ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 344/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 115/44/2012, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatei T.A. în temeiul art. 300 1 alin. (1) C. proc. pen., combinat cu art. 160 alin. (2) C. proc. pen. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpată subzistă în continuare, impunând privarea de libertate a acesteia. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata T.A., criticând-o pentru netemeinicie, solicitând casarea acesteia și punerea în libertate.

Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectarea, deopotrivă, atât a dispozițiilor cuprinse în legea internă cât și a exigențelor ce decurg din prevederile Convenției. Potrivit art. 300 1 alin. (1) C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Totodată, conform art. 300 1 alin. (3) C. proc. pen., dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța a procedat la efectuarea verificărilor impuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatei. S-a reținut că prin rechizitoriul nr. 245/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., secția de combatere a corupției, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei T.A.

pentru săvârșirea infracțiunilor de: -„luare de mită”, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6, la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), constând în aceea că, în calitate de judecător la Judecătoria Focșani, a pretins în mod direct și a primit prin intermediul inculpatului L.A., de la denunțătorul l.C., suma de 80.000 lei la data de 16 iunie 2010 și suma de 700 euro la data de 17 iunie 2010, pentru a pronunța o hotărâre judecătorească favorabilă denunțătorului în dosarul nr. 11258/231/2008, dosar în care inculpata a pronunțat ulterior sentința civilă nr. 4944 din 05 octombrie 2010. -„trafic de influență”, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6, la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(trei acte materiale), constând în aceea că a pretins și primit foloase constând în lucrări de amenajare a casei de vacanță, respectiv tâmplărie de termopan, balustrade și grilaje metalice și un acoperiș de tablă, pentru a-și folosi influența în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile denunțătorului l.C. în calea de atac a recursului. Împotriva inculpatei s-a dispus în cursul urmăririi penale, prin încheierea de ședință din 09 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 29 de zile, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 136, 143 și 148 lit. b) și f) C. proc. pen., iar ulterior, prin încheierea din 29 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, măsura arestării preventive s-a prelungit pe o durată de 30 de zile, până la data de 05 februarie 2012 inclusiv.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 30 ianuarie 2012, fiind repartizată spre soluționare la termenul din 14 martie 2012, fiind acordat un termen intermediar la data de 01 februarie 2012 pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive. Verificând cauza în raport de dispozițiile art. 300 1 C. proc. pen., Curtea a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut și că ele impun în continuare privarea de libertate a inculpatei T.A. Astfel, fără a statua asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatei, Curtea a constatat că din probele administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale rezultă probe și indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc.

pen., care susțin acuzațiile aduse inculpatei și induc suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea faptelor pentru care aceasta este trimisă în judecată. În acest sens, Curtea a avut în vedere declarațiile martorului denunțător l.C., declarațiile martorilor l.P., T.C. și D.M., care confirmă anumite aspecte relatate de martorul denunțător și procesul-verbal de transcriere a convorbirilor înregistrate în mediul ambiental, purtate între martorul denunțător și inculpații T.A. și L.A., convorbiri ce au fost înregistrate cu un reportofon de martorul denunțător l.C. În ceea ce privește existența condițiilor prevăzute de art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen., care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Curtea a constatat că acestea sunt în continuare îndeplinite.

Astfel, se reține că prin încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei, încheiere care prin rămânerea definitivă se bucură de autoritate de lucru judecat, s-a apreciat că este incidentul cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., întrucât la acel moment existau la dosar date suficiente din care să se poată deduce că inculpata a încercat zădărnicirea aflării adevărului prin preconstituirea unor înscrisuri pentru a se da o aparență de legalitate faptelor ce conturează acuzațiile de corupție aduse.

Ori acest comportament al inculpatei constituie un element care susține presupunerea rezonabilă că inculpata, odată pusă în libertate, ar putea reitera activitatea de încercare a zădărnicirii aflării adevărului, direct sau indirect, prin influențarea probatoriului ce trebuie efectuat în cauză, cu atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească nu a debutat încă, ceea ce impune concluzia că și la acest moment procesual temeiul prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., este de actualitate. În ceea ce privește temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea a constatat că faptele de săvârșirea cărora este acuzată inculpata T.A. sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani existând totodată probe că lăsarea inculpatei în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Instanța a apreciat, corect, că probele din care rezultă pericolul pentru ordinea publică sunt aceleași care vin să contureze acuzațiile aduse inculpatei, probe ce denotă în același timp că persoanele acuzate cu suficient temei de comiterea unor grave fapte de corupție, deși aparent ar avea o conduită socială și profesională ireproșabilă, sunt persoane care prezintă un real pericol social, față de care se justifică luarea și menținerea celei mai aspre dintre măsurile preventive.

În acest fel organele judiciare sunt în măsură să asigure păstrarea sentimentului de securitate socială, prin menținerea încrederii opiniei publice asupra faptului că nimeni nu este mai presus de lege și asupra combaterii fenomenului corupției la toate nivelurile, având în vedere că inculpata făcea parte din corpul magistraților, a căror conduită morală și socială trebuie să fie ireproșabilă, săvârșirea unor fapte de corupție de către un judecător fiind cu atât mai șocantă și mai generatoare de neliniște în rândul opiniei publice, ținând seama de rolul social al magistraților și de încrederea de care trebuie să se bucure aceștia din partea societății.

Așa fiind, Curtea a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă și din modalitatea în care se presupune că inculpata a desfășurat activitatea infracțională, raportat la calitatea pe care a avut-o, la sumele de bani pretinse, scopul urmărit și la natura relațiilor sociale cărora li s-a adus atingere. Cât privește datele ce caracterizează persoana inculpatei, referitoare la conduita socială și profesională anterioară, la problemele familiale ori de sănătate ale membrilor familiei, Curtea a apreciat că acestea nu pot contrabalansa argumentele ce pledează pentru menținerea inculpatei în stare de arest preventiv și nici nu pot determina luarea unei alte măsuri procesuale, mai puțin restrictive de libertate.

Stadiul procesual incipient, gravitatea acuzațiilor aduse inculpatei și tulburarea gravă produsă de astfel de fapte de corupție în rândul opiniei publice, precum și comportamentul procesual anterior al inculpatei sunt argumente ce impun concluzia că măsura arestării preventive este singura dintre cele instituite de lege care poate asigura buna desfășurare a procesului penal și că înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara ori localitatea nu este oportună. Pe de altă parte, Curtea a constatat că măsura arestării preventive luată față de inculpata T.A. este în consonanță și cu jurisprudența C.E.D.O. în materie, fiind incidente motivele decelate în hotărârile W. împotriva Germaniei (riscul ca inculpatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiției) și L. împotriva Franței (riscul ca punerea în libertate a inculpatului să tulbure ordinea publică).

Cu privire la ultimul dintre motive s-a arătat în jurisprudența C.E.D.O. (hotărârea J. împotriva României) că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot genera tulburări sociale care să justifice arestarea preventivă, cel puțin o anumită perioadă de timp. Este adevărat că un astfel de pericol scade în mod necesar în timp și că autoritățile judiciare trebuie să prezinte motive mai specifice care să justifice persistența motivelor detenție, însă trebuie remarcat că în speță de la arestarea preventivă nu a trecut o perioadă lungă de timp, astfel că faptele sunt încă proaspete în memoria colectivă și justifică aprecierea că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatei este în continuare de actualitate.

Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel, în sensul menținerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpata va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.A. împotriva încheierii din 1 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 115/44/2012. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 februarie 2012.