ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 26 martie 2013, inculpata C.A.A. a solicitat în temeiul art. 160 1 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar, motivat de faptul că sunt îndeplinite cerințele legale, inculpata nu va încerca zădărnicirea aflării adevărului, nu va împiedica buna desfășurare a procesului penal și lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. S-a mai invocat situația familială dificilă a inculpatei, care are un copil minor în întreținere și de care nu se poate ocupa. La termenul din 01 aprilie 2013 instanța a procedat la ascultarea inculpatei și la examinarea în principiu a cererii formulate, potrivit art. 160 8 C. proc.

pen., constatând admisibilitatea acesteia în principiu. Examinând, potrivit art. 160 8a și art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., asupra temeiniciei cererii, Curtea de Apel a constatat următoarele: Inculpata este urmărită penal pentru comiterea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, a infracțiunii de luare de mită și a infracțiunii de trafic de influență, prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. și la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000; art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, și art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Activitatea infracțională reținuta în sarcina inculpatei C.A.A., constă în aceea că, în cursul lunii decembrie 2012, în calitate de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, acționând în baza unei rezoluții infracționale unice, a ajutat-o pe numita D.V., judecător la aceeași secție penală, să primească suma de 32.500 euro (din 35.000 euro proveniți de la persoane neidentificate până în prezent) și, totodată, a promis susnumitei că îi va remite, în ziua următoare, încă 15.000 euro (proveniți de la persoane neidentificate până în prezent), menționând că această din urmă sumă de bani se află deja în posesia sa. Darea și, respectiv, promisiunea remiterii acestor foloase aveau ca scop traficarea de către D.V.

a influenței pe care a susținut că o are asupra magistraților de la Curtea de Apel București, pentru a-i determina să pronunțe hotărâri favorabile în trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. 7875/2/2012, având ca obiect contestația în anulare formulată de SC M. SA; Dosarul nr. 46218/3/2012, privind recursul declarat de G.M.E. și Dosarul nr. 45612/3/2012, având ca obiect recursul declarat de S.D.); În cursul lunii ianuarie 2013, inculpata C.A.A., în calitate de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, învestită în compunerea completului de judecată C8R al acestei instanțe, a acceptat, prin intermediul numitului V.S., promisiunea remiterii sumei de 150.000 euro, în scopul de a pronunța o hotărâre favorabilă inculpatului N.(fost S.)D.

în Dosarul nr. 19797/300/2010/a13, având ca obiect recursul declarat de inculpat, aflat în stare de arest preventiv, împotriva încheierii din 09 ianuarie 2013 a Judecătoriei sectorului 2 București, pronunțate în Dosarul nr. 19797/300/2010/a14. În cursul lunii februarie 2013, inculpata C.A.A. și numita D.V., prin intermediul numitului V.S., au acceptat promisiunea remiterii sumei de aproximativ 150.000 euro, de la o persoană rămasă neidentificată, lăsând să se creadă că au influență asupra judecătorilor învestiți în compunerea completului de judecată C7R, al Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru a-i determina pe aceștia să pronunțe o soluție favorabilă inculpatului N.(fost S.)D., în Dosarul nr. 19797/300/2010/a14.

o Inculpata a fost arestată preventiv prin încheierea din data de 15 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, (Dosar nr. 2032/2/2013 (853/2013) constatându-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., probele administrate relevând existența indiciilor temeinice în sensul art. 68 1 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a comis infracțiunile de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (presupus a fi comisă în luna ianuarie 2013), și cea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (presupus a fi comisă în luna februarie 2013), pentru care este cercetată, după cum s-a constatat că infracțiunile reținută sunt sancționate cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Cu privire la infracțiunea de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (presupus a fi comisă în luna decembrie 2012), instanța care a examinat propunerea de arestare preventivă a reținut că în cauză, nu sunt suficiente date cu privire la această faptă pentru a putea dispune luarea măsurii arestării preventive, dar a avut în vedere aspectele rezultate din convorbirea interceptată cu privire la atitudinea inculpatei referitor la actul de justiție, ca element ce particularizează personalitatea acesteia în momentul evaluării pericolului pentru ordinea publică pe care îl" prezintă lăsarea sa în libertate.

La examinarea temeiniciei cererii formulate s-au avut în vedere cerințele art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., care reglementează situațiile în care o asemenea liberare provizorie sub control judiciar nu se acordă, respectiv „(...)în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte". S-a apreciat că întradevăr, la adoptarea unei soluții de liberare provizorie sub control judiciar nu se pune în discuție existența temeiurilor care au justificat luarea măsurii arestării preventive, dar nici nu se pot nesocoti elementele faptice ale cauzei, pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpata în libertate, periclitarea bunei desfășurări a procesului penal, mai ales că această cauză se află în faza de urmărire penală și care necesită încă administrarea de probatorii, iar inculpata este arestată preventiv" din data de 15 martie 2013. Prin decizia nr. 17 din 17 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, s-a statuat „că acordarea liberării provizorii reprezintă o vocație și nu un drept al învinuitului sau inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri,

aprecierea în acest sens presupunând un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea învinuitului ori inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului. Dispozițiile art. 5 parag.

3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu instituie o obligație de acordare a liberării provizorii în cursul procedurii judiciare, iar luarea măsurilor alternative celor privative de libertate se subsumează în mod obligatoriu realizării scopurilor acestora". Analizând temeinicia cererii de liberare provizorie, atât prin prisma textelor de lege incidente din dreptul intern, cât și a jurisprudenței instanței europene, Curtea a constatat că măsura liberării provizorii nu este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal, aceasta fiind o măsură restrictivă de drepturi și libertăți care, chiar și prin seria de obligații ce pot fi stabilite de instanță în sarcina inculpatei și prin posibilitatea revocării ei, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau încălcării obligațiilor fixate, nu asigură garanțiile respectării acestora și a realizării finalității avute în vedere de legiuitor.

În cauză, infracțiunile reținute în sarcina inculpatei sunt circumscrise faptelor de corupție, care generic, au un impact negativ major în rândul spcietății, dar în condițiile în care aceste presupuse infracțiuni au fost comise în legătură cu activitatea inculpatei de judecător în cadrul Tribunalului București și privitor la pronunțarea unor hotărâri în dosare ce îi reveneau spre soluționare ori care se aflau pe rolul altor complete ori instanțe, impactul negativ este mult amplificat și creează o tulburare însemnată în rândul opiniei publice, fiind puse sub semnul îndoielii credibilitatea și autoritatea actului de justiție. Aceste consecințe, având în vedere specificitatea și modul de organizare al sistemul judiciar, pe lângă urmările produse asupra celor care le comit, aruncă o umbră greu de înlăturat asupra întregului sistem judiciar care se află în situația de a reacționa cu fermitate împotriva unor asemenea fapte.

în cauză, din convorbirile telefonice interceptate și aflate la dosarul de urmărire penală, se desprinde o lejeritate și o ușurință greu de explicat și acceptat cu care inculpata discuta asupra modului de "negocierea" a soluțiilor ce urmau să fie pronunțate în dosare penale, ori cu privire la natura, valoarea și modul de intrarea în posesia sumelor de bani ce constituie obiectul material al infracțiunilor. Astfel, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute, complexitatea cauzei și necesitatea lămuririi tuturor aspectelor cauzei s-a constatat că menținerea în arest preventiv a inculpatei corespunde cerințelor art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen., dar și cerințelor art. 136 C. proc.

pen., asigurându-se și o bună desfășurare a urmăririi penale, așa încât, liberarea provizorie sub control judiciar nu este o soluție oportună. Invocarea de către inculpată a împrejurării că prin încheierea de arestare preventivă s-a constatat că în legătura cu infracțiunea de complicitate la trafic de influență, presupus a fi comisă în luna decembrie 2012, nu există suficiente temeiuri care să justifice arestarea preventivă, nu poate conduce la admiterea cererii, în condițiile în care, pe de o parte este avută în vedere întreaga activitate infracțională a inculpatei, iar pe de altă parte, în legătură cu celelalte fapte reținute s-a constatat prin aceeași încheiere, existența unor suficiente temeiuri din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpata a comis faptele.

În raport de aceste împrejurări, s-a mai constatat că nici măsurile de supraveghere ce ar fi impuse nu ar fi suficiente pentru admiterea cererii, această supraveghere nefiind de natură să înlăture starea de tulburare puternică din rândul opiniei publice și să ofere garanții întemeiate pentru o bună desfășurare a procesului penal. Invocarea de către inculpată a unor circumstanțe personale favorabile, chiar reale, s-a apreciat că nu poate conduce la admiterea cererii câtă vreme, la acest moment procesual nu sunt îndeplinite cerințele art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., iar o bună desfășurare a procesului penal nu poate fi privită preponderent prin prisma elementelor ce caracterizează persoana inculpatei, tocmai pentru că și textul menționat anterior are în vedere cerințe ce țin de desfășurarea procesului penal, administrarea probelor și pericolul denaturării acestora.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 160 83 alin. (1) C. proc. pen. Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată, cererea inculpatei de liberare provizorie sub control judiciar. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata C.A.A. criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie. În motivele de recurs expuse pe larg în scris și în ședința publică din data de 5 aprilie 2013, apărătorul ales al recurentei inculpate a arătat în esență că în raport de circumstanțele personale ale inculpatei și având în vedere stadiul procesual și probele administrate în cauză, cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar este întemeiată, inculpata, odată lăsată în libertate, ne putând influența buna desfășurare a procesului penal și neprezentând un pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Din actele dosarului se constată că inculpata C.A.A. este cercetată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, a infracțiunii de luare de mită și a infracțiunii de trafic de influență, prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. și la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000; art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, și art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, în cursul lunii decembrie 2012, inculpata, în caiitate de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, acționând în baza unei rezoluții infracționale unice, ar fi ajutat-o pe numita D.V., judecător la aceeași secție penală, să primească suma de 32.500 euro (din 35.000 euro proveniți de la persoane neidentificate până în prezent) și, totodată, ar fi promis susnumitei că îi va remite, în ziua următoare, încă 15.000 euro (proveniți de la persoane neidentificate până în prezent), menționând că această din urmă sumă de bani se află deja în posesia sa, în scopul ca D.V. să infleunțeze magistrați ai Curții de Apel București pentru a-i determina să pronunțe hotărâri favorabile în trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. 7875/2/2012, având ca obiect contestația în anulare formulată de SC M. SA; Dosarul nr. 46218/3/2012, privind recursul declarat de G.M.E.

și Dosarul nr. 45612/3/2012, având ca obiect recursul declarat de S.D.); În cursul lunii ianuarie 2013, inculpata C.A.A., în calitate de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, învestită în compunerea completului de judecată C8R al acestei instanțe, ar fi acceptat, prin intermediul numitului V.S., promisiunea remiterii sumei de 150.000 euro, în scopul de a pronunța o hotărâre favorabilă inculpatului N.(fost S.)D. în Dosarul nr. 19797/300/2010/a13, având ca obiect recursul declarat de inculpat, aflat în stare de arest preventiv, împotriva încheierii din 09 ianuarie 2013 a Judecătoriei sectorului 2 București, pronunțate în Dosarul nr. 19797/300/2010. În cursul lunii februarie 2013, inculpata C.A.A.

și numita D.V., prin intermediul numitului V.S., ar fi acceptat promisiunea remiterii sumei de aproximativ 150.000 euro, de la o persoană rămasă neidentificată, lăsând să se creadă că au influență asupra judecătorilor învestiți în compunerea completului de judecată C7R, al Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru a-i determina pe aceștia să pronunțe o soluție favorabilă inculpatului N.(fost S.)D., în Dosarul nr. 19797/300/2010/a14. Față de criticile formulate de inculpată, Înalta Curte constată că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., pentru a fi dispusă liberarea provizorie sub control judiciar.

Înalta Curte, în verificarea recursului va avea în vedere dispozițiile deciziei nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul competent să soluționeze recursul în interesul legii care a statuat că: „Instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurarea procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului sau inculpatului. "Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată, cum de altfel a constatat și instanța de fond prin hotărârea atacată, că, în cauză, există motive verosimile de a bănui că inculpata a comis faptele penale sub aspectul cărora este cercetată, în sensul art. 5 parag.

1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, din actele premergătoare și probele administrate până în acest moment procesual rezultând suficiente fapte și informații apte să convingă un observator obiectiv că inculpata poate să fi săvârșit infracțiunile de care este acuzată. Astfel cum, în mod constant, a statuat C.E.D.O., art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenție nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul privării de libertate, rolul măsurii preventive fiind tocmai acela de a permite clarificarea sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii sau prelungirii unei măsuri restrictive de libertate trebuie să se bazeze pe probele existente la dosar, de natură să creeze convingerea judecătorului că o astfel de măsură este necesar a fi luată.

Astfel, în aprecierea subzistenței temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte va avea în vedere situația de fapt, gravitatea faptelor, consecințele acestora, gradul de implicare al inculpatei în ansamblul activităților infracționale desfășurate, precum și stadiul procesual al cauzei. Astfel, se constată că, în speță, sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpata este cercetată este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru ordinea publică și pentru desfășurarea' ulterioară a cercetării judecătorești.

Conform jurisprudenței CEDO, pericolul concret pentru ordinea publică este înțeles ca „o reacție colectivă față de infracțiunea săvârșită", care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează eficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

Având în vedere calitatea inculpatei de judecător la Tribunalul București, prin infracțiunile reținute în sarcina acesteia, modalitatea și contextul în care au fost săvârșite, se aduce atingere însăși imaginii justiției și instituțiilor învestite cu aplicarea legii și apărării statului de drept, iar lăsarea sa în libertate, în contextul procesual actual, poate determina o percepție negativă asupra reacției justiției care ar putea favoriza anumiți autori în raport de calitatea acestora și natura infracțiunilor săvârșite. Înalta Curte are în vedere și stadiul procesual al cauzei, care se află la debutul său în fața organelor de urmărire penală, unde urmează a fi administrate probe, astfel că, pentru buna desfășurare a urmăririi penale, se impune menținerea în stare de arest a inculpatei.

În aprecierea riscului de influențare a cercetării penale Înalta Curte va avea în vedere calitatea inculpatei și faptul că aceasta a dat deja dovadă de lipsă de deontologie profesională, prin încercarea de influețare a unor colegi magistrați, ceea ce determină presupunerea rezonabilă că ar putea acționa în același mod odată lăsată în libertate. Susținerile apărării în sensul că inculpata nu ar putea influența martorii în cauză deoarece aceștia au dat deja declarații și nici nu ar avea posibilitatea să întreprindă acțiuni de alterare sau distrugere a mijloacelor de probă deoarece acestea se află în custodia parchetului, nu pot fi primite.

Influențarea procesului penal nu vizează doar probele deja administrate ci posibilitate imixtiunii în actul de justiție având în vedere și evoluția ulterioară a cercetării penale, astfel că, raportat la infracțiunile presupus a fi fost comise precum și la stadiul procesual, cercetările fiind abia la debutul lor, în cauză urmează a fi administrate și alte probe în susținerea acuzațiilor formulate. Față de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază necesară menținerea în stare de arest a inculpatei. În ceea ce privesc circumstanțele personale invocate de apărare, acestea sunt cu siguranță favorabile inculpatei, dar nu pot prevala asupra pericolului concret pentru ordinea publică și nici asupra riscului de influențare a procesului penal, pe care le-ar prezenta inculpata o dată lăsată în libertate.

În ceea ce privește rezonabilitatea perioadei de detenție, Înalta Curte apreciază că nu a fost depășită durata rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudența CEDO, având în vedere faptul că durata acesteia nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ce trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatei, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pusă în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate și de neîncredere în activitatea justiției. Înalta Curte apreciază că raportat la stadiul procesual și față de natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei se impune menținerea măsurii arestării preventive, obligațiile impuse în condițiile admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar prevăzute de art. 160 2 alin. (3) C. proc.

pen. nefiind suficiente pentru garantarea bunei desfășurări a urmăririi penale. Ca atare, detenția provizorie este licită, fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata C.A.A. și va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.A.A. împotriva încheierii din 01 arilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 2327/2/2013 (1005/2013). Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 aprilie 2013.