ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2509/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 2526 din 7 octombrie 2010, Tribunalul Călărași, secția civilă, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantul G.D. împotriva pârâtului Statul Român,

prin M.F.P.; a obligat pârâtul la plata, către reclamant, a sumei de 10.000

euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea

cu caracter politic dispusă împotriva acestuia prin sentința nr. 66 din 07

februarie 1949 a Tribunalului Militar Constanța; a respinge capătul de cerere

privind constatarea caracterului politic al condamnării dispuse împotriva

reclamantului prin sentința arătată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul a suferit o condamnare

considerată de drept ca având caracter politic, respectiv, a fost condamnat la

5 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru

infracțiunea de acțiuni în favoarea unei organizații subversive prevăzute de

art. 209 pct. 3 C. pen. combinat cu Decretul-lege nr. 856/1938, fiind pus în

libertate la data de 27 iulie 1953, prin expirarea pedepsei, nefiind necesară

constatarea caracterului politic al condamnării, motiv pentru care a respins

solicitarea în acest sens.

Reținând că

reclamantului i-a fost încălcat unul dintre cele mai importante atribute ale

personalității umane, dreptul la libertate, ca drept inalienabil al ființei

umane și ca valoare primordială într-o societate democratică, și având în

vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 221/2009 care

limitează despăgubirile ce se pot acorda persoanelor îndreptățite la 10.000

euro, instanța de fond a acordat acestuia daune morale în cuantumul arătat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin M.F.P., arătând că soluția

pronunțată de către instanța de fond se impune a fi cenzurată de către instanța

de apel, întrucât se întemeiază pe dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr.

221/2009, articol care a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358

din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată M. Of. nr. 761 din 15

noiembrie 2010.

Prin decizia civilă

nr. 64 din 28 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca

nefondat, apelul.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că, oricum ar fi interpretată decizia nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, care nu a fost urmată de un act al

Parlamentului sau Guvernului care să pună în acord prevederile art. 5 alin. (1)

lit. a) prima teză din Legea nr. 221/2009 cu dispozițiile Constituției, ea ar

avea ca efecte juridice stingerea (încetarea) dreptului subiectiv patrimonial

prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, respectiv, cel de

a acorda despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit de persoanele ce

intră în sfera de reglementare a Legii nr. 221/2009. S-ar ajunge ca acest drept

să nu mai aibă niciun fel de substanță sau fundament și un întreg act normativ

(Legea nr. 221/2009) să fie lipsit de cea mai importantă prevedere a sa și să

devină o „formă fără fond".

Instanța de apel a

mai reținut că prin aplicarea deciziei de neconstituționalitate în cauză, s-ar

crea toate premisele ca Statul Român să fie expus unor condamnări în serie la

C.E.D.O. tocmai pentru lipsa de previzibilitate și accesibilitate a unei

dispoziții legale prin care s-a stabilit un drept subiectiv patrimonial în

favoarea unei persoane, drept subiectiv care se subsumează noțiunii de

„bun" în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Cetățenești,

astfel cum această noțiune este definită în jurisprudența constantă a Curții de

la Strasbourg, sens în care se va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin.

(2) din Constituție, potrivit cărora „dacă există neconcordanțe între pactele

și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România

este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu

excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai

favorabile".

Instanța de apel a

mai reținut că, după publicarea respectivei decizii a Curții Constituționale în

M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, respectiv, la 25 noiembrie

2010, a intrat în vigoare Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru

accelerarea soluționării proceselor, care a modificat și completat Legea nr.

221/2009, dar a păstrat neschimbate prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) prima

teză în varianta anterioară pronunțării Deciziei nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin M.F.P., formulând

următoarele critici:

I. În mod greșit

instanța de apel a reținut că cererea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.

221/2009 este, în realitate, o cerere având ca obiect revendicare, întrucât

conform art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților,

cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte

cereri noi, astfel încât sub acest aspect decizia recurată este nulă.

II. În mod greșit

instanța de apel a apreciat că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

nu este incidență în speță, fiind ulterioară introducerii acțiunii și

pronunțării instanței de fond, întrucât decizia de neconstituționalitate este

obligatorie pentru instanțe și a lipsit de efecte juridice textul legal ce a

constituit temeiul juridic al acțiunii, sens în care există și practică

judiciară a instanțelor naționale.

Recursul este fondat

și va fi admis, pentru argumentele ce succed:

I. Critica potrivit

căreia acțiunea în pretenții întemeiată pe Legea nr. 221/2009 în mod greșit a

fost recalificată de instanța de apel ca fiind acțiune în revendicare, urmează

a fi înlăturată, întrucât o asemenea statuare a instanței de apel nu corespunde

realității considerentelor conținute în hotărârea acestei instanțe, prin care

nu s-a analizat o asemenea chestiune.

II. Recursul va fi

însă admis din perspectiva celei de-a doua critici, potrivit căreia instanța de

apel în mod greșit nu a dat eficiență deciziei nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale, prin care a fost lipsit de efecte juridice art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, care reglementa acordarea daunelor morale.

Sub acest aspect,

într-adevăr, în mod greșit instanța de apel a apreciat că decizia de

neconstituționalitate nr. 1358/2010 nu ar fi incidență în cauză, în condițiile

în care obligativitatea acestei este consacrată de dispozițiile art. 147 alin.

(4) din Constituție, iar problema de drept privind aplicabilitatea acesteia

acțiunilor în curs, a fost rezolvată prin decizia în interesul Legii nr. 12 din

19 septembrie 2011, care a stabilit că deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010

ale Curții Constituționale produc efecte juridice asupra proceselor în curs de

soluționare la data publicării în M. Of., cu excepția situației în care la

această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă a instanței de judecată.

Ca atare, urmare a

deciziilor de neconstituționalitate arătate, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit.

a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui

temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării

deciziilor Curții Constituționale în M. Of.

Cum decizia nr.

1358/2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. la data de 15

noiembrie 2010, iar în speță decizia instanței de apel a fost pronunțată la

data de 28 aprilie 2011, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv, la

momentul publicării deciziei respective, rezultă că textul legal declarat

neconstituțional nu își mai poate produce efectele juridice.

Decizia de

neconstituționalitate nu încalcă dreptul la un proces echitabil și dispozițiile

art. 6 pct. l C.E.D.O., întrucât, așa cum s-a statuat și prin decizia în

interesul legii care a tranșat problema aplicabilității acestei decizii de

neconstituționalitate, „dreptul de acces la un tribunal nu înseamnă

recunoașterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate în ordinea

juridică".

Pe de altă parte,

prin constatarea neconstituționalității unui text de lege și lipsirea lui de

efecte erga omnes și ex nune, nu este afectat procesul echitabil, întrucât

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și

constituțional ale cărui limite, prin pronunțarea deciziei Curții

Constituționale, au fost determinate tocmai în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și stabilității juridice.

Aplicarea efectelor

deciziei de neconstituționalitate în speță, nu este de natură să încalce

principiul nediscriminării și egalității de tratament, ori al

neretroactivității legii, chestiuni asupra cărora s-a statuat atât în

considerentele respectivei decizii, cât și în cele ale deciziei în interesul

Legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, reanalizarea lor în prezenta cauză

nemaifiind necesară.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român,

prin M.F.P., împotriva deciziei nr. 64 din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, pe care o va modifica, în sensul admiterii apelului acestei

părți împotriva sentinței nr. 2526 din 7 octombrie 2010 a Tribunalului

Călărași, secția civilă, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului, ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., împotriva deciziei nr. 64 din 28

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Modifică decizia

recurată.

Admite apelul

pârâtului Statul Român, prin M.F.P., împotriva sentinței nr. 2526 din 7

octombrie 2010 a Tribunalului Călărași, secția civilă, în sensul că respinge

acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 aprilie 2012