ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1795/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1795/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 600 din 23 august 2011, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus: 1) În baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului F.V. din infracțiunea prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat inculpatul F.V., la pedeapsa de 10 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
pe timp de 5 ani, în condițiile art. 66 C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 06 mai 2011 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. 2) În baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului M.C.D. din infracțiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. a condamnat inculpatul M.C.D., la 5 ani închisoare, cu reținerea disp.
art. 19 din Legea nr. 682/2002. În baza art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drept. prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 3 ani, în condițiile art. 66 C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 06 mai 2011 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. 3) În baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului T.A.F. din infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen.
rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 și din infr. prev. de art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000 în infr. prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. a condamnat inculpatul T.A.F., la pedeapsa de 10 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drept. prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 5 ani, în condițiile art. 66 C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drept. prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. b) În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.
art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat inculpatul T.A.F. la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare. În baza art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 3 ani, în condițiile art. 66 C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II și lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 06 mai 2011 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. 4) În baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul M.C.D.D. din infr. prev. de art. 26 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea 143/2000 în infr. prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și din infr. prev. de art. 4 alin. (2) din Legea 143/2000 în infr. prev. de art. 4 alin. (1) și (2) Legea 143/2000. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. a condamnat inculpatul M.C.D.D., zis "C.", la o pedeapsă de 10 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 5 ani, în condițiile art. 66 C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.C.D. la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II și lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 06 mai 2011 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. 5) În baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul D.M. din infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. În infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a condamnat inculpatul D.M., zis "B." sau "N.", la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
În baza art. 86 4 rap. la art. 83 alin. (1) C. pen. a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 960 din 15 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, în Dosarul nr. 44979/3/2010, pedeapsă pe care o va executa alături de pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin prezenta sentință, deci în final inculpatul D.M. va executa pedeapsa de 11 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 5 ani. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 06 mai 2011 la zi în cauza de față și de la 26 august 2010 la 15 decembrie 2010 din Dosarul nr. 44979/3/2010.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea următoarelor cantități de droguri, rămase după efectuarea analizelor de laborator: - 292,40 gr. heroină în amestec cu cofeină și paracetamol (pr. 1); - 44,16 gr. cocaină în amestec cu fenacetină și diclocaină (pr. 2); - 8,02 gr. respectiv 8,87 gr. reprezentând ambalajul celor două probe; - 4,95 gr. heroină în amestec cu cofeină și paracetamol (contraproba 1); - 5,20 gr. cocaină în amestec cu fenacetină și lidocaină (contraproba 2); -28 comprimate methadonă. S-a dispus restituirea telefoanelor mobile confiscate de la inculpați, astfel: - un telefon N. 6700, indisponibilizat cu dovada din 24 mai 2011 la I.P.J.
Ilfov către inculpatul F.V.; - un telefon mobil N. 6700, indisponibilizat cu dovada din 24 mai 2011 la I.P.J. Ilfov, către inculpatul M.C.D.; - un telefon N. 71 și un telefon N. 6700, indisponibilizate cu dovada din 24 mai 2011 la I.P.J. Ilfov către inculpatul T.A.F.; - un telefon S. 6001, indisponibilizat cu dovada din 24 mai 2011 la I.P.J. Ilfov către inculpatul M.C.D.; - un telefon N. 1202, indisponibilizat cu dovada din 24 mai 2011 la I.P.J. Ilfov către inculpatul D.M. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 2000 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.
- Serviciul Teritorial București nr. 980/D/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților: - F.V., pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic internațional de droguri de mare risc", prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; - M.C.D. zis "T.", pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic internațional de droguri de mare risc", prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; - T.A.F. zis "A.", pentru săvârșirea infracțiunilor de "complicitate la trafic internațional de droguri de mare risc" și "trafic de droguri de mare risc", prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - M.C.D.D., zis "C.", pentru săvârșirea infracțiunilor de "complicitate la trafic internațional de droguri de mare risc" și "deținere fără drept de droguri de mare risc, pentru consum propriu", prevăzute de art. 26 C. pen.
rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și - D.M. zis "B." sau "N.", pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. Prin actul de sesizare, instanța de fond a reținut că la data de 07 martie 2011, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numiții "M." și "Ș.", ar avea ca preocupări ilicite traficul de heroină, aceste activități desfășurându-se în general pe raza Sectorului 3 al capitalei. Cauza a fost înregistrată la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București sub nr. 440D/P/2011.
Fiind efectuate cercetări și investigații în dosarul penal, au fost identificate și alte persoane implicate în săvârșirea unor infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, precum cele cunoscute inițial sub apelativele "A.", "T.", "B." și alții, persoane ce nu aveau legătură însă cu cele față de care se efectuau cercetări în Dosarul nr. 440D/P/2011. Respectivii au fost identificați după cum urmează: "A." - T.A.F.; "T." - M.C.D.; "B." - D.M.; "F." - F.V.; "C." - M.C.D. Din aceste considerente, prin ordonanța din 06 mai 2011, s-a dispus disjungerea dosarului nr. 440D/P/2011 și formarea unui nou dosar înregistrat sub nr. 980D/P/2011, pentru continuarea cercetărilor în baza art. 2 din Legea nr. 143/2000.
Astfel, la data de 02 mai 2011, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității organizate Ilfov s-au sesizat din oficiu și cu privire la faptul că numiții "T.", "F." și "A." intenționau să introducă fără drept în țară, prin intermediul unei societăți de curierat, o cantitate însemnată de droguri de mare risc, droguri pe care le expediau din Italia, fiind destinate ulterior punerii în vânzare pe raza municipiului București, prin intermediul numitului "B.", cunoscut și sub apelativul "N.". În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în data de 29 aprilie 2011, ca urmare a unei înțelegeri prealabile, inculpații F.V. și M.C.D. zis "T." au plecat din București în Italia, cu un autoturism marca D., aparținând celui de-al doilea, cu intenția de a cumpăra heroină pe care să o introducă ulterior fără drept în țară în vederea comercializării ilicite.
Cei doi, care nu sunt consumatori de droguri, au fost însoțiți și de inculpatul M.C.D.D. zis "C."- persoană dependentă de heroină, ce fusese recomandat de către inculpatul D.M. zis "B." sau "N.", și care avea rolul de a "testa" heroina pe care F.V. și M.C.D.D. doreau să o cumpere din Italia, și de a stabili dacă aceasta este de calitate și ar fi susceptibilă de a fi pusă în vânzare pe raza capitalei. În schimb, acesta urma să primească heroina destinată consumului său propriu. Pentru cumpărarea heroinei, inculpatul M.C.D.D. avea asupra sa aproximativ 4.000 euro, iar F.V. - circa 1.000 euro. După două zile, cei trei inculpați au ajuns în Italia, în orașul Ancona, unde s-au întâlnit cu o persoană pe nume "Al.", originară din București, ce era în legătură cu un cetățean albanez a cărui identitate nu a fost stabilită.
De la acesta, inculpații F.V. și M.C.D.D. au primit o cantitate mică de heroină, drept "probă", pe care cei doi i-au înmânat-o lui M.C.D., care și-a administrat-o și le-a comunicat că ar putea cumpăra o cantitate mai mare, fiind de calitate relativ bună. În aceste condiții, inculpații F.V. și M.C.D.D. au efectuat tranzacția cu presupusul cetățean albanez, în sensul că i-au înmânat suma de 4.000 euro, primind în schimb circa 300 grame heroină, dar și, în plus, aproximativ 50 grame de cocaină. Atât heroina, cât și cocaina erau ambalate în pachete separate, lipite cu bandă adezivă. După ce au intrat în posesia drogurilor, inculpații F.V. și M.C.D.D.
le-au expediat din Italia la data de 03 mai 2011, introduse într-o cutie din carton (colet), în care se aflau și obiecte de îmbrăcăminte, respectiv de încălțăminte, în România prin intermediul societății de curierat "A.", destinatar fiind inculpatul T.A.F., care cunoștea conținutul, respectiv droguri, deoarece avusese o înțelegere prealabilă cu aceștia. Totodată, T.A.F. era și consumator dependent de heroină, ca urmare a acestei dependențe fiindu-i prescrisă administrarea de sintalgon (metadonă). În baza autorizațiilor eliberate de Tribunalul Municipiului București, cu numerele 471/A.I/2011 și 537/A.I/2011, au fost interceptate și înregistrate convorbirile și comunicările efectuate prin intermediul telefonului de către inculpați.
Astfel, pentru a solicita datele și adresa, în data de 03 mai 2011, la ora 15:48, inculpatul F.V., de la postul telefonic cu numărul x1, i-a expediat inculpatului T.A.F., la postul telefonic cu numărul x2, următorul mesaj: "Dă-mi numele și adresa ta". În aceeași zi, la ora 16:11, T.A.F. i-a trimis lui F.V., la același post telefonic, următorul mesaj: "T.A.F. Buc, R.S. , sector 3". La rubrica "expeditor" a fost menționată însă o persoană fictivă, și anume "I.I."- Ancona. După expedierea coletului ce conținea drogurile de mare risc în România, inculpații F.V., M.C.D.D. și M.C.D. au plecat din Italia spre România cu același autovehicul mai sus - menționat (D.), revenind în țară în data de 04 mai 2011. De asemenea, ca urmare a datelor comunicate de către inculpații F.V.
și M.C.D.D. lui T.A.F., privind numărul de identificare al coletului pe care urma să-l primească, acesta s-a interesat la ce dată îl poate ridica, iar la data de 06 mai 2011, la postul telefonic cu numărul x2, a primit de la "Firma de Transport A." aflată la postul telefonic nr. x3, un mesaj cu următorul conținut: "Coletul/plicul dvs. a ajuns la agenția de destinație. Vă mulțumim! Poșta A. București". În aceste condiții, la data de 06 mai 2011, inculpații F.V., M.C.D.D. și T.A.F. s-au întâlnit în zona străzii R. din București, pentru a se deplasa la Biroul de curierat al SC A. S.A. și a ridica pachetul. Astfel, cei trei s-au deplasat cu un autoturism marca R., ce efectua activități de taximetrie, găsit aleatoriu, condus de către martorul B.P., căruia i-au cerut să-i transporte până la Autogara Rahova, unde era Biroul de curierat al SC A. SA.
Ca urmare a informațiilor obținute, în zona Autogării Rahova, lucrătorii de poliție au instituit un dispozitiv de supraveghere. Autoturismul mai sus menționat a ajuns în pct. respectiv în jurul orei 11:30; din acesta au coborât inculpații F.V. și T.F.A. , iar în autovehicul a rămas inculpatul M.C.D.D. împreună cu martorul B.P. Inculpații F.V. și T.F.A. au intrat în Biroul A., ocazie cu care cel de-al doilea a prezentat unui lucrător actul de identitate și a primit o cutie din carton, ce conținea drogurile, deplasându-se împreună spre autovehicul. Cutia a fost introdusă în portbagajul autoturismului, după care toți trei inculpații au urcat și i-au cerut martorului B.P.
să-i transporte în același punct de unde începuseră deplasarea - zona străzii R. Lucrătorii de poliție care supravegheau zona au procedat la oprirea în trafic a autoturismului marca R. în zona intersecției străzilor Calea R. cu Calea F., procedând la identificarea ocupanților acestuia, cât și la efectuarea controlului corporal și al autovehiculului, S-a stabilit că în autoturism se aflau martorul B.P. - conducător auto, iar în calitate de pasageri - inculpații T.A.F., F.V. și M.C.D.D. A fost efectuat controlul autovehiculului, ocazie cu care în portbagaj a fost identificat un colet reprezentat de o cutie din carton cu dimensiunile de aproximativ 70 x 40 x 30 cm, sigilată, inscripționată "A. Italia", pe care era lipit bonul de însoțire a mărfii, fiind menționat ca destinatar: T.A., București, str. R., sector 3, telefon de contact x2, iar la rubrica "expeditor": I.I., Ancona.
A fost desigilat acest colet, ocazie cu care în interior, în buzunarul unor pantaloni tip jeans, a fost găsit un pachet ambalat în folie din plastic lipit cu bandă adezivă, ce conținea o substanță solidă, de culoare maronie, identificată ca fiind proba nr. 1, iar într-un pantof a fost găsită o altă pungă de plastic ambalată în același mod, ce conținea o substanță pulverulentă de culoare albă, identificată ca fiind proba nr. 2. Cele două probe au fost trimise pentru efectuarea constatării tehnico-științifice la Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor. De asemenea, cu ocazia controlului corporal, de la inculpați au fost ridicate și indisponibilizate următoarele telefoane mobile: de la inculpatul F.V.
un telefon mobil marca N. 6700; de la inc. M.C.D.D. un telefon mobil marca N. 6700; de la inc. T.A.F. un telefon mobil marca N. 71 și telefon mobil marca N. 6700. Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică nr. 142918 din 18 mai 2011 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, proba nr. 1 conținea 298,7 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, iar proba nr. 2 conținea 49,65 grame cocaină în amestec cu fenacetină și lidocaină. Heroina este inclusă în tabelul - anexă nr. I din Legea nr. 143/2000, iar cocaina în tabelul - anexă nr. II al aceluiași act normativ.
Cantitățile rămase după efectuarea determinărilor de laborator, și anume: 292,40 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol (proba nr. 1); 44,16 grame cocaină în amestec cu fenacetină și lidocaină (proba nr. 2); 8,02 grame, reprezentând ambalajul probei nr. 1 - pe care s-a pus în evidență heroină în amestec cu cofeină și paracetamol; 8,77 grame, reprezentând ambalajul probei nr. 2, pe care s-a pus în evidență cocaină în amestec cu fenacetină și lidocaină; 4,95 grame heroină în amestec cu cofeină și paracetamol (reprezentând contraproba nr. 1); 5,20 grame cocaină în amestec cu fenacetină și lidocaină (reprezentând contraproba nr. 2), au fost ambalate și sigilate cu sigiliul M.I. nr. 21735, fiind predate la I.G.P.R.
- Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă în baza dovezii din 25 mai 2011. În aceeași zi - 06 mai 2011, în baza autorizațiilor de percheziție domiciliară emise de Tribunalul București, au fost efectuate percheziții ale imobilelor locuite de către inculpați. Cu această ocazie, în imobilul locuit de către inculpatul M.C.D.D., zis "C.", imobil situat în București, str. R., sector 3, au fost găsite un număr de 32 comprimate ce conțineau ca substanță activă clorhidrat de metadonă, aspect ce rezultă și din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică din 11 mai 2011 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor. Metadona este inclusă în tabelul - anexă nr. II al Legii nr. 143/2000.
Un număr de 28 de comprimate ce conțin ca substanță activă clorhidrat de metadonă, rămase din probă după efectuarea analizelor de laborator, au fost ambalate și sigilate cu sigiliul M.A.I. nr. 4188, fiind predate la I.G.P.R. - Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă în baza dovezii din 25 mai 2011. Cu privire la cele 32 comprimate de metadonă, deținute fără drept de către inculpatul M.C.D., fără a-i fi fost eliberată o prescripție medicală, s-a stabilit că acestea erau destinate administrării proprii, fiind consumator dependent de heroină. De la acest inculpat a fost indisponibilizat și un telefon mobil marca S. 6001. De asemenea, cu ocazia efectuării percheziție domiciliare în imobilul locuit de inculpatul D.M., situat în București, str. S., sector 3, a fost indisponibilizat un telefon mobil marca N. 1202, fără cartelă.
În imobilele locuite de către inculpații F.V., M.C.D.D. și T.F.A., nu au fost găsite bunuri sau obiecte interzise la deținere, ori care să aibă interes pentru prezenta cauză penală. Cu privire la inculpatul D.M., cunoscut și sub apelativele "B." sau "N.", s-a stabilit că acesta, în cursul lunilor aprilie și mai 2011, a vândut diverse cantități de heroină, în general la "doză" sau "bilă", către diverși consumatori, pentru suma de câte 50 RON, tranzacțiile desfășurându-se pe raza sectorului 3 al capitalei, în zona Aleii S., unde și locuiește. În acest sens, a rezultat că zilnic, acesta era contactat la postul său telefonic cu numărul de apel x3, de persoane care doreau să-și cumpere heroina pentru consumul propriu, folosind în general un limbaj codificat, de genul "telefoane", "minute" ș.a., numărul acestora însemnând numărul dozelor de droguri.
Activitatea sa infracțională pe linia traficului de droguri este probată și prin declarațiile unor consumatori, cum ar fi martorii: G.R.C., Z.A.M., I.I.C., T.P.L., dar și prin procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice. Din probele administrate a mai rezultat și posibilitatea ca cel puțin o parte din heroina introdusă fără drept în țară de către inculpații F.V. și M.C.D.D. să fi fost ulterior vândută ilicit prin intermediul acestui inculpat.
Situația de fapt expusă mai sus a fost probată cu: procesul-verbal de constatare a infracțiunii și planșa fotografică anexată; procese-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, certificate de procuror; rapoartele de constatare tehnico-științifică din 18 mai 2011 și din 11 mai 2011 ale Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor; declarațiile martorilor: P.C., B.P., G.R.C., Z.A.M., I.I.C., T.P.L.; declarațiile inculpaților: F.V., M.C.D.D., T.A.F., M.C.D. și D.M. Fapta săvârșită de către inculpatul F.V., care la data de 29 aprilie 2011, împreună cu inculpatul M.C.D.D.
s-a deplasat în Italia, de unde au cumpărat ilicit cantitatea de 298,70 grame heroină și 49,65 grame cocaină, pe care au expediat-o și introdus-o fără drept în țară, prin intermediul societății de curierat "A." în România, pe numele inculpatului T.A.F., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "trafic internațional de droguri de mare risc", prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta inculpatului M.C.D.D., care la data de 29 aprilie 2011, împreună cu inculpatul F.V. s-a deplasat în Italia, de unde au cumpărat ilicit cantitatea de 298,70 grame heroină și 49,65 grame cocaină, pe care au expediat-o prin intermediul societății de curierat "A." în România, pe numele inculpatului T.A.F., constituie infracțiunea de "trafic internațional de droguri de mare risc", prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Fapta comisă de inculpatul T.A.F., care în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpații M.C.D.D. și F.V., a primit un colet ce conținea cantitatea de 298,70 grame heroină și 49,65 grame cocaină, pe care cei doi l-au expediat prin intermediul societății de curierat "A." în România, pe numele său, iar în data de 06 mai 2011 a ridicat de la Autogara Rahova - București acest colet, cunoscând conținutul său, droguri pe care le-a deținut fără drept, în vederea comercializării de către cei doi mai sus menționați pe raza mun. București, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de "complicitate la trafic internațional de droguri de mare risc" și "trafic de droguri de mare risc", prev. de art. 26 C. pen.
rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Fapta inculpatului M.C.D., care la data de 29 aprilie 2011, împreună cu inculpații M.C.D.D. și F.V. s-a deplasat în Italia, de unde aceștia au cumpărat ilegal heroină și cocaină, pe care cei doi au expediat-o prin intermediul societății de curierat "A." în România, pe numele inculpatului T.A.F., iar M.C.D. i-a ajutat pe inculpații M.C.D.D. și F.V. să stabilească dacă heroina destinată vânzării ilegale pe teritoriul mun. București era de calitate și dacă ar fi putut fi comercializată în aceste condiții, cunoscând totodată destinația sa, constituie infracțiunea de "complicitate la trafic internațional de droguri de mare risc", prev. de art. 26 C. pen.
raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. De asemenea, fapta aceluiași inculpat de a deține fără drept în locuința sa un număr de 32 comprimate Sintalgon, în vederea consumului propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "deținere fără drept de droguri de mare risc, pentru consum propriu", prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În sarcina inculpatului M.C.D. s-a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. Totodată, fapta săvârșită de către inculpatul D.M., constând în aceea că în cursul lunilor aprilie și mai 2011, a vândut diverse cantități de heroină pe raza sectorului 3 al capitalei, constituie infracțiunea de "trafic de droguri de mare risc", prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, urmând a se face și aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., având în vedere că acesta a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă post condamnatorie.
În faza de cercetare judecătorească au fost audiați inculpații, care au recunoscut săvârșirea faptelor și au solicitat aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen., achiesând la materialul de urmărire penală administrat de către procuror. Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate la urmărirea penală, ca fiind dovedită vinovăția inculpaților în raport cu faptele pentru care au fost trimiși în judecată, astfel că s-a dispus condamnarea acestora pentru toate infracțiunile deduse judecății. În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, tribunalul a constatat că reținerea doar a alin. (2) al art. 2, 3 și 4 din Legea nr. 143/2000 este greșită, deoarece descrierea faptei, ca verbum regens, este făcută de legiuitor în cuprinsul alin. (1) al art. 2, 3 și 4 din Legea 143/2000, sens în care a dispus reținerea ambelor aliniate ale acestor articole, făcând aplicarea disp.
art. 334 C. proc. pen. 1. Astfel, în ceea ce privește pe inculpatul F.V., instanța de fond, constatând dovedită vinovăția acestuia, sub forma intenției directe, în săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, a dispus condamnarea inculpatului pentru această faptă la o pedeapsă cu închisoarea, individualizată potrivit criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., dar și ca urmare a reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, în conformitate cu disp. art. 320 1 C. proc. pen. Ținând cont că pentru fapta reținută în sarcina inculpatului F.V., pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 15 la 25 ani și, întrucât, instanța a apreciat, pe baza circumstanțelor personale ale inculpatului, că o pedeapsa orientată spre minimul special prevăzut de lege este suficientă pentru atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de disp.
art. 52 C. pen. pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc i-a aplicat inculpatului F.V. pedeapsa de 10 ani închisoare. Instanța de fond nu a reținut în sarcina inculpatului F.V. și alte circumstanțe atenuante, deoarece anterior a mai fost cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni, respectiv de furt calificat, deci a mai încălcat legea penală, pe de o parte, iar pe de altă parte, inculpatul, deși are vârsta de 30 de ani, nu are încă o ocupație stabilă, astfel încât rezultă că traficul de droguri ii furniza principalele surse de venituri pentru traiul zilnic. Această concluzie a rezultat și din modul în care a fost concepută activitatea infracțională, complexă, iar faptul că inculpatul avea în Italia furnizori de droguri de mare risc, constituie un element de natură să creeze convingerea că inculpatul era bine integrat în această rețea internațională a traficanților de droguri.
De altfel, din probele dosarului a rezultat că inculpatul avea stabilite unele conexiuni și cu traficanții albanezi, ramificațiile multinaționale ale acestei grupări, în care se integrase și inculpatul F.V., fiind evidente, întrucât stabilirea unor asemenea legături presupune încredere deplină, care se dobândește în timp, pe bază de recomandare, este lesne de dedus că inculpatul F.V. avea o oarecare rutină în acest gen de activitate, fără de care procurarea de droguri de pe piețele internaționale nu ar fi fost posibilă. Acest lucru rezultă, de altfel, și din cuprinsul proceselor-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, cărora le-au parvenit astfel de informații despre inculpații din prezenta cauză pe parcursul efectuării activităților operative specifice.
2. În ceea ce îl privește pe inculpatul M.C.D., instanța de fond a reținut ca fiind dovedită săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, el fiind cel care împreună cu inculpatul F.V., a plecat în Italia pentru a cumpăra heroină și cocaină, în cantități însemnate, pe care ulterior cei doi au introdus-o în țară în vederea comercializării. Aceleași considerente și aceleași argumente ca cele expuse mai sus pentru inculpatul F.V., referitoare la implicarea activă și de durată în rețeaua internaționala a traficanților de droguri sunt valabile și în cazul inculpatului M.C.D., cei doi inculpați deplasându-se împreună în Italia pentru desfășurarea aceleiași tranzacții infracționale.
Întrucât inculpatul M.C.D. și-a materializat denunțul formulat pe parcursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut în favoarea acestuia, pe lângă disp. art. 320 1 C. proc. pen. și disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, astfel că pedeapsa ce urmează a-i fi aplicată inculpatului vor fi reduse cu 1/2, apoi cu 1/3. Așa fiind, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, care sunt închisoarea de la 15 la 25 ani, se vor reduce într-o prima fază la 7 ani și 6 luni - 12 ani și 6 luni închisoare, iar într-o a doua fază limitele de pedeapsă vor fi cuprinse între 5 ani închisoare - 8 ani și 4 luni închisoare. În aceste din urmă limite, instanța de fond, constatând dovedită vinovăția inculpatului în raport de fapta dedusă judecății, sub forma intenției directe, i-a aplicat inculpatului M.C.D.
o pedeapsă cu închisoarea, care a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege, ținând cont de faptul că,potrivit circumstanțelor sale personale, rezultând din actele depuse la dosar, o astfel de pedeapsă este atât necesară, cât și suficientă pentru reeducarea sa și corespunde pe deplin atât scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate în cuprinsul art. 52 C. pen., cât și criteriilor generale de individualizare a pedepsei, reglementate de disp. art. 72 C. pen.
Instanța, totodată, a avut în vedere faptul că nu se impune reducerea sub acest minim a cuantumului pedepsei, dată fiind amploarea activității infracționale desfășurate de inculpatul M.C.D., care, după cum s-a arătat mai sus, s-a implicat activ într-o activitate de o oarecare anvergură pe segmentul traficului internațional de droguri, aspecte ce rezultă îndeosebi din procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire și din interceptările convorbirilor telefonice, dar și din probele testimoniale administrate în cauză. Întrucât pedeapsa complementară aplicată pentru această infracțiune, instanța, făcând aplicarea disp. art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
pe timp de 3 ani, în condițiile art. 66 C. pen. 3. În ceea ce privește pe inculpatul T.A.F., instanța de fond a reținut în sarcina sa săvârșirea, cu intenție directă și în concurs real, a infracțiunilor de complicitate la trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și respectiv de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, texte de lege în baza cărora va dispune condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea, ce au fost individualizate în conformitate cu disp. art. 72 C. pen. Instanța de fond a redus pedeapsa aplicată acestui inculpat cu o treime De asemenea, instanța de fond a înlăturat, în apărarea inculpatului, în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic internațional de droguri de mare risc, deoarece, din actele dosarului rezultă că inculpatul T.A.F.
este cel care colabora cu inculpații F.V. și M.C.D. în efectuarea tranzacției din Italia, trimițându-le acestora numele și adresa sa prin mesaj SMS, ținând constant legătura cu ceilalți doi coinculpați și prezentându-se la firma de transport A. pentru a ridica coletul cu droguri trimis pe această cale. Prin urmare, activitatea sa infracțională pe segmentul traficului internațional de droguri de mare risc este specifica complicității, astfel cum este definită această instituție de art. 26 C. pen.: "Complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este, de asemenea, complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită". Fapta inculpatului T.A.F., de a-i ajuta pe coinculpații F.V.
și M.C.D. să aducă în țară heroină și cocaină din Italia, prin intermediul firmei de transport A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, de complicitate la trafic internațional de droguri de mare risc, ai cărei autori sunt inculpații F.V. și M.C.D. Astfel, instanța de fond a înlăturat apărarea inculpatului T.A.F. în sensul ca nu i se poate reține și această infracțiune, ci doar pe aceea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, fără ajutorul dat de el celor doi coinculpați, activitatea acestora din urmă, de a introduce în țară droguri de mare risc, nu s-ar fi putut finaliza. Reținând și în favoarea inculpatului T.A.F.
aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen., instanța de fond l-a condamnat la pedepse cu închisoarea pentru cele două infracțiuni menționate anterior, ale căror limite de pedeapsă au fost reduse cu 1/3, instanța orientându-se către limita inferioară prevăzută de textele de lege încriminatoare pentru fiecare din cele două fapte deduse judecații, considerând că astfel poate fi atins scopul preventiv, educativ și sancționator al pedepsei, așa cum este reglementat de disp.art. 52 C. pen. La aplicarea dispozițiilor art. 72 C. pen.., în stabilirea cuantumului pedepsei, nu a reținut în sarcina inculpatului prev. art. 74 C. pen.., având în vedere că inculpatul T.A.F.
era consumator de droguri de ani de zile, dependent de heroină, la data când a fost prins în flagrant de organele de poliție fiind în tratament cu methadonă, iar pe de altă parte, în prezenta cauza inculpatului i se reține săvârșirea unui concurs real de infracțiuni, ceea ce conturează o anumită gravitate și perseverență în activitatea de trafic și consum de droguri de mare risc, care denotă o periculozitate socială ridicată a activității desfășurate de inculpat, însuși concursul de infracțiuni fiind o cauză de agravare a pedepsei, fără a mai ține cont și de alte asemenea aspecte. 4. În ceea ce privește pe inculpatul M.G., instanța de fond a reținut în sarcina sa săvârșirea în concurs real a două infracțiuni, respectiv: complicitate la trafic internațional de droguri de mare risc și deținere de droguri în vederea consumului propriu, prev. și ped.
de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din legea 143/2000 și de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000. Constatând dovedită vinovăția inculpatului pentru aceste două infracțiuni deduse judecații, sub forma intenției directe, instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul M.G. la pedepse orientate către minimul special prevăzut de textele legale încriminatoare, cu reducerea limitelor de pedeapsă, potrivit disp. art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul M.G., la o pedeapsă de 10 ani închisoare. Pedeapsa complementara fiind obligatorie pentru această infracțiune, instanța, făcând aplicarea disp.
art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 5 ani, în condițiile art. 66 C. pen. În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul M.G. la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare, având în vedere ca inculpatul, potrivit propriilor declarații, se droghează de 6 ani, fiind dependent de heroină și în prezent fiind în tratament cu methadonă. De altfel, asupra inculpatului M.C.D. s-a găsit la percheziția domiciliară 32 pastile cu methadonă, pentru care nu avea prescripție medicala,dar care s-a stabilit ca erau destinate consumului propriu, în scopul dezintoxicării.
Nici în favoarea inculpatului M.C.D., instanța a reținut circumstanțe atenuante, văzând amploarea și durata considerabilă a activității sale infracționale, ce rezultă din ansamblul materialului probator, de netăgăduit, administrat în cursul urmăririi penale. 5. În ceea ce privește pe inculpatul D.M., instanța de fond a reținut în sarcina sa săvârșirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din legea 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. Instanța de fond a aplicat și acestui inculpat reducerea cu o treime a pedepsei pentru infracțiunea dedusă judecății, ca urmare a aplicării art. 320 1 C. proc. pen. Pe această cale limita minimă de pedeapsă va fi de 6 ani și 8 luni închisoare, iar limita maximă de pedeapsă va fi de 13 ani și 4 luni închisoare.
Și în cazul inculpatului D.M., instanța de fond a apreciat că o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de textul de lege încriminator, în condițiile descrise mai sus, este atât necesară, cât și suficientă pentru atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt ele definite în cuprinsul art. 52 C. pen., ținând cont și de faptul că starea de recidivă, în care se află inculpatul, reprezintă ea însăși o cauză de agravare a pedepsei, dar și o dovadă de perseverență și specializare infracțională. Întrucât din actele dosarului rezultă că inculpatul D.M. a mai fost condamnat în anul 2010 la o pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe un termen de încercare de 7 ani, iar înăuntrul acestui termen inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri ce face obiectul cauzei de față, instanța, în baza art. 86 4 rap.
la art. 83 alin. (1) C. pen. sa revoce suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 960 din 15 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, în Dosarul nr. 44979/3/2010, pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin prezenta sentință, deci în final inculpatul D.M. va executa pedeapsa de 11 ani închisoare. Întrucât pedeapsa complementară este obligatorie a se aplica pe lângă infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, instanța, făcând aplicarea disp. art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
pe timp de 5 ani. Întrucât telefoanele mobile nu erau folosite de inculpați strict pentru desfășurarea activității infracționale, ci le foloseau potrivit destinației lor, în comunicarea uzuală, zilnică, pentru diverse probleme, nefiind deci afectate exclusiv scopurilor infracționale, instanța va dispune restituirea acestor telefoane mobile, confiscate de la inculpați pe parcursul urmăririi penale, împreună cu cartelele aferente. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații D.M., M.C.D., T.A.F., M.C.D.D. și F.V., criticând-o ca fiind netemeinică și au solicitat, în principal, reducerea cuantumului pedepselor aplicate, inculpații M. și D. invocând în acest sens circumstanțele lor personale.
Inculpații F.V. și T.A.F. au solicitat aplicarea, în favoarea lor și a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, motivând că, în urma denunțurilor pe care le-au făcut pe parcursul procesului penal, au fost identificate și trimise în judecată mai multe persoane, conform actelor depuse la dosar. Inculpatul M.C.D. a solicitat, în subsidiar, ca pedeapsa aplicată să nu fie executată în regim de detenție, prin aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., motivat de atitudinea sa sinceră pe tot parcursul procesului penal. Prin Decizia penală nr. 86/A din 9 martie 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelurile declarate de inculpații F.V., T.A.F. și M.C.D. împotriva Sentinței penale nr. 600 din 23 august 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.
A desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând în fond: A făcut aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului F.V. de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatului T.A.F. și a repus-o în individualitatea lor pedepsele componente. A făcut aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și a redus cuantumul pedepsei de 10 ani închisoare la 5 ani închisoare, iar în baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
pe timp de 3 ani. A făcut aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și a redus cuantumul pedepsei de 6 ani și 8 luni închisoare la 4 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (2) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul T.A.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată inculpatului M.C.D. și a repus în individualitatea lor pedepse componente. A făcut aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și a redus pedeapsa de 10 ani închisoare la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
A făcut aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și a redus pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare la 10 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul M.C.D.D. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. A respins ca nefondate apelurile inculpaților D.M. și M.C.D. A menținut starea de arest a celor cinci inculpați și a dedus prevenția inculpatului D.M. de la 26 august 2010 la 15 decembrie 2010 și de la 06 mai 2011 la zi, iar pentru ceilalți patru inculpați de la 06 mai 2011 la zi.
A obligat inculpatul D.M. la 400 RON cheltuieli judiciare statului din care onorariu avocat oficiu 200 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. A obligat inculpatul M.C.D. la 200 RON cheltuieli judiciare statului. Onorariu avocatului din oficiu în sumă de 200 RON pentru inculpatul M.C.D. s-a suportat din fondul Ministerului Justiției. Curtea de apel examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar, în raport de critica formulată, dar și din oficiu conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că, instanța de fond a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului, a stabilit corect situația de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptelor comise de inculpați și a reținut în mod judicios vinovăția acestora în concordanță cu probele administrate în cauză, astfel că, în mod legal, s-a dispus condamnarea inculpaților.
A mai reținut că în raport de poziția procesuală adoptată de inculpați în cauza de față, înainte de citirea actului de sesizare a instanței, se constată că în mod legal s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. față de aceștia, privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției. Instanța de apel a constatat că în cursul soluționării apelurilor declarate de inculpați, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București prin adresa nr. 2918/II/2011 din 20 ianuarie 2012 și nr. 105/D/P/2012 din 13 februarie 2012 a confirmat că, în urma denunțurilor formulate de inculpații T.A.F.
și F.V. și a cercetărilor efectuate, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.I.C., I.D., S.I.L. și, respectiv P.I. pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de trafic de droguri de mare risc. În raport de aceste date, curtea de apel a apreciat că se impune aplicarea și a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpații T.A.F. și F.V., cărora urmează a li se da o eficiență juridică corespunzătoare prin reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, urmând a se stabili cuantumul acestor pedepse identic cu cel stabilit față de inculpatul M.C.D., față de care s-a reținut în mod legal și dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Pentru o justă individualizare și a pedepsei rezultante față de inculpatul M.C.D., instanța de apel a constatat că se impune aplicarea unei pedepse în același cuantum stabilit și față de aceste infracțiuni, inculpații M.C.D.D. și F.V., avându-se în vedere calitatea de complice a acestui inculpat și conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunilor, ceea ce impune și reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. față de acest inculpat. În ceea ce privește pedepsele aplicate inculpaților M.C.D. și D.M. Curtea de apel a constatat că acestea au fost just individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. și acestea sunt, atât prin cuantum cât și modalitate de executare de natură a realiza scopul pedepsei, așa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen., în speță, neexistând elemente care să justifice modificarea acestor pedepse.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, au declarat recurs D.M., M.C.D., T.A.F., M.C.D.D. și F.V., care au solicitat casarea hotărârii atacate în temeiul art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., reindividualizarea pedepselor și reducerea acestora. Recursurile sunt nefondate. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Înalta Curte constată că din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că în mod corect s-au reținut faptele și vinovăția inculpaților, s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că: - inculpatul F.V., care la data de 29 aprilie 2011, împreună cu inculpatul M.C.D.D.
s-a deplasat în Italia, de unde au cumpărat ilicit cantitatea de 298,70 grame heroină și 49,65 grame cocaină, pe care au expediat-o și introdus-o fără drept în țară, prin intermediul societății de curierat A. în România, pe numele inculpatului T.A.F., fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "trafic internațional de droguri de mare risc", prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; - inculpatul M.C.D.D., care la data de 29 aprilie 2011, împreună cu inculpatul F.V. s-a deplasat în Italia, de unde au cumpărat ilicit cantitatea de 298,70 grame heroină și 49,65 grame cocaină, pe care au expediat-o prin intermediul societății de curierat A. în România, pe numele inculpatului T.A.F., fapta sa constituie infracțiunea de "trafic internațional de droguri de mare risc", prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; - inculpatul T.A.F., care în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpații M.C.D.D.
și F.V., a primit un colet ce conținea cantitatea de 298,70 grame heroină și 49,65 grame cocaină, pe care cei doi l-au expediat prin intermediul societății de curierat A. în România, pe numele său, iar în data de 06 mai 2011 a ridicat de la Autogara Rahova - București acest colet, cunoscând conținutul său, droguri pe care le-a deținut fără drept, în vederea comercializării de către cei doi pe raza municipiului București, fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de "complicitate la trafic internațional de droguri de mare risc" și "trafic de droguri de mare risc", prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - inculpatul M.C.D., care la data de 29 a
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.