ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 352/2012

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 31 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a apelantului-inculpat S.C.N., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 03 septembrie 2010, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, D.I.I.C.O.T., înregistrat sub nr. 83/D/P/2010 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S.C.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la trafic ilicit de droguri de mare disc, trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată, tentativă la trafic internațional ilicit de droguri de mare risc, tentativă la trafic internațional ilicit de droguri de risc în formă continuată și organizare a traficului ilicit de droguri de mare risc și droguri de risc, precum și a traficului ilicit internațional de droguri de mare risc și droguri de risc, totul în stare de concurs, prevăzut de art. 20 C. pen.

raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 C. pen., art. 10 din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin actul de sesizare, tot în ceea ce-l privește pe inculpatul S.C.N., s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, în ceea ce privește introducerea cantității totale de 946,47 gr.

mefedronă, în perioada 03 februarie 2010 - 08 februarie 2010 din China în România, întrucât fapta nu era în acel moment prevăzută de legea penală, respectiv O.U.G. nr. 6/2010. În fapt, s-a reținut că inculpatul S.C.N., în cursul lunii martie 2010, a încercat preluarea cantității totale de 946,47 gr (937 gr și 9,47 gr. mefedronă) de la firma de curierat rapid D.H.L. România, droguri pe care le-a introdus din China, pe teritoriul României, în perioada 03 februarie 2010 - 08 februarie 2010. S-a mai reținut că inculpatul, la data de 10 august 2010 a încercat introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin sistem de curierat rapid D.H.L., a unui colet cu scrisoare de însoțire, conținând cantitatea de 18 gr.

de metamdetamină, drog de mare risc, din orașul Ruse-Bulgaria în orașul Budapesta-Ungaria, având menționatul în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe inculpatul I.V.Ș. și ca destinatar pe numitul G.B. De asemenea, s-a mai reținut ca inculpatul, la aceeași dată, 10 mai 2010, a încercat introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin sistemul de curierat rapid D.H.L., a unui colet cu scrisoare de însoțire, conținând cantitatea de 1,750 kg ethylamphetamină, drog de risc, din orașul Ruse, Bulgaria în București, Calea Șerban Vodă, având menționat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe inculpatul I.V.Ș. și destinatar învinuitul M.I.D., iar la data de 15 mai 2010 a încercat introducerea din China, în România, prin Bulgaria, prin sistemul de curierat rapid D.H.L., a unui colet cu scrisoarea de însoțire, conținând cantitatea de 124 gr.

ethylamphetamină, drog de risc, din orașul Ruse în Bulgaria în București, având menționat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe inculpatul I.V.Ș. și ca destinatar chiar pe inculpatul S.C.N. Totodată, s-a reținut în sarcina inculpatului ca în cursul lunilor aprilie - mai 2010 a organizat importul unor cantități de droguri de mare risc (metamfetamină) și droguri de risc (ethylamfetamină) din China în Bulgaria, încercând să expedieze prin firma de curierat rapid D.H.L. din orașul Ruse, Bulgaria în România. Cantități importante ale acestor droguri de mare risc și de risc, precum și în Ungaria, pentru a fi expediate ulterior în România, prin persoane interpuse ca inculpatul I.V.Ș., învinuitul M.I.D.

și cetățeanul maghiar G.B. În cauză a fost legal stabilită existența infracțiunilor și a vinovăției în legătură cu comiterea acestora, printr-o hotărâre de condamnare pronunțată în primă instanță, iar între deținerea preventivă a inculpatului în cauză și condamnare există o legătură suficientă pentru a opina că ne aflăm în prezența unei detenții legale, urmare a condamnării inculpatului de o instanță competentă, astfel cum, constant, a statuat instanța europeană în interpretarea art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenție care dispune că „deținerea unei persoane este legală dacă are la bază o condamnare pronunțată de un tribunal competent". Acuzațiile aduse inculpatului în cauză legitimează, în continuare, detenția preventivă a acestuia în sensul că interesul public al menținerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului apelantului, inculpat arestat preventiv, la libertate.

Temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul S.C.N., solicitând revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu mai poate influența probele dosarului, nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică și are în întreținere doi copii minori, care au nevoie de el. Recursul inculpatului nu este fondat.

Analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului S.C.N., Înalta Curte constată că în mod corect, instanța de apel a reținut că temeiurile care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cercetată, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică rezultă din multitudinea și gravitatea faptelor comise, de gradul sporit de pericol social concret al acestora. Analizând ansamblul actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive funcționează ca un mijloc de prevenire sau înlăturare a unor împrejurări sau situații de natură să pună în pericol eficienta desfășurare a procesului penal. Ca instituție a dreptului procesual penal arestarea preventivă este pusă la dispoziția organelor judiciare penale și constă în privarea de libertate a unei persoane, aceasta fiind determinată de condițiile și împrejurările în care se desfășoară procesul penal. Scopul acestei măsuri îl constituie realizarea cadrului optim pentru desfășurarea în bune condiții a activității procesuale, potrivit scopurilor procesului penal.

În raport cu art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenești, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. Prin urmare, cele expuse reprezintă temeiuri necesare și suficiente, de natură a impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar măsura arestării preventive este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal. Față de cele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpat apare ca fiind nefondat, urmând ca în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. să fie respins. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.C.N. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 51746/3/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 10 februarie 2012.