ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2379/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 iunie 2012 Curtea de

Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr.

51746/3/2010(2954/2011), în baza art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a dispus menținerea măsurii arestării

preventive a inculpatului S.C.N. (fiul lui G. și A., arestat în baza mandatului

de arestare preventivă din 3 septembrie 2010, emis de Tribunalul București,

secția a II-a penală.

Pentru a se hotărî

astfel s-a reținut că inculpatul S.C.N. a fost trimis în judecată și condamnat

prin Sentința penală nr. 524/F din 5 iulie 2011 a Tribunalului București,

secția a II-a penală, la pedeapsa de 8 ani închisoare și 5 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a), teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de

tentativă la trafic ilicit de droguri de mare disc, trafic ilicit de droguri de

mare risc, trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată, tentativă la

trafic internațional ilicit de droguri de mare risc, tentativă la trafic

internațional ilicit de droguri de risc în formă continuată și organizare a

traficului ilicit de droguri de mare risc și droguri de risc, precum și a

traficului ilicit internațional de droguri de mare risc și droguri de risc,

totul în stare de concurs, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000 art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplic. art. 4 C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 4 C. pen., art. 20 C. pen. rap la art. 3 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 4 C. pen., art. 20 C. pen. rap. la

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 4 C. pen., art. 10 din Legea nr. 143/2000, totul cu aplic. art. 33 lit. a)

C. pen.

În esență, ca

situație de fapt, s-a reținut că inculpatul la data de 10 august 2010 a

încercat introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin sistem de

curierat rapid DHL, a unui colet cu scrisoare de însoțire, conținând cantitatea

de 18 gr. de metamdetamină, drog de mare risc, din orașul Ruse - Bulgaria în

orașul Budapesta - Ungaria.

S-a reținut că în

cauză a fost legal stabilită existența infracțiunilor și a vinovăției în

legătură cu comiterea acestora, printr-o hotărâre de condamnare pronunțată în

primă instanță, iar între deținerea preventivă a inculpatului în cauză și

condamnare există o legătură suficientă pentru a opina că ne aflăm în prezența

unei detenții legale, urmare a condamnării inculpatului de o instanță

competentă, astfel cum, constant, a statuat instanța europeană în interpretarea

art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenție care dispune că "deținerea unei

persoane este legală dacă are la bază o condamnare pronunțată de un tribunal

competent".

Acuzațiile aduse

inculpatului în cauză legitimează, în continuare, detenția preventivă a

acestuia în sensul că interesul public al menținerii ordinii, în cauza dată,

trece înaintea dreptului inculpatului arestat preventiv, la libertate.

Temeiurile de fapt și

de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului

nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține

depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul

art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul S.C.N. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea

recursului, arătând că termenul rezonabil a fost depășit, iar la acest moment

instanța de control judiciar poate constata că pericolul pentru ordinea

publică, s-a estompat fiind justificată punerea inculpatului în stare de

libertate. Recursul este nefondat.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu

stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23

din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate

dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârșit

o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea

săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii

publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în

bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru

ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul

de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de

săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de

libertate.

Cu privire la

pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a

inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se

presupune că a fost săvârșită fapta, pentru care a și fost condamnat de

instanța de fond.

În plus, simpla

trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța

asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecății, faptele imputate

inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de

insecuritate în rândul societății. Pe de altă parte, indiciile de

repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că

inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost

scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a

acțiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.

Așa fiind, Curtea

constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului

S.C.N.

Recursul declarat

învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.N. împotriva încheierii din 19

iunie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul

nr. 51746/3/2010(2954/2011).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului

desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 iulie 2012.

Procesat de GGC - AA