ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 861/2013

Deliberând, asupra

cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 4371/1/2012,

petentul I.N. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr.

1949 din 7 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivare, a

susținut în esență că pedepsele aplicate pentru infracțiunile săvârșite -

trafic de droguri de mare risc și consum de droguri de mare risc - nu au fost

corect individualizate în acord cu prevederile art. 72 C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege.

Analizând actele și

lucrările dosarului, se rețin următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 202 din 4 martie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

petentul I.N. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare și

6 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și art. 4 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul I.N., iar prin Decizia penală nr. 322/A din

31 octombrie 2011 a Curții de Apel București s-a dispus reducerea pedepsei

aplicată inculpatului de la 13 ani închisoare la 11 ani închisoare pentru

infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., urmând ca

inculpatul I.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare.

Împotriva acestei

decizii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. și inculpatul I.N. au declarat recurs.

Prin Decizia penală

nr. 1949 din 7 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

s-au admis recursurile declarate, s-a casat în parte decizia și Sentința penală

nr. 202 din 4 martie 2011 a Tribunalului București și rejudecând, s-a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și menținute

pedepsele inculpatului I.N.

Împotriva Deciziei

nr. 1949 din 7 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul

I.N. a formulat contestație în anulare.

Potrivit

dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., instanța examinează admisibilitatea în

principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) C.

proc. pen., fără citarea părților.

Totodată, potrivit

alin. (2) al art. 391 C. proc. pen., instanța admite în principiu contestația

și dispune citarea părților dacă aceasta a fost făcută în termenul prevăzut de

lege, motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în

art. 386 C. proc. pen., iar în sprijinul contestației se depun ori se invocă

dovezi care sunt la dosar.

În conformitate cu

dispozițiile art. 386 C. proc. pen. se poate formula contestație în anulare

împotriva hotărârii penale definitive în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe la dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

15

alin. (1) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc.

pen.

Referitor la motivele

invocate de contestator, în sensul că pedepsele ce i-au fost aplicate nu au

fost individualizate în acord cu prevederile art. 72 C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. - se constată că nu se încadrează în niciunul dintre motivele

contestației în anulare prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 386

C. proc. pen.

Chestiunile invocate

de contestator reprezintă apărări de fond, care trebuiau invocate pe parcursul

judecării cauzei, contestația în anulare fiind o cale de anulare pentru vicii,

iar nu pentru fondul cauzei.

Constatând că

motivele invocate de petent nu se încadrează în niciunul dintre cele prevăzute

expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 391 și 386 C. proc. pen., va

respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul

I.N., iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va

obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul I.N. împotriva

Deciziei nr. 1949 din 07 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 29118/3/2010.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi, 12 martie 2013.

Procesat de GGC - GV