ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2023/2011

Asupra recursurilor de față;

In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 250/F din 02 martie 2011

Tribunalul București, secția

I

penală, a dispus printre altele; în baza

art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. condamnarea

inculpatului F.C. la pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, în baza art.

35 alin. (1) C. pen. a aplicat pe lângă pedeapsa închisorii pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, în baza art. 71 C. pen. a

interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, în baza art. 33

lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a dispus aplicarea inculpatului

K.C.I. pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, în baza art. 35 alin. (1) C.

pen. i-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa închisorii pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, în baza art. 71 C. pen. a

interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel,

inculpații F.C. și K.C.I. care formează obiectul dosarului nr. 35836/3/2010

(1378/2011) al Curții de Apel București, secția a

II-a

penală.

La termenul de judecată din data de 21 aprilie 2011,

fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de control judiciar, respectiv

Curtea de Apel București verificând legalitatea și temeinicia arestării

preventive, a menținut starea de arest a inculpaților în temeiul art. 300

2

combinat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., pronunțând încheierea

atacată cu recurs în prezenta cauză.

Împotriva acestei încheieri, inculpații F.C. și

K.C.I. au declarat recurs solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii

atacate și revocarea măsurii arestării preventive, cauza fiind înregistrată pe

rolul Înaltei Curți sub nr. 4048/1/2011.

Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate,

cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.

și dispoziția Curții de Apel București dată în încheierea atacată, constată că

recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele

considerente:

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta

Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la

libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă, există însă excepția privării

licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și

limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau

reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia

privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca,

arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de

fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie

să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea

individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei

persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată

respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și

exigențele ce decurg din prevederile Convenției.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării

preventive".

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată,

instanța de apel a constatat că temeiurile de fapt și de drept, care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare

privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte constată că, în raport de modul de

operare a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor, în

sensul că, în seara de 13 martie 2010, în localitatea Chiajna, județul Ilfov,

inculpații R.C.C. (zis M.), F.C. (zis Z. și C.), B.B. (zis B.) și K.C.I. (zis

L.) - acționând cu premeditare și conform unui plan dinainte stabilit l-au

lovit cu obiecte contondente (bâte metalice și de lemn), în mod repetat și cu

mare intensitate, pe partea vătămată B.E., căruia i-a fost astfel cauzat un

politraumatism, cu leziuni la nivelul capului și cu numeroase fracturi la

nivelul tuturor membrelor inferioare și superioare care au necesitat un număr

de circa 150 de zile de îngrijiri medicale stabilindu-se faptul că leziunile au

pus în primejdie viața părții vătămate; cât și faptul că pedeapsa prevăzută de

lege pentru infracțiunea pe care inculpații au săvârșit-o, este pedeapsa cu

închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol

concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și

neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă

cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă

că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție

de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate

rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care

sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la comiterea unor astfel de

infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte

persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai

faptelor respective.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că

sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în

continuare, privarea de libertate a inculpaților.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării

preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar

pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor,

modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce

caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului

rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând

temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este

licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză,

menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție

și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil,

limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Înalta Curte conform art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de F.C. și K.C.I. împotriva încheierii din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel

București, secția a

II-a

penală, pronunțată în dosarul nr. 35836/3/2010

(1378/2011).

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga

recurenții inculpați la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei

hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații F.C. și K.C.I. împotriva încheierii din 21 aprilie 2011 a Curții de

Apel București, secția a

II-

a

penală, pronunțată în dosarul nr. 35836/3/2010

(1378/2011).

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte

300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2011.