ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3484/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3484/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursurilor,

constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 95/ A din 15

mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru

cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul M.N. împotriva

sentinței penale nr. 270 din 13 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Alba,

secția penală și, în consecință:

A fost desființată sentința penală

atacată numai sub aspectul greșitei condamnări a inculpatului M.N. pentru

săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, fără drept, prev.

de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și complicitate la introducerea în

țară, fără drept, de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. rap. la

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și a individualizării pedepsei aplicate

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, fără

drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și rejudecând cauza în

aceste limite:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la

art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.N. pentru săvârșirea

infracțiunilor de:

- trafic de droguri de mare risc, fără

drept, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;

- complicitate la introducerea în

țară, fără drept, de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. rap. la

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

A fost redusă pedeapsa aplicată

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, fără

drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 de la 7 ani închisoare

și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C.

pen. la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit.

b) C. pen. și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele de 5 ani închisoare

și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C.

pen. și 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza II și b) C. pen. în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., fără

aplicarea vreunui spor, pedeapsă dată în executare în final inculpatului M.N.

Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

S-a menținut starea de arest preventiv

a inculpatului și s-a dedus durata arestării preventive începând cu data de 21

februarie 2012 și până la data de 15 mai 2013.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de apel a reținut că prin sentința penale nr. 270 din 13 septembrie 2012

pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală, a fost condamnat inculpatul M.N.,

la:

- 7 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a)) teza II, b C. pen.;

- 10 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 2

alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza II, b C. pen.;

- 10 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la infracțiunea de introducere în țară, fără

drept, de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza II, b) C. pen.;

- 15 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la infracțiunea de introducere, fără drept, în

țară de droguri de mare risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000 și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza II, b) C. pen.;

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b),

35 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai

grea de 15 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza II, b) C. pen. pedeapsă care a fost sporită cu 1 (un) an închisoare,

urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 16 ani închisoare și 7 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b) C. pen.

S-a interzis exercițiul drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. în condițiile și pe durata prev.

de art. 71 C. pen.

S-a menținut starea de arest preventiv

a inculpatului și s-a dedus durata arestării preventive începând cu 21

februarie 2012 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008

s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii

în S.N.D.G.J. la data eliberării din penitenciar și dispune comunicarea

hotărârii în acest sens la I.G.P.R.

În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008

s-a dispus încunoștințarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe

biologice.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost

obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 1800 lei

cheltuieli judiciare în primă instanță.

Instanța de fond a reținut că prin

rechizitoriul emis în Dosarul nr. 74D/P/2011 din data de 13 martie 2012 al D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Hunedoara, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de

arest preventiv a inculpatului M.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- trafic de

droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

;

- trafic de

droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000;

- complicitate

la infracțiunea de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc prev. de

art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;

- complicitate

la infracțiunea de introducere, fără drept, în țară de droguri de mare risc

prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În motivarea actului de sesizare a

instanței s-a arătat, în esență, că inculpatul a cumpărat, deținut și trimis în

țară 1000 gr. droguri de risc și 10 gr. droguri de mare risc. S-a reținut de

asemenea că inculpatul l-a ajutat pe inculpatul N.S.F. să introducă în țară

droguri de risc și de mare risc, prin punerea la dispoziție a drogurilor ce

urmau a fi comercializate în România.

Din actele si lucrările existente la

dosar, instanța a reținut următoarele;

În fapt:

Inculpatul M.N. locuia în Spania de

aproximativ 5 ani, acolo stabilindu-se și celălalt frate al său, numitul C.M.

În luna august 2011, inculpații N.S.F.

și M.O.D., însoțiți de alte persoane, s-au deplasat în Spania. La scurt timp,

inculpatul M.O.D. a venit în România, de unde l-a contactat telefonic pe

inculpatul N.S.F. căruia i-a propus să-i aducă droguri în țară. întrucât nu

avea bani și, în urmă cu un an, inculpatul N.S.F. i-a mai adus droguri din

Spania de la inculpatul M.N., a fost de acord cu această propunere.

Astfel, în Spania, inculpatul N.S.F. a

primit de la inculpatul M.N., 10 plăci a 100 gr. fiecare rezină cannabis și 10

gr. cocaină, droguri pe care inculpatul M.N. Ie-a cumpărat de la marocani, din

suma de 1000 euro trimisă de către inculpatul M.O.D. prin serviciul W.U.

în momentul în care i-a înmânat

pachetul cu droguri inculpatului N.S.F., inculpatul M.N. i-a spus că drogurile

provin de la marocani, iar suma de bani cu care au fost cumpărate drogurile

provine de la inculpatul M.O.D.

Inculpatul N.S.F. a venit în România,

ajungând în localitatea Oarda în dimineața zilei de 24 august 2012, în jurul

orei 2:40. în stația de carburanți Petrom, inculpatul N.S.F. s-a întâlnit cu

inculpatul M.O.D., plecând împreună cu un autoturism spre localitatea Vințu de

Jos.

Drogurile au fost păstrate de

inculpatul N.S.F. la domiciliul său și, de câte ori inculpatul M.O.D. și R.D.I.

identificau cumpărători, le dădeau acestora o parte din drogurile deținute,

pentru a le comercializa. în activitatea de comercializare a drogurilor au fost

implicați și inculpații R.D.I. și M.N.C.

Prin sentința penală nr. 36/2012

pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 6738/97/2011 au fost condamnați

inculpații:

M.O.D.

pentru comiterea infracțiunilor prev. de:

- art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000;

- art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000;

- art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000.

N.S.F.

pentru comiterea infracțiunilor prev. de:

- art. 3 alin. (1) din Legea nr.

143/2000

;

- art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;

- art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000;

R.D.I.

pentru comiterea infracțiunilor prev. de:

- art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000;

M.N.C.

pentru comiterea infracțiunilor prev. de:

- art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

Starea de fapt

reținută mai sus a rezultat din probatorul administrat în cursul urmăririi

penale și al cercetării judecătorești, respectiv: proces - verbal de stabilire

a listei de pasageri (f. 4 - 8), procese - verbale de transcriere ale

interceptărilor convorbirilor telefonice (f. 35 - 79, 86 - 98, 108 - 120),

ordonanțe privind numirea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului

(f. 121 - 122, 129 - 134), rapoarte de constatare tehnico-științifică (f. 139 -

147, 160 - 168) proces - verbal de prindere in flagrant (f 158- 159) proces -

verbal de percheziție (f. 184 - 192), declarațiile inculpatului M.O.D., N.S.F.,

R.D.I., M.N.C. (f. 194 - 264, 326 - 329), copia minutei sentinței penale nr.

36/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 6378/97/2011.

Tot acest

material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale a atestat faptul că

inculpatul M.N. a deținut, cumpărat și trimis în țară droguri de risc și

droguri de mare risc, ajutându-l de asemenea pe inculpatul N.S.F. să introducă

în țară droguri de risc și de mare risc.

Atât în cursul urmăririi penale, cât

și în cursul cercetării judecătorești în primă instanță, inculpatul M.N. s-a

prevalat de dispozițiile art. 70 al 2 C. proc. pen. respectiv, dreptul de a nu

face nicio declarație (f. 13, volum instanță).

Relevante sub aspectul vinovăției

inculpatul M.N. în comiterea infracțiunilor au fost declarațiile numiților M.O.D.

și N.S.F., declarații date în calitate de inculpați în Dosarul nr. 6378/97/2011

al Tribunalului Hunedoara.

Astfel, în declarațiile date în cursul

urmării penale cât și în fața primei instanțe, Tribunalul Hunedoara, (Dosar nr.

6378/97/2011) inculpatul M.O.D. a declarat următoarele: „în luna august 2011

împreună cu fratele meu Coca Mihai, N.S.F., M.V. am plecat în Spania la fratele

meu M.N., care locuiește acolo de mai mulți ani. După aproximativ 2 săptămâni

m-am întors în țară și, l-am sunat pe fratele meu M.N. să-mi trimită 10 plăci

de hașis în greutate totală de 1 kg și 10 gr. Cocaină, sens în care i-am trimis

fratelui meu prin serviciul W.U. suma de 1.000 de euro. Cu acea ocazie i-am

spus să-mi trimită drogurile în România prin N.S.F., l-am cerut acest lucru

fratelui meu întrucât și în cursul anului 2010, tot la solicitarea mea îmi mai

cumpărase 400 gr. hașis pe care mi le adusese în România tot N.S.F.” (f. 204,

209 dosar urmărire penală).

În cursul urmăririi penale, inculpatul

N.S.F. a declarat următoarele: „în luna august 2011 am plecat în Spania în

vacanță. La aproximativ 2-3 săptămâni după ce am ajuns acolo M. Ovidiu m-a sunat

și m-a întrebat dacă sunt de acord să-i aduc în țară droguri. Am fost de acord

cu acest lucru, deoarece nu aveam bani și aceasta era o modalitate de a face

bani. Știam că voi primi banii de la M. Ovidiu pentru că în urmă cu un an, tot

din Spania i-am adus 4 plăci de hașis pe care le-am primit de la inculpatul M.N.,

care le cumpărase de la marocani.

După ce i-am spus lui M.O. ca sunt de

acord să aduc drogurile, M.N. mi-a dat un pachet care conținea 10 plăci cu

hașis a câte 100 gr. fiecare și 10 gr. de cocaină.

M-am întors în

România cu un autocar de transport de persoane, ținând plasa cu drogurile lângă

mine, în autocar.” (f. 218 dosar urmărire penală).

Ulterior, audiați fiind în cursul

cercetării judecătorești în cauza dedusă judecății în calitate de martori, M.O.D.

(f. 25 dosar instanță) și N.S.F. (f. 27 dosar instanță), au infirmat cele

relatate în declarațiile date în calitate de inculpați în Dosarul nr.

6378/97/2011 al Tribunalului Hunedoara, însă revenirea acestora asupra

propriilor declarații nu a fost justificată în vreun fel.

În conformitate cu dispozițiile art.

63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare dinainte stabilită, iar

aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța

de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării

adevărului.

Având în

vedere că legea nu face nicio distincție, în ceea ce privește valoarea

probantă, în raport cu faza în care mijloacele de probă au fost administrate,

instanța constată că declarațiile date inițial în calitate de inculpați,

reflectă adevărul, coroborându-se cu ansamblul materialului probatoriu

administrat în cauză.

Relevantă sub aspectul vinovăției

inculpatului M.N. a fost considerată și convorbirea telefonică din data de 26

august 2011 ora 12:20, purtată între M.O.D. și C.M., convorbire în care M.O. se

plânge de calitatea drogurilor trimise de fratele său „N.”, droguri pe care nu

reușește să le comercializeze în vederea recuperării mașinii amanetate (f. 43-56

dosar urmărire penală).

De asemenea, investigatorul sub

acoperire cu nume de cod „A.”, învederează instanței că „din discuțiile purtate

inițial cu M.O.D. am aflat că drogurile proveneau din Spania de la o persoană

pe nume Nicolae, fratele lui M.O.D.”.

În drept,

instanța de fond a reținut că fapta

inculpatului M.N. de a cumpăra, deține și trimite 1000 gr. droguri de risc a

constituit infracțiunea de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de art.

2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului M.N. de a cumpăra,

deține și trimite 10 gr. droguri de mare risc a constituit infracțiunea de

trafic de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000.

Fapta inculpatului M.N. de a-l ajuta

pe inculpatul N.S.F. să introducă droguri de risc în țară, prin punerea la

dispoziție a drogurilor ce urmau a fi comercializate în România, a constituit

complicitate la infracțiunea de introducere în țară de droguri de risc, fără

drept, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr.

143/2000.

Fapta inculpatului M.N. de a-l ajuta

pe inculpatul N.S.F. să introducă droguri de mare risc în țară, prin punerea la

dispoziție a drogurilor ce urmau a fi comercializate în România, a constituit

complicitate la infracțiunea de introducere în țară de droguri de mare risc,

fără drept, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr.

143/2000.

La individualizarea pedepselor,

instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor

statuate de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege -

închisoarea de la 3 la 15 ani, de la 10 - 20 ani și respectiv de la 15 la 25

ani, gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor săvârșite, modul

și mijloacele de săvârșire.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel inculpatul M.N.

Inculpatul a solicitat desființarea

sentinței și achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri

de mare risc, fără drept și complicitate la introducerea în țară, fără drept,

de droguri de mare risc.

A mai solicitat schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în complicitate la aceeași infracțiune

și achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de

introducere în țară, fără drept, de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În motivarea apelului s-a arătat că

inculpații din celălalt dosar au uzat de prevederile art. 320

1

C.

proc. pen. Acești inculpați, fiind audiați în calitate de martori de Curtea de

Apel, au nuanțat declarațiile date, așa încât trebuie să se dea crezare

declarațiilor date în fața Curții. Inculpatul M. nu a făcut parte din dosarul

celorlalți inculpați. Din toate declarațiile date în cauză rezultă faptul că

inculpatul M. i-a făcut legătura lui N. cu un marocan pentru a cumpăra droguri.

în primul rând, la Tribunalul Hunedoara nu s-a făcut dovada că era vorba și de

cocaină. N. a declarat că cocaina a primit-o de la altcineva.

Inculpatul

susține că nu a săvârșit infracțiunea de complicitate la aducerea în țară de

droguri sau infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. în cauză nu s-a

dovedit că a intenționat să trimită droguri în țară. Arată că nu există dovada

că cele 10 grame aduse de N.S. sunt cocaină. Martorul R.D.I. a arătat faptul că

nu era cocaină. Deja sunt două persoane care spun că nu era cocaină. Se

vorbește despre faptul că inculpatul ar fi angajat pe N.S. să aducă în țară

droguri în sensul că ar fi existat un ajutor, respectiv ajutorul trecerii

dincolo de graniță. Ajutorul teoretic trebuie să constea în ceva material. în

cauză însă nu a existat nici un ajutor.

Faptul că inculpatul M.N. i-a făcut

legătura lui N.S. nu constituie o înlesnire. Nu există dovada faptului că N.

i-ar fi cerut ajutorul lui M.N. Nu se poate vorbi despre o înlesnire a trecerii

frontierei cu droguri. Se poate vorbi doar de legătura lui N.S. cu marocanul

care este o complicitate la cumpărare de hașiș de N.S.

Se mai arată

că inculpatul are 6 copii și a recunoscut legătura cu marocanul și în cauză se

putea aplica o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege. Solicită

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de hașiș în

complicitate la trafic de hașiș. Solicită achitarea pentru infracțiunea de

trafic de cocaină și pentru infracțiunea de trafic de cocaină și trimiterea

peste graniță a 1000 gr de hașiș.

Curtea de Apel, examinând hotărârea

penală atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu a constatat

că apelul este fondat, din următoarele considerente:

Starea de fapt reținută de către

instanța de fond pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a

cercetării judecătorești este relativ corectă.

Inculpatul a consimțit să dea

declarație în fața instanței de apel și, întrucât a contestat vinovăția sa, s-a

dispus reaudierea martorilor N.S.F., M.N.C., R.D.I. și B.C.E. și acvirarea

Dosarului nr. 6738/97/2011 al Tribunalului Hunedoara, dosar în care au fost

judecați inculpații M.O.D., N.S.F., M.N.C., și R.D.I., inculpați care au solicitat

aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen.

Curtea, examinând toate probele

administrate în prezentul dosar, precum și în dosarul acvirat, reține

următoarea stare de fapt:

Inculpatul apelant M.N. locuia în

Spania de aproximativ 5 ani iar în luna august 2011, numiții N.S.F. și M.O.D.,

însoțiți de alte persoane, s-au deplasat în Spania. La scurt timp, M.O.D. a

venit în România, de unde l-a contactat telefonic pe N.S.F. căruia i-a propus

să-i aducă droguri în țară. întrucât nu avea bani și, în urmă cu un an, N.S.F. i-a

mai adus droguri din Spania de la inculpatul M.N., a fost de acord cu această

propunere.

Astfel, în

Spania, inculpatul N.S.F. a primit de la inculpatul M.N., 10 plăci a 100 gr.

fiecare rezină cannabis și 10 gr. de o substanță despre care bănuiau că este

cocaină, droguri pe care inculpatul M.N. Ie-a cumpărat de la marocani, din suma

de 1000 euro trimisă de către M.O.D. prin serviciul W.U.

În momentul în care i-a înmânat

pachetul cu droguri lui N.S.F., inculpatul M.N. i-a spus că drogurile provin de

la marocani, iar suma de bani cu care au fost cumpărate drogurile provine de la

M.O.D.

În declarația dată în fața Curții (f. 62-63)

inculpatul apelant a recunoscut acuzațiile referitoare la traficul de droguri

de risc (rezină de cannabis), arătând că împreună cu N.S.F. s-a deplasat la un

bar de unde anterior mai cumpărase droguri și a cumpărat 1 kg. de hașiș,

plătind personal drogurile din banii trimiși de fratele său M.O.D., iar apoi

Ie-a înmânat lui N. să le transporte în țară. Inculpatul a mai arătat că nu

cunoaște nimic despre cele 10 gr. de cocaină și că fratele său nu i-a solicitat

niciodată să cumpere această substanță.

Raportat la această declarație și la

cele date anterior de N.S.F., Curtea l-a reaudiat pe acesta din urmă (f.

109-110), cu atât mai mult cu cât organele de urmărire penală nu au depistat

substanța bănuită a fi fost cocaină.

Declarația dată de acesta a confirmat

declarația inculpatului M.N., în sensul că M.O.D. i-a trimis fratelui său

inculpatul M.N. suma de 1000 euro pentru a cumpăra hașiș și a-l trimite în

țară. A mai arătat că împreună cu inculpatul au ridicat banii și s-au dus la un

bar unde au vorbit cu un marocan să le aducă hașișul, acesta fiind de acord. N.S.

relatează că până a sosit acea persoană cu hașișul comandat inculpatul M.N. a

plecat, doar el luând hașișul și fără să mai discute cu inculpatul, s-a întors

în țară cu drogurile cumpărate.

Curtea apreciază că această nuanțare a

declarației martorului N. cu referire la implicarea inculpatului apelant în

cumpărarea hașișului este nesinceră și intră în contradicție cu declarația

acestuia din urmă care a afirmat că împreună au cumpărat drogurile.

În ce privește cele 10 gr. de cocaină

martorul afirmă că înainte de a se întoarce în țară cu hașișul s-a întâlnit

întâmplător cu marocanul de la care l-au cumpărat și, fără știința

inculpatului, a primit cele 10 gr. de cocaină pe care Ie-a adus în țară și Ie-a

dat lui M.O.

Față de aceste declarații, Curtea a

procedat la audierea martorilor M.N.C. și R.D.I., singurii despre care rezultă

din dosarul acvirat că au avut contact cu substanța despre care s-a afirmat a

fi fost cocaină și care nu a fost

descoperită de către

poliție pentru a fi testată și a se stabili cert dacă a fost sau nu un drog de

mare risc.

în declarația sa, martorul M.N.C. (f. 111)

a afirmat că M.O. - fratele inculpatului, i-a vândut o substanță pentru consum

propriu despre care a afirmat că este cocaină, dar a fost nemulțumit de

calitatea acesteia, având dubii că ar fi fost cocaină deoarece nu a simțit

efectele pe care le avea după consumul acestei substanțe.

Și martorul R. (f. 120) a declarat în

același sens cu referire la substanța despre care s-a afirmat că ar fi fost

cocaină, neexistând certitudinea că acea substanță a fost un drog de mare risc.

Cu ocazia depistării inculpaților din

dosarul acvirat organele de poliție nu au mai găsit substanța bănuită a fi fost

cocaină, astfel că aceasta nu a putut fi supusă expertizării pentru a se

stabili cu certitudine ce fel de substanță a fost și dacă a fost un drog de

mare risc.

În aceste condiții, nedovedindu-se

faptul că cele 10 gr. de substanță bănuită a fi fost un drog de mare risc -

respectiv cocaină, ar fi fost întradevăr cocaină, nu se poate reține vinovăția

inculpatului M.N. de săvârșire a infracțiunilor de trafic de droguri de mare

risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și

complicitate la introducerea în țară, fără drept, de droguri de mare risc,

prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

astfel că inculpatul va fi achitat pentru săvârșirea acestor infracțiuni, cu

atât mai mult cu cât nu s-a dovedit pe deplin implicarea sa în cumpărarea și

traficarea acestei substanțe.

În ce privește vinovăția inculpatului

în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, fără drept, prev. de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și complicitate la infracțiunea de

introducere în țară, fără drept, de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea arată următoarele:

Apărarea a solicitat schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de trafic de droguri de risc, fără drept,

prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în complicitate la aceeași

infracțiune și achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la

infracțiunea de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc prev. de

art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu motivarea

că inculpatul M. doar l-a ajutat pe N.S.F. să cumpere 1 kg. de hașiș și nu l-a

ajutat pe acesta în nici un fel să transporte în țară aceste droguri.

Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,

prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,

distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,

cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de

risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea

unor drepturi.

Analizând starea de fapt reținută prin

prisma acestor dispoziții legale curtea constată că inculpatul M.N. a săvârșit

infracțiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000, prin aceea că a cumpărat împreună cu N.S.F. 1 kg. de hașiș.

Infracțiunea

poate fi săvârșită alternativ în mai multe modalități. Curtea reține că

inculpatul a cumpărat 1 kg. de hașiș - drog de risc, acest fapt rezultând din

propria declarație precum și din declarația martorului N. Chiar acceptând că

inculpatul M. nu ar fi fost de față la remiterea efectivă a drogurilor - așa

cum susține apărarea, el a fost acela care a primit suma de bani în acest scop

de la fratele său, el a procurat drogurile, contactând o persoană care deținea

droguri și de la care știa că le putea cumpăra.

Fapta sa,

săvârșită cu intenție, nu este doar o complicitate la săvârșirea de trafic de

droguri de risc constând în aceea că l-a ajutat pe N. să cumpere drogurile, ci

infracțiunea de trafic de droguri de risc săvârșită în modalitățile procurării

și cumpărării,

astfel că cererea de schimbare a

încadrării juridice a acestei fapte din autorat în complicitate, este nefondată

și va fi respinsă.

Conform art. 3 alin. (1) din aceeași

lege, introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de

droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani

și interzicerea unor drepturi.

Conform art. 26 C. pen., complice este

persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea

unei fapte prevăzute de legea penală.

Din actele existente la dosarul cauzei

a rezultat că inculpatul apelant a acceptat cererea fratelui său - M.O.D., să

cumpere hașiș din Spania primind și suma de bani necesară și, prin intermediul

martorului N., să le trimită în România.

Introducerea în țară a drogurilor a

fost făcută de martorul N. dar inculpatul apelant l-a ajutat pe acesta să

cumpere drogurile, cunoscând destinația acestora și înlesnind și ajutându-l pe

acesta să săvârșească infracțiunea de introducere în țară a drogurilor de risc.

În aceste condiții, Curtea constată că

încadrarea juridică dată acestei fapte este corectă și inculpatul se face

vinovat de săvârșirea acesteia.

În ce privește individualizarea

pedepselor, raportat la toate criteriile generale de individualizare a

pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. precum și la persoana inculpatului și

gravitatea faptei săvârșite, Curtea apreciază că se impune reducerea pedepsei

aplicate acestuia pentru săvârșirea faptei menționate.

Pe de altă parte, instanța de apel a

apreciat că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii de complicitate la introducerea sau scoaterea din țară,

precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, deoarece

pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată acestuia este situată la limita minimă

iar inculpatului nu i se pot reține circumstanțe atenuante având în vedere că

inculpatul a fost condamnat în Spania pentru trafic de cocaină, conform

documentelor primite de la autoritățile spaniole și depuse la dosarul cauzei în

apel (f. 94 -102), astfel că nu i se pot reține circumstanțe atenuante care să

conducă la reducerea pedepsei sub minimul special.

Împotriva aceste decizii au declarat

recurs inculpatul M.N. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Parchetul a criticat decizia în

temeiul art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., sub aspectul

greșitei achitări a inculpatului cu privire la infracțiunile prev. de art. 2

alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 26 C. pen. raportat la' art. 3

alin. (2) din Legea nr. 143/2000, solicitând casarea deciziei și menținerea

sentinței pronunțată de instanța de fond.

în dezvoltarea motivelor de recurs, se

arată că dubiul reținut de instanța de apel este răsturnat de probele

administrate în cauză, că depozițiile date de către inculpații N.S. și M.N. în

care au revenit asupra declarațiilor date în fața procurorului nu au nici un

fel de justificare, cu atât mai mult cu cât cei doi inculpați au dat declarații

de recunoaștere și în cauza disjunsă, acestea coroborându-se cu înregistrările

audio din mediul ambiental.

Cu ocazia

dezbaterilor, procurorul de ședință a precizat că înțelege să critice hotărârea

numai cu privire la nelegalitatea acesteia din perspectiva nerecunoașterii

autorității de lucru judecat a sentinței penale nr. 36 din 2012 pronunțată de

Tribunalul Alba, rămasă definitivă prin decizia pronunțată de înalta Curte de

Casație și Justiție.

Inculpatul M.N. nu a motivat recursul

cu ocazia declarării căii de atac dar, ulterior, printr-un memoriu înregistrat

la data de 22 octombrie 2013 a criticat decizia pentru nelegalitate în temeiul

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. pe motiv că, deși

situația de fapt a fost reținută în mod corect, nu s-a făcut aplicarea disp.

art. 334 C. proc. pen. cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei în

complicitate la infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

susținând că nu a acționat în calitate de autor, ci a ajutat și a înlesnit

comiterea infracțiunii de către inculpatul N.S.

De asemenea, solicită reducerea

cuantumului pedepselor prin reținerea disp. art. 74 - art. 76 C.

pen., așa încât pedeapsa rezultantă să fie mai mică de 10 ani.

În plus, recurentul a invocat greșita

deducere a prevenției susținând că a fost arestat în Spania încă din data de 18

ianuarie 2012.

Cu ocazia soluționării recursului,

inculpatul a solicitat proba cu înscrisuri, ce a fost încuviințată de către

instanță, și a depus la dosar copiile certificatelor de naștere ale copiilor

săi și copia unei hotărâri pronunțată de autoritățile spaniole, hotărâre ce a

fost apoi tradusă în limba română din dispoziția instanței.

Având în vedere soluția de achitare

pronunțată de instanța de apel, s-a procedat la audierea recurentului inculpat

în temeiul art. 385

14

alin. (1)

1

C. proc. pen.

Examinând cauza

în temeiul art. 385

6

alin.

(1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate,

pentru următoarele considerente:

Prioritar, se constată că în cauză

sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013 având în vedere data pronunțării deciziei

recurate, respectiv 15 mai 2013, ulterioară intrării în vigoare a legii mai sus

menționate.

În al doilea rând, se constată că

ambele recursuri au fost motivate în termenul prevăzut de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

1.1). Referitor la recursul declarat

de parchet, Înalta Curte apreciază că motivul privind greșita achitare nu se

încadrează în cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Așa cum rezultă din motivarea scrisă a

recursului, se invocă netemeinicia și nelegalitatea deciziei raportat la

soluția de achitare a inculpatului, fără să se indice însă în ce constă greșita

aplicare a legii și fără să se arate de ce hotărârea este contrară legii.

În realitate, parchetul solicită o

reapreciere a mijloacelor de probă, în special a depozițiilor din cursul

judecății și mai ales a declarațiilor date de martori în fața instanței de

apel, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea pe baza căreia

Curtea de Apel Alba Iulia a dispus achitarea inculpatul M.N. cu privire la

infracțiunile prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv art.

26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Având în

vedere modul de reglementare a soluționării recursului ca a doua cale de atac,

înalta Curte constată că dispozițiile Codului de procedură penală - astfel cum

a fost modificate prin Legea nr. 2/2012 - sunt restrictive în ceea ce privește

cazurile de casare ce pot fi invocate și, implicit, criticile ce pot fi

formulate împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond și a deciziei

pronunțată de instanța de apel, reducând astfel și limitele investirii

instanței de recurs.

Pe cale de consecință, examinarea

cauzei de către Înalta Curte nu se mai poate face decât cu privire la chestiuni

de drept, și nu la chestiuni de fapt. Modificarea situației de fapt stabilită

anterior nu mai este posibilă decât urmare a constatării unor nelegalități care

ar influența valabilitatea mijloacelor de probă ce trebuie avute în vedere la

soluționarea cauzei și, pe cale de consecință, ar determina înlăturarea

acestora și ar impune reevaluarea elementelor de fapt.

În speță, asemenea aspecte nu au fost

invocate și nici nu pot fi constatate. Așa cum rezultă din actele și lucrările

dosarului, desfășurarea judecății a avut loc cu respectarea dispozițiilor

procedurale, instanța de apel a evaluat întregul material probator și a

analizat probele în acuzare dar și apărările inculpatului și probele

administrate în favoarea acestuia și a evidențiat cu claritate motivele pentru

care a înlăturat declarațiile martorilor care susțineau varianta acuzării,

motivând corespunzător soluția de achitare.

În concluzie, se constată că achitarea

inculpatului M. este urmarea stabilirii de către instanța de apel a unei alte

situații de fapt, cu respectarea dispozițiilor art. 63 C. proc. pen., iar

instanța de recurs nu este îndrituită să procedeze la o nouă apreciere a

materialului

probator, așa încât trebuie să aibă în vedere această situație de fapt, pe care

nu o mai poate modifica.

Curtea de Apel a reținut, în esență,

că nu s-a dovedit pe deplin implicarea inculpatului M. în cumpărarea și traficarea

celor 10 gr. de cocaină și această substanță nici nu a fost găsită de organele

de poliție, astfel că nu a putut fi supusă expertizării și nu s-a stabilit cu

certitudine că era un drog de mare risc sau o altă substanță.

Din această perspectivă, înalta Curte

constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru condamnarea

inculpatului M.N. în legătură cu comiterea celor două infracțiuni cu privire la

care instanța de apel a dispus achitarea, respectiv trafic de droguri de mare

risc și complicitate la introducerea în țară, fără drept, de droguri de mare

risc.

2). În ce privește critica referitoare

la nerecunoașterea autorității de lucru judecat a sentinței penale nr. 36/2012

a Tribunalului Alba, Înalta Curte apreciază că se încadrează în cazul de casare

prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., însă critica

este nefondată.

Tribunalul Alba a fost sesizat prin

același rechizitoriu în legătură cu faptele comise de inculpatul M.N., dar și

de inculpații N.S. și M.N. Având în vedere că ultimii doi inculpați au uzitat

de procedura simplificată prev. de art. 320

1

C. proc. pen., instanța

a disjuns cauza în ceea ce-l privește pe inculpatul M.N. și a pronunțat față de

inculpații N.S. și M.N. sentința penală de condamnare nr. 36 din 2012, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 2135 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Este adevărat că, în respectiva cauză,

inculpații N.S. și M.N. au recunoscut în totalitate faptele astfel cum au fost

reținute prin actul de sesizare, inclusiv referitor la participația penală a

inculpatului M.N.

Soluția pronunțată a dobândit

autoritate de lucru judecat numai cu privire la faptele și persoanele la care

se referă (inculpații N.S. și M.N.), fără să se poată invoca puterea

autorității de lucru judecat în ceea ce-l privește pe inculpatul M.N.

Desigur,

declarațiile date de inculpații N.S. și M.N. dobândesc relevantă la

soluționarea cauzei de fată și au fost avute în vedere atât de instanța de fond

cât și de instanța de apel, însă nu se poate susține că pronunțarea unei

soluții de condamnare față de ceilalți doi inculpați, ca urmare a aplicării

procedurii prev. de art. 320

1

C. proc. pen., atrage în mod automat

consecințe cu privire la stabilirea răspunderii penale a inculpatului M.

Astfel, conform art. 343 alin. (2) și

art. 345 C. proc. pen. rap. la art. 317 C. proc. pen., instanța deliberează și

decide numai cu privire la fapta și persoana cu care este sesizată, hotărând

doar în aceste limite dacă fapta există, constituie infracțiune și a fost

comisă de inculpat.

Aceste dispoziții se aplică și în

cazul special al procedurii simplificate, situație în care este prevăzută

posibilitatea disjungerii și soluționării separate a cauzei în ceea ce-i

privește pe inculpații cu privire la care nu este aplicabilă procedura prev. de

art. 320

1

C. proc. pen.

Instanța care soluționează conform

procedurii obișnuite cauza disjunsă nu poate ignora probele administrate în

cauza inițială, însă modul în care acest material probator este valorificat în

cauza disjunsă constituie o chestiune de apreciere, fără să se poată nega

dreptul acestei instanțe de a evalua critic și, independent de soluția

anterioară, întregul ansamblu probator, diferit și mai complex decât ce-l care

a făcut obiectul cauzei inițiale.

În concluzie, faptul că anumiți

inculpați au fost condamnați prin aplicarea procedurii simplificate, pentru

comiterea în participație penală a unor infracțiuni, nu creează o prezumție

absolută cu privire la îndeplinirea condițiilor de condamnare în ce-i

privește

pe inculpații care nu au uzitat de această procedură. Altfel spus, soluția

pronunțată cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. pentru unii dintre

participanți nu face dovada că fapta există, constituie infracțiune și a fost

comisă cu vinovăție de către ceilalți participanți, care nu au fost judecați în

procedură simplificată.

Drept urmare, nu există temeiuri

pentru a considera că se impune casarea deciziei penale în ce privește soluția

de achitare, criticată de către parchet.

II. Referitor la recursul declarat de

inculpat, Înalta Curte apreciază că motivele invocate se încadrează în cazul de

casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., însă

criticile sunt nefondate.

Astfel, prin modificarea adusă

articolului 385

9

C. proc. pen. de Legea nr. 2/2013, care a abrogat

unele din cazurile de casare ce vizau aspecte de legalitate (inclusiv pct. 17 -

care se referea la situația în care faptei i s-a dat o greșită încadrare

juridică), pct. 17

2

a devenit prin voința legiuitorului sediu comun

pentru toate aspectele ce vizează nerespectarea dispozițiilor legale, altele

decât cele prevăzute expres la celelalte puncte ale art. 385

9

C.

proc. pen.

Drept urmare, cazul de casare prev. de

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. poate fi invocat

inclusiv referitor la greșita încadrare juridică a faptei și la necesitatea

schimbării acestei încadrări.

Trebuie însă precizat că pentru a

stabili dacă faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, instanța de recurs

nu poate modifica situația de fapt, fiind obligată să pornească de la situația

de fapt stabilită prin hotărârea atacată.

În speță, încadrarea juridică a

faptelor reținute în sarcina inculpatului, astfel cum au fost stabilite de

către instanța de apel prin reaprecierea probelor, este corectă.

Inculpatul a invocat aceleași apărări

atât în fața primei instanțe, cât și în fața Curții de Apel Alba Iulia, care a

răspuns punctual criticilor formulate și a expus cu claritate motivele pentru

care faptele comise de inculpatul M.N. corespund infracțiunii de trafic de

droguri de risc în forma autoratului.

Instanța de recurs își însușește

argumentele instanței de apel și constată că fapta inculpatului M.N.

(recunoscută ca atare de acesta), constând în aceea că împreună cu N.S.F. s-a

deplasat la un bar de unde anterior mai cumpărase droguri și a cumpărat 1 kg.

de hașiș, plătind personal drogurile din banii trimiși de fratele său M.O.D.,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de

risc săvârșită în forma autoratului (participând activ la cumpărarea drogului,

inculpatul a comis unul din elementele materiale prevăzute alternativ de art. 2

alin. (1) din Legea 143/2000), fapta sa depășind limitele unei înlesniri sau

unui ajutor dat pentru comiterea infracțiunii.

Drept urmare, nu se impune schimbarea

încadrării juridice și nu sunt incidente disp. art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Cât privește critica referitoare la

cuantumul pedepsei, instanța de recurs constată că nu poate proceda la o nouă

individualizare a sancțiunilor, deoarece aceasta implică un proces de apreciere

a criteriilor prev. de art. 72 C. pen., fără să se încadreze în dispozițiile

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., care se referă la

greșita aplicare a legii. Situația este similară în ce privește aprecierea

asupra reținerii circumstanțelor atenuante judecătorești și reducerii pedepsei

sub minimul special, fiind vorba tot despre o operațiune de evaluare a mai

multor elemente, din perspectiva justei cuantificări a sancțiunii.

Instanța de

recurs are doar posibilitatea de a examina legalitatea pedepselor în temeiul

cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., ce poate

fi luat în considerare din oficiu și care se referă la situația în care „s-au

aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

Sub acest

aspect, se constată că atât pedeapsa de 10 ani închisoare - stabilită pentru

complicitate la infracțiunea de introducere în țară, fără drept, de droguri de

risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

respectiv de 5 ani

închisoare - stabilită pentru

infracțiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000, cât și pedeapsa rezultantă - de 10 ani închisoare aplicată

potrivit art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., sunt sancțiuni

legale, aplicate în limitele prevăzute de norma de incriminare și de normele ce

reglementează tratamentul sancționator în cazul concursului de infracțiuni, așa

încât nici din acest punct de vedere nu se poate constata incidența

dispozițiilor art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Referitor la greșita deducere a

prevenției, Înalta Curte apreciază că este o critică ce poate fi analizată în

recurs potrivit art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., fiind

vorba despre corecta aplicare a legii, și nu despre examinarea unei situații de

fapt.

În speță, se constată că inculpatul M.N.

a fost arestat în lipsă, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 47 din

1 octombrie 2011 și apoi un mandat european de arestare ce a fost pus în

executare de instanțele spaniole la data de 18 ianuarie 2012, astfel cum

rezultă din sentința dată de Audiența Națională din Regatul Spaniei (depusă în

traducere legalizată la dosarul instanței de recurs). Atât instanța de fond cât

și cea de apel au dedus durata arestării preventive a inculpatului M. începând

cu data de 21 februarie 2012.

Or, potrivit

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internațională în materie penală: "Durata arestului efectuat în

străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în

temeiul prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române

și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române.

”

Rezultă,

astfel, că s-a făcut o greșită aplicare a legii și susținerile recurentului

referitor la greșita deducere a prevenției sunt fondate.

Cu toate acestea, având în vedere că

potrivit art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. instanța de recurs are

obligația de a dispune ea însăși cu privire la perioada care trebuie dedusă din

pedeapsă, înalta Curte apreciază că nu se impune admiterea recursului și

casarea deciziei din acest motiv, în condițiile în care o atare neregularitate

poate fi îndreptată printr-un alt mijloc procedural.

În final, constatând că nu sunt

incidente nici celelalte cazuri de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va

respinge recursurile ca nefondate.

Conform art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., va deduce durata reținerii și arestării preventive de la 18

ianuarie 2012 la 30 septembrie 2013.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de

Parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism,

Serviciul Teritorial Alba Iulia și inculpatul M.N. împotriva deciziei penale

nr. 95/ A din data de 15 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

recurentului intimat inculpat durata prevenției de la 18 ianuarie 2012 la 11

noiembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se

avansează din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate de

soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Alba Iulia, rămân în sarcina

statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11

noiembrie 2013.