ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2967/2013

Asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, cererile de liberare sub control judiciar formulate de inculpații D.V., C.A.A.M., N.L.M. și S.M. Pentru a pronunța această hotărâre s-au avut în vedere următoarele: Prin cererile, înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, în Dosarul cu nr. 4766/2/2013, personal sau prin apărători, au formulat cereri de liberare provizorie sub control judiciar inculpații: D.V., C.A.A.M., N.L.M. și S.M., solicitând liberarea provizorie sub control judiciar, cu motivarea, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 2 C. proc.

pen., că nu există date sau indicii că inculpații ar putea influența bunul mers al procesului penal sau că ar putea influența martori și nu există riscul să săvârșească alte infracțiuni.

Petenții inculpați sunt cercetați judecătorește, după cum urmează: - D.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, cinci infracțiuni de trafic de influență, dintre care una în formă continuată (două acte materiale) și a trei infracțiuni de luare de mită; - C.A.A.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită, trafic de influență, complicitate la infracțiunea de trafic de influență și a trei infracțiuni informatice; - N.L.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinire a unui grup infracțional organizat, complicitate la infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată (două acte materiale) și complicitate la infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată (3 acte materiale), respectiv -S.M., pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită și a infracțiunii de cumpărare a influenței.

Astfel, pe situația de fapt, se reține că: Inculpata D.V., în cursul lunii decembrie 2012, în calitate de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, acționând în baza unei rezoluții infracționale unice, a primit cu ajutorul numitei C.A.A.M., judecător la aceeași secție penală, suma de 32.500 euro și, totodată, a acceptat promisiunea remiterii ulterioare a încă 15.000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra magistraților de la Curtea de Apel București, pentru a-i determina să pronunțe hotărâri favorabile în trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. 7875/2/2012, având ca obiect contestația în anulare formulată de SC M. SA, Dosarul nr. 46218/3/2012, privind recursul declarat de G.M.E.

și Dosarul nr. 45612/3/2012, având ca obiect recursul declarat de S.D.). În perioada noiembrie 2012-ianuarie 2013, aceeași inculpată, acționând în baza unei rezoluții infracționale unice, a primit, cu complicitatea numiților C.A. și N.L.M., suma de aproximativ 11.500 euro (provenită de la persoane neidentificate până în prezent, care au dat aproximativ 20.000 euro, prin intermediul numitului T.M.V.) și, totodată, a acceptat, cu ajutorul acelorași doi complici, promisiunea remiterii sumei de aproximativ 20.000 euro (provenită de la persoane rămase, de asemenea, neidentificate până în prezent, care au dat aproximativ 40.000 euro, prin intermediul numitului T.M.V.). Pentru obținerea acestor foloase, inculpata D.V.

a lăsat să se creadă că are influență asupra colegilor săi, judecători la Tribunalul București, precum și asupra magistraților de la Curtea de Apel București, pentru a-i determina să pronunțe hotărâri favorabile în trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. 28427/300/2012, privind pe R.B., F.M.G. și T.M., Dosarul nr. 45443/3/2012, privind pe M.R. și G.A.I. și Dosarul nr. 46451/3/2012, privind pe M.R. și V.A.C.). În cursul lunii ianuarie 2013, în calitate de judecător la Tribunalul București, învestită în compunerea completului C8R, inculpata D.V. a primit suma de 45.000 euro, cu titlu de mită, în vederea soluționării favorabile a Dosarului penal nr. 19797/300/2010/a13, privind pe N.S.D., prin intermediul numiților P.D.C.

și P.D., urmând să împartă banii cu ceilalți membri ai completului, C.A.A.M. și S.C.I. Totodată, D.V. a acceptat de la avocatul R.I.A., prin intermediul judecătorului C.A.A.M. și a numitului V.S., promisiunea remiterii sumei de 150.000 euro, în scopul de a pronunța o hotărâre favorabilă inculpatului N.S.D. în dosarul penal menționat anterior, având ca obiect recursul declarat de inculpat, aflat în stare de arest preventiv, împotriva încheierii din 9 ianuarie 2013 a Judecătoriei sectorului 2 București, pronunțate în Dosarul nr. 19797/300/2010. În cursul lunii ianuarie 2013, inculpata D.V., judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, a acceptat promisiunea remiterii sumei de 10.000 euro, de la nuimita P.D.

pe care ulterior aceasta din urmă a obținut-o cu ajutorul numitului P.D.C., iar în dimineața zilei de 21 ianuarie 2013, a primit de la aceeași persoană respectivul folos, lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorului S.C.I., membru în completul C8R, al Tribunalului București, pentru a-l determina pe acest magistrat să pronunțe o soluție favorabilă inculpatului N.S.D., în Dosarul nr. 19797/300/2010/a13. În cursul lunii februarie 2013, inculpatele D.V. și C.A.A.M., prin intermediul numitului V.S., au acceptat promisiunea remiterii sumei de aproximativ 150.000 euro, de la o persoană rămasă neidentificată, lăsând să se creadă că au influență pe asupra judecătorilor învestiți în compunerea completului de judecată C7R, al Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru a-i determina pe aceștia să pronunțe o soluție favorabilă inculpatului N.S.D., în Dosarul nr. 19797/300/2010/a14.

Inculpata C.A.A.M., în cursul lunii decembrie 2012, în calitate de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, acționând în baza unei rezoluții infracționale unice, a ajutat-o pe inculpata D.V., judecător la aceeași secție penală, să primească suma de 32.500 euro (din 35.000 euro proveniți de la persoane neidentificate până în prezent) și, totodată, a promis susnumitei că îi va remite, în ziua următoare, încă 15.000 euro (proveniți de la persoane neidentificate până în prezent), menționând că această din urmă suma de bani se află deja în posesia sa. Darea și, respectiv, promisiunea remiterii acestor foloase aveau ca scop traficarea de către D.V.

a influenței pe care a susținut că o are asupra magistraților de la Curtea de Apel București, pentru a-i determina să pronunțe hotărâri favorabile în trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. 7875/2/2012, având ca obiect contestația în anulare formulată de SC M. SA, Dosarul nr. 46218/3/2012, privind recursul declarat de G.M.E. și Dosarul nr. 45612/3/2012, având ca obiect recursul declarat de S.D.). În cursul lunii ianuarie 2013, aceeași inculpată, în calitate de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, învestită în compunerea completului de judecată C8R al acestei instanțe, a acceptat, prin intermediul numitului V.S., promisiunea remiterii sumei de 150.000 euro, în scopul de a pronunța o hotărâre favorabilă inculpatului N.S.D.

în dosarul nr. 19797/300/2010/a13, având ca obiect recursul declarat de inculpat, aflat în stare de arest preventiv, împotriva încheierii din 9 ianuarie 2013 a Judecătoriei sectorului 2 București, pronunțate în Dosarul nr. 19797/300/2010; În cursul lunii februarie 2013, inculpatele C.A.A.M. și D.V., prin intermediul numitului V.S., au acceptat promisiunea remiterii sumei de aproximativ 150.000 euro, de la o persoana rămasă neidentificată, lăsând să se creadă că au influență asupra judecătorilor învestiți în compunerea completului de judecată C7R, al Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru a-i determina pe aceștia să pronunțe o soluție favorabilă inculpatului N.S.D., în Dosarul nr. 19797/300/2010/a14.

Inculpatul N.L.M., în perioada noiembrie 2012-ianuarie 2013, împreună cu concubina sa C.A., acționând în baza unei rezoluții infracționale unice, au ajutat-o pe D.V., judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, să primească suma de aproximativ 11.500 euro (din cei aproximativ 20.000 euro proveniți de la persoane neidentificate până în prezent, care au dat banii prin intermediul numitului T.M.V.) și, totodată, au promis numitei D.V. că îi vor da suma de aproximativ 20.000 euro (din cei aproximativ 40.000 euro proveniți de la persoane neidentificate până în prezent, care au dat banii prin intermediul numitului T.M.V.). Darea și, respectiv, promisiunea remiterii acestor foloase aveau ca scop traficarea de către D.V.

a influenței pe care aceasta susținea că o are asupra colegilor săi, judecători la Tribunalul București, precum și asupra magistraților de la Curtea de Apel București, pentru a-i determina să pronunțe hotărâri favorabile în trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. 28427/300/2012, privind pe R.B., F.M.G. și T.M., Dosarul nr. 45443/3/2012, privind pe M.R. și. G.A.I. și Dosarul nr. 46451/3/2012, privind pe M.R. și V.A.C.). În cursul lunii februarie 2013, același inculpat, acționând în baza unei rezoluții infracționale unice, a ajutat-o pe C.A. să pretindă și să primească succesiv, prin intermediul denunțătoarei V.C., suma de 11.000 euro (în două tranșe, de 1.000 euro și, respectiv, 10.000 euro), produse alimentare și de altă natură în valoare de 380 RON și, apoi, suma de 15.000 euro, de la numitul C.M.

Pentru obținerea acestor foloase, N.L.M., a ajutat-o pe C.A. să lase să se creadă că are influență asupra judecătorilor de la Tribunalul București, pentru a-i determina să pronunțe, cu ocazia judecării recursurilor declarate împotriva încheierii din 19 februarie 2013 prin care instanța de fond a menținut măsura arestării preventive, precum și împotriva încheierii din 22 februarie 2013 a aceleiași instanțe de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, hotărâri favorabile, de punere în liberate, a inculpatului A.V., cercetat în Dosarul nr. 3970/303/2013 al Judecătoriei sector 6 București. De asemenea, în desfășurarea activității infracționale, întrucât nu a fost asigurat cumpărătorului de influență obținerea beneficiului dorit, N.L.M.

a ajutat-o pe C.A. să restituie suma de 15.000 euro numitului C.M., prin intermediul denunțătoarei V.C. Inculpatul S.M., în luna ianuarie 2013, a remis suma de 60.000 euro avocatului P.D.C., pentru ca, prin intermediul acestuia, banii să fie dați judecătorilor Tribunalului București, învestiți cu soluționarea recursului declarat în Dosarul nr. 19797/300/2010/a13, pentru pronunțarea unei hotărâri de punere în libertate a fratelui mituitorului. Din suma de 60.000 de euro menționată anterior, P.D.C. și R.I.A. și-au oprit suma de 5.000 de euro, pe care o remiseseră anterior grefierului V.S., pentru manipularea sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor. Diferența de 55.000 de euro a fost utilizată de avocatul P.D.C.

astfel: 10.000 euro i-a păstrat pentru sine, iar 45.000 euro i-a remis, prin intermediul soției sale, P.D., judecătorului D.V. În schimbul sumei de 45.000 de euro, primite de la P.D.C. și P.D., judecătorul D.V. a promis că, în calitate de membru al completului C8R al Tribunalului București, în Dosarul nr. 19797/300/2010/a13, va pronunța o soluție favorabilă inculpatului N.S.D. Inculpații D.V., C.A.A.M. și N.L.M. au fost arestați preventiv, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 15 martie 2013, pe temeiul art. 143 alin. (1) și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., conform încheierii din aceeași dată, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, (Dosar nr. 2032/2/2013), rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 994/R din 20 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Ulterior, măsura arestării preventive dispusă față de acești inculpați a fost succesiv prelungită pentru câte 30 de zile. Inculpatul S.M. a fost arestat preventiv, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 29 martie 2013, în baza încheierii de ședință din 28 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală (Dosar nr. 2413/2/2013), rămasă definitivă prin încheierea nr. 1201/R din data de 4 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. Ulterior, măsura arestării preventive dispusă față de acest inculpat a fost prelungită, succesiv, pentru câte o perioadă de 30 de zile. În soluționarea, pe fond, a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, instanța a reținut că inculpații au fost arestați preventiv în temeiul art. 148 lit. f) C. proc.

pen., existând indicii temeinice, privind săvârșirea faptelor grave de corupție, care afectează în mod direct, nemijlocit și negativ ordinea de drept în general și actul de justiție în special. S-a apreciat că prin activitatea lor, inculpații au perturbat desfășurarea corectă, legală și normală a soluționării litigiilor și proceselor și astfel au dus la crearea unei stări de pericol în rândul societății. În aceste condiții s-a considerat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, rezultând din modalitatea concretă a comiterii faptelor și din urmările acestora, cu influență asupra intereselor membrilor societății.

Complexitatea cercetărilor și durata acestora este rezultatul activității infracționale, iar această activitate nu ar putea fi invocată ca motiv de durată a administrării probelor și, implicit, a stării de arest preventiv, pe această perioadă. Curtea de Apel București a apreciat că, la acest moment procesual, eventualele obligații care s-ar stabili în cadrul controlului judiciar, în cazul în care cererile inculpaților ar fi admise, nu ar fi suficiente și nu pot constitui garanții solide. S-a reținut că întreaga activitate infracțională conturată în sarcina inculpaților a fost în scopul mistificării adevărului și a denaturării actului de justiție în favoarea unor persoane cercetate pentru infracțiuni grave în stare de arest preventiv, motiv pentru care acesta este un reper suficient față de conduita viitoare a inculpaților și modul în care aceștia înțeleg să participe în cadrul procesului penal de față.

Ca atare, în raport cu faptele pentru care sunt cercetați, cererile acestor inculpați au fost apreciate admisibile în principiu, atâta vreme cât se făcea referire la infiracțiunea scop a cărei limită de pedeapsă nu depășește 18 ani închisoare. Însă, s-a apreciat că probatoriul administrat până la acest moment procesual, și anume: conținutul notelor de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate, precum și a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental, în procesele-verbale de supraveghere operativă a inculpaților, în concluziile raportului de constatare tehnico-științifică din data de 14 iunie 2013, în care sunt descrise în mod detaliat modalitățile prin care în cadrul secției a II-a penale, a Tribunalului București, condusă la acel moment de către inculpata judecător C.A.A.M.

era încălcat principiul repartizării aleatorii în cazul mai multor dosare, în constatările raportului Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la nerespectarea dispozițiilor referitoare la primirea și repartizarea aleatorie a actelor de sesizare la Tribunalul București în perioada 1 ianuarie 2012-15 februarie 2013, în declarațiile celorlalți coinculpați prin care aceștia, în cursul urmăririi penale, au recunoscut în totalitate sau parțial acuzațiile aduse, dar și în declarațiile martorilor audiați în cauză, este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă (art. 681 C. proc. pen.) că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați penal, fiind îndeplinită exigența prevăzută de art. 143 C. proc.

pen. De asemenea s-a reținut că cercetarea judecătorească este în curs de desfășurare, cauza în care inculpații sunt cercetați este una complexă și pe măsura trecerii timpului ea este extinsă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, cel puțin nu favorabile. Curtea de Apel București, procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispozițiile art. 160 1 -art. 160 10 C. proc. pen. și nu la analiza temeiurilor arestării preventive, a constatat că instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și alin. (2) C. proc.

pen. În concluzie s-a apreciat, că instanța de judecată nu este obligată să admită în fond cererea, ci este un act volitiv al instanței. Astfel, instanța a apreciat că, în speță, deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., nu este însă îndeplinită condiția prevăzută de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., existând riscul ca inculpații să săvârșească și alte infracțiuni, astfel că liberarea sub control judiciar nu se justifică. Din actele depuse la dosar de către petenți, instanța a reținut că aceștia solicită a se avea încredere și, în același timp, garantează că nu vor încerca, în niciun fel, să împieteze buna desfășurare a procesului penal.

Nu au fost acceptate aceste susțineri ale petenților inculpați,dar s-a avut în vedere și faptul că, prin instrucția pe care o aveau, aceștia trebuia să conștientizeze că ordinea publică implică ordinea juridică și, într-o colectivitate, aceasta se stabilește și se menține cu ajutorul normelor de drept. Aceste norme prevăd reguli de conduită, cărora trebuie să se conformeze membrii colectivității, precum și sancțiunile ce vor fi aplicate în cazul nerespectării lor. Astfel, față de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, aceste fapte au fost apreciate cu atât mai grave în contextul actual și, în plus gravitatea unei infracțiuni nu este dată de limitele de pedeapsă, ci trebuie apreciată într-un anumit context de spațiu și timp.

În acest context și reținând că de la arestarea inculpaților nu au trecut nici șase luni circumstanțele personale invocate, nu pot fi avea prioritate, și cu atât mai mult, se impunea ca acestea să-i determine să nu comită astfel de fapte, Curtea de Apel a apreciat că nu este oportună lăsarea în libertate a celor patru inculpați în această modalitate. Pentru aceste considerente, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de către petenții-inculpați D.V., C.A.A.M., N.L.M., S.M. și P.D.C. Împotriva încheierii de ședință din 16 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4766/2/2013 (2323/2013), în termenul legal, a declarat recurs inculpata C.A.A.M., solicitând casarea încheierii de ședință și, rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și judecarea sa în stare de libertate.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 160 raportat la art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Așa cum rezultă din cuprinsul încheierii, judecătorul a realizat un examen complet al cererii de liberare provizorie, în conformitate cu dispozițiile art. 160 1 și urm. C. proc. pen. și cu decizia în interesul legii nr. 17/2011, luând în considerare actele și lucrările dosarului. Potrivit art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen.: „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda, în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.

Alin. (2) al textului de lege sus menționat dispune că „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”. Din analiza dispozițiilor legale sus menționate rezultă că pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei categorii de condiții, două pozitive și una negativă. În ceea ce privește prima condiție, procesul penal trebuie să fi fost declanșat, să existe un învinuit sau un inculpat în cauză și împotriva acestuia să se fi dispus măsura arestării preventive.

A doua condiție impune ca infracțiunea să fi fost săvârșită din culpă sau să fie vorba despre o infracțiune intenționată, în această din urmă situație fiind reglementată o condiție suplimentară, și anume legea să prevadă pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Cea de-a treia condiție vizează comportamentul inculpatului înainte de declanșarea procesului penal și după eventuala liberare provizorie a acestuia. Prin decizia nr. 17/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a reținut că o condiție esențială și prealabilă formulării unei cereri de liberare provizorie o constituie preexistența măsurii arestării preventive legal luată (sau, după caz, prelungită ori menținută) față de învinuit sau inculpat.

Examinarea cererii de liberare provizorie presupune, așadar, verificarea prealabilă a subzistenței temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă. Prima instanță a procedat în consecință, stabilind în mod corect că din materialul probator administrat în cauză nu au rezultat date care să infirme situația reținută la momentul luării și, ulterior, a prelungirii măsurii arestării preventive din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 143 raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen. și că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei C.A.A.M., nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acesteia. Potrivit procedurii reglementate de dispozițiile art. 160 8 -160 8a C. proc.

pen., după constatarea admisibilității cererii, instanța procedează la un examen de oportunitate care, în absența unor criterii expres prevăzute de lege, trebuie efectuat prin raportare la fapta reținută în sarcina inculpatului și la datele ce-l caracterizează. În speță, cererea de liberare provizorie întrunește cerințele de admisibilitate prevăzute de lege, dar nu este întemeiată. În decizia în interesul legii mai sus menționată s-a mai reținut că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură procesuală alternativă la măsurile preventive privative de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței, că acordarea liberării provizorii reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, aprecierea în acest sens presupunând un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea și la persoana inculpatului.

Drept urmare, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se analizeze corelat circumstanțele reale, respectiv gravitatea faptelor, împrejurările în care a fost comisă, urmarea produsă, măsura lezării relațiilor sociale ocrotite de legea penală, dar și circumstanțele personale ale inculpatului. În prezenta cauză, Înalta Curte constată că faptele de care este acuzată inculpata respectiv, constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită, trafic de influență, complicitate la infracțiunea de trafic de influență și a trei infracțiuni informatice, ținând cont și de împrejurările în care se susține că a acționat, precum și de calitatea avută de inculpată, au în continuare un impact social deosebit.

Natura infracțiunilor și calitatea persoanelor implicate (magistrați, funcționari ai instanțelor, avocați și inculpați) suscită interesul opiniei publice, așa încât reacția autorităților trebuie să fie adecvată, pentru a nu se crea neîncredere în capacitatea justiției de a asigura o stare de securitate socială. Toate acestea evidențiază un pericol social ridicat ce nu este diminuat, cel puțin la acest moment, într-o măsură suficientă, de circumstanțele personale favorabile invocate în apărare. Față de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatei nu poate fi atins prin punerea acesteia în libertate provizorie. Constatând că încheierea recurată este legală și temeinică, pe cale de consecință, în baza art. 385 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpată, soluție în raport cu care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.A.A.M. împotriva încheierii de ședință din 16 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4766/2/2013 (2323/2013). Obligă recurenta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2013.