ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 861/2013

Deliberând, asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4371/1/2012, petentul I.N. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1949 din 7 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivare, a susținut în esență că pedepsele aplicate pentru infracțiunile săvârșite - trafic de droguri de mare risc și consum de droguri de mare risc - nu au fost corect individualizate în acord cu prevederile art. 72 C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Analizând actele și lucrările dosarului, se rețin următoarele: Prin Sentința penală nr. 202 din 4 martie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, petentul I.N.

a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul I.N., iar prin Decizia penală nr. 322/A din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel București s-a dispus reducerea pedepsei aplicată inculpatului de la 13 ani închisoare la 11 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul I.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare. Împotriva acestei decizii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. și inculpatul I.N. au declarat recurs. Prin Decizia penală nr. 1949 din 7 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au admis recursurile declarate, s-a casat în parte decizia și Sentința penală nr. 202 din 4 martie 2011 a Tribunalului București și rejudecând, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și menținute pedepsele inculpatului I.N. Împotriva Deciziei nr. 1949 din 7 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul I.N. a formulat contestație în anulare.

Potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., fără citarea părților. Totodată, potrivit alin. (2) al art. 391 C. proc. pen., instanța admite în principiu contestația și dispune citarea părților dacă aceasta a fost făcută în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen., iar în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar. În conformitate cu dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

se poate formula contestație în anulare împotriva hotărârii penale definitive în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 15 alin. (1) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Referitor la motivele invocate de contestator, în sensul că pedepsele ce i-au fost aplicate nu au fost individualizate în acord cu prevederile art. 72 C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. - se constată că nu se încadrează în niciunul dintre motivele contestației în anulare prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 386 C. proc. pen. Chestiunile invocate de contestator reprezintă apărări de fond, care trebuiau invocate pe parcursul judecării cauzei, contestația în anulare fiind o cale de anulare pentru vicii, iar nu pentru fondul cauzei. Constatând că motivele invocate de petent nu se încadrează în niciunul dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 391 și 386 C. proc.

pen., va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul I.N., iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul I.N. împotriva Deciziei nr. 1949 din 07 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 29118/3/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 12 martie 2013. Procesat de GGC - GV