ÎCCJ, Decizia nr. 204/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 204/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față,
Din actele dosarului
constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1160 din 3 august 2011,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost
respinsă cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul O.C.C.;
s-a dispus restituirea sumei de 20000 lei plătită cu titlu de cauțiune și a
fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea formulată
inculpatul a solicitat liberarea provizorie pe cauțiune, în baza art. 160
4
și următoarele C. proc. pen.
În motivarea cererii
s-a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor
prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 254 C. pen. și că
în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160
4
alin. (1)
C. proc. pen., această cerere fiind întemeiată, neimpunându-se cercetarea sa în
stare de arest preventiv. Referitor la inculpat s-a arătat că în cauză nu
există date pe care să se întemeieze, în mod rezonabil presupunerea că, odată
pus în libertate ar putea să comită fapte penale, nu există niciun fel de fapte
concrete din care ar rezulta presupunerea că ar putea încerca zădărnicirea
aflării adevărului, acesta prezintă garanții morale, dată fiind vârsta sa,
lipsa antecedentelor penale, fiind exclusă ipoteza că s-ar putea implica în noi
activități de natură infracțională. Inculpatul a arătat că, cunoaște condițiile
ce i se pot impune dacă va fi liberat provizoriu pe cauțiune, precum și
cazurile de nerestituire a acesteia și se obligă să respecte aceste măsuri. De
asemenea, s-a arătat că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu ar
împiedica bunul mers al cercetării penale, fiind suficiente garanțiile oferite
de obligațiile ce pot fi impuse de instanță.
Analizând cererea
formulată prima instanță a reținut că inculpatului O.C.C. i se impută: infracțiunea
prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în
faptul că a inițiat și constituit un grup infracțional organizat și infracțiunea
de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 pct. 1 și 2 C. pen.,
raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen., constând în aceea că, în calitate de adjunct al Ș.B.V. Constanța
Sud Agigea a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea
aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice
infracțiunii de luare de mită.
În concret, parchetul
a reținut că inculpatul O.C.C., atât singur, cât și împreună cu alți lucrători
vamali din cadrul B.V. Constanța Sud Agigea, a cerut diverse sume de bani de la
mai mulți intermediari vamali și importatori, printre care E.H.A., A.N.A.R.B.M.,
M.R., C.M., C.L. și alții, prin intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant
al C.C.S. SRL Constanța, în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și,
împreună cu subordonații săi M.A., R.V. ș. a. să permită intrarea în țară a
unor containere importate, ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte
mărfuri decât cele înscrise în declarația vamală de import sau mărfuri în alte
cantități ori cu o altă valoare decât cele declarate sau, în scopul de a-și
îndeplini atribuțiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere,
permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă fără vreun motiv
plauzibil.
De asemenea, în
schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ț.V., B.S.
ș. a., bani strânși de o manieră organizată și colectivă de membrii grupului de
criminalitate organizată din care face parte, inculpatul O.C.C. a pus, în
repetate rânduri, la dispoziția membrilor grupului informațiile necesare
desfășurării activităților corupte la nivelul B.V. Constanța Sud Agigea și și-a
folosit, în același scop, prerogativele și puterea managerială pe care o avea
în calitate de adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud Agigea.
Astfel, la data de 25
mai 2010, inculpatul O.C.C. a acceptat, la propunerea inculpatului T.D.I. să îl
ajute pe un prieten al acestuia, încălcându-și atribuțiile de serviciu, prin
procesarea preferențială, rapidă a operațiunilor vamale ale respectivului importator,
contra unei sume de bani neprecizate (25 mai 2010, orele 14
28:42
).
La data de 17 iunie 2010,
inculpatul O.C.C. i-a confirmat inculpatului T.D.I. că a luat măsuri de
represalii neprecizate față de un lucrător vamal din subordine care a refuzat
să permită accesul în țară a unei cantități de lame de bărbierit ce erau
importate prin intermediarul vamal E.H.A. (17 iunie 2010, orele 14
33:42
).
La data de 27 iulie 2010,
inculpatul O.C.C. i-a confirmat inculpatului T.D.I. informația că D.R.A.O.V.
Constanța a cerut note explicative legate de încălcarea de către lucrătorii
vamali din subordinea sa a „codului 973”, respectiv permisiunea introducerii în țară a unor mărfuri asupra cărora existau atenționări vamale. Această
informație vine să completeze temerile exprimate la 20 mai 2010 de inculpatul O.C.C.,
în sensul că „codul 973” ar fi fost aplicat unor importatori, reprezentați de
intermediarul vamal M.R., în cazul cărora s-a permis accesul în țară prin B.V. Constanța
Sud Agigea a 30.000 colete cu mărfuri ilicite (20 mai 2010, orele 10
16:07
;
27 iulie 2010, orele 18
47:44
).
La data de 29
septembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a precizat inculpatului T.D.I. că nu i s-a
ridicat „interdicția” unui intermediar vamal neprecizat, acest lucru având
semnificația refuzului de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu legate de
procesarea vamală a mărfurilor prezentate de acesta (29 septembrie 2010, orele
12
02:43
).
La data de 29
septembrie 2010, la cererea inculpatului T.D.I. s-a angajat să facă presiuni
asupra lucrătorilor vamali din subordine pentru a finaliza chiar în acea zi
operațiunile vamale legate de mărfurile prezentate în vamă de antemenționatul
comisionar vamal (29 septembrie 2010, orele 15
07:46
).
La data de 29
septembrie 2010, la cererea inculpatului T.D.I., inculpatul O.C.C. a acceptat
să-și încalce atribuțiile de serviciu în sensul de a face presiuni asupra unui
lucrător vamal, denumit codat D., pentru ca acesta să nu creeze probleme pentru
introducerea în țară a unor mărfuri aparținând firmei G., la nevoie urmând să-i
dea acestuia, cu titlu de mită, suma de 1.000 dolari S.U.A. (definită codat ca
„două palme”). (29 septembrie 2010, orele 16
04:45
).
La data de 28
octombrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a cerut inculpatului T.D.I. să facă
presiuni asupra unui importator/intermediar vamal, descris codat ca „un prieten
din Brașov” pentru ca acesta să își plătească un rest de 300 dolari S.U.A. din
mita pe care o datora pentru o operațiune deja realizată (28 octombrie 2010,
orele 11
59:01
).
Totodată, inculpatul
a participat la acțiunea de blocare a activității B.V. Constanța Sud Agigea, de
la începutul lunii noiembrie 2011, decisă de conducerea grupului infracțional
al cărui membru este, luând măsuri concrete de stopare a procesării anumitor
categorii de importuri (la început haine și încălțăminte, iar ulterior și
diverse alte produse de larg consum) în scopul ca unii intermediari/importatori
(printre care D.M., A.N.A.R.B.M., I.I. etc.) să-și plătească de urgență
datoriile față de grupul infracțional, respectiv facturile către comisionarii
vamali membri ai grupului infracțional (T.D.I., B.S., Ț.V., I.D.), precum și
mita pe care s-au angajat să o plătească și nu au plătit-o (01 noiembrie 2010,
orele 10
53:00
, 16
10:12
; 04 noiembrie 2010, orele 09
52:46
).
La data de 01
noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că nu va fi
oprit un transport de brichete/chibrituri ce urma să fie introdus în țară de
intermediarul vamal E.H.A., cu toate că transportul a fost blocat de Poliția de
Frontieră (01 noiembrie 2010, orele 16
49:21
).
La data de 02
noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că va găsi, în
final, o rezolvare pentru introducerea în țară a unor mărfuri, fără prezentarea
certificatului de origine, astfel încât, ulterior, după definitivarea importului,
importatorul să prezinte un certificat de origine care să îi permită scutirea
de la plata taxelor vamale (02 noiembrie 2010, orele 14
27:08
și 14
30:37
).
La data de 03
noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că va rezolva
problema introducerii în țară a unui container cu cacao ce era prezentat în
vamă de intermediarul vamal E.H.A., în condițiile în care s-a precizat anterior
că banii pe care trebuia să îi plătească E.H.A. urmau să fie împărțiți egal
între T.D.I. și vameșii de la B.V. Constanța Sud Agigea (03 noiembrie 2010,
orele 16
23:30
, 17
03:22
și 17
04:57
).
La data de 12
noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. l-a informat pe inculpatul T.D.I. despre
faptul că intermediarul vamal M.R. a prezentat în vamă, în cadrul unui
container, 25 de colete, disimulate, conținând cărucioare contrafăcute, purtând
însemnele mărcii B. Informarea a fost făcută în scopul ca inculpatul T.D.I. să
solicite inculpatului M.R. plata unei sume de bani, cu titlu de mită, pentru a
nu fi blocate mărfurile respective (12 noiembrie 2010, orele 17
50:35
,
SMS 17
54:56
).
La aceeași dată (12
noiembrie 2010), inculpatul O.C.C. l-a informat pe inculpatul T.D.I. despre
faptul că intermediarul vamal M.R. a prezentat în vamă, în cadrul unui
container seria TGH, 500 de colete disimulate, conținând mărfuri contrafăcute,
purtând însemnele mărcilor înregistrate C.K, D.K. și țigări marca V. Informarea
a fost făcută în scopul ca inculpatul T.D.I. să solicite inculpatului M.R.
plata unei sume de bani, cu titlu de mită, pentru a se permite intrarea în țară
a mărfurilor respective (12 noiembrie 2010, orele 17
59:00
, 18
04:31
,
18
22:10
, 18
24:12
, 18
37:58
și 15 noiembrie 2010,
ora 09
25:07
– „7 palme”).
La 15 noiembrie 2010,
inculpatul O.C.C. a negociat cu inculpatul T.D.I. permiterea accesului în țară
de către vameșii din subordine a unor containere conținând mărfuri
contrafăcute, respectiv 108 colete chiloți de bărbați purtând însemnele mărcii
D.G., alte produse marca B., jucării contrafăcute marca B., 111 baxuri cu
ochelari contrafăcuți etc. La aceeași dată, inculpatul O.C.C. i-a cerut în mod
direct mită inculpatului T.D.I. pentru a se permite intrarea în țară a
produselor contrafăcute, după cum urmează: 3.500 dolari S.U.A. pentru 108
baxuri de chiloți bărbătești, purtând însemnele de marcă contrafăcută D.G.,
7.000 dolari S.U.A. pentru jucării contrafăcute marca B., 2.000 dolari S.U.A.
pentru 111 baxuri cu ochelari contrafăcuți, 1.500 dolari S.U.A. pentru produse
diverse contrafăcute, purtând însemnele mărcii B., 3.000 dolari S.U.A. pentru
30 baxuri de chiloți (alții decât cei care purtau însemnele mărcii D.G., 4.500 dolari
S.U.A. pentru 221 baxuri cu tampoane igienice A.D. (15 noiembrie 2010, orele 09
25:07
,
10
24:12
, 10
30:39
, 11
21:04
, 14
33:23
,
14
38:06
, 15
06:58
; 15
10:11
, 16
06:58
,
16
48:40
).
La data de 15
noiembrie 2010, orele 18
06:14
, inculpatul O.C.C. l-a anunțat pe
inculpatul T.D.I. că într-un container prezentat în vamă se găsesc 15 colete,
dintr-un total de 289 cu mărfuri contrafăcute, purtând însemnele mărcii
înregistrate K. Înștiințarea a fost făcută cu intenția ca inculpatul T.D.I. să
colecteze suma ce trebuia încasată ca mită de lucrătorii vamali, lucru pe care
inculpatul T.D.I. l-a și făcut în 13 minute, solicitându-i intermediarului
vamal M.R. suma de 1.500 dolari S.U.A., negociată ulterior la 1. 000 DOLARI
S.U.A. (15 noiembrie 2010, orele 18
06:14
și 18
19:33
).
La data de 17
noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. a negociat cu inculpatul T.D.I. plata de
către intermediarul vamal M.R. a unei sume de bani definită codat prin expresia
„doi pari”, pentru a permite intrarea în țară a unui container conținând
linoleum (17 noiembrie 2010, ora 09
45:33
).
La data de 19
noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că va
interveni pentru anularea unor operațiuni de tranzit pentru clienți ai
comisionarului vamal T.D.I., în condițiile în care acest lucru nu era posibil
pentru că s-a făcut deja controlul fizic ca mijloc de presiune asupra
clienților respectivi pentru neplata sumelor de bani ce trebuiau plătite
comisionarului vamal (19 noiembrie 2010, ora 15
40:07
).
La data de 23
decembrie 2010, inculpatului O.C.C. i-a cerut inculpatului T.D.I. mită suma
definită codificat ca „12 cu 7 și 16 cu 5”, pentru a se permite intrarea în țară a unui transport de chibrituri, aparținând intermediarului vamal E.H.A. (23
decembrie 2010, orele 16
28:11
și 16
37:43
).
Având în vedere că,
în prealabil, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și
a fost admisă în principiu cererea inculpatului, prima instanță a procedat la
verificarea temeiniciei cererii.
Potrivit
dispozițiilor art. 136 C. proc. pen., scopul măsurilor preventive este acela de
a asigura buna desfășurare a procesului penal ori împiedicarea sustragerii
inculpatului de la urmărire penală, judecată ori executarea pedepsei, iar în
alegerea măsurii instanța este ținută să aibă în vedere alături de scopul
acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, starea de sănătate, vârsta,
antecedentele și celelalte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Prima instanță a avut
în vedere dispozițiile art. 136 C. proc. pen. și a apreciat că instituția
liberării provizorii vizează arestul preventiv în care se află acesta, iar infracțiunile
care au determinat luarea măsurii preventive a arestării se încadrează în sfera
unor infracțiuni grave, inculpatul fiind bănuit de a fi colaborat în acest sens
cu alți numeroși inculpați, existând indicii în sensul că a inițiat și
constituit un grup infracțional organizat.
Inculpatul, în
calitate de adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud Agigea a săvârșit, la diferite
intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai
multe acte materiale specifice infracțiunii de luare de mită. Inculpatul O.C.C.,
atât singur, cât și împreună cu alți lucrători vamali din cadrul B.V. Constanța
Sud Agigea, ar fi cerut diverse sume de bani de la mai mulți intermediari
vamali și importatori, printre care E.H.A., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. și
alții, prin intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant al C.C.S. SRL
Constanța, în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și, împreună cu
subordonații săi M.A., R.V. ș.a. să permită intrarea în țară a unor containere
importate, ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât
cele înscrise în declarația vamală de import sau mărfuri în alte cantități ori
cu o altă valoare decât cele declarate sau, în scopul de a-și îndeplini
atribuțiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permițând
accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă fără vreun motiv plauzibil.
De asemenea, în
schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ț.V., B.S.
ș. a., bani strânși de o manieră organizată și colectivă de membrii grupului de
criminalitate organizată din care face parte, inculpatul O.C.C. a pus, în
repetate rânduri, la dispoziția membrilor grupului informațiile necesare
desfășurării activităților corupte la nivelul B.V. Constanța Sud Agigea și și-a
folosit, în același scop, prerogativele și puterea managerială pe care o avea
în calitate de adjunct al șefului B.V. Constanța Sud Agigea.
Așadar, s-a constatat
că există presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis acte de luare de
mită.
S-a reținut că
aspectele amintite sunt probate de convorbirile telefonice aflate la dosarul de
urmărire penală și chiar în contextul în care acestea ar apărea ca singulare
probator, noțiunea de date existente în cauză din care rezultă presupunerea
rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele subzistă, indiciile existente în
acest moment la dosar relevând o implicare activă a inculpatului alături de
ceilalți inculpați în săvârșirea unor acte infracționale grave, față de
inculpat luându-se măsura arestării preventive relativ recent, fiind făcute
cercetări în privința mai multor inculpați pentru stabilirea întregii
activități infracționale.
S-a constatat că nu
poate fi primită contestarea în acest cadru procesual a indiciilor temeinice
sau probelor că inculpatul a săvârșit fapte prevăzute de legea penală, având în
vedere și împrejurarea arestării recente.
Susținerile
inculpatului că faptele de care este bănuit nu prezintă un pericol concret
pentru ordinea publică și că nu ar avea posibilitatea de a influența ancheta nu
sunt prin ele însele suficiente pentru a se putea dispune liberarea lor
provizorie.
Deși la dosar nu
există date referitoare la o conduită neconformă a inculpatului anterior
cercetării în cauză, există totuși dubii suficient de puternice, apte să
justifice în mod rezonabil presupunerea că atașamentul inculpatului față de
normele de conviețuire socială nu sunt suficient de puternice pentru a-l
împiedica, având în vedere și miza procesului, să încerce îngreunarea
procedurilor judiciare; în cauză sunt cercetați mai mulți inculpați, unii
aflați în poziții sociale și profesionale de vârf în cadrul statului, bănuiți
de săvârșirea unor infracțiuni grave, astfel că pericolul social concret pe
care lăsarea inculpatului în libertate îl reprezintă pentru ordinea publică,
este actual, în vederea bunei desfășurări a procesului penal, în această fază a
procedurilor impunându-se starea de detenție preventivă a inculpatului.
S-a apreciat că
aspectele invocate vizând starea medicală sau o situație familială deosebită,
invocate de inculpat, nu sunt suficient de puternice pentru a constitui un
temei de admitere a cererii, intereselor personale ale inculpatului de a fi
judecat în stare de libertate opunându-i-se necesitatea ocrotirii interesului
general al societății, care este precumpănitoare, liberarea provizorie pe
cauțiune nefiind aptă să satisfacă, la acest moment procesual, exigențele
scopului impus de art. 136 C. proc. pen., cererea fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei
încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, după cum
rezultă din concluziile apărătorilor aleși (expuse în partea introductivă a
prezentei decizii) și din motivele scrise de recurs depuse la dosar pentru
nelegalitate, netemeinicie, lipsa probelor care să dovedească săvârșirea de
către inculpat a faptelor imputate, greșita interpretare a convorbirilor
interceptate, nerealizarea conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute
de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, îndeplinirea condițiilor de admitere
a cererii de liberare provizorie pe cauțiune, având în vedere și circumstanțele
personale ale inculpatului.
Analizând cauza prin
prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385
6
alin.
(3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins, pentru
considerentele ce urmează.
Astfel, după cum
rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,
scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a
procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de
la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste
scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau
pe cauțiune.
În același sens sunt
și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana
arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi
eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei
garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la
reglementările interne în materie se constată că art. 160
4
C. proc.
pen., prevede că liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda de instanța
de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere,
când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160
2
alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Rezultă, așadar, că
liberarea provizorie pe cauțiune reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de
libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres
reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru
infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și
inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe
învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca
să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau
experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea
fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă
precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit
sau inculpat.
Analizând actele
dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest
moment procesual acordarea liberării provizorii pe cauțiune nu era oportună.
Se reține, astfel, că
prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată
și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată
că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul
instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un
grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor
importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane
cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade
profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri
implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice
beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup
ce avea ca
scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în
privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe
raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea
instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv
pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului
infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale
funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri
procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară
de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite
de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte
cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor
de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală
a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți
comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea
acestor taxe.
Rețeaua structurală
constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite,
inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în
România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul
vamal.
Infracțiunile,
mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de darea
și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda,
falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri
oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate
la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială
înregistrată.
Potrivit cercetărilor
efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau
structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție
externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S.,
D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V.,
D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție, comisionari vamali și angajați ai
comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R.,
D.I., execuție, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A.,
A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de
asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a creea presupunerea
rezonabilă că inculpatul, în calitate de adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud
Agigea, a săvârșit, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite
intervale de timp, acte materiale ce realizează conținutul constitutiv al
infracțiunii de luare de mită, inițiind și constituind grupul infracțional
anterior descris, fapte prevăzute de
art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 254
pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu
aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C.
pen.
Probele administrate
creează
presupunerea
rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, de o gravitate deosebită,
având în vedere amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia
și impactul exercitat din punct de vedere economic și social.
Faptele pentru care
inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive
respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul
său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția
oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această
instituție.
Acordarea liberării
provizorii pe cauțiune reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului,
doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii
acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160
4
alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că
aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei
concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea
inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei,
natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana
învinuitului sau inculpatului.
Totodată,
dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o
obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul
procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat
de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative
celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc.
pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se
constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează
presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care
acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor
preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără
privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a
procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind
finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și
amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea
adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra
acordării liberării provizorii pe cauțiune circumstanțele personale ale inculpatului
nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului
aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal.
Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a
fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată,
aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general
al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe,
dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține
că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și
aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în
speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros
argumentată.
Criticile invocate în
recurs sunt nefondate.
Soluția primei
instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive,
reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta
cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de
libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care
există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea
acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a
urmăririi penale.
Criticile
referitoare, în esență, la lipsa sau greșita interpretare a probelor în sensul
comiterii faptelor pentru care inculpații sunt cercetați nu poate fi primită,
deoarece cauza se află în prezent în etapa urmăririi penale;
probele din care
rezultă presupunerea plauzibilă că persoana cercetată a comis faptele ce i se
impută nu trebuie să aibă același caracter cu cele ce fundamentează o acuzație
sau o condamnare, din probele administrate până la acest moment procesual rezultând
date și indicii apte a crea presupunerea rezonabilă de comitere de către
inculpat a faptelor pentru care este cercetat, fapte care, față de
particularitățile lor, astfel după cum acestea rezultă din anterioarele
referiri, chiar succinte, la starea de fapt, fundamentează convingerea că
derularea anchetei poate fi negativ influențată în condițiile liberării
inculpatului, astfel că și scopul procesului penal poate fi negativ influențat.
Critica privind
nerealizarea conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 7 pct. 1
din Legea nr. 39/2003 nu se susține, având în vedere starea de fapt, astfel
după cum aceasta a fost menționată în cele ce preced; de asemenea, se impune a
se observa că argumentele invocate privesc un aspect ce excede obiectul cauzei,
față de etapa procesuală și limitele devoluțiunii, atât problema încadrării
juridice a faptelor, cât și cea a aprecierii și interpretării probelor excedând
obiectului cauzei, urmând a se realiza de instanță, în situația sesizării acesteia
prin rechizitoriu.
Totodată, nu pot fi
primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind un
potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în
condițiile art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen., inoportunitatea
acordării liberării provizorii rezultând implicit din natura și gravitatea
faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost
comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale
inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și
ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea
realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident,
presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Rezultă, așadar, că
argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt
apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros
motivată.
Pentru considerentele
ce preced dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit
dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul
inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor
aleși, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.C. împotriva încheierii nr. 1160
din 3 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
în dosarul nr. 5967/1/2011.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 august 2011.