ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3083/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3083/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor

din dosar:

Prin

Încheierea din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie, în baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., a

respins ca neîntemeiată cererea liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpata T.A.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Examinând actele și lucrările dosarului prin

prisma motivelor invocate, curtea de apel a apreciat că cererea de liberare

provizorie formulată de către inculpata T.A. este nefondată.

Din analiza prevederilor art. 160 C. proc.

pen., rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda de instanță în

cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul celor intenționate

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu

există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte

infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Liberarea provizorie sub control judiciar

este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui

arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru

a asigura buna desfășurare a procesului penal.

Aplicarea dispozițiilor legale care

reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni

mai puțin grave, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi

inculpatul că, lăsat în libertate, nu va săvârși și alte infracțiuni.

Acordarea liberării sub control judiciar nu

este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din

dispozițiile art. 160

1

alin. (1) C. proc. pen., care precizează că

aceasta poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de

apreciere al judecătorului asupra cererii în raport cu probele administrate în

cauză; în același sens dispozițiile art. 160

6

alin. (2) C. proc.

pen. fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege referitoare la

cererea de liberare sub control judiciar, iar, pe de altă parte, temeinicia

acesteia. Analiza în cazul cererii de liberare sub control judiciar are în

vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de disp. art. 160

2

și 160

6

C. proc. pen., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se

referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum

și din verificarea îndeplinirii condiției prevăzute de art. 136 alin. (2) C.

proc. pen.

În acord cu jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive

acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauțiune:

riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării,

acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte

infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit -

19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra

Austriei - 10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei - 27 iunie 1968; cauza

Matznetter contra Austriei - 10 noiembrie 1969 și Letellier contra Franței - 26

iunie 1991).

În privința temeiniciei cererii formulate,

curtea de apel a reținut că din coroborarea textului art. 160

2

raportat la art. 160

6

C. proc. pen. reiese caracterul facultativ al

acordării liberării sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care

inculpatul nu s-ar afla în vreunul dintre cazurile de împiedicare a acordării

liberării. Cu toate acestea, instanța nu ar putea uza în mod discreționar de

această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant dispozițiile art. 5

alin. (5) C. proc. pen., art. 23 alin. (10) din Constituția României și art. 5

parag. 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de

liberare sub control judiciar, trebuie pornit de la una dintre premisele

esențiale ale liberării, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Într-adevăr, dacă aceste

temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau

din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării

preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării sub control

judiciar. Logic, această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza

liberarea pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate

existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobște, la

luarea măsurii arestării preventive, care să justifice convingerea că lăsarea

inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este totuși oportună.

Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor

preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale jurisprudenței Curții

de la Strasbourg, instanța a considerat că astfel de temeiuri pot privi aspecte

legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date,

altele decât cele avute în vedere de art. 160

2

rap. la art. 160

6

C. proc. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului

penal ar putea fi compromisă, aspecte legate de pericolul social concret al

faptelor pentru care inculpata este judecată, respectiv prin modul și

mijloacele de săvârșire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare

relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra

conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatei, chiar sub control

judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială

și de neîncredere în actul de justiție.

S-a reținut că probele administrate până la

acest moment procesual creează o puternică prezumție că inculpata, în calitatea

sa de magistrat judecător la Judecătoria Focșani, prin folosirea de această

funcție, a pretins de la o persoană care avea un interes direct într-o cauză

civilă, sume de bani și alte foloase pentru sine sau pentru alți magistrați

judecători asupra cărora a lăsat impresia că ar avea influență, în vederea

soluționării favorabile a cauzei civile menționate.

În atare situație, curtea de apel a apreciat

că faptele reținute în sarcina inculpatei sunt deosebit de grave raportat la

modalitatea de desfășurare a activității infracționale, la calitatea acesteia

de judecător în care se prezumă că a fost comisă, la scopul urmărit și natura

relațiilor sociale cărora Ie-a adus atingere.

Prin prisma celor relevate mai sus, instanța

a reținut că în speță există împrejurări care justifică aprecierea că cererea

inculpatei este nefondată. Astfel, la acest moment procesual, a constatat că

punerea în libertate sub control judiciar a inculpatei nu este oportună, buna

desfășurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că instanța se

află în faza cercetării judecătorești care încă nu este finalizată. În acest

sens, s-au reținut atât declarațiile date de către inculpată, în cursul

urmăririi penale, conform cărora aceasta nu a recunoscut implicarea sa în

activitatea infracțională, cât și aspecte legate de pericolul social concret

pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a acesteia, care rezultă

din calitatea, modul și împrejurările în care se presupune că faptele pentru

care este judecată, au fost săvârșite.

Curtea de apel a constatat că raportat la

natura infracțiunilor de corupție presupus a fi comise de inculpată, care aduc

atingere relațiilor ce vizează înfăptuirea justiției și încrederea publică în

organele judiciare, lăsarea sa în libertate, chiar și sub control judiciar, ar

constitui o stare de pericol pentru ordinea publică și ar induce o stare de

temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în

cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actului de justiție, iar, pe de

altă parte, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitatea de a

influența probele ce urmează a mai fi administrate în cauză.

S-a reținut că temerea ca inculpata să

încerce să altereze aflarea adevărului rezultă din datele dosarului care relevă

împrejurarea că inculpata a preconstituit unele înscrisuri în scopul acoperirii

activității infracționale sau ștergerii urmelor acesteia.

În concluzie, având în vedere pericolul

social concret al faptelor presupus a fi comise de inculpata T.A., de impactul

negativ produs asupra ordinii sociale, curtea de apel a apreciat că în această

fază a procesului penal și ținând cont de poziția nesinceră avută de inculpată

și a împrejurării că formal, cererea acesteia îndeplinește condițiile legale,

se impune judecarea sa, în continuare, în stare de arest.

Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., instanța sesizată cu

cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate

a inculpatei prezintă un pericol pentru ordinea publică. În acest caz, s-a

apreciat că sunt excluse garanțiile de ordin personal, iar cele prevăzute de

textul de lege, respectiv art. 160

2

rap. la art. 160

6

C.

proc. pen, nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta

lăsarea în libertate a celui arestat.

În schimb, după o anumită durată a arestării,

dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică și

garanțiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea poate fi acordată

potrivit reglementării prevăzute de Codul de procedură penală, cât și cele din

art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ori, în acest

moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl

reprezintă lăsarea în libertate a inculpatei este prezent și actual, întrucât,

odată cu punerea acesteia în libertate s-ar crea falsa impresie că înalți

funcționari ai statului asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis

infracțiuni de corupție ar periclita înfăptuirea actului de justiție, deoarece

inculpata din speță ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influențarea

probelor ce urmează a mai fi administrate, punând la îndoială capacitatea de

ripostă a organelor de urmărire penală și ale instanței de judecată, de a nu fi

fermi în reprimarea unor asemenea activități ilicite.

În raport cu aceste considerente, cererea

inculpatei de liberare provizorie sub control judiciar a fost respinsă, ca

nefondată.

Împotriva încheierii sus-menționate,

inculpata T.A. a declarat recurs, solicitând, prin apărătorul ales, casarea

încheierii atacate și, rejudecând, pe fond, admiterea cererii de liberare

provizorie sub control judiciar.

În motivarea orală a recursului, apărătorul

recurentei-inculpate a criticat încheierea atacată, invocând motive de

nelegalitate și netemeinicie, respectiv că hotărârea este nemotivată și este

dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 160

2

C. proc. pen., care

reglementează materia liberării provizorii și a Deciziei pronunțată în recursul

în interesul legii nr. XVII din 17 octombrie 2011.

Înalta Curte, analizând recursul declarat de

inculpată, constată că încheierea atacată este legală, temeinică și

corespunzător motivată cu privire la netemeinicia cererii de liberare

provizorie sub control judiciar.

Analizând recursul inculpatei, prin prisma

condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte

constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt

îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatei, în

sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpata

este cercetată nu depășește limita maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în

cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

În ce privește această a doua condiție

prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare

provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport

de datele care caracterizează persoana inculpatei, stadiul procesului și

complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând temeinicia cererii, prin prisma

criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul

măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunii

pentru care inculpata este cercetată, starea de sănătate, vârsta, precum și

alte situații privind persoana inculpatei, se constată că din actele și lucrările

dosarului rezultă indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil,

aprecierea că inculpata ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a

influența probatoriul în cauză.

În aprecierea acestui criteriu, Înalta Curte

se raportează atât la elementele care privesc fapta presupus comisă de

inculpată (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, în

calitate de magistrat judecător, care pot induce cetățenilor ideea că în

instanțe există persoane oricând coruptibile, fiind de natură a știrbi grav

încrederea în sistemul judiciar), cât și la cele care privesc persoana

inculpatei, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi

atins și prin liberarea provizorie a acesteia.

În ce privește datele sale personale, se

constată, într-adevăr, că inculpata - magistrat judecător, având o familie -

beneficiază de circumstanțe favorabile, însă acestea nu pot fi valorificate în

mod singular.

Examinarea gradului de pericol social al

faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta

punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu ocazia verificării

temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod

constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Din examinarea lucrărilor și actelor

dosarului rezultă că, în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de

pericol social concret al faptei reținute în sarcina inculpatei, reflectat de

modalitatea în care se presupune că a săvârșit-o (a pretins bani și a angrenat

și alți magistrați, pentru a pronunța soluții favorabile în cauze civile și a

preconstituit înscrisuri pentru a acoperi faptele de corupție) și de calitatea

inculpatei, lăsarea acesteia în libertate nu se impune în acest moment

procesual. În acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea

publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatei în libertate nu s-a diminuat,

atâta timp cât aceasta avea, la momentul săvârșirii presupusei fapte, calitatea

de judecător, de participant la actul de justiție, căreia i-a adus o gravă

atingere, întrucât comportamentul infracțional reținut în sarcina sa alterează

imaginea întregului sistem judiciar și a persoanelor chemate să îl

înfăptuiască.

Drept urmare, se constată că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege care ar conduce la admiterea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul procesului

penal, în condițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., și

nici sub aspectul oportunității cererea nu este întemeiată, în raport de

prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

În raport de toate aceste aspecte, se

constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a

inculpatei T.A. nu poate fi atins în cauză prin punerea acesteia în libertate

provizorie, care nu se justifică în funcție de stadiul procesual actual al

cauzei și necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.A. împotriva

încheierii din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 115/44/2012, cu obligarea acesteia

la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpata T.A. împotriva Încheierii din data de 25 septembrie 2012 a Curții de

Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr.

115/44/2012.

Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de

200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 01

octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ