ÎCCJ, Decizia nr. 230/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 230/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1284 din 26 august 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul B.E., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

statului.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul a

solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) și (2) C.

proc. pen., raportat la art. 160

8

alin. (1) C. proc. pen., liberarea

provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare

preventivă emis împotriva sa.

În motivarea cererii,

inculpatul a arătat, în esență, că sunt îndeplinite cerințele legii pentru a fi

liberat sub control judiciar, că dacă va fi pus în libertate nu va prezenta

pericol concret pentru ordinea publică, nu va încerca să săvârșească alte

infracțiuni, nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, nu va altera ori distruge

mijloace de probă, făcând referire și la infracțiunile reținute în sarcina sa.

A mai arătat că este necunoscut cu antecedente penale, că a lucrat în sistemul

vamal, că este integrat social și profesional.

Examinând actele

dosarului prima instanță a constatat că măsura arestării preventive a

inculpatului B.E. s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, definitivă prin respingerea recursului

inculpatului de către completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție conform încheierii nr. 143 din 31 mai 2011.

Judecătorul care a

dispus arestarea preventivă a inculpatului a constatat că inculpatul B.E. este

cercetat pentru:

- infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul

că a inițiat și constituit un grup infracțional organizat;

- infracțiunea de

cumpărare de influență, prevăzută și pedepsită de art. 6 raportat la art. 7 pct.

3 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea ca, la data de 22 octombrie 2010,

inculpatul B.E., la vremea respectivă director al D.D.P., din cadrul C.N.A.P.M.C.

SA, i-a oferit învinuitului B.M.M., senator al României, la cererea acestuia,

cu titlu gratuit, direct din magazia de confiscări vamale a B.V. Constanța Sud

Agigea, 200 de perechi pantofi sport A. și 200 de treninguri. Aceste bunuri au

fost puse la dispoziția învinuitului B.M.M., prin intermediul inculpaților: T.D.I.

(comisar vamal) și T.H.D., fratele acestuia, lucrător vamal în cadrul B.V.

Constanța Sud Agigea, responsabil de confiscările vamale și având gestiunea

asupra magaziei de confiscări vamale. Bunurile au fost transportate la

domiciliul lui B.E., fratele învinuitului B.M.M., deținând funcția de director

în cadrul C.N.A.P.M.C. SA.

În schimbul

furnizării produselor, B.M.M. îi promitea inculpatului B.E. sprijinul, prin

influența pe care o are, în virtutea funcției deținute, pentru a direcționa

diferite proiecte politico-administrative în sensul impus de interesele

acestuia, precum și a întregului grup infracțional condus de acesta. Pentru a

realiza acest lucru, învinuitul B.M.M. a promis că va interveni pe lângă

persoanele competente să realizeze cerințele respective.

Astfel, la data de 22

noiembrie 2010, orele 13

33:55

, la solicitarea expresă a inculpatului

B.E., învinuitul B.M.M. a promis să-i dea acestuia informații și să se implice

personal pentru blocarea unui proiect de restructurare a autorității vamale de

pe raza județului Constanța, proiect care, dacă ar fi fost promovat, ar fi

incomodat desfășurarea activității grupului infracțional.

La data de 24

noiembrie 2010, orele 12

31:46

, la solicitarea expresă a inculpatului

B.E., învinuitul B.M.M. i-a relatat inculpatului B.E. că a făcut demersuri în

vederea promovării unui proiect de afaceri ale acestuia, însă sunt șanse

scăzute pentru a fi promovat.

La data de 24

noiembrie 2010, orele 18

21:19

, învinuitul B.M.M. i-a promis

inculpatului B.E., la cererea expresă a acestuia, că va interveni într-o

problemă pe lângă Ministrul Transporturilor, A.B.

La data de 3

decembrie 2010, ora 10

53:02

, învinuitul B.M.M. a intervenit pe lângă

un ministru pentru a-l păstra în funcție pe fostul director de la D.S.V.

Constanța.

La data de 7 mai

2010, ora 8

58:11

, inculpatul B.E. i-a cerut învinuitului B.M.M.,

care s-a angajat că va proceda astfel, să intervină pe lângă o persoană

influentă, identificată codat ca „doamna” pentru a bloca aducerea unei persoane

străine neagreate de grupul infracțional, la C.N.A.P.M.C.

Prin aceeași

convorbire telefonică, inculpatul B.E. i-a cerut învinuitului B.M.M. să

intervină pentru blocarea unui ordin ministerial care prevedea obligativitatea

scanării tuturor containerelor din P.C. Sud Agigea.

La data de 24 iulie

2010, ora 10

07:18

, învinuitul B.M.M. s-a angajat, la cererea expresă

a inculpatului B.E., să intervină pe lângă numitul I.T. și ministrul

transporturilor („doamna”) pentru o chestiune de afaceri discutată anterior de

cei doi învinuiți, precum și pe lângă președintele A.N.A.F., S.B.; pentru a-l

determina să renunțe la atitudinea negativă a acestuia față de D.L., Ș.B.V.

Constanța Sud Agigea, membru, la rândul său, al grupului infracțional

organizat, din care fac parte, atât învinuitul B.M. cât și inculpatul B.E.

În calitate de leader

al grupului infracțional organizat descris anterior, începând cu data de 22

octombrie 2010, inculpatul B.E. a ordonat blocarea completă a intrării în țară

a mărfurilor de tip textile și încălțăminte, apoi, pentru câteva zile, a

tuturor mărfurilor importate prin B.V. Constanța Sud Agigea, ca măsură de

retorsiune pentru neplata de către unii intermediari vamali, printre care, în

special, inculpatul D.M. (zis F.) și inculpatul A.N.A.R.B.M. (zis M.) a taxelor

cuvenite grupului criminal organizat, inclusiv a sumelor datorate cu titlu de

mită către lucrătorii vamali. Această acțiune era menită a-i determina pe

intermediarii vamali menționați să achite aceste sume de bani.

La data de 29

octombrie 2010, inculpatul B.E. i-a cerut inculpatului Ț.V. să dea, din partea

sa, mită unui lucrător vamal neidentificat pentru protejarea intereselor

grupului criminal organizat, sume de bani și diverse bunuri, descrise în limbaj

codat, după cum urmează: „9 verzi” (n.n. probabil 900 dolari S.U.A.), „30 de

cutii de bulion” și un „sandviș”.

La data de 29

octombrie 2010, inculpatul B.E. a intervenit pe lângă inculpatul D.L.A. (Ș.B.V.

Constanța Sud Agigea) pentru ca acesta să se implice în rezolvarea problemelor

juridice ale SC Z.D. SRL, societate care, în perioada 8 octombrie 2010 – martie

2011 a efectuat operațiuni ilicite de import de mărfuri subevaluate prin B.V.

Constanța Sud Agigea.

La diferite intervale

de timp (ex:7 iunie 2010 și 1 noiembrie 2010) a primit diverse sume de bani

(1.000 euro și, respectiv, o sumă descrisă ca „50”) din partea inculpatului T.D.I.,

în calitatea sa de leader al grupului infracțional.

- infracțiunea de

instigare la dare de mită (în legătură cu pct. 1, 3), prevăzută și pedepsită de

art. 25 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și 7 pct. 2 din

Legea nr. 78/2000, constând în aceea că i-a cerut și l-a determinat pe

inculpatul Ț.V. să ofere unui lucrător vamal mită, din partea și în numele său,

constând în sume de bani și diverse bunuri, descrise, în limbaj codat, după cum

urmează: „9 verzi” (probabil 900 dolari S.U.A.), „30 de cutii de bulion”și „un

sandviș”.

- infracțiunea de

instigare la delapidare prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art.

215

1

pct. 1 C. pen., constând în aceea că, la solicitarea expresă a

învinuitului B.M.M., formulată la data de 22 octombrie 2010, i-a determinat pe

inculpații T.H.D., lucrător vamal la B.V. Constanța Sud Agigea, responsabil cu

magazia de confiscări vamale și având gestiunea acesteia, să sustragă din

gestiune următoarele bunuri: 200 de perechi pantofi de sport A. și 200 de

treninguri.

S-a apreciat de către

judecătorul învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă că sunt

indicii temeinice că inculpatul B.E. a comis faptele pentru care este cercetat și

că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa

prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani și existând probe că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

În baza acestei

încheieri a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 14/ U din 25 mai

2011.

Prin încheieri

succesive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, definitive

prin respingerea recursurilor inculpaților de către Completul de 5 Judecători

al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost prelungită starea de arest a

inculpatului B.E., ultima prelungire dispusă prin încheierea nr. 1196 din 11 august

2011 expirând la data de 20 septembrie 2011.

Examinând cererea de

liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 160

2

și următoarele C. proc. pen., prima instanță a constatat că aceasta este

admisibilă, dar nu este și întemeiată pentru următoarele considerente:

Astfel, s-a apreciat

că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de liberare

provizorie sub control judiciar prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2)

C. proc. pen.; prima condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea

provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând

fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv, or inculpatul B.E. se află sub

puterea mandatului de arestare preventivă nr. 14/ U din 25 mai 2011 emis de

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, s-a apreciat

că este îndeplinită și a doua condiție, ce vizează natura și gravitatea

infracțiunii săvârșite, pedeapsa prevăzută de lege pentru cea mai gravă infracțiune

care s-ar circumscrie accepțiunii juridice a noțiunii de scop, referitor la

grupul infracțional organizat, aceea de luare de mită, nedepășind limita de 18

ani închisoare.

De asemenea, s-a

constatat că sunt îndeplinite și condițiile negative cerute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.; actele de urmărire penală nu relevă date sau indicii pe

care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși

alte infracțiuni sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul

administrat, în condițiile în care acesta nu e cunoscut cu antecedente penale,

iar până la momentul formulării cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, probele referitoare la faptele presupus a fi comise (interceptarea și

înregistrarea convorbirilor telefonice) se aflau în păstrarea organelor judiciare,

împrejurare ce înlătură posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către

orice persoană.

Din interpretarea dispozițiilor

art. 160

2

și următoarele C. proc. pen., s-a reținut, că îndeplinirea

celor trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie,

ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune

măsura, putând fi refuzată liberarea provizorie dacă se apreciază că detenția

provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi

asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive, controlul judiciar

fiind insuficient.

Prima instanță a

constatat că legea nu prevede care sunt acele criterii ce trebuie să fie avute

în vedere la examinarea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie astfel

că, pornind de la practica judiciară internă în materie cât și de la

jurisprudența C.E.D.O., instanța trebuie să se raporteze la criterii

referitoare atât la elementele ce privesc faptele presupus comise de inculpat

(gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, urmările

produse sau care s-ar fi putut produce), cât și la cele ce privesc persoana

inculpatului pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a

fost dispusă măsura arestării preventive [(conform art. 136 alin. (1) C. proc.

pen.)] poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului.

Astfel, s-a apreciat

că datele care circumstanțiază persoana inculpatului B.E. sunt pozitive, are

domiciliu stabil, nu are antecedente penale, era integrat social și profesional,

este absolvent de studii superiore, și-a desfășurat activitatea în sistemul

vamal de cca. 20 de ani, are familie organizată, dar aceste circumstanțe

personale trebuie privite în relaționare directă cu circumstanțele reale ale

cauzei; examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret

pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a

inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeinice a cererii de

liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și C.E.D.O.

(cauzele C. împotriva României, L. împotriva Franței, H. împotriva Olandei).

S-a constatat că sub

acest aspect, raportat pe de o parte la natura, multitudinea și gravitatea

acuzațiilor aduse (inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat,

cumpărare de influență, instigare la dare de mită, instigare la delapidare), la

presupusa implicare a inculpatului în activitatea infracțională, și pe de altă

parte, la stadiul actual al cercetărilor, la necesitatea strângerii probelor în

vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele, controlul judiciar este

insuficient iar liberarea provizorie a inculpatului este inoportună îndeosebi

din perspectiva asigurării bunei derulări a procedurilor judiciare și a

exigențelor scopului impus de art. 136 C. pen. Actele de urmărire penală

efectuate în cauză nu au infirmat indiciile inițiale privind implicarea

inculpatului în activitățile grupului infracțional organizat și nici

suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi comis faptele de corupție de care este

acuzat, iar interesul public al prezervării ordinii publice continuă să fie

actual în raport de gravitatea infracțiunilor, de calitatea deținută, aceea de

director al D.D.P. din cadrul C.N.A.P.M.C. SA, implicând exercițiul autorității

de stat, de consecințele produse asupra sistemului de acumulare a veniturilor

realizate din activitățile vamale și impactul negativ asupra imaginii și

prestigiului instituțiilor publice, menținerea inculpatului în arest fiind în

interesul anchetei.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum

rezultă din concluziile orale ale apărătorului ales, prezentate în partea

introductivă a prezentei decizii, pentru caracterul imprecis al acuzațiilor,

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc.

pen., împrejurarea că alți inculpați, aflați în situații similare, sunt

cercetați în libertate și pentru greșita interpretare a normelor ce

reglementează instituția juridică a liberării provizorii sub control judiciar.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de

la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste

scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau

pe cauțiune.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana

arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi

eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Referitor la

reglementările interne în materie se constată că art. 160

2

alin. (1)

și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi

acordată.

Rezultă, așadar, că

liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,

neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței

[(art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea

unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii

prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care

aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din

reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării

luate față de învinuit sau inculpat.

Analizând actele

dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest

moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a

inculpatului nu era oportună.

Se reține, astfel, că

prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată

și apoi prelungită măsura arestării preventive.

Totodată, se constată

că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul

instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un

grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor

importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României),

persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu

diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de

afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice

beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup

ce avea ca

scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în

privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe

raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea

instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv

pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.

Practicile grupului

infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale

funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri

procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară

de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau

însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în

alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a

documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de

taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de

la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără

perceperea acestor taxe.

Rețeaua structurală

constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite,

inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în

România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul

vamal.

Infracțiunile,

mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de darea

și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda,

falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri

oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate

la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială

înregistrată.

Potrivit cercetărilor

efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau structurați

pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L.

și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L.,

O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I.,

G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați ai comisionarilor

vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I.,

execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M.,

R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.

Se reține, de

asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea

rezonabilă că inculpatul, în calitatea sa de director al D.D.P. din cadrul C.N.A.P.M.C.

SA a oferit învinuitului B.M.M., senator al României, la cererea acestuia, cu

titlu gratuit, din magazia de confiscări vamale a B.V. Constanța Sud Agigea,

articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. prin intermediul inculpaților: T.D.I.

(comisionar vamal) și T.H.D., fratele acestuia, lucrător vamal în cadrul B.V.

Constanța Sud Agigea (responsabil de confiscările vamale și având gestiunea

asupra magaziei de confiscări vamale), în schimbul bunurilor date, învinuitul B.M.M.,

promițând inculpatului B.E. sprijinul în direcționarea anumitor proiecte

politico-administrative în sensul impus de interesele acestuia și a întregului

grup infracțional condus de acesta.

Probele administrate

creează

presupunerea

rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, incriminate de dispozițiile

art.

7 pct.

1 din Legea nr. 39/2003, art. 6

1

raportat la art. 7 pct. 3 din Legea

nr. 78/2000, art. 25 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și 7 pct.

2 din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen., raportat la art. 215

1

pct.

1 C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., fapte

de o gravitate

deosebită, având în vedere amploarea activității grupului infracțional,

scopurile acestuia și impactul exercitat din punct de vedere economic și

social.

Faptele pentru care

inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive

respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul

său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția

oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această

instituție.

Acordarea liberării

sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar

instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei

măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160

2

alin.

(1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea

cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu

privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului,

calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia,

circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau

inculpatului.

Totodată,

dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o

obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul

procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat

de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative

celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc.

pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.

Așa fiind, se

constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează

presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care

acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor

preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără

privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a

procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind

finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și

amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea

adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.

La aprecierea asupra

acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale

ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze

principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a

procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente

în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este

întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de

interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite

circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de

libertate.

Așa fiind, se reține

că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și

aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în

speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros

argumentată.

Motivele de recurs

invocate sunt nefondate.

Soluția primei

instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive,

reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta

cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de

libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care

există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea

acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a

urmăririi penale.

Argumentele apărării

în sensul inexistenței de date privind un potențial comportament negativ al

inculpatului ulterior liberării, în condițiile art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen., nu pot fi primite, inoportunitatea acordării liberării provizorii

rezultând implicit din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce

creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și

circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului

în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al

autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor

săi și care, în mod evident, presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.

Se reține, astfel, că

sunt nefondate criticile apărării în sensul că instanța a interpretat greșit

normele incidente, deoarece numai o examinare concretă a situației particulare

a inculpatului (care implica și analiza circumstanțelor reale și personale)

putea oferi date apte a forma convingerea instanței cu privire la oportunitatea

sau, dimpotrivă, la inoportunitatea acordării liberării provizorii, la

soluționarea cauzei instanța având în vedere și interpretând în mod just, prin

coroborare, prevederile art. 160

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Susținerile apărării

relative la insuficiența probelor și la caracterul imprecis al acuzațiilor nu

pot fi primite,

față

de stadiul procesual al cauzei și obiectul acesteia;

cauza se află în

prezent în faza urmăririi penale, iar

probele din care rezultă presupunerea

plauzibilă că persoana cercetată a comis fapta ce i se impută nu trebuie să

aibă același caracter cu cele ce fundamentează o acuzație sau o condamnare, din

probele administrate până la acest moment procesual rezultând date și indicii

apte a creea presupunerea rezonabilă de comitere de către inculpat a faptelor

pentru care este cercetat, fapte care, față de particularitățile lor, astfel

după cum acestea rezultă din anterioarele referiri, chiar succinte, la starea

de fapt, fundamentează convingerea că derularea anchetei poate fi negativ

influențată în condițiile liberării inculpatului, astfel că nici scopul

procesului penal nu ar putea fi atins.

Cu privire la

susținerea apărării în sensul că se impune ca față de inculpat să se realizeze

o aplicare echitabilă a legii, având în vedere că alți inculpați sunt cercetați

în stare de libertate se constată că principiul egalității de tratament nu

poate fi înțeles într-un sens ce l-ar deturna de la menirea sa originară, de

asigurare a egalității persoanelor fără discriminări, ci trebuie interpretat în

sensul că unul și același tratament trebuie aplicat persoanelor aflate în

situații identice, ceea ce nu este cazul în situația tuturor inculpaților

cercetați în prezenta cauză.

Rezultă, așadar, că

argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt

apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros

motivată.

Pentru considerentele

ce preced dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.E. împotriva încheierii nr. 1284

din 26 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6767/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 septembrie 2011.