ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3484/2013

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 95/ A din 15 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul M.N. împotriva sentinței penale nr. 270 din 13 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală și, în consecință: A fost desființată sentința penală atacată numai sub aspectul greșitei condamnări a inculpatului M.N. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și complicitate la introducerea în țară, fără drept, de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și a individualizării pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și rejudecând cauza în aceste limite: În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.N. pentru săvârșirea infracțiunilor de: - trafic de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; - complicitate la introducerea în țară, fără drept, de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 de la 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. și 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., fără aplicarea vreunui spor, pedeapsă dată în executare în final inculpatului M.N. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus durata arestării preventive începând cu data de 21 februarie 2012 și până la data de 15 mai 2013. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că prin sentința penale nr. 270 din 13 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală, a fost condamnat inculpatul M.N., la: - 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)) teza II, b C. pen.; - 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b C. pen.; - 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen.; - 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de introducere, fără drept, în țară de droguri de mare risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen.; În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pedeapsă care a fost sporită cu 1 (un) an închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 16 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) C. pen.

S-a interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen. S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus durata arestării preventive începând cu 21 februarie 2012 la zi. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în S.N.D.G.J. la data eliberării din penitenciar și dispune comunicarea hotărârii în acest sens la I.G.P.R. În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus încunoștințarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 1800 lei cheltuieli judiciare în primă instanță.

Instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. 74D/P/2011 din data de 13 martie 2012 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 ; - trafic de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; - complicitate la infracțiunea de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; - complicitate la infracțiunea de introducere, fără drept, în țară de droguri de mare risc prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În motivarea actului de sesizare a instanței s-a arătat, în esență, că inculpatul a cumpărat, deținut și trimis în țară 1000 gr. droguri de risc și 10 gr. droguri de mare risc. S-a reținut de asemenea că inculpatul l-a ajutat pe inculpatul N.S.F. să introducă în țară droguri de risc și de mare risc, prin punerea la dispoziție a drogurilor ce urmau a fi comercializate în România. Din actele si lucrările existente la dosar, instanța a reținut următoarele; În fapt: Inculpatul M.N. locuia în Spania de aproximativ 5 ani, acolo stabilindu-se și celălalt frate al său, numitul C.M. În luna august 2011, inculpații N.S.F. și M.O.D., însoțiți de alte persoane, s-au deplasat în Spania.

La scurt timp, inculpatul M.O.D. a venit în România, de unde l-a contactat telefonic pe inculpatul N.S.F. căruia i-a propus să-i aducă droguri în țară. întrucât nu avea bani și, în urmă cu un an, inculpatul N.S.F. i-a mai adus droguri din Spania de la inculpatul M.N., a fost de acord cu această propunere. Astfel, în Spania, inculpatul N.S.F. a primit de la inculpatul M.N., 10 plăci a 100 gr. fiecare rezină cannabis și 10 gr. cocaină, droguri pe care inculpatul M.N. Ie-a cumpărat de la marocani, din suma de 1000 euro trimisă de către inculpatul M.O.D. prin serviciul W.U. în momentul în care i-a înmânat pachetul cu droguri inculpatului N.S.F., inculpatul M.N. i-a spus că drogurile provin de la marocani, iar suma de bani cu care au fost cumpărate drogurile provine de la inculpatul M.O.D.

Inculpatul N.S.F. a venit în România, ajungând în localitatea Oarda în dimineața zilei de 24 august 2012, în jurul orei 2:40. în stația de carburanți Petrom, inculpatul N.S.F. s-a întâlnit cu inculpatul M.O.D., plecând împreună cu un autoturism spre localitatea Vințu de Jos. Drogurile au fost păstrate de inculpatul N.S.F. la domiciliul său și, de câte ori inculpatul M.O.D. și R.D.I. identificau cumpărători, le dădeau acestora o parte din drogurile deținute, pentru a le comercializa. în activitatea de comercializare a drogurilor au fost implicați și inculpații R.D.I. și M.N.C. Prin sentința penală nr. 36/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 6738/97/2011 au fost condamnați inculpații: M.O.D.

pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; - art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; - art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. N.S.F. pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 ; - art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; - art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; - art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; R.D.I. pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; - art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; M.N.C.

pentru comiterea infracțiunilor prev. de: - art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; - art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; Starea de fapt reținută mai sus a rezultat din probatorul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv: proces - verbal de stabilire a listei de pasageri (f. 4 - 8), procese - verbale de transcriere ale interceptărilor convorbirilor telefonice (f. 35 - 79, 86 - 98, 108 - 120), ordonanțe privind numirea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului (f. 121 - 122, 129 - 134), rapoarte de constatare tehnico-științifică (f. 139 - 147, 160 - 168) proces - verbal de prindere in flagrant (f 158- 159) proces - verbal de percheziție (f. 184 - 192), declarațiile inculpatului M.O.D., N.S.F., R.D.I., M.N.C.

(f. 194 - 264, 326 - 329), copia minutei sentinței penale nr. 36/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 6378/97/2011. Tot acest material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale a atestat faptul că inculpatul M.N. a deținut, cumpărat și trimis în țară droguri de risc și droguri de mare risc, ajutându-l de asemenea pe inculpatul N.S.F. să introducă în țară droguri de risc și de mare risc. Atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești în primă instanță, inculpatul M.N. s-a prevalat de dispozițiile art. 70 al 2 C. proc. pen. respectiv, dreptul de a nu face nicio declarație (f. 13, volum instanță). Relevante sub aspectul vinovăției inculpatul M.N.

în comiterea infracțiunilor au fost declarațiile numiților M.O.D. și N.S.F., declarații date în calitate de inculpați în Dosarul nr. 6378/97/2011 al Tribunalului Hunedoara. Astfel, în declarațiile date în cursul urmării penale cât și în fața primei instanțe, Tribunalul Hunedoara, (Dosar nr. 6378/97/2011) inculpatul M.O.D. a declarat următoarele: „în luna august 2011 împreună cu fratele meu Coca Mihai, N.S.F., M.V. am plecat în Spania la fratele meu M.N., care locuiește acolo de mai mulți ani. După aproximativ 2 săptămâni m-am întors în țară și, l-am sunat pe fratele meu M.N. să-mi trimită 10 plăci de hașis în greutate totală de 1 kg și 10 gr. Cocaină, sens în care i-am trimis fratelui meu prin serviciul W.U.

suma de 1.000 de euro. Cu acea ocazie i-am spus să-mi trimită drogurile în România prin N.S.F., l-am cerut acest lucru fratelui meu întrucât și în cursul anului 2010, tot la solicitarea mea îmi mai cumpărase 400 gr. hașis pe care mi le adusese în România tot N.S.F.” (f. 204, 209 dosar urmărire penală). În cursul urmăririi penale, inculpatul N.S.F. a declarat următoarele: „în luna august 2011 am plecat în Spania în vacanță. La aproximativ 2-3 săptămâni după ce am ajuns acolo M. Ovidiu m-a sunat și m-a întrebat dacă sunt de acord să-i aduc în țară droguri. Am fost de acord cu acest lucru, deoarece nu aveam bani și aceasta era o modalitate de a face bani. Știam că voi primi banii de la M. Ovidiu pentru că în urmă cu un an, tot din Spania i-am adus 4 plăci de hașis pe care le-am primit de la inculpatul M.N., care le cumpărase de la marocani.

După ce i-am spus lui M.O. ca sunt de acord să aduc drogurile, M.N. mi-a dat un pachet care conținea 10 plăci cu hașis a câte 100 gr. fiecare și 10 gr. de cocaină. M-am întors în România cu un autocar de transport de persoane, ținând plasa cu drogurile lângă mine, în autocar.” (f. 218 dosar urmărire penală). Ulterior, audiați fiind în cursul cercetării judecătorești în cauza dedusă judecății în calitate de martori, M.O.D. (f. 25 dosar instanță) și N.S.F. (f. 27 dosar instanță), au infirmat cele relatate în declarațiile date în calitate de inculpați în Dosarul nr. 6378/97/2011 al Tribunalului Hunedoara, însă revenirea acestora asupra propriilor declarații nu a fost justificată în vreun fel. În conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., probele nu au valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Având în vedere că legea nu face nicio distincție, în ceea ce privește valoarea probantă, în raport cu faza în care mijloacele de probă au fost administrate, instanța constată că declarațiile date inițial în calitate de inculpați, reflectă adevărul, coroborându-se cu ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză. Relevantă sub aspectul vinovăției inculpatului M.N. a fost considerată și convorbirea telefonică din data de 26 august 2011 ora 12:20, purtată între M.O.D.

și C.M., convorbire în care M.O. se plânge de calitatea drogurilor trimise de fratele său „N.”, droguri pe care nu reușește să le comercializeze în vederea recuperării mașinii amanetate (f. 43-56 dosar urmărire penală). De asemenea, investigatorul sub acoperire cu nume de cod „A.”, învederează instanței că „din discuțiile purtate inițial cu M.O.D. am aflat că drogurile proveneau din Spania de la o persoană pe nume Nicolae, fratele lui M.O.D.”. În drept, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului M.N. de a cumpăra, deține și trimite 1000 gr. droguri de risc a constituit infracțiunea de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Fapta inculpatului M.N.

de a cumpăra, deține și trimite 10 gr. droguri de mare risc a constituit infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta inculpatului M.N. de a-l ajuta pe inculpatul N.S.F. să introducă droguri de risc în țară, prin punerea la dispoziție a drogurilor ce urmau a fi comercializate în România, a constituit complicitate la infracțiunea de introducere în țară de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Fapta inculpatului M.N. de a-l ajuta pe inculpatul N.S.F. să introducă droguri de mare risc în țară, prin punerea la dispoziție a drogurilor ce urmau a fi comercializate în România, a constituit complicitate la infracțiunea de introducere în țară de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor statuate de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege - închisoarea de la 3 la 15 ani, de la 10 - 20 ani și respectiv de la 15 la 25 ani, gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor săvârșite, modul și mijloacele de săvârșire. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.N. Inculpatul a solicitat desființarea sentinței și achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, fără drept și complicitate la introducerea în țară, fără drept, de droguri de mare risc.

A mai solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în complicitate la aceeași infracțiune și achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. În motivarea apelului s-a arătat că inculpații din celălalt dosar au uzat de prevederile art. 320 1 C. proc. pen. Acești inculpați, fiind audiați în calitate de martori de Curtea de Apel, au nuanțat declarațiile date, așa încât trebuie să se dea crezare declarațiilor date în fața Curții. Inculpatul M. nu a făcut parte din dosarul celorlalți inculpați.

Din toate declarațiile date în cauză rezultă faptul că inculpatul M. i-a făcut legătura lui N. cu un marocan pentru a cumpăra droguri. în primul rând, la Tribunalul Hunedoara nu s-a făcut dovada că era vorba și de cocaină. N. a declarat că cocaina a primit-o de la altcineva. Inculpatul susține că nu a săvârșit infracțiunea de complicitate la aducerea în țară de droguri sau infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. în cauză nu s-a dovedit că a intenționat să trimită droguri în țară. Arată că nu există dovada că cele 10 grame aduse de N.S. sunt cocaină. Martorul R.D.I. a arătat faptul că nu era cocaină. Deja sunt două persoane care spun că nu era cocaină. Se vorbește despre faptul că inculpatul ar fi angajat pe N.S.

să aducă în țară droguri în sensul că ar fi existat un ajutor, respectiv ajutorul trecerii dincolo de graniță. Ajutorul teoretic trebuie să constea în ceva material. în cauză însă nu a existat nici un ajutor. Faptul că inculpatul M.N. i-a făcut legătura lui N.S. nu constituie o înlesnire. Nu există dovada faptului că N. i-ar fi cerut ajutorul lui M.N. Nu se poate vorbi despre o înlesnire a trecerii frontierei cu droguri. Se poate vorbi doar de legătura lui N.S. cu marocanul care este o complicitate la cumpărare de hașiș de N.S. Se mai arată că inculpatul are 6 copii și a recunoscut legătura cu marocanul și în cauză se putea aplica o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege. Solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de hașiș în complicitate la trafic de hașiș.

Solicită achitarea pentru infracțiunea de trafic de cocaină și pentru infracțiunea de trafic de cocaină și trimiterea peste graniță a 1000 gr de hașiș. Curtea de Apel, examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu a constatat că apelul este fondat, din următoarele considerente: Starea de fapt reținută de către instanța de fond pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești este relativ corectă. Inculpatul a consimțit să dea declarație în fața instanței de apel și, întrucât a contestat vinovăția sa, s-a dispus reaudierea martorilor N.S.F., M.N.C., R.D.I. și B.C.E. și acvirarea Dosarului nr. 6738/97/2011 al Tribunalului Hunedoara, dosar în care au fost judecați inculpații M.O.D., N.S.F., M.N.C., și R.D.I., inculpați care au solicitat aplicarea disp.

art. 320 1 C. proc. pen. Curtea, examinând toate probele administrate în prezentul dosar, precum și în dosarul acvirat, reține următoarea stare de fapt: Inculpatul apelant M.N. locuia în Spania de aproximativ 5 ani iar în luna august 2011, numiții N.S.F. și M.O.D., însoțiți de alte persoane, s-au deplasat în Spania. La scurt timp, M.O.D. a venit în România, de unde l-a contactat telefonic pe N.S.F. căruia i-a propus să-i aducă droguri în țară. întrucât nu avea bani și, în urmă cu un an, N.S.F. i-a mai adus droguri din Spania de la inculpatul M.N., a fost de acord cu această propunere. Astfel, în Spania, inculpatul N.S.F. a primit de la inculpatul M.N., 10 plăci a 100 gr. fiecare rezină cannabis și 10 gr.

de o substanță despre care bănuiau că este cocaină, droguri pe care inculpatul M.N. Ie-a cumpărat de la marocani, din suma de 1000 euro trimisă de către M.O.D. prin serviciul W.U. În momentul în care i-a înmânat pachetul cu droguri lui N.S.F., inculpatul M.N. i-a spus că drogurile provin de la marocani, iar suma de bani cu care au fost cumpărate drogurile provine de la M.O.D. În declarația dată în fața Curții (f. 62-63) inculpatul apelant a recunoscut acuzațiile referitoare la traficul de droguri de risc (rezină de cannabis), arătând că împreună cu N.S.F. s-a deplasat la un bar de unde anterior mai cumpărase droguri și a cumpărat 1 kg. de hașiș, plătind personal drogurile din banii trimiși de fratele său M.O.D., iar apoi Ie-a înmânat lui N. să le transporte în țară.

Inculpatul a mai arătat că nu cunoaște nimic despre cele 10 gr. de cocaină și că fratele său nu i-a solicitat niciodată să cumpere această substanță. Raportat la această declarație și la cele date anterior de N.S.F., Curtea l-a reaudiat pe acesta din urmă (f. 109-110), cu atât mai mult cu cât organele de urmărire penală nu au depistat substanța bănuită a fi fost cocaină. Declarația dată de acesta a confirmat declarația inculpatului M.N., în sensul că M.O.D. i-a trimis fratelui său inculpatul M.N. suma de 1000 euro pentru a cumpăra hașiș și a-l trimite în țară. A mai arătat că împreună cu inculpatul au ridicat banii și s-au dus la un bar unde au vorbit cu un marocan să le aducă hașișul, acesta fiind de acord.

N.S. relatează că până a sosit acea persoană cu hașișul comandat inculpatul M.N. a plecat, doar el luând hașișul și fără să mai discute cu inculpatul, s-a întors în țară cu drogurile cumpărate. Curtea apreciază că această nuanțare a declarației martorului N. cu referire la implicarea inculpatului apelant în cumpărarea hașișului este nesinceră și intră în contradicție cu declarația acestuia din urmă care a afirmat că împreună au cumpărat drogurile. În ce privește cele 10 gr. de cocaină martorul afirmă că înainte de a se întoarce în țară cu hașișul s-a întâlnit întâmplător cu marocanul de la care l-au cumpărat și, fără știința inculpatului, a primit cele 10 gr. de cocaină pe care Ie-a adus în țară și Ie-a dat lui M.O.

Față de aceste declarații, Curtea a procedat la audierea martorilor M.N.C. și R.D.I., singurii despre care rezultă din dosarul acvirat că au avut contact cu substanța despre care s-a afirmat a fi fost cocaină și care nu a fost descoperită de către poliție pentru a fi testată și a se stabili cert dacă a fost sau nu un drog de mare risc. în declarația sa, martorul M.N.C. (f. 111) a afirmat că M.O. - fratele inculpatului, i-a vândut o substanță pentru consum propriu despre care a afirmat că este cocaină, dar a fost nemulțumit de calitatea acesteia, având dubii că ar fi fost cocaină deoarece nu a simțit efectele pe care le avea după consumul acestei substanțe. Și martorul R. (f. 120) a declarat în același sens cu referire la substanța despre care s-a afirmat că ar fi fost cocaină, neexistând certitudinea că acea substanță a fost un drog de mare risc.

Cu ocazia depistării inculpaților din dosarul acvirat organele de poliție nu au mai găsit substanța bănuită a fi fost cocaină, astfel că aceasta nu a putut fi supusă expertizării pentru a se stabili cu certitudine ce fel de substanță a fost și dacă a fost un drog de mare risc. În aceste condiții, nedovedindu-se faptul că cele 10 gr. de substanță bănuită a fi fost un drog de mare risc - respectiv cocaină, ar fi fost întradevăr cocaină, nu se poate reține vinovăția inculpatului M.N. de săvârșire a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și complicitate la introducerea în țară, fără drept, de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, astfel că inculpatul va fi achitat pentru săvârșirea acestor infracțiuni, cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit pe deplin implicarea sa în cumpărarea și traficarea acestei substanțe. În ce privește vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și complicitate la infracțiunea de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea arată următoarele: Apărarea a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în complicitate la aceeași infracțiune și achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu motivarea că inculpatul M. doar l-a ajutat pe N.S.F. să cumpere 1 kg. de hașiș și nu l-a ajutat pe acesta în nici un fel să transporte în țară aceste droguri. Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Analizând starea de fapt reținută prin prisma acestor dispoziții legale curtea constată că inculpatul M.N.

a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prin aceea că a cumpărat împreună cu N.S.F. 1 kg. de hașiș. Infracțiunea poate fi săvârșită alternativ în mai multe modalități. Curtea reține că inculpatul a cumpărat 1 kg. de hașiș - drog de risc, acest fapt rezultând din propria declarație precum și din declarația martorului N. Chiar acceptând că inculpatul M. nu ar fi fost de față la remiterea efectivă a drogurilor - așa cum susține apărarea, el a fost acela care a primit suma de bani în acest scop de la fratele său, el a procurat drogurile, contactând o persoană care deținea droguri și de la care știa că le putea cumpăra.

Fapta sa, săvârșită cu intenție, nu este doar o complicitate la săvârșirea de trafic de droguri de risc constând în aceea că l-a ajutat pe N. să cumpere drogurile, ci infracțiunea de trafic de droguri de risc săvârșită în modalitățile procurării și cumpărării, astfel că cererea de schimbare a încadrării juridice a acestei fapte din autorat în complicitate, este nefondată și va fi respinsă. Conform art. 3 alin. (1) din aceeași lege, introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Conform art. 26 C. pen., complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Din actele existente la dosarul cauzei a rezultat că inculpatul apelant a acceptat cererea fratelui său - M.O.D., să cumpere hașiș din Spania primind și suma de bani necesară și, prin intermediul martorului N., să le trimită în România. Introducerea în țară a drogurilor a fost făcută de martorul N. dar inculpatul apelant l-a ajutat pe acesta să cumpere drogurile, cunoscând destinația acestora și înlesnind și ajutându-l pe acesta să săvârșească infracțiunea de introducere în țară a drogurilor de risc. În aceste condiții, Curtea constată că încadrarea juridică dată acestei fapte este corectă și inculpatul se face vinovat de săvârșirea acesteia. În ce privește individualizarea pedepselor, raportat la toate criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen.

precum și la persoana inculpatului și gravitatea faptei săvârșite, Curtea apreciază că se impune reducerea pedepsei aplicate acestuia pentru săvârșirea faptei menționate. Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, deoarece pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată acestuia este situată la limita minimă iar inculpatului nu i se pot reține circumstanțe atenuante având în vedere că inculpatul a fost condamnat în Spania pentru trafic de cocaină, conform documentelor primite de la autoritățile spaniole și depuse la dosarul cauzei în apel (f. 94 -102), astfel că nu i se pot reține circumstanțe atenuante care să conducă la reducerea pedepsei sub minimul special.

Împotriva aceste decizii au declarat recurs inculpatul M.N. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia. Parchetul a criticat decizia în temeiul art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., sub aspectul greșitei achitări a inculpatului cu privire la infracțiunile prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 26 C. pen. raportat la' art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, solicitând casarea deciziei și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond. în dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că dubiul reținut de instanța de apel este răsturnat de probele administrate în cauză, că depozițiile date de către inculpații N.S.

și M.N. în care au revenit asupra declarațiilor date în fața procurorului nu au nici un fel de justificare, cu atât mai mult cu cât cei doi inculpați au dat declarații de recunoaștere și în cauza disjunsă, acestea coroborându-se cu înregistrările audio din mediul ambiental. Cu ocazia dezbaterilor, procurorul de ședință a precizat că înțelege să critice hotărârea numai cu privire la nelegalitatea acesteia din perspectiva nerecunoașterii autorității de lucru judecat a sentinței penale nr. 36 din 2012 pronunțată de Tribunalul Alba, rămasă definitivă prin decizia pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție. Inculpatul M.N. nu a motivat recursul cu ocazia declarării căii de atac dar, ulterior, printr-un memoriu înregistrat la data de 22 octombrie 2013 a criticat decizia pentru nelegalitate în temeiul art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. pe motiv că, deși situația de fapt a fost reținută în mod corect, nu s-a făcut aplicarea disp. art. 334 C. proc. pen. cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei în complicitate la infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, susținând că nu a acționat în calitate de autor, ci a ajutat și a înlesnit comiterea infracțiunii de către inculpatul N.S. De asemenea, solicită reducerea cuantumului pedepselor prin reținerea disp. art. 74 - art. 76 C. pen., așa încât pedeapsa rezultantă să fie mai mică de 10 ani.

În plus, recurentul a invocat greșita deducere a prevenției susținând că a fost arestat în Spania încă din data de 18 ianuarie 2012. Cu ocazia soluționării recursului, inculpatul a solicitat proba cu înscrisuri, ce a fost încuviințată de către instanță, și a depus la dosar copiile certificatelor de naștere ale copiilor săi și copia unei hotărâri pronunțată de autoritățile spaniole, hotărâre ce a fost apoi tradusă în limba română din dispoziția instanței. Având în vedere soluția de achitare pronunțată de instanța de apel, s-a procedat la audierea recurentului inculpat în temeiul art. 385 14 alin. (1) 1 C. proc. pen. Examinând cauza în temeiul art. 385 6 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Prioritar, se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 având în vedere data pronunțării deciziei recurate, respectiv 15 mai 2013, ulterioară intrării în vigoare a legii mai sus menționate. În al doilea rând, se constată că ambele recursuri au fost motivate în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. 1.1). Referitor la recursul declarat de parchet, Înalta Curte apreciază că motivul privind greșita achitare nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Așa cum rezultă din motivarea scrisă a recursului, se invocă netemeinicia și nelegalitatea deciziei raportat la soluția de achitare a inculpatului, fără să se indice însă în ce constă greșita aplicare a legii și fără să se arate de ce hotărârea este contrară legii.

În realitate, parchetul solicită o reapreciere a mijloacelor de probă, în special a depozițiilor din cursul judecății și mai ales a declarațiilor date de martori în fața instanței de apel, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea pe baza căreia Curtea de Apel Alba Iulia a dispus achitarea inculpatul M.N. cu privire la infracțiunile prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Având în vedere modul de reglementare a soluționării recursului ca a doua cale de atac, înalta Curte constată că dispozițiile Codului de procedură penală - astfel cum a fost modificate prin Legea nr. 2/2012 - sunt restrictive în ceea ce privește cazurile de casare ce pot fi invocate și, implicit, criticile ce pot fi formulate împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond și a deciziei pronunțată de instanța de apel, reducând astfel și limitele investirii instanței de recurs.

Pe cale de consecință, examinarea cauzei de către Înalta Curte nu se mai poate face decât cu privire la chestiuni de drept, și nu la chestiuni de fapt. Modificarea situației de fapt stabilită anterior nu mai este posibilă decât urmare a constatării unor nelegalități care ar influența valabilitatea mijloacelor de probă ce trebuie avute în vedere la soluționarea cauzei și, pe cale de consecință, ar determina înlăturarea acestora și ar impune reevaluarea elementelor de fapt. În speță, asemenea aspecte nu au fost invocate și nici nu pot fi constatate.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, desfășurarea judecății a avut loc cu respectarea dispozițiilor procedurale, instanța de apel a evaluat întregul material probator și a analizat probele în acuzare dar și apărările inculpatului și probele administrate în favoarea acestuia și a evidențiat cu claritate motivele pentru care a înlăturat declarațiile martorilor care susțineau varianta acuzării, motivând corespunzător soluția de achitare. În concluzie, se constată că achitarea inculpatului M. este urmarea stabilirii de către instanța de apel a unei alte situații de fapt, cu respectarea dispozițiilor art. 63 C. proc. pen., iar instanța de recurs nu este îndrituită să procedeze la o nouă apreciere a materialului probator, așa încât trebuie să aibă în vedere această situație de fapt, pe care nu o mai poate modifica.

Curtea de Apel a reținut, în esență, că nu s-a dovedit pe deplin implicarea inculpatului M. în cumpărarea și traficarea celor 10 gr. de cocaină și această substanță nici nu a fost găsită de organele de poliție, astfel că nu a putut fi supusă expertizării și nu s-a stabilit cu certitudine că era un drog de mare risc sau o altă substanță. Din această perspectivă, înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru condamnarea inculpatului M.N. în legătură cu comiterea celor două infracțiuni cu privire la care instanța de apel a dispus achitarea, respectiv trafic de droguri de mare risc și complicitate la introducerea în țară, fără drept, de droguri de mare risc. 2). În ce privește critica referitoare la nerecunoașterea autorității de lucru judecat a sentinței penale nr. 36/2012 a Tribunalului Alba, Înalta Curte apreciază că se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., însă critica este nefondată. Tribunalul Alba a fost sesizat prin același rechizitoriu în legătură cu faptele comise de inculpatul M.N., dar și de inculpații N.S. și M.N. Având în vedere că ultimii doi inculpați au uzitat de procedura simplificată prev. de art. 320 1 C. proc. pen., instanța a disjuns cauza în ceea ce-l privește pe inculpatul M.N. și a pronunțat față de inculpații N.S. și M.N. sentința penală de condamnare nr. 36 din 2012, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2135 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Este adevărat că, în respectiva cauză, inculpații N.S. și M.N. au recunoscut în totalitate faptele astfel cum au fost reținute prin actul de sesizare, inclusiv referitor la participația penală a inculpatului M.N.

Soluția pronunțată a dobândit autoritate de lucru judecat numai cu privire la faptele și persoanele la care se referă (inculpații N.S. și M.N.), fără să se poată invoca puterea autorității de lucru judecat în ceea ce-l privește pe inculpatul M.N. Desigur, declarațiile date de inculpații N.S. și M.N. dobândesc relevantă la soluționarea cauzei de fată și au fost avute în vedere atât de instanța de fond cât și de instanța de apel, însă nu se poate susține că pronunțarea unei soluții de condamnare față de ceilalți doi inculpați, ca urmare a aplicării procedurii prev. de art. 320 1 C. proc. pen., atrage în mod automat consecințe cu privire la stabilirea răspunderii penale a inculpatului M. Astfel, conform art. 343 alin. (2) și art. 345 C. proc.

pen. rap. la art. 317 C. proc. pen., instanța deliberează și decide numai cu privire la fapta și persoana cu care este sesizată, hotărând doar în aceste limite dacă fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpat. Aceste dispoziții se aplică și în cazul special al procedurii simplificate, situație în care este prevăzută posibilitatea disjungerii și soluționării separate a cauzei în ceea ce-i privește pe inculpații cu privire la care nu este aplicabilă procedura prev. de art. 320 1 C. proc. pen. Instanța care soluționează conform procedurii obișnuite cauza disjunsă nu poate ignora probele administrate în cauza inițială, însă modul în care acest material probator este valorificat în cauza disjunsă constituie o chestiune de apreciere, fără să se poată nega dreptul acestei instanțe de a evalua critic și, independent de soluția anterioară, întregul ansamblu probator, diferit și mai complex decât ce-l care a făcut obiectul cauzei inițiale.

În concluzie, faptul că anumiți inculpați au fost condamnați prin aplicarea procedurii simplificate, pentru comiterea în participație penală a unor infracțiuni, nu creează o prezumție absolută cu privire la îndeplinirea condițiilor de condamnare în ce-i privește pe inculpații care nu au uzitat de această procedură. Altfel spus, soluția pronunțată cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. pentru unii dintre participanți nu face dovada că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă cu vinovăție de către ceilalți participanți, care nu au fost judecați în procedură simplificată. Drept urmare, nu există temeiuri pentru a considera că se impune casarea deciziei penale în ce privește soluția de achitare, criticată de către parchet.

II. Referitor la recursul declarat de inculpat, Înalta Curte apreciază că motivele invocate se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., însă criticile sunt nefondate. Astfel, prin modificarea adusă articolului 385 9 C. proc. pen. de Legea nr. 2/2013, care a abrogat unele din cazurile de casare ce vizau aspecte de legalitate (inclusiv pct. 17 - care se referea la situația în care faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică), pct. 17 2 a devenit prin voința legiuitorului sediu comun pentru toate aspectele ce vizează nerespectarea dispozițiilor legale, altele decât cele prevăzute expres la celelalte puncte ale art. 385 9 C. proc. pen. Drept urmare, cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. poate fi invocat inclusiv referitor la greșita încadrare juridică a faptei și la necesitatea schimbării acestei încadrări. Trebuie însă precizat că pentru a stabili dacă faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, instanța de recurs nu poate modifica situația de fapt, fiind obligată să pornească de la situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată. În speță, încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, astfel cum au fost stabilite de către instanța de apel prin reaprecierea probelor, este corectă. Inculpatul a invocat aceleași apărări atât în fața primei instanțe, cât și în fața Curții de Apel Alba Iulia, care a răspuns punctual criticilor formulate și a expus cu claritate motivele pentru care faptele comise de inculpatul M.N.

corespund infracțiunii de trafic de droguri de risc în forma autoratului. Instanța de recurs își însușește argumentele instanței de apel și constată că fapta inculpatului M.N. (recunoscută ca atare de acesta), constând în aceea că împreună cu N.S.F. s-a deplasat la un bar de unde anterior mai cumpărase droguri și a cumpărat 1 kg. de hașiș, plătind personal drogurile din banii trimiși de fratele său M.O.D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc săvârșită în forma autoratului (participând activ la cumpărarea drogului, inculpatul a comis unul din elementele materiale prevăzute alternativ de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000), fapta sa depășind limitele unei înlesniri sau unui ajutor dat pentru comiterea infracțiunii.

Drept urmare, nu se impune schimbarea încadrării juridice și nu sunt incidente disp. art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Cât privește critica referitoare la cuantumul pedepsei, instanța de recurs constată că nu poate proceda la o nouă individualizare a sancțiunilor, deoarece aceasta implică un proces de apreciere a criteriilor prev. de art. 72 C. pen., fără să se încadreze în dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., care se referă la greșita aplicare a legii. Situația este similară în ce privește aprecierea asupra reținerii circumstanțelor atenuante judecătorești și reducerii pedepsei sub minimul special, fiind vorba tot despre o operațiune de evaluare a mai multor elemente, din perspectiva justei cuantificări a sancțiunii.

Instanța de recurs are doar posibilitatea de a examina legalitatea pedepselor în temeiul cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., ce poate fi luat în considerare din oficiu și care se referă la situația în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”. Sub acest aspect, se constată că atât pedeapsa de 10 ani închisoare - stabilită pentru complicitate la infracțiunea de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen. rap.

la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv de 5 ani închisoare - stabilită pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cât și pedeapsa rezultantă - de 10 ani închisoare aplicată potrivit art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., sunt sancțiuni legale, aplicate în limitele prevăzute de norma de incriminare și de normele ce reglementează tratamentul sancționator în cazul concursului de infracțiuni, așa încât nici din acest punct de vedere nu se poate constata incidența dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Referitor la greșita deducere a prevenției, Înalta Curte apreciază că este o critică ce poate fi analizată în recurs potrivit art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., fiind vorba despre corecta aplicare a legii, și nu despre examinarea unei situații de fapt. În speță, se constată că inculpatul M.N. a fost arestat în lipsă, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 47 din 1 octombrie 2011 și apoi un mandat european de arestare ce a fost pus în executare de instanțele spaniole la data de 18 ianuarie 2012, astfel cum rezultă din sentința dată de Audiența Națională din Regatul Spaniei (depusă în traducere legalizată la dosarul instanței de recurs).

Atât instanța de fond cât și cea de apel au dedus durata arestării preventive a inculpatului M. începând cu data de 21 februarie 2012. Or, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală: "Durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române. ” Rezultă, astfel, că s-a făcut o greșită aplicare a legii și susținerile recurentului referitor la greșita deducere a prevenției sunt fondate. Cu toate acestea, având în vedere că potrivit art. 385 17 alin. (4) C. proc.

pen. instanța de recurs are obligația de a dispune ea însăși cu privire la perioada care trebuie dedusă din pedeapsă, înalta Curte apreciază că nu se impune admiterea recursului și casarea deciziei din acest motiv, în condițiile în care o atare neregularitate poate fi îndreptată printr-un alt mijloc procedural. În final, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate. Conform art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., va deduce durata reținerii și arestării preventive de la 18 ianuarie 2012 la 30 septembrie 2013. Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Alba Iulia și inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 95/ A din data de 15 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului intimat inculpat durata prevenției de la 18 ianuarie 2012 la 11 noiembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Alba Iulia, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 11 noiembrie 2013.