ÎCCJ, Decizia nr. 172/2012

ÎCCJ, Decizia nr. 172/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 966 din 25 iunie 2012,

pronunțată în Dosarul nr. 4595/1/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în temeiul dispozițiilor art. 160

8

alin. (1) C. proc.

pen. a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpata L.A.

În temeiul art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cerea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpata L.A.

A fost obligată

recurenta inculpată la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța fondului a reținut că cererea de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de inculpata L.A. îndeplinește toate condițiile de

admisibilitate în principiu prevăzute de lege art. 160

6

și art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum s-a stabilit prin Decizia în interesul

legii nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând

îndeplinite, atât cerințele formale care privesc legitimitatea subiectivă a

celui care folosește acest demers procesual și elementele de conținut ale

cererii, cât și condiția pozitivă referitoare la cuantumul pedepselor prevăzute

de lege pentru infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor și forma de vinovăție

cu care se presupune că acestea au fost comise.

S-a mai reținut că,

deși cererea de liberare provizorie nu a fost formulată personal de către

inculpată, aceasta și-a însușit-o, conform dispozițiilor art. 160

7

alin. (2) C. proc. pen., iar, în temeiul alin. (1) al aceluiași articol, a

procedat la completarea ei, cererea cuprinzând toate mențiunile prevăzute de

art. 160

6

alin. (2) C. proc. pen.

Ținând seama, atât de

prevederile art. 141

2

C. proc. pen., cât și de dispozițiile

obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr. 7/2009, Înalta Curte a

constatat că inculpata este cercetată pentru săvârșirea, în concurs real și

ideal, a mai multor infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii ce nu depășește 18 ani, respectiv infracțiunile de constituire a

unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003, fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. și

complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin.

(1), (2) și (3) C. pen., fiind astfel îndeplinită și cerința prevăzută de art.

160

2

alin. (1) C. proc. pen.

Având în vedere toate

aceste aspecte anterior expuse, Înalta Curte a apreciat că cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpata L.A. îndeplinește toate

condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, motiv pentru care, în temeiul

dispozițiilor art. 160

8

alin. (1) C. proc. pen., a admis-o în

principiu.

Procedând, în

continuare, la examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, în conformitate cu dispozițiile Deciziei în interesul legii nr.

17/2011, prima instanță a constatat că este îndeplinită, în cauză, și condiția

referitoare la subzistența temeiurilor ce au stat la baza luării măsurii

arestării preventive a inculpatei, având în vedere în acest sens că din actele

dosarului, s-a reținut că inculpata L.A. a fost arestată preventiv la data de

27 martie 2012, în temeiul dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen., în baza Încheierii nr. 938/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosarul nr. 330/44/2012, sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de

constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 39/2003, fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C.

pen. și complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin.

(1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen., constând

în aceea că, începând cu anul 2006, a constituit un grup infracțional organizat

împreună cu inculpații B.M., P.E. și T.P., în scopul săvârșirii unor

infracțiuni de înșelăciune, constând în dobândirea în mod fraudulos a

proprietății unor imobile pe raza municipiului Galați, prin intermediul unor

persoane interpuse, folosindu-se de diverse înscrisuri sub semnătură privată și

oficiale falsificate, inclusiv hotărâri judecătorești, ori prin obținerea de

hotărâri arbitrale ori judecătorești neconforme cu realitatea faptică și

juridică, prejudiciul total cauzat fiind de peste 50.000 euro și 160.000 RON.

În concret, s-a reținut că inculpata a întocmit Hotărârea arbitrală nr. 59 din

23 mai 2006, ce conținea mențiuni false, prin care se constata, în mod

fraudulos, dreptul de proprietate al lui M.M.G. asupra imobilului situat în

municipiul Galați, ce a fost ulterior înstrăinat părții vătămate B.A., prin

inducerea în eroare a acesteia cu ocazia încheierii contractului de

vânzare-cumpărare. Totodată, inculpata a întocmit Hotărârea arbitrală nr. 75

din 1 august 2006, ce conținea mențiuni false, prin care se constata, în mod

fraudulos, dreptul de proprietate al lui C.C. asupra imobilului situat în

municipiul Galați, precum și Hotărârea arbitrală nr. 62 din 6 iulie 2006 ce

conținea, de asemenea, mențiuni false privind dreptul de proprietate al lui

T.A.M. asupra imobilului situat în municipiul Galați.

Analizând materialul

probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, Înalta Curte a

constatat că acesta justifică și în prezent presupunerea rezonabilă că

inculpata a comis faptele penale pentru care este cercetată, fiind îndeplinită

condiția prevăzută de art. 148 alin. (1) raportat la art. 143 și art. 68

1

C. proc. pen. Sub acest aspect, s-a reținut că prezintă relevanță declarațiile

martorei G.C., înscrisurile oficiale ridicate de organele de anchetă din

dosarele nr. 59/2006, nr. 75/2006 și nr. 62/2006 ale Curții de Arbitraj Galați,

declarațiile învinuitului A.N., precum și cele inițiale ale inculpatei L.A., în

care aceasta a recunoscut comiterea faptelor.

Așadar, Înalta Curte

a constatat că, în cauză, există motive verosimile de a bănui că inculpata a

comis faptele penale sub aspectul cărora este cercetată, în sensul art. 5

parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, din probele administrate până la acest moment procesual, astfel

cum au fost anterior menționate, rezultând suficiente date și informații apte

să convingă un observator obiectiv că inculpata poate să fi săvârșit

infracțiunile de care este acuzată.

Totodată, Înalta

Curte a apreciat că sunt incidente, în cauză, și dispozițiile art. 148 lit. f)

C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile ce

fac obiectul urmăririi penale este închisoarea mai mare de 4 ani și există

probe certe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică, având în vedere nu doar gravitatea faptelor reținute în

sarcina acesteia, care au afectat în mod serios valorile sociale privind

protejarea justiției, a patrimoniului și încrederea publică în actele ce emană

de la o autoritate a statului, ci și amploarea activității infracționale,

caracterul organizat al acesteia, valoarea mare a prejudiciului cauzat, precum

și reacția profund negativă a opiniei publice în fața unor acțiuni de o

asemenea gravitate, intens mediatizate și care au creat un sentiment de

îngrijorare, revoltă și reprobare în rândul întregii colectivități.

Constatând, așadar,

îndeplinită condiția premisă pentru a se putea dispune liberarea provizorie,

respectiv aceea a existenței unei măsuri preventive privativă de libertate

luată și prelungită în mod legal și procedând, în continuare, la examinarea

temeiniciei cererii formulate de inculpata L.A., Înalta Curte a apreciat că,

deși, în cauză, este îndeplinită condiția negativă prevăzută de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., neexistând niciun indiciu pe care să se întemeieze, în

mod rezonabil, presupunerea că aceasta ar săvârși alte infracțiuni sau ar

întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul cauzei, liberarea

provizorie sub control judiciar a inculpatei, în acest moment procesual, nu

este oportună, nefiind aptă să conducă la realizarea efectivă a scopului

măsurii preventive, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) și alin.

(2) C. proc. pen.

În condițiile în care

legea nu limitează și nici nu indică elementele ce urmează a sta la baza

aprecierii de către organul judiciar a oportunității liberării provizorii,

acestea trebuie să se raporteze, în opinia Înaltei Curți, la datele care

privesc fapta săvârșită, gradul ei de pericol social concret, împrejurările

comiterii acesteia, urmările produse, persoana inculpatului și pericolul

concret pe care l-ar prezenta punerea lui în libertate, raportat la riscurile

care ar afecta ordinea publică, fie prin inducerea unui sentiment de

îngrijorare în rândul colectivității, fie prin crearea, menținerea sau

amplificarea unei stări de tensiune în cadrul acesteia ca urmare a lăsării în

libertate, chiar sub control judiciar, a unei persoane acuzată de comiterea

unor infracțiuni extrem de grave. În cauză, în sarcina inculpatei s-a reținut

că, începând cu anul 2006, acționând împreună cu membrii grupului infracțional

organizat constituit din inculpații B.M., P.E. și T.P., în calitate de arbitru,

a pronunțat trei hotărâri arbitrale neconforme cu realitatea faptică și

juridică, facilitând celorlalți membri ai grupării obținerea dreptului de

proprietate asupra mai multor imobile, fapte de o gravitate deosebită care,

atât la momentul descoperirii lor și luării măsurii arestării preventive, cât

și în prezent, determină o puternică reacție negativă în rândul opiniei

publice, astfel încât liberarea inculpatei, chiar provizorie, ar fi de natură

să creeze o reală stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de

justiție.

S-a mai reținut că

pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere la luarea măsurii

arestării preventive nu s-a diminuat, atâta timp cât inculpata avea, la data

săvârșirii presupuselor fapte penale, calitatea de arbitru în cadrul Curții de

Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Galați, funcție care o

obliga să apere valorile sociale și nu să le aducă atingere, pe fondul unei

scăderi continue a încrederii populației în eficiența instituțiilor statului,

comportamentul infracțional reținut în sarcina acesteia alterând imaginea

întregii instituții, prin crearea unui sentiment general de insecuritate

socială, care persistă cu aceeași intensitate, justificând, în continuare,

privarea de libertate a inculpatei.

Impactul pe care l-ar

avea asupra colectivității punerea în libertate a inculpatei la doar trei luni

de la data luării măsurii arestării preventive, în condițiile în care este

cercetată pentru fapte extrem de grave, intens mediatizate, care au produs o

vătămare importantă relațiilor sociale privind încrederea de care trebuie să se

bucure actele ce emană de la autoritățile publice, ar fi unul profund negativ,

putând genera reacții ce ar aduce o atingere gravă sentimentului de securitate

colectivă a populației, inclusiv prin afectarea încrederii opiniei publice în

finalitatea actului de justiție.

În același sens, s-a

avut în vedere și contribuția reținută în sarcina inculpatei la comiterea

infracțiunilor ce fac obiectul cercetărilor, aceasta nefiind, așa cum se

susține în cererea formulată, una redusă, ci dimpotrivă una importantă în

cadrul grupului infracțional, inculpata având un rol determinant, căci, fără

acțiunile sale, ceilalți membri ai grupării nu ar fi reușit să comită faptele

de care sunt acuzați.

Pe de altă parte, s-a

mai reținut că inculpata este cercetată pentru mai multe acte materiale,

presupus a fi comise într-o perioadă relativ mare de timp și în baza aceleiași

rezoluții infracționale, precum și faptul că, din actele dosarului, rezultă că

aceasta a mai dat și alte hotărâri arbitrale pronunțate în mod nelegal, pentru

care a primit, însă, o soluție de netrimitere în judecată.

Ca urmare, având în

vedere toate aceste considerente anterior expuse și ținând seama de stadiul

actual al cercetărilor, urmărirea penală nefiind încă finalizată, Înalta Curte

a apreciat că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a

inculpatei, scopul măsurii preventive neputând fi realizat prin liberarea

provizorie sub control judiciar a acesteia, așa cum se prevede în art. 136

alin. (2) C. proc. pen.

Referitor la

aspectele invocate de inculpată în favoarea sa, respectiv lipsa antecedentelor

penale, vârsta înaintată și starea precară de sănătate, Înalta Curte a apreciat

că, deși reale, nu pot conduce la liberarea sa provizorie sub control judiciar,

acestea neputând fi evaluate decât prin coroborare cu celelalte împrejurări ce

țin de gravitatea faptelor presupus a fi comise și persoana inculpatei, astfel

cum au fost anterior expuse și care justifică concluzia că scopul măsurii

preventive nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a acesteia.

În ceea ce privește

atitudinea procesuală a inculpatei, Înalta Curte a constatat, contrar

susținerilor acesteia, că a manifestat un comportament oscilant în cursul

urmăririi penale, revenind în fața instanței învestită cu propunerea de

prelungire a măsurii arestării preventive asupra declarațiilor inițiale în care

a recunoscut comiterea faptelor, fără însă a oferi o explicație plauzibilă

pentru schimbarea depoziției.

Împotriva Încheierii

nr. 966 din 25 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în Dosarul nr. 4595/1/2012 a declarat recurs inculpata L.A.,

cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

completul de 5 judecători, sub nr. 4774/1/2012.

În ședința publică de

la termenul de judecată din data de 21 august 2012, în fața Înaltei Curți de

Casație și Justiție, completul de 5 judecători, când s-a luat în examinare

recursul declarat de către recurenta inculpată L.A. împotriva Încheierii nr.

966 din 25 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 4595/1/2012, inculpata a precizat expres că înțelege

să-și retragă recursul formulat împotriva acestei încheieri și să se ia act de

manifestarea sa de voință.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în raport cu dispozițiile art.

385

4

cu referire la art. 369 C. proc. pen., față de declarația de

retragere a recursului formulat de către recurenta inculpată L.A. împotriva

Încheierii nr. 966 din 25 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4595/1/2012 în mod expres și personal,

va lua act de această manifestare unilaterală de voință a recurentei inculpate,

de a-și retrage calea de atac ordinară exercitată.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata

cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea

recursului declarat de inculpata L.A. împotriva Încheierii nr. 966 din 25 iunie

2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. 4595/1/2012.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 august 2012.

Procesat de GGC - N