ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2509/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2526 din 7 octombrie 2010, Tribunalul Călărași, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.D. împotriva pârâtului Statul Român, prin M.F.P.; a obligat pârâtul la plata, către reclamant, a sumei de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic dispusă împotriva acestuia prin sentința nr. 66 din 07 februarie 1949 a Tribunalului Militar Constanța; a respinge capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării dispuse împotriva reclamantului prin sentința arătată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul a suferit o condamnare considerată de drept ca având caracter politic, respectiv, a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru infracțiunea de acțiuni în favoarea unei organizații subversive prevăzute de art. 209 pct. 3 C. pen. combinat cu Decretul-lege nr. 856/1938, fiind pus în libertate la data de 27 iulie 1953, prin expirarea pedepsei, nefiind necesară constatarea caracterului politic al condamnării, motiv pentru care a respins solicitarea în acest sens.

Reținând că reclamantului i-a fost încălcat unul dintre cele mai importante atribute ale personalității umane, dreptul la libertate, ca drept inalienabil al ființei umane și ca valoare primordială într-o societate democratică, și având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 221/2009 care limitează despăgubirile ce se pot acorda persoanelor îndreptățite la 10.000 euro, instanța de fond a acordat acestuia daune morale în cuantumul arătat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin M.F.P., arătând că soluția pronunțată de către instanța de fond se impune a fi cenzurată de către instanța de apel, întrucât se întemeiază pe dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, articol care a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată M. Of.

nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Prin decizia civilă nr. 64 din 28 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, oricum ar fi interpretată decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, care nu a fost urmată de un act al Parlamentului sau Guvernului care să pună în acord prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) prima teză din Legea nr. 221/2009 cu dispozițiile Constituției, ea ar avea ca efecte juridice stingerea (încetarea) dreptului subiectiv patrimonial prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, respectiv, cel de a acorda despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit de persoanele ce intră în sfera de reglementare a Legii nr. 221/2009.

S-ar ajunge ca acest drept să nu mai aibă niciun fel de substanță sau fundament și un întreg act normativ (Legea nr. 221/2009) să fie lipsit de cea mai importantă prevedere a sa și să devină o „formă fără fond". Instanța de apel a mai reținut că prin aplicarea deciziei de neconstituționalitate în cauză, s-ar crea toate premisele ca Statul Român să fie expus unor condamnări în serie la C.E.D.O.

tocmai pentru lipsa de previzibilitate și accesibilitate a unei dispoziții legale prin care s-a stabilit un drept subiectiv patrimonial în favoarea unei persoane, drept subiectiv care se subsumează noțiunii de „bun" în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Cetățenești, astfel cum această noțiune este definită în jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg, sens în care se va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile". Instanța de apel a mai reținut că, după publicarea respectivei decizii a Curții Constituționale în M. Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, respectiv, la 25 noiembrie 2010, a intrat în vigoare Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, care a modificat și completat Legea nr. 221/2009, dar a păstrat neschimbate prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) prima teză în varianta anterioară pronunțării Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin M.F.P., formulând următoarele critici: I. În mod greșit instanța de apel a reținut că cererea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 este, în realitate, o cerere având ca obiect revendicare, întrucât conform art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, astfel încât sub acest aspect decizia recurată este nulă.

II. În mod greșit instanța de apel a apreciat că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu este incidență în speță, fiind ulterioară introducerii acțiunii și pronunțării instanței de fond, întrucât decizia de neconstituționalitate este obligatorie pentru instanțe și a lipsit de efecte juridice textul legal ce a constituit temeiul juridic al acțiunii, sens în care există și practică judiciară a instanțelor naționale. Recursul este fondat și va fi admis, pentru argumentele ce succed: I. Critica potrivit căreia acțiunea în pretenții întemeiată pe Legea nr. 221/2009 în mod greșit a fost recalificată de instanța de apel ca fiind acțiune în revendicare, urmează a fi înlăturată, întrucât o asemenea statuare a instanței de apel nu corespunde realității considerentelor conținute în hotărârea acestei instanțe, prin care nu s-a analizat o asemenea chestiune.

II. Recursul va fi însă admis din perspectiva celei de-a doua critici, potrivit căreia instanța de apel în mod greșit nu a dat eficiență deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care a fost lipsit de efecte juridice art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care reglementa acordarea daunelor morale.

Sub acest aspect, într-adevăr, în mod greșit instanța de apel a apreciat că decizia de neconstituționalitate nr. 1358/2010 nu ar fi incidență în cauză, în condițiile în care obligativitatea acestei este consacrată de dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, iar problema de drept privind aplicabilitatea acesteia acțiunilor în curs, a fost rezolvată prin decizia în interesul Legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, care a stabilit că deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale produc efecte juridice asupra proceselor în curs de soluționare la data publicării în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă a instanței de judecată.

Ca atare, urmare a deciziilor de neconstituționalitate arătate, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor Curții Constituționale în M. Of. Cum decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, iar în speță decizia instanței de apel a fost pronunțată la data de 28 aprilie 2011, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv, la momentul publicării deciziei respective, rezultă că textul legal declarat neconstituțional nu își mai poate produce efectele juridice.

Decizia de neconstituționalitate nu încalcă dreptul la un proces echitabil și dispozițiile art. 6 pct. l C.E.D.O., întrucât, așa cum s-a statuat și prin decizia în interesul legii care a tranșat problema aplicabilității acestei decizii de neconstituționalitate, „dreptul de acces la un tribunal nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate în ordinea juridică". Pe de altă parte, prin constatarea neconstituționalității unui text de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune, nu este afectat procesul echitabil, întrucât acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și constituțional ale cărui limite, prin pronunțarea deciziei Curții Constituționale, au fost determinate tocmai în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și stabilității juridice.

Aplicarea efectelor deciziei de neconstituționalitate în speță, nu este de natură să încalce principiul nediscriminării și egalității de tratament, ori al neretroactivității legii, chestiuni asupra cărora s-a statuat atât în considerentele respectivei decizii, cât și în cele ale deciziei în interesul Legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, reanalizarea lor în prezenta cauză nemaifiind necesară. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., împotriva deciziei nr. 64 din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o va modifica, în sensul admiterii apelului acestei părți împotriva sentinței nr. 2526 din 7 octombrie 2010 a Tribunalului Călărași, secția civilă, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., împotriva deciziei nr. 64 din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Modifică decizia recurată. Admite apelul pârâtului Statul Român, prin M.F.P., împotriva sentinței nr. 2526 din 7 octombrie 2010 a Tribunalului Călărași, secția civilă, în sensul că respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2012