ÎCCJ, Decizia nr. 207/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 207/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1194

din 10 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie pe cauțiune

formulată de inculpatul C.S.; s-a dispus restituirea, către inculpat, a sumei

de 10000 lei plătită cu titlu de cauțiune și a fost obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea formulată

inculpatul a solicitat liberarea provizorie pe cauțiune, în baza art. 160

4

și următoarele C. proc. pen.

În motivarea cererii

s-a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, iar în cauză sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160

4

alin. (1) C. proc.

pen. și că această cerere este una întemeiată, impunându-se punerea în

libertate. Referitor la inculpat s-a arătat că nu există date pe care să se

întemeieze, în mod rezonabil presupunerea că, odată pus în libertate ar putea

să comită fapte penale, nu există niciun fel de fapte concrete din care ar

rezulta presupunerea că ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului,

acesta prezintă garanții morale, dată fiind vârsta sa, lipsa antecedentelor

penale, fiind exclusă ipoteza că s-ar putea implica în noi activități de natură

infracțională.

Inculpatul a arătat

că cunoaște condițiile ce i se pot impune dacă va fi liberat provizoriu pe

cauțiune, precum și cazurile de nerestituire a acesteia și se obligă să

respecte aceste măsuri. De asemenea, s-a arătat că cercetarea inculpatului în

stare de libertate nu ar împiedica bunul mers al cercetării penale, fiind

suficiente garanțiile oferite de obligațiile ce pot fi impuse de instanță.

Examinând cererea

inculpatului în raport cu motivele invocate, datele cauzei și dispozițiile

legale aplicabile, prima instanță a reținut că prin încheierea nr. 759 din 25

mai 2011 a Înaltei Curți de Casați și Justiție, secția penală, s-a dispus

arestarea preventivă a inculpatului C.S. sub acuzația de săvârșire a infracțiunii

de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7

alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Măsura arestării

preventive dispusă față de inculpat, alături de alți 28 coinculpați, a fost

luată pe o durată de 30 zile, cu începere de la 25 mai 2011 până la 23 iunie 2011,

reținându-se incidența în cauză a prevederilor art. 143 și 148 lit. f) C. proc.

pen.

La momentul procesual

al luării măsurii preventive, s-a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și

gravitatea acuzațiilor, presupusa modalitate de comitere a faptelor, scopul în

vederea căruia se acționase și rezultatul negativ produs asupra imaginii

instituțiilor statului.

S-a considerat că o

altă măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate nu era suficientă

pentru protejarea eficientă a interesului public, interes circumscris și nevoii

de restabilire a prestigiului și încrederii publicului în instituțiile

statului.

S-a reținut că, în

concret, inculpatul în calitate de director al D.R.A.O.V. Constanța, în

intervalul 2010 – 2011, a aderat și a sprijinit grupul infracțional.

La data de 25

noiembrie 2010, inculpatul C.S. a fost contactat de inculpatul T.D.I. pentru a

dispune măsuri de retorsiune față de elementele dizidente ale grupului:

inculpatul D.M. și inculpatul A.N.A.R.B.M. care nu și-au plătit datoriile

bănești față de grupul infracțional, incluzând, atât comisioanele vamale, cât

și sumele de bani percepute cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali.

La data de 14

decembrie 2010, orele 16:02:47, inculpatul C.S. l-a asigurat pe inculpatul T.D.I.

că un control al D.R.A.O.V. nu va constata absolut nimic compromițător pentru

activitatea grupului infracțional.

La data de 15

decembrie 2010, orele 18:32:53, inculpatul C.S. a primit un cadou din partea

inculpatului T.D.I.

La data de 16

decembrie 2010, orele 16:49:06, inculpatul C.S. i-a cerut sprijinul

inculpatului T.D.I., pentru ca acesta să-i ceară ajutorul și inculpatului B.E.

legat de faptul că inculpatul D.L., Ș.B.V. Constanța Sud Agigea nu respectă

regulile instituite la nivelul grupului infracțional și acționează uneori după

bunul său plac, fără a se consulta cu membrii grupului infracțional.

La data de 21

decembrie 2010, inculpatul T.D.I. s-a întâlnit cu inculpatul C.S. pentru a cere

sprijin acestuia în condițiile în care brigada trimisă de D.R.A.O.V. la B.V.

Constanța Sud Agigea a început să facă control fizic sever mai multor

containere ce erau introduse în țară de membrii grupului infracțional.

La data de 24

decembrie 2010, inculpatul C.S. i-a anunțat pe unii membri ai grupului

infracțional organizat, printre care inculpatul T.D.I., adjunct al Ș.B.V.

Constanța Sud Agigea că intenționează să se retragă din grup, din cauza

dizidențelor interne.

La data de 19

ianuarie 2011 și 15 februarie 2011, inculpatul C.S. s-a întâlnit din nou cu

inculpatul T.D.I. pentru a discuta probleme legate de organizarea grupului

infracțional.

Astfel, s-a apreciat

că în raport cu situația de fapt prezentată, gravitatea deosebită a

infracțiunilor este de necontestat; actele de urmărire penală efectuate în

cauză nu au infirmat indiciile inițiale privind implicarea inculpatului în

activitățile grupului infracțional organizat și nici suspiciunea rezonabilă că

acesta ar fi comis faptele de care este acuzat.

S-a reținut că,

tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni nu

poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de eliberare din

detenția provizorie, decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea

acuzatului în libertate ordinea publică ar fi realmente amenințată, iar această

condiție se cere a fi analizată, în cadrul cererii de liberare provizorie, în

raport cu riscul pe care îl prezintă inculpatul de a comite noi infracțiuni.

Sub acest aspect, s-a

constatat că nu există date sau indicii concrete care să prezume riscul de

repetare a infracțiunilor, având în vedere circumstanțele personale ale

inculpatului, necunoscut cu antecedente penale și cu conduită corespunzătoare

în societate până la data formulării acuzațiilor.

Totodată, s-a reținut

că pentru acordarea liberării provizorii este însă deopotrivă necesară și

îndeplinirea condiției privitoare la inexistența oricărui risc de influențare a

anchetei, or, în speță, un asemenea risc există și nu poate fi în mod obiectiv

eliminat prin instituirea unui control judiciar, care la acest moment procesual

nu poate fi corespunzător anticipat.

Activitatea

infracțională ce formează obiectul cercetărilor în cauză s-a întins pe o

perioadă relativ lungă de timp și a implicat un număr mare de participanți și

având în vedere dificultățile și problemele deosebite pe care le ridică

cercetarea infracțiunilor, există posibilitatea ca inculpatul să împiedice

bunul mers al anchetei, iar în condițiile în care nu a fost încă stabilită

identitatea tuturor persoanelor implicate în comiterea faptelor, nici nu poate

fi impus un control judiciar corespunzător în timpul liberării provizorii.

Astfel, apreciind că

interesul anchetei în curs de desfășurare la organele de urmărire penală

reclamă în acest stadiu efectuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de

arest, în conformitate cu dispozițiile art. 160

8a

alin. (2) C. proc.

pen., prima instanță a respins cererea de liberare provizorie pe cauțiune.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, după cum

rezultă din concluziile apărătorilor aleși (expuse în partea introductivă a

prezentei decizii) și din motivele scrise de recurs depuse la dosar pentru

nelegalitate, netemeinicie, lipsa probelor care să dovedească săvârșirea de

către inculpat a faptelor imputate, greșita interpretare a convorbirilor

interceptate, nerealizarea conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzută

de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, îndeplinirea condițiilor de admitere

a cererii de liberare provizorie pe cauțiune, având în vedere și circumstanțele

personale ale inculpatului.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins, pentru

considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de

la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste

scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau

pe cauțiune.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana

arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi

eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Referitor la

reglementările interne în materie se constată că art. 160

4

C. proc.

pen., prevede că liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda de instanța

de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere,

când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Rezultă, așadar, că

liberarea provizorie pe cauțiune reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de

libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres

reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru

infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și

inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe

învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă

precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit

sau inculpat.

Analizând actele

dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest

moment procesual acordarea liberării provizorii pe cauțiune nu era oportună.

Se reține, astfel, că

prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată

și apoi prelungită măsura arestării preventive.

Totodată, se constată

că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul

instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un

grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor

importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României),

persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu

diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de

afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice

beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup

ce avea ca

scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în

privința activității de import-export de mărfuri prin birourile vamale de pe

raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea

instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv

pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.

Practicile grupului

infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale

funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri

procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară

de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau

însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în

alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a

documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de

taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de

la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără

perceperea acestor taxe.

Rețeaua structurală

constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite,

inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în

România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul

vamal.

Infracțiunile,

mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de darea

și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda,

falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri

oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate

la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială

înregistrată.

Potrivit cercetărilor

efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau

structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție

externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S.,

D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V.,

D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție, comisionari vamali și angajați ai

comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R.,

D.I., execuție, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A.,

A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.

Se reține, de

asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea

rezonabilă că inculpatul a contribuit la activitatea grupului infracțional la

care a aderat și pe care l-a sprijinit, în calitate de director al D.R.A.O.V.

Constanța, prin derularea de acțiuni de natură a conduce la respectarea

regulilor stabilite în cadrul grupului și la mascarea acțiunilor derulate de

grup, fapte prevăzute de

art.

7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003.

Probele administrate

creează

presupunerea

rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, de o gravitate deosebită,

având în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia

și impactul exercitat din punct de vedere economic și social.

Faptele pentru care

inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive

respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul

său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția

oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această

instituție.

Acordarea liberării

provizorii pe cauțiune reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului,

doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii

acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160

4

alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că

aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei

concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea

inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei,

natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana

învinuitului sau inculpatului.

Totodată,

dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o

obligație de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul

procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat

de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative

celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc.

pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.

Așa fiind, se

constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează

presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care

acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor

preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără

privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a

procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind

finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și amplul

probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea adevărului și

lămurirea cauzei sub toate aspectele.

La aprecierea asupra

acordării liberării provizorii pe cauțiune, circumstanțele personale ale

inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze

principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a

procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente

în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este

întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de

interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite

circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de

libertate.

Așa fiind, se reține

că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și

aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în

speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros

argumentată.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

Soluția primei

instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive,

reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta

cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de

libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care

există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea

acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a

urmăririi penale.

Critica privind

nerealizarea conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 7 pct. 1

din Legea nr. 39/2003 nu se susține, având în vedere starea de fapt, astfel

după cum aceasta a fost menționată în cele ce preced; de asemenea, se impune a

se observa că, în parte, critica invocată privește un aspect de încadrare

juridică a faptei, astfel că excede obiectul cauzei, față de etapa procesuală

și limitele devoluțiunii, atât problema încadrării juridice a faptelor, cât și

cea a aprecierii și interpretării probelor excedând obiectului cauzei, urmând a

se realiza de instanță, în situația sesizării acesteia prin rechizitoriu.

Motivul de recurs

privind, în esență, lipsa sau greșita interpretare a probelor în sensul

comiterii faptei pentru care inculpatul este cercetat nu poate fi primită,

deoarece cauza se află în prezent în faza urmăririi penale;

probele din care

rezultă presupunerea plauzibilă că persoana cercetată a comis fapta ce i se

impută nu trebuie să aibă același caracter cu cele ce fundamentează o acuzație

sau o condamnare, din probele administrate până la acest moment procesual

rezultând date și indicii apte a crea presupunerea rezonabilă de comitere de

către inculpat a faptelor pentru care este cercetat, fapte care, față de

particularitățile lor, astfel după cum acestea rezultă din anterioarele

referiri, chiar succinte, la starea de fapt, fundamentează convingerea că

derularea anchetei poate fi negativ influențată în condițiile liberării

inculpatului, astfel că și scopul procesului penal nu poate fi atins.

Totodată, nu pot fi

primite susținerile apărării, în sensul inexistenței de date privind un

potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în

condițiile art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., întrucât inoportunitatea

acordării liberării provizorii rezultă implicit din natura și gravitatea

faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost

comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale

inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și

ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea

realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident,

presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.

Rezultă, așadar, că

argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt

apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros

motivată.

Pentru considerentele

ce preced dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva încheierii nr. 1194

din 10 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6368/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 august 2011.