ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3344/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3344/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor de față în baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr. 935 din 23 noiembrie 2011
, pronunțată în Dosarul nr. 55905/3/2011, Tribunalul
București, secția I-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat
încadrarea juridică a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina
inculpatului P.I.A. din infr. prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la
art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen. rap. la art. 3
alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea
nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în infr. prev. de art. 10
din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,
art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art.
2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C.
pen. și art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 3 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., art.
74 alin. (1) lit. a) și c) teza finală C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C.
pen. a condamnat pe inculpatul N.M.A., la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de introducere de droguri de mare risc fără drept în
țară.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului
exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o
durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis
inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea
nr. 143/2000 cu aplic. art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., art. 74
alin. (1) lit. a) și c) teza finală C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului
exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o
durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis
inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34
alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului spre
executare pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare și pedeapsa complementară
a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe
o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis
inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. a computat din
pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 20
mai 2011 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen.
a menținut arestarea preventivă a inculpatului N.M.A., arestat în baza MAP nr. 127/UP
din 21 mai 2011 emis de Tribunalul București, secția I penală.
În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000
rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit.
a) C. pen., art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C.
pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen. a condamnat
pe inculpatul P.I.A., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii
de organizare, recrutare și instruire de persoane în vederea săvârșirii traficului
de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului
exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o
durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis
inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea
condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală
nr. 77 din 13 februarie 2009 a Judecătoriei sector 3 București, definitivă prin
decizia penală nr. 354 din 05 iunie 2009 a Tribunalului București, secția I penală,
și a dispus executarea acesteia în întregime alături de pedeapsa de 6 ani închisoare,
aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani
închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64
lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei
închisorii.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 3
alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art.
320
1
alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76
alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat
la pedeapsa de 7 am închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de
introducere de droguri de mare risc fără drept în țară.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului
exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o
durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis
inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea
condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală
nr. 77 din 13 februarie 2009 a Judecătoriei sector 3 București, definitivă prin
decizia penală nr. 354 din 05 iunie 2009 a Tribunalului București, secția I penală,
și a dispus executarea acesteia în întregime alături de pedeapsa de 7 ani închisoare
aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10
ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de
art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei
închisorii.
În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea
nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 320
1
alin. (7) C.
proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și
art. 80 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani și
6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului
exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o
durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis
inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea
condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală
nr. 77 din 13 februarie 2009 a Judecătoriei sector 3 București, definitivă prin
decizia penală nr. 354 din 05 iunie 2009 a Tribunalului București, secția I penală,
și a dispus executarea acesteia în întregime alături de pedeapsa de 5 ani și 6 luni
închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa
de 8 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea
pedepsei închisorii.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34
alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului spre
executare pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare și pedeapsa complementară
a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe
o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis
inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. a computat din
pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 20
mai 2011 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen.
a menținut arestarea preventivă a inculpatului P.I.A., arestat în baza MAP nr. 126/UP
din 21 mai 2011 emis de Tribunalul București, secția I penală.
În baza art. 118 lit. f) C. pen. și
art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpați cantitățile
de 771,4 grame cocaină, 10,77 grame cocaină, 123,18 grame cocaină, 5,71 grame cocaină
rămase în urma analizelor de laborator și 63,0 grame ambalajele capsulelor și 11,46
grame ambalaje cu urme de cocaină, toate depuse la Camera de Corpuri Delicte a IGPR
- DCJSEO, cu dovada din 27 iunie 2011 emisă de DCJSEO.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. și
art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpatul N.M.A. suma
de 50 de euro și de la inculpatul S.P.L. sumele de 260,00 euro, consemnată la Banca
C. – V. cu recipisa de consemnare din data de 01 august 2011 și de 20,00 GBP, consemnată
la Banca C. – V. cu recipisa de consemnare din data de 01 august 2011, sume de bani
folosite în vederea săvârșirii infracțiunii.
În baza art. 38 C. proc. pen. a disjuns
cauza cu privire la inculpata D.A.M.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut
că la începutul lunii aprilie 2011 inculpatul N.M.A. a fost abordat de către inculpatul
P.I.A. care i-a spus că prietena lui, inculpata D.A.M. zisă „A." are cunoștință
de faptul că un individ „C." caută o persoană care să meargă în străinătate
să transporte droguri și că s-au gândit că el ar fi o bună alegere în acest sens.
Pentru a-l convinge că totul va fi în regulă și că „afacerea este sigură",
inculpatul P.I.A. i-a precizat inculpatului N.M.A. că și el a făcut un transport
de droguri în decembrie 2010 și că totul a decurs fără probleme.
Inculpatul N.M.A. a acceptat, iar în ziua
imediat următoare a mers însoțit de inculpata D.A.M. la „C." acasă, acesta
din urmă explicându-i tot ce are de făcut pentru a transporta drogurile menționându-i
că modalitatea de transport este ingestia.
Atât inculpatul P.I.A. cât și numitul „C."
l-au asigurat pe inculpatul N.M.A. că dacă din întâmplare una din casetele cu droguri
se va sparge nu i se va întâmpla nimic.
În zilele următoare au avut loc mai multe
întâlniri între inculpații P.I.A., D.A.M. și N.M.A. ocazie cu care acesta din urmă
a exersat să vadă dacă poate să înghită casete cu droguri, folosind drept model
morcovi tăiați corespunzător dimensiunilor casetelor.
Planul inculpaților P.I.A., N.M.A. și D.A.M.
era să folosească relațiile numitului „C." pentru a intra în posesia drogurilor
și apoi respectivul transport de droguri să fie deturnat și adus în România unde
urma să fie valorificat în beneficiul acestora.
Banii pentru emiterea pașaportului inculpatului
N.M.A. au fost dați de către numitul „C.", iar inculpații D.A.M. și P.I.A.
l-au însoțit pe acesta la Serviciul Pașapoarte pentru a-l obține.
La începutul lunii aprilie 2011, inculpatul
N.M.A. a părăsit România cu un autocar al firmei L.T. cu destinația Grecia, unde
s-a întâlnit cu niște cetățeni nigerieni care i-au trimis în Barcelona la omul lor
de legătură pentru America de Sud, inculpatul S.P.L.
În Barcelona inculpatul N.M.A. a constatat
că datele „afacerii" s-au schimbat în sensul că trebuia să transporte drogurile
într-un bagaj. întrucât i s-a părut periculos acesta a refuzat, împrejurare în care
inculpatul S.P.L. i-a spus că-l trimite la niște indivizi din Bolivia de unde urma
să transporte cocaină prin metoda îngurgitării, destinația finală a drogurilor fiind
Amsterdam.
Inculpatul N.M.A. a fost de acord cu această
variantă și prin intermediul inculpatului S.P.L. a ajuns în Bolivia unde a petrecut
3 săptămâni, la finalul cărora a îngurgitat aproximativ 1 Kg. de cocaină în vederea
transportului. Biletele de călătorie pe rutele Barcelona-Bolivia, Bolivia - Sao
Paolo - Roma - Amsterdam i-au fost furnizate de către inculpatul S.P.L.
Inculpatul S.P.L. a afirmat că i s-a cerut
de către un individ african cunoscut cu apelativul de „M." să se întâlnească
cu inculpatul N.M.A. pentru a vedea cum arată întrucât la un moment dat, în viitor,
urmează să se întâlnească cu el pentru a prelua niște droguri. Referitor la acest
cetățean african inculpatul nu poate oferi multe detalii însă adaugă, că imediat
după discuția cu acesta a fost sunat de către o individă cunoscută cu numele de
„S." sau „M." care i-a spus același lucru și i-a dat și numărul de telefon
al inculpatului N.M.A. În continuare inculpatul S.P.L. a arătat că a făcut totul
și anume: cazarea inculpatului N.M.A. la el în apartament, înmânarea biletelor de
călătorie și comunicarea către acesta a numelor persoanelor de contact din Bolivia
precum și a rutei pe care trebuie să o urmeze pentru a intra în posesia drogurilor
și ulterior să le transporte, la cererea persoanei de sex feminin cunoscută cu numele
de „S." sau „M.".
Pe parcursul șederii în Bolivia, inculpatul
N.M.A. a vorbit cu inculpatul P.I.A. care i-a cerut să se întoarcă în țară cu cocaina
pentru a o comercializa, conform înțelegerii prealabile. Astfel, făcând o escală
la Roma în drumul său către Amsterdam, inculpatul nu a mai respectat înțelegerea
avută cu inculpatul S.P.L. și și-a continuat drumul către București conform înțelegerii
prealabile avute cu inculpații D.A.M. și P.I.A. Biletul de avion pe ruta Roma-București
a fost procurat de către inculpatul P.I.A.
La data de 18 mai 2011 inculpatul N.M.A.
a ajuns în România și însoțit de către inculpatul P.I.A. s-a deplasat în orașul
Călărași, unde s-a cazat la un hotel și a eliminat o parte din casetele de cocaină
care, de altfel, au fost găsite de către lucrătorii de poliție în momentul prinderii
în flagrant.
Întrucât după eliminarea parțială a casetelor,
cei doi inculpați au considerat că o parte din acestea sunt distruse iar cocaina
este compromisă și pe cale de consecință nu pot s-o vândă în România cum intenționaseră,
s-a hotărât ca inculpatul N.M.A. să-l contacteze pe inculpatul S.P.L. și să-i spună
că a avut loc o abatere de la plan din motive familiale și independente de voința
sa și că ar fi indicat ca acesta să vină în România să-și recupereze drogurile,
iar ei să obțină banii aferenți transportului acesteia.
În acest sens, inculpatul N.M.A. I-a contactat
telefonic pe inculpatul S.P.L. căruia i-a spus că se află în București, loc în care
va trebui să vină să preia drogurile și I-a rugat să-i trimită 50 de euro necesari
închirierii unei camere la hotel pentru a elimina și celelalte casete.
În după-amiaza zilei de 19 mai 2011, inculpații
P.I.A. și N.M.A., însoțiți și de inculpata D.A.M., au mers pentru a ridica suma
de bani trimisă de inculpatul S. la Banca R., în zona intersecției străzilor T.P.
și O. din București. După aproximativ 10 minute cei trei au urcat în autoturism
și s-au îndreptat către sediul Băncii R., situat în zona B-dului D. În locul respectiv
autoturismul a fost oprit chiar în dreptul sucursalei băncii, iar inculpatul N.M.A.
a intrat în incinta acesteia. În tot acest timp, cei trei inculpați au fost urmăriți
pas cu pas de către organele de poliție.
În aceste condiții, cunoscând faptul că
aceștia dețin o importantă cantitate de droguri, lucrătorii de poliție au intervenit,
procedând la imobilizarea lor.
Fiind întrebați dacă dețin substanțe sau
bunuri interzise la deținere, inculpatul P.I.A. a declarat că în portbagajul autoturismului
F. se găsesc droguri care aparțin inculpatului N.M.A. La rândul său inculpatul N.M.A.
a confirmat existența drogurilor adăugând că în locul respectiv se găsesc mai multe
casete cu cocaină pe care le-a înghițit mai întâi după care Ie-a eliminat pe cale
naturală și că mai deține în organism aproximativ 13 casete.
În continuare, în prezența martorilor asistenți
P.L. și S.N., s-a procedat la percheziționarea autoturismului.
Într-un troler aparținând inculpatului
N.M.A. și aflat în portbagajul autoturismului s-au găsit 76 casete întregi și 4
jumătăți de casete ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare albă, fiind
împachetate în trei pungi diferite. În același troler au fost găsite și ridicate
mai multe tichete electronice și boarding-pass-uri privind călătoriile efectuate
de către inculpatul N.M.A. în străinătate, în vederea intrării în posesie și transportării
drogurilor. Din examinarea acestora dar și a vizelor de călătorie existente pe pașaportul
său turistic a rezultat că inculpatul N.M.A. s-a deplasat pe rutele București -
Grecia (Atena) - Spania (Barcelona) - Bolivia (Santa Cruz) - Brasilia (Sao Paolo)
- Italia (Roma) – România (București).
După efectuarea controlului autoturismului,
inculpatul N.M.A. a fost dus la Spitalul de Urgență F. unde a fost ținut sub observație
medicală de specialitate până în dimineața zilei de 21 mai 2011 când a eliminat
și ultima casetă de cocaină din cele 13 rămase neeliminate la momentul prinderii
în flagrant.
Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică
din 20 mai 2011, drogurile găsite în portbagajul autoturismului erau în cantitate
de 783,6 grame cocaină, iar cele 13 casete eliminate pe cale naturală ulterior de
către inculpatul N.M.A. erau în cantitate de 130,35 grame cocaină, conform raportului
de constatare tehnico-științifică din 23 mai 2011, împreună totalizând o greutate
de 913,95 grame cocaină.
Ulterior prinderii sale în flagrant și
aflându-se internat la Spitalul de Urgență F., inculpatul N.M.A. a informat organele
de poliție cu privire la această situație și Ie-a precizat că inculpatul S.P.L.
este, de fapt, destinatarul drogurilor și cel care a făcut conexiunile necesare
pentru a intra în posesia cantității respective de cocaină în Bolivia.
În aceste condiții D.I.I.C.O.T- Serviciul
Teritorial București a emis în cauză ordonanța nr. 38 A din data de 20 mai 2011,
prin care investigatorul sub acoperire cu nume de cod „l.M." a fost autorizat
să dețină cantitatea de 1 Kg. cocaină pentru o perioadă de 15 zile; precum și ordonanța
nr. 39 A din data de 20 mai 2011 prin care s-a dispus autorizarea efectuării unei
livrări supravegheate privind cantitatea de 783,6 grame cocaină (cantitate care
fusese eliminată până la momentul respectiv de către inculpatul N.M.A.), cu substituirea
totală a acesteia, droguri ce urmau a fi livrate de investigatorul sub acoperire
„l.M." numitului „V.", conform înțelegerii prealabile existente între
acesta din urmă și inculpatul N.M.A.
În vederea probării activității infracționale
a persoanelor în cauză, prin ordonanța nr. 243A/2011 s-a dispus efectuarea, cu titlu
provizoriu, a înregistrării audio-video în mediul ambiental a întâlnirilor și discuțiilor
directe având ca obiect livrarea de droguri purtate de către investigatorul sub
acoperire l.M., numitul „V.", precum și alte persoane din anturajul acestuia
care se ocupă cu livrarea de droguri, pentru o durată de 48 de ore, începând cu
data de 20 mai 2011, ora 18:00 până la data de 22 mai 2011, ora 18:00, ordonanță
confirmată de către Tribunalul București prin încheierea de ședință din data de
25 mai 2011. Procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate cu această ocazie
este atașat la dosar și dovedește, fără echivoc, vinovăția inculpatului S.P.L.
Pe parcursul șederii în spital, inculpatul
N.M.A. a fost contactat telefonic de către inculpatul S.P.L., căruia i-a spus că
dorește să se întâlnească cu el pentru a intra în posesia drogurilor.
Urmând instrucțiunile primite din partea
lucrătorilor de poliție, inculpatul N.M.A. i-a comunicat inculpatului S.P.L. că
a fost nevoit să plece din București cu părinții însă drogurile sunt la prietena
sa „A." (în fapt investigatorul sub acoperire l.M.) care se va întâlni cu el
pentru a i le preda.
În aceste împrejurări investigatorul sub
acoperire a fost sunat de către inculpatul S.P.L. de la postul telefonic + 316XXXXXXXX
care i-a cerut să se întâlnească în fața Rotiseriei C.S. situată vis-a-vis de Hotelul
M. pentru a intra în posesia drogurilor. În paralel, inculpatul S.P.L. era ținut
sub supraveghere de către lucrători de poliție din momentul aterizării pe Aeroportul
O.
În continuare, în seara zilei de 20
mai 2011 a avut loc întâlnirea dintre investigatorul sub acoperire și inculpatul
S.P.L., în locul stabilit telefonic de către acesta. La întâlnire inculpatul a părut
destul de agitat și suspicios, afirmând că se teme ca „A." să nu fie arestat
de poliție și că lui i s-ar putea întâmpla același lucru, motiv pentru care i-a
cerut investigatorului, în mod insistent, să meargă într-un loc sigur pentru a intra
în posesia drogurilor. Cedând insistențelor inculpatului, investigatorul sub acoperire
a condus autoturismul până pe strada L., aflată la aproximativ 100 m de locul inițial
întâlnirii, a coborât din autoturism și i-a dat inculpatului din portbagaj trolerul
unde se afla cantitatea de cocaină. Trolerul în care se afla cocaina aparținea inculpatului
N.M.A. și s-a recurs la această variantă pentru că acesta era cunoscut de către
inculpatul S.P.L. și nu s-a dorit ca inculpatul să devină suspicios.
În momentul în care inculpatul S.P.L. a
luat trolerul în care se afla cocaina și a încercat să se îndepărteze de autoturism
a fost imobilizat de către lucrătorii de poliție. În prezența martorului asistent
G.V. s-a trecut la percheziționarea trolerului găsindu-se cantitatea de cocaină
care fusese substituită în baza ordonanței de livrare emise în cauză.
Inculpatul S.P.L. a precizat că a venit
în București să preia drogurile la cererea aceleiași individe cunoscută cu numele
de „S." sau „M." și că trebuia să le ducă în Amsterdam să le predea acesteia.
Situația de fapt a rezultat, conform
art. 320
1
alin. (4) C. proc. pen., din materialul probator administrat
în cursul urmăririi penale, coroborat și cu declarațiile inculpaților N.M.A., P.I.A.
și S.P.L., date în fața instanței conform art. 320
1
alin. (3) C. proc.
pen., prin care au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor prin actul
de sesizare a instanței.
Astfel, declarațiile inculpaților N.M.A.,
P.I.A. și S.P.L. se coroborează întru-totul cu procesul-verbal de prindere în flagrant
a inculpaților N.M.A., P.I.A. și D.A.M., cu rapoartele de constatare tehnico-științifică
din 20 mai 2011 și din data 23 mai 2011, cu declarațiile martorilor asistenți S.N.
și P.L., cu biletele de călătorie aparținând inculpatului N.M.A. din care rezultă
rutele urmate de către acesta pentru a intra în posesia drogurilor și a le transporta
ulterior, cu procesul-verbal de prindere în flagrant a inculpatului S.P.L., cu procesul-verbal
de redare a discuțiilor purtate de către inculpatul S.P.L. cu investigatorul sub
acoperire l.M., discuții înregistrate în baza ordonanței provizorii emise în cauză,
cu declarația martorului asistent G.V., cu procesele-verbale de redare a convorbirilor
dintre inculpații N.M.A. și S.P.L. și dintre inculpații P.I.A. și D.A.M., interceptate
în baza autorizațiilor emise în cauză, precum și cu raportul de constatare tehnico-științifică
din data de 26 mai 2011 privind expertizarea urmelor papilare ridicate de pe pungile
în care au fost ambalate ovulele cu cocaină.
În drept, faptele inculpatului N.M.A.,
care în luna mai 2011, aflându-se în Bolivia, a ingerat cantitatea de aproximativ
914 grame cocaină pe care a transportat-o pe ruta Bolivia - Brazilia - Roma - București,
fiind depistat în flagrant în data de 19 mai 2011, deținând fără drept respectiva
cantitate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de introducere de
droguri de mare risc fără drept pe teritoriul României prev. de art. 3 alin.
(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și ale infracțiunii de deținere de droguri de
mare risc, fără drept prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
În drept, faptele inculpatului P.I.A.,
care în luna aprilie 2011, împreună cu inculpata D.A.M., l-a recrutat și instruit
pe inculpatul N.M.A. în vederea efectuării de transporturi de droguri în străinătate,
iar în aceeași perioadă l-a ajutat pe același inculpat să introducă în România cantitatea
de aproximativ 914 grame cocaină, fiind depistați în flagrant deținând respectiva
cantitate de droguri în data de 19 mai 2011, întrunesc elementele constitutive ale
infracțiunilor de organizare, recrutare și instruire de persoane în vederea săvârșirii
faptei de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000
rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, de complicitate la săvârșirea
infracțiunii de introducere de droguri de mare risc pe teritoriul României, prev.
de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și de
deținere de droguri de mare risc fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei sentințe
au declarat apel Parchetul de pe lângă
Tribunalul București și inculpații N.M.A. și P.I.A.
În apelul Parchetului, s-a criticat greșita
încadrare reținută în sarcina inculpatului P.I.A. în ceea ce privește aplicarea
dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 2 alin. (1) și
(2) din Legea nr. 143/2000.
Inculpații P.I.A. și N.M.A., au criticat
sentința sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând reținerea în cauză a
prev. art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Curtea de Apel București, secția I penală,
prin decizia penală nr. 105
din 3 aprilie 2012, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de
pe lângă Tribunalul București, apelantul- inculpat N.M.A. și apelantul-inculpat
P.I.A. împotriva sentinței penale nr. 935 din 23 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul
București, secția I-a penală, în Dosarul nr. 55905/3/2011.
Totodată, a menținut starea de arest preventiv
a inculpaților și a dedus, din pedepsele aplicate acestora, durata reținerii și
a arestării preventive, de la 20 mai 2011 la 03 aprilie 2012.
Prin recursurile declarate, inculpații
au solicitat casarea hotărârii atacate în temeiul art. 385
9
pct. 14
C. proc. pen. și reducerea cuantumului pedepselor aplicate, prin acordarea unei
mai mari eficiente circumstanțelor personale. Recursurile inculpaților nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut corect faptele
și vinovăția inculpaților, le-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor
legale și au individualizat în mod just pedepsele aplicate.
În raport de gradul de pericol social deosebit
de ridicat al faptelor săvârșite, reflectat de modul în care inculpații au realizat
infracțiunile de introducere de droguri de mare risc fără drept pe teritoriul României
[prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000] și de deținere de droguri
de mare risc, fără drept [prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000],
reținute în sarcina inculpatului N.M.A. și, respectiv, de organizare, recrutare
și instruire de persoane în vederea săvârșirii faptei de trafic de droguri de mare
risc [prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 143/2000], de complicitate la săvârșirea infracțiunii de introducere de
droguri de mare risc pe teritoriul României [prev. de art. 26 C. pen. rap. la
art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000] și de deținere de droguri de mare
risc fără drept [prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000], reținute
în sarcina inculpatului P.I.A. (în cursul anilor 2007-2008, pe fondul consumului
constant de droguri, au cumpărat, deținut, transportat și vândut heroină și methadonă),
care relevă periculozitatea infracțională și socială a acestora, precum și de datele
ce caracterizează persoana inculpaților (fără antecedente penale, au recunoscut
și regretat faptele comise), rezultă că instanțele au individualizat în mod just
cuantumul pedepselor aplicate, acordând eficiență criteriilor prevăzute de art.
72 C. pen., astfel că nu se impune reducerea acestora.
La individualizarea pedepselor aplicate
inculpaților, instanțele au avut în vedere criteriile prevăzute de de art. 72
C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială, gradul de pericol social
concret destul de ridicat al faptelor, natura și modalitatea de săvârșire, caracterul
transfrontalier al activității infracționale, natura drogului, respectiv cocaină
- drog de mare risc, precum și cantitatea mare de drog introdusă în țară și deținută,
respectiv 913,95 de grame, circumstanțele care agravează sau atenuează răspunderea
penală, precum și datele care caracterizează persoana inculpaților.
Sub acest aspect, se constată că s-a acordat
eficiență datelor referitoare la persoana inculpaților, cărora li s-a atribuit,
în mod corect, valoarea de circumstanțe atenuante judiciare, fiind reținute în favoarea
inculpaților.
Având în vedere că inculpații s-au prevalat
de dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen., în operațiunea de individualizare
a pedepselor aplicate, instanțele au redus correct limitele de pedeapsă prevăzute
de lege, însă, în mod corect au apreciat că nu se impune aplicarea unor pedepse
într-un cuantum mai redus, dată fiind gravitatea faptelor săvârșite și perseverența
infracțională a inculpaților. în raport de aceste împrejurări, instanțele au aplicat
pedepse în limite legale, orientate către minimul special al pedepselor prevăzute
de lege (dispozițiile incriminatoare prevăzând pentru infracțiunile săvârșite de
inculpați, pedepse cu închisoarea cuprinse între 10-20 de ani, 10-23 de ani și 15-25
de ani), pe care Ie-a redus în raport cu starea de atenuare reglementată de
art. 320
1
C. proc. pen. și circumstanțele atenuante reținute, dispunându-se
ca inculpații să execute pedepse rezultante de 7 și, respectiv, de 10 ani închisoare.
La stabilirea cuantumului pedepselor aplicate
inculpatului P.I.A., în prezenta cauză, a fost alăturată pedeapsa de 3 ani închisoare,
la care a fost condamnat anterior prin sentința penală nr. 77 din 13 februarie 2009
pronunțată de Judecătoria sector 3 București, definitivă prin decizia penală
nr. 354 din 05 iunie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, al cărei beneficiu
al suspendării condiționate a executării pedepsei a fost revocat.
Sub acest aspect, se constată că instanța
a dat eficiență în mod corect prevederilor legale, de reducere a limitelor pedepsei
prevăzute de lege pentru infracțiunile comise, însă a avut în vedere și atitudinea
inculpatului care, deși a beneficiat de clemența organelor judiciare, prin suspendarea
pedepsei anterioare, a săvârșit alte infracțiuni, ceea ce face dovada incapacității
sale de reeducare și reintegrare socială.
Raportat la criteriile mai sus-menționate,
Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate inculpaților, cu un cuantum orientat
spre minimul special au fost just individualizate și nu se impune reducerea acestora.
O reducere a cuantumului sancțiunilor impuse
ar conduce la o înfrângere a scopului pedepsei prevăzut în art. 52 C. pen., cu atât
mai mult cu cât, în urma contopirii pedepselor, s-a aplicat ca pedeapsă rezultantă
pedeapsa cea mai gravă, fără a fi sporită.
Neexistând nici alte temeiuri de casare
care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile declarate de
recurenții inculpați P.I.A. și N.M.A. împotriva deciziei penale nr. 105 din 3 aprilie
2012 a Curții de Apel București, secția I penală, să fie respinse, ca nefondate,
cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.I.A. și N.M.A. împotriva deciziei
penale nr. 105 din 3 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce din pedepsele aplicate recurenților
inculpați, durata reținerii și a arestării preventive, de la 20 mai 2011 la 18 octombrie
2012.
Obligă recurentul inculpat P.I.A. la plata
sumei de 575 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurentul inculpat N.M.A. la plata
sumei de 800 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 18
octombrie 2012.