ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 26 martie 2013, inculpata

C.A.A. a solicitat în temeiul art. 160

1

C. proc. pen., liberarea provizorie

sub control judiciar, motivat de faptul că sunt îndeplinite cerințele legale, inculpata

nu va încerca zădărnicirea aflării adevărului, nu va împiedica buna desfășurare

a procesului penal și lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică. S-a mai invocat situația familială dificilă a inculpatei, care

are un copil minor în întreținere și de care nu se poate ocupa.

La termenul din 01 aprilie 2013 instanța

a procedat la ascultarea inculpatei și la examinarea în principiu a cererii formulate,

potrivit art. 160

8

C. proc. pen., constatând admisibilitatea acesteia

în principiu.

Examinând, potrivit art. 160

8a

și art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., asupra temeiniciei cererii, Curtea

de Apel a constatat următoarele:

Inculpata este urmărită penal pentru comiterea

infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, a infracțiunii

de luare de mită și a infracțiunii de trafic de influență, prevăzute de art. 26

C. pen. rap. la art. 257 C. pen. și la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000;

art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, și

art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din

Legea nr. 78/2000, cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen.

Activitatea infracțională reținuta în sarcina

inculpatei C.A.A., constă în aceea că, în cursul lunii decembrie 2012, în calitate

de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, acționând în baza unei

rezoluții infracționale unice, a ajutat-o pe numita D.V., judecător la aceeași secție

penală, să primească suma de 32.500 euro (din 35.000 euro proveniți de la persoane

neidentificate până în prezent) și, totodată, a promis susnumitei că îi va remite,

în ziua următoare, încă 15.000 euro (proveniți de la persoane neidentificate până

în prezent), menționând că această din urmă sumă de bani se află deja în posesia

sa. Darea și, respectiv, promisiunea remiterii acestor foloase aveau ca scop traficarea

de către D.V. a influenței pe care a susținut că o are asupra magistraților de la

Curtea de Apel București, pentru a-i determina să pronunțe hotărâri favorabile în

trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. 7875/2/2012, având ca obiect contestația

în anulare formulată de SC M. SA; Dosarul nr. 46218/3/2012, privind recursul declarat

de G.M.E. și Dosarul nr. 45612/3/2012, având ca obiect recursul declarat de S.D.);

În

cursul lunii ianuarie 2013, inculpata C.A.A., în calitate

de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, învestită în compunerea

completului de judecată C8R al acestei instanțe, a acceptat, prin intermediul numitului

V.S., promisiunea remiterii sumei de 150.000 euro, în scopul de a pronunța o hotărâre

favorabilă inculpatului N.(fost S.)D. în Dosarul nr. 19797/300/2010/a13, având ca

obiect recursul declarat de inculpat, aflat în stare de arest preventiv, împotriva

încheierii din 09 ianuarie 2013 a Judecătoriei sectorului 2 București, pronunțate

în Dosarul nr. 19797/300/2010/a14.

În

cursul lunii februarie 2013, inculpata C.A.A. și numita D.V.,

prin intermediul numitului V.S., au acceptat promisiunea remiterii sumei de aproximativ

150.000 euro, de la o persoană rămasă neidentificată, lăsând să se creadă că au

influență asupra judecătorilor învestiți în compunerea completului de judecată C7R,

al Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru a-i determina pe aceștia

să pronunțe o soluție favorabilă inculpatului N.(fost S.)D., în Dosarul nr. 19797/300/2010/a14.

o

Inculpata a fost arestată preventiv prin încheierea din data

de 15 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, (Dosar nr. 2032/2/2013

(853/2013) constatându-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și art. 148

lit. f) C. proc. pen., probele administrate relevând existența indiciilor temeinice

în sensul art. 68

1

C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă

că inculpata a comis infracțiunile de luare de mită prevăzută de art. 254 alin.

(1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (presupus a fi comisă

în luna ianuarie 2013), și cea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C.

pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea

nr.

78/2000 (presupus a fi comisă în luna februarie 2013), pentru care este cercetată,

după cum s-a constatat că infracțiunile reținută sunt sancționate cu o pedeapsă

mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică.

Cu privire la infracțiunea de complicitate

la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la

art. 257 C. pen. și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (presupus a fi comisă

în luna decembrie 2012), instanța care a examinat propunerea de arestare preventivă

a reținut că în cauză, nu sunt suficiente date cu privire la această faptă pentru

a putea dispune luarea măsurii arestării preventive, dar a avut în vedere aspectele

rezultate din convorbirea interceptată cu privire la atitudinea inculpatei referitor

la actul de justiție, ca element ce particularizează personalitatea acesteia în

momentul evaluării pericolului pentru ordinea publică pe care îl" prezintă

lăsarea sa în libertate.

La examinarea temeiniciei cererii formulate

s-au avut în vedere cerințele art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., care

reglementează situațiile în care o asemenea liberare provizorie sub control judiciar

nu se acordă, respectiv „(...)în cazul în care există date din care rezultă necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți,

martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte

asemenea fapte".

S-a apreciat că întradevăr, la adoptarea

unei soluții de liberare provizorie sub control judiciar nu se pune în discuție

existența temeiurilor care au justificat luarea măsurii arestării preventive, dar

nici nu se pot nesocoti elementele faptice ale cauzei, pericolul concret pentru

ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpata în libertate, periclitarea bunei

desfășurări a procesului penal, mai ales că această cauză se află în faza de urmărire

penală și care necesită încă administrarea de probatorii, iar inculpata este arestată

preventiv" din data de 15 martie 2013.

Prin decizia nr. 17 din 17 octombrie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să soluționeze

recursul în interesul legii, s-a statuat „că acordarea liberării provizorii reprezintă

o vocație și nu un drept al învinuitului sau inculpatului, doar instanța fiind în

măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, aprecierea în

acest sens presupunând un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care

s-a dispus arestarea învinuitului ori inculpatului, calitatea acestuia, modul de

săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele

privind persoana învinuitului sau inculpatului. Dispozițiile art. 5 parag. 3 din

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale

nu instituie o obligație de acordare a liberării provizorii în cursul procedurii

judiciare, iar luarea măsurilor alternative celor privative de libertate se subsumează

în mod obligatoriu realizării scopurilor acestora".

Analizând temeinicia cererii de liberare

provizorie, atât prin prisma textelor de lege incidente din dreptul intern, cât

și a jurisprudenței instanței europene, Curtea a constatat că măsura liberării provizorii

nu este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal, aceasta fiind o măsură

restrictivă de drepturi și libertăți care, chiar și prin seria de obligații ce pot

fi stabilite de instanță în sarcina inculpatei și prin posibilitatea revocării ei,

în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau încălcării obligațiilor fixate, nu asigură

garanțiile respectării acestora și a realizării finalității avute în vedere de legiuitor.

În cauză, infracțiunile reținute în sarcina

inculpatei sunt circumscrise faptelor de corupție, care generic, au un impact negativ

major în rândul spcietății, dar în condițiile în care aceste presupuse infracțiuni

au fost comise în legătură cu activitatea inculpatei de judecător în cadrul Tribunalului

București și privitor la pronunțarea unor hotărâri în dosare ce îi reveneau spre

soluționare ori care se aflau pe rolul altor complete ori instanțe, impactul negativ

este mult amplificat și creează o tulburare însemnată în rândul opiniei publice,

fiind puse sub semnul îndoielii credibilitatea și autoritatea actului de justiție.

Aceste consecințe, având în vedere specificitatea și modul de organizare al sistemul

judiciar, pe lângă urmările produse asupra celor care le comit, aruncă o umbră greu

de înlăturat asupra întregului sistem judiciar care se află în situația de a reacționa

cu fermitate împotriva unor asemenea fapte. în cauză, din convorbirile telefonice

interceptate și aflate la dosarul de urmărire penală, se desprinde o lejeritate

și o ușurință greu de explicat și acceptat cu care inculpata discuta asupra modului

de "negocierea" a soluțiilor ce urmau să fie pronunțate în dosare penale,

ori cu privire la natura, valoarea și modul de intrarea în posesia sumelor de bani

ce constituie obiectul material al infracțiunilor.

Astfel, având în vedere natura și gravitatea

faptelor reținute, complexitatea cauzei și necesitatea lămuririi tuturor aspectelor

cauzei s-a constatat că menținerea în arest preventiv a inculpatei corespunde cerințelor

art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen., dar și cerințelor art. 136 C. proc. pen.,

asigurându-se și o bună desfășurare a urmăririi penale, așa încât, liberarea provizorie

sub control judiciar nu este o soluție oportună.

Invocarea de către inculpată a împrejurării

că prin încheierea de arestare preventivă s-a constatat că în legătura cu infracțiunea

de complicitate la trafic de influență, presupus a fi comisă în luna decembrie 2012,

nu există suficiente temeiuri care să justifice arestarea preventivă, nu poate conduce

la admiterea cererii, în condițiile în care, pe de o parte este avută în vedere

întreaga activitate infracțională a inculpatei, iar pe de altă parte, în legătură

cu celelalte fapte reținute s-a constatat prin aceeași încheiere, existența unor

suficiente temeiuri din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpata a comis

faptele.

În raport de aceste împrejurări, s-a mai

constatat că nici măsurile de supraveghere ce ar fi impuse nu ar fi suficiente pentru

admiterea cererii, această supraveghere nefiind de natură să înlăture starea de

tulburare puternică din rândul opiniei publice și să ofere garanții întemeiate pentru

o bună desfășurare a procesului penal.

Invocarea de către inculpată a unor circumstanțe

personale favorabile, chiar reale, s-a apreciat că nu poate conduce la admiterea

cererii câtă vreme, la acest moment procesual nu sunt îndeplinite cerințele

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., iar o bună desfășurare a procesului

penal nu poate fi privită preponderent prin prisma elementelor ce caracterizează

persoana inculpatei, tocmai pentru că și textul menționat anterior are în vedere

cerințe ce țin de desfășurarea procesului penal, administrarea probelor și pericolul

denaturării acestora.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul

art. 160

83

alin. (1) C. proc. pen. Curtea de Apel București a respins

ca neîntemeiată, cererea inculpatei de liberare provizorie sub control judiciar.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs inculpata C.A.A. criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie.

În motivele de recurs expuse pe larg în

scris și în ședința publică din data de 5 aprilie 2013, apărătorul ales al recurentei

inculpate a arătat în esență că în raport de circumstanțele personale ale inculpatei

și având în vedere stadiul procesual și probele administrate în cauză, cererea sa

de liberare provizorie sub control judiciar este întemeiată, inculpata, odată lăsată

în libertate, ne putând influența buna desfășurare a procesului penal și neprezentând

un pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând încheierea atacată în raport

de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Din actele dosarului se constată că inculpata

C.A.A. este cercetată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la infracțiunea

de trafic de influență, a infracțiunii de luare de mită și a infracțiunii de trafic

de influență, prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. și la

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000; art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, și art. 257 C. pen. raportat la art. 7

alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, în cursul lunii decembrie 2012,

inculpata, în caiitate de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală,

acționând în baza unei rezoluții infracționale unice, ar fi ajutat-o pe numita D.V.,

judecător la aceeași secție penală, să primească suma de 32.500 euro (din 35.000

euro proveniți de la persoane neidentificate până în prezent) și, totodată, ar fi

promis susnumitei că îi va remite, în ziua următoare, încă 15.000 euro (proveniți

de la persoane neidentificate până în prezent), menționând că această din urmă sumă

de bani se află deja în posesia sa, în scopul ca D.V. să infleunțeze magistrați

ai Curții de Apel București pentru a-i determina să pronunțe hotărâri favorabile

în trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. 7875/2/2012, având ca obiect contestația

în anulare formulată de SC M. SA; Dosarul nr. 46218/3/2012, privind recursul declarat

de G.M.E. și Dosarul nr. 45612/3/2012, având ca obiect recursul declarat de S.D.);

În cursul lunii ianuarie 2013, inculpata

C.A.A., în calitate de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală,

învestită în compunerea completului de judecată C8R al acestei instanțe, ar fi acceptat,

prin intermediul numitului V.S., promisiunea remiterii sumei de 150.000 euro, în

scopul de a pronunța o hotărâre favorabilă inculpatului N.(fost S.)D. în Dosarul

nr. 19797/300/2010/a13, având ca obiect recursul declarat de inculpat, aflat în

stare de arest preventiv, împotriva încheierii din 09 ianuarie 2013 a Judecătoriei

sectorului 2 București, pronunțate în Dosarul nr. 19797/300/2010.

În cursul lunii februarie 2013, inculpata

C.A.A. și numita D.V., prin intermediul numitului V.S., ar fi acceptat promisiunea

remiterii sumei de aproximativ 150.000 euro, de la o persoană rămasă neidentificată,

lăsând să se creadă că au influență asupra judecătorilor învestiți în compunerea

completului de judecată C7R, al Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru

a-i determina pe aceștia să pronunțe o soluție favorabilă inculpatului N.(fost

S.)D., în Dosarul nr. 19797/300/2010/a14.

Față de criticile formulate de inculpată,

Înalta Curte constată că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., pentru a fi dispusă liberarea provizorie

sub control judiciar.

Înalta Curte, în verificarea recursului

va avea în vedere dispozițiile deciziei nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, completul competent să soluționeze recursul în interesul legii care a

statuat că: „Instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii

de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată

că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură

buna desfășurarea procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate

provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului sau inculpatului.

"Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată, cum de altfel a constatat

și instanța de fond prin hotărârea atacată, că, în cauză, există motive verosimile

de a bănui că inculpata a comis faptele penale sub aspectul cărora este cercetată,

în sensul art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

a Libertăților Fundamentale, din actele premergătoare și probele administrate până

în acest moment procesual rezultând suficiente fapte și informații apte să convingă

un observator obiectiv că inculpata poate să fi săvârșit infracțiunile de care este

acuzată. Astfel cum, în mod constant, a statuat C.E.D.O., art. 5 parag. 1 lit. c)

din Convenție nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru

a formula acuzații încă din momentul privării de libertate, rolul măsurii preventive

fiind tocmai acela de a permite clarificarea sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor.

Temeiurile avute în vedere la momentul

dispunerii sau prelungirii unei măsuri restrictive de libertate trebuie să se bazeze

pe probele existente la dosar, de natură să creeze convingerea judecătorului că

o astfel de măsură este necesar a fi luată.

Astfel, în aprecierea subzistenței temeiurilor

care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte va avea în vedere situația

de fapt, gravitatea faptelor, consecințele acestora, gradul de implicare al inculpatei

în ansamblul activităților infracționale desfășurate, precum și stadiul procesual

al cauzei.

Astfel, se constată că, în speță, sunt

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpata este cercetată este

închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acesteia

prezintă pericol concret pentru ordinea publică și pentru desfășurarea' ulterioară

a cercetării judecătorești.

Conform jurisprudenței CEDO, pericolul

concret pentru ordinea publică este înțeles ca „o reacție colectivă față de infracțiunea

săvârșită", care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează

o stare de indignare și dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează

temerea că justiția nu acționează eficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale

de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

Având în vedere calitatea inculpatei de

judecător la Tribunalul București, prin infracțiunile reținute în sarcina acesteia,

modalitatea și contextul în care au fost săvârșite, se aduce atingere însăși imaginii

justiției și instituțiilor învestite cu aplicarea legii și apărării statului de

drept, iar lăsarea sa în libertate, în contextul procesual actual, poate determina

o percepție negativă asupra reacției justiției care ar putea favoriza anumiți autori

în raport de calitatea acestora și natura infracțiunilor săvârșite.

Înalta Curte are în vedere și stadiul procesual

al cauzei, care se află la debutul său în fața organelor de urmărire penală, unde

urmează a fi administrate probe, astfel că, pentru buna desfășurare a urmăririi

penale, se impune menținerea în stare de arest a inculpatei.

În aprecierea riscului de influențare a

cercetării penale Înalta Curte va avea în vedere calitatea inculpatei și faptul

că aceasta a dat deja dovadă de lipsă de deontologie profesională, prin încercarea

de influețare a unor colegi magistrați, ceea ce determină presupunerea rezonabilă

că ar putea acționa în același mod odată lăsată în libertate.

Susținerile apărării în sensul că inculpata

nu ar putea influența martorii în cauză deoarece aceștia au dat deja declarații

și nici nu ar avea posibilitatea să întreprindă acțiuni de alterare sau distrugere

a mijloacelor de probă deoarece acestea se află în custodia parchetului, nu pot

fi primite.

Influențarea procesului penal nu vizează

doar probele deja administrate ci posibilitate imixtiunii în actul de justiție având

în vedere și evoluția ulterioară a cercetării penale, astfel că, raportat la infracțiunile

presupus a fi fost comise precum și la stadiul procesual, cercetările fiind abia

la debutul lor, în cauză urmează a fi administrate și alte probe în susținerea acuzațiilor

formulate. Față de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază necesară menținerea

în stare de arest a inculpatei.

În ceea ce privesc circumstanțele personale

invocate de apărare, acestea sunt cu siguranță favorabile inculpatei, dar nu pot

prevala asupra pericolului concret pentru ordinea publică și nici asupra riscului

de influențare a procesului penal, pe care le-ar prezenta inculpata o dată lăsată

în libertate.

În ceea ce privește rezonabilitatea perioadei

de detenție, Înalta Curte apreciază că nu a fost depășită durata rezonabilă astfel

cum aceasta este definită în jurisprudența CEDO, având în vedere faptul că durata

acesteia nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ce trebuie

privită în contextul procesual, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute

în sarcina inculpatei, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea

justificând temerea că, pusă în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice

un sentiment de insecuritate și de neîncredere în activitatea justiției.

Înalta Curte apreciază că raportat la stadiul

procesual și față de natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei se impune

menținerea măsurii arestării preventive, obligațiile impuse în condițiile admiterii

cererii de liberare provizorie sub control judiciar prevăzute de art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen. nefiind suficiente pentru garantarea bunei desfășurări a

urmăririi penale.

Ca atare, detenția provizorie este licită,

fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și cele prevăzute

de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție

va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata C.A.A. și va dispune obligarea

acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpata C.A.A. împotriva încheierii din 01 arilie 2013 a Curții de Apel

București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 2327/2/2013 (1005/2013).

Obligă recurenta inculpată la plata sumei

de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

aprilie 2013.