ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 735/2011

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 902/ din 21 decembrie 2010 Tribunalul București, secția

II

penală, a dispus, printre altele, în temeiul dispozițiilor

art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. ca inculpatul M.G. să execute pedeapsa

cea mai grea de 16 ani închisoare, în temeiul dispozițiilor, art. 71 C. pen. a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen. a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale; în

temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.; iar inculpatul

T.A.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, în temeiul

dispozițiilor art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în temeiul

dispozițiilor art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4

ani după executarea pedepsei principale. împotriva sentinței primei instanțe au

declarat apel, inculpații M.G. și T.A.V. care formează obiectul dosarului nr.

36604/3/2010 (213/2011) al Curții de Apel București, secția a II-a penală.

La termenul de

judecată din data de 9 februarie 2011, fixat pentru judecarea apelurilor,

instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel București verificând

legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a

inculpaților în temeiul art. 300

2

combinat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta

cauză.

Împotriva

acestei încheieri, inculpații M.G. și T.A.V. au declarat recurs solicitând

admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii

arestării preventive.

Înalta Curte

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel București dată

în încheierea atacată, constată că recursurile declarate de inculpați sunt

nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la

această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa.

De la această

regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă

cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5

paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de

libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața

autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a

bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede

în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după

săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în

esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea

sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să

se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea

națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile

convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus,

să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul

prevăzut de art. 5 paragraful 1.

In cauza

supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât

dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din

prevederile Convenției.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța

de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin.

(3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive".

În cauză, așa

cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile

de fapt și de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte

constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale, de

împrejurările comiterii faptelor, în sensul că s-a reținut de instanța de fond

că la data de 19 iunie 2009, inculpatul T.A.V. în complicitate cu inculpatul T.G.M.

și cu S.S.S., a transportat cantitatea de 1.987,4 grame heroină din Bulgaria în

România și a remis-o lui D.A.C. zis "C."; și că inculpatul T.G.M., în

perioada mai - iunie 2009, a furnizat în repetate rânduri lui N.R. zis „G."

diferite cantități de heroină, transportate din Bulgaria în România prin

intermediul unor cărăuși, dintre care la data de 19 iunie 2009, a furnizat lui N.R.

zis „G." o cantitate de 1987,4 grame de heroină pentru suma de 28.000 Euro

prin intermediul inculpatului T.A.V.(care a transportat drogurile din Bulgaria

în România și le-a remis lui D.A.C. zis "C.") și al lui S.S.S., care

a încasat banii de la beneficiarul drogurilor; cât și faptul că pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunile pe care inculpații le-au săvârșit, este

pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de

insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Faptul că a

fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu afectează prezumția de

nevinovăție, limitarea libertății inculpaților încadrându-se în dispozițiile

legii.

Înalta Curte

conform art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.G. și T.A.V. împotriva

încheierii din 9 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 36604/3/2010 (213/2011).

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la cheltuieli judiciare

conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații M.G. și T.A.V. împotriva

încheierii din 9 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 36604/3/2010 (213/2011).

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

cuvenit translatorului de limba bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 24 februarie 2011.