ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4677/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4677/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 479 din 05 martie 2010 Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea reclamantului N.T. și a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, D.G.F.P. Constanța, la plata sumei de 40.000 euro, în echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că privarea de libertate a reclamantului în perioada 1952-1955 a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale acestuia, lezându-i demnitatea, onoarea și libertatea individuală și că a produs suferințe pe plan moral și social pentru el și familia sa.
Instanța a apreciat, relativ la persoana reclamantului care a avut de suferit ca urmare a unei măsuri cu caracter politic ce i-a marcat negativ tot restul vieții și datorită căreia perspectivele sale ca tânăr au fost brutal frânte de un regim totalitar, situație în care suma de 40.000 euro ar fi în măsură să atenueze suferința din trecut și să asigure reclamantului, cel puțin pe viitor, o despăgubire pentru o viață petrecută în privațiuni. Recunoașterea unui drept de despăgubire nu se poate explica decât prin voința de a oferi o satisfacție care să contrabalanseze efectul vătămării și pentru ca această satisfacție să aibă o reală corespondență cu prejudiciul. Prin decizia nr. 212 din 29 septembrie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat sentința în sensul reducerii despăgubirilor la suma de 5.000 euro, restul dispozițiilor sentinței fiind menținute.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport de criticile pârâtului, instanța a reținut următoarele: 1. Critica pârâtului ce vizează nedovedirea caracterului politic al condamnării reclamantului, este nefondată. Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009, „Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 06 martie 1945 sau după această dată, și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945”. De asemenea, art. 1 alin. (2) din lege prevede că sunt considerate de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute și de art. 323-329 C. pen.
din 1936, republicat în M. Of., Partea I, nr. 48/02.02.1948, cu modificările ulterioare. Prin sentința penală nr. 105 din 29 octombrie 1952 pronunțată de Tribunalul Militar Constanța reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 6 ani închisoare pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 327 alin. (3) C. pen. al României din anul 1936. Recursul declarat de N.T. împotriva sentinței penale nr. 105 din 29 octombrie 1952 a Tribunalului Militar Constanța a fost respins prin deciziunea nr. 136 din 08 decembrie 1952 pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii I Militară.
Din certificatul de cazier judiciar din 27 iunie 1977 emis de Ministerul de Interne - Inspectoratul Județean Dolj, cât și din biletul de liberare emis de Penitenciarul Caransebeș, rezultă că N.T., născut la 24 ianuarie 1929, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 6 ani închisoare, pentru agitație publică, și a executat o parte din pedeapsă în perioada 1952-06 octombrie 1955. În raport de înscrisurile depuse la dosar și de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, Curtea a constatat că prima instanță a reținut în mod judicios că reclamantul a suferit o condamnare cu caracter politic și este îndreptățit să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 221/2009.
Cu privire la criticile ce vizează cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță, Curtea a reținut următoarele: 2. Legea nr. 221/2009 adoptată după Discursul Președintelui României privind Condamnarea Comunismului, din 18 decembrie 2006, se înscrie în încercarea legiuitorului român de a transforma condamnarea comunismului dintr-o manieră declarativă, într-o realitate juridică cu efecte clare. Actele normative adoptate începând cu anul 1990 – Decretul-Lege nr. 118 din 30 martie 1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate, ori constituite în prizonieri, O.U.G.
nr. 24 din 05 martie 2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității și culminând cu Legea nr. 221/2009, afirmă în prezent, că în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 06 martie 1945-22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat în special prin organele Securității Statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale și că prin aceste acte se încearcă o reparație prin obținerea unor satisfacții morale ori materiale acordate celor care au fost victimele comunismului. Prima instanță a reținut în mod judicios și este necontestat de pârâtul Statul Român faptul că reclamantul a suferit o condamnare la 6 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică, reglementată de art. 327 alin. (3) C. pen.
Susținerea apelantului pârât Statul Român, în sensul că acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamant care a făcut obiectul unei condamnări cu caracter politic, este o măsură subsidiară în raport de despăgubirile acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 este nefondată, în raport de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009. Conform acestor dispoziții legale, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului nr. 118/1990”. Prin urmare, acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 nu exclude și acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare politică sau în calitate de victimă a unei măsuri administrative cu caracter politic, ci trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009. 3. Despăgubirea bănească acordată pentru repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să reflecte însă o concordanță valorică exactă între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărei reparare este destinat să contribuie.
Recunoașterea prin lege a posibilității de acordare a unui despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit urmare a arestării reclamantului și dificultatea cuantificării ori de câte ori este vorba de suferințe de ordin moral nu trebuie interpretate în sensul obținerii unor sume de bani exorbitante fără corespondent în raport de ceea ce trebuie să însemne prejudiciul moral, cum este suma de 300.000 euro pretinsă de reclamant prin acțiune. De principiu, suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept finalitate nu atât de a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
Prejudiciul moral care rezultă din lezarea unui drept sau a unui interes patrimonial ține de persoana reclamantului, de consecințele negative suferite, de importanța valorilor morale, legate și de intensitatea cu care au fost percepute de către acesta. În același timp instanța a reținut că, prin prevederile legii reparatorii legiuitorul a urmărit, în primul rând, să acorde o despăgubire morală persoanelor care au suferit condamnări ca urmare a opoziției lor fățișe față de regimul totalitar, dar și acelora care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic și apoi având în vedere că mulți dintre cei care au fost supuși abuzurilor regimului totalitar nu mai sunt în viață la data aplicării reparațiunii, acest drept nepatrimonial să se transfere succesoral soției ori descendenților persoanelor respective.
Prin urmare, din interpretarea legii – art. 5 alin. (1) lit. a), astfel cum a fost modificată prin art. 1 din O.U.G. nr. 62/2010, rezultă că despăgubirile se raportează strict la situația persoanei care a suferit condamnarea politică ori măsura administrativă cu caracter politic, iar nu la privațiunile pe care le-au suferit în general, în perioada regimului totalitar, familiile persoanelor respective. De reținut că prin Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, legiuitorul a stabilit limite maxime ale daunelor morale ce pot fi acordate persoanelor ce au făcut obiectul condamnărilor politice sau măsurilor administrative cu caracter politic, cât și criterii de cuantificare a acestor daune, în limitele stabilite de lege.
Astfel, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, modificată, a prevăzut „acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: 1. 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 2. 5.000 euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I; 3. 2.500 euro pentru descendenții de gradul al II-lea. Conform art. 5 alin. (1) din lege, la stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin. (1) instanța de judecată va lua în considerare, fără a se limita la aceasta, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse pe plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990.
Prin urmare, la stabilirea întinderii despăgubirilor cuvenite reclamantului, instanța va avea în vedere toate suferințele reclamantului pe plan fizic și psihic în perioada arestării sale (3 ani): lezarea gravă a demnității și onoarei condamnatului prin actele represive și amenințările permanente la care erau supuși deținuții politic, frustrarea cauzată de pierderea legăturilor cu familia. În raport de aceste criterii și de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009 modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, Curtea a apreciat că suma de 5.000 euro reprezintă o despăgubire echivalentă și echitabilă, în deplină concordanță cu jurisprudența C.E.D.O., prin sumele rezonabile acordate cu titlu de daune morale (Cauza Konolos, hotărârea din 07 februarie 2008, Cauza Conciovici contra României, Cauza Pantea împotriva României, nr. 33343/1996 C.E.D.O.
2003-VI). Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul N.T., cât și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Constanța. Recursul reclamantului N.T. este fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar critica vizează neobservarea unor critici în funcție de care trebuia apreciată întinderea daunei morale, consecință a suportării unui regim de executare a pedepsei infracționale, iar cu trecerea timpului dauna morală s-a accentuat deoarece nu s-a mai putut reintegra în societate, ci a trebuit să înceapă o nouă activitate profesională. Solicită judecarea cauzei în lipsă.
Recursul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, vizează excluderea acordării de daune cu titlu de prejudiciu moral, datorită faptului că acesta a beneficiat de o indemnizație începând cu anul 1990 și de alte drepturi prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, împrejurare care se constituie într-un criteriu apreciativ în privința acordării măsurilor reparatorii. Examinând recursurile părților, instanța reține următoarele: Potrivit art. 5 teza a II-a din Legea nr. 221/2009, despăgubirile pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare se stabilesc ținând cont și de măsurile reparatorii acordate persoanelor în cauză, în temeiul Decretului nr. 118/1990.
Prin urmare, împrejurarea că reclamantul recurent este beneficiarul unor măsuri reparatorii acordate în temeiul Decretului nr. 118/1990, nu exclude posibilitatea legală de a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral, greșit redus de instanța de apel la cuantumul de 5.000 euro, deoarece o detenție de 3 ani și 4 zile executată de reclamant, comparativ cu vârsta la care a fost operată arestarea, 21 ani, cu consecința imposibilității continuării studiilor și a pregătirii și supravegherea sa de organele de Securitate, sunt elemente care fără dubiu au cauzat un prejudiciu moral, constând într-o stare de frustare și demoralizare morală și profesională. În aceste condiții, instanța reține că recursul formulat de reclamant este întemeiat și urmează a fi admis în temeiul art. 312 C. proc.
civ., dispunându-se modificarea în parte a sentinței apelate în privința cuantumului daunelor morale acordate. Din aceleași considerente, recursul promovat de pârâtă urmează a fi respins în condițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul N.T. împotriva deciziei nr. 212C din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o modifică în parte în sensul că schimbă în parte sentința apelată obligând pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Constanța, la plata sumei de 10.000 euro în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubiri către reclamant. Menține restul dispozițiilor deciziei recurate. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.
Constanța, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.