ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2967/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2967/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față în baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
încheierea pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2013, Curtea
de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, cererile de
liberare sub control judiciar formulate de inculpații D.V., C.A.A.M., N.L.M. și
S.M.
Pentru a pronunța această hotărâre s-au
avut în vedere următoarele:
Prin cererile, înregistrate pe rolul Curții
de Apel București, secția I penală, în
Dosarul cu nr.
4766/2/2013, personal sau prin apărători, au formulat cereri de liberare
provizorie sub control judiciar inculpații: D.V., C.A.A.M., N.L.M. și S.M.,
solicitând liberarea provizorie sub control judiciar, cu motivarea, în esență,
că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160
2
C. proc. pen.,
că nu există date sau indicii că inculpații ar putea influența bunul mers al
procesului penal sau că ar putea influența martori și nu există riscul să
săvârșească alte infracțiuni.
Petenții inculpați sunt cercetați
judecătorește, după cum urmează:
- D.V., pentru săvârșirea
infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, cinci
infracțiuni de trafic de influență, dintre care una în formă continuată (două
acte materiale) și a trei infracțiuni de luare de mită;
- C.A.A.M., pentru săvârșirea
infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de
mită, trafic de influență, complicitate la infracțiunea de trafic de influență
și a trei infracțiuni informatice;
- N.L.M., pentru săvârșirea
infracțiunilor de sprijinire a unui grup infracțional organizat, complicitate
la infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată (două acte
materiale) și complicitate la infracțiunea de trafic de influență, în formă
continuată (3 acte materiale), respectiv
-S.M., pentru săvârșirea a două
infracțiuni de dare de mită și a infracțiunii de cumpărare a influenței.
Astfel, pe situația de fapt, se reține
că:
Inculpata D.V.,
în cursul lunii decembrie 2012, în
calitate de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, acționând
în baza unei rezoluții infracționale unice, a primit cu ajutorul numitei C.A.A.M.,
judecător la aceeași secție penală, suma de 32.500 euro și, totodată, a
acceptat promisiunea remiterii ulterioare a încă 15.000 euro, lăsând să se
creadă că are influență asupra magistraților de la Curtea de Apel București,
pentru a-i determina să pronunțe hotărâri favorabile în trei cauze penale
(respectiv, Dosarul nr. 7875/2/2012, având ca obiect contestația în anulare
formulată de SC M. SA, Dosarul nr. 46218/3/2012, privind recursul declarat de G.M.E.
și Dosarul nr. 45612/3/2012, având ca obiect recursul declarat de S.D.).
În
perioada noiembrie 2012-ianuarie 2013, aceeași inculpată,
acționând în baza unei rezoluții infracționale unice, a primit, cu complicitatea
numiților C.A. și N.L.M., suma de aproximativ 11.500 euro (provenită de la persoane
neidentificate până în prezent, care au dat aproximativ 20.000 euro, prin intermediul
numitului T.M.V.) și, totodată, a acceptat, cu ajutorul acelorași doi complici,
promisiunea remiterii sumei de aproximativ 20.000 euro (provenită de la persoane
rămase, de asemenea, neidentificate până în prezent, care au dat aproximativ 40.000
euro, prin intermediul numitului T.M.V.). Pentru obținerea acestor foloase, inculpata
D.V. a lăsat să se creadă că are influență asupra colegilor săi, judecători la Tribunalul
București, precum și asupra magistraților de la Curtea de Apel București, pentru
a-i determina să pronunțe hotărâri favorabile în trei cauze penale (respectiv, Dosarul
nr. 28427/300/2012, privind pe R.B., F.M.G. și T.M., Dosarul nr. 45443/3/2012, privind
pe M.R. și G.A.I. și Dosarul nr. 46451/3/2012, privind pe M.R. și V.A.C.).
În
cursul lunii ianuarie 2013, în calitate de judecător la Tribunalul
București, învestită în compunerea completului C8R, inculpata D.V. a primit suma
de 45.000 euro, cu titlu de mită, în vederea soluționării favorabile a Dosarului
penal nr. 19797/300/2010/a13, privind pe N.S.D., prin intermediul numiților P.D.C.
și P.D., urmând să împartă banii cu ceilalți membri ai completului, C.A.A.M. și
S.C.I. Totodată, D.V. a acceptat de la avocatul R.I.A., prin intermediul judecătorului
C.A.A.M. și a numitului V.S., promisiunea remiterii sumei de 150.000 euro, în scopul
de a pronunța o hotărâre favorabilă inculpatului N.S.D. în dosarul penal menționat
anterior, având ca obiect recursul declarat de inculpat, aflat în stare de arest
preventiv, împotriva încheierii din 9 ianuarie 2013 a Judecătoriei sectorului 2
București, pronunțate în Dosarul nr. 19797/300/2010.
În
cursul lunii ianuarie 2013, inculpata D.V., judecător la Tribunalul
București, secția a II-a penală, a acceptat promisiunea remiterii sumei de 10.000
euro, de la nuimita P.D. pe care ulterior aceasta din urmă a obținut-o cu ajutorul
numitului P.D.C., iar în dimineața zilei de 21 ianuarie 2013, a primit de la aceeași
persoană respectivul folos, lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorului
S.C.I., membru în completul C8R, al Tribunalului București, pentru a-l determina
pe acest magistrat să pronunțe o soluție favorabilă inculpatului N.S.D., în Dosarul
nr. 19797/300/2010/a13.
În
cursul lunii februarie 2013, inculpatele D.V. și C.A.A.M.,
prin intermediul numitului V.S., au acceptat promisiunea remiterii sumei de aproximativ
150.000 euro, de la o persoană rămasă neidentificată, lăsând să se creadă că au
influență pe asupra judecătorilor învestiți în compunerea completului de judecată
C7R, al Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru a-i determina pe aceștia
să pronunțe o soluție favorabilă inculpatului N.S.D., în Dosarul nr. 19797/300/2010/a14.
Inculpata C.A.A.M.,
în cursul lunii decembrie 2012, în calitate
de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, acționând în baza unei
rezoluții infracționale unice, a ajutat-o pe inculpata D.V., judecător la aceeași
secție penală, să primească suma de 32.500 euro (din 35.000 euro proveniți de la
persoane neidentificate până în prezent) și, totodată, a promis susnumitei că îi
va remite, în ziua următoare, încă 15.000 euro (proveniți de la persoane neidentificate
până în prezent), menționând că această din urmă suma de bani se află deja în posesia
sa. Darea și, respectiv, promisiunea remiterii acestor foloase aveau ca scop traficarea
de către D.V. a influenței pe care a susținut că o are asupra magistraților de la
Curtea de Apel București, pentru a-i determina să pronunțe hotărâri favorabile în
trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. 7875/2/2012, având ca obiect contestația
în anulare formulată de SC M. SA, Dosarul nr. 46218/3/2012, privind recursul declarat
de G.M.E. și Dosarul nr. 45612/3/2012, având ca obiect recursul declarat de S.D.).
În
cursul lunii ianuarie 2013, aceeași inculpată, în calitate
de judecător la Tribunalul București, secția a II-a penală, învestită în compunerea
completului de judecată C8R al acestei instanțe, a acceptat, prin intermediul numitului
V.S., promisiunea remiterii sumei de 150.000 euro, în scopul de a pronunța o hotărâre
favorabilă inculpatului N.S.D. în dosarul
nr. 19797/300/2010/a13, având
ca obiect recursul declarat de inculpat, aflat în stare de arest preventiv, împotriva
încheierii din 9 ianuarie 2013 a Judecătoriei sectorului 2 București, pronunțate
în Dosarul nr. 19797/300/2010;
În cursul lunii februarie 2013, inculpatele
C.A.A.M. și D.V., prin intermediul numitului V.S., au acceptat promisiunea remiterii
sumei de aproximativ 150.000 euro, de la o persoana rămasă neidentificată, lăsând
să se creadă că au influență asupra judecătorilor învestiți în compunerea completului
de judecată C7R, al Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru a-i determina
pe aceștia să pronunțe o soluție favorabilă inculpatului N.S.D., în Dosarul nr.
19797/300/2010/a14.
Inculpatul N.L.M., în perioada noiembrie
2012-ianuarie 2013, împreună cu concubina sa C.A., acționând în baza unei rezoluții
infracționale unice, au ajutat-o pe D.V., judecător la Tribunalul București, secția
a II-a penală, să primească suma de aproximativ 11.500 euro (din cei aproximativ
20.000 euro proveniți de la persoane neidentificate până în prezent, care au dat
banii prin intermediul numitului T.M.V.) și, totodată, au promis numitei D.V. că
îi vor da suma de aproximativ 20.000 euro (din cei aproximativ 40.000 euro proveniți
de la persoane neidentificate până în prezent, care au dat banii prin intermediul
numitului T.M.V.). Darea și, respectiv, promisiunea remiterii acestor foloase aveau
ca scop traficarea de către D.V. a influenței pe care aceasta susținea că o are
asupra colegilor săi, judecători la Tribunalul București, precum și asupra magistraților
de la Curtea de Apel București, pentru a-i determina să pronunțe hotărâri favorabile
în trei cauze penale (respectiv, Dosarul nr. 28427/300/2012, privind pe R.B., F.M.G.
și T.M., Dosarul nr. 45443/3/2012, privind pe M.R. și. G.A.I. și Dosarul nr. 46451/3/2012,
privind pe M.R. și V.A.C.).
În
cursul lunii februarie 2013, același inculpat, acționând în
baza unei rezoluții infracționale unice, a ajutat-o pe C.A. să pretindă și să primească
succesiv, prin intermediul denunțătoarei V.C., suma de 11.000 euro (în două tranșe,
de 1.000 euro și, respectiv, 10.000 euro), produse alimentare și de altă natură
în valoare de 380 RON și, apoi, suma de 15.000 euro, de la numitul C.M. Pentru obținerea
acestor foloase, N.L.M., a ajutat-o pe C.A. să lase să se creadă că are influență
asupra judecătorilor de la Tribunalul București, pentru a-i determina să pronunțe,
cu ocazia judecării recursurilor declarate împotriva încheierii din 19
februarie 2013 prin care instanța de fond a menținut măsura arestării preventive,
precum și împotriva încheierii din 22 februarie 2013 a aceleiași instanțe de admitere
a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, hotărâri favorabile, de punere
în liberate, a inculpatului A.V., cercetat în Dosarul nr. 3970/303/2013 al Judecătoriei
sector 6 București. De asemenea, în desfășurarea activității infracționale, întrucât
nu a fost asigurat cumpărătorului de influență obținerea beneficiului dorit, N.L.M.
a ajutat-o pe C.A. să restituie suma de
15.000 euro numitului C.M.,
prin intermediul denunțătoarei V.C.
Inculpatul S.M., în luna ianuarie 2013,
a remis suma de 60.000 euro
avocatului P.D.C., pentru
ca, prin intermediul acestuia, banii să fie dați judecătorilor Tribunalului București,
învestiți cu soluționarea recursului declarat în Dosarul nr. 19797/300/2010/a13,
pentru pronunțarea unei hotărâri de
punere în libertate a fratelui
mituitorului. Din suma de 60.000 de euro menționată anterior, P.D.C. și R.I.A. și-au
oprit suma de 5.000 de euro, pe care o remiseseră anterior grefierului V.S., pentru
manipularea sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor. Diferența de 55.000
de euro a fost utilizată de avocatul P.D.C. astfel:
10.000
euro i-a păstrat pentru sine, iar 45.000 euro i-a remis, prin intermediul soției
sale, P.D., judecătorului D.V. În schimbul sumei de
45.000
de euro, primite de la P.D.C. și P.D., judecătorul D.V. a promis că, în calitate
de membru al completului C8R
al Tribunalului București,
în Dosarul nr. 19797/300/2010/a13, va pronunța o soluție
favorabilă
inculpatului N.S.D.
Inculpații D.V., C.A.A.M. și N.L.M. au
fost arestați preventiv, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 15
martie 2013, pe temeiul art. 143 alin. (1) și art. 148 alin. (1) lit. f) C.
proc. pen.,
conform încheierii din aceeași dată, pronunțată
de Curtea de Apel București, secția
a II-a penală, (Dosar nr.
2032/2/2013), rămasă definitivă prin încheierea penală
nr.
994/R din 20 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
penală.
Ulterior, măsura arestării preventive dispusă
față de acești inculpați a fost
succesiv prelungită pentru
câte 30 de zile.
Inculpatul S.M. a fost arestat preventiv,
pentru o perioadă de 29 de
zile, începând cu data de
29 martie 2013, în baza încheierii de ședință din 28 martie
2013,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală (Dosar
nr.
2413/2/2013), rămasă definitivă prin încheierea nr. 1201/R din data de 4
aprilie 2013
pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția penală.
Ulterior, măsura arestării preventive dispusă
față de acest inculpat a fost
prelungită, succesiv, pentru
câte o perioadă de 30 de zile.
În
soluționarea, pe fond, a cererilor de liberare provizorie
sub control
judiciar, instanța a reținut că inculpații
au fost arestați preventiv în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând indicii
temeinice, privind săvârșirea faptelor grave de corupție, care afectează în mod
direct, nemijlocit și negativ ordinea de drept
în
general
și actul de justiție în special.
S-a apreciat că prin activitatea lor, inculpații
au perturbat desfășurarea corectă, legală și normală a soluționării litigiilor și
proceselor și astfel au dus la crearea unei stări de pericol în rândul societății.
În
aceste condiții s-a considerat că temeiurile care au stat
la baza luării
măsurii arestării preventive subzistă și
în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, rezultând din modalitatea
concretă a comiterii faptelor și din urmările acestora, cu influență asupra intereselor
membrilor societății.
Complexitatea cercetărilor și durata acestora
este rezultatul activității infracționale, iar această activitate nu ar putea fi
invocată ca motiv de durată a administrării probelor și, implicit, a stării de arest
preventiv, pe această perioadă.
Curtea de Apel București a apreciat că,
la acest moment procesual, eventualele obligații care s-ar stabili în cadrul controlului
judiciar, în cazul în care cererile inculpaților ar fi admise, nu ar fi suficiente
și nu pot constitui garanții solide.
S-a reținut că întreaga activitate infracțională
conturată în sarcina inculpaților a fost în scopul mistificării adevărului și a
denaturării actului de justiție în favoarea unor persoane cercetate pentru infracțiuni
grave în stare de arest preventiv, motiv pentru care acesta este un reper suficient
față de conduita viitoare a inculpaților și modul în care aceștia înțeleg să participe
în cadrul procesului penal de față.
Ca atare, în raport cu faptele pentru care
sunt cercetați, cererile acestor inculpați au fost apreciate admisibile în principiu,
atâta vreme cât se făcea referire la infiracțiunea scop a cărei limită de pedeapsă
nu depășește 18 ani închisoare.
Însă, s-a apreciat că probatoriul administrat
până la acest moment procesual, și anume: conținutul notelor de transcriere a convorbirilor
telefonice interceptate, precum și a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental,
în procesele-verbale de supraveghere operativă a inculpaților, în concluziile raportului
de constatare tehnico-științifică din data de 14 iunie 2013, în care sunt descrise
în mod detaliat modalitățile prin care în cadrul secției a II-a penale, a Tribunalului
București, condusă la acel moment de către inculpata judecător C.A.A.M. era încălcat
principiul repartizării aleatorii în cazul mai multor dosare, în constatările raportului
Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire
la nerespectarea dispozițiilor referitoare la primirea și repartizarea aleatorie
a actelor de sesizare la Tribunalul București în perioada 1 ianuarie 2012-15 februarie
2013, în declarațiile celorlalți coinculpați prin care aceștia, în cursul urmăririi
penale, au recunoscut în totalitate sau parțial acuzațiile aduse, dar și în declarațiile
martorilor audiați în cauză, este de natură a
conduce
la presupunerea rezonabilă (art. 681 C. proc. pen.) că inculpații au comis faptele
pentru care sunt cercetați penal, fiind îndeplinită exigența prevăzută de art. 143
C. proc. pen.
De asemenea s-a reținut că cercetarea judecătorească
este în curs de desfășurare, cauza în care inculpații sunt cercetați este una complexă
și pe măsura trecerii timpului ea este extinsă, iar temeiurile în baza cărora s-a
dispus măsura arestării preventive nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi,
cel puțin nu favorabile.
Curtea de Apel București, procedând la
analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispozițiile art. 160
1
-art.
160
10
C. proc. pen. și nu la analiza temeiurilor arestării preventive,
a constatat că instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al
judecății, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub control judiciar,
dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160
2
alin. (1) și alin.
(2) C. proc. pen.
În
concluzie s-a apreciat, că instanța de judecată nu este obligată
să admită în fond cererea, ci este un act volitiv al instanței.
Astfel, instanța a apreciat că, în speță,
deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160
2
alin. (1) C.
proc. pen., nu este însă îndeplinită condiția
prevăzută
de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen., existând riscul ca inculpații să
săvârșească și alte infracțiuni, astfel că liberarea sub control judiciar nu se
justifică.
Din actele depuse la dosar de către petenți,
instanța a reținut că aceștia solicită a se avea încredere și, în același timp,
garantează că nu vor încerca, în niciun fel, să împieteze buna desfășurare a procesului
penal.
Nu au fost acceptate aceste susțineri ale
petenților inculpați,dar s-a avut în vedere și faptul că, prin instrucția pe care
o aveau, aceștia trebuia să conștientizeze că ordinea publică implică ordinea juridică
și, într-o colectivitate, aceasta se stabilește și se menține cu ajutorul normelor
de drept. Aceste norme prevăd reguli de conduită, cărora trebuie să se conformeze
membrii colectivității, precum și sancțiunile ce vor fi aplicate în cazul nerespectării
lor.
Astfel, față de modalitatea concretă de
săvârșire a faptelor, aceste fapte au fost apreciate cu atât mai grave în contextul
actual și, în plus gravitatea unei infracțiuni nu este dată de limitele de pedeapsă,
ci trebuie apreciată într-un anumit context de spațiu și timp.
În
acest context și reținând că de la arestarea inculpaților
nu au trecut nici șase luni circumstanțele personale invocate, nu pot fi avea prioritate,
și cu atât mai mult, se impunea ca acestea să-i determine să nu comită astfel de
fapte, Curtea de Apel a apreciat că nu este oportună lăsarea în libertate a celor
patru inculpați în această modalitate.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel
București, secția I penală, a respins, ca nefondate, cererile de liberare provizorie
sub control judiciar, formulate de către petenții-inculpați D.V., C.A.A.M., N.L.M.,
S.M. și P.D.C.
Împotriva încheierii de ședință din 16
septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul
nr. 4766/2/2013 (2323/2013), în termenul legal, a declarat recurs inculpata C.A.A.M.,
solicitând casarea încheierii de ședință și, rejudecând, admiterea cererii de liberare
provizorie sub control judiciar și judecarea sa în stare de libertate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma
criticilor formulate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 160 raportat
la art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată
că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Așa cum rezultă din cuprinsul încheierii,
judecătorul a realizat un examen complet al cererii de liberare provizorie, în conformitate
cu dispozițiile art. 160
1
și urm. C. proc. pen. și cu decizia în interesul
legii nr. 17/2011, luând în considerare actele și lucrările dosarului.
Potrivit art. 160
2
alin.
(1) C. proc. pen.: „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda, în
cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate
pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.
Alin. (2) al textului de lege sus menționat
dispune că „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care
există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat
să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea
adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea
mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.
Din analiza dispozițiilor legale sus menționate
rezultă că pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, trebuie
să fie îndeplinite cumulativ trei categorii de condiții, două pozitive și una negativă.
În
ceea ce privește prima condiție, procesul penal trebuie să
fi fost declanșat, să existe un învinuit sau un inculpat în cauză și împotriva acestuia
să se fi dispus măsura arestării preventive.
A doua condiție impune ca infracțiunea
să fi fost săvârșită din culpă sau să fie vorba despre o infracțiune intenționată,
în această din urmă situație fiind reglementată o condiție suplimentară, și anume
legea să prevadă pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Cea de-a treia condiție vizează comportamentul
inculpatului înainte de declanșarea procesului penal și după eventuala liberare
provizorie a acestuia.
Prin decizia nr. 17/2011 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a reținut că
o condiție esențială și prealabilă formulării unei cereri de liberare provizorie
o constituie preexistența măsurii arestării preventive legal luată (sau, după caz,
prelungită ori menținută) față de învinuit sau inculpat.
Examinarea cererii de liberare provizorie
presupune, așadar, verificarea prealabilă a subzistenței temeiurilor în baza cărora
s-a dispus arestarea preventivă.
Prima instanță a procedat în consecință,
stabilind în mod corect că din materialul probator administrat în cauză nu au rezultat
date care să infirme situația reținută la momentul luării și, ulterior, a prelungirii
măsurii arestării preventive din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 143 raportat
la art. 148 lit. f) C. proc. pen. și că temeiurile care au determinat arestarea
preventivă a inculpatei C.A.A.M., nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea
de libertate a acesteia.
Potrivit procedurii reglementate de dispozițiile
art. 160
8
-160
8a
C. proc. pen., după constatarea admisibilității
cererii, instanța procedează la un examen de oportunitate care, în absența unor
criterii expres prevăzute de lege, trebuie efectuat prin raportare la fapta reținută
în sarcina inculpatului și la datele ce-l caracterizează.
În
speță, cererea de liberare provizorie întrunește cerințele
de admisibilitate prevăzute de lege, dar nu este întemeiată.
În
decizia în interesul legii mai sus menționată s-a mai reținut
că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură procesuală alternativă
la măsurile preventive privative de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea
instanței, că acordarea liberării provizorii reprezintă o vocație și nu un drept
al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității
dispunerii acestei măsuri, aprecierea în acest sens presupunând un examen al cauzei
concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea și la persoana inculpatului.
Drept urmare, la aprecierea temeiniciei
cererii de liberare provizorie trebuie să se analizeze corelat circumstanțele reale,
respectiv gravitatea faptelor, împrejurările în care a fost comisă, urmarea produsă,
măsura lezării relațiilor sociale ocrotite de legea penală, dar și circumstanțele
personale ale inculpatului.
În
prezenta cauză, Înalta Curte constată că faptele de care este
acuzată inculpata respectiv, constituire a unui grup infracțional organizat, luare
de mită, trafic
de influență,
complicitate la infracțiunea de trafic de influență și a trei infracțiuni informatice,
ținând cont și de împrejurările în care se susține că a acționat, precum și de calitatea
avută de inculpată, au în continuare un impact social deosebit.
Natura infracțiunilor și calitatea persoanelor
implicate (magistrați, funcționari ai instanțelor, avocați și inculpați) suscită
interesul opiniei publice, așa încât reacția autorităților trebuie să fie adecvată,
pentru a nu se crea neîncredere în capacitatea justiției de a asigura o stare de
securitate socială.
Toate acestea evidențiază un pericol social
ridicat ce nu este diminuat, cel puțin la acest moment, într-o măsură suficientă,
de circumstanțele personale favorabile invocate în apărare.
Față de toate aceste aspecte, Înalta
Curte apreciază că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive
a inculpatei nu poate fi atins prin punerea acesteia în libertate provizorie.
Constatând că încheierea recurată este
legală și temeinică, pe cale de consecință, în baza art. 385 pct. 2 lit. a) C. proc.
pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpată, soluție
în raport cu care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de inculpata C.A.A.M. împotriva încheierii de ședință din 16 septembrie 2013 a Curții
de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4766/2/2013 (2323/2013).
Obligă recurenta la plata sumei de 100
RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie
2013.