Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2012
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 209/2012

HOTĂRÂRE
25.01.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 209/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București din data de 21 decembrie 2010, au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații P.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000; trafic de droguri de mare risc, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., B.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de organizare a faptei de trafic internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 10 (teza 1) din Legea nr. 143/2000 rap.

la art. 3 alin. (1) și ( 2) din Legea nr. 143/2000; organizare a faptei de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 10 (teza 1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) C. penal și B.S.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de organizare a faptei de trafic internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 10 (teza 1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000; organizare a faptei de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 10 (teza 1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicare art. 33 lit. b) C. pen. În fapt, s-au reținut următoarele: La data de 04 noiembrie 2010 sub organizarea inculpaților B.S.C.

și B.V., inculpata P.M. a introdus pe teritoriul României cantitatea de 1000,7 grame heroină, a deținut și a transportat pe teritoriul României cantitatea de 1000,7 grame heroină. În perioada octombrie - noiembrie 2010 inculpații B.S.C. și B.V. au organizat cumpărarea din Grecia și introducerea pe teritoriul României a cantității de 1000,7 grame heroină, prin intermediul coinculpatei P.M. și au organizat transportarea pe teritoriul României a cantității de 1000,7 grame heroină, prin intermediul inculpatei P.M. În cursul cercetării judecătorești, au fost audiați inculpații, cu privire la care Tribunalul a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc.

pen. și art. 329 alin. (3) C. proc. pen. cu privire la martorii asistenți propuși prin rechizitoriu. Prin sentința penală nr. 394 din 13 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București secția I penală în dosarul nr. 62959/3/2010. I. În baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnată inculpata P.M. la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată P.M. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse principale, inculpatei dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea, de 6 (șase) ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen.

i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatei P.M. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei reținerea și arestarea preventivă din data de 04 noiembrie 2010 la zi. II. În baza art. 10 teza I din Legea nr. 143/2000 rap.

la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.V. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de organizare a traficului internațional de droguri de mare risc. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 10 teza I din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de organizare a traficului de droguri de mare risc. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 lit. b) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse principale, inculpatului B.V. dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea, de 7 (șapte) ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului B.V. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B.V. reținerea și arestarea preventivă din data de 04 noiembrie 2010 la zi. III. În baza art. 10 teza I din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.S.C.

la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de organizare a traficului internațional de droguri de mare risc. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 10 teza I din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.S.C. la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de organizare a traficului de droguri de mare risc. În baza art. 65 C. pen.

i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. în baza art. 33 lit. b) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse principale, inculpatului B.S.C. dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea, de 7 (șapte) ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului B.S.C. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B.S.C. reținerea și arestarea preventivă din data de 05 noiembrie 2010 la zi. În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a cantității de 996,5 g heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, rămasă după efectuarea analizei de laborator, indisponibilizată la I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O. conform dovezii din 06 decembrie 2010. În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații B.V. și B.S.C.

la plata sumei de câte 2.500 lei fiecare și inculpata P.M. la plata sumei de 2.600 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele: Inculpații B.V. și B.S.C. au organizat procurarea din Grecia a cantității de 1000,7 grame heroină, iar coinculpata P.M. a avut rolul de „cărăuș", așa cum a rezultat din procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice efectuate de inculpați. Astfel, la data de 04 noiembrie 2010, în jurul orelor 15:00, lucrătorii de poliție au organizat un dispozitiv de supraveghere în zona Punctului Național de Control - Trecere a Frontierei Giurgiu - Ruse, cu ocazia controlului documentelor persoanelor aflate în autocar stabilindu-se că între călători se afla și inculpata P.M.

După efectuarea acestei activități desfășurate de lucrătorii vamali, autocarul s-a deplasat pe ruta Giurgiu-1 Decembrie-București. La sosirea în București, după parcarea autocarului, inculpata P.M. a luat din cala acestuia o geantă de culoare neagră, a ieșit din parcare, a urcat într-un taxi și s-a deplasat pe str. Viilor către Calea Rahovei, după care și-a continuat deplasarea către Piața Unirii. S-a procedat la imobilizarea inculpatei P.M. iar cu ocazia controlului bagajelor au fost găsite două calupuri paralelipipedice învelite în scotch de culoare maro (proba nr. 1) și o bucată solidă învelită în scotch de culoare maro (proba nr. 2) cu privire la care inculpata P.M. a declarat că aceste pachete i-au fost date în Grecia, de către un bărbat a cărui identitate nu o cunoaște și urma să le înmâneze „altcuiva" în București.

Din raportul de constatare tehnico - științifică din 12 noiembrie 2010 a rezultat că proba nr. 1 este constituită din cantitatea de 1000,7 grame pulbere care conține heroină, iar proba nr. 2 conține cantitatea de 1328,6 grame cofeină și paracetamol și nu conține substanțe supuse controlului conform Legii nr. 143/2000, aspecte care confirmă convorbirile telefonice. Cantitatea de 996,5 grame heroină rămasa în urma analizelor de laborator a fost depusă la camera de corpuri delicte, conform Dovezii din 06 decembrie 2010. Situația de fapt expusă mai sus a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: procesele verbale de transcriere a convorbirilor și comunicărilor telefonice efectuate de inculpați, procesul verbal de prindere în flagrant a inculpatei P.M., raportul de constatare tehnico-științifică din 12 noiembrie 2010 și declarațiile inculpaților.

În fața instanței, inculpații nu au avut o atitudine sinceră, arătând că nu se ocupă cu traficul de droguri. Inculpata P.M. a arătat că ceilalți doi inculpați nu au pus banii pentru transportul de heroină, ea nu trebuia să primească bani de la aceștia, ci de la S.P., iar singurul său scop era acela de a ajuta familia. Inculpatul B.S.C. a declarat că nu a avut nicio legătură cu inculpata P.M., l-a ajutat pe inculpatul B.V., care este vărul său, întrucât acesta avea nevoie de bani, fiind doar garant al acestuia și nu a primit niciun ban. Inculpatul B.V. a menționat că nu i-a dat inculpatei P.M. decât banii ce reprezentau contravaloarea biletului de autocar, fără a-i promite alți bani, rugând-o să îi ajute întrucât erau amenințați din cauza faptului că marfa anterioară dată lui S.P.

nu conținea heroină, ci doar paracetamol, precizând că nici el și nici vărul său nu ar fi urmat să primească bani. Apărările inculpaților sunt însă contrazise de convorbirile telefonice din care rezultă că inculpații B.S.C. și B.V. au organizat transportul de heroină din Grecia, că inculpata P.M. avea rolul de cărăuș și nu se afla la prima plecare, precum și faptul că fiecare urma să primească bani. Inculpații au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare, în sensul înlăturării art. 10 teza I din Legea nr. 143/2000, însă această solicitare este neîntemeiată pentru motivele expuse mai sus, din probele administrate rezultând că aceștia au organizat atât cumpărarea din Grecia și introducerea în țară a cantității de 1000,7 g heroină cât și transportul acesteia pe teritoriul României.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatei P.M., constând în aceea că la data de 04 noiembrie 2010 sub organizarea inculpaților B.S.C. și B.V. a introdus pe teritoriul României cantitatea de 1000,7 grame heroină întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta aceleiași inculpate care la data de 04 noiembrie 2010 sub organizarea inculpaților B.S.C. și B.V. a deținut și a transportat pe teritoriul României cantitatea de 1000,7 grame heroină, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În drept, fapta inculpatului B.V., constând în aceea că în perioada octombrie - noiembrie 2010 împreună cu coinculpatul B.S.C. a organizat cumpărarea din Grecia și introducerea pe teritoriul României a cantității de 1000,7 grame heroină, prin intermediul coinculpatei P.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de organizare a traficului internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 10 teza 1 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta inculpatului B.V., constând în aceea că în perioada octombrie - noiembrie 2010 împreună cu coinculpatul B.S.C. a organizat transportarea pe teritoriul României a cantității de 1000,7 grame heroină, prin intermediul inculpatei P.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de organizare a traficului de droguri de mare risc prev. de art. 10 teza 1 din Legea nr. 143/2000 rap.

la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 . În drept, fapta inculpatului B.S.C., constând în aceea că în perioada octombrie - noiembrie 2010 împreună cu coinculpatul B.V. a organizat cumpărarea din Grecia și introducerea pe teritoriul României a cantității de 1000,7 grame heroină, prin intermediul coinculpatei P.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de organizare a traficului internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 10 teza 1 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta inculpatului B.S.C., constând în aceea că în perioada octombrie - noiembrie 2010 împreună cu coinculpatul B.V. a organizat transportarea pe teritoriul României a cantității de 1000,7 grame heroină, prin intermediul inculpatei P.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de organizare a traficului de droguri de mare risc, prev. de art. 10 teza 1 din Legea nr. 143/2000 rap.

la art. 2 alin. ( 1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Instanța a dispus condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii pentru infracțiunile săvârșite, la individualizarea pedepselor aplicate ținându-se seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, modalitatea de săvârșire. cantitatea mare de drog, natura acestuia, persoana inculpatei P.M. care a mai fost trimisă în judecată pentru fapte similare într-un alt dosar, reținând totodată circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei P.M. - art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv rolul acesteia de „cărăuș", iar în favoarea inculpaților B.S.C. și B.V., circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., lipsa antecedentelor penale, făcând aplicarea art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

pentru toți inculpații și stabilind pedepsele sub minimul special prevăzut de lege. De asemenea. Tribunalul a apreciat că în privința inculpaților scopul pedepsei poate fi atins numai prin privarea acestora de libertate. A fost dedusă reținerea și arestarea preventivă până la zi a fiecărui inculpat și s-a menținut starea de arest. În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantității de 996,5 grame heroină în amestec cu cafeina și paracetamol rămasă după efectuarea probelor de laborator, indisponibilizată la I.G.P.R. - D.CJ.S.E.O. conform dovezii din 06 decembrie 2010. În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul parțial, în cuantum de 100 lei, pentru apărătorul din oficiu al inculpatei P.M. s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații B.S.C., B.V. și P.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, în motivele susținute de procuror, s-a criticat soluția primei instanțe sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților prin reținerea de circumstanțe atenuante și coborârea sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile în care ei au săvârșit fapte grave la regimul traficului de droguri de mare risc, în concurs real, și nu sunt la primul conflict cu legea penală.

Inculpații apelanți au criticat hotărârea primei instanțe tot privitor la pedepsele aplicate pe care le apreciază prea severe în raport de circumstanțele reale ale faptelor și datele ce îi caracterizează, atitudinea sinceră adoptată, referatele de evaluare socială, situația familială, recunoașterea în fața instanței înainte de începerea cercetării judecătorești pentru a beneficia de disp. art. 320 1 C. proc. pen., solicitând ca acestea să fie reduse spre minimul prevăzut de lege în raport de care să fie posibilă și suspendarea lor sub supraveghere. Curtea de Apel București prin decizia nr. 284/A din 27 septembrie 2011, secția a II-a penală a admis apelurile declarate de inculpații P.M. , B.V.

și B.S.C., împotriva sentinței penale nr. 394/F din 13 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 62959/3/2010. A desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, în fond: A descontopit pedepsele rezultante aplicate inculpaților și repune în individualitatea lor pedepsele componente, astfel: 1) Î n baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat inculpata P.M. la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse principale, inculpatei P.M. dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea, de 6 (șase) ani închisoare. A dedus reținerea și arestarea preventivă de la 04 noiembrie 2010 la zi și menține măsura arestării preventive a inculpatei P.M. 2) Î n baza art. 10 teza I din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.V. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de organizarea traficului internațional de droguri de mare risc. În baza art. 10 teza I din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de organizare a traficului de droguri de mare risc. În baza art. 33 lit. b) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse principale, inculpatului B.V. dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea, de 7 (șapte) ani închisoare.

A dedus reținerea și arestarea preventivă de la 04 noiembrie 2010 la zi și menține măsura arestării preventive a inculpatului B.V. 3) În baza art. 10 teza I din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.S.C. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de organizare a traficului internațional de droguri de mare risc. În baza art. 10 teza I din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de organizare a traficului de droguri de mare risc. În baza art. 33 lit. b) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse principale, inculpatului B.S.C. dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea, de 7 (șapte) ani închisoare A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B.S.C. reținerea și arestarea preventivă de la data de 05 noiembrie 2010 la zi și a menținut starea de arest. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. II. A respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva aceleiași sentințe penale.

Hotărârea a fost pronunțată în majoritate; Cu opinia separată a domnului judecător C.L. în sensul admiterii apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a majorării pedepselor aplicate inculpaților P.M., B.V. și B.S.C., respectiv a respingerii apelurilor declarate de inculpați. Pentru a pronunța această soluție a reținut că situația de fapt reținută de prima instanță corespunde materialului probator strâns la urmărirea penală si constă în fapta inculpaților B.V. și B.S.C. de a fi organizat un transport internațional de droguri de mare risc prin introducerea în România a unei cantități de 1000,7 grame heroină si ulterior transportul acesteia pe teritoriul tării, ambele fapte prin intermediul inculpatei P.M.

care a asigurat rolul de „cărăuș" din Grecia până în România, fapte petrecute în perioada octombrie-noiembrie 2010. La termenul de judecată din 15 februarie 2011, anterior începerii cercetării judecătorești, inculpații au declarat că înțeleg să se prevaleze de disp. art. 3201 C. proc. pen., în scopul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Deși această atitudine nu mai impunea administrarea vreunui probatoriu iar inculpații au solicitat doar depunerea unor acte în circumstanțiere și referate de evaluare ale Serviciului de Probațiune, instanța a pășit la audierea lor și a constatat că declarațiile date nu concordă cu conținutul convorbirilor audio, înregistrate în baza unui mandat, apărând ca fiind nesincere, caz în care nu se mai pot aplica dispozițiile art. 320 C. proc.

pen. Instanța de apel a constatat că probatoriul strâns în faza de urmărire penală se bazează exclusiv pe convorbirile telefonice dintre inculpați, interceptate în baza unui mandat emis de judecător, în care din frânturi de fraze eliptice de subiect sau predicat, se înțelege ce operațiuni urmau să întreprindă inculpații cu mențiunea că se suprapun două fapte, una privind o cantitate de 1.300 grame cafeina în amestec cu paracetamol adusă din Grecia și refuzată la comercializare de consumatorii care și-au dat seama că nu este vorba de un drog și o a doua pentru care inculpații au fost trimiși în judecată în prezenta cauză, respectiv transportul internațional al cantității de droguri de mare risc, de 1000,7 grame heroină din Grecia în România și ulterior pe teritoriul României, organizat de inculpații B.V.

și B.S.C., folosind-o drept cărăuș pe inculpata P.M. Lăsându-i pe inculpați să declare tot ce știu în legătură cu comiterea infracțiunilor imputate, aceștia au amestecat, în relatările lor, planurile celor două acțiuni rezultând o situație combinată - fapt ce explică și neconcordanța dintre o relatare orală a unor fapte și redarea unui dialog consumat între inculpați pe telefon, însă chiar astfel explicitate, în esența lor, confirmă că ei au săvârșit infracțiunile reținute prin rechizitoriu și că le recunosc. În opinie majoritară, Curtea a apreciat că, după însușirea în totalitate a materialului probator aflat la dosar și declarația expresă a inculpaților, până la începerea cercetării judecătorești, că solicită aplicarea disp.

art. 320 1 C. proc. pen., renunțând astfel la administrarea oricăror alte probe, cu excepția celor în circumstanțiere, instanța de fond în mod greșit a procedat la audierea lor, în afara normelor ce reglementează această procedură de soluționare cu celeritate a cauzelor penale în lumina dispozițiilor Legii nr. 202/2010, îngreunându-le situația de care s-au prevalat. De aceea, Curtea admițând apelurile inculpaților va reține în favoarea acestora disp. art. 3201 C. proc. pen. Pe aspectul individualizării pedepselor, motiv invocat atât de procuror - pentru o înăsprire a lor dar și de inculpați - pentru o reducere mai substanțială care să permită și o executare prin suspendare sub supraveghere, Curtea a constatat că apelurile nu sunt fondate.

La individualizarea pedepselor, prima instanță a dat eficiență deplină criteriilor instituite de art. 72 C. pen. S-au avut în vedere, limitele de pedeapsă ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților - traficul internațional de droguri de mare risc și transportul unei cantități însemnate din Grecia până în România (1000,7 g heroină), gradul de pericol social concret și modalitatea în care au fost săvârșite, dar și circumstanțele atenuante reținute de judecătorul fondului, așa încât cuantumurile pedepselor au fost reduse corespunzător sub minimul special prevăzut de lege conform art. 76 C. pen. În calea de atac a apelului, Curtea a constatat, că inculpații se bucură de circumstanțele atenuante reținute la fond, inculpata P.M.

- în vârstă înaintată, rudă cu cei doi inculpați, acționând conjunctural în situația în care nora ei se afla în Grecia, neștiutoare de carte dar cu o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, inculpații B.V. și B.S.C., în sarcina cărora se reține că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, formularea unui denunț cu privire la persoane angrenate în traficul de droguri, caracterizările depuse la dosar. La toate acestea, Curtea a dat eficiență și disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. față de faptul că înainte de începerea cercetării judecătorești cu toții și-au manifestat sinceritatea și au solicitat ca judecarea lor să se facă în raport de probele strânse la urmărirea penală, încât pedeapsa ce se va aplica să fie redusă în limitele ei cu 1/3.

Instanța de apel a mai avut în vedere că în sarcina inculpaților B.V. și B.S.C. s-au reținut disp. art. 10 din Legea nr. 143/2000 ca urmare a organizării, conducerii și finanțării unor fapte penale la regimul traficului de droguri, pentru care limitele maxime ale pedepselor prevăzute în art. 2-9 din lege se majorează cu 3 ani, însă modul în care a fost desfășurată activitatea infracțională, respectiv angrenarea a trei membrii dintr-o familie (frații B. și soacra unuia dintre ei) nu relevă un grup care și-a cooptat membrii diferiți cu sarcini precise, remunerate și prestabilite ci, mai degrabă, o activitate conjuncturală în care au apelat cu încredere unii la alții tocmai datorită relațiilor de rudenie în care se aflau.

Opinia separată a judecătorului C.L. a avut în vedere următoarele considerente: A apreciat că se impunea admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, sentința fiind netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaților P.M., B.V. și B.S.C. A avut în vedere natura și gravitatea infracțiunilor, cantitatea relativ mare de heroină ce a fost introdusă și traficată pe teritoriul țării, împrejurarea că depistarea activităților infracționale nu s-a putut realiza decât cu mare greutate, prin intermediul convorbirilor telefonice, ceea ce denotă o specializare a inculpaților în acest gen de operațiuni, toate aceste elemente impregnând faptelor un pericol social concret foarte ridicat și reliefând totodată o periculozitate sporită a celor trei inculpați.

în acest sens, este necesar a se avea în vedere faptul că inculpata P.M. a mai fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, iar inculpații B.V. și B.S.C. au avut calitatea de organizatori ai respectivului transport, fiind evidentă implicarea lor împreună cu alți narcotraficanți în comercializarea unor cantități mari de droguri provenite din Grecia. Raportat acestor împrejurări, prima instanță trebuia să aplice inculpaților pedepse mai severe, scopul preventiv și educativ al acestora putând fi realizat numai în acest fel. A considerat că judecata în fond nu putea avea loc conform procedurii reglementate de art. 320 AA C. proc. pen., întrucât inculpații nu au recunoscut faptele în modalitatea expusă în rechizitoriu, P.M.

susținând în fața primei instanțe că nu a primit de la ceilalți inculpați vreo sumă de bani pentru transportul drogurilor și că declarațiile de la parchet nu au fost scrise de ea, B.V. și B.S.C. adoptând aceeași poziție, negând că ar fi organizatorii sau finanțatorii acestei activități infracționale, astfel că se impunea respingerea apelurilor declarate de aceștia. Împotriva deciziei penale nr. 284/A din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală au declarat recurs inculpații B.S.C., B.V. și P.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 62959/3/2010. Recurentul inculpat B.S.C. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat reducerea cuantumului pedepsei și reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

și aplicare a dispozițiilor art. 86 1 C. pen. Recurentul inculpat B.V. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat reducerea cuantumului pedepsei și aplicarea dip. art. 86 1 sau art. 81. C. pen. Recurenta inculpata P.M. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat reducerea cuantumului pedepsei și aplicarea dip. art. 86 1 C. pen. Examinând hotărârile atacate atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile declarate de inculpații B.S.C., B.V., P.M., nu sunt fondate, având în vedere următoarele considerente: Referitor la stabilirea încadrării juridice dată faptelor, a stabilirii pedepselor și modalitatea de executare a acestora, instanța de fond a dat eficiență maximă criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor. modalitatea de săvârșire, cantitatea mare de drog, natura acestuia, persoana inculpatei P.M. care a mai fost trimisă în judecată pentru fapte similare într-un alt dosar, reținând totodată circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei P.M., art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv rolul acesteia de „cărăuș", iar în favoarea inculpaților B.S.C.

si B.V.. circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., lipsa antecedentelor penale, făcând aplicarea art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. pentru toți inculpații si stabilind pedepsele sub minimul special prevăzut de lege respectiv, de 7 ani închisoare pentru inculpații B.V. si B.S.C. si 6 ani închisoare în sarcina inculpatei P.M. De asemenea tribunalul a apreciat că în privința inculpaților scopul pedepsei poate fi atins numai prin privarea acestora de libertate. Înalta Curte reține că, atitudinea corespunzătoare a inculpaților presupune nu numai lipsa antecedentelor penale (în cazul inculpaților B.V. și B.S.C.), ci și conduita corectă și firească față de familie, relații de muncă, și în general, privită și în raport cu întreg contextul relațiilor sociale pe care inculpații le-au dezvoltat.

Împrejurarea că infracțiunile prevăzute de art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) și alin. (2) și art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 sunt infracțiuni care au un pericol social ridicat așa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepselor, ce nu exclud însă, ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ținându-se cont de gravitatea concretă a faptelor, de condițiile de comitere, de persoana infractorilor și de posibilitățile lor de reeducare, să se dispună chiar și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, sau suspendarea condiționată a executării pedepsei, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condițiile aplicării acestei instituții, însă față de împrejurarea că inculpata P.M.

a introdus în țară cantitatea de 1000,7 grame heroină operațiune ce a fost organizată de coinculpații B.S.C. și B.V., în perioada octombrie-noiembrie 2010 reprezintă o faptă gravă, astfel încât pedepsele reținute în sarcina inculpaților au fost corect individualizate. Pentru toate aceste considerente, înalta Curte, constată că ambele instanțe au examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară a pedepselor, concretizat în modul de stabilire a pedepselor rezultante de 7 ani închisoare în sarcina inculpaților B.V. și B.S.C. și 6 ani închisoare în sarcina inculpatei P.M., precum și modul de executare a pedepsei respectiv, în regim de detenție pentru toți inculpații, evidențiind, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracțiunilor săvârșite, au fost reținute de instanța de apel dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. subliniind caracterizările evidențiate în persoana inculpaților (respectiv referatele de evaluare emise de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București), astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare nu se mai impune. În raport cu cele menționate, înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de către inculpați, în sensul reținerii circumstanțelor prevăzute de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. solicitate de către inculpați și reducerea pedepselor într-un cuantum mult mai redus care să poată permite aplicarea dispozițiilor art. 86 1 sau art. 81 C. pen.

în favoarea celor trei inculpați, întrucât în cauză pedepsele aplicate, reflectă respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpaților, nejustificându-se diminuarea pedepselor sau stabilirea unei alte modalități de executare a pedepselor, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen. Pentru aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.S.C., B.V. și P.M. împotriva deciziei penale nr. 284/A din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpaților B.V.

și P.M., durata reținerii și arestării preventive de la 4 noiembrie 2010 la 25 ianuarie 2012, iar din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.S.C., durata reținerii și arestării preventive de la 5 noiembrie 2010 la 25 ianuarie 2012. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii. PENTRU

ÎN

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.S.C., B.V. și P.M. împotriva deciziei penale nr. 284/A din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpaților B.V. și P.M., durata reținerii și arestării preventive de la 4 noiembrie 2010 la 25 ianuarie 2012, iar din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.S.C., durata reținerii și arestării preventive de la 5 noiembrie 2010 la 25 ianuarie 2012. Obligă recurenta inculpată P.M. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpați B.S.C. și B.V. la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3211/2012
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 59482/3/2011 (1624/2012), în baza art. 3002 cu re
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1714/2012
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din data de 18 mai 2010 întocmit în Dosarul nr. 111 D/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată, în
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1795/2012
te de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București nr. 980/D/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților: - F.V., pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic internațional de d
ÎCCJ 2011-11-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4105/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 36604/3/2010 (213/2011), printre altele, s-a m
ÎCCJ 2012-02-10
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 352/2012
Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 31 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen. rap
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă