ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1499/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1499/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

penale de față;

Prin Sentința penală nr. 12/F din 5 ianuarie

2011 a Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă, ca

neîntemeiată cererea de restituire a cauzei la Parchet.

În baza art. 334 C.

proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică pentru fapta pentru care a

fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului

și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul N.V.B., la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru

infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

În temeiul art. 65 C.

pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o perioadă

de 5 ani.

În baza art. 71 C.

pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a, b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din durata pedepsei pronunțate timpul reținerii și al arestării

preventive de la data de 5 august 2010 la zi.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului.

În baza art. 17 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și

consumului ilicit de droguri, s-a dispus confiscarea cantității de 0,67 grame

de pulbere care conține mefedronă, o lingură și un tub în care s-a pus în

evidență mefedronă, a cantităților 425,43 grame și, respectiv, 5 grame pulbere

mefedronă și ambalajele aferente, 6,25 grame pulbere mefedronă, o pipă și un

grinder cu THC și un tub cu mefedronă, care au fost depuse la camera de corpuri

delicte a IGPR - DCJSEO - dovezile Seria H, nr. x din 10 august 2010, Seria H,

nr. y din 1 septembrie 2010, Seria H, nr. z din 1 septembrie 2010, precum și a

cutiei din carton conținând alte 1000 de punguțe și o pungă din plastic din

material transparent, cântarului electronic de mare precizie cu inscripția

"P.", țigării de tip artizanal ridicate cu ocazia percheziției

domiciliare din 5 august 2010.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., s-a dispus confiscarea telefonului N. cu cartela aferentă,

aparținând inculpatului N.V.B., ridicat cu ocazia percheziției domiciliare din

5 august 2010.

În baza art. 17 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și

consumului ilicit de droguri, s-a dispus confiscarea sumei de 100 RON de la

inculpatul N.V.B..

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.300 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 1542

D/P/2010 din data de 1 septembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București a fost

trimis în judecată inculpatul N.V.B., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri,

constând în aceea că la data de 3 august 2010 a vândut colaboratorului cu nume

de cod "G.C." o doză de mefedronă (0,99 grame), iar la data de 5

august 2010 la locuința sa a fost identificată cantitatea de 6,65 grame

mefedronă și respectiv 431,51 grame mefedronă, ambalată separat, deținută în

vederea vânzării, fără drept, precum și obiecte specifice acestei activități

ilicite (cântar de mare precizie, pungi pentru ambalare, lingură cu urme de

substanță).

Prin același

Rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.G.V.,

pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc în vederea consumului

propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ - amendă.

Tribunalul a reținut

că, la data de 3 august 2010, inculpatul N.V.B. a vândut colaboratorului cu

nume de cod "G.C." o doză de mefedronă (0,99 grame), la data de 5

august 2010, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, la locuința sa

fiind găsită cantitatea de 6,65 grame mefedronă și, respectiv, 431,51 grame

mefedronă, ambalată separat, deținută fără drept, în vederea vânzării, precum

și obiecte specifice acestei activități ilicite (cântar de mare precizie, pungi

pentru ambalare, lingură cu urme de substanță).

Astfel, la data de 2

august 2010, lucrătorii de poliție din cadrul I.G.P.R. - Brigada de Combatere a

Criminalității Organizate București - Biroul Sector 1 s-au sesizat din oficiu

cu privire la faptul că numitul N.B.V. vinde droguri de mare risc - mefedronă -

pe raza municipiului București, în zona centrului istoric, un gram de astfel de

droguri fiind vândut către consumatori pentru suma de 100 RON.

În aceste condiții,

prin Ordonanța nr. 75A din 3 august 2010 a Direcției de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial

București s-a dispus introducerea în cauză a doi investigatori sub acoperire,

precum și a colaboratorului acestora, cu nume de cod "G.C.", în

vederea stabilirii existenței infracțiunii de trafic de droguri, faptă ce ar fi

fost săvârșită de către inculpatul N.B.V..

În temeiul

autorizării date prin ordonanța mai sus menționată, colaboratorul

"G.C." s-a deplasat, la data de 3 august 2010, la imobilul unde

inculpatul N.B.V. locuia fără forme legale, situat în București, în vederea

efectuării unor cumpărări de droguri - mefedronă. Astfel, după ce în prealabil

a fost percheziționat de către lucrătorii de poliție, sub supravegherea vizuală

a acestora, s-a deplasat în imobilul unde locuia inculpatul, iar după puțin

timp a revenit și a predat acestora o punguță din plastic, ce conținea o

substanță pulverulentă de culoare albă. Colaboratorul a fost din nou

percheziționat, fără ca asupra sa să fie găsite substanțe sau obiecte interzise

la deținere.

Din procesul-verbal

de redare a declarației colaboratorului cu nume de cod "G.C." a

rezultat că substanța respectivă a cumpărat-o în data de 3 august 2010 de la

inculpatul N.B.V., sens în care s-a deplasat în imobilul locuit de acesta,

situat București, iar pentru acea doză a plătit suma de 100 RON, greutatea sa

fiind evaluată la 1 gram.

Această probă a fost

înaintată Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, iar din

raportul de constatare tehnico-științifică din 4 august 2010 a rezultat că

substanța, cântărind 0,99 grame, conținea mefedronă, ce face parte din Tabelul

- Anexă nr. l la Legea nr. 143/2000.

La data de 5 august

2010 - în jurul orei 18,30, organele judiciare au efectuat o percheziție

domiciliară în locuința situată în București, ocazie cu care în interior a fost

identificat inculpatul N.B.V., care ocupa o cameră a apartamentului, o altă

încăpere fiind locuită de către inculpatul G.G.V. împreună cu prietena sa L.S..

I s-a solicitat

inculpatului să predea bunurile sau obiectele interzise la deținere, ocazie cu

care acesta a înmânat un pliculeț din plastic transparent, ce conținea circa 6

grame substanță pulverulentă, despre care a afirmat că ar fi mefedronă, ce ar

deține-o pentru consumul său propriu. Deși inculpatul a negat că ar mai deține

alte cantități din această substanță, procedând la efectuarea percheziției,

lucrătorii de poliție au identificat în încăperea locuită de către inculpat,

într-o valiză de culoare neagră ce era introdusă în dulap, o pungă din plastic

lipită cu bandă adezivă, ce conținea o substanță de aceeași natură, cu privire

la care inculpatul a declarat că nu știe nimic.

În aceeași încăpere a

fost identificat un cântar electronic de mare precizie de culoare argintie, cu

inscripția "P.", o lingură metalică ce conținea urme de substanță

pulverulentă, un dispozitiv tip "pipă" pentru prizat, o cutie din

carton ce conținea o mie de punguțe din plastic transparent, precum și o altă

pungă din plastic transparentă, inscripționată "pentru B.", ce

conținea aproximativ 300 de punguțe mici, o cutie din carton ce conținea foițe

(de țigară).

În aceleași împrejurări,

în living (camera comună a apartamentului) a fost descoperită o țigară

confecționată artizanal, arsă pe jumătate, precum și un dispozitiv metalic de

culoare argintie tip "râșniță", iar în încăperea cu destinația

"dormitor", utilizată de către inculpatul G.G.V., a fost găsită o

altă țigară confecționată artizanal, precum și un dispozitiv din sticlă tip

"pipă".

Bunurile mai sus

menționate au fost ridicate de către lucrătorii de poliție pentru continuarea

cercetărilor, după ce în prealabil au fost ambalate și sigilate cu sigiliul

M.l.

Potrivit raportului

de constatare tehnico-științifică din data de 9 august 2010, al Laboratorului

Central de Analiză și Profil al Drogurilor, una din probe constituită din 6,65

grame substanță pulverulentă de culoare albă, ambalată în punguță din material

plastic transparent, conținea mefedronă, iar cantitatea de 6,25 grame pulbere,

rămasă în urma analizelor de laborator, ce conținea aceeași substanță a fost

ambalată, sigilată cu sigiliul tip M.l. și predată ulterior la I.G.P.R. -

D.CJ.S.E.O.

De asemenea, din

raportul de constatare tehnico-științifică din data de 9 august 2010 al

Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, a rezultat că o altă

probă, cu masa de 431,51 grame substanță pulverulentă de culoare albă, ambalată

succesiv în mai multe pungi din material plastic transparent, lipită cu bandă

adezivă, conținea mefedronă. Cantitatea de 5 grame pulbere ce conținea

mefedronă, ca și cantitatea de 425,43 grame pulbere cu același conținut, rămasă

după efectuarea analizelor de laborator, a fost ambalată, sigilată cu sigiliul

tip M.l. și predată ulterior la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O.

S-a mai stabilit, în

urma concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică din 10 august

2010 al Laboratorului Central al Analiză și profil al Drogurilor, că celelalte

probe și anume o lingură metalică și un tub metalic, ridicate cu ocazia

percheziției din data de 5 august 2010, s-a pus în evidență mefedronă, însă pe

cântarul înaintat în aceeași cauză nu s-au pus în evidență substanțe

stupefiante sau psihotrope. Aceste trei probe au fost ambalate, sigilate și

predate organelor de urmărire penală.

De asemenea, raportul

de constatare tehnico-științifică din 9 august 2010 a concluzionat că probele

înaintate în cauza privind pe inculpatul G.G.V., constând în un rest de

țigaretă arsă, conțineau cannabis și respectiv THC, iar pe tubul metalic s-a

pus în evidență mefedronă.

Situația de fapt

reținută de instanță și vinovăția inculpatului a fost întemeiată pe denunțul

martorului T.F., care se coroborează cu procesele-verbale de constatare a

infracțiunilor flagrante, de percheziție domiciliară și corporală, cu

rapoartele de constatare tehnico-științifică din 4 august 2010 și din 9 august

2010, întocmite în cauză, înregistrările audio-video în mediu ambiental a

tranzacțiilor efectuate, precum și procesele-verbale de redare a acestora,

precum și cu declarațiile martorilor "G.C.", S.N., L.S., G.G.V..

Declarațiile

inculpatului, de nerecunoaștere a faptei nu au fost reținute de Tribunal, dat

fiind că nu pot fi coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul

probelor existente în cauză, pentru a li se da eficiența probatorie prevăzută

la art. 69 C. proc. pen., nerezultând nici indicii cum că probele ar fi fost

obținute cu încălcarea dispozițiilor art. 68 C. proc. pen. Comiterea ambelor

acte materiale de către inculpat, cu vinovăție, este de necontestat, apărarea

inculpatului în sensul că a vrut doar să o ajute pe persoana despre care el

presupune că ar fi martorul cu identitate protejată "G.C.", dându-i

droguri fără a-i cere bani, nefiind verosimilă, întrucât dacă inculpatul nu

s-ar fi ocupat cu vânzarea de asemenea droguri acțiunea de prindere a sa în

flagrant delict ar fi eșuat, inculpatul nejustificând deloc, de altfel, de ce

dăruia droguri, pe care cu siguranță le cumpăra, martorului. În ceea ce

privește cantitatea de mefedronă găsită în camera inculpatului cu ocazia

percheziției domiciliare, și aceasta aparținea inculpatului, dovadă numele și

numărul său de telefon de pe pachetul conținând punguțe destinate porționării

drogurilor. În plus, martorii au declarat că inculpatul locuia în camera în

care s-au găsit drogurile în cauză, negând că acesta ar fi venit doar sporadic

în locuința pe care o închinase, declarațiile inculpatului, care a încercat să

acrediteze ideea că nu prea stătea în imobil, drogurile fiind ascunse acolo de

locatarul precedent, fiind contrazise și sub acest aspect.

Cât despre

declarațiile martorilor în sensul că nu știau că inculpatul consumă sau vinde

droguri, acestea sunt nerelevante, pe de o parte, pentru că dacă ar fi declarat

altfel s-ar fi autoincriminat, și pe de altă parte, pentru că dacă nu au știut

nimic despre activitatea inculpatului, aceasta nu înseamnă că aceasta nu există

(inculpatul neavând în această din urmă ipoteză niciun interes să le spună

altor persoane care dezaprobă asemenea fapte ilicite despre acțiunile sale).

Cantitatea de droguri

găsită la inculpatul N.V.B. cu ocazia percheziției domiciliare, la 5 august

2010, și împrejurarea că la 3 august 2010 îi vânduse martorului cu identitate

protejată același tip de drog exclud ipoteza că inculpatul ar fi deținut

drogurile în cauză pentru consum propriu.

Fapta inculpatului

N.V.B. care, în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, la data de 3 august

2010 a vândut colaboratorului cu nume de cod "G.C." o doză de

mefedronă (0,99 grame), iar la data de 5 august 2010, a deținut cantitatea de

6,65 grame mefedronă și, respectiv, 431,51 grame mefedronă, ambalată separat,

găsită cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la locuința sa, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în

formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la

reținerea formei continuate a infracțiunii săvârșite de inculpat, instanța a

avut în vedere, la stabilirea aceleiași rezoluții infracționale, pe lângă

îndeplinirea condițiilor privind unitatea de subiect activ, pluralitatea

actelor de executare (omisă de procuror) și unitatea de calificare juridică,

modul similar de săvârșire a faptelor (ambele acte materiale referindu-se la

același tip de droguri) și intervalul relativ scurt de timp la care s-au

petrecut acestea.

De asemenea, forma

agravată a infracțiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, nu poate fi reținută în lipsa alin. (1) al aceluiași

articol, care conține definiția acestei infracțiuni și la care se raportează

alineatul următor.

Astfel fiind, în baza

art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică pentru fapta pentru care

a fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cererea de restituire

a cauzei la parchet a fot respinsă ca neîntemeiată, în cauză nefiind incident

niciunul din cazurile care ar impune refacerea urmăririi penale sau a

rechizitoriului, acesta din urmă întrunind condițiile de fond și formă

prevăzute de lege în acest sens.

Nu are relevanță, sub

acest din urmă aspect, că la stabilirea încadrării juridice s-a reținut, din

eroare, că cel de-al doilea act material a avut loc tot la data de 3 august

2010 (deși din actele dosarului și chiar în rechizitoriu, la prezentarea

situației de fapt și analiza mijloacelor de probă este trecută, în mod corect,

data de 5 august 2010), inculpatul fiind trimis în judecată pentru o

infracțiune simplă.

Față de cele expuse,

Tribunalul a aplicat inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa

pedeapsa închisorii, care să corespundă scopului acesteia, definit prin art. 52

C. pen., prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de

art. 72 C. pen.

Sub acest aspect,

instanța a reținut pericolul social al infracțiunii, reflectat în limitele de

pedeapsă stabilite de legiuitor, având în vedere în acest sens că fapta este de

natură a aduce atingere sănătății colectivităților umane, cu consecințe,

uneori, ireversibile pentru viață și capacitățile intelectuale ale celor cărora

le sunt destinate, spre consum, drogurile, familiilor acestora și, în general,

pentru dezvoltarea fizică și psihică.

Inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea faptei, fiind judecat în altă cauză pentru comiterea de infracțiuni

similare (reținându-se că în cursul lunii februarie 2010 ar fi introdus pe

teritoriul României, împreună cu alte persoane, în mod ilegal, cantitatea de

aproximativ 15 kg de mefedronă), motiv pentru care nu i-a fost aplicată o

pedeapsă coborâtă sub minimul special, neputând reține circumstanțe atenuante

în ceea ce îl privește.

În temeiul art. 65 C.

pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani,

iar în baza art. 71 C. pen. și i s-au interzis acestuia drepturile prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel inculpatul N.V.B., solicitând în principal casarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în raport de împrejurarea că

încheierea de ședință din 21 septembrie 2010 prin care instanța de fond s-a

pronunțat asupra probelor și a audiat inculpatul și menționează "ședința

din Camera de Consiliu".

În susținerea

aceleiași cereri de trimitere spre rejudecare, se invocă de către apărare și

împrejurarea că hotărârea de condamnare conține motivări contradictorii și se

face referire la probe care nu au fost administrate în cauză.

Hotărârea este

criticată și sub aspectul încadrării juridice a faptei inculpatului,

apreciindu-se că încadrarea juridică corectă este art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, dar și sub aspectul individualizării juridice a pedepsei

inculpatului, considerându-se că pedeapsa aplicată este prea severă în raport

de circumstanțele personale ale inculpatului și cele reale ale faptei.

Prin Decizia penală

nr. 135 din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

s-a admis apelul inculpatului N.V.B. formulat împotriva Sentinței penale nr. 12

din 5 ianuarie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, a casat în parte

sentința atacată și rejudecând:

În baza art. 334 C.

proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului din art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în

art. 2 alin. (1) și 2 din Legea nr. 143/2000 (fapta din 3 august 2010) și art.

2 alin. (1) și 2 din Legea nr. 143/2000 (fapta din 5 august 2010), cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul N.V.B.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000 (fapta din 3 august 2010).

În baza art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul N.V.B. la o

pedeapsă de 10 ani închisoare (fapta din 5 august 2010).

În baza art. 65 C.

pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

A aplicat disp. art.

71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în baza art. 383 alin. (1

1

)

și alin. (2) C. proc. pen., a dedus durata reținerii și arestării preventive,

de la 5 august 2010 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței apelate. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina

statului.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de susținerile apelantului, dar și din oficiu,

sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a reținut următoarele:

În ceea ce privește

prima critică, privind încheierea de ședință din data de 21 septembrie 2010

(dosar fond), se constată că mențiunea "ședința din Camera de

Consiliu" este o evidentă eroare materială, supusă regimului art. 195 C.

proc. pen., câtă vreme în declarația dată și semnată de inculpat la aceeași

dată (dosar de fond) este menționată sintagma "ședință publică", ceea

ce justifică concluzia că în realitate la data sus-menționată judecarea cauzei

s-a făcut în ședință publică.

Nici critica

referitoare la motivarea contradictorie a hotărârii nu poate fi reținută,

întrucât Curtea a constatat că judecătorul fondului și-a argumentat într-un mod

personal, dar conformându-se exigențelor art. 354 - 357 C. proc. pen. soluția.

În plus, s-a constatat că legea nu prevede expres condiții pentru motivare,

fiind evident că se are în vedere ca soluția dispusă în cauză să aibă la bază

probele din dosar, dar și împrejurările în raport de care se analizează

necesitatea măsurilor dispuse prin hotărâre.

Curtea a constatat

însă că apelul declarat de inculpat este fondat pentru alte motive decât cele

expuse de apărare.

Astfel, din actul de

inculpare, rezultă că la data de 3 august 2010 inculpatul a vândut

colaboratorului cu nume de cod "G.C." o doză de 0,99 grame.

Acuzația se

întemeiază pe declarația sus-numitului colaborator, consemnată în

procesul-verbal din 5 august 2010 (dosar urmărire penală).

Or, raportat la

decizia Kotovski contra Olandei, o soluție de condamnare nu se poate baza

exclusiv pe depoziția unui martor anonim.

Mai mult decât atât,

în declarația dată în fața instanței de fond, martorul cu identitate protejată

"G.C." nu face nicio referire la momentul 3 august 2010, ci

precizează că a cumpărat droguri de la inculpat în perioada iunie - iulie 2010

(dosar de fond).

Cum, raportat la art.

66 C. proc. pen., nu inculpatul este cel obligat să-și dovedească nevinovăția,

ci vinovăția sa trebuie dovedită pe baza probelor administrate în cauză, Curtea

a constatat că în acest caz prezumția de nevinovăție nu a fost înlăturată și,

cum dubiul profită făptuitorului, se impune achitarea inculpatului pentru fapta

reținută în sarcina sa ca fiind săvârșită la data de 3 august 2010.

Având în vedere însă

încadrarea juridică reținută de către instanța de fond, Curtea a constatat că

în speță nu sunt întrunite condițiile pentru a se face aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.; în consecință, potrivit art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică a faptelor inculpatului din art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 3 august 2010) și art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000 (fapta din 5 august 2010), cu aplic. art. 33 lit. a) C.

pen.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul N.V.B.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000 (fapta din 3 august 2010).

Cât privește fapta

reținută în sarcina inculpatului în 5 august 2010, din materialul probator

administrat atât în faza de urmărire penală, cât și de cercetare

judecătorească, s-a constatat că în locația folosită de inculpat, la data

sus-menționată, s-a găsit atât cantitatea totală de 438,16 grame mefedronă

(ambalată separat, 6,65 grame și respectiv 431,51 grame) dar și obiecte

specifice comercializării (cântar de mare precizie, pungi pentru ambalare,

lingură cu urme de substanță - dosar de urmărire penală), împrejurări care

infirmă apărarea inculpatului potrivit căreia drogurile erau pentru consum

propriu.

În plus, s-a

constatat că în faza de urmărire penală chiar inculpatul a recunoscut

săvârșirea faptei, precizând că "ar fi oferit cu titlu gratuit mefedronă

unor prieteni, aspect care, raportat la art. 69 C. proc. pen., se coroborează

cu fapte și împrejurări ce rezultă din materialul probator administrat în

cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de investigații și

de percheziție domiciliară, declarații martori asistenți.

Cum legiuitorul a

incriminat printre modalitățile alternative de săvârșire a infracțiunii de

trafic de stupefiante și conduite similare celei adoptate de către inculpat, în

mod corect s-a reținut incidența art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

pentru fapta inculpatului din data de 5 august 2010, împrejurare în raport de

care solicitarea de schimbare a încadrării juridice formulată de către apărare

în art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a fost respinsă ca nefondată.

Cât privește

individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, s-a constatat că

instanța de fond a valorizat în acest proces toate elementele specifice cauzei

și făptuitorului (modalitatea de săvârșire și circumstanțele faptei,

persistența infracțională deosebită a inculpatului manifestată prin existența

unor indicii temeinice și probe că desfășoară de mai multă vreme activități de

natura celor ce fac obiectul prezentei cauze, atitudinea de desconsiderare a

normelor de conviețuire socială etc.).

Față de dispozițiile

art. 72 C. pen., dar și de cele prevăzute de art. 52 C. pen., referitoare la

scopul pedepsei, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată de prima instanță este

temeinică și de natură să conducă la reeducarea inculpatului și la realizarea

scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

inculpatul N.V.B.. Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei

schimbări a încadrării juridice a faptei (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.) și greșitei achitări a inculpatului (caz de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.).

Inculpatul N.V.B. a

criticat decizia invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 4, 9, 10, 18, 14, 17 și 17

1

C. proc. pen., arătând, în esență,

că la data de 21 septembrie 2010, când au fost puse în discuție probele și a

fost audiat inculpatul, ședința a avut loc în camera de consiliu, încălcându-se

dispozițiile privind publicitatea ședinței de judecată, ceea ce atrage

nulitatea absolută și casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.

Dacă se trece peste această nulitate, se invocă

greșita condamnare a inculpatului pentru o altă infracțiune decât cea pe care a

săvârșit-o, singura faptă pe care inculpatul o recunoaște și în care solicită

să se schimbe încadrarea fiind cea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei și aplicarea art. 861 C. pen.

Prin Decizia nr. 3305

din 28 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

au fost admise recursurile declarate în cauză, s-a casat decizia atacată și s-a

trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Înalta Curte,

analizând decizia penală recurată atât prin prisma criticilor formulate de

parchet și inculpat, cât și în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., a apreciat că ambele recursuri sunt întemeiate în

parte, în sensul celor ce urmează:

Examinând, prioritar,

motivul de nelegalitate invocat de inculpat, respectiv nulitatea absolută a

hotărârii primei instanțe pentru încălcarea normelor privind publicitatea

ședinței de judecată (caz de casare prevăzut de art. 385 pct. 4 C. proc. pen.),

Înalta Curte a constatat că această critică nu este întemeiată.

Sub sancțiunea

nulității absolute sunt prevăzute încălcările dispozițiilor privind

publicitatea ședinței de judecată, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., iar cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 4 C. proc. pen.

este incident atunci când judecata a avut loc în condiții de nepublicitate.

În speță nu se invocă

nepublicitatea ședinței în care au avut loc dezbaterile pe fond la prima

instanță, ci împrejurarea că, la termenul de judecată din 21 septembrie 2010, în

preambulul încheierii de ședință se menționează "Ședința Camerei de

Consiliu".

În condițiile unor

mențiuni contradictorii, în sensul că, în aceeași ședință, pe declarația

inculpatului apare mențiunea "ședință publică", Înalta Curte a

apreciat că nu operează nulitatea absolută a hotărârii invocate de inculpat, ci

e vorba de o nulitate relativă (pentru că nu se invocă nepublicitatea ședinței

în care a avut loc judecata, în sensul dezbaterilor pe fond, ci nepublicitatea

ședinței la unul din termenele de judecată de la prima instanță, când s-au

propus probele).

Această nulitate

putea fi invocată de inculpat la termenul următor, când instanța avea

posibilitatea fie să îndrepte eroarea materială din preambulul încheierii de

ședință, în ipoteza în care aprecia acest lucru, fie să pună din nou în

discuția părților, în condiții de publicitate, încuviințarea probelor.

Inculpatul nu a

procedat astfel ci a invocat pentru prima dată în apel această nulitate,

critică ce a fost corect respinsă de instanța de control judiciar.

Atât inculpatul, cât

și parchetul, în recursurile formulate, au invocat cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., din perspective diferite, parchetul

criticând greșita achitare a inculpatului pentru fapta din 3 august 2010, iar

inculpatul greșita condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000, singura faptă pe care o recunoaște fiind cea

prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Înalta Curte a

constatat că ambele critici evidențiază un probatoriu insuficient, impunându-se

suplimentarea acestuia.

Astfel, pentru fapta

din 3 august 2010, pentru care instanța de apel a dispus achitarea, inclusiv

parchetul, în dezvoltarea motivului de recurs, a apreciat că există neclarități

pentru înlăturarea cărora se impunea reaudierea martorului "G.C.".

Înalta Curte a

constatat că în declarația dată în cursul urmăririi penale colaboratorul cu

identitate protejată "G.C." a arătat că a cumpărat o doză de

mefedronă de la inculpat la data de 3 august 2010, deplasându-se la locuința

acestuia sub supravegherea investigatorilor sub acoperire "A.B." și

"J.R.".

În declarația dată la

fond, același martor a arătat că a cumpărat de mai multe ori droguri de la

inculpat "în perioada iunie - iulie 2010", fără a face o precizare

concretă asupra datei de 3 august 2010.

Instanțele ar fi

trebuit să lămurească aceste neclarități, printr-o solicitare explicită ca

martorul să ofere detalii asupra datelor la care pretinde că a cumpărat droguri

de la inculpat, sens în care se impune reaudierea acestuia.

Pe de altă parte,

instanțele erau datoare să verifice și apărările inculpatului cu referire la

aceeași faptă, respectiv audierea martorei M.L.S., cu care inculpatul afirmă că

s-ar fi aflat împreună la Vama Veche, în data de 3 august 2010 și că au revenit

în București abia la 4 august 2010.

Înalta Curte a

constatat că nici pentru fapta din 5 august 2010 probatoriul nu este complet.

Prima instanță face

trimitere, în dovedirea vinovăției inculpatului pentru această faptă, la denunțurile

martorului T.F., care însă nu a fost audiat în cauză, precum și la înregistrări

audio-video, dar care nu există la dosar, făcându-se mențiunea că acestea se

află într-un alt dosar.

De asemenea, în mod

nejustificat s-a respins solicitarea inculpatului privind audierea martorilor

P.C.B. și B.S.

Un alt aspect ce se

impune a se lămuri privește locul în care au fost găsite bunurile, valorile și

înscrisurile descoperite în locuința folosită de inculpat, date fiind

contradicțiile între declarațiile martorului asistent S.N. și mențiunile din

procesul-verbal de percheziție.

Astfel, martorul a

precizat că drogurile au fost găsite "ascunse sub parchet", iar în

procesul-verbal de percheziție s-a consemnat că acestea au fost găsite într-un

sertar al dulapului aflat în camera inculpatului.

În aceste condiții,

solicitarea inculpatului de a fi atașate la dosar fotografiile judiciare

efectuate, despre care se face vorbire în procesul-verbal de percheziție și

care lipsesc, este pe deplin justificată.

Apreciind necesară

suplimentarea probatoriului cu probele evocate mai sus, Înalta Curte, în baza

dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) alin. (4) C. proc. pen., a

dispus admiterea recursurilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

de apel.

Înalta Curte a reținut,

ca întemeiată, și critica inculpatului privind cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 10 C. proc. pen., care, de asemenea, atrage trimiterea

cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanța de apel, deși a dispus

efectuarea unui raport de evaluare, nu s-a referit la concluziile acestuia

atunci când a procedat la individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o

inculpatului.

Conform art. 385

16

,

art. 381 C. proc. pen. și art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului întrucât temeiurile ce au determinat

arestarea preventivă a acestuia se mențin, raportat la gravitatea faptelor și

circumstanțele sale personale.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data

de 4 noiembrie 2011.

Având în vedere

limitele rejudecării și indicațiile instanței de recurs, obligatorii conform

dispozițiilor art. 385

18

C. proc. pen., au fost audiați martorii

M.L.S. și P.C.B., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Nu a fost posibilă administrarea celorlalte mijloace de probă menționate în

decizia de casare, având în vedere Adresa nr. 200/II/2012 emisă de DIICOT -

Serviciul Teritorial București, prin care s-au comunicat următoarele:

- în Dosarul penal

nr. 1542D/P/2010 nu au fost efectuate înregistrări audio-video în mediul

ambiental;

- nu a fost audiat,

în calitate de martor, numitul T.F.;

- la procesul-verbal

de percheziție domiciliară din data de 5 august 2010 nu a fost atașată planșa

fotografică la care se face referire în cuprinsul acestui act;

- cu privire la

colaboratorul cu nume de cod "G.C." au fost efectuate demersurile

necesare pentru a fi prezentat la instanța de judecată, fără a fi însă găsit.

S-au făcut demersuri

și pentru audierea martorului B.S., rămase însă fără rezultat, acesta fiind

citat la adresa indicată de inculpat, citația fiind returnată cu mențiunea

"destinatar mutat de la adresă".

Prin Decizia penală

nr. 37/A din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, a fost admis apelul declarat de inculpat, s-a desființat în parte

sentința atacată și rejudecând:

În baza art. 334 C.

proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost

trimis în judecată inculpatul N.V.B., din infracțiunea prev. de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în

infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta

din 3 august 2010) și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din

5 august 2010), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul

N.V.B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000 (fapta din 3 august 2010).

În baza art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit.

a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.V.B. la pedeapsa de 6 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc (fapta din 5

august 2010).

În baza art. 65 C.

pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

S-a făcut aplic.

disp. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 383 alin.

(1

1

) și alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus durata reținerii și

arestării preventive, de la 5 august 2010 la zi și s-a menținut starea de arest

a inculpatului.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Curtea, reexaminând hotărârea apelată,

în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C.

proc. pen., constată următoarele:

Referitor la fapta

din 3 august 2010, în mod greșit prima instanță a constatat, în procesul de

evaluare a mijloacelor de probă administrate, că inculpatul N.V.B. a vândut, la

data respectivă, colaboratorului cu nume de cod "G.C." o doză de

mefedronă (0,99 grame).

Astfel, deși

colaboratorul a susținut, în cursul urmării penale, că a cumpărat o doză de

mefedronă de la inculpat în ziua de 3 august 2010, deplasându-se la locuința

acestuia sub supravegherea investigatorilor sub acoperire "A.B." și

"J.R.", în faza cercetării judecătorești, același martor a arătat că

a cumpărat de mai multe ori droguri de la inculpat, însă în perioada

"iunie - iulie 2010", fără a face o precizare concretă asupra datei

de 3 august 2010.

În condițiile în care

inculpatul N.V.B. a negat săvârșirea acestei fapte, Curtea apreciază că nu se

poate dispune condamnarea doar în baza declarațiilor unui martor anonim, a

cărui reaudiere nu a fost posibilă în rejudecarea apelului pentru a clarifica

inadvertențele legate de data când susține că a cumpărat drogurile de la

inculpat, aceste aspecte fiind de natură să genereze un dubiu asupra vinovăției

lui N., în lipsa altor mijloace de probă care să-l incrimineze.

În privința

infracțiunii din data de 5 august 2011, în mod just Tribunalul a reținut că

acuzarea a făcut dovada situației de fapt expuse în actul de sesizare, din

probe rezultând indubitabil că, în ziua respectivă, în urma percheziționării

camerei din imobilul situat în București, în care locuia inculpatul N.V.B., în

prezența martorului asistent S.N. și a inculpatului, polițiștii au descoperit

într-un dulap, o cutie de culoare neagră în care se afla o pungă ce conținea

cantitatea de 431,51 grame mefedronă, drog de mare risc, conform raportului de

constatare tehnico-științifică nr. xx/2010.

Tot cu această

ocazie, inculpatul a predat polițiștilor un pliculeț ce conținea cantitatea de

6,65 grame mefedronă destinată, conform susținerilor acestuia, propriului

consum.

Împrejurarea că și

cantitatea de 431, 51 grame mefedronă aparținea inculpatului și era destinată

comercializării este dovedită cu următoarele mijloace de probă:

- declarațiile

martorilor G.G.V., L.S., precum și cele ale inculpatului din care rezultă că

acesta din urmă locuia singur, de aproximativ o lună, în camera unde au fost

descoperite drogurile;

- declarația

martorului P.C.B., audiat cu ocazia rejudecării apelului, acesta susținând că a

locuit în camera respectivă anterior mutării lui N., că aceasta era dotată doar

cu un pat, o noptieră și un dulap iar la plecare, în prezența unui reprezentant

al agenției imobiliare care intermediase contractul de închiriere, a luat toate

bunurile care îi aparțineau;

- declarațiile inculpatului

din care rezultă că acesta era implicat în activități legate de consumul și

circulația drogurilor;

- procesul-verbal de

percheziție domiciliară din data de 5 august 2010 și declarațiile martorului

asistent S.N..

Faptul că nu a fost

atașată planșa fotografică la care se face referire în acest proces-verbal nu

poate atrage, astfel cum a susținut apărătorul inculpatului, nulitatea actului,

câtă vreme mențiunile importante, decisive care îl incriminează pe inculpat nu

au fost contestate de acesta și sunt confirmate de martorul asistent.

Astfel, se reține în

procesul-verbal că în camera în care a fost efectuată percheziția, în prezența

inculpatului și a martorului asistent S.N., în dulap, într-un sertar din partea

de jos a fost descoperită o valiză de culoare neagră în interiorul căreia s-a

găsit o pungă în care se afla o substanță pulverulentă de culoare albă

(cantitatea de 431,51 grame ce conține mefedronă, conform raportului de

constatare tehnico-ștințifică nr. xx/2010), iar în noptiera din partea stângă

față de ușa de acces au fost identificate un cântar electronic de mare precizie

de culoare argintie, cu inscripția "P.", o lingură metalică ce

conținea urme de substanță pulverulentă, un dispozitiv tip "pipă"

pentru prizat, o cutie din carton ce conținea o mie de punguțe din plastic

transparent, precum și o altă pungă din plastic transparentă, inscripționată

"pentru B. ", ce conținea aproximativ 300 de punguțe mici, o cutie

din carton ce conținea foițe (de țigară).

Inculpatul N.V.B. a

recunoscut că a deținut în locuință instrumentele destinate cântăririi,

porționării și ambalării drogurilor, precizând că în dulapul din camera în care

locuiește, într-o valiză de lemn, s-a găsit o pungă cu un praf de culoare albă,

despre care nu știa nimic, dar care aparțineau lui "C." urmând ca

acesta să vină să le ia, deoarece locuise anterior acolo.

Martorul asistent

S.N. a declarat în faza de urmărire penală că într-un șifonier, într-o cutie

din lemn a fost găsită o pungă din plastic ce conținea o substanță pulverulentă,

în cadrul cercetării judecătorești martorul menționând că drogurile au fost

descoperite într-un șifonier, "ascunse sub parchet mai bine zis".

Coroborând

declarațiile inculpatului cu cele ale martorului asistent, Curtea constată că

punga ce conținea drogurile a fost găsită, așa cum se reține în

procesul-verbal, în dulap, într-un sertar din partea de jos - ceea ce l-a

determinat probabil pe martor să susțină în fața primei instanțe că drogurile

erau ascunse sub parchet - aspect care însă este irelevant cât timp inculpatul

avea cunoștință de cutia ce conținea punga respectivă.

Așadar, materialul

probator administrat în cauză confirmă vinovăția inculpatului N.V.B. și

încadrarea juridică reținute de prima instanță, declarațiile inculpatului pe

acest aspect fiind vădit nesincere, probele administrate la cererea acestuia

neoferind informații care să contureze o altă situație de fapt, neexistând

indicii că locatarul precedent - martorul P.C.B. a avut vreo legătură cu

drogurile descoperite în locuința lui N., astfel că cererea de schimbare a

încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 este

nefondată.

Și celelalte critici

formulate de inculpat sunt neîntemeiate, susținerile acestuia potrivit cărora

ancheta polițiștilor s-ar fi desfășurat în mod abuziv nefiind confirmată de

vreun mijloc de probă, iar faptul că în hotărârea primei instanțe s-a făcut

referire la probe care nu au fost administrate în cauză (denunțul martorului

T.F., înregistrări audio-video) nu poate conduce la pronunțarea unei soluții de

trimitere a dosarului spre rejudecare, având în vedere caracterul integral

devolutiv al apelului precum și cazurile în care se poate adopta o astfel de

hotărâre, prevăzute de art. 379 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.

Față de

considerentele ce preced, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., a admis apelul declarat de inculpatul N.V.B., a desființat, în parte,

sentința apelată și în fond, rejudecând:

În baza art. 334 C.

proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis

în judecată inculpatul, din art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 (fapta din 3 august 2010) și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 (fapta din 5 august 2010), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., având în

vedere soluția de achitare pentru prima infracțiune.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul N.V.B.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000 (fapta din 3 august 2010), probele în acuzare fiind insuficiente

pentru a forma convingerea Curții că drogurile predate la data respectivă

polițiștilor de către colaboratorul G.C., au fost cumpărate de la inculpat.

La individualizarea

pedepsei ce va fi aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de droguri de mare risc din data de 5 august 2010 s-a ținut seama,

conform criteriilor prev. de art. 72 C. pen., de gradul ridicat de pericol

social al faptei, de împrejurarea și modalitatea în care a fost comisă, de

cantitatea de droguri deținută în vederea traficării, precum și de

circumstanțele personale ale inculpatului: necunoscut cu antecedente penale, cu

o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii, având perspective mari de

reintegrare în societate, conform referatului de evaluare întocmit de Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, ceea ce justifică reținerea de

circumstanțe atenuante, în sensul dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C.

pen., urmând ca pedeapsa să fie coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

Având în vedere

starea de insecuritate creată pentru populație prin punerea în circulație de

droguri de mare risc, recrudescența deosebită a acestui gen de infracțiuni,

Curtea a apreciat că scopul pedepsei, așa cum este reglementat la art. 52 C.

pen., nu poate fi atins decât prin executarea efectivă de către inculpat a unei

pedepse privative de libertate.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de

recurentul intimat inculpat N.V.B..

Parchetul a invocat

cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 (cu referire la

greșita schimbare a încadrării juridice dintr-o infracțiune continuată în două

infracțiuni aflate în concurs real) și pct. 18 C. proc. pen. (cu referire la

greșita achitare a inculpatului pentru fapta din 3 august 2010).

Inculpatul a invocat cazurile de casare prev. de:

- art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., constând în neaudierea martorilor T.F. și B.S.,

declarații considerate esențiale de instanța de trimitere prin decizia de

casare; nepronunțarea asupra înregistrărilor audio-video la care de asemenea

s-a făcut referire în hotărârea de rejudecare; nepronunțarea asupra

contradicțiilor vădite dintre declarațiile martorului asistent S.N. și

mențiunile din procesul-verbal de percheziție, referitoare la locul unde au

fost găsite bunurile, valorile și înscrisurile în locuința folosită de

inculpat;

- art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., în condițiile în care probele administrate în cauză nu

conduc la dovedirea deținerii de către inculpat a drogurilor în vederea

comercializării;

- art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., cu referire la greșita aplicare a disp. art.

131 alin. (3) C. proc. pen., prin neanexarea fotografiilor efectuate cu ocazia

perchezițiilor;

- art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se în raport cu noua încadrare juridică

(art. 4 din Legea nr. 143/2000), reținerea de circumstanțe atenuante judiciare

și aplicarea art. 81 sau 86

1

C. pen.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor

formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că ambele

recursuri sunt nefondate.

În ce privește cazul

de casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., Curtea reține că

motivele de recurs invocate de inculpat nu se circumscriu în realitate

acestuia.

În realitate, ceea ce

critică inculpatul prin prisma acestui caz de casare este presupusa

neconformare cu indicațiile cuprinse în decizia instanței de recurs (neaudierea

unor martori, nelămurirea unor contradicții dintre declarațiile unui martor și

mențiunile din procesul-verbal de percheziție, nepronunțarea asupra unor

înregistrări audio-video).

Asemenea critici,

care pun în discuție respectarea indicațiilor instanței de trimitere de către

instanța de rejudecare, pot fi analizate doar prin prisma cazului de casare

prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., căci

reprezintă o chestiune de legalitate (cu trimitere la disp. art. 385

18

C. proc. pen.)

Analizând în concret

aceste critici, Curtea constată că ele sunt nefondate.

Astfel, este real

faptul că prin decizia de casare s-a impus suplimentarea probatoriului, între

altele prin audierea în calitate de martori a unor persoane (M.L., T.F., P.C.

și B.S.).

Așa cum rezultă din

dosarul de rejudecare, instanța de apel a procedat la audierea unora dintre

martorii indicați (M.L. și P.B.), fără a fi posibilă și audierea celorlalte

două persoane (numiții T.F. și B.S.), în condițiile în care aceștia fie nu au

figurat în calitate de martor în această cauză (T.F.), fie nu au putut fi

găsiți la adresa cunoscută (B.S., mutat de la adresă).

Curtea reține că

necesitatea administrării acestor probe a fost justificată de considerentele

hotărârii instanței de fond, care a făcut trimitere în mod eronat la probe

inexistente în dosarul de urmărire penală și neadministrate ca probe noi în

cursul judecății.

Astfel, la dosar nu există un denunț sau vreo

declarație a numitului T.F., după cum nu există înregistrări audio-video în

mediu ambiental a tranzacțiilor efectuate. Aceste aspecte rezultă din simpla

consultare a dosarului, fiind confirmate explicit de Parchet, urmare a adresei

întocmite de instanța de rejudecare.

Prin urmare,

neadministarea acestor probe este obiectiv justificată, fiind vorba în

realitate de o eroare în care s-a aflat instanța de fond.

În privința numitului

B.S., este de observat că instanța de apel a făcut toate demersurile legale

pentru a asigura audierea acestei persoane, permițând chiar apărătorului ales

al inculpatului să-l contacteze telefonic pe martor, demers rămas fără

rezultat.

În aceste condiții,

în lipsa unor informații suplimentare (date de stare civilă, nou domiciliu) pe

care numai inculpatul le putea oferi (căci era un martor propus de el),

ascultarea acestei persoane nu a fost posibilă, nefiind vorba despre o

nerespectare a indicațiilor de casare.

De altfel, ascultarea

acestei persoane apare oricum discutabilă, în condițiile în care numitul B.S.

este, potrivit susținerilor inculpatului una și aceeași persoană cu martorul cu

identitate protejată G.C., iar acesta a fost audiat direct și nemijlocit în

faza de judecată.

Prin urmare, Curtea

constată că instanța de rejudecare a respectat întocmai limitele rejudecării

fixate prin decizia de casare, iar împrejurarea că o parte din probatoriile

indicate nu au fost administrate nu este imputabilă acestei instanțe, fiind

vorba despre o imposibilitate obiectivă.

În consecință,

criticile inculpatului nu sunt întemeiate. În ce privește cazul de casare prev.

de