Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1443/2012

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1443/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 59 din 27 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-au dispus următoarele. I) Î n baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.A.V. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru trafic de droguri. S-a făcut în cauză aplicațiunea disp. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei perioada reținerii preventive de la data de 25 octombrie 2007 la 26 octombrie 2007. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. II) Î n baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.F. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru trafic de droguri. În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiționate a pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 645/2004 a T.B., secția I penală, definitivă a Î.C.C.J., fiind contopit restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin această sentință, de 3601 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată în cauza de față, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 10 ani închisoare.

S-a făcut în cauză aplicațiunea disp. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei perioada reținerii și a arestării preventive de la data de 25 octombrie 2007 la 23 noiembrie 2007. III) Î n baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și b) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.D. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru trafic de droguri.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și b) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. a mai fost condamnat inculpatul S.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele, fiind aplicată pedeapsa ce mai grea de 6 ani închisoare. S-a făcut aplicațiunea disp. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei perioada reținerii preventive de la data de 25 octombrie 2007 la 26 octombrie 2007. IV) Î n baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și b) C. pen.

și art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnată inculpata S.M. la pedeapsa de 6 ani închisoare în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a) și b) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. a mai fost condamnată inculpata S.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse și s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. S-a făcut aplicațiunea disp. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei perioada reținerii preventive de la data de 25 octombrie 2007 la 26 octombrie 2007. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantității de 1,98 grame heroină și 132 comprimate de methadonă rămase în urma efectuării raportului de constatare tehnico - științifică din data de 25 octombrie 2007 (ridicate de la inculpatul B.F.) și a cantității de 0,14 grame heroină rămase în urma efectuării raportului de constatare tehnico - științifică din data de 28 august 2007 (ridicată de la inculpații S.D. și S.M.), în vederea distrugerii, cu păstrarea contraprobelor.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 50 lei de la inculpatul B.A.V., a sumei de 60 lei (30 lei + 30 lei) de la inculpații S.D. și S.M., precum și a sumelor de bani, a bijuteriilor și a obiectelor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cântarului electronic utilizat de inculpatul B.A.V. la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 1500 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul B.A.V.

a vândut heroină în cursul anilor 2006-2007, atât la doză, cât și în cantități mai mari, de mai multe grame, diverselor persoane care distribuiau droguri mai departe, precum și consumatorilor cu care stabilea legătura în prealabil, atât direct, cât și prin intermediari. Din investigațiile efectuate de lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Serviciul Antidrog, a rezultat că inculpatul B.A.V., se ocupă în mod constant de vânzarea de heroină pe raza municipiului București. Astfel, încă de la sfârșitul anului 2006, inculpatul B.A.V., stabilea prin telefon condițiile în care urma să se desfășoare tranzacțiile privind drogurile (heroina) cu subdistribuitorii și cu consumatorii care solicitau direct heroină de la el.

Din convorbirea purtată de inculpatul B.A.V. cu numitul „T." la data de 30 decembrie 2006, ora 10:31:27, a rezultat că „T." ar dori să cumpere de la inculpat heroină, însă acesta nu era acasă. În convorbire intervine o persoană zisă „M.", care se consultă cu inculpatul cum să procedeze deoarece nu mai au marfă („s-a mâncat"), folosind termenul codificat de „mâncare". În aceste condiții, inc. B.A.V., i-a sugerat persoanei zisă „M.", să-i propună numitul „T." o întâlnire în zona șos. Giurgiului, pentru a-i vinde direct heroina solicitată. La data de 30 decembrie 2006, ora 10:44:18, din convorbirea purtată de inc. B.A.V. cu numitul „T.", a rezultat că acesta din urmă nu găsea locul de întâlnire prestabilit și l-a rugat pe inculpat să-i ofere un reper suplimentar, care i-a spus că se află in holul hotelului D., vis-a-vis de piața Progresul.

În aceeași zi, respectiv 30 decembrie 2006, ora 22:29:24, inc. B.A.V. este sunat de numitul „N.", care dorea să procure o doză mică folosind termenul codificat „pui de ăla mic", însă inculpatul i-a spus că este plecat în apropiere de București, invitându-l să vină în zona Afumați, pentru că are la el niște marfă. Numitul „N." îl întreabă pe inculpat, dacă totuși a lăsat unei persoane „C." (aflată în București), heroină, iar inculpatul i-a confirmat că a lăsat la câteva persoane, printre care și numitei „C.", „câteva bile", dar nu știe ce au făcut cu ele, stabilind că-l va rezolva a doua zi, când se trezește. Peste câteva minute, la data de 30 decembrie 2006, ora 22:33:35, inc. B.A.V., a luat legătura cu o persoană de sex feminin aflată la domiciliul inculpatului pe care a întrebat-o dacă a fost cineva pe la ei.

Aceasta i-a răspuns că este un individ zis „L.", iar inculpatul o avertizează că este și numitul „N." afară, sfătuind-o să-i spună acestuia, dacă întreabă ceva de „nasolie", că inculpatul „nu le-a lăsat nimic, ci doar 3-4 doze pe care le-au fumat". Discuția a continuat între persoana de sex feminin și inculpat, aceasta spunându-i că „L." a cumpărat 10 doze („10 porții"). De asemenea, inculpatul B.A.V., i-a dat indicații persoanei de sex feminin să prepare doze de heroină pentru vânzările ulterioare folosind termenul „carne pentru fripturi". La scurt timp după aceasta, la data de 30 decembrie 2006, ora 22:37:04, inc. B.A.V. a sunat o persoană de sex feminin, posibil fiica sa, căreia îi spunea din nou să-l mintă pe numitul „N.", despre care s-a făcut vorbire mai sus, așa încât acesta să creadă că, inculpatul a lăsat persoanei de sex feminin doar 10 doze de heroină.

La data de 31 decembrie 2006, ora 12:32:55, inc. B.A.V. l-a sunat pe numitul „V.", care a dat-o la telefon pe o persoană de sex feminin. Aceasta a fost întrebată de inculpat cu privire la cantitatea de heroina pe care o deține, deoarece ar vrea să se aprovizioneze de la ea. Discuția se referea la faptul că persoana de sex feminin ar avea mai bine de 4-5 grame de heroină, din care poate să-i dea și inculpatului. În ziua de 31 decembrie 2006, ora 16:03:24, inc. B.A.V. a purtat o discuție cu numitul „S.", un alt vânzător de heroină, căruia i-a comunicat faptul că i-a adus datoria („cașcavalul") și i-a cerut să-i vândă în continuare heroina pe datorie. „S." i-a atras atenția că i-a mai dat 2 „navete" (probabil 2 grame de heroină) și că ar trebui să-i ajungă, însă inculpatul i-a spus că vin sărbătorile și are nevoie de mai mult, cerându-i încă 4 grame de heroină.

La data de 01 ianuarie 2007, ora 18:42:41, inc. B.A.V. zis „M." a discutat la telefon cu o persoană de sex masculin despre achiziționarea de heroină de la alte persoane, despre calitatea și prețul acesteia, apoi inculpatul a fost întrebat de individ dacă poate să vina a doua zi să procure heroină de la el. În noaptea de 07 ianuarie 2007, ora 03:50:16, inc. B.A.V. zis „M." a fost contactat telefonic de numita „M." care i-a cerut heroină pentru ea și alți consumatori spunând că sunt „leșinați și au dat în bâțâială". De asemenea, numita „M.", s-a referit la un alt consumator de heroină zis „B.", care i-a ajutat să facă lumina în casă. La data de 07 ianuarie 2007, ora 04:43:57, inc. B.A.V.

zis „M." a luat legătura cu un individ de la care a solicitat heroină și i-a spus că va veni cu banii numitul „B.", această discuție circumscriindu-se discuției purtate anterior cu numita „M." de către inculpat și în care s-a făcut referire la „B.". La data de 07 ianuarie 2007, ora 13:17:16 inc. B.A.V. zis „M.", discută inițial cu numita „G.", care i-a făcut legătura cu numita „M., iar aceasta l-a anunțat pe inculpat că a sunat un individ zis „P." care s-a plâns de calitatea heroinei. De asemenea, numita „M.", i-a spus inc. B.A.V. zis „M." ca s-a chinuit toată noaptea să ambaleze la loc marfa (heroina) unui alt individ implicat in vânzarea de droguri, marfă (heroina) in care a umblat inițial numita „M." și de calitatea căreia nu a fost mulțumită.

La data de 07 ianuarie 2007, ora 14:13:17 inc. B.A.V. zis „M." a fost contactat telefonic de un individ care i-a propus să îl ajute să facă rost de heroină. La data de 07 ianuarie 2007, ora 20:31:41 inc. B.A.V. zis „M." a luat legătura cu numita „M." care i-a spus că a vorbit cu numitul „S." despre calitatea slabă a heroinei pe care a obținut-o inculpatul de la acesta. Numita „M." i-a sugerat inc. B.A.V. zis „M." să-i spună lui „S." că atât heroina pe care a procurat-o recent cât și cea pe care a procurat-o anterior nu au o calitate foarte bună, deoarece s-au primit reclamații de la consumatori, in ideea că „S." să nu primească banii pe heroina vândută anterior. La data de 08 ianuarie 2007, ora 14:19:43 inc.

B.A.V. zis „M." a fost contactat de numitul „S." care i-a pretins bani pentru heroina vândută, însă cei doi au ajuns să se certe pe calitatea heroinei primite, inculpatul spunându-i că „marfa (heroina) nu este trasă doar de el, ci și de alți consumatori". În aceeași seară din data de 08 ianuarie 2007, ora 21:19:25 numitul „S." l-a sunat din nou pe inc. B.A.V. zis „M." cerându-i banii pe heroină, însă inculpatul i-a reproșat din nou că heroina nu este bună și că ar trebui să țină cont că, din heroina cumpărată consumă și inculpatul. Apoi, „S." a încercat să scadă prețul heroinei vândute deja, insă inc. B.A.V. zis „M." nu a fost de acord, încercând să negocieze ca să obțină un preț cat mai mic.

La data de 09 ianuarie 2007, ora 00:20:18, numitul „S." i-a cerut din nou banii pe heroină inc. B.A.V. zis „M." și l-a anunțat totodată că a schimbat heroina în sensul ca e marfă mai bună. La data de 09 ianuarie 2007, ora 02:33:17, numitul „S." a insistat ca inc. B.A.V. zis „M." să-i dea banii pe care îi datorează pentru heroină și i-a reproșat că este „pervers" precizând că până atunci inculpatului „i-a plăcut dulceața" (heroina), iar acum nu-i mai place. Inculpatul B.A.V. zis „M." i-a răspuns că nu poate să cumpere ceva ce nu-i place pe banii lui, iar numitul „S.", l-a întrebat dacă are de unde să-și ia mai bună, inculpatul spunându-i că și-a cumpărat din altă parte la „bilă". De asemenea, atunci când numitul „S.", i-a cerit să-i spună de la cine a cumpărat la „bila", acesta i-a răspuns că atunci când cumpăra de la numitul „S.", nu se ducea să le spună consumatorilor de la cine cumpăra.

La data de 09 ianuarie 2007, ora 18:10:25 inc. B.A.V. zis „M." a discutat cu numitul „S.", cu care s-a certat pe motiv că numita „M.", care distribuie mai departe heroina pentru amândoi a fost vizitată de inculpat fără ca numitul „S.", să fie anunțat de acesta. Inculpatul i-a reproșat însă că i-a făcut un control numitei „M.", deoarece credea că aceasta îi fura din marfă (heroina), iar atunci când i-a atras atenția numitei „M.", că „dozele sunt prea mici", aceasta i-a răspunde că „i se pare". La data de 11 ianuarie 2007, ora 12:08:13 inc. B.A.V. zis „M." a discutat cu numitul „S." cu privire la banii pe care trebuie să-i primească acesta din urmă pentru marfa vândută și l-a rugat să dea banii datorați deoarece a găsit niște heroină de foarte bună calitate („mâncare buna, ceva beton") și i-ar trebui niște bani să o cumpere de la vânzătorul de heroină.

La data de 11 ianuarie 2007, ora 18:39:29 inc. B.A.V. zis „M." a fost sunat de numitul „F." care dorea să cumpere heroină, însă inculpatul i-a răspuns că „a dat vreo 50 de telefoane si nu a găsit de mâncare (heroină)". Numitul „F." l-a întrebat dacă fratele său (inc. B.F.) are heroină, însă inculpatul i-a spus că acesta nu are nimic. La data de 12 ianuarie 2007, ora 20:46:57 inc. B.A.V. zis „M." a purtat o discuție cu un individ cu privire la o cantitate de heroina pe care un individ zis „B." ar fi trebuit să o primească pentru o consumatoare trimisă de inculpat. Pentru a rezolva problema inc. B.A.V. zis „M." i-a solicitat individului cu care poartă conversația telefonică să prepare „o bilă de heroină și să i-o dea jos (să o vândă afară)" persoanei de sex feminin pe care a trimis-o.

La data de 12 ianuarie 2007, ora 23:49:55 inc. B.A.V. zis „M." s-a certat din nou cu numitul „S." pe motiv că numita „M." care era distribuitoare de heroină pentru amândoi, ar vinde heroină pentru inc. B.A.V. zis „M." ce are calitate bună, iar pe cea care provine de la numitul „S." o amestecă precizând că, „M. baga ceai in mâncare". Inculpatul a afirmat că el e „băiat bun, dulce" și că se lasă furat in mod deliberat, dar că „ar trebui, ca în momentul în care femeia îl ciupește să vină cu punga" la numitul „S." și să-i spună: „ia pune-o barosane la cântar și ia vezi cum este". La data de 13 ianuarie 2007, ora 05:48:13 inc. B.A.V. zis „M." a fost contactat de numita „M." care i-a făcut legătura cu numita „C.". Inculpatul i-a reproșat numitei „C." că procura „malaciucă" (heroina) din altă parte în loc să vină la el.

De asemenea, i-a spus că „ar cumpăra în fiecare seară marfă (heroină) de la B. (inc. B.F.)". La data de 15 ianuarie 2007, ora 22:04:13 inc. B.A.V. zis „M." a discutat cu un individ de la care pretinde să-i aducă banii pentru heroina vândută. Individul i-a spus că nu poate pentru că a venit și numitul „V." să-i ceară bani. Apoi, inculpatul i-a spus interlocutorului său că „are marfă de calitate superioară cu care spargi piața", așa cum se găsea acum 6-7 ani. La data de 16 ianuarie 2007, ora 19:58:00 inc. B.A.V. zis „M." a fost sunat de numitul „A." cu care s-a certat din cauză că, acesta din urma, i-ar fi vândut mai puțină heroină decât a pretins că este, respectiv tranzacția se referea la 400 grame de heroină, însă, inculpatul ar fi constatat că sunt cu circa 110 grame mai puțin, adică ar fi primit aproape 300 grame heroină.

Numitul „A." i-a recomandat să verifice dacă nu a fost cumva greșeală la cântar, moment în care, inc. B.A.V. zis „M." i-a răspuns că „are un cântar nou nouț și că, probabil, înainte să-i parvină marfa a trecut pe la un prieten de-al lui „A.". La data de 16 ianuarie 2007, ora 21:08:14 inc. B.A.V. zis „M." a luat legătura cu numitul „F." pe care l-a întrebat dacă s-a mai vândut din heroină. De asemenea, inculpatul a făcut referire și la discuția pe care a purtat-o cu numitul „A." anterior cu privire la faptul că lipsea o parte din marfa primită de la acesta. La data de 17 ianuarie 2007, ora 22:43:34 inc. B.A.V. zis „M." a discutat cu o persoana de sex feminin care se pretindea a fi cumnata sa și i-a spus că o persoană pe nume „C." dorește „un costum de trening" pentru 175 lei (1.750.000 lei vechi), referindu-se în limbaj codificat la o doză mare de heroină.

Inculpatul i-a răspuns că, încă nu a preparat costume (doze mari de heroină), având în acel moment doar „șorturi de-alea mici", adică, în limbaj codificat, doze mici de heroină. La data de 17 ianuarie 2007, ora 23:13:13 inc. B.A.V. zis „M." a luat legătura cu numitul „R." fiind anunțat de acesta că un individ se interesa de „malaciucă" (heroină). Inculpatul i-a spus lui „R." să nu mai vorbească deschis prin telefon și precizează în continuare că nu a vrut să-i dea. La data de 17 ianuarie 2007, ora 23:17:39 inc. B.A.V. zis „M." a fost sunat de un individ care i-a spus că abia a ieșit din spital și că ar vrea 2 de alea mici (2 doze de heroină), explicându-i inculpatului că nu a putut să vină mai de dimineață deoarece i-a fost rău, însă acesta i-a răspuns că nu are nici pentru el.

La data de 20 ianuarie 2007, ora 05:42:20 inc. B.A.V. zis „M." a fost sunat de numita „L." care l-a rugat să vină până acasă deoarece nu are cine să-i prepare dozele de heroină pentru a le consuma, insistând ca inculpatul să vină mai repede deoarece este „terminată". La scurt timp, la data de 20 ianuarie 2007, ora 05:49:11, inc. B.A.V. zis „M." a fost apelat din nou de numita „L." care l-a anunțat că este jos și îl întreabă cine o să-i prepare doza de heroină, iar inculpatul, i-a spus că o s-o facă el. La data de 20 ianuarie 2007, ora 21:44:57, inc. B.A.V. zis „M." a discutat cu numitul „S." ca să-l pună în legătură cu un traficant de droguri de origine arabă (numitul „A."), care nu dorește însă să facă tranzacții cu heroină decât direct cu inculpatul conform precizărilor făcute de acesta, adică fără a fi însoțit de alte persoane.

In continuare, inc. B.A.V. zis „M." a vorbit cu numitul „S." despre prețul cu care este cumpărată heroina de la cetățeanul arab (numitul „A."). Numitul „S." l-a întrebat pe inculpat dacă procura de la arab, la fel ca el, adică, o cantitate de aproximativ 100-200 grame de heroină și 1-a ironizat că ar procura doar câte o legătură. Inculpatul B.A.V. zis „M." i-a răspuns numitului „S.", că a procurat mai multă heroină decât acesta de la cetățeanul arab, aspectele la care se referă inculpatul fiind confirmate de discuția anterioară pe care acesta a purtat-o cu numitul „A." la data de 16 ianuarie 2007, ora 19:58:00 în care se vehicula cantitatea de 300-400 grame de heroină. La data de 20 ianuarie 2007, ora 23:23:55, inc.

B.A.V. zis „M." a fost sunat de numitul „S." care i-a reproșat modul în care îi vinde heroina pentru a o pune la dispoziție numitelor „F." si „V.", moment în care inculpatul i-a spus să ia marfă bună, recomandându-i să nu și-o administreze pe toată întrucât o să intre în spital. La data de 24 ianuarie 2007, ora 23:32:00, inc. B.A.V. zis „M." i-a confirmat numitului „S." că are „material" (heroină), invitându-l să treacă pe la el pentru a-i oferi spre vânzare. Numitul „S." dorea să cumpere heroină pe datorie, însă inculpatul nu a fost de acord și i-a propus să facă rost de o combinație, adică în limbaj codificat, să găsească persoane care să-i ofere bani pentru heroina oferita și să le faciliteze distribuirea heroinei mai departe.

La data de 30 iunie 2007, ora 09:20:24, inc. B.A.V. zis „M." a fost sunat de numitul „T.", care i-a solicitat heroină, primind însă un răspuns că nu mai este deloc (heroină), urmând să mai ia când se trezește cel de la care procură heroină. La data de 02 iulie 2007, ora 20:56:33,inc. B.A.V. zis „M." a primit un mesaj de la o persoană neidentificată cu următorul conținut: "te leg cu mâna mea ak am marfă în casă". În aceeași zi, pe data de 02 iulie 2007, ora 21:04:43, inc. B.A.V. zis „M." a mai primit un mesaj de la aceeași persoană cu următorul conținut: „leșinat după o femeie ești, te leg cu marfă". Aceste mesaje au fost trimise pe fondul sentimentului de gelozie exprimat de o persoană de sex feminin pe care inc.

B.A.V. zis „M." o cunoștea foarte bine. La data de 03:07:2007, ora 16:10:40, aceeași persoană de sex feminin menționată mai sus i-a trimis inc. B.A.V. zis „M." un mesaj prin care l-a întrebat dacă „poate să-i dea lui M. de aia de care i-a lăsat în blugi" referindu-se în limbaj codificat la câteva doze de heroină. La data de 03 iulie 2007, ora 16:14:15, inc. B.A.V. zis „M." a fost sunat de numita „M.", care i-a adus aminte că a uitat niște doze de heroină în buzunarul de la pantalonii ei, apoi inculpatul a certat-o pe susnumita pentru mesajele de amenințare pe care i le-a trimis anterior (cele din 02 iulie 2007 - n.n.). Cei doi au discutat apoi despre faptul că numita „M." ar dori o doză de heroină, deoarece îi este rău, însă inc.

B.A.V. zis „M." i-a interzis acest lucru. În ziua de 08 iulie 2007, ora 14:57:05, inc. B.A.V. zis „M." a fost contactat telefonic de numita „M.", care l-a întrebat cum să procedeze în ipoteza în care vine vreun consumator să cumpere heroină, inculpatul interzicându-i inițial să vândă. însă, după ce discută despre cantitatea care a mai rămas, respectiv 5 grame, i-a permis numitei „M." să vândă 3 grame, iar 2 grame să le oprească. La data de 08 iulie 2007, ora 19:29:05, inc. B.A.V. zis „M." a discutat cu un individ care îl întreabă ce să facă în legătură cu vânzarea de heroină, iar inculpatul i-a spus să se ducă într-un loc neprecizat, de unde să ia o punguță cu heroină (aproximativ de 3 grame) pentru care să ceară „75 de sute" (750 lei în jargon).

La data de 10 iulie 2007, ora 23:22:41, inc. B.A.V. zis „M." l-a sunat pe numitul „S." cu care a stabilit să meargă împreună să achiziționeze heroină, deoarece numitul „S." i-a confirmat că a verificat heroina și aceasta are calitate bună. La data de 10 iulie 2007, ora 23:33:55, inc. B.A.V. zis „M." a luat legătura cu alt individ care i-a confirmat că a procurat heroină de calitate bună, inculpatul dorind în aceste condiții să achiziționeze „două de alea, două pulpe de alea", referindu-se în limbaj codificat la 2 grame sau 20 grame de heroină, iar interlocutorul său i-a răspuns că va veni la inculpat în circa 20 de minute. În ziua de 11 iulie 2007, ora 11:12:18, inc. B.A.V. zis „M." a fost contactat de numitul „T.", care dorea 4 doze de heroină pentru suma de 50 euro, aproximativ 400.000 lei vechi doza.

Inculpatul i-a spus numitei „M." să-i vândă dozele, cu condiția ca numitul „T." să-i plătească și o datorie anterioară, însă acesta nu are bani pentru a plăti datoria, făcând promisiunea că va veni ulterior să achite datoria. Supărat, inc. B.A.V. zis „M." i-a permis numitei „M." să-i vândă numitului „T." cele 4 doze de heroină, însă precizează că nu-l va mai servi după aceea. În data de 12 iulie 2007, ora 23:11:53, inc. B.A.V. zis „M." a fost sunat de numitul „A.", care l-a anunțat că ar dori să se întâlnească, pentru că „are treabă foarte bună", referindu-se în limbaj codificat la heroină de bună calitate. La data de 13 iulie 2007, ora 22:01:29, inc. B.A.V. zis „M." a luat legătura cu numitul „R.", căruia i-a spus că a vorbit cu unul care are heroină de calitate bună, la prețul de „7 pentru buchet", referindu-se la 700 lei pentru circa 3 grame.

Numitul „R." i-a spus la rândul său că a obținut de la cineva heroină de calitate bună la prețul de „65" (adică 65 de sute, în jargon însemnând 650 lei). La data de 14 iulie 2007, ora 22:25:07, inc. B.A.V. zis „M." a luat legătura cu numitul „A.", care l-a invitat la el pentru a-i vinde „mașina aia mare", referindu-se în limbaj codificat la o cantitate mai mare de heroină, însă a insistat ca inculpatul să vină cu niște bani. Inc. B.A.V. zis „M." i-a răspuns că va veni cu bani, pe care îi va lua de la clienți săi și va aduce inclusiv datoria pe care o are față de „A.", însă a doua zi. Numitul „A." a insistat să vină în acel moment în vizită la inculpat, pentru a vorbi față în față, dar inc. B.A.V.

zis „M." a preferat să se întâlnească a doua zi. La data de 15 iulie 2007, ora 14:57:18, inc. B.A.V. zis „M." l-a sunat pe numitul „S." căruia i-a solicitat o cantitate de heroină („vreau 2 de alea, bossule, 2 roți de alea"). La data de 16 iulie 2007, ora 15:51.35, inc. B.A.V. zis „M." a fost contactat de numitul „A.", care ar dori să obțină niște bani de la inculpat, măcar datoria pe care acesta o are la el, însă inc. B.A.V. zis „M." a încercat să îl convingă pe numitul „A." să-i dea pe datorie o cantitate de heroină, spunând că „dacă el are marfa, aduce banii de la băieți". La data de 18 iulie 2007, ora 11:10:34, inc. B.A.V. zis „M." a purtat o convorbire cu numitul „M.", un consumator de heroină, care i-a relatat inculpatului faptul că, în urmă cu câteva zile a fost oprit de niște lucrători de poliție, care l-au depistat cu niște seringi, iar acesta ca să scape de polițiști, le-a propus să facă „un 16" (art. 16 din Legea nr. 143/2000) pentru bani.

De asemenea, numitul „M." s-a lăudat că, nu l-a trădat pe inculpat, în sensul că nu le-a confirmat polițiștilor despre faptul că inc. B.A.V. zis „M." ar mai vinde heroină, deoarece toată lumea e plecată la distracție la mare. În cadrul aceleiași discuții, inc. B.A.V. zis „M." i-a spus numitului „M." că fratele acestuia și-a administrat heroină în urmă cu un sfert de oră la domiciliul inculpatului. La data de 07 august 2007, ora 12:46:34, inc. B.A.V. zis „M." a discutat cu numitul „S.", acesta din urmă spunându-i că nu se află acasă, deoarece nu a avut cântar ca să porționeze heroina destinată vânzării („n-am avut croitor să-mi facă pantaloni") precizând în final că în acel moment este în căutare de „croitor" (cântar).

La data de 07 august 2007, ora 13:56:04, inc. B.A.V. zis „M." a vorbit din nou cu numitul „S.", care se plânge acestuia că nu a găsit cântar, cu toate că aleargă de 4 ore după el și că din acest motiv un poate să vândă heroină inculpatului, deoarece nu ar vrea să-l „ardă", adică să-l înșele la gramaj. Inc. B.A.V. zis „M." l-a sfătuit să folosească, în lipsa cântarului, o linguriță pentru porționarea heroinei. La data de 08 august 2007, ora 16:03:49, inc. B.A.V. zis „M." l-a sunat pe numitul „S.", care i-a spus că nu reușește să găsească „croitor" (cântar). La data de 08 august 2007, ora 20:23:56, inc. B.A.V. zis „M." a trimis un mesaj la postul telefonic utilizat de numitul „S." în care i-a reproșat că ar fi trebuit să-i spună că nu vrea să îl servească (cu heroină).

După câteva minute, la data de 08 august 2007, ora 20:26:01, inc. B.A.V. zis „M." a mai trimis un mesaj numitului „S.", în care i-a spus că „are croitor", referindu-se în limbaj codificat la cântar. La data de 08 august 2007, ora 22:07:23, inc. B.A.V. zis „M." a fost contactat de numita „M.", care i-a spus că numitul „S." are 10 grame cântărite, pe care i le poate vinde inculpatului integral, fără să-i dea mai puțin. După ce numitul „S." a intervenit în discuție și a precizat că heroina este de calitate, stabilind prețul la suma de 14 milioane, inc. B.A.V. zis „M." i-a spus să transmită heroina prin intermediul numitei „M.", însă numitul „S." a pretins să i se dea înainte banii. La data de 08 august 2007, ora 22:10:24, inc.

B.A.V. zis „M." a luat legătura din nou cu numita „M.", și i-a spus acesteia să vină cu heroina pe care vrea să o vândă numitul „S.", pentru a fi probată dacă este de calitate, să nu plătească banii degeaba. După ce numitul „S." i-a atras atenția că nu are încredere în el că-i vinde marfă bună (heroină), inc. B.A.V. zis „M." i-a spus că se va deplasa chiar el la fața locului pentru a face tranzacția. La data de 11 august 2007, ora 04:47:44, inc. B.A.V. zis „M." a fost contactat de numita „M.", care dorea niște heroină pentru consum, aceasta menționând că nici fratele inc. B.A.V. zis „M.", respectiv inc. B.F. nu are heroină de vânzare în acel moment și l-a rugat să intervină pe lângă acesta, pentru a le oferi heroină spre vânzare.

La data de 11 august 2007, ora 19:16:35, inc. B.A.V. zis „M." a luat legătura cu numitul „S." și a stabilit cu acesta să cumpere heroină, deoarece este pe sfârșite. La data de 13 august 2007, ora 14:09:26, inc. B.A.V. zis „M." a discutat cu numitul „S." dacă acesta din urmă a schimbat heroina, deoarece nu este de calitate („e nasoală frățioru' meu, e lulea de tot"). La data de 15 august 2007, ora 13:39:40, inc. B.A.V. zis „M." a fost contactat de numita „M.", aceasta avertizându-l să se asigure că nu există heroină în casă, deoarece au venit mascații de la S.P.I.R. în curte la un individ zis „I." din vecinătate. La data de 15 august 2007, ora 13:44:08, inc. B.A.V. zis „M." a fost sunat de numitul „S.", care i-a propus trei pungi de heroină, pentru suma de 15 milioane lei vechi.

Inc. B.A.V. zis „M." l-a refuzat însă pe motiv că data trecută când a procurat de la acesta niște heroină, din cauza calității slabe a trebuit să o arunce, iar numitul „S." s-a justificat prin aceea că nu era marfa lui, ci a unui individ care era disperat să-și vândă marfa. La data de 20 august 2007, ora 00:26:26, inc. B.A.V. zis „M." a fost contactat de un individ care i-a solicitat o doză de heroină, deoarece nu mai poate de rău, însă a fost refuzat pe motiv că, având o deplasare în municipiul Arad, nu s-a mai aprovizionat cu heroină. La data de 21 august 2007, ora 04:31:00,inc. B.A.V. zis „M." a luat legătura cu o persoană de sex feminin pe care a întrebat-o dacă a fost la „marfă", adică în limbaj codificat să se aprovizioneze cu heroină, aceasta spunându-i că nu a fost și ar vrea să afle de la inculpat de unde să ia.

Apoi, persoana de sex feminin i-a relatat inc. B.A.V. zis „M." faptul că a fost la o anumită persoană care vinde heroină și a constatat că heroina este de calitate, iar doza este mare, moment în care inculpatul i-a recomandat să se ducă la acea persoană și să procure heroină. La data de 25 august 2007, ora 11:12:47, inc. B.A.V. zis „M." a fost sunat de numitul „C.", însă la telefon a răspuns o persoană de sex feminin și spunând că „M. doarme". Numitul „C." a întrebat dacă inculpatul are 2 doze de heroină pentru el, iar persoana de sex feminin a zis că are ea. La data de 25 august 2007, ora 15:12:51, numitul „C." a luat legătura cu inc. B.A.V. zis „M.", cerându-i 2 doze de heroină cu banii jos, adică nu pe datorie, însă inculpatul i-a spus că nu are în acel moment, urmând să facă rost de heroină peste aproximativ o oră.

În vederea probării săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, de către inc. B.A.V. zis „M.", prin ordonanța procurorului nr. 128/D/P/2007 (autorizație nr. 95/A din 07 august 2007) s-a dispus autorizarea investigatorului sub acoperire „V.D." - nume de cod, din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Biroul de Combatere a Criminalității Organizate Sector 1, precum și a colaboratorului acestuia „D.I." - nume de cod, în vederea strângerii datelor și informațiilor privind existența infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, identificarea persoanelor față de care există presupunerea că au săvârșit-o și procurarea cantității de 50 grame heroină de la membrii rețelei de narcotraficanți din care făcea parte inc.

B.A.V. zis „M.". Autorizația din 07 august 2007 a fost emisă pe o perioadă de 30 de zile, începând de la 07 august 2007 până la 05 septembrie 2007, inclusiv, fiind prelungită prin ordonanța acestui parchet nr. 128/D/P/2007 din 05 septembrie 2007, pe o perioadă de 30 de zile, de la 06 septembrie 2007 până la 05 octombrie 2007, inclusiv. În baza acestei autorizații, la data de 25 septembrie 2007, colaboratorul „D.I." - nume de cod a procurat de la inc. B.A.V. zis „M." o doză de heroină în schimbul sumei de 50 lei. În acest sens, la data de 25 septembrie 2007, colaboratorul „D.I." - nume de cod i-a comunicat investigatorului sub acoperire „V.D." - nume de cod despre faptul că inc. B.A.V.

zis „M." vrea să-i vândă heroină la doză, motiv pentru care s-au întâlnit, iar investigatorul sub acoperire „V.D." - nume de cod i-a pus la dispoziție suma de 50 lei, după ce în prealabil l-a controlat corporal pe colaboratorul „D.I." - nume de cod, constatând că acesta nu are asupra sa obiecte interzise de lege. Colaboratorul „D.I." - nume de cod s-a deplasat la domiciliul inculpatului din București, Calea Griviței, aflat într-o casă la curte, iar în momentul în care a bătut la ușa casei, i-a deschis chiar acesta, care l-a întrebat câte doze de heroină dorește să cumpere. Colaboratorul „D.I." - nume de cod i-a răspuns că dorește o doză de heroină, pe care a obținut-o după ce inc. B.A.V. zis „M." a adus-o din casă și a primit în schimb suma de 50 lei.

Cu doza de heroină ambalată într-o punguță de plastic, colaboratorul s-a deplasat la locul de întâlnire prestabilit cu investigatorul sub acoperire „V.D." - nume de cod, căruia i-a înmânat doza cumpărată, fiind în final controlat corporal de către acesta, ocazie cu care nu s-au găsit asupra sa alte substanțe interzise de lege. Din investigațiile efectuate de lucrătorii de poliție judiciară, a rezultat că și fratele inc. B.A.V. zis „M.", respectiv inc. B.F., se ocupă în mod constant cu vânzarea de heroină pe raza municipiului București. Din convorbirile telefonice interceptate și înregistrate în mod autorizat, a rezultat că inc. B.F. vinde heroină pe cont propriu, fiind chiar la concurență cu fratele său, inc.

B.A.V. zis „M." cu care s-a certat în câteva rânduri pentru acest motiv. La data de 13 ianuarie 2007, ora 05:48:13, inc. B.A.V. zis „M." a discutat cu numita „M.", apoi cu numita „C.", acestea din urmă reproșându-i faptul că ar cumpăra heroină în fiecare seară de la fratele său, inc. B.F. Inc. B.A.V. zis „M." i-a precizat chiar că „a primit marfă frumoasă, că și-a luat câteva bile" și îi solicită imperios „să jure că n-a tras mai mult de o bilă aseară". Totuși, cei doi inculpați aflați în relații de rudenie nu au pregetat să apeleze unul la celălalt atunci când aveau nevoie de heroină pentru a-și menține clientela de consumatori. Astfel, la data de 21 iulie 2007, ora 21:15:06, inc. B.F. l-a sunat pe inc.

B.A.V. zis „M.", deoarece anterior ar fi fost căutat de acesta. Inc. B.A.V. zis „M." l-a întrebat dacă a mai cumpărat heroină pentru revânzare, deoarece dorește să cumpere „o de aia", în limbaj codificat o doză mare având câteva grame. Însă, inc. B.F. i-a pretins în prealabil bani, fiind deranjat de o atitudine anterioară a fratelui său, inc. B.A.V. zis „M.", cei doi stabilind în final ca banii să fie plătiți a doua zi, dar nu „cu târâita", ci în integralitate. La data de 23 iulie 2007, ora 03:31:56, inc. B.A.V. zis „M." a luat legătura cu inc. B.F., de la care a aflat că mai are vreo 2 grame de heroină, solicitându-i să-i dea și lui o doză mare de heroină, pentru care îi oferă 2.000.000 lei vechi.

Inc. B.A.V. zis „M." l-a rugat pe inc. B.F. să-i arunce doza pe geam, în final însă, s-au întâlnit la ușa casei acestuia. La data de 12 august 2007, ora 22:19:18, inc. B.A.V. zis „M." a fost contactat de inc. B.F. care l-a întrebat dacă are destui bani pentru a face o tranzacție cu heroină împreună, în sensul de a cumpăra de la un alt individ o cantitate de heroină în scopul revânzării, folosind termenul codificat „să luăm mobila Iu'ăla". În finalul discuției inc. B.F. l-a ironizat pe inc. B.A.V. zis „M." cu privire la faptul că nu vrea să vorbească la telefon, ci când se vor întâlni. În cursul investigațiilor care au fost efectuate de către lucrătorii de poliție judiciară delegați în cauză, a rezultat că în rețeaua de narcotraficanți din care face parte inc.

B.A.V. zis „M." a acționat în sensul desfășurării unor activități de trafic de heroină și inc. S.D. și S.M., soți, iar aceștia vând heroină pe raza sectorului 1 din municipiul București. În vederea probării activității infracționale a celor doi inculpați s-a procedat la efectuarea a două cumpărări supravegheate de heroină de către investigatorul sub acoperire „V.D." - nume de cod și colaboratorul acestuia „D.I." - nume de cod la datele de 21 august 2007 și 27 august 2007, cu mențiunea că inc. S.M. a participat doar la ultima cumpărare supravegheată. Astfel, la data de 21 august 2007 în jurul orelor 15:00, colaboratorul „D.I." - nume de cod s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire „V.D." - nume de cod, care i-a pus la dispoziție suma de 30 lei, întrucât inc.

S.D. urma să-i vândă o doză de heroină. În prealabil, investigatorul sub acoperire „V.D." - nume de cod a efectuat un control corporal asupra colaboratorului D.I." - nume de cod, constatând că acesta nu are asupra sa nici o substanță interzisă de lege. Colaboratorul „D.I." - nume de cod s-a deplasat cu banii primiți la domiciliul inc. S.D. din București, acesta invitându-l în casă și precizându-i că poate să vândă o doză mică sau mai multe, dacă dorește. Colaboratorul „D.I." - nume de cod i-a oferit suma de 30 lei corespunzătoare unei doze mici de heroină, pe care a primit-o de la inc. S.D. după ce acesta a scos-o de sub o pernă aflată pe un pat. Primind doza de heroină, colaboratorul s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire „V.D." - nume de cod, căruia i-a predat doza de heroină procurată, moment în care colaboratorul D.I." - nume de cod a fost controlat corporal, însă nu deținea alte substanțe interzise de lege.

La data de 27 august 2007, colaboratorul „D.I." - nume de cod s-a deplasat din nou la domiciliul inc. S.D. după ce s-a întâlnit în prealabil cu investigatorul „V.D." - nume de cod, de la care a primit suma de 30 lei, fiind controlat corporal de către acesta și constatându-se că nu deține substanțe interzise de lege. Inc. S.D. se afla la domiciliu împreună cu soția sa, inc. S.M., iar primul a întrebat dacă, colaboratorul D.I." nume de cod vrea marfă (heroină), moment în care a primit suma de 30 lei, apoi inc. S.M. a scos mai multe doze de heroină din sutien, din care a selectat o doză mică pe care i-a transmis-o inc. S.D., care la rândul său a oferit-o colaboratorului. Acesta a plecat din casa inculpaților, și s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire „V.D." - nume de cod, căruia i-a predat doza de heroină procurată.

Fiind controlat corporal colaboratorul „D.I." - nume de cod, de către investigatorul sub acoperire „V.D." - nume de cod, s-a constatat că nu deține asupra sa alte substanțe interzise de lege. Din convorbirile telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației emise de către Tribunalul București, a rezultat de asemenea faptul că inc. S.D. a vândut în repetate rânduri heroină la doză către diferiți consumatori. La data de 28 septembrie 2007, ora 12:29:30, inc. S.D. a fost contactat de numitul „B.", care l-a rugat să îi dea „ceva de cap" deoarece este terminat, inculpatul fiind deranjat, deoarece vroia să doarmă, însă în final l-a anunțat că îi va oferi heroină peste o oră. În seara aceleiași zile, din 28 septembrie 2007, ora 21:36:48, inc.

S.D. a discutat din nou cu numitul „B.", căruia i-a relatat faptul că i-a dat „ceva" (heroină) numitului „S." (înv. H.A.), iar la insistențele lui „B." cu privire la heroină, i-a spus că aceasta s-a terminat, putând să vină însă a doua zi la ora 13:00. În convorbirea purtată la data de 29 septembrie 2007, ora 10:43:36, inc. S.D. a fost rugat de inc. S.M. să-i aducă două „d-alea", în limbaj codificat însemnând două doze de heroină, de la o persoană pe care urma să o viziteze, inc. S.D. fiind de acord cu solicitarea. La data de 29 septembrie 2007, ora 12:58:09, inc. S.D. a fost sunat de numitul „T.", și după ce află că acesta are 500.000 lei vechi, i-a comunicat faptul că „M. are două" și i-a recomandat să se ducă la aceasta, ca să-și administreze heroina.

Inc. S.D. a discutat cu numitul „T." despre faptul că primul nu poate să îi aducă „acarete", în limbaj codificat însemnând seringi, deoarece se simte rău, precizându-i până la urmă că are vreo 2-3 acarete folosite în șifonier. La data de 29 septembrie 2007, ora 13:05:31, inc. S.D. a fost contactat de un individ care dorește să cumpere niște doze de heroină, moment în care inculpatul i-a spus că trebuie să întrerupă convorbirea, pentru a lua legătura telefonic cu „M." (inc. S.M.), ca să oprească „ceva" (heroină), deoarece o altă persoană se duce la „M." pentru a cumpăra heroină și nu o să-i mai rămână. Drept urmare, la data de 29 septembrie 2007, ora 13:07:39, inc. S.D. a sunat pe inc. S.M. și a anunțat să-l mintă pe numitul „T." că nu mai are dozele de heroină promise anterior, spunându-i să nu dea „alea" la nimeni, ci să-1 aștepte până ajunge acasă.

La data de 29 septembrie 2007, ora 15:07:11, inc. S.D. a luat legătura cu o persoană de sex feminin, pe care a întrebat-o dacă numitul „S." i-a adus „alea", referindu-se în limbaj codificat la niște doze de heroină, iar aceasta i-a confirmat că dozele au fost aduse. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații B.A.V., B.F. (decedat), S.D. și S.M. Prin decizia penală nr. 342 din 06 decembrie 2011, Curtea de Apel București, Secția I-a penală, a dispus următoarele: A admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul București și ale inculpaților B.F., S.D. și S.M., a desființat în parte sentința și, rejudecând, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului B.A.V., de la 9 ani închisoare la 10 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal față de inculpatul B.F., urmare a decesului acestuia, cu privire la infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. A descontopit pedepsele aplicate inculpatei S.M., după care: A schimbat încadrarea juridică a faptei înlăturând aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. de pe lângă infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 74 lit. a) și b) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. și a redus pedeapsa pentru această infracțiune de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare. A redus și pedeapsa aplicată aceleiași inculpate pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.

art. 74 lit. a) și b) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., de la 4 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpat să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. A descontopit pedeapsa aplicată inculpatului S.D., după care: A redus pedeapsa aplicată acestui inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 74 lit. a) și b) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., de la 4 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca, prin aplicarea art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.A.V. și l-a obligat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Prima instanță a analizat just materialul probator administrat, stabilind încadrări juridice legale pentru fiecare inculpat, mai puțin pentru inculpata S.M., căreia i s-au reținut greșit disp. art. 41 alin. (2) C. pen. pe lângă infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, deși s-a reținut doar o singură faptă penală de trafic de droguri, aceea din data de 27 august 2007, motiv pentru care s-au înlăturat aceste dispoziții și s-a redus, corespunzător noii încadrări juridice, pedeapsa aplicată.

S-a constatat că prima instanță a aplicat o pedeapsă nelegală inculpatului B.A.V., de 9 ani închisoare, în loc de 10 ani închisoare, minimul prevăzut de lege pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. în opinia instanței de apel nu se justifică aplicarea de circumstanțe atenuante inculpatului B.A.V. întrucât este cunoscut cu antecedente penale similare, recunoscând cu întârziere faptele cercetate, fiind în prezent arestat în altă cauză, tot pentru trafic de droguri. De asemenea, în opinia instanței de apel nu se justifică, în raport de gravitatea infracțiunilor comise de inculpați, aplicarea modalității prevăzută art. 86 1 C. pen. pentru inculpații S.D. și S.M., aceștia recunoscând faptele abia în apel.

În ceea ce privește pe acești doi inculpați, instanța de prim contro judiciar a mai constatat că, la fond, s-a greșit aplicându-le pentru infracțiune prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în condițiile reținerii de circumstanțe atenuante, pedepse nelegale, peste minimul special prevăzut de lege, urmând astfel să se reducă cuantumul acestor pedepse sub minimul legal, în raport de gradul de pericol al infracțiunilor și de faptul că nu au antecedente penale. Întrucât inculpata B.F. a decedat, s-a constatat că, potrivit art. 10 lit. g) C. proc. pen., se impune soluția de încetare a procesului penal. Împotriva deciziei, au declarat recurs inculpații B.A.V., S.D. și S.M., fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. La termenul de judecată in recurs, cei trei inculpați, prezenți și asistați de apărători, au solicitat aplicarea dispozițiilor art. XI raportat la art. V din O.U.G. nr. 121/2011 cu referire la art. 320 1 alin. (7) din C. proc. pen. Înalta Curte a făcut cunoscute acestor inculpați dispozițiile O.U.G. nr. 121/2011, condițiile aplicării respectivelor dispoziții legale, precum și consecințele juridice ale solicitării judecății prin procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., inclusiv beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă cu câte o treime, iar nu reducerea pedepselor la o treime („judecata în cazul recunoașterii vinovăției"). După ce au declarat că au înțeles cele explicate de instanță, și după ce s-au consultat cu apărătorii, inculpații, pe rând, au declarat că, în cunoștință de cauză, solicită judecarea prin aplicarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 121/2011, cu referire la art. 320 1 C. pen., recunoscând în totalitate faptele care fac obiectul judecății, astfel cum sunt reținute în rechizitoriu, fără să mai conteste probele administrate. Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii în sensul admiterii cererilor inculpaților și aplicarea dispozițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 121/2011, cu referire la art. 320 1 C. proc. pen. După identificare, fost luată câte o declarație fiecărui inculpat menționat anterior, în sensul formulării cererii de judecare prin procedura recunoașterii vinovăției, fiecare recunoscând în totalitate faptele care fac obiectul judecății, fără să conteste probele administrate, astfel cum sunt reținute în rechizitoriu, declarațiile fiind consemnate și, după citire și semnare, atașate la dosarul cauzei . Având în vedere cererile inculpaților („judecata în cazul recunoașterii vinovăției"), și constatând îndeplinite condițiile art. XI raportat la art. V din O.U.G.

nr. 121/2011 cu referire la art. 320/1 alin. (7) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite cererile acestora, și - în urma admiterii recursurilor - va casa decizia atacată, precum și sentința primei instanțe, numai sub aspectul individualizării pedepselor principale cu închisoarea, prin stabilirea unor noi cuantumuri ale pedepselor ca urmare a reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă (minimă și maximă) pentru toate faptele incriminate.

În cazul fiecărui inculpat, la stabilirea noilor cuantumuri ale pedepselor pentru fiecare infracțiune, vor fi avute în vedere și dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv, dispozițiile părții generale a Codului penal; limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; gradul de pericol social al faptei săvârșite; persoana infractorului; împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, astfel cum acestea au fost menționate anterior, precum și gradul de contribuție și de implicare în întreaga activitate infracțională. Înalta Curte va recunoaște și efectul juridic al circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpaților S.D. și S.M.

Cu toate acestea, înalta Curte apreciază că gravitatea infracțiunilor săvârșite, modul de concepere și realizare a activității infracționale, justifică - și în opinia instanței de recurs - concluzia că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., se poate realiza numai în condițiile executării efective a pedepselor rezultante de către inculpații menționați anterior, iar nu prin modalitățile neprivative de libertate prevăzute de art. 81 sau art. 86 1 C. pen. Astfel, potrivit art. 81 C. pen., pentru a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, printre altele, trebuie îndeplinită și condiția potrivit căreia „se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia" (art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen.).

Or, potrivit art. 52 C. pen. „pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-04-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1353/2011
pen. - pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b C. pen. pe o durată de 4 ani, aplicate pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev.
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1499/2012
Asupra recursurilor penale de față; Prin Sentința penală nr. 12/F din 5 ianuarie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată cererea de restituire a cauzei la Parchet. În baza art. 334 C. proc. pen., a f
ÎCCJ 2011-03-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 898/2011
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală prin Sentința nr. 496 din 16 iunie 2010, l-a condamnat pe inculpatul B.I. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pent
ÎCCJ 2012-10-18
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3344/2012
a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 77 din 13 febru
ÎCCJ 2012-06-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2156/2012
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 961 din 30 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția l penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă