ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4102/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4102/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 noiembrie 2011, Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 300

2

raportat

la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut starea de

arest a inculpatului N.V.B., constatând că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă a inculpatului subzistă pe deplin, întrucât nu au

intervenit modificări de natură a conchide că s-ar fi schimbat sau ar fi

încetat aceste temeiuri. De asemenea, a mai constatat că în continuare există

indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit

infracțiunile deduse judecății și subzistă temerea rezonabilă că lăsarea

inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea

publică.

Împotriva încheierii

a declarat recurs inculpatul N.V.B. și a solicitat admiterea recursului,

revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate,

arătând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, iar probele administrate nu sunt suficiente pentru a

forma convingerea că a săvârșit faptele reținute în sarcina sa.

Analizând recursul

declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul

N.V.B. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Prin Sentința penală

nr. 12/F din 5 ianuarie 2011 a Tribunalului București, secția I penală, a fost

respinsă, ca neîntemeiată cererea de restituire a cauzei la Parchet.

În baza art. 334 C.

proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică pentru fapta pentru care a

fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea

traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., a fost condamnat inculpatul N.V.B., la o pedeapsă de 10 ani închisoare

pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

În temeiul art. 65 C.

pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o perioadă

de 5 ani. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În

baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei pronunțate timpul reținerii

și al arestării preventive de la data de 5 august 2010 la zi și în baza art.

350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, privind

prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, s-a dispus

confiscarea cantității de 0,67 grame de pulbere care conține mefedronă, o

lingură și un tub în care s-a pus în evidență mefedronă, a cantităților 425,43

grame și, respectiv, 5 grame pulbere mefedronă și ambalajele aferente, 6,25

grame pulbere mefedronă, o pipă și un grinder cu THC și un tub cu mefedronă,

care au fost depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. -

dovezile Seria x, nr. a din 10 august 2010, Seria x, nr. b din 1 septembrie

2010, Seria x, nr. c din 1 septembrie 2010, Seria x, nr. d din 1 septembrie

2010 și, respectiv, Seria x, nr. e din 1 septembrie 2010, precum și a cutiei

din carton conținând alte 1000 de punguțe și o pungă din plastic din material

transparent, cântarului electronic de mare precizie cu inscripția

"P.", țigării de tip artizanal ridicate cu ocazia percheziției

domiciliare din 5 august 2010.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., s-a dispus confiscarea telefonului N. N97 cu cartela aferentă și

nr. de apel y, aparținând inculpatului N.V.B., ridicat cu ocazia percheziției

domiciliare din 5 august 2010. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de

droguri, s-a dispus confiscarea sumei de 100 RON de la inculpatul N.V.B. În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Procedând la

verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față

de inculpatul N.V.B. în conformitate cu dispozițiile legale, instanța, - Curtea

de Apel București - în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului,

respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu s-au

modificat, astfel, a dispus menținerea măsurii arestări preventive a

inculpatului.

Înalta Curte, pornind

de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului N.V.B. se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit.

f) din C. proc. pen., sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din

același cod, dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.

Astfel, din analiza

coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în

fața instanței de judecată până în prezent, Curtea constată că în cauză,

există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârșit faptele

ce i se rețin în sarcină.

În ceea ce privește

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care

subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea

cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen.

Astfel, se constată

că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege

menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. este sancționată cu

pedeapsă ce depășește limita arătată.

Analiza actelor și

lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în

art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ,

în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în

libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În conformitate cu

dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul

la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul

la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană

nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă

există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute,

în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau

reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării

de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și

menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de

procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie

compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului

împotriva arbitrariului.

Înalta Curte constată

că menținerea arestării preventive a inculpatului N.V.B. este justificată,

acesta fiind trimis în judecată pentru o infracțiune caracterizată de un grad

ridicat de pericol social, care prin natura sa, împrejurările comiterii și,

îndeosebi, urmările produse, impun menținerea detenției provizorii a

inculpatului.

Din această perspectivă,

Înalta Curte de Casație și Justiție arată că pericolul concret pentru ordinea

publică al faptelor privind traficul de droguri în formă continuată poate fi

dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor, cât și

din circumstanțele personale ale inculpatului ori din modul în care acesta a

acționat.

În cauza de față,

stabilirea pericolului social al faptei și persoanei asupra căreia s-a conturat

cu suficiență existența unor probe ce justifică bănuiala puternică și legitimă

că a comis infracțiunea pentru care a fost deja condamnat chiar nedefinitiv -

are în vedere gravitatea faptei, împrejurările în care a fost comisă,

importanța valorilor puse în pericol și rezonanța faptelor. În consecință,

Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru

care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul declarat de inculpatul N.V.B., cu obligarea recurentului

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și

onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V.B. împotriva Încheierii din 16

noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

Dosarul nr. 1784/3/2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 24 noiembrie 2011.