Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.11.2011
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4105/2011

HOTĂRÂRE
25.11.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4105/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 36604/3/2010 (213/2011), printre altele, s-a menținut starea de arest a inculpaților M.G. și T.A.V. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin rechizitoriul nr. 2293D/P/2009 din 29 iulie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - S.T. București, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații M.G., zis "G." sau "Z." pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la introducere în țară de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; T.A.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de: introducere în țară de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000; trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, s-a reținut, în esență că la data de 19 iunie 2009, inculpatul T.A.V., în complicitate cu inculpatul M.G. și cu S.S.S., a transportat cantitatea de 1.987,4 grame heroină din Bulgaria în România și a remis-o lui D.A.C.

zis "C.". Prin Sentința penală nr. 902 din 21 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-au dispus următoarele: I. În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.G. la pedeapsa de 16 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul disp. art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.G.

la pedeapsa de 11 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. I s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 350 C. proc.

pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 88 C. pen. s-a computat prevenția de la 5 iunie 2010 la zi. II. În temeiul art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul T.A.V. la pedeapsa de 15 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2002 a fost condamnat inculpatul T.A.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 88 C. pen., s-a computat prevenția de la data de 5 iunie 2010 la zi.

A fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 55.000 RON cheltuieli judiciare către stat. Analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a apreciat că se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestora, având în vedere că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., referitor la existența unei presupuneri rezonabile de comitere a faptelor, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații este închisoarea mai mare de patru ani și există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere circumstanțele de săvârșire a faptelor, astfel cum au fost reținute în actul de sesizare și în hotărârea de condamnare.

În consecință, s-a apreciat că sunt nefondate cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de luare a unor măsuri alternative arestării. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.G., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc.

pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag.

3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectau du-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Onorariul cuvenit interpretului de limbă bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G.M. împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 36604/3/2010 (213/2011). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul cuvenit interpretului de limbă bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-04-20
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1612/2011
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 6 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 36604/3/2010 (231/2011) s-a dispus, înt
ÎCCJ 2012-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3211/2012
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 59482/3/2011 (1624/2012), în baza art. 3002 cu re
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1554/2012
nța astfel, prima instanță a avut în vedere că prin rechizitoriul nr. 398/D/P/2011 din 11 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București s-a dispus trimiterea în
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1714/2012
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din data de 18 mai 2010 întocmit în Dosarul nr. 111 D/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată, în
ÎCCJ 2012-01-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 209/2012
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă