ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 352/2012

Asupra recursului

penal de față;

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din

31 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în

baza dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a apelantului-inculpat

S.C.N., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 03 septembrie

2010, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, D.I.I.C.O.T., înregistrat sub

nr. 83/D/P/2010 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv,

a inculpatului S.C.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la trafic

ilicit de droguri de mare disc, trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic

ilicit de droguri de risc în formă continuată, tentativă la trafic

internațional ilicit de droguri de mare risc, tentativă la trafic internațional

ilicit de droguri de risc în formă continuată și organizare a traficului ilicit

de droguri de mare risc și droguri de risc, precum și a traficului ilicit

internațional de droguri de mare risc și droguri de risc, totul în stare de

concurs, prevăzut de art. 20 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 4 C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 4 C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 C. pen., art. 20 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 4 C. pen., art. 10 din Legea nr. 143/2000, totul cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de

sesizare, tot în ceea ce-l privește pe inculpatul S.C.N., s-a dispus

neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic

ilicit internațional de droguri de mare risc, în ceea ce privește introducerea

cantității totale de 946,47 gr. mefedronă, în perioada 03 februarie 2010 - 08

februarie 2010 din China în România, întrucât fapta nu era în acel moment

prevăzută de legea penală, respectiv O.U.G. nr. 6/2010.

În fapt, s-a reținut

că inculpatul S.C.N., în cursul lunii martie 2010, a încercat preluarea

cantității totale de 946,47 gr (937 gr și 9,47 gr. mefedronă) de la firma de

curierat rapid D.H.L. România, droguri pe care le-a introdus din China, pe

teritoriul României, în perioada 03 februarie 2010 - 08 februarie 2010.

S-a mai reținut că

inculpatul, la data de 10 august 2010 a încercat introducerea din China în

România, prin Bulgaria, prin sistem de curierat rapid D.H.L., a unui colet cu

scrisoare de însoțire, conținând cantitatea de 18 gr. de metamdetamină, drog de

mare risc, din orașul Ruse-Bulgaria în orașul Budapesta-Ungaria, având

menționatul în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe inculpatul I.V.Ș.

și ca destinatar pe numitul G.B.

De asemenea, s-a mai

reținut ca inculpatul, la aceeași dată, 10 mai 2010, a încercat introducerea

din China în România, prin Bulgaria, prin sistemul de curierat rapid D.H.L., a

unui colet cu scrisoare de însoțire, conținând cantitatea de 1,750 kg

ethylamphetamină, drog de risc, din orașul Ruse, Bulgaria în București, Calea

Șerban Vodă, având menționat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe

inculpatul I.V.Ș. și destinatar învinuitul M.I.D., iar la data de 15 mai 2010 a

încercat introducerea din China, în România, prin Bulgaria, prin sistemul de

curierat rapid D.H.L., a unui colet cu scrisoarea de însoțire, conținând

cantitatea de 124 gr. ethylamphetamină, drog de risc, din orașul Ruse în

Bulgaria în București, având menționat în acte ca intermediar expeditor din

Bulgaria pe inculpatul I.V.Ș. și ca destinatar chiar pe inculpatul S.C.N.

Totodată, s-a reținut

în sarcina inculpatului ca în cursul lunilor aprilie - mai 2010 a organizat

importul unor cantități de droguri de mare risc (metamfetamină) și droguri de

risc (ethylamfetamină) din China în Bulgaria, încercând să expedieze prin firma

de curierat rapid D.H.L. din orașul Ruse, Bulgaria în România. Cantități

importante ale acestor droguri de mare risc și de risc, precum și în Ungaria,

pentru a fi expediate ulterior în România, prin persoane interpuse ca

inculpatul I.V.Ș., învinuitul M.I.D. și cetățeanul maghiar G.B.

În cauză a fost legal

stabilită existența infracțiunilor și a vinovăției în legătură cu comiterea

acestora, printr-o hotărâre de condamnare pronunțată în primă instanță, iar

între deținerea preventivă a inculpatului în cauză și condamnare există o

legătură suficientă pentru a opina că ne aflăm în prezența unei detenții

legale, urmare a condamnării inculpatului de o instanță competentă, astfel cum,

constant, a statuat instanța europeană în interpretarea art. 5 paragraful 1

lit. a) din Convenție care dispune că „deținerea unei persoane este legală dacă

are la bază o condamnare pronunțată de un tribunal competent".

Acuzațiile aduse

inculpatului în cauză legitimează, în continuare, detenția preventivă a

acestuia în sensul că interesul public al menținerii ordinii, în cauza dată,

trece înaintea dreptului apelantului, inculpat arestat preventiv, la libertate.

Temeiurile de fapt și

de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului

nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține

depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul

art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs inculpatul S.C.N., solicitând revocarea măsurii

arestării preventive întrucât nu mai poate influența probele dosarului, nu mai

prezintă pericol concret pentru ordinea publică și are în întreținere doi copii

minori, care au nevoie de el.

Recursul inculpatului

nu este fondat.

Analizând temeiurile

care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului S.C.N., Înalta Curte constată că în mod corect, instanța de apel a

reținut că temeiurile care au impus luarea și menținerea arestării preventive a

inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului,

neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de

libertate, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană în cauză sunt

întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cercetată, este

închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru

ordinea publică rezultă din multitudinea și gravitatea faptelor comise, de

gradul sporit de pericol social concret al acestora.

Analizând ansamblul

actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte apreciază că măsura arestării

preventive funcționează ca un mijloc de prevenire sau înlăturare a unor

împrejurări sau situații de natură să pună în pericol eficienta desfășurare a

procesului penal.

Ca instituție a

dreptului procesual penal arestarea preventivă este pusă la dispoziția

organelor judiciare penale și constă în privarea de libertate a unei persoane,

aceasta fiind determinată de condițiile și împrejurările în care se desfășoară

procesul penal.

Scopul acestei măsuri

îl constituie realizarea cadrului optim pentru desfășurarea în bune condiții a

activității procesuale, potrivit scopurilor procesului penal.

În raport cu art. 5

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituția

României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci

când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive

temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind

necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților

cetățenești, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Prin urmare, cele

expuse reprezintă temeiuri necesare și suficiente, de natură a impune în

continuare privarea de libertate a inculpatului, iar măsura arestării

preventive este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Față de cele menționate,

Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar

recursul declarat de inculpat apare ca fiind nefondat, urmând ca în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul S.C.N. împotriva încheierii din 31 ianuarie

2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr.

51746/3/2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 10 februarie 2012.