ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3279/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 octombrie 2012 pronunțată

în Dosarul nr. 115/44/2012, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori

și familie, în baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen. a respins ca

neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpata T.A.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. a obligat inculpata să plătească statului suma de 200 lei

cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Sub numărul

115/44/2010 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău, cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpata T.A. prin apărătorul

ales la data de 8 octombrie 2011.

În motivarea cererii

inculpata prin apărător a arătat în esență că desfășurarea procesului penal se

poate desfășura în bune condiții și în situația în care aceasta ar fi judecată

în stare de libertate.

În dezvoltarea

argumentelor pe care se sprijină o nouă cerere de liberare provizorie sub

control judiciar, s-au reiterat aspectele invocate cu ocazia formulării

precedentei cereri la 24 septembrie 2012 făcându-se referiri la dispariția

temeiurilor care au condus la luarea măsurii detenției provizorii față

inculpată, precum și depășirea unei durate rezonabile ale arestării preventive.

S-a mai invocat lipsa

pericolului ca inculpata să se sustragă de la judecată, să reitereze

comportamentul infracțional sau să influențeze negativ buna desfășurare a

procesului penal.

Examinând actele și

lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, Curtea a apreciat că

cererea de liberare provizorie formulată de către inculpata T.A. este nefondată.

Curtea a constatat că

sub aspect formal toate condițiile prevăzute de art. 160

2

C. proc.

pen. privind liberarea provizorie sub control judiciar sunt îndeplinite în

cauză, însă potrivit art. 160

8

C. proc. pen. instanța admite o asemenea

cerere când constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și

cererea este întemeiată.

Analizând cererea

inculpatei, Curtea a apreciat că la acest moment procesual aceasta este

neîntemeiată raportat la presupunerea rezonabilă și a indiciilor temeinice

precum și a datelor existente din care ar rezulta că inculpata a comis

infracțiunile imputate prin actul de sesizare a instanței.

De asemenea, Curtea a

apreciat că faptele reținute în sarcina inculpatei sunt deosebit de grave

raportat la modalitatea de desfășurare a activității infracționale, la

calitatea acesteia de judecător în care se prezumă că a fost comisă, la scopul

urmărit și natura relațiilor sociale cărora le-a adus atingere.

Curtea nu a

împărtășit opinia apărătorului inculpatei potrivit căreia durata de 10 luni a

detenției provizorii a acesteia a devenit excesivă, constituind o pedeapsă

anticipată în condițiile în care faptele pentru care este acuzată nu au fost

confirmate printr-o hotărâre judecătorească.

Curtea a considerat

că buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate în

continuare a inculpatei, că eliberarea sa, chiar subsumată unor obligații sau

garanții, ar provoca o reală tulburare a ordinii și liniștii publice.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpata T.A. solicitând admiterea recursului și

în consecință admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și

cercetarea sa în stare de libertate.

Recursul declarat nu

este fondat.

Potrivit art. 23 alin.

(10) din Constituție și art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea provizorie

reprezintă o formă de garantare a libertății persoanei pe tot parcursul

desfășurării activității judiciare de natură penală.

Potrivit art. 160

1

C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat

preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar

sau pe cauțiune.

Analizând recursul

inculpatei, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (1)

și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare

provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a

apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în

principiu a cererii inculpatei, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru

cele infracțiunea pentru care inculpata este cercetată nu depășește limita

maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate

acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l

împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

În ce privește

această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia

cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii

acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatei, stadiul

procesului și complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând temeinicia

cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen.,

respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social

al infracțiunii pentru care inculpata este cercetată, starea de sănătate,

vârsta, precum și alte situații privind persoana inculpatei, se constată că din

actele și lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se întemeieze, în

mod rezonabil, aprecierea că inculpata ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de

natură a influența probatoriul în cauză.

Existența și

persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței

CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie” măsura

arestării preventive și prelungirea acesteia fiind conformă scopului constituit

prin art. 5 al CEDO.

Drept urmare, se

constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege care ar

conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în

cursul procesului penal, în condițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C.

proc. pen., și nici sub aspectul oportunității cererea nu este întemeiată, în

raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

Înalta Curte se

raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de inculpată

(gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, în

calitate de magistrat judecător, care pot induce cetățenilor ideea că în

instanțe există persoane oricând coruptibile, fiind de natură a știrbi grav

încrederea în sistemul judiciar), cât și la cele care privesc persoana

inculpatei, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi

atins și prin liberarea provizorie a acesteia.

Examinarea gradului

de pericol social al faptelor și a pericolului concret pentru ordinea publică

pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu

ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens

pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și gradul

deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor reținute în sarcina

inculpatei, reflectat de modalitatea în care se presupune că le-a săvârșit și

de calitatea inculpatei, lăsarea acesteia în libertate nu se impune în acest

moment procesual. în acest sens, se constată că pericolul concret pentru

ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatei în libertate nu s-a

diminuat, atâta timp cât aceasta avea, la momentul săvârșirii presupuselor

fapte, calitatea de judecător, de participant la actul de justiție, căreia i-a

adus o gravă atingere, întrucât comportamentul infracțional reținut în sarcina

sa alterează imaginea întregului sistem judiciar și a persoanelor chemate să îl

înfăptuiască.

Privarea de libertate

în continuare a inculpatei apare ca necesară și prin prisma scopului bunei

desfășurări a anchetei penale și realizarea eficientă a scopului procesului

penal acestea fiind garantate numai prin menținerea inculpatei în stare de

arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.

Liberarea provizorie

sub control judiciar este o vocație pentru inculpat, instanța este cea care

apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de libertate

în raport de temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive.

În consecință,

criticile din recurs și solicitarea de admitere a cererii de liberare

provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.

Față de

circumstanțele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpata

T.A. împotriva încheierii din 9 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția

penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 115/44/2012.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpata

T.A.

împotriva

încheierii

din 9

octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău,

secția penală

,

cauze

minori

și

familie

, pronunțată în

Dosarul nr.

115/44/2012.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de

125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 12 octombrie 2012.