii sub

control judiciar, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că acesta a fost audiat, declarația aflându-se la dosarul primei

instanțe.

Circumstanțele

personale ale inculpatului nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în

corelație cu interesul public, respectiv protejarea de riscul repetării unor

fapte similare, aspectele personale nefiind suficient de puternice pentru a

constitui un temei de admitere a cererii.

Așa fiind, se

constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată,

motivele de recurs invocate fiind nefondate.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. raportat la art. 160

9

C. proc. pen., recursul declarat de

inculpat va fi respins, ca nefondat.

Potrivit art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare statului, onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curții de Casație

și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.R. împotriva Încheierii nr. 848 din 14 iunie

2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 4823/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curții de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 iunie 2011.